LICHEFIA, lichefiez, vb. I. Tranz. A face sa devina lichid, a trece un corp gazos in stare lichida. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiaza. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquefier.

LICHEFIA vb. I. tr. A face un corp gazos sa devina lichid. ♦ refl. A deveni lichid. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. liquefier].

cianogen n. (vgr. kyanos, albastru, si -gen din oxi-gen). Chim. Un corp gazos, veninos care arde cu flacara rosiatica (C₂ Az₂). Se licheface [!] la -25° supt [!] presiunea normala, ferbe [!] la -21° si se cristalizeaza la -34°. Preparat de G*y-Lussac la 1811.

AZOT s. n. corp gazos simplu, incolor, inodor si insipid, parte componenta a aerului si element esential al tesuturilor vegetale si animale; nitrogen. – Din fr. azote.

OZON s. n. corp gazos de culoare albastruie, cu miros caracteristic, a carui molecula se compune din trei atomi de oxigen, care se gaseste in natura sau se poate obtine prin descarcari electrice in aer si este folosit ca antiseptic si la sinteze organice. – Din fr. ozone.

RAREFIA, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-si micsora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) sa-si micsoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. rarefier.

LICHEFIAT, -A, lichefiati, -te. adj. (Despre corpuri gazoase) Care a fost adus in stare lichida, care a devenit lichid. [Pr.: -fi-at] – V. lichefia.

PIEZOMETRU ~e n. Instrument pentru masurarea compresibilitatii corpurilor gazoase, lichide sau solide. [Sil. pi-e-] /<fr. piezo-metre

RARESCENT ~ta (~ti, ~te) rar (de-spre corpuri gazoase) Care se rarefiaza; supus rarefierii. /<fr. rarescent

EUDIOMETRU s.n. (Fiz.) Aparat folosit la analiza volumetrica a gazelor si la sinteza, sub influenta unei descarcari electrice, a diverselor corpuri gazoase. [Pron. e-u-di-o-. / < fr. eudiometre, cf. gr. eudia – timp frumos, metron – masura].

EUDIOMETRU s. n. aparat folosit la analiza volumetrica a gazelor si la sinteza, sub influenta unei descarcari electrice, a diverselor corpuri gazoase. (< fr. eudiometre)

AZOT s. n. corp gazos simplu incolor si inodor, parte componenta a aerului si element esential al tesuturilor vegetale si animale; nitrogen. – Fr. azote (< gr.).

OXIGEN s.n. corp simplu, gazos, inodor si incolor, care se gaseste in proportie de aproximativ o cincime in atmosfera. [< fr. oxygene, cf. gr. oxys – acid, gennan – a naste].

FLUID, -A, fluizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre corpuri) Cu coeziune slaba intre molecule. 2. S. n. corp lichid sau gazos care isi schimba forma sub actiunea unei forte foarte mici. 3. S. n. Suflu, impuls, curent; emanatie. – Din fr. fluide, lat. fluidus.

SUBTIA, subtiez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni mai subtire (I 1). ◊ Expr. (Tranz.) A-si subtia buzele (sau gura) = a-si strange buzele, facandu-le sa para mai subtiri, mai mici; a vorbi din varful buzelor. ♦ Tranz. (Despre imbracaminte) A face ca cel care o poarta sa para mai zvelt, mai slab. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos sa fie mai putin concentrat, mai putin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul sa aiba un timbru mai subtire, mai inalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni si despre insusirile sau manifestarile lor; (adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ti-a] – Lat. subtiliare.

SUBTIAT, -A subtiati, -te, adj. 1. Redus, micsorat in grosime, in latime, in volum. 2. (Despre corpuri lichide si gazoase) Cu densitatea sau concentratia micsorata; diluat, subtire. 3. Fig. Rafinat, stilat; civilizat. [Pr.: -ti-at] – V. subtia.

FLUID¹ ~e n. corp lichid sau gazos. /<fr. fluide, lat. fluidus

CONDENSARE s.f. Actiunea de a (se) condensa si rezultatul ei; trecere a unui corp din stare gazoasa in stare lichida prin scaderea temperaturii sau prin comprimare. ◊ Reactie de condensare = reactie intre doi compusi chimici din care rezulta un produs cu greutate moleculara mai mare. [< condensa].

CONVECTIE s.f. 1. Orice miscare de aer cu directie verticala. 2. (Fiz.) Miscare de ansamblu a particulelor unui fluid. ◊ Convectia caldurii = transmiterea caldurii printr-un corp lichid sau gazos cu ajutorul unor curenti ai fluidului respectiv. [Gen. -iei, var. convectiune, convexie, convexiune s.f. / < lat. convectio, fr. convection].

