PUI¹, pui, s. m., interj. I. S. m. 1. (De obicei urmat de determinari care indica specia) Pasare, de la iesirea din ou pana la maturitate. ◊ Expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de gaina (de obicei mai mic si mai slab) care se da de pomana la inmormantare; b) copil mic, prapadit; copil al nimanui; bastard. 2. Spec. Pui¹ (I 1) de gaina; carnea gatita a acestei pasari. 3. P. gener. Orice animal de la nastere pana la maturitate. ◊ Expr. Pui de vipera (sau de naparca) = om rau, viclean, primejdios. 4. Ou sau larva de insecta. 5. Copil. ◊ Expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) barbat afemeiat; c) femeie usuratica, imorala. (Nici) pui de om = nici tipenie, nimeni. ♦ (Fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit cand vorbesti cu sau despre un copil ori cu sau despre barbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce un nume de obiect, da acestuia valoare de diminutiv) Pui de mamaliga. Pui de perna. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce diverse nume, confera acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bataie. 6. Planta tanara, puiet; ramura tanara care creste din radacina sau tulpina unei plante; mladita, lastar. ♦ Spec. Vlastar care rasare pe langa tulpina porumbului, copilet. 7. (Pop.; la pl.) Cusatura decorativa marunta in forma de cruciulite pe pieptul, pe poalele si pe manecile camasilor taranesti. ♦ (Reg.) Puncte de alta culoare pe fondul unei tesaturi; picatele. 8. Ambarcatie mica cu vasle, folosita pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. Interj. (De obicei repetat) Strigat cu care se cheama puii¹ (I 2) sau alte pasari de curte. – Lat. *pulleus (= pullus).

BASTARD adj., s. 1. adj. natural, nelegitim, (reg.) sarman, (prin Transilv. si Maram.) bitang. (Copil ~.) 2. s. copil din flori, (reg.) fochiu, urzicar, copil de gard, (prin Transilv. si Maram.) bitang, (prin Maram.) marandau, (Transilv., Maram., Bucov. si nordul Mold.) spur, (inv.) copil. (Un copil legitim si un ~.) 3. s. (BIOL.) corcitura, metis, (reg.) corci. (~ul este planta ori animalul rezultate din incrucisarea a doua specii deosebite.) 4. adj. (TIPOGR.) batard. (Scriere ~.)

BITANG s. v. copil din flori.

COPIL s. 1. (inv. si pop.) fat, prunc, (fam.) puradel, zgamboi, (peior.) plod. (In curte se jucau multi ~.) 2. copil de casa v. paj. 3. (in limbajul parintilor) pui. (Nani, nani, ~ ul mamii !) 4. v. fiu. 5. copil din flori v. bastard. 6. odrasla, progenitura, vlastar, (pop. si fam.) prasila, (inv.) nastere. (Un ~ de bani gata.)

COPIL s. v. bastard, copil din flori.

COPIL DE GARD s. v. bastard, copil din flori.

FOCHIU s. v. bastard, copil din flori.

MARANDAU s. v. bastard, copil din flori.

SPUR s. v. bastard, copil din flori.

URZICAR s. v. bastard, copil din flori, fluture-rosu.

FECIOR ~i m. 1) Persoana de s*x masculin luata in raport cu parintii sai; fiu; baiat. ◊ ~ de lele copil din flori. 2) Tanar neinsurat; flacau; cavaler. 3) inv. Servitor la curtile boieresti; valet; lacheu. /<lat. fetiolus

neleapca, nelepci, s.f. (pop.) 1. vaca (iapa, oaie) care are mai putin de doi ani. 2. vaca la primul fatat. 3. (reg.) vaca sau junca stearpa; manzata. 4. (reg.) femeie cu copil din flori. 5. fata batrana.

BASTARD, -A s.m. si f. 1. copil din flori, nelegitim. 2. Planta sau animal rezultat din incrucisarea a doua specii diferite; corcitura. V. hibrid. [< it. bastardo].

copil m., pl. copii, art. copiii (lat. pupillus, dim. d. pupus, fem. pupa, coca, cocuta, infl. de coca 1 sau de o forma lat. copillus, ca columbus-palumbus, porumb. D. rom. vine alb. kopili, pl. kopii, bastard, argat; ngr. kopel, tinar, baiat, servitor; vsl. kopilu, kopelu, bastard; bg. sirb. kopile, bastard. V. coca 1 si pupa 2). Vechi (pl. si copili). Bastard. Azi. Baiat ori fata in primii ani ai vietii; o femeie c´un copil in brate. Fig. Om naiv: nu fi copil! Copil adevarat, copil legitim. copil din flori, bastard. Copil de tita, prunc, copil care suge inca. Copii de casa, odinioara, feciori de boier care erau dati la curtea domneasca si formau garda interioara a ei, in numar de vre-o 500 (V. paj). De copil, de mic, din copilarie; de copil i-a placut cartea. Pl. Urmasi, descendenti (indiferent de etate): a murit fara copii. V. fecior, cocon, ghitan, tinc, prichindel.

