IZOEDRIC, -A, izoedrici, -ce, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are toate fetele egale. – Din fr. isoedrique.

PENTAGONAL, -A, pentagonali, -e adj. (Despre corpuri geometrice) Care are la baza un pentagon. ♦ (Despre obiecte, suprafete) Care are forma pentagonului, ca un pentagon. – Pentagon + suf. -al. Cf. fr. pentagonal.

DECAGONAL, -A, decagonali, -e, adj. (Despre suprafete) In forma de decagon; (despre corpuri geometrice) care are ca baza un decagon. – Din fr. decagonal.

DESFASURARE, desfasurari, s. f. Actiunea de a (se) desfasura si rezultatul ei. ♦ Intindere in plan a suprafetei anumitor corpuri geometrice (con. cilindru etc.). ♦ (In literatura si in reprezentari scenice, in sintagma) Desfasurarea actiunii = evolutia actiunii, succesiunea diferitelor ei momente in vederea deznodamantului. – V. desfasura

DECAGONAL ~a (~i, ~e) 1) (despre suprafete) Care are forma unui decagon; in forma de decagon. 2) (despre corpuri geometrice) Care are drept baza un decagon; cu baza in forma de decagon. /<fr. decagonal

DODECAGONAL ~a (~i, ~e) 1) (de-spre suprafete) Care are forma unui dodecagon. 2) (despre corpuri geometrice) Care are drept baza un dodecagon. Prisma ~a. /<fr. dodecagonal

HEPTAGONAL ~a (~i, ~e) 1) (despre suprafete) Care are forma unui heptagon; in forma de heptagon. 2) (despre corpuri geometrice) Care are drept baza un heptagon; cu baza in forma de heptagon. /<fr. heptagonal

PENTAGONAL ~a (~i, ~e) 1) (despre suprafete) Care are forma unui pentagon. 2) (despre corpuri geometrice) Care are la baza un pentagon. /pentagon + suf. ~al

TETRAGONAL ~a (~i, ~e) 1) (despre suprafete) Care are forma unui tetragon. 2) (despre corpuri geometrice) Care are drept baza un tetragon. /<fr. tetragonal

TRAPEZOIDAL ~a (~i, ~e) geom. 1) (despre suprafete) Care are forma unui trapez. 2) (despre corpuri geometrice) Care are drept baza un trapez. [Sil. -zo-i-] /<fr. trapezoidal

COAXIAL, -A adj. (Despre figuri sau corpuri geometrice) Care are o axa comuna cu altul. [Pron. co-a-xi-al. / < fr. coaxial].

FIGURARE s.f. Aranjare a materialelor de constructie granulare sub forma de corpuri geometrice regulate pentru a li se masura volumul. [< figura].

IZOEDRIC, -A adj. (Despre corpuri geometrice) Cu fetele egale. [Var. isoedric, -a adj. / < fr. isoedrique, cf. gr. isos – egal, hedra – suprafata].

IZOGON, -A adj. (Despre corpuri geometrice) Cu unghiuri egale. // s.f. izogona – linie care trece prin punctele terestre de egala declinatie magnetica. [Var. isogon, -a adj., s.f. / < fr. isogone].

PENTAGONAL, -A adj. In forma de pentagon. ♦ (Despre corpuri geometrice) Care are ca baza un pentagon. [Cf. fr. pentagonal].

COAXIAL, -A adj. (despre figuri sau corpuri geometrice) care are o axa comuna cu altul. (< fr. coaxial)

ECHIVALENT, -A I. adj. 1. (si s.) care are aceeasi valoare, semnificatie, acelasi efect cu altceva. 2. (despre figuri, corpuri geometrice) cu aceeasi arie, fara a coincide ca forma. II. s. n. 1. cantitate de materie, de forta etc. egala cu o alta. 2. marime, numar, etc. care caracterizeaza egalitatea de valoare sau de semnificatie a doua efecte sau actiuni. 3. marfa care, avand inglobata in ea aceeasi cantitate de munca sociala cu o alta marfa, serveste la exprimarea valorii acesteia. (< fr. equivalent, lat. aequivalens)

IZOEDRIC, -A adj. (despre corpuri geometrice, cristale) cu fetele egale. (< fr. isoedrique)