FLUID, -A adj. (Despre corpuri) Care curge; curgator. // s.n. 1. corp lichid sau gazos care-si schimba forma sub actiunea unei forte foarte mici. 2. (Fig.) Suflu, impuls, curent; emanatie. [Pron. flu-id. / cf. fr. fluide, lat. fluidus < fluere – a curge].

subtietura, subtieturi, s.f. (inv.) 1. scadere a grosimii; contractiune, strictiune, subtiere. 2. scadere a concentratiei sau a consistentei unor corpuri lichide sau vascoase; diluare. 3. scadere a densitatii unor corpuri in stare gazoasa; rarefiere.

EFLUVIU s. n. 1. emanatie gazoasa a unor corpuri; emanatie electrica sau magnetica. ◊ (fig.) curent, flux fluid, suflu. 2. descarcare electrica, de slaba luminozitate, in jurul electrozilor aflati la o tensiune inalta. 3. defect sub forma unor linii subtiri in evantai care apare pe o pelicula cinematografica la developare, datorita unei derulari prea rapide, cand pelicula se incarca electrostatic. (< fr. effluve, lat. effluvium)

FLUID, -A I. adj. 1. (despre corpuri) care curge. 2. (despre circulatia rutiera) fara ambuteiaje, fluent (2). II. s. n. 1. corp lichid sau gazos care-si modifica forma sub actiunea unor forte oricat de mici. 2. (fig.) suflu, impuls, curent; emanatie. (< fr. fluide, lat. fluidus)

AERODINAMIC, -A, aerodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramura a mecanicii fluidelor care se ocupa cu studiul miscarii aerului¹ si, in general, al gazelor, precum si cu studiul miscarii corpurilor intr-un mediu gazos. 2. Adj. Referitor la aerodinamica (1). ♦ (Despre vehicule) Care este astfel construit incat sa intampine in deplasare, o rezistenta minima din partea aerului¹. [Pr.: a-e-] – Din fr. aerodynamique.

EFLUVIU, efluvii, s. n. 1. Emanatie gazoasa produsa de diferite corpuri, perceptibila cu ajutorul mirosului. ♦ Fig. Curent, flux, fluid. 2. Descarcare electrica de slaba luminozitate, neinsotita de zgomot sau caldura, intre electrozii aflati la o tensiune inalta. 3. Defect sub forma unor linii subtiri in evantai care apar pe o pelicula cinematografica. – Din fr. effluve, lat. effluvium.

AEROSTATICA f. 1) Ramura a mecanicii care se ocupa cu studiul echilibrului gazos, precum si a miscarii corpurilor in diferite medii gazoase. 2) Tehnica construirii si dirijarii aerostatelor. [G.-D. aerostaticii] /<fr. aerostatique

AERODINAMICA s.f. Ramura a mecanicii care studiaza miscarea corpurilor intr-un mediu gazos (mai ales miscarea corpurilor solide in aer). [< fr. aerodynamique, cf. gr. aer – aer, dynamis – forta].

AERODINAMIC, -A I. adj. referitor la aerodinamica. ◊ (despre vehicule sau profilul lor) construit in asa fel, incat sa intampine la inaintare o rezistenta minima la frecarea cu aerul. II. s. f. ramura a mecanicii fluidelor care studiaza miscarea corpurilor intr-un mediu gazos. (< fr. aerodynamique)

AERODINAMICA s. f. Ramura a mecanicii fluidelor, care se ocupa cu studiul miscarii corpurilor intr-un mediu gazos.- Fr. aerodynamique.

AERODINAMICA f. Ramura a mecanicii care se ocupa cu studiul miscarii corpurilor solide intr-un mediu gazos (mai ales in aer). [G.-D. aerodinamicii] /<fr. aerodinamique

corp n., pl. uri (lat. corpus). Ori-ce substanta, organica sau anorganica: toate corpurile-s solide, lichide sau gazoase. Partea materiala a unei fiinte, trup: corp de om, de vita. Parte de armata mai mare de cit diviziunea: armata romaneasca are sapte corpuri. Regiment: banii corpului. corporatiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toti la un loc: corpu didactic (corepunde terminatiunii -ime cind e vorba de profesiuni: corpu studentesc = studentimea). Parte principala din ceva: casa asta are doua corpuri, corp de pompa. corp ceresc, stea sau bolid. corp de garda, post militar, soldati de paza. corp al delictului, obiect care probeaza existenta delictului, cum ar fi un cutit ramas de la asasin. corpuri legiuitoare, Camera si Senatu. Spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu ori cu societatea din care faci parte. A te constitui in corp, a te aduna, a te stringe formind un corp. In Let. corpus (rus. pol. korpus) si (grecizat) corpos, pl. uri, corp de armata (ca 3, 266-267).

