INTUNECA, intunec, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) face intunecos, obscur; a (se) lipsi de lumina. ♦ Refl. impers. A se insera, a se innopta, a se innegura, 2. Refl. (Despre corpuri ceresti; la pers. 3) A-si pierde stralucirea, a suferi o eclipsa. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face sa nu se mai vada (bine). ♦ Refl. Fig. A-si micsora sau a-si pierde capacitatea de a gandi. 3. Refl. Fig. A se posomori; a se intrista. 4. Refl. A se inchide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunica”.

PLUTI, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se mentine la suprafata unui lichid prin cufundare partiala in volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafata unui lichid. ♦ (Despre mancaruri) A fi inecat in grasime sau sos. 2. (Despre pasari, insecte etc.) A se mentine sau a se misca lin in aer sau intr-un fluid fara interventia unei actiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti in aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata sa se dezlantuie, a presimti aparitia; b) (despre o afirmatie, o situatie etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri ceresti; adesea fig.) A se misca pe bolta cereasca. ♦ (Despre sunete si mirosuri) A strabate prin aer, a se imprastia, a se raspandi. 3. (Adesea fig.) A se mentine sau a se misca lin intr-un spatiu sau intr-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dainui, a starui, a predomina. – Din pluta¹.

ROI², roiuri, s. n. 1. Grup compact de albine, iesite din stup impreuna cu matca lor in cautarea unui adapost nou. 2. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Multime de insecte sau de pasari mici care zboara in grupuri. ♦ Grup compact de oameni in miscare. ♦ Multime de lucruri de acelasi fel (vazute in miscare). 3. Grup de corpuri ceresti, relativ concentrate in spatiu, avand caracteristici care sugereaza o provenienta comuna. – Din sl. roj.

COSMOGONIE s. f. Ramura a astronomiei care se ocupa cu studiul originii si evolutiei corpurilor ceresti si al sistemelor de corpuri ceresti. – Din fr. cosmogonie.

CVASISTELAR, -A, cvasistelari, -e, adj. (Astron.; despre corpuri ceresti) A carui structura este asemanatoare stelelor. – Cvasi + stelar.

EFEMERIDA ~e f. 1) la pl. Ordin de insecte cu corp subtire si moale, care traiesc in stare adulta cateva zile sau cateva ore; rusalie. 2) Insecta din acest ordin. 3) la pl. Note (de ziar, reviste, calendare, carti) care indica evenimentele petrecute la aceeasi data in ani diferiti. 4) Tabele in care se indica pozitiile zilnice ale Soarelui si ale altor corpuri ceresti pentru o perioada de un an. /<fr. ephemeride, lat. ephemeris, ~idis

GEOCENTRISM n. Conceptie conform careia Pamantul se afla in centrul universului, iar Soarele si celelalte corpuri ceresti se invart in jurul lui. /<fr. geocentrisme

HELIOMETRU ~e n. Instrument optic pentru masurarea distantelor unghiulare mici dintre astri, precum si a diametrului aparent al Soarelui si al altor corpuri ceresti. /<fr. heliometre

RETROGRAD ~da (~zi, ~de) 1) Care se opune progresului, sustinand o etapa precedenta; opus progresului. O conceptie ~da. 2) (despre corpuri ceresti) Care se misca in directie opusa miscarii Soarelui. /<fr. retro-grade, lat. retrogradus

A RETROGRADA ~ez 1. intranz. 1) (despre persoane, echipe sportive etc.) A se deplasa intr-o categorie inferioara. 2) (despre corpuri ceresti) A savarsi o miscare retrograda (in raport cu cea a Soarelui). 2. tranz. A cobori in grad. /<fr. retrograder

smicli, pers. 3 sg. smicleste, vb. IV (inv.) 1. a fulgera. 2. (despre obiecte sau corpuri ceresti) a straluci.

smidi, pers. 3 sg. smideste, vb. IV (inv.) 1. a fulgera; a sclipi. 2. (despre obiecte sau corpuri ceresti) a straluci.

OPOZITIE s.f. I. 1. Raport care se stabileste intre doua lucruri sau doua situatii opuse, contrare; contrast. ♦ Raport de excludere intre doua notiuni sau judecati, stabilit dupa anumite criterii. ♦ Diferenta (fonetica) intre doua unitati lingvistice. 2. Impotrivire, opunere. 3. Pozitie pe care o ocupa un astru cand Pamantul se afla intre el si Soare; pozitia a doua corpuri ceresti care se afla la o distanta de 180 de grade pe bolta cereasca unul fata de celalalt. II. (In tarile capitaliste) Grup politic parlamentar potrivnic partidului care se afla la putere; (p. ext.) politica pe care o practica acest grup. [Gen. -iei, var. opozitiune s.f. / cf. fr. opposition, rus. opozitiia, lat. oppositio].

ASTRONIM s. n. nume propriu de corpuri ceresti. (< fr. astronyme)

ATMOSFERA s. f. 1. strat de aer care inconjura unele corpuri ceresti. 2. masa de gaze aflata intr-un spatiu in care se produce o reactie fizico-chimica. 3. (fig.) stare de spirit; mediu, cadru, ambianta. 4. unitate de masura a presiunii. (< fr. atmosphere, gr. atmoosphaira)

OPOZITIE s. f. I. 1. raport dintre doua lucruri sau situatii opuse, contrare; contrast. ◊ raport de excludere intre doua notiuni sau judecati. ◊ diferenta cu valoare functionala intre doua unitati lingvistice. 2. impotrivire, opunere. 3. pozitie a unui astru cand Pamantul se afla intre el si Soare; (p. ext.) pozitie a doua corpuri ceresti diametral opuse pe bolta cereasca. II. grup politic potrivnic partidului care se afla la putere; (p. ext.) politica practicata de acest grup. (< fr. opposition, lat. oppositio, germ. Opposition)

SISTEM s. n. 1. ansamblu de elemente aflate intr-o relatie structurala, de interdependenta si interactiune reciproca, formand un tot organizat. 2. (anat.) grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (biol.) ansamblu de elemente aflate in interactiune. ♦ (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiasi perioade. 4. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ♦ ~ solar = ansamblu de corpuri ceresti in care intra Soarele, planetele cu satelitii lor (masa atomica, numar de ordine); ~ de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin in parte, din corpuri solide, folosit in tehnica; ~ de unitati = ansamblu de unitati de masura dintr-un numar restrans de unitati fundamentale; ~ audio = combina muzicala. 5. mod de organizare a unui proces, a unei operatii, activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. ~ informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor etc.; ~ ul stiintelor = totalitate a disciplinelor stiintifice, ansamblul cunostintelor teoretice ale oamenilor intr-o anumita etapa istorica. 7. (fam.) mijloc ingenios. (< fr. systeme, lat. systema, germ. System)

LA CAILLE [la kai], Nicolas Louis de, abate (1713-1762), astronom si geodez francez. Lucrari de geodezie. Cu ocazia unei expeditii la Capul Bunei Sperante (1750-1754), a facut observatii asupra a c. 10.000 de corpuri ceresti din emisfera sudica. A determinat, impreuna cu J.-J.L. Lalande, paralaxa lunara si solara; este primul care a masurat arcul de meridian sud-african (Coelum Australe Stelliferum).

APSIDA apside, s. f. Fiecare din cele doua puncte extreme ale axei mari a orbitei pe care un corp ceresc o descrie in jurul altuia – Din fr. apside, lat. apsida.

CHINTESENTA s. f. 1. Ceea ce este esential, de baza intr-un lucru, intr-o conceptie etc. 2. (In filozofia antica) Substanta considerata drept al cincilea si cel mai subtil element material al lumii, din care ar fi alcatuite corpurile ceresti. [Var.: (inv.) cvintesenta s. f.] – Din fr. quintessence.