IZOGON, -A I. adj. cu muchii asemanatoare sau identice. ◊ (despre corpuri geometrice) cu unghiuri egale. II. s. f. linie care uneste punctele terestre cu aceeasi declinatie magnetica. (< fr. isogone)

CILINDRU, (1, 2, 3, 4) cilindri, s. m. (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafata obtinuta prin deplasarea unei drepte paralele cu ea insasi, astfel incat sa se sprijine mereu pe o curba inchisa si fixa. 2. S. m. corp geometric marginit de un cilindru (1) si de doua plane paralele. 3. S. m. Piesa cilindrica componenta a unor masini, care se poate roti in jurul propriei sale axe; organ de masina tubular in interiorul caruia se deplaseaza un piston (la motoare cu ardere interna, la masini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (In sintagma) Cilindru central = partea centrala a radacinilor si tulpinilor plantelor vasculare. 5. (Inv.) Joben. – Din fr. cylindre, lat. cylindrus.

GEOID s. n. corp geometric care reprezinta forma teoretica a Pamantului, redusa la nivelul oceanelor. [Pr.: ge-o-] – Din fr. geoide.

HEPTAEDRU, heptaedre, s. n. corp geometric cu sapte fete. – Din fr. heptaedre.

MUCHIE, muchii, s. f. 1. Linie de intersectie a doua fete ale unui corp geometric. ◊ Loc. adv. Pe muchie = la limita, la extrema. 2. Margine, dunga a unui lucru, a unei suprafete. ◊ Expr. Batuti pe muchie = (despre o suma de bani) din care nu lipseste nimic, care este intreaga, exacta. 3. Marginea din afara, portiune laterala a unor obiecte. ♦ Marginea palmei dinspre degetul cel mic. ♦ Partea opusa taisului unor unelte de taiat. ♦ Expr. (Ca sau cat) (de) o muchie de cutit = foarte ingust, foarte subtire; foarte putin. Pe muchie de cutit = intr-o situatie critica, in primejdie. 4. Partea cea mai inalta, ascutita si prelungita, a unui munte, a unui deal, a unei stanci; creasta, coama, culme; p. ext. coasta a unui munte sau a unui deal; panta, povarnis. [Pr.: -chi-e. – Var.: muche s. f.] – Probabil lat. *mutila (= mutulus).

TOR, toruri, s. n. 1. Mulura rotunda cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane. 2. corp geometric care rezulta din rotirea unui cerc in jurul unei axe situate in planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului. – Din fr. tore.

TRUNCHI, trunchiuri, s. n. 1. Partea cea mai groasa a unui copac, cuprinsa intre radacina si locul de unde pornesc ramurile principale; tulpina. ♦ Tulpina unui copac taiat (de la nivelul solului, uneori curatata de crengi si de coaja); bustean. ♦ Bucata groasa de lemn (din tulpina unui copac) pe care se crapa lemnele de foc, se taie carnea etc. 2. Trupul unui om, fara cap si fara membre. 3. ♦ (Anat.; in sintagma) Trunchi cerebral = portiunea nevraxului alcatuita din maduva prelungita, punte si mezencefal. 4. (In sintagma) Trunchi de piramida (sau de con, de prisma) = corp geometric obtinut prin sectionarea unei piramide (sau a unui con etc.) printr-un plan paralel cu baza si aflat intre acest plan si baza. – Lat. trunculus.

DIMENSIUNE, dimensiuni, s. f. 1. Marime (lungime, latime sau inaltime) necesara la determinarea intinderii figurilor si a corpurilor (geometrice). ◊ Expr. (Fam.) A patra dimensiune = ceva imposibil, ceva neconceput inca de mintea omeneasca. ♦ Spec. Marime fizica considerata din punctul de vedere al legaturii dintre unitatea sa de masura si unitatile marimilor fundamentale ale unui sistem de unitati de masura. 2. Marime, masura, proportie. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dimension, lat. dimensio, -onis.

