CELOM s. n. Cavitate in interiorul corpului animalelor metazoare. – Din fr. coelome.

ZOOCHIMIE s. f. Disciplina care studiaza compozitia chimica a corpului animalelor si procesele chimice care se petrec in el. – Din fr. zoochimie.

ZOOLOGIC, -A, zoologici, -ce, adj. Care apartine zoologiei, privitor la zoologie. ◊ Muzeu zoologic = muzeu unde sunt expuse animale reconstituite sau impaiate, organe, parti ale corpului animal reproduse in planse etc. Parc zoologic sau gradina zoologica = parc in care animale rare sau exotice sunt tinute in conditii asemanatoare cu cele ale vietii lor in libertate. – Din fr. zoologique.

ZOOTOMIE s. f. Stiinta care studiaza structura corpului animalelor. ♦ Disectie asupra animalelor. – Din fr. zootomie.

COASTA, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, inguste si arcuite, articulate in spate de coloana vertebrala, iar in fata de stern, care alcatuiesc toracele animalelor vertebrate. ◊ Expr. (E) slab de-i poti numara coastele sau ii numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pantece, a avea coastele lipite = a fi foarte flamand, a fi mort de foame. 2. Partea laterala a corpului omenesc, de la umeri pana la coapse; partea analoaga a corpului animalelor. ◊ Expr. A avea pe cineva in coaste = a se simti stingherit in actiuni de prezenta permanenta (si indiscreta) a cuiva. A pune (cuiva) sula in coasta = a obliga (pe cineva) sa faca (fara intarziere) un lucru neplacut (si greu). ♦ Latura. ◊ Loc. adv. Pe o coasta = pe o parte, intr-o dunga. ♦ Fiecare dintre grinzile care formeaza osatura transversala, de rezistenta, a bordajului unei nave. 3. Panta. 4. Mal, tarm (al unei mari). 5. (Iesit din uz) Flanc al unei armate. – Lat. costa.

PIELE, piei, s. f. 1. Tesut conjunctiv-epitelial care acopera intreaga suprafata a corpului animalelor vertebrate si a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ◊ Loc. adj. si adv. In (sau cu) pielea goala = complet dezbracat; gol, nud. ◊ Loc. adv. (Pana) la piele = in intregime, de tot, complet. ◊ Expr. A sti (sau a vedea etc.) cat ii (sau ce-i) poate pielea cuiva = a sti (sau a vedea) de ce e in stare, cat valoreaza cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici doua parale, nici o ceapa degerata) sau a nu-i plati pielea (nici) un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nici o valoare. A nu(-si) mai incapea in piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte ingamfat. A(-i) intra (sau a i se baga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reusi sa castige increderea sau simpatia cuiva (prin lingusiri, insistente, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de gaina (sau de gasca) ori pielea gainii (sau a gastii) = a i se increti (cuiva) pielea (de frica, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (si) pielea (de pe el) sau sapte (ori noua) piei = a exploata pe cineva crancen, a-l jecmani. (A fi) numai piele(a) si os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se razbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plati cu pielea = a suporta o pedeapsa corporala. A-si lasa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-si pune pielea in saramura = a) a risca, a se expune; b) a-si impune anumite restrictii pentru a realiza ceva. A-si pune pielea pentru cineva = a se expune la neplaceri pentru cineva; a-si pune viata in primejdie pentru cineva. A-si iesi din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciuda etc.). A-i da (sau a-i iesi cuiva ceva) prin piele = a suporta consecintele unui fapt, a o pati, a-i iesi pe nas. A-si vinde (si) pielea de pe el = a-si vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scapa de o datorie, de o primejdie etc.). A-si vinde scump pielea = a lupta cu inversunare, provocand mari neajunsuri adversarului (chiar daca nu mai sunt sorti de izbanda). A ramane numai cu pielea = a ramane foarte sarac. (A fi) vai (si amar) de pielea cuiva = (a fi) rau de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simti (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin si personal consecintele unei situatii. A fi in pielea cuiva = a se afla exact in aceeasi situatie (dificila) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-si satisface gusturi, a-si crea avantaje in dauna altora, aruncand riscul asupra altora. Numai pielea lui stie, se spune despre cel care a rabdat si a suferit multe. A avea pielea groasa sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasa) = a fi lipsit de bun-simt, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea toba (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ◊ Compus: pieile-rosii = nume dat populatiei indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Fiinta, faptura; p. ext. viata. Tine la pielea lui. 2. Piele (1) jupuita de pe un animal (si prelucrata); spec. blana. ♦ Piele de d**c = tesatura deasa de bumbac, foarte rezistenta, cu o parte pufoasa (imitand antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.

SES, SEASA, (1) sese, adj., (2, 3) sesuri, s. n. 1. Adj. (Despre pamanturi, regiuni) Neted, intins; plan. 2. S. n. Intindere vasta de pamant, fara diferente (mari) de nivel, situata la mica altitudine; campie; suprafata plana de pamant situata intr-o depresiune. 3. S. n. Parte a corpului animalelor, cuprinsa intre ultima coasta si osul soldului. – Lat. sessus.

SOLD, solduri, s. n. Parte a corpului omenesc situata intre mijloc si coapsa; regiune anatomica corespunzatoare articulatiei membrelor inferioare cu trunchiul. ◊ Loc. adj. si adv. Intr-un sold = (aplecat) intr-o parte, stramb. ◊ Expr. Cu mana (sau cu mainile) in sold (sau in solduri) = fara a intampina nici o greutate, fara nici o grija, in voie. A sta cu mainile in solduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-si pune mainile in sold (sau in solduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. a**l. Parte a corpului animalelor care corespunde articulatiei picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coasta, povarnis. – Cf. pol. szoldra.

COADA, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al partii posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de par sau de pene care acopera acest apendice sau care creste in prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coada = (despre oameni; fam.) a se lingusi pe langa cineva; a se bucura. A-si vari (sau baga) coada (in ceva) = a se amesteca in chestiuni care nu-l privesc. Isi vara (sau si-a varat, isi baga, si-a bagat etc.) d****l coada (in ceva), se spune cand intr-o situatie se ivesc neintelegeri sau complicatii (neasteptate). A calca (pe cineva) pe coada = a jigni, a supara (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furis), a o sterge (lasand lucrurile nerezolvate). Cu coada intre picioare = (despre oameni) umilit, rusinat; fara a fi reusit. (Pop.) A-si face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mata (sau pe d****l) de coada = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu fata nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaos; vechi, bastinas; de origine rurala. (Fam.) A prinde prepelita (sau purceaua) de coada = a se imbata. ♦ Partea dindarat, mai ingusta, a corpului unor animale (a pestelui, a sarpelui, a racului etc.). 2. Par (de pe capul femeilor) crescut lung si apoi impletit; cosita. 3. Parte a unei plante care leaga fructul, frunza sau floarea de tulpina sau de creanga. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungita sau care se taraste pe jos) a unor obiecte de imbracaminte (mai ales a celor purtate de femei); trena. ◊ Expr. A se tine de coada cuiva sau a se tine (sau a umbla) coada dupa cineva = a fi nedespartit de cineva, a se tine cu insistenta si pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasa a cometelor. ♦ Fasie foarte ingusta din carpe (innodate) sau din hartie care se atarna de partea de jos a unui zmeu spre a-i mentine echilibrul in aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apuca cu mana; maner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coada = a se apuca de treaba, a incepe (ceva). A-si vedea de coada maturii (sau tigaii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodaresti. Coada de topor = persoana care serveste drept unealta in mana dusmanului. 6. Partea terminala a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucata de la capatul unui lucru; sfarsit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau in) coada = pe cel din urma loc sau printre ultimii (intr-o intrecere, la scoala etc.). De la coada = de la sfarsit spre inceput. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coada = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fara inteles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se ingusteaza un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un rau in helesteu. 7. Sir (lung) de oameni care isi asteapta randul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coada = a sta intr-un sir (lung) de oameni, asteaptand sa-i vina randul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin doua tipuri de tulpini: una fertila si alta sterila; barba-ursului (Equisetum); b) planta erbacee acvatica cu frunze liniare si cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocosului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, intrebuintate in medicina populara (Polygonatum); coada-mielului = a) planta erbacee cu frunze lucitoare si cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mica planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinisoare mai intunecate (Veronica prostrata); coada-matei = planta erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-matei-de-balta = nume dat mai multor specii de muschi de culoare alba-galbuie, care cresc prin locurile umede si contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = planta erbacee cu flori mari de culoare galbena (Potentilla anserina); coada-soricelului = planta erbacee medicinala cu frunze penate, paroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) planta erbacee tepoasa, inalta, cu frunze lanceolate si cu flori albe, dispuse in spice (Echium altissimum); b) planta erbacee cu flori violete sau rosietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = planta erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioara, cu flori verzi dispuse in forma de spic, folosita ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = planta veninoasa cu tulpina taratoare si cu fructele in forma unor bobite rosii, care creste prin mlastini (Calla palustris); coada-randunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorati, care au cate o prelungire in partea posterioara a aripilor (Papilio machaon si podalirius). [Pl. si: (2) coade] – Lat. coda (=cauda).

SPATE, spate, s. n. 1. Partea posterioara a corpului omenesc, de la umeri pana la sale; partea superioara a corpului animalelor, cuprinzand regiunea coloanei vertebrale dintre articulatiile membrelor; spinare. ◊ Loc. adv. In (sau pe) spate = pe umeri sau pe partea dorsala a corpului; in spinare. Pe spate = a) culcat cu fata in sus; b) spre ceafa. Din (sau la, pe la, de la, in) spate = in (sau din) urma. ◊ Expr. A intoarce cuiva spatele = a nu mai vrea sa stie de cineva sau de ceva; a deveni indiferent. A-l strange pe cineva in spate = a) se spune cand o haina este prea mica pentru cineva; b) se spune cand cineva se infioara de frig sau de spaima ori cand este preocupat de un lucru dificil. A nu sti nici cu spatele = a nu sti nimic despre ceva, a nu avea habar. A avea spate (tare) = a avea sprijin, protectie. A da (un pahar cu bautura) pe spate = a bea repede si dintr-o data, pe nerasuflate. A arunca ceva pe (sau in) spatele cuiva = a arunca vina, responsabilitatea pe cineva. (Fam.) Ma doare in spate = putin imi pasa, ma lasa indiferent. ♦ Procedeu de inot pe spate (1); proba sportiva de inot care foloseste acest procedeu. 2. Parte a unor obiecte opusa fetei; parte a unei asezari, formatii etc., opusa directiei spre care este orientata. ♦ Parte a unei haine care acopera spatele (1). ♦ Ceea ce se afla in spatele (2) unei asezari, unui obiect etc. 3. Spatarul, speteaza scaunului; rezematoare. [Pl. si: spete] – Lat. spathae (pl. lui spatha).

STRUCTURA, structuri, s. f. I. 1. Mod de organizare interna, de alcatuire a unui corp, a unui sistem; mod de asociere a componentilor unui corp sau a unui intreg organizat, caracterizat prin forma si dimensiunile fiecarui element component, cum si prin aranjarea lor unul fata de celalalt. ♦ Spec. Dispozitie a atomilor in molecula unei substante. ♦ Spec. Mod de grupare a moleculelor intr-un corp sau intr-o substanta minerala. 2. Mod de asezare si asamblare a partilor corpului omenesc, ale corpului animalelor, ale plantelor sau ale tesuturilor lor. ♦ (Psih.) Factura, alcatuire, conformatie. 3. Mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc. 4. Mod de alcatuire a unei opere literare, muzicale etc. 5. Mod specific de organizare a elementelor constitutive ale unei limbi. II. Mod de organizare, de intocmire a societatii din punct de vedere economic, social-politic si cultural; oranduire. ♦ Mod de organizare a unei ramuri de productie, a unui domeniu de activitate, a unei institutii, organizatii etc. – Din fr. structure, lat. structura.

TEMPERATURA, temperaturi, s. f. Gradul, starea de caldura a unui mediu, a unui corp etc. ◊ Temperatura absoluta = temperatura care se masoara pornind de la zero absolut. ♦ Stare fiziologica constanta a corpului animal, reprezentand echilibrul dintre caldura produsa si cea pierduta. ♦ Gradul de caldura ridicata a corpului omenesc, reprezentand un simptom patologic; fierbinteala, febra. – Din fr. temperature, lat. temperatura.

SULFATAZA, sulfataze, s. f. Enzima care se gaseste in toate organele corpului animalelor, in special in rinichi. – Din fr. sulfatase.

PIELE piei f. 1) (la om si la animale) Invelis exterior al corpului. ◊ Pieile-rosii populatie autohtona din America de Nord; amerindieni. Cu (sau in) ~ea goala dezbracat complet; nud. A uda pana la ~ a uda complet. A lua sapte (sau noua) piei de pe cineva (sau a-i lua cuiva si ~ea) a stoarce de la cineva tot ce poate da. A-si teme ~ea a se feri de riscuri. A scapa cu ~ea intreaga a scapa nevatamat (dintr-o situatie complicata). A nu-l mai incapea pe cineva ~ea (sau a nu-si mai incapea in ~) a) a fi foarte gras; b) a simti o mare multumire sufleteasca. A-si iesi din ~ a depune supraeforturi peste puteri (pentru a realiza ceva). A ramane numai cu ~ea a ramane sarac de tot. A simti pe propria ~ a trece printr-o situatie dificila. A-i face cuiva ~ea toba (sau burduf) a bate tare pe cineva. A i se face cuiva ~ea de gaina (sau de gasca) a i se increti cuiva pielea de frig sau de frica. A-si lasa pe undeva ~ea a muri nu se stie pe unde. A fi numai ~ si oase a fi extrem de slab. A da ~ea popii a deceda. Te mananca ~ea? vrei sa mananci bataie? 2) Invelis cu par al unor animale, jupuit (si prelucrat); blana. ~ de urs. ~ de iepure. ◊ ~ cruda piele de animal jupuita, dar neprelucrata. A vinde ~ea ursului din padure a conta pe ceea ce nu poseda inca. ~-de-d**c tesatura speciala de bumbac, tare si rezistenta. 3) Material obtinut din invelisul prelucrat al corpului animalelor din care se confectioneaza obiecte de incaltaminte si de galanterie. ◊ ~ artificiala imitatie de piele. [G.-D. pielii] /<lat. pellis

SOMATOMETRIE f. 1) Ramura a antropologiei care se ocupa cu studiul dimensiunilor corpului omenesc si ale partilor lui; antropometrie. 2) Ramura a zootehniei care se ocupa cu studiul dimensiunilor si formelor caracteristice corpului animalelor. /<fr. somatometrie

SOMATOMETRIE s.f. Antropometrie. ♦ Ansamblul masurarilor efectuate pentru determinarea dimensiunilor si formelor corpului animalelor. [Gen. -iei. / < fr. somatometrie].

ZOOTOMIE s.f. Stiinta care studiaza structura corpului animalelor; anatomie animala. ♦ Disectia animalelor. [Gen. -iei. / cf. germ. Zootomie, it. zootomia < gr. zoon – animal, tome – taiere].

ZOOCHIMIE s.f. Disciplina care studiaza compozitia chimica a corpului animalelor si procesele chimice care se petrec in el. [Pron. zo-o-, gen. -iei. / < fr. zoochimie].

CELOM s.n. Cavitate in interiorul corpului animalelor metazoare, in care se gasesc organele; cavitate generala. [Pl. -omuri, -oame. / < fr. coelome, cf. gr. koile – cavitate].

HIPOMETRU s.n. Aparat cu care se masoara dimensiunile partilor corpului animalelor. [< germ. Hippometer].

pohoiala, s.f. (inv. si reg.) 1. boala de ochi la cai, datorita careia acestia nu mai vad drumul (cataracta, leucom, epitora, urdoare). 2. membrana care inveleste diferite organe interne ale corpului, in special stomacul si intestinele; prapur. 3. partea de jos a burtii animalelor; vintre. 4. parte a corpului animalelor situata intre ultima coasta si osul soldului, formand o adancitura; desert, flamanzare. 5. (in forma: povaiala) sira spinarii, spatele. 6. (la pl.; in forma: povaieli) marginile blanii de miel care nu sunt acoperite de lana si care din aceasta cauza nu se pot folosi la caciuli si pieptare.

coada (-ozi), s. f. – 1. Apendice final al partii posterioare a corpului animalelor. – 2. Par impletit, cosita. – 3. Peduncul, codita, petiol. – 4. Partea de dinapoi a unor obiecte de imbracaminte, trena. – 5. Capat, sfirsit, extremitate. – 6. Margine, parte de dinapoi. – 7. Rest, ramasita. – 8. Sir de persoane care asteapta, rind. – Mr., megl. coada, istr. code. Lat. pop. cōda, in loc de cauda (Puscariu 384; Candrea-Dens., 374; REW 1774; DAR); cf. it. coda, prov., cat., v. sp. coa, v. fr. coe (fr. queue), sp., port. cola. Pentru expresia coada ochiului, cf. it. la coda dell’occhio. – Der. codat, adj. (cu coada lunga; prelung); coades, adj. (cu coada lunga); codos, adj. (cu coada lunga); codas, adj. (care ramine la urma; sarman, mizer); codaci, adj. (cu coada lunga; codas, las); codan, adj. (cu coada lunga); codana, s. f. (fata, tinara, fecioara), cf. godana; codau, s. m. (nume de ciine); codea, s. m. (porecla data diavolului); codat, s. m. (vierme); codiriste (var. codoriste, codoriste, codorisca, codorie, codolie etc.), s. f. (miner, mai ales la bici si la secure), a carui terminatie pare a se datora unei contaminari cu toporiste sau toporisca „secure”; codirla (var. codirla), s. f. (partea de dinapoi a unei masini, a unui rind); codirlas, adj. (cel de pe urma, ticalos, josnic); codi, vb. ( a tunde lina primavara in jurul cozii oilor; a sovai, a pregeta, a ezita; a se sustrage; a fi indecis); codeala, s. f. (indoiala, ezitare); codelnic, adj. (sovaielnic, care o ia pe departe); codina, s. f. (lina de calitate proasta, care provine din partea de dinapoi a oii; griu de proasta calitate, pleava); coditura, s. f. (lina cazuta si culeasa de pe jos; sovaire, lipsa de hotarire); coditor, adj. (oscilant). Din rom. provine rut. kodas „cel de urma; sarac” (Candrea, Elemente, 407); cf. sb. kuda „coada”, probabil din it. Codalat, adj. (cu coada lunga), a fost considerat drept comp. cu adj. lat. (cf. Spitzer, Cacor., V, 332, si REW 4934N), sau ca der. de la un lat. *codella, dim. de la coda (Draganu, Dacor., IV, 739; DAR). Mai curind este der. rom. de la coada, unde suf. -at pare sa fi fost alterat prin adaugarea unui l expresiv ca in bucalat si in creatiile spontane in li-, cf. morfoli. Comp. codalb (var. cudalb), adj. (cu coada alba; blond), comp. cu alb, a carui comp. ar putea fi romanica (cf. sard. kodalbola, Philippide, Principii, 98; Candrea-Dens., 376); codalbi, vb. (a-si pierde culoarea, a se ingalbeni; a iesi prost, a-si pierde capul, a se apuca cu miinile de cap), la care s-a plecat de la ideea cozii ochiului care devine alb; codalbita, s. f. (specie de soim, Lanius collurio); codalbiu, adj. (blond); codros, adj. (pasare, pieptanus, Ruticilla phoenicula), comp. cu ros. Cf. codobatura.

STRUCTURA s.f. I. 1. Fel de constructie (la un edificiu, la un pod etc.). 2. Mod de organizare interna, de alcatuire a unui corp. ♦ Dispozitie relativa a atomilor in molecula unei substante. ♦ Modul de grupare a moleculelor intr-o substanta minerala. 3. Modul de asezare intre ele a partilor corpului animal sau vegetal ori ale tesuturilor. ♦ (Psih.) Conformatie, factura, formatie. 4. Fel de alcatuire a unei compozitii, a unei opere literare. ♦ Structura gramaticala = mod specific fiecarei limbi de a organiza cuvintele in propozitii si fraze. II. Mod de organizare a societatii din punct de vedere economic, social, politic si cultural; oranduire. ♦ Mod de organizare a oricarei ramuri de productie. [Cf. fr. structure, lat. structura < struere – a cladi].