COMETA, comete, s. f. corp ceresc alcatuit dintr-un nucleu luminos inconjurat de gaze si de pulberi, care, uneori, se prelungeste sub forma unei cozi indreptate in sens opus Soarelui din cauza presiunii luminii acestuia; stea cu coada. [Var.: (inv.) comet s. n.] – Din fr. comete, lat. cometa.

IMERSIUNE s. f. 1. Afundare partiala sau totala a unui corp intr-un lichid; stare a unui corp afundat intr-un lichid. 2. Patrundere a unui corp ceresc in conul de umbra al altui corp ceresc. [Pr.: -si-u-. – Var.: imersie s. f.] – Din fr. immersion, lat. immersio, -onis.

ECLIPSA, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A intuneca total sau partial un corp ceresc, interpunandu-se in calea razelor lui de lumina sau intre el si soare. 2. Fig. A pune, a lasa in umbra, a intuneca, a umbri; a intrece, a depasi pe cineva (in merite, in stralucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevazut, a pleca pe furis; a disparea. – Din. fr. eclipser.

PATA, pete, s. f. 1. Urma lasata pe suprafata unui obiect de un corp gras, de o materie colorata, de murdarie etc., suprafata pe care se intinde o astfel de urma; substanta care a lasat aceasta urma. ♦ Portiune diferit colorata pe un fond de o culoare mai mult sau mai putin omogena. 2. Portiune pe corpul animalelor sau al pasarilor, unde parul sau penele sunt de alta culoare fata de rest. ♦ Particica a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorate fata de rest. 3. Portiune de nuanta diferita (mai inchisa) care se observa cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul Soarelui, al Lunii sau al altui corp ceresc. ◊ Expr. A cauta (sau a gasi) pete in Soare = a cauta cu orice pret defecte acolo unde nu sunt, a fi cusurgiu. 4. Fig. Fapta, atitudine, situatie etc. reprobabila, care stirbeste onoarea sau reputatia cuiva; rusine, stigmat. ◊ Loc. adj., adv. Fara (de) pata = curat, nevinovat; neprihanit, cast. – Et. nec.

PLANETA, planete, s. f. 1. corp ceresc fara lumina proprie, satelit al Soarelui, care se vede pe cer sub forma unui punct luminos ca urmare a reflectarii luminii solare; p. restr. Pamant (1). ♦ Orice corp ceresc fara lumina proprie, satelit al unei stele. 2. Zodie (in care se naste cineva). ♦ Bilet care contine preziceri naive privitoare la viitor si pe care il vand flasnetarii extragandu-l la intamplare dintre altele de acelasi fel (cu ajutorul unui papagal sau al unui soarece dresat). [Var.: (inv.) planet s. m.] – Din fr. planete, lat. planeta.

SINODIC, -A, sinodici, -ce, adj. 1. Referitor la intervalul de timp dupa care se repeta aceeasi pozitie relativa a Pamantului, a Soarelui, a Lunii sau a unei planete. ◊ Perioada sinodica = interval in care se face rotirea completa a unui corp ceresc in jurul altul corp ceresc in miscare. Luna sinodica = interval in care Luna, aflata in una dintre fazele ei, face o miscare de rotatie completa in jurul Pamantului si revine in faza de la care a plecat. 2. Care apartine sinodului, privitor la sinod, care emana de la sinod; care face parte dintr-un sinod; sinodal, sinodicesc. – Din fr. synodique.

PARALAXA, paralaxe, s. f. 1. Unghiul dintre dreptele care unesc un punct foarte departat cu extremitatile unei baze de observare. 2. (Astron.) Unghi maxim sub care se vede raza Pamantului sau a orbitei sale de pe un alt corp ceresc. – Din fr. parallaxe, lat. parallaxis.

ASTROFOTOMETRIE s. f. Ramura a astrofizicii practice care se ocupa cu masurarea stralucirii corpurilor ceresti. – Din fr. astrophotometrie.

PERICENTRU, pericentre, s. n. (Astron.) Punct de pe orbita unui corp ceresc situat la cea mica departare de corpul ceresc central in raport cu care se face miscarea. – Din fr. pericentre, engl. pericentre.

OCULTATIE, ocultatii, s. f. 1. Disparitie temporara a unui astru datorita interpunerii intre el si observator a unui alt corp ceresc. 2. (Mar.) Acoperire temporara a luminii unui far prin interpunerea unui ecran. ♦ (In sintagma) Lumina de ocultatie = lumina intermitenta (a farului, a geamandurii). – Din fr. occultation.

OBSERVATOR¹, observatoare, s. n. 1. (Mai ales in sintagma observator astronomic) Cladire special amenajata pentru observatii stiintifice asupra corpurilor ceresti, fenomenelor astronomice, meteorologice etc.; institutia aflata in aceasta cladire. 2. Loc, amplasament special amenajat de unde se pot observa cele ce se afla sau se intampla pe o mare distanta in jur si unde se pot adaposti oamenii si instrumentele necesare observatiei. – Din lat. observatorium, fr. observatoire, germ. Observatorium.

ORBITAL, -A, orbitali, -e, adj. 1. Care apartine orbitei ceresti, privitor la orbita unui corp ceresc. ♦ (Despre un mobil) Care parcurge o orbita. 2. Care apartine sau se afla in orbita oculara. – Din fr. orbital.

ORBITA, orbite, s. f. 1. Traiectorie in forma de curba (inchisa) pe care o parcurge un mobil. ♦ Drumul real parcurs de un astru. ◊ Orbita aparenta = drumul aparent proiectat pe bolta cereasca pe care se deplaseaza un corp ceresc. 2. Fiecare dintre cele doua cavitati osoase ale craniului, in care se afla globul ocular. 3. Fig. Sfera sau mediul unei activitati oarecare; sfera de actiune sau de influenta. – Din fr. orbite, lat. orbita.

ETER, (1, 2, 4) eteri, s. m. (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinatie organica lichida, incolora, foarte volatila si inflamabila, cu miros aromatic specific, obtinuta din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri in industrie. 2. S. m. Substanta ipotetica (a carei existenta nu este admisa de fizica moderna) avand proprietati fizice contradictorii, care ar umple intregul spatiu si ale carei oscilatii ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosfera, cer, vazduh. 4. S. m. (In conceptia unor filozofi greci antici) Al cincilea element al universului (alaturi de foc, apa, pamant si aer) din care ar fi alcatuite corpurile ceresti. – Din fr. ether, lat. aether.

NEBULOS, -OASA, nebulosi, -oase, s. f., adj. 1. S. f. corp ceresc difuz alcatuit din gaze sau din pulberi, aflat in spatiile dintre stelele galaxiei noastre; sistem stelar cu lumina difuza, aflat dincolo de limitele galaxiei noastre. 2. Adj. Fig. Neclar, imprecis, confuz, neguros, incert. – Din fr. nebuleux.

EMERSIUNE, emersiuni, s. f. 1. Stare in care se gaseste un corp plutitor cufundat partial intr-un lichid. 2. Iesire partiala a unui corp ceresc din conul de umbra al altui corp ceresc sau din spatiul aflat in dreptul altui corp ceresc. [Pr.: -si-u-] – Din fr. emersion, lat. emersio, -onis.

SPECTRU, spectre, s. n. 1. Ansamblu de valori fizice pe care le poate lua, in conditii determinate, o marime data. ♦ Ansamblul imaginilor obtinute prin descompunerea, cu un instrument optic, a radiatiei electromagnetice complexe. ♦ Totalitatea liniilor de fluid in miscare, a liniilor de camp dintr-un magnet etc. ♦ Totalitate a radiatiilor electromagnetice ale unui corp ceresc, dispuse in functie de lungimea lor de unda sau de frecventa (si inregistrate). 2. Fantasma, fantoma. ♦ Fig. Ceea ce produce ingrijorare, spaima; pericol iminent. – Din fr. spectre, germ. Spektrum.

RADIOECOU, radioecouri, s. n. Radiounda receptionata dupa emisie, in urma reflexiei ei pe suprafata unui corp (ceresc). [Pr.: -di-o-] – Radio² + ecou.

