REFLECTOMETRU, reflectometre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru determinarea puterii reflectatoare sau a calitatii luciului suprafetei corpurilor, prin comparare cu suprafata unui corp de referinta. – Din fr. reflectometre, germ. Reflektometer.

REFLECTOMETRU ~e n. Dispozitiv pentru masurarea puterii de reflectare a supra-fetei corpurilor prin comparare cu suprafata unui corp de referinta. /<fr. reflectometre, germ. Reflektometer

REPAUS, repausuri, s. n. 1. Stare in care orice functie sau activitate este temporar intrerupta si care are rolul de a reface capacitatea de munca a organismului; odihna, inactivitate. ♦ Suspendare temporara a unei activitati, avand rolul de a restabili capacitatea de munca a unui organ sau a intregului organism. 2. (Fig.) Stare a unui corp in raport cu alt corp sau cu un sistem de referinta, in care distantele dintre punctele corpului sau ale sistemului de referinta nu variaza cu timpul. 3. (Fil.) Moment integrant al miscarii, avand in raport cu acesta un caracter relativ si conditionand stabilirea relativa a lucrurilor. 4. (Biol.; in sintagma) Repaus mamar = perioada dintre incheierea unei lactatii si urmatoarea fatare, specifica unor animale. [Pr.: -pa-us. – Var.: repaos s. n.] – Lat. *repausum.

absolut, -a I. adj. 1. care nu comporta nici o restrictie, neconditionat. 2. total, complet, desavarsit. ◊ adevar ~ = adevar care reprezinta cunoasterea completa a realitatii; (fiz.) miscare ~a = deplasarea unui corp fata de un sistem de referinta fix; zero ~ = temperatura cea mai joasa posibila (-273 ºC). 3. (mat.; despre marimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ valoare ~a = valoare aritmetica a unui numar algebric, facand abstractie de semnul sau; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. II. s. n. principiu vesnic, imuabil, infinit, la baza universului. ♦ ceea ce exista in sine si prin sine. III. adv. cu desavarsire, exact. (< lat. absolutus, fr. absolu)

ABSOLUT, -A adj. (op. relativ). 1. Care nu este supus unei restrictii, neconditionat. ◊ Monarhie absoluta = monarhie in care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (s.n.; in idealismul obiectiv) Principiu vesnic, imuabil, infinit, care ar sta la baza universului. ♦ (In filozofia idealista) Spirit absolut, (idee) absoluta = factor primordial al universului, identificat cu divinitatea. 2. Considerat in raport cu sine insusi si nu in comparatie cu alte persoane asemanatoare. ◊ Adevar absolut = adevar care reprezinta cunoasterea completa a realitatii; element al cunoasterii care nu poate fi infirmat in viitor; (fiz.) miscare absoluta = deplasarea unui corp fata de un sistem de referinta fix; zero absolut = temperatura cea mai joasa posibila (-273 ºC). 3. (Mat.; despre marimi) Care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absoluta = valoare aritmetica a radacinii patratului unei marimi; verb absolut = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. 4. Desavarsit, complet, perfect. // adv. Cu desavarsire, intocmai, exact. [< lat. absolutus < absolvere – a dezlega, cf. fr. absolu].

RELATIV, -A adj. 1. Care se raporta, se refera la... ♦ Pronume (adverb sau adjectiv) relativ = pronume (adverb sau adjectiv) care se raporta la un substantiv sau la un pronume precedent; propozitie relativa (si s.f. ) = propozitie subordonata introdusa prin pronume sau adverbe pronominale relative sau nehotarate; propozitie atributiva; timp relativ = timp care exprima o actiune raportata la alt moment decat cel al vorbirii. 2. Care variaza (dupa imprejurari); evaluat, determinat cu aproximatie. ♦ Valabil intre anumite limite, in anumite conditii. ♦ (Fiz.) Miscare relativa = deplasare a unui corp fata de un sistem de referinta mobil. 3. Care nu exista decat in relatie cu altceva. // adv. Aproximativ, aproape. [< fr. relatif, it. relativo, lat. relativus].