SFERA, sfere, s. f. 1. Suprafata constituita de locul geometric al punctelor din spatiu egal departate de un punct dat, numit centru; corp geometric marginit de o astfel de suprafata. ♦ Obiect care are aproximativ aceasta forma. ♦ (Rar) Glob terestru. 2. (De obicei cu determinarea „cereasca”) Regiune cereasca unde se gasesc si se misca astrii; bolta cereasca. 3. Atmosfera. 4. Fig. Domeniul, limitele in cadrul carora exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva. Sfera de influenta = intindere, spatiu, domeniu in cuprinsul caruia se exercita o influenta a cuiva sau a ceva. ♦ Mediu (social). 5. Element logic care reprezinta capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi ce poseda insusirile reflectate in continutul acesteia. – Din fr. sphere, lat. sphaera.

CUB, cuburi, s. n. 1. corp geometric cu sase fete patrate, egale intre ele. 2. Produs al inmultirii unui numar cu sine insusi de doua ori. ♦ (Adjectival; in sintagma) Metru (sau decimetru, centimetru etc.) cub = unitate de masura pentru volume, egala cu volumul unui corp de forma cubica, avand latura egala cu un metru (sau cu un decimetru etc.) – Din fr. cube, lat. cubus.

CON², conuri, s. n. 1. Suprafata descrisa de o dreapta care se deplaseaza sprijinindu-se pe o curba inchisa imobila si pe un punct fix exterior. ♦ corp geometric marginit de o asemenea suprafata si de un plan. 2. (Geogr.; in sintagmele) Con vulcanic = forma de relief conica cat un munte, constituita in urma eruptiilor vulcanice, din lava, cenusa etc. Con de dejectie = forma de relief in evantai, rezultata din acumularea materialului transportat de torenti acolo unde se micsoreaza panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumina = manunchi de raze care pleaca dintr-un punct luminos si cade pe o suprafata. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numerosi solzi lemnosi, care reprezinta florile mascule sau femele. – Din fr. cone.

NEREGULARITATE s. 1. (livr.) iregularitate. (~ laturilor unui corp geometric.) 2. accident. 3. ondulatie, sinuozitate. (~tile unei suprafete.)

NEREGULAT adj. 1. (livr.) iregular. (corp geometric ~.) 2. nesimetric, neuniform, (inv.) necanonisit. (Un desen, un motiv ~.) 3. v. accidentat. 4. instabil, nestabil, schimbator, variabil. (Vanturi ~.)

cilindru (corp geometric) s. m., art. cilindrul; pl. cilindri, art. cilindrii

plan (concept geometric, corp cu suprafata neteda) s. n., pl. plane

BAZA ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

CILINDRU² ~i m. 1) Suprafata descrisa de o dreapta ce se misca paralel cu ea insasi, sprijinindu-se pe o curba inchisa. 2) corp geometric marginit de o astfel de suprafata si de doua plane paralele. Volumul ~ului. ◊ ~ circular drept cilindru ale carui baze sunt cercuri perpendiculare pe generatoare. 3) Piesa sau organ de masina avand o asemenea forma, care se poate roti in jurul axei sale; sul. ~ cu aburi. ◊ ~ de motor piesa tubulara in care se deplaseaza pistonul unui motor. /<fr. cylindre, lat. cylindrus

CON ~uri n. 1) corp geometric rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghic in jurul catetei. 2) Obiect cu o astfel de forma. ◊ ~ vulcanic partea din afara a unui vulcan inaltata deasupra pamantului. 3) Fructul coniferelor. ~ de brad. 4): ~ in trepte mecanism pentru schimbarea vitezei de rotatie. /<fr. cone, lat. conus

corp¹ ~uri n. 1) Organism considerat ca un tot anatomic si functional; trup. ◊ ~ neinsufletit cadavru. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla fata in fata. A face ~ comun cu cineva (sau cu ceva) a se asocia, a se solidariza cu cineva. 2) Parte a organismului omenesc fara cap si membre; trunchi; trup. 3) Partea principala a unui obiect, a unei constructii sau masini. ~ul navei. ◊ ~ de case ansamblu de cladiri, reunite prin ceva comun. 4) : ~ ceresc element al universului; astru. 5): ~ geometric corp, marginit de fete definite geometric. 6) : ~ delict dovada materiala a incalcarii legii. 7) Unitate cu care se masoara, in tipografie, marimea literelor. ~ de litera. 8) Grup de persoane care formeaza o unitate profesionala. ~ didactic. ~ diplomatic. 9) Mare unitate militara formata din mai multe divizii. ~ de infanterie. 10) Totalitate a volumelor unei colectii de materiale referitoare la un anumit domeniu; corpus. ~ de legi. /<fr. corps, lat. corpus