SULFATAZA s.f. Enzima care se gaseste in toate organele corpului animalelor, indeosebi in rinichi. [< fr. sulphatase].

CELOM s. n. cavitate in interiorul corpului animalelor cu mezoderm (spongieri, celenterate), in care se gasesc organele. (< fr. coelome)

SOMATIC, -A adj. referitor la corp. ♦ celule ~ e = celulele corpului animal sau vegetal, cu exceptia celor germinale. (< fr. somatique)

SOMATOMETRIE s. f. 1. antropometrie. 2. ansamblu de masurari pentru determinarea dimensiunilor si formelor corpului animalelor. (< fr. somatometrie)

STRUCTURA s. f. I. 1. ansamblu de elemente de constructie solidarizate intre ele, care preia toate sarcinile la care este supus acesta si le transmite la fundatie. 2. mod de alcatuire interna a unui corp, a unui sistem. ◊ dispozitie relativa a atomilor in molecula unei substante. ◊ mod de grupare a moleculelor intr-o substanta minerala. 3. mod de asezare a partilor corpului animal sau vegetal ori ale tesuturilor. ◊ (psih.) conformatie, factura, formatie. 4. fel de alcatuire a unei compozitii, a unei opere literare. ♦ ~ gramaticala = mod specific fiecarei limbi de a organiza cuvintele in propozitii si fraze. II. mod de organizare a societatii din punct de vedere economic, social, politic si cultural; oranduire. ◊ mod de organizare a oricarei ramuri de productie. (< fr. structure, lat. structura)

SULFATAZA s. f. enzima care exista in toate organele corpului animalelor, indeosebi in rinichi. (< fr. sulfatase)

ZOOCHIMIE s. f. disciplina care studiaza compozitia chimica a corpului animalelor si procesele chimice ce se petrec in el. (< fr. zoochimie)

ZOOTOMIE s. f. 1. stiinta care studiaza structura corpului animalelor; anatomie animala. 2. disectie practicata pe animale. (< fr. zootomie)

JUPUI, jupoi, vb. IV. Tranz. 1. A indeparta pielea de pe corp sau de pe o parte a corpului; a beli. ♦ Spec. A separa pielea de pe corpul animalului sacrificat printr-un proces tehnologic la abator. ♦ Refl. A se descuama. ♦ Tranz. si refl. A (se) juli. ◊ A curata un arbore de coaja. 2. Fig. A lua cuiva tot ce are; a jefui, a prada. [Var.: (reg.) jupi vb. IV.] – Din bg. zupia.

PATA, pete, s. f. 1. Urma lasata pe suprafata unui obiect de un corp gras, de o materie colorata, de murdarie etc., suprafata pe care se intinde o astfel de urma; substanta care a lasat aceasta urma. ♦ Portiune diferit colorata pe un fond de o culoare mai mult sau mai putin omogena. 2. Portiune pe corpul animalelor sau al pasarilor, unde parul sau penele sunt de alta culoare fata de rest. ♦ Particica a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorate fata de rest. 3. Portiune de nuanta diferita (mai inchisa) care se observa cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul Soarelui, al Lunii sau al altui corp ceresc. ◊ Expr. A cauta (sau a gasi) pete in Soare = a cauta cu orice pret defecte acolo unde nu sunt, a fi cusurgiu. 4. Fig. Fapta, atitudine, situatie etc. reprobabila, care stirbeste onoarea sau reputatia cuiva; rusine, stigmat. ◊ Loc. adj., adv. Fara (de) pata = curat, nevinovat; neprihanit, cast. – Et. nec.

SUC, sucuri, s. n. 1. Lichid continut in substantele vegetale, in special in fructe, de unde poate fi extras prin presare sau stoarcere; zeama. ♦ Lichid care circula prin tuburile capilare ale plantelor. ♦ Bautura racoritoare special preparata din sucul (1) unor fructe sau din substante sintetice. 2. Lichid secretat sau continut in corpurile animalelor si indeplinind diverse functii. ◊ Sucuri digestive = lichide de compozitie chimica diferita, secretate de tubul digestiv si anexele sale, sub influenta carora se face digestia alimentelor. 3. (Reg.) Usuc. – Din fr. suc, lat. sucus.

STAMPILA, stampile, s. f. 1. Instrument format dintr-o placa de cauciuc, de lemn sau de metal fixata pe un maner, pe care sunt gravate un semn, o inscriptie sau o emblema, cu care se stampileaza acte, marfuri, obiecte etc. 2. Semn, inscriptie sau emblema care se aplica pe un document pentru a-i da valabilitate, pe marfuri sau pe corpul animalelor, pentru a le arata provenienta sau apartenenta etc.; sigiliu. [Var.: stampila s. f.] – Din fr. estampille. Cf. it. stampiglia.

MUCOPROTEIDA, mucoproteide, s. f. Materie mucoasa care se gaseste in secretiile glandelor din corpul animalelor. – Din fr. mucoproteide.

SOMATOMETRIE s. f. Ansamblul masuratorilor efectuate pentru a determina forma si dimensiunile corpului (animalelor). – Din fr. somatometrie.

CLABUC ~ci n. mai ales la pl. 1) Spuma de sapun. 2) Spuma la suprafata unor lichide agitate. ♦ ~ci de oua spuma obtinuta din albusul de ou batut. A face ~ci (sau spume) la gura a vorbi foarte repede si agitat. 3) Sudoare care apare pe corpul animalelor (mai ales al cailor) din cauza efortului sau a caldurii. 4) Saliva spumoasa, care apare, mai ales, la cai. 5) la pl. Succesiune de rotocoale de fum sau de aburi. /<bulg. klabuk, sb. klobuk

DINAPOIA² f. 1) (la corpul omului) Partea din dos; latura dorsala. 2) (la corpul animalelor) Jumatatea dindarat; jumatatea din urma. 3) (la obiecte de imbracaminte) Partea de la spate. /de + inapoi[a]

VaRTEJ ~uri n. 1) Loc pe cursul unei ape unde aceasta capata o miscare de rotatie, formand o adancitura si antrenand tot ce aduce curentul. 2) Masa de aer puternica care se misca repede, atragand si ridicand in cercuri praf, nisip, zapada etc. 3) (la oameni, mai ales in crestet sau pe corpul animalelor) Portiune unde parul creste in toate partile. 4) Miscare de rotatie (ametitoare). In ~ul dansului. 5) Stare de buimaceala; zapa-ceala. 6) Unealta care func-tioneaza prin miscari circulare. 7) Crestatura rotunjita facuta ca semn la urechile vitelor. 8): ~ul pamantului a) planta legumicola cu tulpina taratoare si cu flori galbene dispuse in ciorchine; b) planta cu tulpina joasa, avand cate trei frunze la un nod si flori rosii in varful tulpinii, care creste printre stanci. /<sl. vrutezi

ZOOCHIMIE f. Ramura a zoologiei care se ocupa cu studiul proceselor chimice din corpul animalelor. /<fr. zoochimie

EXCREMENT s.n. (De obicei la pl.) Materie evacuata pe cale naturala din corpul animalelor prin d*******e; materii f****e. [Pl. -te, var. escrement s.n. / < fr. excrement, cf. lat. excrementum].

INCREMENT s.n. (Liv.) 1. Crestere, adaos, spor. 2. Orice material introdus in corpul animal si utilizat in organism. 3. (Fiz.) Contributia particularitatilor structurale, interatomice la valoarea unei marimi fizice care caracterizeaza o anumita structura moleculara. [Pl. -turi, -te. / < fr. increment, lat. incrementum].

jig², jiguri, s.n. (reg.) 1. Semn facut cu fierul rosu pe corpul animalelor, semn cu care se infiereaza oile si caprele (la urechi). 2. Arsura pe esofag; jaragai, jigaraie, pirozis, ragaiala.

CIRCULATOR adj. (Rar) Referitor la circulatie. ◊ Aparat circulator = inima si vasele prin care circula sangele in corpul animalelor si al omului. [Var. circulatoriu, -ie adj. / cf. fr. circulatoire, lat. circulatorius].

HIDRAT s.m. Compus chimic anorganic care contine molecule de apa. ◊ Hidrati de carbon = compusi organici formati din carbon, hidrogen si oxigen, care servesc in corpul animalelor ca sursa de energie; zaharuri. [Cf. fr. hydrate].

pliut! interj. (reg.) cuvant care imita zgomotul produs prin izbirea biciului de corpul animalelor.

SUC s.n. 1. Lichid care se gaseste in tesuturile plantelor, mai ales in fructe. 2. Orice lichid, in afara de sange, care se afla in corpul animalelor. 3. Unele secretii digestive la om si la animale. [< fr. suc, it. succo, cf. lat. succus].

CIRCULATOR adj. aparat ~ = inima si vasele prin care circula sangele in corpul animal. (< fr. circulatoire, lat. circulatorius)

ENDOZOOFIT, -A adj., s. n. (organism) care traieste in corpul animalelor. (< fr. endozoophyte)

EPIZOIC, -A adj. 1. care creste pe corpul animalelor. 2. (despre fructe, seminte, spori) care se raspandeste fixandu-se de corpul animalelor. (< fr. epizoique)

HOLOENDOZOARE s. n. pl. organisme (ciuperci, bacterii) care traiesc in corpul animalelor gazda. (< fr. holoendozoaires)

INCREMENT s. n. 1. (mat.) crestere, adaos arbitrar. ◊ (inform.) cantitate elementara la care este adaugata o marime intr-un proces de calcul. ◊ (in gram. transformationala) element care adauga ceva unui lucru la structura caruia se aplica. 2. orice material introdus in corpul animal si utilizat in organism. 3. (fiz.) contributia particularitatilor structurale, interatomice la valoarea unei marimi fizice care caracterizeaza o anumita structura moleculara. (< fr. increment, lat. incrementum)

SUC s. n. 1. lichid care se gaseste in tesuturile plantelor, in fructe. 2. orice lichid, in afara de sange, care se afla in corpurile animalelor. 3. unele secretii digestive la om si la animale. (< fr. suc, lat. succus)

BASICA, basici, s. f. 1. Sac membranos care se gaseste in corpul oamenilor si al animalelor si in care se strang unele secretii ale organismului. Basica fierii. ♦ Basica (1) (scoasa din corpul animalelor) uscata si intrebuintata la facutul pungilor, burdufurilor etc. ♦ Organ intern al pestilor, de forma unui balonas, plin cu un amestec de gaze care le ajuta la plutire. 2. Umflatura a pielii continand o materie lichida. De vant batut, ars de soare Si cu basici la picioare (TEODORESCU). 3. Umflatura mica, plina cu aer, care se face la suprafata lichidelor (in timpul fierberii), a aluatului (in urma dospirii) etc. 4. (Neobisnuit) Glob de sticla; balon. [Var.: (reg.) besica s. f.] – Lat. *bessica (= vessica).

ZOOCORIE (‹ fr. {i}; {s} zoo¹ + gr. khoreo „a se raspandi”) s. f. Mod de raspandire a fructelor dau semintelor plantelor prin intermediul animalelor. Speciile epizoocore au seminte sau fructe care se ataseaza de corpul animalelor, prezentand adaptari corespunzatoare: carlige, peri, tepi, invelis cleios etc. (ex. scaietii, turita, vascul). La speciile endozoocore fructele sunt ingerate de animale, iar semintele sunt eliminate dupa ce trec prin sistemul digestiv (ex. la corn, zmeur, mur).

anatomie f. (fr. anatomie, lat. anatomia, d. vgr. anatome, disecare). Studiu structurii unui corp animal ori vegetal pin [!] disectiune. Fig. Analiza adinca: anatomia vitiilor.

BIVALV, -A, bivalvi, -e, adj. 1. (Despre animale) Cu corpul acoperit de doua valve. 2. (Bot.: despre capsule) Compus din doua parti. – Din fr. bivalve.

CARAPACE, carapace, s. f. Invelis osos, cornos sau calcaros care protejeaza corpul unor animale. – Din fr. carapace.

GHIMPE, ghimpi, s. m. I. 1. Fiecare dintre prelungirile tari si ascutite care cresc pe tulpina, pe ramurile sau pe alte parti ale unor plante; spin¹. ◊ Expr. A avea (sau a simti) un ghimpe la (sau in) inima (sau in cuget) = a avea un necaz, o suparare sau o nemultumire (nedestainuita^{Vezi nota 1} nimanui). A sta (sau a sedea ca) pe ghimpi = a nu mai avea rabdare, a fi extrem de nerabdator. 2. Fiecare dintre tepii^{Vezi nota 2} care acopera corpul unor animale (in special corpul ariciului). II. 1. (Bot.; pop.) Scaiete. 2. Compus: ghimpe-paduret = arbust totdeauna verde, cu ramurile latite si terminate printr-un spin, cu flori mici, verzi si cu fructe in forma de boabe rosii (Ruscus aculeatus). III. (Art.) Numele a doua dansuri populare romanesti; melodie dupa care se executa fiecare dintre aceste dansuri. – Cf. alb. gjemp.

GREABAN, grebene (grebeni), s. n. (m.) Regiune a corpului unor animale (mari) situata intre gat si spinare. ♦ P. a**l. Coama a unui munte. – Din sl. grebeni „pieptene”.

HIPOMETRU, hipometre, s. n. Aparat pentru masurat dimensiunile partilor corpului la animale (mai ales la cai). – Din germ. Hippometer.

NOTOCORDA, notocorde, s. f. Organ elastic in forma de nuia, situat in axa corpului unor animale, sub sistemul nervos si deasupra tubului digestiv, din care deriva coloana vertebrala. [Var.: notocord s. n.] – Din fr. notochorde.

TEAPA, tepi, s. f. 1. Par lung si ascutit la un capat (folosit in trecut ca instrument de supliciu); p. restr. varful unui astfel de par. 2. Prelungire ascutita si tepoasa la spicele cerealelor; (la pl.) resturile tulpinilor unor paioase, ramase in pamant dupa ce plantele au fost cosite. 3. Ghimpe, aschiuta, spin. 4. (La pl.) Par aspru, ghimpos care acopera corpul unor animale. – Cf. sl. cepati.

MANIAMENT, maniamente, s. n. (Zool.) Loc sub pielea corpului unui animal in care se depune de preferinta grasimea. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniement.

TUNICA, tunici, s. f. 1. Haina barbateasca (de uniforma), de obicei incheiata pana la gat si care se poarta peste camasa. ♦ Haina asemanatoare cu tunica (1), purtata de femei. 2. Imbracaminte (larga) purtata de unele popoare din antichitate, lunga pana la genunchi sau pana la pamant. 3. Membrana fibroasa care inveleste unele organe ale corpului. ♦ Membrana care acopera corpul unor animale marine. ♦ (Bot.) Invelis carnos al unui bulb. – Din fr. tunique, lat. tunica.

VERTEBRAT, -A, vertebrati, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are vertebre si schelet osos (sau cartilaginos) intern. 2. S. n. (La pl.) Increngatura de animale cu corpul diferentiat in cap, trunchi si coada, cu schelet osos sau cartilaginos intern, al carui ax principal este coloana vertebrala; (si la sg.) animal din aceasta increngatura. – Din fr. vertebre, lat. vertebratus, it. vertebrato.

MOLUSCA, moluste, s. f. (La pl.) Increngatura de animale cu corpul moale (adesea inchis intr-o cochilie) si de obicei cu un picior musculos; (si la sg.) animal care face parte din aceasta increngatura. – Din fr. mollusque, germ. Molluske.

VENTRAL, -A, ventrali, -e, adj. Care tine de pantece, privitor la pantece, din regiunea pantecelui; p. gener. care apartine partii anterioare a corpului uman sau a unui organ al omului; care apartine partii inferioare a corpului unui animal; privitor la aceste parti. – Din fr. ventral, lat. ventralis.

SAGNA, sagne, s. f. Rana pe spinarea calului, produsa de sa, de tarnita sau de ham. ♦ Cicatrice ramasa pe corpul unui animal dupa marcarea lui cu fierul rosu. – Din scr. sadno.

CORDAT², cordate, s. n. (La pl.) Increngatura de animale cu corpul sustinut de o coarda dorsala sau de coloana vertebrala; (si la sg.) animal din aceasta increngatura. – De la coarda (dupa fr. cordes).

XIFOS s.n. Formatie chitinoasa a corpului unor animale, cu rol de aparare a tesuturilor moi; scut. (din fr. xipho)

DINAINTE, adv. 1. In fata, inainte. ◊ Pe dinainte = prin fata. ◊ Loc. adj. De dinainte = din fata. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gandurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu indrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate in fata cuiva. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Randul dinainte. ♦ (Substantivat, in forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal. 2. De mai inainte, de mai de mult. ◊ (Adjectival, invar.) Asta-i lelea dinainte Care ne facea placinte (JARNIK-BIRSEANU). ◊ Loc. adj. De dinainte = de mai inainte, de adineaori. ♦ Din timp, de cu vreme. – Din de⁴ + inainte.

METAMERIE, metamerii, s. f. 1. Impartire a corpului unor animale in segmente asemanatoare, care se succeda. 2. Divizare a mezodermului si a corpului in metamere. – Din fr. metamerie.

TUNDE, tund, vb. III 1. Tranz. si refl. A(-si) scurta, a(-si) reteza, a(-si) taia parul, barba sau mustata. ♦ Tranz. A taia lana sau parul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. a**l. A taia in mod egal fibrele unei tesaturi, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (In ritualul bisericii ortodoxe) A taia parul de pe capul unui barbat inainte de a-l calugari; p. ext. a calugari. 3. Tranz. (Fam.; in expr.) A o tunde = a fugi (pe furis), a disparea, a o sterge. – Lat. tondere.

DINAINTE adv. 1. (Local) In fata, inainte. ◊ Loc. adj. De dinainte = aflat in fata. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gandurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu indrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate in fata cuiva; a acorda cuiva o deosebita consideratie. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Randul dinainte. ♦ (Substantivat; in forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal sau al unui om. 2. (Temporal) De mai inainte, de mai de mult. ◊ Loc. adj. De dinainte = de adineauri: pomenit cu o ocazie anterioara. ♦ Din timp, de cu vreme. – De⁴ + inainte.

DINAPOI adv. 1. In partea din urma; in spate, inapoi, dindarat. ♦ (Adjectival) Care se afla in spate; posterior. ♦ (Substantivat; in forma dinapoia) Jumatatea din spate a corpului unui animal sau al unui om. 2. De la spate, din urma, dindarat. – De⁴ + inapoi.

SOLZARIE s. f. (Rar) Totalitatea solzilor care acopera corpul unui animal; multime de solzi. – Solz + suf. -arie.

BALTATURA ~i f. 1) Pata sau dunga de alta culoare (de obicei mai deschisa) pe care o au unele animale pe corp. 2) Obiect baltat. /baltat + suf. ~ura

CARAPACE ~ f. Invelis tare (chitinos, calcaros, osos) care protejeaza corpul unor animale (raci, broaste-testoase etc.). [G.-D. carapacei] /<fr. carapace

ECHINOCOC ~ci m. 1) Vierme parazit care traieste in corpul unor animale (rumegatoare, porci etc.) sau al omului. 2) Chist provocat de acest vierme in diferite organe ale animalelor sau ale omului. /<fr. echuinocoque

GHIMPE ~i m. 1) Formatie cu varf ascutit si intepator, care creste pe tulpina, pe ramurile, mai rar pe frunzele si pe fructele unor plante; spin. ◊ A sta (sau a sedea) ca pe ~i a nu mai avea rabdare (sa astepte). 2) fig. Gand care necajeste; rana sufleteasca. ◊ A avea (sau a simti) un ~ la (sau in) inima a avea o durere ascunsa. 3) Ac sau fir de par aspru si ascutit de pe corpul unor animale (arici, porci-spinosi etc.); teapa. 4) Planta erbacee avand frunzele sau capitulele prevazute cu o astfel de formatie ascutita. ◊ ~ paduret arbust cu ramuri ascutite, avand frunze persistente, flori mici si fructe in forma de boabe rosii. /Cuv. autoht.