RADIOTELESCOP, radiotelescoape, s. n. Instrument folosit la receptionarea si studierea undelor radiofonice emise de corpurile ceresti. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotelescope.

CULME, culmi, s. f. 1. Partea cea mai de sus, prelungita orizontal, a unui munte sau a unui deal; varf, culmis. ♦ Punctul cel mai inalt in drumul parcurs de un corp ceresc. 2. Fig. Gradul cel mai inalt la care se poate ajunge; apogeu. ♦ Expr. Culmea culmilor! sau asta-i culmea! = asta intrece orice margini, e nemaipomenit. 3. (Pop.) Prajina lunga in casele taranesti, fixata orizontal de grinzi, de care se atarna haine, obiecte casnice etc. – Lat. culmen.

ASTRU s. (ASTRON.) corp ceresc.

corp s. 1. (ANAT.) trup. (Sufletul si ~ul.) 2. (ANAT.) trunchi, trup. (Omul este alcatuit din cap, gat, ~ si membre.) 3. v. cadavru. 4. v. cuprins. 5. corp compus v. combinatie; corp simplu v. element. 6. substanta. (I-a intrat in ochi un ~ strain.) 7. corp vitros v. umoare vitroasa. 8. corp ceresc v. astru. 9. (MIL.) (inv.) trup. (~ de oaste.) 10. v. corpus.

SIDERAL adj. (ASTRON.) 1. astral, (rar) solar. (In universul ~.) 2. ceresc. (corpuri ~.) 3. stelar, (inv.) stelin. (Lumina ~.) 4. cosmic, interplanetar, spatial. (Zbor ~.)

ASTRONOMIE f. Stiinta care se ocupa cu studiul corpurilor ceresti, a legilor miscarii lor si a Universului. [G.-D. astronomiei] /<fr. astronomie, lat. astronomia

ASTRU astri m. corp ceresc care poate fi observat datorita luminii pe care o emite sau o reflecta. [Sil. as-tru] /<lat. astrum, fr. astre

CALENDAR ~e n. 1) Sistem de impartire a timpului in ani, luni si zile, avand la baza diferite fenomene periodice legate de miscarea corpurilor ceresti. ~ iulian. ~ gregorian. ◊ ~ solar calendar bazat pe durata anului tropic. 2) Indicator (carte, agenda etc.) al succesiunii lunilor, saptamanilor si zilelor unui an. ~ de birou. ~ de perete. ◊ A se uita ca mata (sau ca pisica)-n ~ a se uita la ceva fara sa priceapa nimic. A face cuiva capul ~ a supraincarca pe cineva cu informatii inutile. 3) Publicatie anuala cuprinzand cronologia zilelor anului si informatii cu caracter enciclopedic. /<lat. calendarium

COSMOCHIMIE f. Ramura a astrofizicii care studiaza compozitia chimica a corpurilor ceresti si a mediului interplanetar, raspandirea elementelor chimice si reactiile nucleare din cosmos. [Art. cosmochimia; G.-D. cosmochimiei; Sil. -mi-e] /<fr. cosmochimie

COSMOGONIE f. Compartiment al astronomiei care studiaza formarea si evolutia corpurilor ceresti. /<fr. cosmogonie

ECLIPSA ~e f. 1) Disparitie (totala sau partiala) a imaginii unui astru datorita interpunerii unui corp ceresc intre el si locul de observare. ~ de Soare. ~ de Luna. 2) fig. Trecere in umbra a unei persoane sau a unui lucru. [G.-D. eclipsei; Sil. e-clip-i /<lat. eclipsis, fr. eclipse

IMERSIUNE f. Intrare a unui corp ceresc in umbra altuia corp ceresc. [G.-D. imersiunii; Sil. -si-u-] /<fr. immersion, lat. immersio, ~onis

METEOR ~i m. 1) Fenomen care se produce in atmosfera terestra (fulger, trasnet, ploaie etc.). 2) corp ceresc care, traversand atmosfera terestra, produce o dara de lumina de scurta durata; stea cazatoare. [Sil. -te-or] /<it. meteora, fr. meteore, germ. Meteor

OCULTATIE ~i f. Disparitie temporara a unui astru din campul de observatie, cauzata de trecerea intre el si observator a unui alt corp ceresc. /<fr. occultation

ORBITA ~e f. 1) Traiectorie curba a unui corp ceresc, avand drept sursa de miscare un alt corp ceresc. 2) Cavitate osoasa in care se afla globul ocular. 3) fig. Sfera de actiune sau de influenta. /<fr. orbite, lat. orbita

PARALAXA ~e f. 1) Unghi sub care se vede raza Pamantului sau a orbitei sale de pe alt corp ceresc. 2) Schimbare aparenta a pozitiei unui punct departat datorita deplasarii reale a ochiului observatorului. /<fr. parallaxe, lat. parallaxis

PLANETAR ~a (~i, ~e) 1) Care tine de planete; propriu planetelor. ◊ Sistem ~ (sau solar) totalitate a corpurilor ceresti care se misca in jurul Soarelui. 2) Care cuprinde tot globul pamantesc; referitor la intreaga planeta Pamant. Revolutie ~a. /<fr. planetaire

PLANETA ~e f. corp ceresc din sistemul solar, fara lumina proprie, care se misca in jurul Soarelui pe o orbita eliptica. /<fr. planete, lat. planeta

RADIOASTRONOMIE f. Ramura a as-tronomiei care se ocupa cu studierea corpu-rilor ceresti cu ajutorul undelor radio emise de acestea. [Sil. -di-o-] /<fr. radio-astro-nomie, germ. Radioastronomie

RADIOTELESCOP ~oape n. astr. In-stalatie pentru receptionarea si inregistrarea undelor radio emise de corpurile ceresti. [Sil. -di-o-] /<fr. radiotelescope, germ. Radio-teleskop

REGRESIUNE ~i f. 1) Proces de retra-gere a apelor marii sau ale oceanului de pe o portiune a uscatului, cauzata de miscarile scoartei terestre. 2) Reducere a raspandirii geografice a unui fenomen de limba. 3) Miscare a unui corp ceresc in sens opus celui in care se misca Soarele. 4) inv. Intoarcere de la o forma superioara de dezvoltare la una inferioara; regres. [Sil. -si-u-] /<fr. regression

RETROGRADATIE ~i f. astr. Miscare aparenta a corpurilor ceresti in directie opusa miscarii Soarelui. [G.-D. retrogradatiei] /<fr. retrogradation

REVOLUTIE² ~i f. 1) astr. Miscare completa de rotatie a unui corp ceresc in jurul altui corp ceresc. ◊ Perioada de ~ timp nece-sar unui corp ceresc pentru a parcurge in-treaga sa orbita. 2) geom. Miscare de rotatie a unui corp care parcurge o curba inchisa. 3) tehn. Miscare completa a unui corp in jurul axei sale. [G.-D. revolutiei; Sil. -ti-e] /<fr. revolution, lat. revolutio, ~onis, germ. Revolution

SATELIT ~ti m. 1) corp ceresc (natural sau artificial) ce se roteste in jurul altui corp ceresc. 2) Roata dintata a unui mecanism planetar, care se roteste liber in jurul unui ax. 3) fig. Persoana, colectivitate sau stat care se afla in dependenta politica sau/si economica de alta persoana, colectivitate sau stat si executa orbeste ordinele acestora. /<fr. satellite

SINODIC² ~ca (~ci, ~ce) Care tine de apropierea astrilor; propriu apropierii astrilor. ◊ Perioada ~ca interval de timp in care are loc o rotatie completa a unui corp ceresc in jurul altuia. /<lat. synodicus, fr. synodique