CUB¹ ~uri n. 1) corp geometric care are sase patrate egale. 2) Puterea a treia a unui numar sau a unei expresii matematice. /<fr. cube, lat. cubus

FATA fete f. 1) Partea de dinainte a capului la om; obraz. 2) Ansamblu de trasaturi specifice ale acestei parti; chip; figura; fizionomie. ~ acra. 3) pop. Individ considerat in raport cu societatea; persoana. ◊ ~ bisericeasca slujitor al cultului. 4) mat. Fiecare dintre suprafetele plane ale unui corp geometric. Fetele cubului. 5) rar Partea de deasupra a unui corp sau a unui obiect. ~a plapumei. 6) Aspect exterior. ~a Pamantului. ◊ A-si pierde ~a a se decolora. 7) Prima pagina a unei foi de hartie. [G.-D. fetei] /<lat. facies

GEOID n. corp geometric care reprezinta forma conventionala a Pamantului. /<fr. geoide

POLIEDRU ~e n. corp geometric cu mai multe fete poligonale. [Sil. -li-e-] /<fr. polyedre

SFERA ~e f. 1) Suprafata formata de multimea punctelor din spatiu egal departate de un punct fix, numit centru. 2) corp geometric limitat de o astfel de suprafata. 3) Obiect de forma acestui corp geometric; glob. ◊ ~ cereasca bolta cereasca. 4) fig. Limita de cunostinte sau de preocupari; cerc; domeniu. ◊ ~ de influenta mediu in limitele caruia se exercita influenta cuiva sau a ceva; zona de influenta. ~ele inalte cercurile guvernamentale ale unei societati. /<ngr. sphaira, lat. sphaera, fr. sphere, germ. Sphare

SFEROID ~e n. corp geometric de forma aproape sferica, obtinut prin rotirea unei elipse in jurul uneia dintre axele ei de simetrie. /<fr. spheroide, lat. sphaeroides, germ. Spharoidisch

TOR ~uri n. 1) corp geometric obtinut prin rotirea unui cerc in jurul unei axe de pe planul cercului, dar care nu trece prin centrul acestuia. 2) arhit. Mulura rotunda cu profil convex, semicircular, situata de obicei la baza unei coloane. /<fr. tore

TRUNCHI ~uri n. 1) Parte mai groasa a unui arbore, cuprinsa intre radacina si locul de unde cresc crengile. ~ de copac. 2) Tulpina taiata de la radacina si curatata de crengi; bustean. 3) Bucata din tulpina unui copac gros pe care se efectueaza diferite operatii. 4) Parte a organismului omenesc cu exceptia capului si a membrelor; trup; corp; tors. ◊ ~ de con (sau de piramida) corp geometric rezultat din taierea unui con (sau a unei piramide) printr-un plan paralel cu baza. [Monosilabic] /<lat. trunculus

ANAGLIF s.n. 1. Sculptura in relief sau in basorelief. 2. (Mat.) Desen al unui corp geometric executat in doua culori (rosu si albastru), privit cu ajutorul unor ochelari, care, la randul lor, avand si ei un vizor colorat in rosu si altul in albastru, dau imaginea unui corp in relief. ◊ (Fiz.) Procedeul anaglifelor = procedeu stereoscopic prin care se obtine imaginea in relief a unui obiect, folosindu-se ochelari cu sticle de culori diferite, complementare. [Var. anaglifa s.f. / < fr. anaglyphe, cf. gr. anaglyphos].

CILINDRU s.m. 1. corp geometric care rezulta din rotirea unui dreptunghi imprejurul uneia dintre laturile sale. ♦ corp in forma de sul. ♦ Cilindri u*****i = elemente microscopice cu aspect cilindric, care se produc in tuburile urinifere la bolnavii care sufera de nefrita; cilindru central = coloana de tesuturi care umple regiunea centrala din structura interna a radacinii si a tulpinii unei plante. 2. Piesa (componenta) a unei masini, care se roteste in jurul axei sale, servind pentru a conduce, a presa etc. un material; valt. ◊ Cilindru compresor = tavalug. ♦ Incapere cilindrica (la motoare) in care se deplaseaza pistonul. [< lat. cylindrus, cf. fr. cylindre, germ. Zylinder].