ADSORBTIE s. f. fixare a unei substante lichide sau gazoase, intr-un strat subtire, pe suprafata unui corp solid. (< fr. adsorption)

gazos ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care are proprietati specifice gazelor; ca gazul. corp ~. 2) (despre lichide) Care contine gaze. Apa ~oasa. /<fr. gazeux

SUBLIMA, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin incalzire) din starea solida direct in stare gazoasa, fara a mai trece prin starea lichida. ♦ A trece dintr-o stare cristalina in stare de vapori si apoi din nou in stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. si intranz. A (se) transpune pe un plan superior, in sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer.

SIFON¹ s. n. 1. tub curbat sub forma de U intors, pentru a transversa un lichid intre doua niveluri diferite. 2. piesa de metal, de portelan etc. care se monteaza pe o conducta de canalizare cu scopul de a opri trecerea gazelor din canal in instalatie. 3. butelie de sticla pentru apa gazoasa; apa insasi. 4. aparat pentru spalarea cu presiune a anumitor cavitati ale corpului. 5. organ in forma de tub sau de palnie, la cefalopode, servind pentru locomotie sau hranire. 6. canal natural de forma literei U intors prin care sunt drenate apele din grote sau din alte goluri subterane. (< fr., gr. siphon, germ. Siphon)

LICHID, -A, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (corp, substanta) care se afla intr-o stare de agregare intermediara intre starea gazoasa si starea solida, care nu are o forma stabila proprie, ci curge sub greutatea proprie si ia forma vasului in care se afla. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune imediat; (despre creante, efecte etc.) care poate fi transformat in bani prin vanzare imediata. 3. Adj. (In sintagma) Consoana lichida (si substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale si celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.

SIFON s.n. 1. Tub curbat sub forma de U intors, folosit pentru a transvaza un lichid intre doua niveluri diferite. 2. Piesa de metal, de portelan etc. care se monteaza pe o conducta de canalizare cu scopul de a opri trecerea gazelor din canal in instalatie. 3. Butelie de sticla pentru apa gazoasa. ♦ Apa gazoasa dintr-o astfel de butelie. 4. Aparat pentru spalarea cu presiune a anumitor cavitati ale corpului. 5. Organ al cefalopodelor in forma de tub, care serveste pentru locomotie. 6. Canal natural de forma literei U intors prin care sunt drenate apele din grote sau din alte goluri subterane. [< fr. siphon, cf. lat., gr. siphon].

GAZ² s.n. 1. Nume dat corpurilor fluide care au o coeziune moleculara foarte mica. 2. Denumire populara pentru petrolul lampant. 3. (La pl.) Emanatii gazoase ale stomacului sau ale intestinelor. // Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) gaz”, „fluid”. [Pl. -ze, var. gazo-. / cf. fr. gaz, germ. Gas].

gaz (gaze), s. n. – 1. Nume generic dat corpurilor fluide cu densitate redusa. – 2. Petrol. – Mr. gaz. Fr. gaz. – Der. gazar, s. m. (vinzator de gaz lampant); gazos, adj., din fr. gazeux; gazornita, s. f. (lampa de petrol; bidon).

SUBSTANTA ~e f. 1) Materie din care sunt formate lucrurile. ~ lichida. ~ gazoasa. ~ solida. 2) Esenta calitativa a materiei, care exista prin sine insasi si constituie esenta lucrurilor indiferent de varietatea si modificarea lor. 3) chim. fiz. corp fizic omogen din punctul de vedere al structurii si al compozitiei. ~ organica. ~ toxica. 4) Parte concreta sau materiala a lucrurilor si a fenomenelor. ~ a limbii. 5) fig. Parte constitutiva a unui lucru; continut principal; esenta. [G.-D. substantei] /<lat. substantia, fr. substance

SIFON ~oane f. 1) Tub in forma de U, folosit pentru trecerea unui lichid de la un nivel superior la un nivel inferior. 2) Butelie in care se pastreaza sub presiune apa gazoasa. 3) Piesa montata pe o conducta de canalizare pentru a impiedica iesirea gazelor din canal in incapere. 4) Aparat pentru spalarea si dezinfectarea unor cavitati ale corpului (nas, gura etc.). 5) Organ de locomotie in forma de tub la unele moluste marine. /<fr. siphon, lat. sipho, ~onis, germ. Siphon

clor n. (vgr. hloros, galben verziu). Chim. Un corp simplu monovalent, descoperit de Suedezu Scheele la 1774 si numit asa de G*y-Lussac. Se gaseste si liber, si combinat, ca´n sarea de bucatarie, care e o clorura de sodiu. gazos sau disolvat [!] in apa, din cauza afinitatii sale pentru idrogen [!], distruge partea cloranta a materiilor vegetale si animale si produce singerare cind il respiri. Cu el se albesc pinzele, se sterge scrisu de cerneala si se distrug miazmele.