RELATIV, -A I. adj. 1. care exista in cadrul unor relatii concrete; conditionat, limitat. 2. care este in raport, in relatie cu altceva. ♦ pronume (sau adverb) ~ = pronume (sau adverb) care se raporteaza la un substantiv sau la un pronume precedent; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie atributiva; timp ~ = timp care exprima o actiune raportata la alt moment decat cel al vorbirii. 3. (despre marimi fizice) care variaza (dupa imprejurari); evaluat, determinat cu aproximatie. ◊ valabil intre anumite limite, in anumite conditii. ♦ (fiz.) miscare ~a = deplasare a unui corp fata de un sistem de referinta mobil. II. adv. aproximativ, aproape. (< fr. relatif, lat. relativus, it. relativo, germ. relativ)

MISCARE ~ari f. 1) v. A MISCA si A SE MISCA. ◊ A (se) pune in ~ a intra sau a face sa intre la actiune. In doi timpi si trei ~ari foarte repede; momentan. Nici o ~! a) liniste; b) comanda data cuiva, ca sa ramana in pozitia in care se afla. A prinde ~area cuiva (sau a ceva) a) a ghici intentiile sau planurile cuiva; b) a pricepe mersul unei actiuni. 2) fiz. Variatie in timp a pozitiei unui corp in raport cu un sistem de referinta. 3) Fiecare mutare de piese la unele jocuri (de sah, de table etc.). 4) Actiune care include un numar mare de oameni cu interese sau conceptii comune (in sprijinul unei idei, al unui scop unic etc.). ~ sindicala. ~area pentru pace. [G.-D. miscarii] /v. a misca

referinta referinte f. 1) Informatie care se refera la o anumita persoana. 2): Lucrare de referinta lucrare (dictionar, indrumar etc.) care este consultata in permanenta. 3) Nota sau indicatie precisa care se refera la o anumita lucrare. 4) Functie de referire. 5): Sistem de referinta sistem de coordonate la care se raporteaza pozitiile corpurilor. /<germ. Referenz, fr. reference

DISTAL, -A adj. Situat mai departe fata de un punct de referinta. ♦ (Anat.) Situat intr-o pozitie extrema periferica a corpului. [< fr. distal].

referinta, referinte, s. f. l. Informatie pe care o da cineva cu privire la situatia unei persoane. ♦ P. gener. Informatie, lamurire, explicatie. 2. Faptul de a raporta un lucru la altul sau o chestiune la alta. ♦ Sistem de referinta = a) (Geom.) sistem de coordonate la care se raporteaza pozitiile figurilor geometrice; b) (Fiz.) grup format de sistemele de coordonate imobile unul fata de altul, la care se raporteaza pozitiile corpurilor sau pozitiile in campurile de forta. ♦ (In loc. adj.) De referinta = la care te poti referi (2); important. – Din germ. Referenz, fr. reference.

REPAUS ~uri n. 1) Intrerupere temporara a unei activitati; odihna; ragaz; recreatie; pauza. ◊ Pe loc ~! forma de comanda, folosita in timpul unor exercitii militare sau sportive, indicand luarea unei pozitii mai libere. 2) Perioada de timp cat dureaza o astfel de intrerupere. 3) filoz. Moment al miscarii, avand, in raport cu aceasta, un caracter relativ; stare de nemiscare relativa. 4) fiz. Stare a unui corp in timpul careia nu se schimba pozitia lui fata de un sistem de referinta. 5) Moarte conceputa ca odihna vesnica. [Sil. -pa-us] /<lat. repausum

POLAR I. adj. 1. referitor la poli (2), de la poli, caracteristic polilor. ♦ zona ~a = zona cuprinsa intre latitudinile de 75 si poli; cerc ~ = cerc paralel cu ecuatorul, care delimiteaza zonele polare; Steaua P~a = stea principala din constelatia Carului-Mic, care indica directia nord. 2. referitor la polii unui magnet sau ai unei pile electrice. ◊ referitor la un corp, la un mediu care prezinta polaritate. 3. (mat.) coordonate ~ e = coordonate al caror sistem de referinta este format dintr-un punct (pol) si o semiaxa cu originea in acesta. 4. (fil.) care se afla in raport de polaritate (2). II. s. f. loc geometric al punctelor conjugate cu un punct dat, in raport cu cele doua puncte in care o secanta variabila ce trece prin punctul dat intersecteaza o conica. (< fr. polaire, lat. polaris, it. polare)

referinta s.f. 1. Informatie, lamurire data asupra cuiva pentru a-l caracteriza. 2. Faptul de a raporta un lucru la altul sau o chestiune la alta. ♦ (Mat., fiz.) Sistem de referinta = sistem de coordonate sau totalitatea sistemelor de coordonate imobile unul fata de altul la care se raporteaza pozitiile corpurilor; referential. [< fr. reference].