HIPOMETRU ~e n. Aparat pentru masurat dimensiunile corpului la animale (mai ales la cai). /<germ. Hippometer

LANA¹ ~i f. 1) Par moale si lung care acopera corpul unor animale, mai ales al oilor, si care, prelucrat, se transforma in fibre textile. ~ tigaie. ◊ ~ in ~ a) se spune despre tesaturi care au urzeala si batatura din lana curata; b) care este foarte bun, de calitate superioara. 2) mai ales la pl. Cantitate de astfel de par tuns o data de pe o oaie. [G.-D. lanii] /<lat. lana

MARUNTAIE f. la pl. 1) Organele din interiorul corpului la animal, pasari si oameni. 2) Totalitate a organelor interne comestibile ale animalelor. 3) fig. Partea interioara (adanca) a unui lucru; adanc; strafund. [Sil. -ta-ie] /<lat. minutalia

METAZOAR ~e n. 1) la pl. Increngatura de animale cu corpul format din celule diferentiate (reprezentanti: viermii, molustele etc.). 2) animal din aceasta increngatura. [Sil. -zo-ar] /<fr. metazoaire

ORGANISM ~e n. 1) corp viu cu sistem de autoreglare; totalitate de organe care constituie un corp viu. ~ animal. ~ vegetal. 2) fig. Ansamblu organizat de elemente, coordonate intre ele, care constituie un tot intreg in stare sa functioneze; mecanism. ~ social. ~ administrativ. /<lat. organismus, ngr. organismos, germ. Organismus, fr. organisme

SAGNA ~e f. 1) Rana produsa de ham sau de sa pe corpul unui animal. 2) Semn facut pe pielea unui animal cu fierul inrosit pentru a-l putea recunoaste; danga. /<sb., ucr. sadno

STAMPILA ~e f. 1) Obiect constand dintr-o placa cu maner, pe care sunt gravate in relief embleme si inscriptii, care se aplica pe un document; pecete. 2) Semn imprimat pe o marfa sau pe corpul unor animale (pentru a le atesta provenienta sau apartenenta); marca. [G.-D. stampilei] /<fr. estampille

TALIE ~i f. 1) Parte a corpului omenesc cuprinsa intre solduri si coaste; mijloc; brau; cingatoare. 2) (la obiectele de imbracaminte) Parte care acopera aceasta regiune a corpului. 3) Inaltime a corpului la om. 4) Marime dupa care se confectioneaza imbracamintea; tip standard al unei serii de confectii. ~ mare. 5) fig. Grad de dezvoltare intelectuala; nivel intelectual. 6) Marime a corpului unui animal. animal de ~ medie. [G.-D. taliei; Sil. -li-e] /<rus. taliia, fr. taille

TEAPA tepi f. 1) inv. Par lung si ascutit la un capat, folosit ca instrument de tortura. A trage in ~. 2) Parte ascutita a unui astfel de par. 3) reg. Vergea ascutita la un capat, in care se infige carnea ce trebuie fripta (la gratar); frigare. 4) Fir lung, subtire si ascutit, constituind o prelungire a spicelor unor cereale. 5) la pl. Parte ascutita a tulpinii de cereale ramasa dupa recoltare. 6) la pl. Par aspru si tepos care acopera corpul unor animale. ~ la arici. 7) Formatie tare si ascutita ce creste pe tulpina sau frunzele unor plante; ghimpe; spin. [G.-D. tepii; Pl. si tepe] /Cuv. autoht.

TESALA ~e f. Unealta formata dintr-o placa metalica dintata, prevazuta cu maner si folosita pentru a curata corpul unor animale. [G.-D. tesalei] /<bulg., sb. tesalo

ZOOMETRU ~e n. Instrument folosit pentru masurarea corpului unui animal. /<fr. zoometre

CEFALOTORACE s.n. Regiune anterioara a corpului unor animale (crustacee, arahnide) care cuprinde toracele si abdomenul. [< fr. cephalothorax, cf. gr. kephale – cap, thorax – torace].

CIR s.m. (Zool.) Fiecare dintre perii teposi de pe corpul unor animale nevertebrate. [< fr. cirre, cf. lat. cirrus].

TARDIGRAD, -A adj. (Zool.) Care merge, care se misca incet. // s.n.pl. Diviziune a ordinului edentatelor cuprinzand animale cu corp oval, acoperit cu o cuticula chitinoasa si avand miscari foarte lente. [< fr. tardigrades].

flamand (flamanda), adj. Care simte senzatia de foame, infometat. – Mr. flamunt, megl. flamund, istr. flamant. – Lat. famelicus, cu l propagat (*flamelicus) sau expresiv, cf. 3415 si ulterior disimulat *flamen(i)cus; consoana finala ca in sting. – Der. flaminjos, adj. (flamand); flamanjune, s. f. (foame); flamanzare, s. f. (Trans., desert, parte a corpului unui animal); flamanzenie, s. f. (starea unei persoane care posteste); flamanzi, vb. (a-i fi foame; a provoca foamea); flamanzica, s. f. (planta, Drama nemorosa); flamanzila, s. m. (porecla data persoanelor vesnic flamande). – [3419]

CHELONIENI s.m.pl. Ordin de reptile din care fac parte animale cu corpul inchis intr-o carapace osoasa; (la sg.) reptila din acest ordin. [Pron. -ni-eni, sg. chelonian. / < fr. cheloniens, cf. gr. chelone – broasca].

sagna, sagne, s.f. (reg.) 1. rana pe spinarea calului, produsa de sa, de tarnita sau de ham; cicatrice ramasa pe corpul unui animal dupa marcarea lui cu fierul rosu. 2. necaz, suparare; cearta.

slabanos, -oasa, adj. (inv.; despre oameni, animale; despre corpul lor) lipsit de vitalitate, de rezistenta; debil, delicat, firav, fragil, gingas.

slabicios, slabicioasa, adj. (inv. si reg.) 1. (despre oameni si animale; despre corpul lor) slab, supt, uscativ, slabanog. 2. astenic.

slabonel adj. m. (reg.; despre oameni sau animale, despre corpul lor) slabut.

slabuc, -a, adj. (reg.; despre oameni sau animale, despre corpul lor) plapanjor, delicat, firav.

slabuleac adj. m. (reg.; despre oameni sau animale, despre corpul lor) slabut, firav, gingas, plapand.

OVIDUCT s.n. Canal prin care sunt eliminate ovulele din corpul unui animal; trompa uterina. [< fr. oviducte, cf. lat. ovum – ou, ductus – canal].

spanjini, spanjinesc, vb. IV (reg.; despre animale si corpul lor) a trata diferite boli infigand un fir de spanz sub piele; a spanzui.

stolohani, stolohanesc, vb. IV (reg.) 1. a (se) bolovani; a (se) face cocoloase; a (se) usca foarte tare. 2. (refl.; despre parti ale corpului unui animal) a se intari. 3. (despre oameni; in formele: storohani, storoni) a bate tare; a zdrobi. 4. (despre plante cerealiere sau leguminoase) a pisa.

SEGMENTARE s.f. Actiunea de a (se) segmenta si rezultatul ei; segmentatie. ♦ Fragmentarea corpului unor animale, a unor organe in bucati. ♦ Procesul de fractionare a oului fecundat, care duce la formarea embrionului. [< segmenta].

TREN s.n. 1. Convoi de vehicule similare legate intre ele, remorcat de un vehicul motor sau antrenat prin tractiune animala, prin cablu de tractiune etc. 2. (Tehn.) Ansamblu de doua sau de mai multe dispozitive, organe ale unui sistem tehnic etc. identice sau similare, care sunt asociate in serviciu. ♦ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbatorului de viteze, format din axul intermediar si pinioanele fixe; tren de laminare = dispozitiv al masinilor din filatura de bumbac servind la descretirea si paralelizarea fibrelor; Tren de aterizare v. aterizare. 3. Tren anterior (sau posterior) = partea dinainte (sau dinapoi) a corpului unui animal. [< fr. train].

TUNICA s.f. 1. Camasa alba de lana cu maneci scurte sau fara maneci, purtata de vechii romani. 2. Haina barbateasca facand parte dintr-o uniforma. 3. (Anat.) Membrana fibroasa care inveleste unele organe ale corpului. ♦ (Zool.) Membrana care acopera corpul unor animale marine. ♦ (Bot.) Invelis carnos al unui bulb. [< lat. tunica, fr. tunique].

CIR s. m. fiecare dintre perii teposi de pe corpul unor animale nevertebrate. (< fr. cirre, lat. cirrus)

ENDOZOOBIONT s. n. organism cu biotopul in corpul unui animal. (< fr. endozoobionte)

IZABEL adj. inv., s. n. (de) culoarea cafelei cu lapte, galben murdar. ◊ (despre animale) cu corpul acoperit uniform de par galben; sarg. (< fr. isabelle)

MOLUSTE s. f. pl. increngatura de animale cu corpul moale, lipsit de schelet intern, protejat adesea de o cochilie. (< fr. mollusques)

SEGMENTARE s. f. 1. actiunea de a (se) segmenta; segmentatie. 2. (biol.) fragmentare a corpului unor animale, a unor organe in bucati. 3. proces de fractionare a oului fecundat, care duce la formarea embrionului. 4. (lingv.) izolare a unui segment dintr-o secventa sonora pentru studiul auditiv, in afara contextului. (< segmenta)

TREN s. n. 1. convoi de vehicule similare legate intre ele, remorcat de un vehicul motor sau antrenat prin tractiune animala, prin cablu de tractiune etc. 2. ansamblu de doua sau de mai multe dispozitive, organe ale unui sistem tehnic etc., identice sau similare, asociate in serviciu. ♦ ~ fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbatorului de viteze, format din axul intermediar si pinioanele fixe; ~ de laminare = dispozitiv al masinilor din filatura de bumbac la descretirea si paralelizarea fibrelor; ~ de aterizare = sistem de doua sau trei roti cu ajutorul caruia avionul ruleaza pe sol; ~ de unde = grup de unde prin suprapunerea unor unde armonice de frecvente si amplitudini apropiate. 3. partea de dinainte sau de dinapoi a corpului unui animal. (< fr. train)

TUNICA s. f. 1. camasa alba de lana cu maneci scurte sau fara maneci, purtata de vechii romani. 2. haina barbateasca de uniforma. 3. (anat.) membrana fibroasa care inveleste unele organe ale corpului. ◊ membrana care acopera corpul unor animale marine. ◊ invelis membranos al unui organ vegetal. (< lat. tunica, fr. tunique)

BIVALV, -A, bivalvi, -e, adj. 1. (Despre animale) Cu corpul acoperit de doua valve. 2. (Bot.; despre capsule) Compus din doua parti. – Fr. bivalve.

CARAPACE, carapace, s. f. Invelis osos sau calcaros care protejeaza corpul unor animale. – Dupa fr. carapace.

CETACEU, cetacee, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere acvatice care cuprinde cele mai mari animale actuale, cu corpul de forma unui peste si cu membrele anterioare transformate in lopeti; (si la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. cetace.

IE, ii, s. f. 1. Bluza femeiasca caracteristica portului national romanesc, confectionata din panza alba de bumbac, de in sau de borangic si impodobita la gat, la piept si la maneci cu cusaturi alese, de obicei in motive geometrice, cu fluturi, cu margele etc. 2. Parte a corpului la unele animale, reprezentata printr-o indoitura a pielii. – Lat. [vestis] linea.

ARTROPOD, artropode, s. n. (La pl.) Increngatura de animale nevertebrate, cu corpul format din inele articulate, cu membre perechi, simetrice si articulate, si cu schelet extern, chitinos; (si la sg.) animal facand parte din aceasta increngatura. ◊ (Adjectival) animal artropod. – Din fr. arthropodes.

MIRIAPOD, miriapode, s. n. (La pl.) Clasa de animale inferioare, cu corpul alcatuit din segmente sau din inele si cu multe perechi de picioare; (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. [Pr.: -ri-a-] – Din lat. myriapoda, fr. myriapode.

MISTRET, -EATA, mistreti, -e, adj. I. (In sintagma) Porc mistret (si substantivat, m.) = animal salbatic cu corpul masiv, acoperit cu par aspru, negru-sur, cu greabanul inalt, capul mare, terminat cu bot alungit, cu ochii mici si cu caninii transformati in colti puternici; porc salbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezulta dintr-un amestec de rase; de calitati diferite; amestecat, pestrit; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrisor; (despre fructe) paduret, salbatic. – Lat. mixticius.

NAPARLIRE, naparliri, s. f. Faptul de a naparli; proces (periodic) de innoire a invelisului corpului la unele animale, determinat de factori endocrini. – V. naparli.

TUNICIER, tunicieri, s. m. (La pl.) Increngatura de animale marine cu corpul in forma de sac sau de butoi, acoperit cu o teaca formata dintr-o substanta celulozica (Urochordata); (si la sg.) animal din aceasta increngatura; urocordat. [Pr.: -ci-er] – Din fr. tuniciers.

REGN, regnuri, s. n. Cea mai mare categorie sistematica in biologie; fiecare dintre cele trei diviziuni ale corpurilor din natura: animal, vegetal si mineral. – Din fr. regne, lat. regnum.

SPONGIER, spongieri, s. m. (La plural) Increngatura de animale nevertebrate cu corpul alcatuit dintr-o retea compacta de fibre elastice si rezistente; (si la sg.) animal care face parte din aceasta increngatura. [Pr.: -gi-er] – Din fr. spongiaires.

ABDOMEN ~e n. (la om si la animale) Parte a corpului cuprinsa intre torace si bazin, in care se afla stomacul, intestinele si alte organe; burta; pantece. /<lat., fr. abdomen

ACTINIE ~i f. animal marin cu corpul de forma cilindrica, avand gura inconjurata de tentacule frumos colorate, care traieste fixat pe stanci. [G.-D. actiniei] /<fr. actinie, lat. actinia

BURSUC ~ci m. 1) animal carnivor, cu corpul greoi, cu picioarele scurte si cu botul lunguiet, asemanator cu al porcului; viezure. 2) fig. fam. Persoana mica de statura, indesata si greoaie. 3) fig. fam. Persoana ursuza; om nesociabil. /<turc. borsuk

CRUSTACEU ~e n. 1) la pl. Clasa de animale nevertebrate cu corpul acoperit cu o crusta chitinoasa (reprezentanti: racul, crabul, langusta). 2) animal din aceasta clasa. [Sil. -ta-ceu] /<fr. crustace

DESERT² ~uri n. 1) Spatiu gol. ◊ A iesi cu ~ul a iesi cuiva inainte cu caldarea goala. In ~ a) in gol; b) fara rost; zadarnic. 2) Regiune intinsa nisipoasa (aproape) lipsita de vegetatie din cauza ariditatii solului; pustiu. 3) pop. (la om si la animale) Parte a corpului dintre ultima coasta si sold. /<lat. desertum, fr. desert

ECHINIDA ~e f. 1) la pl. Clasa de animale marine cu corpul acoperit cu un schelet calcaros cu spini (reprezentanti: ariciul-de-mare, steaua-de-mare etc.). 2) animal din aceasta clasa. /<fr. echinide

GAT ~uri n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului care uneste capul cu trunchiul. ◊ A-si rupe (sau a-si frange) ~ul a) a se accidenta grav; a muri intr-un accident; b) a-si pierde situatia in urma unor greseli. A strange de ~ (pe cineva) a) a omori (pe cineva) prin strangulare; b) a constrange. A se arunca (sau a se agata) de ~ul cuiva a) a imbratisa cu caldura pe cineva; c) a obosi pe cineva cu manifestarile de dragoste. A face ~ a face galagie; a avea pretentii. 2) Cavitate interioara a acestei parti a corpului. Durere in ~. ◊ A se satura (sau a fi satul) pana-n ~ a nu mai putea suporta. A-i sta in ~ a) a nu putea inghiti; b) a nu putea suferi (ceva sau pe cineva). 3) Cantitate de mancare sau de bautura care poate fi inghitita dintr-o singura data. 4) Portiune mai subtire a unor obiecte, care se aseamana cu aceasta parte a corpului. ~ul garafii. ~ul viorii. /<sl. glutu

GATLAN ~e n. inv. reg. (la om si la animale) Parte a corpului care uneste capul cu trunchiul; gat. /<sl. glutu + suf. ~an

GOANGA ~ge f. pop. animal nevertebrat cu corpul diferentiat in cap, torace si abdomen, cu trei perechi de picioare si, de cele mai multe ori, cu aripi; insecta. ◊ A se tine de ~ge a fi neserios; a face farse. /Onomat.

INOROG ~gi m. animal fantastic cu corp de cal si cu un corn in frunte. /<sl. inorogu

LICORN ~i m. livr. animal mitologic cu corp de cal, cu cap de cerb si cu un corn in frunte; inorog. /<fr. licorne

MOLUSCA ~ste f. 1) la pl. Increngatura de animale nevertebrate, cu corpul moale, lipsit de schelet intern, la unele acoperit de o cochilie. 2) animal din aceasta increngatura. /<fr. mollusque, germ. Molluske

PANTECE ~ n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului dintre torace si bazin in care se afla stomacul, intestinele si alte organe; burta; abdomen. ◊ A fi cu ~le la gura a fi intr-un stadiu avansat de graviditate. 2) Organ in forma de punga, in care are loc digestia alimentelor; stomac. ◊ Cu ~le lipit de coaste (sau de spinare) foarte flamand; rupt de foame. 3) pop. (la om si la animale vivipare) Cavitate interna a aparatului genital feminin, in care se dezvolta embrionul; uter; mitra. ◊ Inca din ~le mamei inca inainte de a se naste. A lua (sau a avea, a purta) in ~ a fi insarcinata. 4) fig. Parte proeminenta a unui obiect. ~le urciorului. 5) fig. Parte interioara a proeminentei unui obiect. /<lat. pantex, ~icis

PIEPT¹ ~uri n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului cuprinsa intre gat si abdomen; torace. ◊ Cosul ~ului cavitate toracica. Boala de ~ tuberculoza pulmonara. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla unul langa altul; lupta corp la corp. Cu ~ul deschis fara frica. Cu capul in ~ cu capul in jos, aplecat. Cu mainile (incrucisate) la ~ fara a face ceva; fara treaba. Cu mainile pe ~ decedat. A strange la ~ a cuprinde; a imbratisa. A se bate cu pumnii in ~ a se lauda peste masura. A tine ~ a rezista. 2) (la unele animale) Carne de pe aceasta parte a corpului folosita in alimentatie. ~ de gaina. 3) la sing. Organ-pereche de secretie a laptelui la femei, dispus in partea de sus a corpului; tata; san; mamela. ◊ A da ~ a alapta. A avea ~ a avea lapte (in perioada de alaptare). 4) Coasta de deal sau de munte; versant. /<lat. pectus

SPATE ~ n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spinare. ◊ In ~ pe partea dindarat a corpului. Pe ~ culcat cu fata in sus. Din (sau la, pe la, de la, in) ~ din (sau in) urma; din dos. Adus de ~ incovoiat, indoit. A-i intoarce cuiva ~le a se supara pe cineva. Pe la ~ (sau pe la ~le cuiva) fara stirea cuiva. A nu sti nici cu ~le a nu avea nici o idee despre ceva; a nu banui nimic. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) in ~ a fi tot timpul nelinistit. A arunca ceva pe (sau in) ~le cuiva a) a da vina pe cineva; b) a lasa in seama altuia anumite obligatii. A avea ~ (tare) a fi protejat, sustinut (de cineva). 2) Proba sportiva de inot (cu fata in sus). 3) Partea dindarat a unui obiect; dos. In ~le casei. 4) Teritoriu aflat in urma frontului. In ~le dusmanului. /<lat. spatha

SPINARE ~ari f. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spate. Maduva ~arii. Sira ~arii. ◊ In (sau pe) ~(sau de-a ~area, cu ~area) in spate. A cadea in ~area cuiva a reveni in sarcina cuiva. A arunca ceva in ~area cuiva a da vina pe o persoana (nevinovata). A trai pe ~area cuiva a trai pe cheltuiala altuia. 2) Partea cea mai inalta a unui deal sau a unui munte; creasta; coama; pisc; varf; culme; crestet. [G.-D. spinarii] /<lat. spinalis

SOLD ~uri n. 1) (la om) Parte a corpului cuprinsa intre coapsa si mijloc. ◊ A sta cu mainile in ~uri a nu avea nici o ocupatie; a pierde timpul. A sta intr-un ~ a sta stramb. 2) (la animale) Regiune a corpului corespun-zatoare articulatiei picioarelor cu trunchiul. 3) fig. Portiune de teren cu suprafata inclinata; coasta; panta; povarnis; versant; costisa. /cf. sas. soldar

TUNICA ~ci f. 1) Haina barbateasca de uniforma, incheiata pana la gat, care se poarta peste camasa. 2) biol. Membrana care acopera corpul unor organisme animale sau vegetale ori anumite parti ale acestora. [G.-D. tunicii] /<lat. tunica, fr. tunique

TUNICIER ~i m. animal marin cu corp bombat si cilindric, acoperit cu tunica gelatinoasa; urocordat. /<fr. tunicier

UROCORDAT ~e n. (nume generic) animal marin avand corp bombat, cilindric, acoperit cu o tunica gelatinoasa; tunicier. /<fr. urocordes

ASCIDIE s.f. 1. animal marin cu corpul in forma de sac, care traieste fixat de stanci. 2. Organ in forma de cupa, constituit din unele frunze ale plantelor carnivore. [< fr. ascidie, cf. gr. askidion – saculet].