CUB s.n. 1. corp geometric care are sase fete patrate egale intre ele. 2. Puterea a treia a unui numar sau a unei expresii. [< lat. cubus < gr. kybos – zar].

ELIPSOID, -A adj. (Rar) In forma de elipsa, elipsoidal. // s.n. corp geometric rezultat din rotirea unei elipse in jurul uneia dintre axele sale de simetrie. [Pron. -so-id. / < fr. ellipsoide].

TRAPEZOEDRU s.n. corp geometric cu douazeci si patru de fete patrulatere. [Pron. -zo-e-. / < fr. trapezoedre].

GEOID s.m. corp geometric reprezentand forma teoretica a suprafetei Pamantului redusa la nivelul oceanelor. [Pron. ge-o-id. / fr. geoide, cf. gr. ge – pamant, eidos – forma].

SFERA s.f. 1. (Geom.) Suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat, numit centru; corp geometric marginit de o astfel de suprafata. ♦ Obiect avand aceasta forma; glob. 2. Regiune cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (Fig.) Domeniu, cuprins, limite. ♦ Sfera de influenta = intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita influenta cuiva sau a ceva. ♦ Mediu (social). 4. (Log.) Totalitatea obiectelor sau indivizilor la care se refera caracterele esentiale ale unei notiuni. [Pl. -re. / cf. lat. sphaera, gr. sphaira, fr. sphere, it. sfera].

ANAGLIFA s. f. 1. sculptura in (baso)relief. 2. procedeu stereoscopic prin care se obtin imagini in relief. 3. desen al unui corp geometric in doua culori (rosu si albastru) care, cu ochelari speciali, da imaginea unui corp in relief. (< fr. anaglyphe)

CILINDRU I. s. m. 1. corp geometric care rezulta din rotirea unui dreptunghi imprejurul uneia dintre laturile sale. ◊ corp in forma de sul. ◊ ~i u*****i = elemente microscopice cu aspect cilindric, in tuburile urinifere la bolnavii de nefrita; ~ central = tesut central din structura interna a radacinii si a tulpinii plantelor vasculare. 2. piesa in forma de tub din componenta unui motor in care se deplaseaza pistonul. 3. piesa grea a unei masini, care se roteste in jurul axei sale, pentru a conduce, a presa etc. un material; valt ♦ ~ compresor = tavalug. II. s. n. joben. (< fr. cylindre, lat. cylindrus)

CUB s.n. 1. corp geometric cu sase fete patrate, egale intre ele. 2. puterea a treia a unui numar sau a unei expresii (algebrice). ◊ (adj.) metru (sau decimetru, centimetru) cub = unitate de masura pentru volum egala cu volumul unui corp cubic avand latura cat dimensiunea liniara respectiva. (< fr. cube, lat. cubus)

ELIPSOID s. n. 1. suprafata inchisa generata de elipse mobile, avand trei plane de simetrie, perpendiculare doua cate doua. 2. corp geometric rezultat prin rotirea unei elipse in jurul uneia dintre axele sale. (< fr. ellipsoide)

GEOID s. m. corp geometric, reprezentand forma teoretica a suprafetei Pamantului, redusa la nivelul marilor si oceanelor. (< fr. geoide)

TRAPEZOEDRU s. n. corp geometric cu fete trapezoidale. (< fr. trapezoedre)

FIGURA s.f. 1. Chip, fata, obraz. 2. Forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imaginea plastica (desenata, pictata, sculptata) a unui corp. ◊ Figura geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ♦ Carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje (valet, dama etc.). ♦ Fiecare dintre piesele de sah (cu o forma caracteristica). 3. Persoana; personalitate. 4. Personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. Reprezentare, imagine simbolica sau alegorica. ◊ Figura de stil (sau poetica) = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant in vers sau in proza. V. trop. ♦ Figurile silogismului = forme de silogism determinate de pozitia termenului mediu in premise. 6. Pozitie, miscare (la dans, la scrima etc.). [< it., lat. figura].