SOARE sori m. 1) astr. Astru central, incandescent si luminos, in jurul caruia se roteste Pamantul si celelalte planete ale sistemului nostru planetar. ◊ ~-apune apus; vest; asfintit. ~-rasare rasarit; est. Sub (sau pe sub) ~ pe pamant; pe lume. ~ in cruce amiaza. A se uita la cineva ca la ~ a se uita cu admiratie la cineva. A sta cu burta la ~ a nu face nimic; a se lenevi; a trandavi. A i se pune cuiva ~le drept inima a i se face cuiva foame. A fagadui cate in luna si in ~ (sau in stele) a fagadui lucruri irealizabile. A dori cate in luna si in ~ (sau in stele) a dori prea multe. A cauta (sau a gasi) pete-n ~ a cauta neajunsuri oriunde si cu tot dinadinsul. 2) Lumina si caldura care vine de la acest corp ceresc. Zi cu ~. 3) fig. Ceea ce reprezinta un izvor de fericire, de bucurie. /<lat. sol, ~is

SPATIU ~i n. 1) Intindere nelimitata care cuprinde toate corpurile ceresti. 2) Intindere a universului cu exceptia atmosferei terestre. ◊ ~ aerian parte din atmosfera, care se intinde asupra teritoriului unui stat. ~ locativ suprafata camerelor de locuit. 3) Distanta intre doua puncte sau intre doua obiecte. ~ intre cuvinte. 4) Durata care separa doua momente. 5) filoz. Forma fundamentala de existenta a materiei in cadrul careia are loc miscarea acesteia. [Sil. -tiu] /<lat. spatium, it. spazio, fr. espace, germ. Spatium

TELESCOP ~oape n. Instrument optic pentru studierea corpurilor ceresti dupa radiatia lor electromagnetica. [Sil. -le-scop] /<fr. telescope, lat. telescopium

UNIVERS ~uri n. 1) Ansamblu de fiinte si lucruri, manifestate in diverse forme de existenta si infinite in timp si in spatiu; lume. 2) Suprafata a globului pamantesc. 3) Totalitate a oamenilor care locuiesc pe globul pamantesc. 4) Ansamblu al corpurilor ceresti, privit ca un sistem unic, infinit in timp si in spatiu. 5) Mediu material si spiritual in care traieste cineva; camp de activitate; domeniu de preocupari. /<fr. univers, lat. universum

ACRETIE s.f. Fenomen fizic prin care un corp ceresc capteaza materie din spatiul cosmic. [Gen. -iei. / < fr. accretion].

ASTROSPECTROGRAFIE s.f. Ramura a astrofizicii care caracterizeaza spectrele corpurilor ceresti. [Gen. -iei. / < fr. astrospectrographie].

ECHIGRAVITATIE s.f. (Astr.) Proprietate a unei anumite regiuni din spatiul cosmic in care fortele gravitationale ale corpurilor ceresti se echilibreaza. [< fr. equigravitation].

REGRESIUNE s.f. 1. Retragere a apelor marine (oceanice) cauzata de ridicarea suprafetei uscatului sau de scaderea nivelului general oceanic. 2. Micsorarea extensiunii geografice a unui fenomen fonetic, morfologic etc. 3. Miscare a unui corp ceresc in sens opus celui in care se misca Soarele. 4. Distrugerea progresiva a memoriei. 5. (Biol.) Revenirea unei specii sau chiar a unui organ la specia si la tipul anatomic anterior. 6. Repetarea detaliata a fiecaruia dintre cei doi termeni ai unei enumerari; epanoda. [Pron. -si-u-, var. regresie s.f. / cf. fr. regression, lat. regressio].

NEWTONIANISM s.n. Sistemul lui Newton cu privire la miscarea corpurilor ceresti si la cauzele ei. [Pron. niu-to-ni-a-. / < fr. newtonianisme].

ROTATIE s.f. 1. Miscare a unui corp in jurul unui punct fix sau al unei axe. ♦ Miscarea corpurilor ceresti in jurul axei proprii. 2. Fenomenul pe care il prezinta unele procese din natura si din societate de a se repeta; revenirea periodica a unui fapt reiesit din desfasurarea unui astfel de proces. ◊ Rotatia capitalului = procesul de repetare periodica a circuitului capitalului, a miscarii sale in sfera productiei si a circulatiei. ♦ Alternarea metodica pe acelasi teren a plantelor care se cultiva intr-un asolament. 3. Schimb de persoane sau de echipe efectuat in cursul unei activitati. [Gen -iei, var. rotatiune s.f. / cf. fr. rotation, lat. rotatio].

SABEISM s.n. Cultul focului si al corpurilor ceresti practicat in vechime de caldeeni, de persi etc. [Pron. -be-ism. / < fr. sabeisme].

SATELIT s.m. 1. Nume dat in antichitate mercenarului care isi insotea stapanul. ♦ (Fig.) Cel care urmeaza si executa orbeste ordinele cuiva; acolit. 2. corp ceresc obscur care graviteaza in jurul unei planete, insotind-o in miscarea ei de revolutie. 3. Satelit artificial = corp metalic de forme diverse, prevazut cu aparataj stiintific, lansat de savanti in spatiul interplanetar cu ajutorul unei rachete si care se roteste in jurul Pamantului. 4. (Tehn.) Roata dintata care se roteste liber in jurul unui ax. 5. Localitate de importanta secundara in apropierea unui oras, dependenta de acesta. [< fr. satellite, cf. lat. satelles].

SPATIU s.n. 1. Forma fundamentala a existentei materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele existente concomitent. 2. Intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. 3. Loc, suprafata, intindere limitata. ◊ (Mil.) Spatiu de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu. 4. Loc (liber) intre doua obiecte; distanta, interval. ◊ Spatiu verde = teren plantat situat pe teritoriul unei asezari. ♦ Distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ♦ (Poligr.) Interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (Mat.) Multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ♦ (Cib.) Totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. [Pron. -tiu, pl. -ii. / < lat. spatium, cf. germ. Spatium, it. spazio].

SPECTRU s.n. 1. Ansamblul radiatiilor de frecvente diferite care alcatuiesc o radiatie electromagnetica complexa. ◊ Spectru atomic = spectru creat prin tranzitii electronice in atomii elementelor; spectru molecular = spectru creat prin tranzitii intre nivelele energetice ale moleculelor aflate in stare libera. ♦ Ansamblu de valori pe care le poate lua o anumita marime in conditii determinate. 2. Totalitatea radiatiilor electromagnetice ale unui corp ceresc dispuse in functie de lungimea lor de unda sau de frecventa. ◊ Spectru solar = spectrul radiatiei emise de Soare. 3. Fantoma, vedenie, fantasma. ♦ (Fig.) Ceea ce produce spaima; pericol iminent. 4. Spectru floristic = raportul cantitativ, exprimat in procente, dintre familiile de plante care formeaza flora unui anumit teritoriu. [Pl. -re, (s.m.) -ri. / cf. fr. spectre, lat. spectrum].

URANOLATRIE s.f. Inchinare la corpurile ceresti, socotite divinitati. [Gen. -iei. / cf. germ. Uranolatrie, it. uranolatria].

URANOSCOP s.n. Telescop pentru observarea corpurilor ceresti. [< fr. uranoscope, cf. gr. ouranos – cer, skopein – a privi].

APSIDA s.f. Fiecare dintre extremitatile axei mari ale orbitei unui corp ceresc. [< fr. apside].

ASTRU s.m. Nume dat stelelor si planetelor; corp ceresc. [Pl. astri, (s.n.) astre. / < lat. astrum, cf. it. astro, fr. astre < gr. astron].

AXA s.f. 1. Linie dreapta, reala sau inchipuita, care trece prin centrul unui corp si imprejurul careia acel corp se roteste sau se poate roti. ♦ Dreapta imaginara in jurul careia se executa miscarea de rotatie a unui corp ceresc. 2. Linie dreapta care delimiteaza parti simetrice pe un corp, pe o suprafata etc. 3. Ax. [< fr. axe, germ. Achse, cf. lat. axis – osie].

COSMOGRAFIE s.f. Ramura a astronomiei care se ocupa cu descrierea universului si a miscarilor corpurilor ceresti. [Gen. -iei. / cf. fr. cosmografie, gr. kosmographia < kosmos – univers, graphein – a descrie].