IZABEL adj. invar. Galben-deschis; alb murdar; de culoarea cafelei cu lapte. ♦ (Despre animale) Care are corpul acoperit uniform cu par galben; sarg. [< fr. isabelle, cf. Isabela – arhiducesa a Austriei, al carei sot ar fi purtat trei ani aceeasi camasa in timpul asediului Ostendei].

MIRIAPODE s.n.pl. (Zool.) Clasa de animale inferioare, cu corpul format din segmente sau inele si care au foarte multe perechi de picioare; (la sg.) animal din aceasta clasa. [Sg. miriapod. / < fr. myriapodes, cf. gr. myrios – foarte numeros, pous – picior].

MOLUSTE s.f. pl. Increngatura de animale nevertebrate, cu corpul moale, lipsit de schelet intern si care traiesc adesea intr-o cochilie; (la sg.) animal din aceasta increngatura. [Sg. molusca. / < fr. mollusques, cf. lat. mollusca – nuca cu coaja moale].

MORFOMETRIE s.f. Masurare a formei (geometriei) oricarui corp natural: planta, animal sau trasatura de relief. [Gen. -iei. / < fr. morphometrie].

TUNICIERI s.m.pl. (Zool.) Clasa de protocordate, cuprinzand animale marine cu corpul acoperit cu o tunica in forma de sac; urocordate; (la sg.) animal din aceasta clasa. [Sg. tunicier. / < fr. tuniciers].

UNICORN, -A adj. (Zool.) Care are un singur corn. ♦ (s.m.) animal fabulos, cu corp de cal si un corn in frunte; inorog. [Cf. fr. unicorne].

CELENTERATE s.n.pl. Increngatura de animale inferioare, cu corpul in forma de sac prevazut cu un orificiu inconjurat de numeroase tentacule; (la sg.) animal din aceasta increngatura. [Sg. celenterat. / < fr. coelenteres, cf. gr. koile – cavitate, enteron – intestin].

HIPOCAMP s.m. 1. (Mit.) animal fabulos cu corp de cal, cu doua picioare si coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. Mic peste de mare de forma unui cal. 3. Excrescenta de substanta cenusie, in planseul ventriculilor laterali. (< fr. hippocampe)

HIPOCAMP s.n. 1. (Mit.) animal fabulos cu corp de cal, cu doua picioare si terminat printr-o coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. Mic peste de mare de forma unui cal. [< fr. hippocampe, cf. lat., gr. hippokampos].

subtiatic, subtiatica, adj. 1. (reg.; despre corpuri cu forma alungita, despre corzi, tuburi, fire etc.) care este aproape subtire; subtiratic. 2. (inv.; despre oameni, animale sau despre corpul lor) suplu, zvelt, suleget, suletic, sugar, sui, suiet, slab. 3. (reg.; despre glas, sunete etc.) care este aproape subtire; subtiratic. 4. (reg.; fig.) plapand.

ASCIDIE s. f. 1. animal marin cu corpul tubular, rosu-aprins si transparent, fixat in zona litorala nisipoasa. 2. organ in forma de urna din frunzele unor plante carnivore. (< fr. ascidie)

HOLOTURIE s. f. animal echinoderm cu corpul moale si alungit, pe fundul marilor; castravete-de-mare. (< fr. holothurie, lat. holothuria)

MORFOMETRIE s. f. studiu cantitativ al formelor oricarui corp natural: planta, animal sau trasatura de relief. (< fr. morphometrie)

TRONC s. n. (anat.) 1. corpul uman sau animal considerat fara cap si membre; trunchi. 2. nume dat unor vase si nervi care, dupa un scurt traiect, se divid in ramuri terminale. (< fr. tronc, lat. truncus)

UNICORN, -A adj. 1. cu un singur corn. ◊ (s. m.) animal fabulos, cu corp de cal si un corn in frunte; inorog. 2. care nu are dezvoltat decat unul din cele doua coarne uterine. (< fr. unicorne)

VERTEBRAT, -A I. adj. cu coloana vertebrala si schelet osos intern. II. s. n. pl. increngatura de animale care au corpul cu simetrie bilaterala, prevazut cu schelet osos sau cartilaginos intern, al carui ax principal il constituie coloana vertebrala. (< fr. vertebre/s/)

ARICI, arici, s. m. 1. animal mamifer insectivor, cu botul ascutit si corpul gros, acoperit cu tepi (Erinaceus europaeus). ◊ Expr.: Barba de arici = barba tepoasa. Zbarlit ca un arici = suparacios, ursuz. ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm cu corpul acoperit cu tepi, care traieste in unele mari si oceane (Echinus lividus). 2. Nume dat unor boli ale vitelor. 3 Piesa facuta din bare de fier forjat sau sudat, prevazuta cu patru brate cu varf ascutit si folosita ca obstacol impotriva animalelor, a autovehiculelor etc. – Lat. ericius.

ARTROPOD, artropode, s. n. (La pl.) Increngatura de animale nevertebrate, cu corpul format din inele articulate, cu membre perechi simetrice si articulate si cu schelet extern, format din chitina; (si la sg.) animal facand parte din aceasta increngatura. ◊ (Adjectival) animal artropod. – Fr. arthropodes (< gr.).

AMIBA, amibe, s. f. animal protozoar (microscopic), cu corpul lipsit de membrana, format dintr-o masa de protoplasma, cu unul sau mai multe nuclee si care se misca cu ajutorul pseudopodelor (Amoeba). – Din fr. amibe.

ASCIDIE, ascidii, s. f. (La pl.) Clasa de animale marine inferioare, cu corpul in forma de sac; (si la sg.) animal din aceasta clasa. – Din fr. ascidie.

BAL, -A, bali, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni sau parul lor) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Din sl. belu „alb”.

BASICA, basici, s. f. 1. Sac membranos din corpul oamenilor si al animalelor, in care se strang unele secretii ale organismului; vezica. Basica fierii. ♦ Spec. Sac membranos din corpul unui porc sau al altui animal, uscat si intrebuintat ca punga, burduf etc. ♦ Organ intern, plin cu aer, care ajuta pestii la plutire. 2. Umflatura a pielii continand o materie lichida (seroasa). 3. Umflatura mica plina cu aer, care se face la suprafata lichidelor (in timpul fierberii), a aluatului (in urma dospirii) etc. 4. Obiect (de sticla) in forma sferica. ♦ (Arg.) Minge (de fotbal). [Var.: (reg.) besica s. f.] – Lat. *bessica(=vessica).

CAVITATE, cavitati, s. f. Adancitura, gaura intr-un corp solid. ◊ Cavitate rezonanta = circuit oscilant pentru frecvente foarte inalte, constituit dintr-o incinta cu pereti metalici in care se pot intretine oscilatii electromagnetice sub forma de unde stationare. ♦ Spatiu in interiorul organismului sau al unui organ din corpul omului sau al animalelor, in care se afla anumite organe. Cavitate toracica. - Din fr. cavite, lat. cavitas, -atis.

CEFALOCORDAT, cefalocordate, s. n. (La pl.) increngatura de animale marine cu scheletul corpului format din coarda dorsala; (si la sg.) animal din aceasta increngatura. – Din fr. cephalocordates.

JUPUIT², -A, jupuiti, -te, adj. (Despre piele) Luat, tras de pe corp; (despre oameni sau animale ori despre parti ale corpului) cu pielea luata; belit. ♦ Descuamat. ♦ Julit. ♦ (Despre arbori) cojit. ♦ (despre lucruri) Ros, uzat. [Var.: (reg.) jupit, -a, adj.] – V. jupui.

MICROB, microbi, s. m. Nume generic dat unor fiinte vii unicelulare, microscopice, care traiesc in sol, in apa, in aer, in corpul plantelor sau al animalelor si care sunt agenti ai bolilor infectioase, ai fermentatiilor, ai putrefactiilor, etc. – Din fr. microbe.

ZOOPATIE, zoopatii, s. f. (Med.) Delir in care bolnavul crede ca are animale in sau pe corp. – Din fr. zoopathie.

ZVELT, -A, zvelti, -te, adj. 1. (Despre corpul oamenilor sau al animalelor) Cu talie subtire; gratios, suplu. ♦ Fig. (Despre zborul pasarilor) Vioi, sprinten, elegant. 2. (Despre obiecte sau parti ale lor) Care se inalta gratios; cu forme armonioase, cu linii suple. – Din fr. svelte, it. svelto.

FELIN, -A, felini, -e s. f., adj. 1. S. f. (La pl.), Familie de animale mamifere carnivore, cu corpul zvelt, mladios, gatul scurt, capul rotund, coada lunga, cu gheare, din care fac parte pisica, leul etc.; (si la sg.) animal care face parte din aceasta familie. 2. Adj. Care apartine felinelor (1), privitor la feline. 3. Adj. Fig. Suplu, gratios. Mers felin. – Din fr. felin, lat. felinus.

LIPITOR, -OARE, lipitori, -oare s. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevazut la cele doua capete cu cate o ventuza, care se hraneste cu sangele animalelor de al caror corp se lipeste (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasare calatoare arboricola, nocturna, de culoare bruna-cenusie, cu pete brune sau rosietice, care se hraneste cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. si f. Persoana care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

VEGETATIE, vegetatii, s. f. 1. Totalitatea plantelor dintr-o regiune, zona, tara etc., distribuite si asociate dupa anumite conditii naturale; multime de plante. 2. Excrescenta care se formeaza, se dezvolta pe corpul omului sau al animalelor; polip. [Var.: vegetatiune s. f.] – Din fr. vegetation, lat. vegetatio, -onis.

ARICI¹, arici, s. m. 1. animal mamifer insectivor, cu botul ascutit si corpul gros, acoperit cu tepi (Erinaceus europaeus). ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm marin cu corpul sferic, acoperit cu tepi (Echinus melo). 2. Instrument cu care se indeparteaza crusta depusa pe peretii unor canale. 3 (Mil.) Element de baraj impotriva tancurilor sau infanteriei, alcatuit din pari sau grinzi metalice dispuse crucis. – Lat. ericius.

POICHILOTERM, -A, poichilotermi, -e, adj., s. m. si f. (animal) care are temperatura corpului variabila dupa temperatura mediului inconjurator. [Pr.: po-i-] – Din fr. poikilotherme.

EPIDERMA, epiderme, s. f. 1. Epiteliu care acopera corpul omului si al animalelor superioare, avand la animalele nevertebrate un singur strat de celule, iar la cele vertebrate mai multe straturi. 2. Tesut vegetal exterior de protectie al plantelor, format de obicei dintr-un singur strat de celule. – Din fr. epiderme, lat. epidermis.

FLAMANZARE, flamanzari, s. f. (Reg.; la unele animale) Partea scobita a corpului cuprinsa intre ultima coasta si osul soldului; desert. – Flamanzi (pl. lui flamand) + suf. -are.

NEVASTUICA, nevastuici, s. f. 1. (Reg.) Nevestica. 2. Mic animal mamifer carnivor, cu corpul lung, suplu si subtire, acoperit cu blana moale, deasa, roscata vara si albicioasa iarna, cu picioarele scurte si cu botul ascutit (Mustela nivalis). – Nevasta + suf. -uica.

ECTOPARAZIT, -A, ectoparaziti, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Si substantivat) Care traieste ca parazit pe suprafata corpului omului si al animalelor. 2. S. f. Ciuperca parazita al carei miceliu se dezvolta la suprafata organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

ENDOPARAZIT, -A, endoparaziti, -te, subst., adj. 1. S. f. Ciuperca parazita al carei miceliu se dezvolta in interiorul tesuturilor plantei-gazda, provocand boli grave. 2, S. m. si f., adj. (animal) care traieste ca parazit in organele interne ale corpului omenesc si al animalelor. – Din fr. endoparasite.

EXCREMENT, excremente, s. n. Materie rezultata din digestie, care se elimina din corpul oamenilor sau al animalelor prin a**s; (materii) f****e; murdarie (1). – Din fr. excrement, lat. excrementum.

CONJUNCTIV, -A, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leaga, care uneste. ◊ Tesut conjunctiv = tesut de sustinere al corpului omului si al animalelor, care leaga celelalte tesuturi intre ele si care este format din fibre si din substanta intercelulara. 2. (Gram.; in sintagma) Modul conjunctiv {si substantivat, n.) = mod personal care exprima o actiune posibila sau realizabila. 3. (Inv.) Conjunct. – Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus.

ARICI ~ m. 1) Mamifer insectivor cu botul ascutit, cu corpul gros si acoperit cu ghimpi. ◊ ~-de-mare animal de mare cu corpul sferic, acoperit cu tepi. 2) mil. Obstacol din pari sau din bare asezate crucis impotriva tancurilor sau infanteriei. /<lat. ericius

ASCIDIE ~i f. 1) la pl. Clasa de animale marine inferioare, cu corpul in forma de sac, care traiesc fixate pe stanci. 2) animal din aceasta clasa. /<fr. ascidie

ASTERIDA ~e f. 1) la pl. Clasa de animale echinoderme care au corpul in forma de stea (reprezentant: steaua-de-mare). 2) animal din aceasta clasa. /<fr. asterides

BATATURA ~i f. 1) Loc batatorit din fata caselor (taranesti), unde nu creste iarba; curte. 2) Portiune de piele (pe corpul omului sau al animalelor) intarita si ingrosata sub actiunea unor factori externi nocivi. Palme pline de ~i. ◊ A calca (pe cineva) pe ~ a atinge (pe cineva) unde-l doare; a supara tare. 3) Firele care se introduc cu suveica prin rostul urzelii pentru a obtine tesatura; bateala. ~ de lana. /<lat. battitura,

CASTRAVETE ~ti m. 1) Planta leguminoasa, avand tulpina taratoare, frunze mari acoperite cu peri aspri, flori galbene si fruct verde alungit. 2) Fructul comestibil al acestei plante. 3): ~-de-mare animal marin nevertebrat, cu corpul moale si alungit; holoturie. /<bulg. krastavec

CELENTERAT ~e n. 1) la pl. Increngatura de animale inferioare acvatice cu corpul in forma de saculet sau de clopot (reprezentanti: coralul, meduza, hidra etc.). 2) animal din aceasta increngatura. /<fr. coelenteres

DINAINTEA¹ f. (despre corpul omului sau al animalelor, despre haine) Partea din fata. /de + inaintea

ERINACEID ~e n. 1) la pl. Familie de mamifere insectivore care au corpul acoperit cu tepi. 2) animal din aceasta familie. /<fr. erinaceides

EXCRESCENTA ~e f. Tumoare externa care se formeaza pe corpul omului, al unui animal (negi, polipi etc.) sau al unor plante. [G.-D. excrescentei; Sil. ex-cres-cen-ta] /<fr. excrescentia

FORAMINIFER ~e n. 1) la pl. Ordin de animale unicelulare marine, avand corpul acoperit cu un invelis calcaros. 2) animal din acest ordin. /<fr. foraminiferes

HOLOTURIE ~i f. animal marin nevertebrat cu corpul moale si alungit; castravete-de-mare. /<lat. holothuria, fr. holothurie

LIPITOARE ~ori f. Vierme parazit din apele dulci, cu corp alungit si turtit, avand la capete o ventuza, cu ajutorul careia suge sangele animalelor de al caror corp se lipeste. [G.-D. lipitorii] /a lipi + suf. ~toare

MEDUZA ~e f. animal marin celenterat, cu corp gelatinos si transparent in forma de ciuperca. /<fr. meduse

PASARE pasari f. animal vertebrat ovipar, avand corpul acoperit cu pene, aripi adaptate, de obicei, pentru zbor, si un cioc in partea anterioara a capului. ~ domestica. ~ de padure. ~ migratoare. ◊ ~ calatoare pasare care pleaca iarna in tarile calde. ~-musca pasare tropicala de talie foarte mica, cu cioc lung, subtire, cu penaj viu colorat, stralucitor, care poate zbura foarte iute; colibri. ~-lira pasare australiana cu coada in forma de lira (la barbatusi). ~ea-paradisului v. PARADIS. ~ maiastra pasare inzestrata in credintele populare cu puteri supranaturale; pasare nazdravana. [G.-D. pasarii] /<lat. passer

A SE PALI ma ~esc intranz. 1) (despre oameni sau despre animale) A-si incalzi corpul (la soare sau la foc). 2) (despre plante, fructe, legume) A-si pierde vlaga si fragezimea; a se vesteji; a se ofili. 3) pop. A se atinge cu putere (de ceva); a se lovi; a se izbi. /<sl. paliti

POLIP ~i m. (nume generic) 1) animal celenterat sedentar cu corp moale, cilindric avand tentacule in jurul gurii. 2) Excrescenta patologica carnoasa pe suprafata unei mucoase. /<fr. polype

RADIOLAR ~i m. 1) la pl. Ordin de animale unicelulare marine, avand corpul de forma variata si cochilia silicioasa, cu pseudopode subtiri, dispuse radial. 2) animal din acest ordin. [Sil. -di-o-] /<fr. radiolaires

TENTACULAT ~e n. 1) la pl. Increngatura de animale nevertebrate acvatice, avand corpul inzestrat cu tentacule (reprezentanti: meduza, coralul). 2) animal din aceasta increngatura. /Din tentacul

AMFIBIENI s.m.pl. (Zool.) Clasa de animale vertebrate cu temperatura corpului variabila, care pot trai in apa si pe uscat; batracieni; (la sg.) animal din aceasta clasa. [Pron. -bi-eni, sg. -ian. / < fr. amphibiens].

AMIBA s.f. animal protozoar, unicelular, cu corpul format dintr-o masa protoplasmatica si dintr-unul sau mai multe nuclee. [Var. amoeba s.f. / < fr. amibe, cf. germ. Amobe < gr. amoibe – schimbare].

ASTERIDE s.f. pl. Clasa de animale echinoderme care au corpul in forma de stea; (la sg.) animal din aceasta clasa; asterie. [< fr. asterides].

MEDUZA s.f. 1. Fiinta fabuloasa, inchipuita ca o femeie cu serpi in loc de par. 2. animal marin celenterat, cu corpul gelatinos in forma unei ciuperci. [Cf. fr. meduse < Meduza – una din Gorgone].

REGN s.n. Fiecare dintre cele trei mari diviziuni, categorii ale fiintelor si ale corpurilor din natura; vegetal, animal, mineral. [< fr. regne, cf. it. regno, lat. regnum].

CELENTERATE s. f. pl. increngatura de animale inferioare acvatice, cu corpul in forma de sac cu un orificiu inconjurat de numeroase tentacule. (< fr. coelenteres)

INCIZIE s. f. 1. taietura operata cu bisturiul in corpul unui om sau animal; incizura (2). ◊ (fig.) cuvant, expresie sarcastica, vitriolanta. 2. crestatura in coaja unui arbore, in interiorul unui material. (< fr. incision, lat. incisio)

MEDUZA s. f. animal marin celenterat, cu corpul gelatinos, transparent, in forma unei ciuperci. (< fr. meduse)

POLIP¹ s. m. 1. animal celenterat fixat, cu corpul in forma de saculet, cu un orificiu buco-a**l, inconjurat de tentacule. 2. excrescenta pediculata, carnoasa sau fibroasa, care apare pe mucoasa nasului, a laringelui etc. (< fr. polype)

AMIBA, amibe, s. f. animal protozoar (microscopic), cu corpul format dintr-o masa de protoplasma si din unul sau mai multe nuclee. – Fr. amibe (< gr.).