FIGURA s. f. 1. chip, fata, obraz. ♦ (fam.) a-i face a (cuiva) = a pacali, a face cuiva o farsa. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imagine plastica a unui corp. ♦ (mat.) ~ geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ◊ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje. ◊ (sah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoana; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolica sau alegorica a unei persoane, a unui animal sau obiect. ♦ ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant, imbogatindu-i-se semnificatia. ♦ ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul in functie de pozitia termenilor in premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)

VOLUM s. n. I. 1. carte brosata sau legata. 2. diviziune a unei lucrari editate in mai multe volume (I, 1); tom. II. 1. spatiu ocupat de un corp. ◊ figura geometrica cu trei dimensiuni. ◊ marimea spatiului unui corp, cu ajutorul unei formule. 2. cantitate globala. ◊ debit (de apa) al unei fantani, al unui izvor, fluviu etc. 3. forta, amploare a sunetelor emise de o voce, produse de un instrument. ◊ nivelul de intensitate sonora al semnalelor audio. (< fr. volume, lat. volumen)

GEOMETRIE s. f. 1. ramura a matematicii care studiaza formele si proprietatile figurilor spatiale. ♦ ~ descriptiva = ramura a geometriei care se ocupa cu reprezentarea corpurilor din spatiu prin figuri plane. 2. structura geometrica a unui sistem tehnic. 3. (arte) aranjament, compozitie. (< fr. geometrie)

IE, ii, s. f. 1. Bluza femeiasca caracteristica portului national romanesc, confectionata din panza alba de bumbac, de in sau de borangic si impodobita la gat, la piept si la maneci cu cusaturi alese, de obicei in motive geometrice, cu fluturi, cu margele etc. 2. Parte a corpului la unele animale, reprezentata printr-o indoitura a pielii. – Lat. [vestis] linea.

AXOIDA s. f. curba, loc geometric al axei instantanee de rotatie in miscarea unui corp rigid. (dupa engl. axoid)

PROIECTA, proiectez, vb. I. 1. Tranz. A face un proiect (1); a intentiona, a planui. 2. Tranz. A elabora un proiect (3). 3. Tranz. A face o proiectie (1), a reprezenta schematic un corp pe o suprafata sau pe un plan, dupa anumite reguli geometrice. 4. Refl. A se profila, a se contura. 5. Tranz. A trimite pe o suprafata un fascicul de raze, de particule, o succesiune de imagini cinematografice etc. 6. Tranz. A arunca (cu forta) un corp solid; a imprastia cu presiune un lichid sau o pulbere. [Pr.: pro-iec-] – Din proiect (dupa fr. projeter).

CRISTAL¹ ~e n. corp solid, transparent si incolor, cu fete plane si cu o forma geometrica de poliedru. ◊ ~-de-stanca varietate in-colora, transparenta, de cuart. /<fr. cristal, lat. cristallus

geometric ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de geometrie; propriu geometriei. Calcul ~. 2) Care are forma corpurilor din geometrie. Ornament ~. ◊ Progresie ~ca serie de numere in care fiecare numar este egal cu produsul dintre numarul precedent si un numar constant. Medie ~ca radacina patrata extrasa din produsul a doua numere. 3) fig. Care vadeste regularitate si simplitate. Stil ~. /<fr. geometrique, lat. geometricus

REFERINTA s. f. 1. raportare, referire, informatie data asupra cuiva pentru a-l caracteriza. ♦ de ~ = la care se poate face referire; important. 3. (mat., fiz.) sistem de ~ = ansamblu de elemente geometrice (puncte, linii, suprafete) imobile unul fata de celelalte, la care se raporteaza pozitiile corpurilor; reper. (< fr. reference, germ. Referenz)

PROIECTIE, proiectii, s. f. 1. Operatie geometrica de reprezentare a unui obiect in spatiu, a unei figuri etc. pe o dreapta, pe un plan; (concr.) corp, figura obtinuta prin aceasta operatie. ◊ Proiectie cartografica = procedeu de reprezentare pe o harta a suprafetei pamantului sau a unei portiuni din suprafata pamantului. 2. Reproducere pe ecran a imaginilor inregistrate pe un film transparent, cu ajutorul unui fascicul luminos. ◊ Aparat de proiectie = aparat care serveste la proiectarea pe un ecran a imaginilor de pe o pelicula cinematografica si la reproducerea sunetelor inregistrate pe pista sonora. [Pr.: pro-iec-. – Var.: proiectiune s. f.] – Din fr. projection, lat. projectio, -onis.