RELATIVITATE s. f. 1. faptul de a fi relativ; relativism (2). 2. proprietate a fenomenelor, a marimilor fizice de a depinde de conditiile concrete in care se efectueaza masurarea lor sau de sistemul de referinta la care sunt raportate. ♦ teoria ~atii = teorie fizica potrivit careia legile fenomenelor fizice sunt valabile cu o precizie cu atat mai mica cu cat vitezelor corpurilor sunt mai mari comparabile cu viteza de propagare a luminii in vid. (< fr. relativite)

RELATIVITATE s.f. 1. Insusirea a ceea ce este relativ; relativism. 2. Proprietate a marimilor fizice de a depinde de conditiile concrete in care se efectueaza masurarea lor sau de sistemul de referinta la care sunt raportate. ♦ Teoria relativitatii = teorie formulata de Einstein, potrivit careia legile fenomenelor fizice sunt valabile cu o precizie cu atat mai mica cu cat vitezele corpurilor sunt mai mari comparabile cu viteza de propagare a luminii in vid. [Cf. fr. relativite].

EINSTEIN [ainstain], Albert (1879-1955), fizician german. Emigrat (1933) in S.U.A.; naturalizat (1940). Prof. univ. la Berlin si Princeton. In 1905, a explicat efectul fotoelectric pe baza naturii corpusculare (discontinue) a luminii, introducand notiunea de foton. Autorul teoriei relativitatii restranse, care modifica legile mecanicii newtoniene (mai ales la viteze mari), ce sta la baza electrodinamicii relativiste („Asupra electrodinamicii corpurilor in miscare”, „Depinde oare inertia corpurilor de cantitatea de energie pe care o contin?”, 1905) si al teoriei relativitatii generalizate, conform careia legile generale ale tuturor fenomenelor fizice sunt aceleasi in toate sistemele de referinta din Univers, inertiale sau neinertiale („Bazele teoriei relativitatii restranse si generalizate”, 1916). In 1917, a enuntat legile statistice ale proceselor de emisie spontana si de absorbtie a luminii de catre atomi si ale emisiei stimulate a luminii, pe baza careia s-a construit ulterior (1960) laserul. A elaborat teoria caldurii specifice a solidelor, a efectului giromagnetic (numit si efectul Einstein-de Haas, 1915). In 1928, a enuntat teoria campului unitar (magnetismul si gravitatia sunt doua aspecte ale aceluiasi fenomen). Premiul Nobel pentru fizica (1921).

RELATIVITATE s. f. 1. Faptul de a fi relativ. 2. Proprietate a marimilor fizice de a avea valori dependente de conditiile concrete in care se efectueaza masurarea lor sau de sistemul de referinta la care sunt raportate. ◊ Teoria relativitatii = teorie fizica a interdependentei dintre spatiu, timp si materia in miscare, prin care se stabilesc, cu precizie mai mare decat in fizica clasica, legile generale ale tuturor fenomenelor fizice si pentru cazurile in care vitezele corpurilor nu sunt neglijabile fata de viteza de propagare a luminii in vid. – Din fr. relativite.

RELIEF reliefuri n. 1) Forma a suprafetei terestre fata de un plan de referinta. 2) Proeminenta care se evidentiaza pe un plan. ◊ In relief iesit in afara dintr-un plan. A scoate in relief a scoate in evidenta; a sublinia; a accentua. 3) Sculptura ale carei forme ies putin in afara pe un fond cu care fac corp comun; basorelief. [Sil. -li-ef] /<fr. relief

referinta s. f. 1. raportare, referire, informatie data asupra cuiva pentru a-l caracteriza. ♦ de ~ = la care se poate face referire; important. 3. (mat., fiz.) sistem de ~ = ansamblu de elemente geometrice (puncte, linii, suprafete) imobile unul fata de celelalte, la care se raporteaza pozitiile corpurilor; reper. (< fr. reference, germ. Referenz)

SFERA, sfere, s. f. 1. Suprafata constituita de locul geometric al punctelor din spatiu egal departate de un punct dat, numit centru; corp geometric marginit de o astfel de suprafata. ♦ Obiect care are aproximativ aceasta forma. ♦ (Rar) Glob terestru. 2. (De obicei cu determinarea „cereasca”) Regiune cereasca unde se gasesc si se misca astrii; bolta cereasca. 3. Atmosfera. 4. Fig. Domeniul, limitele in cadrul carora exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva. Sfera de influenta = intindere, spatiu, domeniu in cuprinsul caruia se exercita o influenta a cuiva sau a ceva. ♦ Mediu (social). 5. Element logic care reprezinta capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi ce poseda insusirile reflectate in continutul acesteia. – Din fr. sphere, lat. sphaera.