BAL, -A, bali, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Slav (v. sl. belu „alb”).

CARNE (lat. caro, carnis) 1. Tesutul muscular al corpului omenesc si al animalelor, impreuna cu tesuturile moi la care adera. ♦ C. vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ♦ Expr. A taia in carne vie = a) a taia, a lovi din plin, fara mila; b) a curma fara crutare un rau, a stirpi raul de la radacina. 2. (Ind. Alim.) Partea comestibila din corpul unor mamifere, pasari, pesti, crustacee etc. ♦ C. congelata = c. inghetata la o temperatura cuprinsa intre -12 si -20ºC, in vederea conservarii ei pe o perioada mai lunga (pina la c. sase luni). C. refrigerata = c. racita la o temperatura cuprinsa intre +4 si -2ºC, pentru a-si pastra calitatile initiale pe o perioada scurta (pina la trei saptamini). Extract de c. = solutie concentrata de substante nutritive, fara grasimi si albumine, obtinuta prin tratarea carnii slabe cu apa la temperatura de cel putin 90ºC, urmata de concentrarea produsului rezultat. 3. Partea interioara a pieilor, opusa fetei acestora. 4. Partea comestibila a unor fructe si legume; pulpa (3).

CARNE, carnuri, s. f. 1. Nume dat tesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor. ◊ Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A taia (sau a da, a trage) in carne vie = a) a taia, a lovi in plin; b) fig. a curma fara crutare un rau. Carne de tun = masa de militari trimisi de clasele exploatatoare spre a lupta cu pierderi sangeroase in razboaie de cotropire. A fi rau (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau usor) de o rana. In carne si oase = in persoana, in realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, legat prin sange de cineva. A-si pune (sau a-si baga) carnea in (sau la) saramura = a face mari sfortari, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se ingrasa. A creste carnea pe cineva = a simti o satisfactie. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frica. 2. Bucata din tesutul muscular al animalelor taiate, intrebuintata ca aliment. 3. Parte moale de sub coaja fructelor, care inconjura semintele. – Lat. caro, carnis.

CAVITATE, cavitati, s. f. Adancitura, gaura intr-un corp. ♦ Spatiu gol in corpul omului sau al animalelor, in care sunt asezate anumite organe. Cavitate toracica. – Fr. cavite (lat. lit. cavitas, -atis).

CELENTERAT, celenterate, s. n. (La pl.) Increngatura de animale inferioare, al caror corp este redus la un sac prevazut cu un orificiu inconjurat de tentacule; (si la sg.) animal facand parte din aceasta increngatura. ◊ (Adjectival) Meduza si coralii sunt animale celenterate. – Dupa fr. coelenteres.

ZVELT, -A, zvelti, -te, adj. 1. (Despre corpul oamenilor sau al animalelor) Cu talia subtire; gratios, suplu. 2. (Despre obiecte sau parti ale lor) Care se inalta gratios, cu forme armonioase, cu linii suple. ♦ Fig. (Despre zborul pasarilor) Vioi, sprinten, elegant. – Fr. svelte.

ARAHNIDA, arahnide, s. f. (La pl.) Clasa de animale din increngatura artropodelor, cu corpul format dintr-un cefalotorace cu sase perechi de apendice si din abdomen; (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. – Din fr. arachnide.

BARIMETRIE s. f. Determinare aproximativa a greutatii animalelor vii prin calcularea dimensiunilor corpului si organelor lor. – Din fr. barymetrie.

MEMBRANA, membrane, s. f. 1. Nume dat tesuturilor animale sau vegetale, subtiri si suple, foarte diferite ca structura, care captusesc, imbraca, leaga, sustin sau delimiteaza anumite organe sau parti de organe; piele subtire; pielita. ♦ Diferentiere protoplasmatica sau celulozica, care inveleste si limiteaza celula animala si cea vegetala. 2. (Fiz.) corp subtire flexibil, care prin v******e, poate produce sau transmite sunete, fiind intrebuintat la telefon, la microfon si la alte aparate acustice sau de percutie. 3. corp subtire folosit pentru a separa doua medii; diafragma. 4. (Inv.) Pergament (pentru scris). – Din lat., it. membrana, fr. membrane.

TEGUMENT, tegumente, s. n. 1. Tesut care constituie invelisul corpului la om si la animale. 2. (Bot.) Membrana care inconjura si protejeaza un organ. ♦ Invelis al semintelor plantelor, care da culoarea si aspectul exterior al semintei. – Din fr. tegument, lat. tegumentum.

PADUCHE, paduchi, s. m. 1. Nume generic dat mai multor specii de insecte parazite care traiesc pe corpul oamenilor si al unor animale (Pediculus). ♦ Epitet dat unui om care nu munceste si traieste din munca altuia; parazit. 2. Nume dat unor insecte parazite care traiesc pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor, hranindu-se pe seama acestora. 3. Compus: paduche-de-lemn = plosnita. – Lat. peduculus.

APLOMB s. n. 1. (Livr.) Siguranta absoluta sau indrazneala (adesea nejustificata) manifestate in comportarea cuiva. 2. Pozitie si directie a membrelor unor animale in raport cu pamantul si cu planul median al corpului, care serveste la alegerea animalelor in vederea selectiei. – Din fr. aplomb.

SARG, -A, sargi, -ge, adj. (Despre cai, rar despre alte animale) Cu parul de pe corp galben deschis, iar cel din coama, coada si extremitatile picioarelor de culoare neagra. ♦ (Substantivat) Cal cu parul galben deschis. – Din magh. sarga.

FESA, fese, s. f. Fiecare dintre cele doua parti posterioare, carnoase, ale corpului omenesc ori al unor animale; buca. – Din fr. fesse.

MUSCHI², muschi, s. m. 1. Organ al corpului la toate vertebratele si la majoritatea nevertebratelor, format dintr-un tesut fibros si carnos care, datorita proprietatilor lui fundamentale, contractibilitatea si elasticitatea, pune in miscare diferite organe si parti ale corpului. 2. Bucata de carne de animal desprinsa din regiunea sirei spinarii, intrebuintata in alimentatie. – Lat. musculus (din mus).

ECORSEU, ecorsee, s. n. Reprezentare a corpului omenesc sau a unui animal jupuit de piele, servind sculptorilor si pictorilor pentru studiul anatomic al musculaturii. – Din fr. ecorche.

REINCARNA, reincarnez, vb. I. Tranz. si refl. A (se) incarna din nou. ♦ Refl. (In unele conceptii mistice; despre sufletul omului) A trece, dupa moarte, in alt corp (de om sau de animal). [Pr.: re-in-. – Var.: reincarna vb. I] – Din fr. reincarner.

DEGERAT, -A, degerati, -te, adj. 1. (Despre oameni si animale sau despre parti ale corpului lor) Cu degeraturi; inghetat. 2. (Despre plante, fructe, legume) Atins, stricat de ger. – V. degera.

BUCA ~ci f. 1) fam. Fiecare dintre cele doua parti carnoase ale fetei omului (sau ale botului animalelor) de la tampla in jos; obraz. 2) Fiecare dintre cele doua parti carnoase si rotunjite, care se afla in partea dorsala a corpului omului si a unor animale; fesa. /<lat. bucca

BURTA ~ti f. pop. 1) Parte a corpului, la om si la animale, dintre torace si bazin, in care se afla stomacul, intestinele si alte organe interne; pantece; abdomen. ◊ A sta cu ~ta la soare a sta degeaba; a trandavi. A-si face ~ta toba a manca mult, fara masura. 2) fig. Parte proeminenta (a unui obiect); pantece. [G.-D. burtii] /Orig. nec.

ECORSEU ~e n. Reprezentare a corpului omenesc sau a unui animal jupuit de piele, in vederea unui studiu anatomic al musculaturii de catre sculptori si pictori. /<fr. ecorche

FESA ~e f. Fiecare dintre cele doua parti carnoase, care se afla in partea dorsala a corpului omului si a unor animale; buca. /<fr. fesse

MADULAR ~e n. mai ales la pl. pop. Parte articulata a corpului uman sau a unor animale, care serveste la deplasare sau la simtire; membru. /<lat. medullaris

MUSCHI² ~ m. Organ al corpului omenesc si al unor animale, format dintr-un tesut fibros care serveste la miscarea diverselor parti si organe ale corpului. /<lat. musculus

PATA pete f. 1) Loc murdarit cu ceva. ~ de ulei. ~ de vin. 2) Portiune de alta culoare pe o suprafata. ◊ ~ alba loc necercetat, necunoscut. A cauta (sau a gasi) pete in soare a cauta (sau a gasi) neajunsuri in lucruri perfecte sau acolo unde nu sunt. 3) (la animale sau pasari) Parte a corpului unde parul sau penele sunt de alta culoare. 4) Marca dezonoranta atribuita cuiva pentru mult timp. ◊ Fara (de)~ (sau pete) nevinovat; neprihanit; curat. [G.-D. petei] /Orig. nec.

A SE REINCARNA se ~eaza intranz. 1) A se incarna din nou. 2) (despre suflet; in unele conceptii mistice) A trece dupa moarte in alt corp (de om sau de animal). /<fr. reincarner

VIERME ~i m. animal nevertebrat, fara picioare, cu corpul moale si alungit, care traieste in sol, in apa sau paraziteaza pe plante si animale. ◊ ~ de matase larva unor specii de fluturi care produce gogosile de matase. /<lat. vermis, ~is

STATIUNE s.f. I. 1. (Liv.) Statie. ◊ Statiune balneara (sau climaterica) = localitate in care se gasesc ape minerale sau conditii climaterice prielnice sanatatii. 2. Ansamblu de cladiri si de instalatii care serveste la efectuarea unor observatii, la indeplinirea unei operatii tehnice sau a activitatii unei unitati de munca de pe un anumit teritoriu. ♦ Centru special pentru cercetari experimentale. 3. Asezare omeneasca din epocile primitive. II. Pozitie caracteristica a corpului (la om si la animale). III. (Biol.) Totalitatea factorilor care constituie mediul in care se dezvolta o specie sau o grupare vegetala. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. station, it. stazione, lat. statio].

POICHILOTERM, -A adj., s.n. (op. homeoterm) (animal) care isi modifica temperatura corpului dupa temperatura mediului ambiant. [Pron. po-i-. / < fr. poikilotherme, cf. gr. poikilos – variat, thermos – caldura].

SPONGIE s.f. animal din increngatura spongierilor, cu corpul alcatuit dintr-o retea compacta de fire elastice, care traieste in tufe dese, fixate de stancile submarine; burete. [Gen. -iei. / < lat. spongia].

ZOOPATIE s.f. (Med.) Delir in care bolnavul e convins ca are animale (serpi, broaste etc.) in corp. V. zoantropie. [Gen. -iei. / < fr. zoopathie, cf. gr. zoon – animal, pathos – boala].

HOLOTURIE s.f. animal din increngatura echinodermelor, cu corpul alungit ca un castravete, care traieste pe fundul marilor. [Gen. -iei. / < fr. holothurie].

AUTOTOMIE s. f. 1. autoamputare a unei parti a corpului la care recurg unele animale (soparla, crabii). 2. capacitate pe care o au unele organisme vegetale de a-si reface unele parti desprinse spontan. (< fr. autotomie)

MASCA s. f. 1. figura de lemn cu care actorii antici isi acopereau fata. ◊ fata falsa de carton, de stofa etc. cu care isi acopera cineva figura. ♦ a-si scoate (sau a-si lepada) a = a se demasca, a aparea in adevarata lumina, a-si arata adevarata fata. 2. persoana mascata. 3. (fig.) infatisare, figura falsa; imagine conventionala. ◊ infatisare a fetei cauzata de un sentiment puternic, de o boala. ◊ (psih.) comportament cu caracter inautentic, fals. 4. machiaj. ◊ preparat cosmetic care se aplica pe fata pentru ingrijirea tenului. 5. ~ mortuara = mulaj in ghips al fetei unui mort. 6. dispozitiv, aparat care acopera sau protejeaza corpul ori fata unui om, animal etc. ◊ dispozitiv sau invelis de protectie a unui element de constructie. ◊ (inform.) vector binar pentru izolarea unor anumite zone ale unei date. ♦ ~ de gaze = aparat aplicat etans pe fata pentru protectia impotriva gazelor de lupta. 7. (la baraje) ecran de etansare. 8. caseu. 9. adapost individual pe campul de lupta. (< fr. masque, germ. Maske, rus. maska)

SPONGIE¹ s. f. animal din increngatura spongierilor, cu corpul dintr-o retea compacta de fire elastice, care traieste in tufe dese, fixate de stancile submarine; burete. (< lat. spongia)

STATIUNE s. f. I. 1. localitate care prezinta elemente de atractie turistica sau conditii climatice prielnice sanatatii, ape minerale etc. 2. ansamblu de cladiri, instalatii, laboratoare la efectuarea unor observatii, la indeplinirea unei operatii tehnice sau a activitatii unei unitati de munca de pe un anumit teritoriu. ◊ centru special pentru cercetari experimentale. 3. asezare omeneasca din epocile primitive. II. pozitie caracteristica a corpului (la om si la animale). III. totalitatea factorilor fizico-geografici care constituie mediul de dezvoltare a unui organism vegetal sau a unei biocenoze. (< fr. station, lat. statio)

ASCARIDA, ascaride, s. f. (La pl.) Familie de viermi paraziti care traiesc in corpul omului si al unor animale; (si la sg.) vierme din aceasta familie (Ascaris lumbricoides); limbric. – Fr. ascaride (lat. lit. ascarida).

BURETE bureti, s. m. 1. (Bot.) Ciuperca. ◊ Expr. Doar n-am mancat bureti! = doar n-am innebunit! 2. animal din increngatura spongierilor, avand corpul alcatuit dintr-o retea compacta de fibre elastice si rezistente, care traieste in tufe dese, fixat pe stancile submarine (Spongia officinalis); spongie. ♦ Obiect facut din scheletul acestui animal (sau din cauciuc) si care, datorita proprietatii sale de a absorbi lichidele, se intrebuinteaza ca obiect de toaleta, la stersul tablei de scris etc. – Lat. *boletis (= boletus).

CICAR s. m. animal din clasa ciclostomilor, cu corpul cilindric, lung de 15-20 cm (Eudontomyzon danfordi). Traieste in riuri de munte si este parazit al pastravului.

CADAVRU, cadavre, s. n. corpul unui om sau al unui animal mort; hoit, starv, les¹. ◊ Expr. Cadavru viu (sau, fam., ambulant) = om foarte slab si palid. A calca (sau a trece) peste cadavre = a fi lipsit de orice scrupule in atingerea unui scop. – Din fr. cadavre.

CARACATITA, caracatite, s. f. animal marin din increngatura molustelor, cu corpul rotund, in forma de sac si cu opt brate puternice, prevazute cu ventuze (Octopus vulgaris). ♦ Fig. Persoana lacoma, apucatoare, hrapareata. – Din rus. karakatita.

HIMERA, himere, s. f. 1. Inchipuire fara temei, fantezie irealizabila; iluzie, fantasma. 2. Monstru in mitologia antica greaca, inchipuit ca un animal cu cap de leu, cu corp de capra si cu coada de sarpe; p. ext. motiv decorativ reprezentand un astfel de monstru. 3. (Bot.; in sintagma) Himera de altoire = planta ale carei tesuturi sunt diferite din punct de vedere genetic. 4. (Biol.) Organism produs prin fuziunea a doi sau mai multi zigoti distincti. – Din fr. chimere, it. chimera, lat. Chimaera.

INSECTA, insecte, s. f. (La pl.) Clasa care cuprinde mici animale nevertebrate din increngatura artropodelor, cu corpul format din segmente diferentiate in cap, torace si abdomen, cu trei perechi de picioare articulate, respirand prin trahee sau prin tegumentul care este chitinizat si avand dezvoltare prin metamorfoza; (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. ◊ Insecte daunatoare = insecte care ataca plantele, animalele si oamenii sau produsele vegetale si animale. – Din fr. insecte.

MONSTRU, monstri, s. m. 1. Fiinta mitologica cu corpul format din parti ale unor animale diferite sau din unele parti de om si altele de animal. 2. Fiinta care se naste cu mari anomalii fizice; pocitanie; fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat. 3. Namila, matahala. ♦ (Fig.) (Adjectival) De proportii mari, extraordinar, neobisnuit. – Din lat. monstrum, fr. monstre.

VIERME, viermi, s. m. Nume dat unor animale nevertebrate, lipsite de picioare, cu corpul moale, lunguiet, de obicei cu o piele lucioasa, care traiesc in sol, in apa sau ca parazite pe plante si pe animale; (pop.) nume dat larvelor unor insecte. ◊ Vierme de matase = larva a unor fluturi care produc gogosile de matase si care se hranesc cu frunze de dud sau de stejar. ◊ Expr. A avea (sau a-l roade pe cineva) un vierme la inima = a fi chinuit de griji. A trai ca viermele in hrean (sau in radacina hreanului) = a duce (si a se deprinde cu) o viata grea. A avea viermi (neadormiti) = a fi fi neastamparat, a nu-si gasi locul. A-l manca (pe cineva) viermii (de viu) = a fi foarte lenes si murdar. – Lat. vermis.

CIUNT, -A, ciunti, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre par) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezata, rupta. [Var.: ciont, cioanta adj.] – Probabil contaminare intre ciot si ciung.

MEDUZA, meduze, s. f. Nume dat mai multor (specii de) animale marine din increngatura celenteratelor, cu corpul gelatinos, transparent, in forma de ciuperca. – Din fr. meduse.

CRUSTACEU, crustacee, s. n. (La pl.) Clasa de animale artropode, in general acvatice, cu corpul alcatuit din segmente acoperite cu o carapace chitinoasa; (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. ◊ (Adjectival) animale crustacee. [Pl. si: (m.) crustacei] – Din fr. crustace.

CELOM ~uri n. Cavitate la animalele cu mezoderm, situata intre peretele corpului si organe. /<fr. coelome

HIPOGRIF ~i m. mit. animal fabulos reprezentat cu jumatate de corp cal si jumatate vultur. /<fr. hippogriffe

MONSTRU ~stri m. 1) (in mitologia antica) Fiinta imaginara cu corpul format din parti ale unor animale diferite sau din unele parti de om si altele de animal. 2) Fiinta urata cu defecte fizice; pocitura; momaie. 3) Persoana cu mari devieri de la comportarea normala. 4) Fiinta imaginara, fioroasa de dimensiuni mari si neproportionale; matahala; dihanie. /<lat. monstrum, fr. monstre

PORC ~ci m. 1) animal domestic de talie medie, cu corp masiv, acoperit cu par aspru, cu cap conic si picioare scurte, crescut, in special, pentru carne si grasime. ◊ ~ salbatic mistret. ~ spinos (sau ghimpos) mamifer rozator de talie medie, acoperit pe spinare si pe parti cu spini lungi si tari. ~-de-mare peste marin de talie medie, de culoare neagra, avand tepi ascutiti si veninosi. A se purta ca un ~ a se purta urat, grosolan. A mana ~cii la jir a sforai tare in timpul somnului. Cine se baga (sau se amesteca) in tarate, il mananca ~cii cine se baga (sau se amesteca) unde nu trebuie, se alege cu neplaceri. 2) fig. depr. Om marsav, neobrazat. /<lat. porcus

INCIZIE s.f. Taietura facuta cu bisturiul in corpul unui om sau al unui animal. ♦ Taietura facuta in coaja unui arbore sau in interiorul unui material. [Gen. -iei, var. inciziune s.f. / cf. fr. incision, it. incisione, lat. incisio].

SCHELET s.n. 1. Partea osoasa a corpului unui om sau al unui animal; (spec.) totalitatea oaselor unui om sau ale unui animal vertebrat; osatura. 2. Totalitatea pieselor de rezistenta care formeaza o constructie sau un sistem tehnic. 3. (Fig.) Plan, schema sumara a unei opere literare, stiintifice etc. [< fr. squelette, cf. lat. sceletus, gr. skeletos].

BIOPSIE s.f. (Med.) Taiere a unei portiuni dintr-un tesut viu din corpul unui om sau al unui animal pentru a fi examinat la microscop. [Gen. -iei. / < fr. biopsie, cf. gr. bios – viata, opsis – vedere].

CADAVRU s.n. corpul unui om sau al unui animal mort. [< fr. cadavre, cf. lat. cadaver].