ECLIPSA s.f. 1. Disparitie partiala sau totala a imaginii unui astru ca urmare a interpunerii altui astru intre observator si corpul ceresc care dispare. ♦ Intermitenta luminii unui far sau a unei geamanduri; (concr.) instalatie de semnalizare prin becuri electrice asezate pe catargul navelor. 2. (Fig.) Disparitie sau trecere in umbra temporara a unei persoane sau a unui lucru. ♦ Intunecare, pierdere temporara a cunostintei. [< fr. eclipse, cf. gr. ekleipsis < ekleipein – a disparea].

GLOB s.n. 1. corp sferic, corp in forma de sfera. ◊ Glob ocular = parte a ochiului care se gaseste in orbita. ♦ corp sferic, de sticla sau de portelan, care protejeaza o lampa sau un bec. 2. corp ceresc de forma rotunda. ♦ Pamantul. [Pl. -buri, (s.m.) -bi. / < lat. globus, cf. fr. globe, it. globo].

IMERSIUNE s.f. 1. Afundare a unui corp intr-un lichid; stare in care se afla un asemenea corp; submersiune. ♦ Metoda de lucru in microscopie constand din introducerea intre obiectiv si lamela care acopera obiectul a unei picaturi de lichid transparent pentru a spori puterea de separare a microscopului. 2. Intrare a unui corp ceresc in conul de umbra al unui alt corp. [Pron. -si-u-, var. imersie s.f. / cf. fr. immersion, lat. immersio].

semeosie, semeosii, s.f. (inv.) paralaxa (unghi maxim sub care se vede raza pamantului sau a orbitei sale de pe un alt corp ceresc).

ORBITAL, -A adj. 1. Referitor la orbita unui corp ceresc. ♦ (Despre un mobil) Care parcurge o orbita. 2. Al orbitei ochiului; orbitar. [Cf. fr. orbital].

ORBITA s.f. 1. Traiectorie inchisa a unui corp ceresc. ♦ (Mec.) Traiectorie inchisa parcursa de un mobil, de un electron. 2. Cavitate osoasa a craniului in care este asezat ochiul. 3. (Fig.) Sfera de activitate; sfera de influenta. [< fr. orbite, cf. it. orbita].

PERICENTRU s.n. Punct de pe orbita unui corp ceresc situat la cea mai mica departare de corpul central, fata de care se misca. [< fr. pericentre].

PLANETA s.f. corp ceresc obscur care se invarteste in jurul Soarelui pe o orbita eliptica si care primeste lumina si caldura de la Soare. [< lat. planeta, gr. planetes, cf. fr. planete].

RADIOTELESCOP s.n. Instrument pentru receptionarea, masurarea si studierea undelor radiofonice emise de corpurile ceresti. [Pl. -scoape. / cf. fr. radiotelescope, germ. Radioteleskop].

REVOLUTIE s.f. I. 1. Schimbare brusca, prin salt, a unui fenomen, care trece de la o stare calitativa veche la o stare calitativa noua, superioara. 2. Transformare radicala in raporturile social-economice si politice ale unei societati si care consta in trecerea puterii politice din mainile vechii clase dominante, in mainile unei clase noi, precum si in sfaramarea vechilor relatii de productie si instaurarea unor relatii de productie noi, corespunzatoare nivelului de dezvoltare a fortelor de productie. 3. (Fig.) Schimbare profunda, radicala, intr-un anumit domeniu; transformare brusca si totala. ♦ (In ideologia marxista) Revolutie culturala = parte componenta a revolutiei socialiste, cuprinzand schimbarile pe care aceasta le aduce in planul moral-spiritual. II. 1. Miscare periodica a unui corp ceresc; timpul in care un corp ceresc parcurge intreaga sa orbita. 2. (Geom.) Miscare de rotatie a unui corp in jurul unei drepte fixe. 3. Schimbare geologica a scoartei terestre. 4. (Fiz.) Miscare a unui corp care parcurge o curba fixa. ♦ Miscare de rotatie completa a unei roti in jurul osiei sale. [Gen. -iei. / cf. fr. revolution, lat. revolutio].

SINODIC², -A adj. Perioada sinodica = perioada in care se face rotirea completa a unui corp ceresc in jurul altui corp ceresc in miscare. [Cf. fr. synodique, gr. synodikos].

cometa (comete), s. f. – corp ceresc, stea cu coada. Var. (inv.) comet, comit. Lat. cometa (sec. XIX) si inainte din gr. ϰομήτης (sec. XVII). Cf. Murnu 15; Galdi 167.

ACRETIE s. f. 1. (astr.) fenomen fizic prin care un corp ceresc capteaza materia din spatiul cosmic. 2. (tehn.) proces de aglomerare a unor elemente. ◊ formarea de crusta oceanica, prin extensiunea crustei terestre. (< fr. accretion)

AFELIU s. n. punctul cel mai indepartat de Soare de pe orbita unui corp ceresc. (< fr. aphelie)

APOCENTRU s. n. punct al orbitei unui corp ceresc unde acesta se afla la cea mai mare distanta de corpul central in jurul caruia se misca. (< fr. apocentre)

APSIDA s. f. fiecare dintre extremitatile axei mari ale orbitei eliptice a unui corp ceresc. (< fr. apside)

ASTROFIZIC, -A I. adj. referitor la astrofizica. II. s. f. ramura a astronomiei care studiaza proprietatile fizice, compozitia chimica, structura si miscarea corpurilor ceresti. (< fr. astrophysique)

ASTRONOMIE s. f. stiinta care studiaza miscarile, structura si evolutia corpurilor ceresti, universul in totalitatea lui. (< fr. astronomie, lat., gr. astronomia)

ASTROSPECTROGRAFIE s. f. ramura a astrofizicii care studiaza spectrele corpurilor ceresti. (< fr. astrospectrographie)

ASTRU¹ s. m. /s. n. 1. corp ceresc natural. 2. (fig.) creator, artist cu un mare renume. (< fr. astre, lat. astrum, gr. astron)

COMETA s. f. corp ceresc format dintr-un nucleu inconjurat de o nebuloasa, cu o prelungire luminoasa, din diferite gaze rarefiate, care descrie o eclipsa intinsa in jurul Soarelui. (< fr. comete, lat. cometa, gr. kometes, stea cu plete)

COSMOGRAFIE s. f. ramura a astronomiei care se ocupa cu descrierea corpurilor ceresti si a fenomenelor astronomice. (< fr. cosmographie)

DESATELIZA vb. tr. a face ca un mobil spatial sa-si paraseasca traiectoria orbitala din jurul unui corp ceresc. (< fr. desatelliser)

DISIPARE s. f. 1. actiunea de a disipa; disipatie. 2. (astr.) pierdere in spatiul cosmic a unora dintre particulele componente ale atmosferei unui corp ceresc. (< disipa)

ECHIGRAVITATIE s. f. proprietate a unei anumite regiuni din spatiul cosmic in care fortele gravitationale ale corpurilor ceresti se echilibreaza. (< fr. equigravitation)

ECLIPSA s. f. 1. disparitie partiala sau totala a imaginii unui astru, ca urmare a interpunerii altui astru intre acesta si observator, sau a intrarii lui in conul de umbra a altui corp ceresc. 2. (mar.) intermitenta a luminii unui far sau a unei geamanduri luminoase. ◊ instalatie de semnalizare prin becuri electrice asezate pe catargul navelor. 3. (fig.) disparitie sau trecere in umbra temporara a unei persoane, a unui lucru. ◊ intunecare, pierdere temporara a cunostintei. (< fr. eclipse, lat. eclipsis, gr. ekleipsis)