REFERINTA, referinte, s. f. l. Informatie pe care o da cineva cu privire la situatia unei persoane. ♦ P. gener. Informatie, lamurire, explicatie. 2. Faptul de a raporta un lucru la altul sau o chestiune la alta. ♦ Sistem de referinta = a) (Geom.) sistem de coordonate la care se raporteaza pozitiile figurilor geometrice; b) (Fiz.) grup format de sistemele de coordonate imobile unul fata de altul, la care se raporteaza pozitiile corpurilor sau pozitiile in campurile de forta. ♦ (In loc. adj.) De referinta = la care te poti referi (2); important. – Din germ. Referenz, fr. reference.

TRANSLATIE s. f. 1. deplasare a unei figuri plane sau a unui corp astfel incat toate punctele acestora sa se miste de-a lungul unor drepte paralele, parcurgand distante egale. 2. (mat.) transformare geometrica punctuala, determinata de un vector, astfel incat unui punct din spatiu sa-i corespunda un alt punct. 3. (inform.) decalaj automatic al programului intr-o zona oarecare a memoriei centrale prin modificarea continutului registrelor de baza. 4. (biol.) traducere a informatiei genetice. 5. (stra)mutare. (< fr. translation, lat. translatio)

LATURA ~i f. 1) Parte laterala a unui obiect; margine. 2) Fiecare dintre cele doua parti laterale ale corpului omenesc. 3) Directie a unei miscari (in spatiu sau in timp). ◊ In laturi la o parte; intr-o parte. 4) Aspect sub care poate fi privit un lucru. 5) Fiecare dintre liniile care marginesc o figura geometrica sau dintre semidreptele care formeaza un unghi. [G.-D. laturii] /<lat. latora

INALTIME ~i f. 1) Distanta de la pamant pana la un anumit punct de deasupra lui. ~ea norilor. 2) Dimensiune a unui corp luata de la baza lui orizontala pana la varf. ~ea unui copac. 3) mai ales la pl. Spatiu situat la o distanta mare de deasupra pamantului; bolta cereasca; cer. 4) Perpendiculara coborata din varful unei figuri geometrice pe baza ei. ~ea unui con. 5) Lungimea acestei perpendiculare. 6) Forma inalta de relief (munte, deal). A ocupa o ~. 7) fig. Stare de superioritate (corespunzatoare momentului sau situatiei). ◊ A fi la ~ a corespunde cerintelor in situatia data. 8) Calitate a unui sunet de a fi ascutit. 9) inv. (urmat de un pronume posesiv) Termen reverentios, folosit la adresa unei persoane de rang inalt. ~ea sa. ~ea voastra. [G.-D. inaltimii] /inalt + suf. ~ime

SUPRAFATA ~ete f. 1) Partea de deasupra a unui corp. ~ata Pamantului. La ~ata apei. ◊ La ~ a) in partea exterioara; b) fara a patrunde in esenta lucrurilor; in mod superficial. De ~ care este lipsit de profunzime; superficial. 2) fig. Partea de dinafara a unui lucru; aparenta; exterior. 3) Figura geometrica formata prin deplasarea unei linii; arie. ~ arabila. ~ata unui triunghi. ◊ ~ de receptie teritoriu pe care isi aduna apele un bazin, un rau, un lac sau o mare. [G.-D. suprafetei] /supra- + fata

POLAR I. adj. 1. referitor la poli (2), de la poli, caracteristic polilor. ♦ zona ~a = zona cuprinsa intre latitudinile de 75 si poli; cerc ~ = cerc paralel cu ecuatorul, care delimiteaza zonele polare; Steaua P~a = stea principala din constelatia Carului-Mic, care indica directia nord. 2. referitor la polii unui magnet sau ai unei pile electrice. ◊ referitor la un corp, la un mediu care prezinta polaritate. 3. (mat.) coordonate ~ e = coordonate al caror sistem de referinta este format dintr-un punct (pol) si o semiaxa cu originea in acesta. 4. (fil.) care se afla in raport de polaritate (2). II. s. f. loc geometric al punctelor conjugate cu un punct dat, in raport cu cele doua puncte in care o secanta variabila ce trece prin punctul dat intersecteaza o conica. (< fr. polaire, lat. polaris, it. polare)