MUSCULATURA s.f. Totalitatea muschilor corpului unui om sau al unui animal. [Var. muschiulatura s.f. / < fr. musculature].

slabina, slabini, s.f. (reg.) 1. (la animale) parte moale si scobita a corpului, cuprinsa intre ultima coasta si osul soldului; desert, flamanzare. 2. (la oameni) abdomen, slabita.

slabita, slabiti, s.f. (reg.; la animale) parte moale si scobita a corpului, cuprinsa intre ultima coasta si osul soldului; desert, flamanzare, slabina.

slabie², slabii, s.f. (reg.) 1. (la animale) parte moale si scobita a corpului, cuprinsa intre ultima coasta si osul soldului; desert, flamanzare. 2. fiecare dintre cele doua parti laterale ale corpului omenesc, corespunzatoare articulatiei membrelor inferioare cu trunchiul; articulatia femurului cu osul iliac; sold. 3. (la oameni; la pl.) abdomen.

MONSTRU s. m. 1. fiinta fantastica cu corpul din elemente specifice oamenilor si animalelor. ◊ colos, namila, fiinta, lucru de proportii colosale. ◊ (adj.; fam.) de mare amploare, colosal. 2. fiinta care prezinta o anomalie fizica din nastere; pocitanie. 3. om crud, degenerat, denaturat. 4. ~ sacru = mare vedeta a cinematografiei sau teatrului. (< fr. monstre, lat. monstrum)

CARACATITA, caracatite, s. f. animal marin din increngatura molustelor, cu corpul rotund si cu opt brate puternice, prevazute cu ventuze (Octopus vulgaris). ♦ Fig. Persoana lacoma, apucatoare, hrapareata. – Rus karakatica.

CELENTERAT, celenterate, s. n. (La pl.) increngatura de animale inferioare, de obicei marine, care au corpul cu peretii alcatuiti din doua straturi de celule si cu o cavitate digestiva in interior; (si la sg.) animal care face parte din aceasta increngatura. ◊ (Adjectival) Meduza si coralii sunt animale celenterate. - Din fr. coelenteres.

ECHIDNA, echidne, s. f. animal insectivor lung de circa 25 cm, cu corpul acoperit cu spini si cu botul carnos foarte ascutit (Tachyglossus aculeata). – Din fr. echidne.

FORAMINIFER, foraminifere, s.n. (La pl.) Nume dat unui ordin de animale unicelulare din increngatura protozoarelor, care au corpul invelit intr-o cochilie calcaroasa, alcatuita din una sau mai multe camere comunicand intre ele, si care traiesc in apele marine; (si la sg.) animal care face parte din acest ordin. ♦ (Adjectival; despre roci, straturi, formatii geologice etc.) Care contine foraminifere. – Din fr. foraminiferes.

ZIMBRU, zimbri, s. m. animal salbatic masiv din familia bovinelor, cu corpul acoperit cu o blana deasa, pasloasa, cu capul mare si lat, cu coarnele scurte, intoarse in afara, in fata si in sus, cu greabanul inalt, cu gatul si cu barbia acoperite cu par lung, care astazi, aflat pe cale de disparitie, este ocrotit in rezervatii naturale (Bison bonasus). – Din sl. zonbru.

MAGNETISM s. n. 1. Proprietatea pe care o au corpurile magnetice de a se magnetiza. ◊ Magnetism terestru (sau pamantesc) = totalitatea fenomenelor magnetice caracteristice Pamantului. Magnetism animal = fluid universal care ar strabate toate corpurile insufletite si care s-ar transmite (in anumite conditii) de la om la om; conceptie si ansamblu de procedee terapeutice bazate pe proprietatile acestui fluid. 2. Parte a fizicii care studiaza proprietatile magnetice ale materiei. – Din fr. magnetisme, germ. Magnetismus.

ZOOPATIE s.f. 1. Boala la animale. 2. Delir in care bolnavul e convins ca are animale (serpi, broaste etc.) in sau pe corp. (din fr. zoopathie)

LENES, -A, lenesi, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Om) caruia ii lipseste dorinta, placerea de a munci, de a fi activ, caruia ii e lene; (om) trandav. 2. Adj. Care tradeaza, exprima lene. Gesturi lenese. ♦ Care este domol, incet. Mersul lenes al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de animale mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevazute cu gheare puternice si arcuite, care se misca incet si stau zile intregi agatate pe aceeasi creanga (Bradypodidac); (si la sg.) animal din aceasta familie. – Lene + suf. -es. (2) Calc dupa fr. paresseux, germ. Faultier.

SPATA, (I, III) spate, (II) spete, s. f. I. Piesa la razboiul de tesut formata dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formand un fel de pieptene cu doua radacini printre dintii caruia trec firele de urzeala. ♦ Betisor peste care se petrec ochiurile cand se impleteste o retea sau o plasa. II. 1. Portiune a scapulei care sustine articulatia umarului; p. ext. regiunea corespunzatoare a corpului. ◊ Loc. adj. Lat in spete = cu umeri largi, spatos, voinic. ♦ Os lat care sustine articulatia membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzatoare a corpului. 2. (Reg.) Spatarul scaunului. III. (Inv.) Sabie cu lama lunga, dreapta si lata, cu doua taisuri. – Lat. spatha.

TAPIR, tapiri, s. m. animal mamifer imparicopitat din zona tropicala, cu corpul masiv, pielea neteda, buzele si nasul prelungite intr-un fel de trompeta scurta (Tapirus americanus si indicus). – Din fr. tapir.

CADAVRU ~e n. corp al unui om sau al unui animal mort; trup neinsufletit. ◊ A calca peste ~e a fi lipsit de orice scrupule pentru atingerea unui scop. ~ ambulant om extrem de slabit si cu aspect bolnavicios. /<fr. cadavre, lat. cadaver

FAPTURA ~i f. 1) Fiinta inzestrata cu facultatea de a simti si a se misca; vietate; vietuitoare; animal; creatura. 2) Infatisare fizica exterioara; structura a corpului. 3) Lume materiala; fire. /<lat. factura

HIDRA ~e f. 1) animal nevertebrat acvatic, de talie mica, avand corpul alungit si subtire, gura inzestrata la un capat cu tentacule, iar la capatul opus cu o suprafata plana cu ajutorul careia se fixeaza pe diferite obiecte. 2) (in mitologia antica) Sarpe urias cu mai multe capete care, fiind taiate, regenerau. [Sil. hi-dra] /<fr. hydre, lat. hydra

IHTIOZAUR ~i m. 1) Subordin de reptile marine, din era mezozoica, asemanatoare cu pestele, dar cu corpul mult mai mare (pana la 12 m). 2) animal din acest subordin. [Sil. -ti-o-za-ur] /<fr. ichtyosaure

OVINA ~e f. 1) la pl. Grup de animale rumegatoare de talie medie, cornute, avand corpul acoperit cu lana (reprezentanti: oaia, capra, muflonul etc.). 2) animal din acest grup. /<fr. ovine

SCABIE f. Boala contagioasa a pielii, cauzata de o infectie parazitara, frecventa la om si la (unele) animale, care se manifesta prin aparitia pe corp a unor bubulite si prin mancarime puternica. [ G.-D. scabiei; Sil. -bi-e] /<lat. scabies

ECHIDNEU s.m. animal monotrem din Australia, cu spini pe corp si cu un bot foarte ascutit. [Var. echidna s.f. / < fr. echidne, cf. gr. echidna – vipera].

INSECTA s.f. animal nevertebrat mic din increngatura artropodelor, cu corpul format din segmente, cu trei perechi de picioare articulate, cu respiratie traheeana si cu dezvoltare prin metamorfoza. ♦ (la pl.) Clasa din care face parte acest animal. // (In forma insecti-, insecto-) Element prim de compunere savanta cu sensul de „insecta”, „referitor la insecte”, „de insecte”. [< fr. insecte, lat. insectum].

OSTRACODE s.n.pl. Ordin de crustacee inferioare cu corpul nesegmentat si cochilie bivalva; (la sg.) animal din acest ordin. [Sg. ostracod s.m. / < fr. ostracodes, cf. gr. ostrakon – cochilie].

FORAMINIFERE s.n.pl. Ordin de animale unicelulare din increngatura protozoarelor, care au corpul acoperit cu o cochilie calcaroasa; (la sg.) animal din acest ordin. [Sg. foraminifer. / < fr. foraminiferes, cf. lat. foramen – orificiu].

MASCA s.f. 1. Fata falsa de carton, de stofa etc. cu care isi acopera cineva figura (pentru a se deghiza). ♦ Figura de lemn cu care actorii antici de tragedie si de comedie isi acopereau fata. 2. Persoana mascata. 3. (Fig.) Infatisare, figura falsa; imagine conventionala. ♦ Infatisare a fetei cauzata de un sentiment puternic; aspectul fetei in anumite boli. 4. Machiaj. ♦ Preparat cosmetic care se aplica pe fata pentru ingrijirea tenului. 5. Masca mortuara = mulaj in ghips al fetei unui mort. 6. Dispozitiv, aparat care acopera sau protejeaza corpul sau fata unui om, a unui animal etc.; adapost individual pe campul de lupta. ♦ (La baraje) Ecran de etansare. ◊ Masca de gaze = aparat aplicat etans pe fata pentru protectia impotriva gazelor de lupta. [Cf. fr. masque, germ. Maske, rus. maska].

MONSTRU s.m. 1. Fiinta fantastica, avand corpul alcatuit din elemente specifice oamenilor si animalelor. ♦ Fiinta care are o anomalie fizica din nastere; pocitanie. 2. Colos, namila; fiinta sau lucru de proportii colosale. 3. Om crud, degenerat, denaturat. // adj. Urias, foarte mare, colosal. [Cf. fr. monstre, lat. monstrum].

ARTROPODE s. n. pl. increngatura de animale nevertebrate, cu schelet extern chitinos, cu corpul si membrele formate din inele articulate. (< fr. arthropodes)

ECHIDNA s. f. animal monotrem din Australia, cu spini pe corp si cu un bot foarte ascutit. (< fr. echidne, gr. ekhidna)

PELAGRA s. f. boala cronica provocata de o alimentatie insuficienta, lipsita de vitamine si proteine animale, manifestata prin inflamarea pielii, plagi pe corp, vomitari, diaree si tulburari psihice. (< fr. pellagre)

STEARINA s. f. 1. acid stearic al glicerinei. 2. corp gras constituit in principal din grasimi animale. (< fr. stearine)

TARDIGRAD, -A I. adj. (despre animale) care merge incet. II. s. n. pl. 1. grup de animale nevertebrate edentate (arahnide) foarte mici, cu corpul oval, acoperit cu o cuticula chitinoasa, care se deplaseaza greoi. 2. increngatura de articulate minuscule care traiesc in muschi sau licheni si, mai rar, in apele dulci ori sarate, miscandu-se foarte incet cu ajutorul a patru perechi de picioare scurte, conice, terminate cu gheare. (< fr. tardigrade/s/)

CICLOSTOM, ciclostomi, s. m. (La pl.) Clasa de vertebrate acvatice inferioare, cu corpul asemanator cu al pestilor; (si la sg.) animal din aceasta clasa. – Din fr. cyclostome.

HIBERNARE, hibernari, s. f. Actiunea de a hiberna si rezultatul ei; stare de amorteala, de viata latenta (asemanatoare cu somnul), in care petrec unele animale iarna, cand metabolismul este incetinit si temperatura corpului scazuta; hibernatie. ◊ Hibernare artificiala = hibernoterapie. – V. hiberna.

IHTIOZAUR, ihtiozauri, s. m. (La pl.) Gen de reptile fosile marine uriase, cu corpul asemanator cu al pestilor; (si la sg.) animal care facea parte din acest gen. [Pr.: -ti-o-za-ur] – Din fr. ichtyosaure.

ARTICULATIE, articulatii, s. f. 1. Legatura intre doua sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legaturi; incheietura. ♦ Legatura mobila a segmentelor unui animal artropod. ♦ Legatura intre doua sau mai multe corpuri solide, care permite rotatia lor relativa in jurul uneia sau a doua axe sau in jurul unui punct. 2. (Rar) Articulare. – Din fr. articulation, lat. articulatio, -onis.

ERINACEID, erinaceide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere insectivore, cu corpul acoperit cu tepi (Erinaceidae); (si la sg.) animal care face parte din aceasta familie. – Din fr. erinaceides.

TRICOMONAS s. m. Nume dat mai multor protozoare flagelate, cu corpul piriform, parazite la oameni si la unele animale (Trichomonas). – Din fr. trichomonas.

SFARC, sfarcuri, s. n. 1. Varful moale, (cartilaginos) si elastic al unor organe; spec. m*****n. ♦ Tendon cartilaginos care leaga intre ele diferite oase ale corpului; zgarci. 2. Varf flexibil (al mustatilor, al cozii animalelor, al biciului). – Et. nec.

BUBALINA ~e f. 1) la pl. Specie de vite cornute avand parul negru, corpul mare si coarnele in forma de semiluna. 2) animal din aceasta specie. /<fr. bubalines

CHEIROPTERE n. 1) Ordin de mamifere adaptate la zbor, cu aripi formate dintr-o membrana intinsa intre corp, membre si coada (reprezentanti: liliacul, vampirul etc.). 2) animal din acest ordin. [Sil. -che-i-] /<fr. cheiropteres

RADIAT¹ ~e n. 1) la pl. Grup de animale nevertebrate ale caror organe sunt dispuse radial in jurul corpului (reprezentanti: steaua-de-mare, polipul, meduza etc.). 2) animal din acest grup. [Sil. -di-at] /<fr. radie

BRANHIOPODE s.n.pl. Subclasa de crustacee inferioare cu corpul segmentat, prevazut cu formatii branhiale; (la sg.) animal din aceasta subclasa. [Sg. branhiopod. / < fr. branchiopodes, cf. gr. branchia – branhie, pous – picior].

UROCORDATE (‹ fr.; {s} gr. oura „coada” + khorde „mat, carnat”) s. n. pl. Subfilum de animale marine din filumul cordate (ex. ascidiile) cu corpul in forma de sac sau de butoias, acoperit de o tunica protectoare gelatinoasa sau pieloasa si cu notocordul situat in regiunea codala la larva, rareori prezent la adult (Urochordata); tunicieri, tunicate.

GOLAS, -A, golasi, -e, adj. 1. (Despre pasari) Care este lipsit de pene (pe intregul corp sau pe o parte a lui); (despre alte animale) care este lipsit de par; gol². ♦ (Inv.; despre oameni) Gol² (I 1). 2. (Despre copaci, crengi) Care este lipsit de frunze; gol². 3. (Despre suprafete, terenuri, regiuni) Care este lipsit de vegetatie; gol². – Gol² + suf. -as.

VISCERE s. n.pl. Totalitatea organelor care se afla in marile cavitati ale corpurilor (mai ales in cavitatea abdominala), la oameni si animale; maruntaie. – Din fr. viscere.

OSTRACOD, ostracode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee inferioare mici, cu corpul nesegmentat, adapostit intr-o cochilie bivalva; (la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. ostracodes.

TRILOBIT, trilobiti, s. m. (La pl.) Clasa de animale artropode marine fosile, caracteristice erei primare, al caror corp era impartit in trei atat longitudinal, cat si transversal; (si la sg.) animal din aceasta clasa. – Din fr. trilobite.

DESTINDE vb. 1. a se relaxa, a slabi. (Un arc care s-a ~.) 2. a largi, a slabi, (pop.) a s*****i. (A ~ funia care lega animalul.) 3. a (se) indrepta, a (se) intinde. (Si-a ~ corpul.)

CHELONIAN ~eni m. 1) la pl. Subclasa de reptile cu corpul protejat de o carapace osoasa (reprezentant: broasca-testoasa). 2) animal din aceasta subclasa. [Sil. -ni-an] /<fr. cheloniens

INFUZOR¹ ~i m. 1) la pl. Clasa de protozoare avand corpul acoperit de cili (cu ajutorul carora se deplaseaza). 2) animal din aceasta clasa. /<fr. infusoire, lat. infusorius

MUSTELIDA ~e f. 1) la pl. Familie de animale mamifere carnivore, de talie mica si mijlocie, avand corpul suplu, coada lunga si picioarele mici (reprezentanti: bursucul, vidra, nevastuica, hermina etc.). 2) animal din aceasta familie. /<fr. mustelides

TERMOGENEZA f. 1) Capacitate a organismelor animale de a produce caldura. 2) Energie calorica produsa in corpul plantelor. /<fr. thermogenese

HOMEOTERMIE s.f. (Biol.) Proprietate a unor animale de a-si pastra o temperatura constanta a corpului. [Gen. -iei. / < fr. homeothermie].

IAC s.m. Mamifer rumegator din Tibet mai mic decat bivolul, cu corpul acoperit de par lung, domesticit si folosit ca animal de povara. [Scris si yak. / < fr. yack < cuv. tibetan].

REPTILE s.f.pl. 1. Clasa a vertebratelor taratoare, ovipare, carnivore, cu temperatura corpului rece, fara picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, si cu corpul acoperit de o piele cu solzi; (la sg.) animal din aceasta clasa; sarpe; taratoare. 2. (Fig.) Cel care este gata sa se injoseasca pentru a parveni. [Sg. reptila. / < fr. reptiles, cf. lat. reptilis < repere – a se tari].

VENTUZA s.f. 1. Organ al anumitor animale care le permite sa se fixeze pe diferite corpuri ca sa suga. 2. Paharel special de sticla care se aplica pe piele dupa ce s-a rarefiat aerul din el prin caldura pentru a provoca o mica congestie locala cu efect curativ. 3. Aparat in forma de clopot cu care se scoate aerul care impiedica circulatia apei intr-o conducta. 4. (Poligr.; la pl.) Mici piese montate pe o bara, care prin depresiune absorb coala de hartie, iar prin presiune o depun la semnele masinii de imprimat. [< fr. ventouse].

TERMOGENEZA s.f. Functia organismului animal de a produce caldura. ♦ Energie calorica produsa in corpul plantelor. [< fr. thermogenese, cf. gr. thermos – cald, genesis – nastere].

POR¹ s. m. 1. mic orificiu al pielii, prin care se elimina sudoarea. 2. orificiu la unele animale si plante inferioare. 3. mic gol in masa unui corp solid. (< fr. pore, lat. porus, gr. poros)

TERMOREGLARE s. f. 1. reglaj (automat) al temperaturii. 2. mecanism fiziologic la animalele homeoterme prin care acestea isi mentin constanta temperatura corpului. (dupa fr. thermoregulation)

AMORTI, amortesc, vb. IV. Intranz. (Despre fiinte, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A deveni insensibil; a intepeni. ♦ (Despre unele animale) A intra in perioada de hibernare. ♦ Fig. A-si pierde puterea, a se diminua. – Lat. *ammortire (= admortire).

REPTILA (‹ fr., germ.) s. f. (La pl.) Clasa de vertebrate amniote, poikiloterme, ovipare, avand membre scurte, uneori rudimentare sau absente (ex. serpii), plamanii bine dezvoltati si inima tricamerala (Reptilia). Sunt primele vertebrate in intregime terestre, ca adaptare avand pielea acoperita de un strat de solzi cornosi care impiedica pierderea apei din corp. Au aparut la sfarsitul Carboniferului si au fost animalele dominate in Mezozoic, cand au ocupat toate mediile de viata (acvatic, terestru si aerian) si au atins dimensiuni impresionante (dinozaurii, ichtiosaurii, ptedoractilii etc.). Formele actuale includ soparlele, serpii, broastele testoase si crocodilii. ♦ (Si la sg.) animal din aceasta clasa.

MARMOTA, marmote, s. f. Gen de mamifere rozatoare cu corpul scurt si gros, cu blana cenusie, care hiberneaza (Marmota); animal care face parte din acest gen. – Din fr. marmotte, it. marmotta.

VENTUZA, ventuze, s. f. 1. Organ in forma de disc al unor animale (acvatice), care le permite sa se fixeze pe diferite corpuri. 2. Pahar special de sticla, cu marginea superioara putin rasfranta, care se aplica (prin crearea de vid in interior) pe pielea unui bolnav, pentru a provoca o mica congestie locala a sangelui (in scop curativ). 3. Aparat in forma de clopot, cu ajutorul caruia se scoate aerul care impiedica circulatia unui lichid intr-o conducta. – Din fr. ventouse.