GLOB I. s. n. 1. corp sferic, corp in forma de sfera. ◊ invelis sferic, de sticla sau de portelan, care protejeaza o lampa sau un bec. 2. corp ceresc in forma rotunda. ♦ ~ terestru = Pamantul; ~ geografic = obiect sferoidal care reda aspectul general al formei Pamantului. II. s.m. ~ ocular = parte a ochiului care se gaseste in orbita. (< fr. globe, lat. globus)

IMERSIUNE s. f. 1. cufundare a unui corp intr-un lichid; stare in care se afla un asemenea corp. ◊ (in microscopie) introducerea intre obiectiv si lamela care acopera obiectul a unei picaturi de lichid pentru a spori puterea de separare a microscopului. 2. intrare a unui corp ceresc in conul de umbra al unui alt corp ceresc. (< fr. immersion, lat. immersio)

MECANIC, -A I. adj. 1. referitor la mecanica (III). 2. actionat de o masina, de un mecanism. 3. (despre o actiune, un gest; si adv.) facut automat; masinal. II. s. m. lucrator specialist in lucrari de mecanica, in reparatii de masini, de instalatii etc. ◊ conducator al unei locomotive; motorist. III. s. f. 1. stiinta care studiaza legile miscarii si ale repausului corpurilor. ♦ a fluidelor = hidromecanica; ~ cereasca = ramura a astronomiei care studiaza miscarea corpurilor ceresti. 2. tehnica procedeelor in care intervin fenomene mecanice; mecanotehnica. 3. (fig.) combinatie. (< fr. mecanique, it. mecanico, germ. Mechenik/er/, lat. mecanicus, germ. Mechenik/er/)

NEWTONIANISM s. n. sistemul lui Newton cu privire la miscarea corpurilor ceresti si la cauzele ei. (< fr. newtonianisme)

ORBITAL, -A I. adj. referitor la orbita unui corp ceresc. ◊ (despre un mobil, un vehicul) care parcurge o orbita. II. s. m. ~ atomic = zona din jurul unui nucleu atomic. (< fr. orbital)

ORBITA s. f. 1. traiectorie inchisa parcursa de un mobil, de un electron etc. ◊ drum real parcurs de un corp ceresc. 2. fiecare dintre cavitatile osoase ale craniului in care se afla ochiul. 3. (fig.) sfera de activitate; zona de influenta exercitata de o persoana etc. (< fr. orbite, lat. orbita)

PERICENTRU s. n. punct de pe orbita unui corp ceresc, la cea mai mica departare de corpul central, fata de care se misca. (< fr. pericentre)

PERIHELIU s. n. punctul cel mai apropiat de Soare de pe orbita unui corp ceresc. (< fr. perihelie, lat. perihelium)

PLANETA s. f. corp ceresc fara lumina proprie, satelit al Soarelui, cu o orbita eliptica. (< fr. planete, lat. planeta)

RADIOTELESCOP s. n. instrument pentru receptionarea, masurarea si studierea undelor radiofonice emise de corpurile ceresti. (< fr. radiotelescope)

REACTIE s. f. 1. faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva; riposta. 2. raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. transformare a uneia sau a mai multor substante chimice sub actiunea unor agenti externi sau a altor substante chimice. 4. (fiz.) forta care se opune unei actiuni, fiind egala si de sens contrar cu aceasta. ♦ ~ nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale; ~ in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia; ~ gravitationala = modificare a directiei si a modulului vectorului de viteza caracteristice unei nave spatiale care trece prin apropierea unui corp ceresc, datorita campului gravitational al acestuia. 5. (cib.; si in forma reactiune) stabilire, in sistemele de transmisie, tehnice automate, in organismele vii si in societate, a unor semnale prin care faza initiala a unui proces este influentata de informatia referitoare la starea organelor de executie sau la rezultatul procesului; conexiune inversa, retroactiune (2). ◊ derivare a unei puteri din circuitul de iesire al unui amplificator de radio cu tuburi electronice si introducerea ei in circuitul de intrare. (< fr. reaction)

REGRESIUNE s. f. 1. retragere a apelor oceanului planetar in anumite zone, cauzata de ridicarea suprafetelor uscatului, de miscari tectonice lente etc. 2. micsorare a extensiunii geografice a unui fenomen (lingvistic, morfologic etc.). 3. miscare a unui corp ceresc in sens opus celui in care se misca Soarele. 4. distrugere progresiva a memoriei. ◊ proces prin care se revine la un nivel anterior de dezvoltare a unui comportament, a unui proces psihic. 5. (biol.) revenire a unei specii sau a unui organ la un stadiu mai putin evoluat. 6. repetare detaliata a fiecaruia dintre cei doi termeni ai unei enumerari; epanoda. 7. (stat.) determinare a marimii aproximative a unui fenomen prin marimea unui alt fenomen. 8. (ec.) trecere de la stadii mai inalte de dezvoltare la stadii mai inapoiate. (< fr. regression, lat. regressio)

REVOLUTIE s. f. I. 1. (fil.) etapa a dezvoltarii in care au loc transformari calitative profunde, schimbari radicale, esentiale, orientate de la inferior la superior, de la vechi la nou, asigurand realizarea progresului intr-un ritm rapid. ♦ ~ sociala = actiune sociala de transformare radicala calitativa a societatii, prin care se realizeaza trecerea de la o formatiune inferioara la alta superioara; ~ culturala = proces de transformare radicala in domeniul ideologiei si culturii, care insoteste o revolutie sociala. 2. ~ industriala = proces complex de transformare calitativa a bazei tehnice a productiei; ~ tehnico-stiintifica = proces contemporan care determina schimbari radicale in domeniul fortelor de productie, prin dezvoltarea accelerata a stiintei si tehnicii, prin perfectionarea proceselor tehnologice. 3. (fig.) schimbare profunda, radicala, intr-un anumit domeniu; transformare brusca si totala. II. 1. miscare de rotatie a unui corp ceresc in jurul altuia. 2. (mat.) miscare de rotatie a unui corp in jurul unei drepte fixe. 3. schimbare geologica a scoartei terestre. 4. (fiz.) miscare a unui corp care parcurge o curba fixa. ◊ miscare de rotatie completa a unei roti in jurul osiei sale. (< fr. revolution, lat. revolutio, germ. Revolution)

ROTATIE s. f. 1. miscare a unui corp in jurul unui punct fix sau al unei axe. 2. (mat.) transformare biunivoca a planului sau a spatiului in el insusi determinata de un punct fix (centru) sau de o dreapta (axa), printr-o rotatie (1) pastrand unghiurile si distantele; rotor (2). 3. miscare a corpurilor ceresti in jurul axei proprii. 4. schimbare alternativa. ♦ a capitalului = circuitul fondurilor de productie in sfera productiei si a circulatiei. ◊ alternare metodica pe acelasi teren a plantelor care se cultiva intr-un asolament. ◊ schimb alternativ de persoane sau de echipe in cursul unei activitati. (< fr. rotation, lat. rotatio, germ. Rotation)

SABEISM s. n. cult al focului si al corpurilor ceresti, in vechime la caldeeni, persi etc. (< fr. sabeisme)

SATELIT I. s. m. 1. (ant.) mercenar care isi insotea stapanul. ◊ (fig.) cel care urmeaza si executa orbeste ordinele cuiva; acolit. 2. corp ceresc obscur care graviteaza in jurul unei planete, insotind-o in miscarea ei de revolutie. 3. ~ artificial = corp metalic de forme diverse cu aparataj stiintific, lansat de savanti in spatiul interplanetar cu ajutorul unei rachete si care se roteste in jurul Pamantului. 4. (mec.) roata dintata a unui mecanism planetar care se roteste liber in jurul unui ax. 5. mica masa cromatica atasata unui cromozom printr-un filament subtire. 6. localitate de importanta secundara in apropierea unui oras, dependenta de acesta. II. adj., s. n. (stat) ~ = (stat) care depinde de un altul pe plan politic sau economic. (< fr. satellite)

SINODIC, -A adj. 1. referitor la intervalul de timp in care se face rotirea completa a unui corp ceresc in jurul altui corp ceresc in miscare. 2. sinodal. (< fr. synodique)