FAGOCITOZA, fagocitoze, s. f. (Biol.) Proces de inglobare si de digerare a bacteriilor si a altor corpuri straine din organism de catre fagocite sau alte celule animale. – Din fr. phagocytose.

GREABAN grebene n. 1) (la unele animale, in special la cabaline si bovine) Partea proeminenta a corpului dintre gat si spinare. 2) Creasta a unui munte. [Pl. si grebeni] /<sl. grebeni

VENTUZA ~e f. 1) Vas mic de sticla, care se aplica pe corpul unui bolnav, dupa ce s-a rarefiat aerul din el prin incalzire, pentru a provoca o mica congestie locala cu efect curativ. 2) zool. Organ al unor animale acvatice cu ajutorul caruia ele se pot lipi de corp (pentru a suge sangele). 3) Dispozitiv cu ajutorul caruia se poate extrage aerul care impiedica circulatia apei intr-o conducta. /<ngr. ventuza, fr. ventouse

APLOMB s.n. 1. Directie verticala, verticalitate. ♦ Pozitie si directie a picioarelor unui animal in raport cu pamantul si cu planul median al corpului. 2. (Fig.) Indrazneala, siguranta in felul de a se purta si de a vorbi. [< fr. aplomb].

FURGON s.n. Vehicul, de obicei acoperit, cu tractiune animala, care serveste la transportul bagajelor si al munitiilor unui corp de trupa. ♦ Vagon pentru transportat marfurile in containere. [< fr. fourgon].

ECHINIDE s.f.pl. Clasa de echinoderme avand corpul acoperit de un schelet calcaros cu spini; (la sg.) animal din aceasta clasa. [Sg. echinida. / < fr. echinides, cf. gr. echinos – arici, eidos – forma].

SFINX s.m. I. animal fabulos din mitologia greaca si egipteana, cu cap de femeie, corp de leu si aripi de vultur; statuie infatisand acest animal. ♦ (Fig.) Personaj enigmatic, om greu de inteles. II. Fluture mare care zboara in timpul serii si noaptea. [Pl. -ncsi, -nxi. / < fr., lat., gr. sphinx].

APLOMB s. n. 1. indrazneala, siguranta in felul de a se comporta, de a vorbi. 2. directie verticala, verticalitate. ◊ pozitie si directie a picioarelor unui animal in raport cu pamantul si cu planul median al corpului. (< fr. aplomb)

NECROFAG, -A adj. (despre animale, insecte, ciuperci parazite; si s.) care se hraneste cu corpurile organismelor moarte. (< fr. necrophage)

VENTRAL, -A adj. 1. din regiunea abdomenului. 2. referitor la partea anterioara a corpului sau a unui organ (la om) ori inferioara (la animale). (< fr. ventral, lat. venralis)

SAGETATURA, sagetaturi, s. f. 1. Tragere cu arcul; sagetare, 2. Lovitura de sageata; rana provocata de o sageata. 3. Fig. Durere vie, patrunzatoare, care strabate pe neasteptate o parte a corpului; junghi. ♦ (Pop.) Nume dat mai multor boli, la oameni si animale, care se manifesta prin dureri acute de cap, ochi, nas masele etc. ♦ (Pop.) Congestie cerebrala. – Sageta + suf. -tura.

BUT¹ ~uri n. 1) Coapsa de dinapoi a unui animal rumegator (sacrificat). 2) Bucata (mare) de carne din aceasta parte a corpului, folosita ca aliment. /<turc. but

CAVITATE ~ati f. 1) Spartura sau adancitura naturala ori facuta special intr-un corp solid. ◊ ~ rezonanta cutie care produce rezonanta. 2) (la om sau la animale) Spatiu gol, in care sunt situate diverse organe. [G.-D. cavitatii] /<fr. cavite, lat. cavitas, ~atis

NEMATOD ~zi m. 1) la pl. Clasa de viermi paraziti, cu corpul subtire de forma cilindrica, care traiesc in organisme vegetale sau animale. 2) Vierme din aceasta clasa. /<fr. nematodes

NUCLEU ~e n. 1) Parte interna centrala a unui lucru; sambure; miez; inima. ◊ ~ atomic parte centrala a unui atom incarcata cu sarcina electrica pozitiva si reprezentand masa lui esentiala. ~ul Pamantului parte centrala a Pamantului. 2) biol. corpus aflat in centrul unei celule animale sau vegetale. 3) chim. Ciclu de atomi caracteristic pentru molecula unui corp, care ramane acelasi la toti derivatii lui. 4) fig. Grup de baza intr-un colectiv, avand idealuri comune. ~ul clasei. /<fr. nucleus, lat. nucleus

PANGLICA ~ci f. 1) Fasie ingusta de material textil, folosita de femei ca podoaba (la imbracaminte, in par etc.); c****a. ~ de matase. ◊ A scoate ~ca a) a face scamatorii; b) a amagi. 2) si fig. Orice obiect avand forma de fasie ingusta. ~ pentru masina de scris. ~ de metal. 3) pop. Vierme cu corpul plat si foarte lung, care paraziteaza in intestinul subtire al animalelor carnivore si al omului; c****a; tenie. [G.-D. panglicii] /<ung. pantlika

OSTRACODERMI s.m.pl. Subclasa de vertebrate fosile lipsite de maxilarul inferior, cu corpul plat sau fusiform, acoperit cu scuturi osoase puternice; (la sg.) animal din aceasta subclasa. [Sg. ostracoderm. / < fr. ostracodermes, cf. gr. ostrakon – cochilie, derma – piele].

CRUSTACEE s.n.pl. Clasa de artropode acvatice, cu corpul acoperit cu o crusta chitinoasa impregnata cu calcar; (la sg.) animal din aceasta clasa. [Sg. crustaceu. / < fr. crustaces, cf. lat. crusta – crusta].

CHINESTEZIE (‹ fr. {i}; {s} gr. kinein „a se misca” + aisthesis „percepere”) s. f. Capacitatea organismului uman si animal de a percepe si localiza miscarea imprimata diferitelor parti ale corpului numai pe baza sensibilitatii profunde, fara participarea vazului. C. profunda = capacitatea de a percepe si localiza miscarile unor viscere.

ZOOCOR, -A, zoocori, -e, adj., s. f. (Planta) care are fructe sau seminte adaptate pentru raspandirea prin intermediul animalelor, prezentand formatii corespunzatoare (carlige, tepi, clei etc.) care, prinzandu-se de corpul acestora, sunt duse pe distante mari. – Din fr. zoochore.

MOLIE, molii, s. f. Nume generic dat mai multor specii de fluturi mici de noapte, ale caror larve rod lucrurile de origine vegetala sau animala. ◊ Compuse: molia-zidurilor sau molie-de-casa = mic crustaceu terestru cu corpul oval, cenusiu, care traieste in locuri umede si intunecoase (Oniscus murarius); molia-stupilor = gaselnita¹. – Din sl. molĩ.

NAUTIL, nautili, s. m. Gen de animale cefalopode cu cochilia externa spiralata; spec. molusca din marile calde, cu corpul inchis intr-o scoica impartita in mai multe compartimente (Nautilus pompilius). [Pr.: na-u- – Var.: nautilus s. m.] – Din fr. nautile, lat. nautilus.

JDER ~i m. 1) Mamifer carnivor de talie mica, avand corpul lung, picioarele scurte si blana pretioasa, de culoare cafenie. 2) Blana acestui animal. Caciula de ~. /cf. sb. zdero

RIZOPOD ~e n. 1) la pl. Clasa de protozoare acvatice, cu corpul unicelular, care se misca cu ajutorul pseudopodelor (reprezentanti: amiba, radiolarii etc.). 2) animal din aceasta clasa. /<fr. rhizopode

HETEROTERMIE s.f. Proprietate a unor animale homeoterme de a-si pierde in timpul iernii posibilitatea reglarii temperaturii corpului. [Gen. -iei. / cf. gr. heteros – altul, thermos – cald].

RADIAT, -A adj. (Bot.; despre unele organe) Dispus in jurul unui centru comun in forma de raze. // s.n.pl. 1. animale nevertebrate ale caror organe sunt dispuse ca niste raze in jurul corpului si al caror tip il reprezinta stelele-de-mare, polipii etc. 2. (Bot.) Tip de plante compozee care au petalele dispuse radial. [Pron. -di-al. / < fr. radie(s), cf. lat. radiatus].

HETEROTERMIE s. f. proprietatea unor animale homeoterme de a-si pierde in timpul iernii posibilitatea reglarii temperaturii corpului. (< fr. heterotermie²)

RADIAT, -A I. adj. radial (1). II. s. n. pl. 1. animale nevertebrate ale caror organe sunt dispuse ca niste raze in jurul corpului: stelele-de-mare, polipii etc. 2. tip de plante compozee cu petalele dispuse radial. (< fr. radie/es/, lat. radiatus)

besica (est) si ba- (vest) f., pl. i (lat. vesica, besica; it. besciga si vescica, pv. vesiga, fr. vessie, sp. vejiga, pg. bexiga; alb. masika. D. rom. vine sirb. besika). Receptacul membranos care contine u***a in corpu animalelor sau implineste alta functiune la pesti ori pasari. Unflatura pe corp produsa de arsura, de cizma care te roade ori pe palme de multa munca, de gimnastica s.a. Bulbuc, glob cav, unflatura formata de apa, mai ales de sapun: fericirea e ca besicile de sapun, ploua cu besici. Besica de bou, tipla pusa in loc de geam (in vechime).

INFUZOR¹, infuzori, s. m. (La pl.) Clasa de protozoare care au corpul acoperit de cili, cu ajutorul carora se deplaseaza; ciliat; (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. [Var.: infuzoriu s. m.] – Din fr. infusoire, lat. infusorius.

VANAT, -A, vineti, -te, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. De culoare albastru-inchis (cu reflexe violete). ♦ Intunecat, plumburiu (din cauza cetii, a departarii etc.) 2. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Invinetit; palid, livid. 3. (Despre penele unor pasari sau despre parul unor animale) Cenusiu batand in albastru; sur. II. S. n. Culoare vanata (I 1). III. S. f. (Bot.) Patlagea vanata, v. patlagea. – Lat. venetus.

ZGAU, zgauri, s. n. (Inv.) 1. Pantecele animalelor, in special pantecele femeii; uter, matrice, mitra. 2. Scobitura intr-un organ al corpului omenesc. 3. Gaura. – Et. nec.

PURTATOR, -OARE, purtatori, -oare, adj., s. m. si f. (Persoana) care poarta, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtator de cuvant = persoana fizica sau juridica imputernicita sa difuzeze in tara si in strainatate stiri si textele documentelor oficiale sau ale unor organizatii, institutii etc. Unda purtatoare = unda electromagnetica de inalta frecventa, care, fiind modulata de un semnal de mesaj, serveste la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligatie la purtator = obligatie care nu poarta numele proprietarului. Purtator de germeni = organism uman sau animal care adaposteste microbi patogeni, de obicei intr-una din cavitatile naturale ale corpului, constituind, in acelasi timp, o sursa permanenta de infectie. – Purta + suf. -ator.

MONOTREM, monotreme, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere primitive, ovipare, cu cioc si cu corpul acoperit cu par (sau tepi), carora le lipsesc m*********e; (si la sg.) animal care face parte din acest ordin. ◊ (Adjectival) Mamifer monotrem. [Var.: monotrema s. f.] – Din fr. monotreme.

DRAGON¹ s.m. 1. animal fabulos inchipuit cu aripi de vultur, gheare de leu si coada de sarpe. ♦ Reprezentare plastica a acestui animal. 2. Soparla tropicala care traieste pe copaci si care are de-a lungul corpului doua excrescente ale pielii ca niste aripi. 3. Numele unei constelatii din emisfera boreala, alcatuita dintr-un sir lung de stele. [< fr. dragon].

AMFINEURIENI s.m.pl. (Zool.) Clasa de moluste marine inferioare, avand corpul acoperit cu placi calcaroase care se suprapun ca niste tigle; (la sg.) animal din aceasta clasa. [Pron. -ne-u-ri-eni, sg. amfineurian. / cf. fr. amphineures].

tulubat, tulubeti, s.m. (reg.) 1. trunchi de copac (curatat de coaja); animal (mai ales oaie) jupuit. 2. om gras. 3. (adj.) rotund (capul). 4. partea moale a corpului albinei.

ALOMETRIE s. f. crestere la animale in care unele organe se maresc mai repede (sau mai incet) decat corpul in ansamblu. (< fr. allometrie)

MAGNETISM s. n. 1. proprietate a unor corpuri de a atrage fierul. ♦ ~ terestru = totalitatea fenomenelor magnetice cauzate de Pamant; geomagnetism; ~ animal = pretins fluid care ar lucra asupra simturilor si imaginatiei, producand diferite fenomene. ◊ (fig.) atractie; influenta, fascinatie. 2. ramura a fizicii care studiaza fenomenele magnetice. (< fr. magnetisme, germ. Magnetismus)

ZGAU, zgauri, s. n. (Inv.) 1. Pantecele animalelor, in special pantecele femelei; uter, matrice, mitra. 2. Scobitura intr-un organ al corpului omenesc. 3. Gaura.

PINIPED, pinipede, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere raspandite in regiunile reci, al caror corp fusiform, cu membrele transformate in inotatoare, este adaptat vietii acvatice; (si la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. pinnipedes.

FELIDA, felide, s. f. (La pl.) Familie de mamifere carnivore cu corpul mladios, cu coada lunga si cu gheare de obicei retractile; (si la sg.) animal din aceasta familie; felina. – Din fr. felides.

LIMBRIC, limbrici, s. m. Gen de viermi paraziti, cu corpul de forma cilindrica, care traiesc in intestinul subtire al omului si al unor animale, putand provoca tulburari grave; ascarida; vierme apartinand acestui gen. – Lat. lumbricus.

ENDODERM, endoderme, s. n. 1. Foita interioara a embrionului animalelor superioare, din care provin tubul digestiv si glandele anexe. 2. Strat unicelular al peretelui corpului la celenterate. 3. Albumen. – Din fr. endoderme.

RIZOPOD, rizopode, s. n. (La pl.) Clasa de protozoare acvatice cu corpul unicelular, care se misca cu ajutorul unor prelungiri protoplasmatice (Rhizopoda); (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. – Din fr. rhizopodes.

INFIGE vb. 1. a baga, a implanta, a vari, (rar) a implanta,(inv. si reg.) a petrece. (A ~ cutitul in animal.) 2. a intra, a se implanta, a patrunde. (Glontul i s-a ~ adanc in corp.) 3. v. trage.

OU oua n. 1) Celula s*****a feminina la organismele animale sau vegetale din care, in urma fecundarii, se poate dezvolta un organism nou. 2) corp format din albus si galbenus si invelit intr-o coaja calcaroasa, eliminat din organism de pasari si de alte animale ovipare, in care se dezvolta (prin clocire) puiul si care se poate folosi, in majoritatea cazurilor, ca aliment. ◊ A face (pe cineva) cu ~ si cu otet a certa foarte tare. A umbla cu cineva ca cu ~l (moale) a acorda atentie exagerata unei persoane susceptibile. ~l lui Columb problema usor rezolvabila, dar care anterior parea foarte complicata. 3) Obiect de forma ovoida. ◊ ~l genunchiului rotula. ~l piciorului glezna. /<lat. ovum

MUSTELIDE s.f.pl. (Zool.) Familie de mamifere carnivore, cu corpul in general de talie mica, cap alungit, cuprinzand nevastuica, hermina etc. ; (la sg.) animal din aceasta familie. [Sg. mustelida / < fr. mustelides, cf. lat. mustela – nevastuica].

TRILOBITI s.m.pl. Clasa de crustacee primitive marine caracteristice erei paleozoice, care aveau corpul impartit in trei parti, atat in sens longitudinal cat si transversal; (la sg.) animal din aceasta clasa. [Sg. trilobit. / < fr. trilobites].

MAGNETISM s.n. Proprietate a unor corpuri de a atrage fierul. ◊ Magnetism terestru = totalitatea fenomenelor magnetice cauzate de Pamant; magnetism animal = pretins fluid care ar lucra asupra simturilor si imaginatiei, producand diferite fenomene. ♦ Capitol al fizicii care studiaza proprietatile magnetice ale materiei. [Cf. fr. magnetisme, germ. Magnetismus].

ANATOMIE s. f. Stiinta care studiaza structura fiintelor (animale sau plante). ◊ Anatomie patologica = ramura a anatomiei care studiaza structura patologica a organelor corpului. ♦ Structura unui organ sau a unei fiinte. – Fr. anatomie (lat. lit. anatomia).

CAMBRAT, -A (‹ cambra) adj. Curbat in forma de cerc. ♦ Pozitie c. = (la om) atitudine fortata a corpului (indoit) in care sint solicitati toti muschii ce intervin in mentinerea echilibrului; (la animalele patrupede) pozitie fortata in care membrele anterioare se afla inapoia liniei de aplomb, iar cele posterioare inaintea acesteia.

SCOICA, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de moluste care au corpul moale, ocrotit de doua valve calcaroase, de obicei cenusii, care formeaza scheletul extern al animalului. ◊ Scoica de rau = gen de scoici comestibile care traiesc pe sub malurile adanci ale raurilor (Unio); molusca din acest gen. Scoica de balta (sau de lac) = gen de scoici comestibile care traiesc de obicei in malul apelor statatoare sau cu un curs linistit (Anodonta); molusca din acest gen. Scoica de margaritar (sau de perle de mare) = scoica din Oceanul Indian si Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperis (de sticla) in forma unei cochilii de scoica (1) sau in forma de evantai, construit la intrarea intr-o cladire. 4. Excrescenta osoasa care se formeaza pe chisita sau pe coroana copitei calului si care face ca animalul sa schiopateze. 5. (La armele de vanatoare) Adancitura inchizatorului, in care este insurubat percutorul. – Din sl. skolika.

LABA ~e f. 1) Parte a piciorului de la glezna in jos. 2) Parte inferioara a piciorului pe care calca pasarile. ◊ ~a- (sau talpa-) gastei a) ridurile din jurul ochilor; b) scris neingrijit; c) mica planta erbacee cu flori rosii-purpurii. 3) Picior al unor animale (caine, lup, urs, pisica etc.). 4) fam. depr. Fiecare dintre cele doua membre superioare ale corpului omenesc; mana. ◊ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde, a apuca, a inhata pe cineva (sau ceva). 5): ~a-ursului denumire a mai multor specii de ciuperci comestibile de padure. [G.-D. labei] /<ung. lab

LUTRA ~e f. 1) Mamifer carnivor care traieste pe malul apelor, cu corp lung, acoperit cu blana deasa, de culoare cafenie-roscata; vidra. 2) Blana prelucrata a acestui animal. [Sil. lu-tra] /<fr. loutre, lat. lutra

SPATA¹ spete f. 1) (la om) Os lat triunghiular, care constituie partea posterioara a articulatiei umarului; omoplat. 2) Portiune a corpului din regiunea acestui os. ◊ Lat in spete spatos, robust. ~a-d******i varietate de feriga cu frunze foarte dintate. 3) (la animale) Os lat care se afla in partea de sus a membrelor anterioare. 4) Parte a corpului din regiunea respectiva. 5) rar Speteaza a scaunului. /<lat. spatha

VIDRA ~e f. 1) Mamifer carnivor care traieste pe malul apelor, avand corpul acoperit cu o blana deasa de culoare cafenie-roscata; lutra. 2) Blana prelucrata a acestui animal. [Sil. vi-dra] /<sl. vydra

MAMIFERE s.n. pl. Clasa de vertebrate superioare, care au corpul acoperit cu par, nasc pui vii si ii hranesc cu lapte propriu; (la sg.) animal din aceasta clasa. ♦ (adj.) animal mamifer. [Sg. mamifer. / < fr. mammiferes, cf. lat. mamma – mamela, ferre – a purta].

POR s.m. 1. Mica deschizatura a pielii, prin care se elimina sudoarea. ♦ Orificiu la unele animale si plante inferioare (rime, pesti, ciuperci etc.). 2. Mic gol, gaura mica in masa unui corp solid. [< fr. pore, cf. gr. poros – trecere].