SPATIU s. f. 1. forma fundamentala de existenta a materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele. 2. intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. ♦ ~ aerian = spatiul de deasupra unui stat, supus suveranitatii acestuia; ~ cosmic = spatiul in afara stratosferei Pamantului; ~ maritim = spatiu geografic cuprinzand apele marilor si oceanelor, fundul si subsolul acestora. 3. loc, suprafata, intindere limitata. ♦ (mil.) ~ de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu; ~ mort = portiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol in care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe. 4. loc intre doua obiecte; distanta, interval. ♦ ~ verde = teren plantat, in perimetrul unei asezari. ◊ distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ◊ (poligr.) interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (mat.) multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ◊ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. (< lat. spatium, dupa fr. espace)

SPECTRU s. n. 1. ansamblu de valori pe care le poate lua o anumita marime in conditii determinate. ◊ ansamblul radiatiilor de frecvente diferite cu o radiatie electromagnetica complexa. ♦ ~ atomic = spectru prin tranzitii electronice in atomii elementelor; ~ molecular = spectru prin tranzitii intre nivelele energetice ale moleculelor in stare libera. ◊ totalitatea aspectelor sub care se prezinta ceva. 2. totalitatea radiatiilor electromagnetice ale unui corp ceresc dispuse in functie de lungimea lor de unda sau de frecventa. ♦ ~ solar = spectrul radiatiei emise de Soare. 3. fantoma, vedenie, fantasma. ◊ (fig.) ceea ce provoaca ingrijorare, spaima; pericol iminent. 4. proportie procentuala a diverse categorii ecologice de specii dintr-un teritoriu sau dintr-o biocenoza. (< fr. spectre, lat. spectrum, germ. Spektrum)

TELESCOP s. n. 1. instrument optic pentru observarea corpurilor ceresti bazat pe fenomenul reflexiei luminii pe o oglinda concava. 2. luneta marina. (< fr. telescope)

URANOLATRIE s. f. adoratie a corpurilor ceresti, socotite divinitati, la unele popoare. (< germ. Uranolatrie)

URANOSCOPIE s. f. observare a corpurilor ceresti. (< fr. uranoscope)

planeta (planete), s. f. – 1. corp ceresc. – 2. Horoscop, oracol. Ngr. πλανήτης (sec. XVIII) si, modern, din fr. planete. – Der. planetar, adj., din fr. planetaire.

APSIDA apside, s. f. Fiecare dintre cele doua puncte extreme ale axei mari a orbitei pe care un corp ceresc o descrie in jurul altuia – Fr. apside (lat. lit. apsis, -idis).

ASTROLOGIE s. f. (In antichitate si in evul mediu) Ansamblu de speculatii false avand ca obiect studiul corpurilor ceresti, cu ajutorul carora se pretindea ca se poate afla destinul oamenilor sau al popoarelor. – Fr. astrologie (lat. lit. astrologia).

ASTRU, astri, s. m. corp ceresc; stea, planeta. [Pl. si: (n.) astre] – Fr. astre (lat. lit. astrum).

AXA², axe, s. f. Dreapta existenta sau imaginata care ocupa o pozitie particulara in raport cu un corp sau cu o figura. ◊ Axa de rotatie = dreapta in jurul careia se roteste un corp sau o figura. Axa de simetrie = dreapta in raport cu care punctele unui corp sau ale unei figuri sunt simetrice. ♦ Dreapta inchipuita in jurul careia se face miscarea de rotatie a unui corp ceresc in jurul lui insusi. – Fr. axe (lat. lit. axis).

azimut n., pl. e si uri (fr. azimut, d. ar. al-semt, drumu. V. zenit). Astr. Unghiu pe care-l face planu vertical fix al unui astru cu un plan vertical care trece printr´un corp ceresc.

COPERNIC, Nicolaus Copernicus (numele latinizat al lui Kopernik Mikolaj) (1473-1543), astronom polonez. A elaborat si, pe baza propriilor sale observatii astronomice, a fundamentat stiintific conceptia heliocentrica, potrivit careia Soarele se afla in centrul Universului, iar Pamintul impreuna cu celelalte planete se rotesc in jurul propriilor axe. Noua conceptie, care o infirma pe aceea geocentrica a lui Ptolemeu, a fost adoptata unanim de oamenii de stiinta abia in sec. 17. Op. pr.: „Despre miscarile de revolutie ale corpurilor ceresti”.

ceresc, -easca adj. Al cerului: corp ceresc, bolta cereasca. Divin: bunatate cereasca. Tatal ceresc, Dumnezeu. Spirite ceresti, care locuiesc in rai. Imperiu ceresc, China.

RADIOTELESCOP (‹ fr.) s. n. Instalatie alcatuita dintr-o antena paraboloidala sau dintr-un grup de antene dirijate, precum si din receptoarele electronice aferente, care serveste la receptia si al studierea radioundelor emise de corpurile ceresti. Primul r. a fost construit in 1937 de inginerul american Grote Reber, la Wheaton, Illinois. De-a lungul timpului, o serie de specialisti s-au angajat in efortul de perfectionare a r.: dintre ei remarcandu-se Baade, W., Hanbury-Brown, R., Hewish, A., Lowell, A.C.B. si Sir Ryle, M. s.a. Intre cele mai cunoscute r. sunt cele de la Jodrell Bank (Cheshire), la S de Manchester, construit intre 1951 si 1957, si la Cambrigde (Marea Britanie), cel de la Institutul de Radioastronomie Max Planck (Germania), de la Arecibo (Puerto Rico) si cel de la Very Large Array (S.U.A.). Cu ajutorul r. au fost descoperite, intre altele, intense emisii radio ale planetei Jupiter si au putut fi masurate temperaturile tuturor planetelor.

corp n., pl. uri (lat. corpus). Ori-ce substanta, organica sau anorganica: toate corpurile-s solide, lichide sau gazoase. Partea materiala a unei fiinte, trup: corp de om, de vita. Parte de armata mai mare de cit diviziunea: armata romaneasca are sapte corpuri. Regiment: banii corpului. Corporatiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toti la un loc: corpu didactic (corepunde terminatiunii -ime cind e vorba de profesiuni: corpu studentesc = studentimea). Parte principala din ceva: casa asta are doua corpuri, corp de pompa. Corp ceresc, stea sau bolid. Corp de garda, post militar, soldati de paza. Corp al delictului, obiect care probeaza existenta delictului, cum ar fi un cutit ramas de la asasin. corpuri legiuitoare, Camera si Senatu. Spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu ori cu societatea din care faci parte. A te constitui in corp, a te aduna, a te stringe formind un corp. In Let. corpus (rus. pol. korpus) si (grecizat) corpos, pl. uri, corp de armata (ca 3, 266-267).

MECANICA s.f. 1. Stiinta care studiaza conditiile miscarii si ale repausului corpurilor. ♦ Mecanica cereasca = stiinta care studiaza miscarea astrilor. 2. Tehnica procedeelor in care intervin in special fenomene mecanice; mecanotehnica. [Gen. -cii. / cf. fr. mecanique, cf. gr. mechane – masina].

COSMOGRAFIE, cosmografii, s. f. Ramura a astronomiei, care se ocupa cu descrierea corpurilor si fenomenelor ceresti asa cum sunt cunoscute din observatii, fara interpretare sau explicare. – Din fr. cosmographie.

SFERA ~e f. 1) Suprafata formata de multimea punctelor din spatiu egal departate de un punct fix, numit centru. 2) corp geometric limitat de o astfel de suprafata. 3) Obiect de forma acestui corp geometric; glob. ◊ ~ cereasca bolta cereasca. 4) fig. Limita de cunostinte sau de preocupari; cerc; domeniu. ◊ ~ de influenta mediu in limitele caruia se exercita influenta cuiva sau a ceva; zona de influenta. ~ele inalte cercurile guvernamentale ale unei societati. /<ngr. sphaira, lat. sphaera, fr. sphere, germ. Sphare

ASTRU, astri, s. m. corp situat pe bolta cereasca (stea, planeta etc.). [Pl. si: (n.) astre] – Din fr. astre, lat. astrum.

ceresc adj. 1. (ASTRON.) sideral. (corpuri ~esti.) 2. v. divin. 3. v. providential.

astru (astri), s. m. – corp situat pe bolta cereasca. – Var. n. Fr. astre.