ANATOMIE s. f. 1. stiinta care se ocupa cu studiul structurii organismului uman, animal sau vegetal. 2. disectie. ◊ structura interna a unui organism sau organ. 3. forma exterioara a unui corp. 4. (fig.) studiu, analiza minutioasa. (< fr. anatomie, lat., gr. anatomia)

CLADOCER (‹ fr. {i}; {s} gr. klados „ramura” + keras „corn”) s. n. (la pl.) Ordin de crustacee foarte mici, cu corpul cuprins intr-o carapace si cu antene ramificate, adaptate la inot; (si la sg.) animal din acest ordin (ex. dafnia). Sin. filopod.

AUTOTOMIE s. f. Proces de automutilare specific unor animale care consta in insusirea de a-si detasa in caz de primejdie o parte a corpului (coada, picior etc.), care ulterior se poate regenera. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotomie.

CALMAR, calmari, s. m. (La pl.) Gen de cefalopode comestibile, cu corpul alungit, cu inotatoarele triunghiulare si cu gura inconjurata de zece tentacule (Loligo); (si la sg.) animal din acest gen. – Din fr. calmar.

MAMIFER, mamifere, s. n. (La pl.) Clasa de vertebrate superioare care au corpul acoperit cu par, nasc pui vii si ii hranesc cu laptele lor; (si la sg.) animal din aceasta clasa. ◊ (Adjectival) animal mamifer. – Din fr. mammifere.

GASTEROPOD ~e n. 1) la pl. Clasa de moluste cu corpul adapostit intr-o cochilie, care se misca cu ajutorul unui picior in forma de talpa. 2) animal de aceasta clasa. /<fr. gasteropodes

HERMINA ~e f. 1) Mamifer carnivor de talie mica, avand corpul alungit si subtire, picioare scurte si blana bruna vara si alba iarna. 2) Blana a acestui animal. 3) Haina confectionata din aceasta blana. /<fr. hermine

MIRIAPOD ~e n. 1) la pl. Clasa de nevertebrate terestre, cu corpul format din segmente sau inele si cu multe perechi de picioare (reprezentanti: urechelnita, scolopendra etc.). 2) animal din aceasta clasa. [Sil. -ri-a-] /<lat. myriapoda, fr. myriapodes

FOCA, foci, s. f. Nume dat mai multor genuri de mamifere acvatice, carnivore, cu capul rotund, cu corpul alungit si cu picioarele in forma de lopeti care traiesc mai ales in regiunile polare (Phoca); animal care face parte din unul dintre aceste genuri. – Din fr. phoque, lat. phoca.

INSECTA ~e f. 1) la pl. Clasa de artropode avand corpul segmentat, acoperit cu tegument protector, si trei perechi de picioare (reprezentanti: musca, albina, buburuza, furnica etc.). 2) animal din aceasta clasa. [G.-D. insectei] /<fr. insecte, lat. insectum

A INGHETA inghet 1. intranz. 1) (despre unele lichide, in special despre apa) A se preface in gheata (la o temperatura mai joasa de zero grade); a deveni gheata. 2) (despre corpuri care contin apa) A se intari din cauza temperaturii mai joase de zero grade. 3) (despre parti ale corpului) A deveni insensibil din cauza frigului; a amorti de frig; a degera. 4) (despre oameni si despre animale) A muri din cauza temperaturii prea scazute. 5) fig. A pierde capacitatea de a se misca (din cauza unor emotii puternice); a ramane nemiscat; a impietri; a inlemni; a inmarmuri; a incremeni. ◊ A-i ~ cuiva inima (sau sangele in vine) a incremeni (de spaima). A-i ~ cuiva vorba pe buze a nu mai putea scoate nici o vorba. 2. tranz. 1) A supune inghetului; a preface in gheata. 2) A face sa amorteasca de frig. 3) fig. A face sa ramana nemiscat; a incremeni. /<lat. inglaciare

PLANTA² ~e f. anat. (la om si la unele animale) Partea inferioara, usor arcuita, a labei piciorului, care vine in atingere cu pamantul si sustine greutatea corpului in timpul mersului; talpa. [G.-D. plantei] /<lat. planta, fr. plante

CULTURA s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale si spirituale acumulate de omenire in decursul vremurilor. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor materiale (unelte, ceramica, podoabe, arme, locuinte, asezari etc.) si spirituale (manifestari artistice, magice-religioase si funerare) pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. ♦ Totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ◊ Om de cultura = persoana care are un nivel intelectual ridicat; cultura de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin in contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. Lucrarile efectuate asupra solului pentru a face posibila cresterea plantelor cultivate. ◊ Plante de cultura = plante cultivate de om. ♦ Crestere a anumitor animale. ♦ Crestere in laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa in acest fel. 3. Cultura fizica = dezvoltarea corpului prin gimnastica si sport; stiinta care se ocupa cu aceasta dezvoltare. [< lat., it. cultura, fr. culture].

AZOT s. n. corp gazos simplu incolor si inodor, parte componenta a aerului si element esential al tesuturilor vegetale si animale; nitrogen. – Fr. azote (< gr.).

AZOT s. n. corp gazos simplu, incolor, inodor si insipid, parte componenta a aerului si element esential al tesuturilor vegetale si animale; nitrogen. – Din fr. azote.

BRANHIOPOD, branhiopode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee de apa dulce, cu corpul segmentat si cu apendice toracice prevazute cu o excrescenta, care serveste la respiratie (Branchiopoda); (si la sg.) animal din acest ordin. [Pr.: -hi-o-] – Din fr. branchiopodes.

URECHELNITA, urechelnite, s. f. I. (Zool.) 1. Insecta de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, avand la capatul abdomenului doua prelungiri in forma de cleste mare (Forficula auricularia). 2. animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lunga, transformata intr-un fel de clesti indreptati indarat (Lithobius forficatus). 3. Carcaiac. II. Planta erbacee melifera, cu frunze ovale carnoase, terminate printr-un varf ascutit si asezate in forma de rozeta, cu flori rosii sau roz asezate in partea superioara a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elnita.

AMORTI, amortesc, vb. IV. Intranz. (Despre fiinte, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reactiona la e*******a din afara, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra in perioada de hibernare. ♦ Fig. A-si pierde vigoarea, a slabi in intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire).

TATU, tatu, s. m. Nume dat mai multor genuri de mamifere nocturne fara dinti, cu corpul acoperit de placi osoase si cornoase mobile, care traiesc in America Centrala, de Sud si in Mexic; animal apartinand unuia dintre aceste genuri. – Din fr. tatou.

SFINX, sfincsi, s. m. I. Monstru fabulos din mitologia antica (greaca si egipteana), cu corp de leu, cu cap de om si cu aripi de vultur; monument arhitectonic de piatra infatisand acest animal. ♦ Fig. Personaj enigmatic. II. Nume dat mai multor specii de fluturi mari, care zboara in timpul serii si noaptea. – Din fr., lat. sphinx.

GAZELA ~e f. 1) la pl. Grup de mamifere rumegatoare, cu corp zvelt, cu picioare lungi, sprintene, si cu coarne in forma de lira, raspandit in Asia si Africa. 2) animal din acest grup. /<fr. gazelle

A NAPARLI ~esc intranz. 1) (despre ani-male, pasari) A-si schimba periodic parul, penajul sau pielea. 2) (despre par, penaj, piele) A cadea de pe corp (la anumite perioade). 3) glumet A incepe sa-i cada parul de pe cap. /<bulg. naparlja

OSOS osoasa (ososi, osoase) 1) Care are oase mari si articulatii proeminente; colturos. 2) Care este caracteristic pentru oase; propriu oaselor. Tuberculoza osoasa. ◊ Sistem ~ totalitate a oaselor din organismul unui animal vertebrat sau al omului; schelet. 3) Care are proprietati asemanatoare cu ale oaselor; ca osul. 4) pop. Care are corp format numai din muschi si oase; uscativ; costeliv. /os + suf. ~os

SPONGIER ~i m. 1) la pl. Clasa de nevertebrate marine (rar dulcicole) cu corpul silicios sau calcaros, care absoarbe prin pori apa impreuna cu hrana din ea (reprezentant: buretele de mare). 2) animal din aceasta clasa. [Sil. -gi-er] /<fr. spongiaires

CULTURA¹ s. f. 1. totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire in decursul vremurilor. ◊ totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ♦ ~ generala = ansamblu de cunostinte necesare unui individ in viata zilnica; ~ de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin in contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. (arheol.) totalitatea vestigiilor materiale si spirituale pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. 3. totalitatea lucrarilor agrotehnice necesare pentru a obtine recolte bogate de la plantele de cultura. ♦ plante de ~ = plante cultivate de om. ◊ teren cultivat cu anumite plante. ◊ crestere, prasire a unor animale. 4. crestere in laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa in acest fel. 5. ~ fizica = dezvoltarea armonioasa a corpului omenesc prin gimnastica si sport; educatie fizica. (< fr. culture, lat. cultura)

IGUANODON, iguanodoni, s. m. (La pl.) Gen de reptile fosile uriase, bipede, din ordinul dinozaurienilor, cu corpul terminat printr-o coada enorma, care le servea drept sprijin in timpul sederii pe loc; (si la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. iguanodon.

MUSTELIDA, mustelide, s. f. (La pl.) Familie de mamifere carnivore mici si mijlocii, cu corpul suplu, coada lunga si cu picioarele mici, a caror blana, la unele specii, este pretioasa; (si la sg.) animal care face parte din aceasta familie. – Din fr. mustelides.

ELECTRICITATE s. f. 1. Una dintre proprietatile fizice fundamentale ale materiei, care se manifesta prin ansamblul fenomenelor legate de aparitia, de miscarea si de interactiunea corpurilor purtatoare de sarcina electrica. ♦ Totalitatea fenomenelor electrice. ♦ Electricitate atmosferica = ansamblul fenomenelor electrice din atmosfera (fulgere, trasnete etc.) Electricitate animala = energie electrica produsa de tesuturile vii. ♦ Lumina electrica. 2. Ramura a fizicii care se ocupa cu studiul fenomenelor electrice. – Din fr. electricite.

REPTILA ~e f. 1) la pl. Clasa de vertebrate taratoare, cu corpul acoperit de un invelis solzos, cu sau fara picioare si cu inima tricamerala (reprezentanti: sarpele, soparla, crocodilul etc.). 2) animal din aceasta clasa. /<fr. reptiles, germ. Reptile

IXOD, -A, ixozi, -de, s.m. si f. 1. S.m. Acarian parazit care se infige in pielea animalelor si a omului, hranindu-se cu sange; capusa. 2. S.f. pl. Gen de capuse de talie mare, cu corpul plat, cand sunt nemancate si care devine bombat, cand sunt satule; parazite. (cf. fr. ixode/s/, gr. ixodes = lipicios)

CALAMAR, calamari, s. m. (La pl.) Gen de cefalopode comestibile, cu corpul alungit, cu inotatoarele triunghiulare si cu gura inconjurata de opt brate si doua tentacule (Loligo); (si la sg.) animal din acest gen. [Var.: calmar s. m.]- Din fr. calmar.

POGONOFOR, pogonofori, s. m. (La pl.) Grup de nevertebrate superioare, vermiforme, cilindrice, cu corpul lung si subtire, care se hranesc prin absorbtia hranei capturate si digerate la nivelul tentaculelor (Pogonophora); (si la sg.) animal din acest grup. – Din fr. pogonophore.

OSTRACODERM, ostracodermi, s. m. (La pl.) Subclasa de vertebrate fosile cu corpul plat sau in forma de fus, acoperit de placi si de solzi, care traiau in marile paleozoice; (la sg.) animal care face parte din aceasta subclasa. – Din fr. ostracodermes.

NAPARLI, naparlesc, vb. IV. Intranz. (Despre animale) A suferi o naparlire; a-si schimba parul, penele sau pielea; (despre par, pene, piele) a cadea de pe corp in cursul naparlirii. – Din bg. naparlja.

TEASTA teste f. pop. 1) (la om si la animalele vertebrate) Totalitate a oaselor capului; craniu. 2) (la broastele-testoase, raci etc.). Invelis tare format din tegumente osoase, care protejeaza corpul; carapace; test. [G.-D. testei] /<lat. testa

NEUTRU, -A adj. 1. Care nu ia partea nimanui, care nu este de partea nimanui; (despre un stat) care nu se amesteca in conflictul dintre mai multe state, care nu participa la pacte sau aliante militare; (despre persoane) neincadrat in nici o miscare, in nici un partid etc. 2. Indiferent. 3. Gen neutru (si s.n.) = forma pe care o iau substantivul, adjectivul etc. pentru a denumi in special obiecte inanimate, unele nume colective si generice, precum si unele animale. ◊ Vocala neutra = vocala mediala. 4. (Chim.; despre compusi) Care nu prezinta nici caractere de acid, nici caractere de baza. ♦ (Despre corpuri) Care nu are sarcina electrica. [< fr. neutre, it. neutro, cf. lat. neuter – nici unul din doi].

TABANIDA s. f. (La pl.) Familie de insecte din ordinul Diptera, asemanatoare cu mustele; se caracterizeaza prin dimensiuni mari (11-25 mm), corp gros, lipsa perilor, antene scurte, ochi voluminosi, aparat bucal foarte puternic, adaptat pentru intepat. Femelele fecundate sunt hematofage, atacand animalele (bovine, cabaline, cervidee) si uneori omul, in zilele calde de vara. Sunt vectori pentru numerosi agenti infectiosi (bacterii, virusuri) si parazitari. Exista peste 2.000 de specii; la noi sunt cunoscuti sub numele de tauni.

ANATOMIE s. f. Stiinta care studiaza structura fiintelor (animale sau vegetale) si a raporturilor dintre diferite organe constitutive. ♦ Structura a unui organ sau a unei fiinte. ♦ Conformatie a unui corp. – Din fr. anatomie, lat. anatomia.

VIDRA, vidre, s. f. Mamifer carnivor cu corpul acoperit cu blana deasa, castanie-roscata, cu degetele picioarelor unite printr-o pielita; lutra (Lutra vulgaris). ♦ Blana prelucrata a acestui animal; lutru. – Din sl. vydra, bg., scr. vidra.

CRINOIDE s.n.pl. Clasa de echinoderme cu corpul in forma de caliciu cu brate, asezat pe un peduncul si fixat pe fundul marii; crini-de-mare; (la sg.) animal din aceasta clasa. [Pron. -no-i-, sg. crinoid. / < fr. crinoides, cf. gr. krinos – crin, eidos – aspect].

GASTEROPODE s.n.pl. (Zool.) Clasa de moluste cu corpul adapostit intr-o cochilie si care se misca cu ajutorul unui picior in forma de disc muscular; melci; (la sg.) animal din aceasta clasa. [Sg. gasteropod , var. gastropode s.n.pl. / < fr. gasteropodes, cf. gr. gaster – stomac, pous, podos – picior].

primiti, primitesc, vb. IV (reg.) 1. (despre pleava sau paiele de cereale) a da la o parte, a curati, a matura cu primiteaua (felezeul, tarnul) la vanturat cu lopata. 2. a matura in casa, a scutura, a curati; a innoi, a reinnoi; a varui. 3. (in forma: premeti) a primeni rufaria (de corp sau de pat). 4. (despre paine; in forma: premeti) a framanta, adaugand aluat nou la cel vechi. 5. (despre unele pasari si animale) a agita mereu ceva.

REZONATOR, -OARE I. adj. 1. care face sa sune. ♦ organ ~ = organ in forma de punga, sub coardele vocale superioare la maimutele antropide si la animale rumegatoare, care amplifica sunetele emise de acestea. 2. (fig.) care ofera o imagine amplificata a realitatii. II. s. n. 1. sistem fizic, corp etc. capabil sa amplifice oscilatii prin rezonanta. ◊ dispozitiv care indica existenta fenomenului de rezonanta. 2. parte a cavitatii bucale sau nazale care participa la emiterea sunetelor. (< fr. resonateur)

HIRUDINEU, hirudinei, s. m. (La pl.) Clasa de viermi din increngatura anelidelor, cu corpul segmentat, turtit dorsoventral, cu cate o ventuza la extremitati, care traiesc in apa dulce si sug sange (Hirudinea); (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. – Din fr. hirudinees.

SIRENIAN, sirenieni, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere acvatice cu corpul in forma de torpila, cu coada dispusa in plan orizontal si cu membrele anterioare transformate in lopeti inotatoare (Sirenia); (si la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -ni-an] – Din fr. sireniens.

GUSA ~i f. 1) (la pasari) Portiune dilatata (in forma de punga) a esofagului, in care sta hrana inainte de a trece in stomac. ◊ ~a-porumbelului (sau porumbului) a) planta erbacee cu tulpina ramificata, cu flori albe-verzui si cu frunze negre, stralucitoare; b) planta erbacee cu tulpina inalta, cu flori albe, dispuse in panicul, si cu fructe capsule. 2) (la animale amfibii) Portiune de pe pielea maxilarului inferior, care ajuta la respiratie. 3) (la reptile) Barbie, de obicei de alta culoare decat cea a corpului. 4) (la oameni) Umflatura (in partea de dinainte a gatului) formata ca urmare a cresterii excesive si patologice a glandei tiroide. 5) (la unii oameni) Cuta de grasime sub barbie. 6) fam. Parte inferioara a gatului; gatlej. /<lat. geusial

MEMBRANA ~e f. 1) Tesut subtire si suplu, animal sau vegetal, cu structura variata, care acopera, uneste, sustine sau delimiteaza anumite celule, organe sau parti de organe; piele subtire. ~ fibroasa. ~ celulara. 2) corp subtire, in forma de foaie, care separa doua medii. 3) corp subtire si foarte flexibil, care, vibrand, produce sau transmite sunete. ~a telefonului. /<lat., it. membrana, fr. membrane

RARUNCHI ~ m. 1) pop. (la om si la animalele superioare) Organ-pereche al aparatului u****r, situat (simetric) in regiunea lombara; rinichi. ◊ A avea seu la ~ a fi instarit. 2) Parte interioara a corpului omenesc considerata ca centru al vitalitatii sau sensibilitatii. ◊ A ofta din ~ a ofta din greu. /<lat. renunculus

FELIDE s.n.pl. Familie de mamifere carnivore cu corpul zvelt, gatul scurt, capul rotund si cu ghearele retractile, cuprinzand rasul, pantera, tigrul, leul, leopardul, jaguarul, puma etc.; feline; (la sg. felida) animal din aceasta familie. [< fr. felides, cf. lat. felis – pisica].

GAZELA, gazele, s. f. Nume dat mai multor genuri de mamifere rumegatoare din familia antilopei, cu corpul suplu, cu picioarele lungi, cu coarne in forma de lira si cu ochii mari, care traiesc in stepele si deserturile africane si asiatice; animal care face parte din unul dintre aceste genuri. – Din fr. gazelle.

LAMELIBRANHIAT, -A, lamelibranhiati, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre moluste) Cu branhiile in forma de lamele. 2. S. f. (La pl.) Clasa de moluste cu corpul turtit lateral, pe care-l acopera o cochilie formata din doua valve, si cu branhiile in forma de lamele. (Lamellibranchiata); (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. [Pr.: -hi-at] – Din lat. lamellibranchiata.

VACCIN, vaccinuri, s. n. 1. Produs biologic preparat din germeni patogeni sau din secretii microbiene, care se administreaza prin injectii sau pe cale bucala unui om sau unui animal in scop preventiv (pentru a capata imunitate impotriva bolilor infectioase) sau curativ. 2. Administrare a unui vaccin (1); vaccinare. 3. (Concr.) Urma, semn, cicatrice ramasa pe corp in urma administrarii unui vaccin (1). – Din fr. vaccin, lat. vaccinus. Cf. it. vaccino.

NURCA ~ci f. 1) Mamifer carnivor semi-acvatic, de talie mica, cu corpul alungit, mla-dios, cu botul ascutit, avand membre scurte, prevazute cu membrane interdigitale si cu blana deasa, cafenie sau alba, foarte pretioasa. 2) Blana acestui animal. [G.-D. nurcii] /<pol., ucr. nurka

REPTILA, reptile, s. f. (La pl.) Clasa de vertebrate ovipare, de obicei terestre, taratoare, cu temperatura corpului variabila, cu corpul acoperit de o piele groasa, solzoasa, fara picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, si cu inima formata din doua auricule si un ventricul (Reptilia); (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. – Din fr. reptile, germ. Reptile.