EMERSIUNE s. f. 1. iesire partiala a unui corp dintr-un lichid in care a fost cufundat; stare in care se afla un asemenea corp. 2. reaparitie pe bolta cereasca a unui astru eclipsat. (< fr. emersion, lat. emersio)

corp¹ ~uri n. 1) Organism considerat ca un tot anatomic si functional; trup. ◊ ~ neinsufletit cadavru. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla fata in fata. A face ~ comun cu cineva (sau cu ceva) a se asocia, a se solidariza cu cineva. 2) Parte a organismului omenesc fara cap si membre; trunchi; trup. 3) Partea principala a unui obiect, a unei constructii sau masini. ~ul navei. ◊ ~ de case ansamblu de cladiri, reunite prin ceva comun. 4) : ~ ceresc element al universului; astru. 5): ~ geometric corp, marginit de fete definite geometric. 6) : ~ delict dovada materiala a incalcarii legii. 7) Unitate cu care se masoara, in tipografie, marimea literelor. ~ de litera. 8) Grup de persoane care formeaza o unitate profesionala. ~ didactic. ~ diplomatic. 9) Mare unitate militara formata din mai multe divizii. ~ de infanterie. 10) Totalitate a volumelor unei colectii de materiale referitoare la un anumit domeniu; corpus. ~ de legi. /<fr. corps, lat. corpus

ceresc ~easca (~esti) 1) Care tine de cer; propriu cerului; celest. corp ~. Bolta ~easca. 2) (in conceptiile religioase) Care vine din cer; dumnezeiesc; divin. Dar ~. 3) fig. Care incanta prin calitati deosebite; fermecator; minunat. Voce ~easca. /cer + suf. ~esc

SFERA s.f. 1. (Geom.) Suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat, numit centru; corp geometric marginit de o astfel de suprafata. ♦ Obiect avand aceasta forma; glob. 2. Regiune cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (Fig.) Domeniu, cuprins, limite. ♦ Sfera de influenta = intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita influenta cuiva sau a ceva. ♦ Mediu (social). 4. (Log.) Totalitatea obiectelor sau indivizilor la care se refera caracterele esentiale ale unei notiuni. [Pl. -re. / cf. lat. sphaera, gr. sphaira, fr. sphere, it. sfera].

AXA¹, axe, s. f. Dreapta care se considera orientata intr-un anumit sens. ♦ Dreapta (sau obiect in forma de dreapta) care ocupa o anumita pozitie intr-un sistem tehnic. ♦ Dreapta inchipuita in jurul careia se face miscarea de rotatie a unui corp in jurul lui insusi. ♦ Axa lumii = prelungire a dreptei care uneste polii pamantului pana la intersectia cu sfera cereasca. – Din fr. axe.

SFERA, sfere, s. f. 1. Suprafata constituita de locul geometric al punctelor din spatiu egal departate de un punct dat, numit centru; corp geometric marginit de o astfel de suprafata. ♦ Obiect care are aproximativ aceasta forma. ♦ (Rar) Glob terestru. 2. (De obicei cu determinarea „cereasca”) Regiune cereasca unde se gasesc si se misca astrii; bolta cereasca. 3. Atmosfera. 4. Fig. Domeniul, limitele in cadrul carora exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva. Sfera de influenta = intindere, spatiu, domeniu in cuprinsul caruia se exercita o influenta a cuiva sau a ceva. ♦ Mediu (social). 5. Element logic care reprezinta capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi ce poseda insusirile reflectate in continutul acesteia. – Din fr. sphere, lat. sphaera.

INALTIME ~i f. 1) Distanta de la pamant pana la un anumit punct de deasupra lui. ~ea norilor. 2) Dimensiune a unui corp luata de la baza lui orizontala pana la varf. ~ea unui copac. 3) mai ales la pl. Spatiu situat la o distanta mare de deasupra pamantului; bolta cereasca; cer. 4) Perpendiculara coborata din varful unei figuri geometrice pe baza ei. ~ea unui con. 5) Lungimea acestei perpendiculare. 6) Forma inalta de relief (munte, deal). A ocupa o ~. 7) fig. Stare de superioritate (corespunzatoare momentului sau situatiei). ◊ A fi la ~ a corespunde cerintelor in situatia data. 8) Calitate a unui sunet de a fi ascutit. 9) inv. (urmat de un pronume posesiv) Termen reverentios, folosit la adresa unei persoane de rang inalt. ~ea sa. ~ea voastra. [G.-D. inaltimii] /inalt + suf. ~ime

AXA s. f. 1. dreapta care se considera a fi orientata intr-un anumit sens. 2. (tehn.) linie dreapta care ocupa o anumita pozitie intr-un sistem tehnic. ♦ ~ de rotatie = dreapta imaginara in jurul careia se executa miscarea de rotatie a unui corp; ~ optica = linie care trece prin centrul corneei si prin centrul optic al ochiului; ~ de simetrie = linie a unui corp sau a unei suprafete fata de care acestea prezinta anumite proprietati de simetrie. 3. (astr.) ~ a lumii = prelungire a dreptei care uneste polii Pamantului pana la intersectia cu sfera cereasca. 4. grup constituit in timpul celui de-al doilea razboi mondial de Germania, Italia si aliatii lor. (< fr. axe, germ. Achse)

GAURA gauri f. 1) Spartura sau adancitura naturala ori facuta special intr-un corp solid. ~ in podea. ~ in pamant. ~ in tesatura. ~ de soarece. Pantofi cu gauri. ◊ ~a cheii gaura prin care se introduce cheia in broasca usii. ~ de sarpe loc ferit; ascunzis. 2): ~ neagra obiect ceresc cu un camp gravitational foarte puternic, care atrage materia din spatiul inconjurator. [G.-D. gaurii; Sil. ga-u-] /<lat. cavula

TARIE ~i f. 1) Capacitate (a fiintelor vii) de a savarsi actiuni fizice; forta fizica; putere. ~a bratului. 2) (despre persoane) Capacitate de a lua decizii fara a sovai. ~ de caracter. 3) (despre corpuri solide) Proprietatea de a fi tare; rezistenta la deformare si zgariere. 4) (despre alcool si alte substante) Grad de concentratie. 5) (despre sunete) Intensitate auditiva. 6) fig. Calitate care pre-zinta valoare sau importanta. ◊ ~a (sau ~ile) cerului bolta cereasca; firmament. [G.-D. tariei] /tare + suf. ~ie

GLOB, (1, 2) globuri, s. n., (3) globi, s. m. 1. S. n. corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. corp sferic, de sticla sau de portelan, montat la o lampa sau la un bec. ♦ Spec. (Si in sintagmele glob terestru, pamantesc sau geografic) Obiect sferic pe a carui suprafata exterioara este reprezentat aspectul continentelor, marilor si oceanelor care alcatuiesc planeta noastra. ◊ Glob ceresc = obiect sferic pe a carui suprafata exterioara este reprezentat aspectul boltii ceresti. 2. S. n. Planeta locuita de oameni; Pamantul. 3. S. m. (In sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de forma sferoidala, adapostita in orbita. – Din fr. globe, lat. globus.

VERTICAL, -A, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are directia caderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (in sus). ◊ Dreapta verticala = dreapta care uneste un punct de pe pamant cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreapta verticala; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreapta care cade perpendicular pe un plan orizontal; directia urmata de aceasta linie. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei ceresti care intersecteaza un plan determinat de verticala locului si de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept in jos (de la inaltime). – Din fr. vertical.