scaloian, scaloieni, s.m. 1. (pop.) chip de om facut si impodobit cu flori, ingropat de copii, ca sa aduca ploaia pe timp de seceta; caloian. 2. (reg.) persoana tanara, vioaie, sprintena, neastamparata.

andrea (Mold. Olt. Ban.), indrea (Pt. Rar) si undrea (Munt. Trans.) f., pl. ele (dupa numele sfintului Andrei, o sarbatoare la inceputu iernii, cind se da zor cu impletitu coltunilor, dupa cum si sfintu Neculai inseamna si „varga sau bici de batut copiii” si dumitrita „o floare care infloreste pe la sfintu Dumitru”). Ac mare (de metal ori de lemn) cu care se impletesc coltunii s. a. (Patru andrele servesc la tinut coltunu si una la impletit. Clavicula (un os). Undrea m., gen. al lui. Vechi Decembre, prima luna a iernii. V. acusor.

SORCOVA ~e f. 1) rar Varga mica impodobita cu flori artificiale cu care umbla copiii la urat, in dimineata zilei de Anul Nou. 2) Ansamblu de uraturi pe care le declama copiii cu aceasta ocazie. /v. a sorcovi

SORCOVA, sorcove, s. f. 1. Betisor sau ramurica impodobita cu flori artificiale de diferite culori, cu care copiii lovesc usor pe spate pe parintii, cunoscutii etc. lor in dimineata zilei de Anul Nou, urandu-le, in versuri speciale, sanatate si noroc. ◊ Expr. A fi ca o sorcova = a fi imbracat caraghios, impopotonat. 2. Colind recitat de cei care ureaza cu sorcova (1). – Probabil din sorcovi (derivat regresiv).

BUJOR ~i m. 1) Specie de plante erbacee decorative, cultivate pentru florile lor mari rosii, roz sau albe. 2) Floare a acestor plante. ◊ ~-de-munte arbust exotic de munte, cu flori rosii sau roz mirositoare; smirdar; trandafir-de-munte. 3) fig. copil frumos. Un ~ de fata. 4) fig. Roseata naturala a obrajilor. /<bulg. bozur

caloian m., pl. ieni (vsl. kalienu, de lut. Cp. si cu rus. haluianu, om necioplit. V. scaloian). Munt. Est. Dobr. Mold. Un mic chip de lut in forma de om pe care, in Joia a treia dupa Paste si cind e seceta, il fac copiii la tara, il pun pe o scindurica, il impodobesc cu flori si cu coji de oua rosii si-i dau drumu pe o apa curgatoare bocindu-l cu Iene, Iene, Coloiene! in credinta ca asta va aduce ploaie.

nisiparita, nisiparite, s.f. (inv. si reg.) 1. vas mic cu nisip; nisiparnita. 2. jgheab cu nisip pe care scriau altadata copii. 3. specie de peste, mic si vioi; nisipar, zvarluga. 4. planta erbacee cu flori albe; studenita.

SAPUNEL, -EA, -ICA, sapunei, -ele, subst. I. S. n. 1. Diminutiv al lui sapun. 2. Supozitor (pe baza de sapun) pentru copii. II. (Bot.) 1. S. n. Odagaci. 2. S. f. pl. Planta erbacee ornamentala cu flori mari (Aster laexigatus). – Sapun + suf. -el.

COVALIU, Ion Bradut (1924-1991, n. Sinaia), pictor roman. Peisaje citadine si rurale („Cintec de toamna”), naturi statice („flori albe”), compozitii, portrete („Pictorul”), solid construite, cu accentuata tendinta catre decorativism („Desfasurare in spatiu”, „Pamintul copiilor”).

A SE INDREPTA ma indrept intranz. 1) (despre persoane) A reveni la starea normala (dupa o boala); a deveni sanatos; a se vindeca; a se lecui; a se insanatosi. 2) (despre timp) A se schimba in bine. 3) A lua directia; a o apuca; a face. ~ spre padure. 4) A recapata forma sau pozitia initiala; a se dezdoi; a se descovoia. Tulpina florii s-a ~t. 5) A deveni mai bun; a reveni la calitatea de mai inainte; a se ameliora; a se imbunatati. copilul si-a ~t purtarea. /in + drept

ciupag, ciupage, s.n. (reg.) 1. partea iei de la brau in sus, care are cusaturi deosebite. 2. bucata de panza cat o batista primita de un copil care duce crucea sau sfesnicul la inmormantare. 3. ie. 4. partea rochiei care imbraca pieptul si spatele; pieptar, corsaj, manecar. 5. gulerul camasii cu flori, al iei. 6. broderie pe pieptul iei.

chita, chite, s.f. (pop.) manunchi a) manunchi de flori, buchet, strut. b) manunchi, jurubita, manusa de fuioare. c) manunchi de grau. d) manunchi, manusa de frunze de tutun. e) manunchi sau ciucure de cirese. 2. stol de pasari. 3. numele unui joc de copii si al unui dans taranesc. 4. (reg., inv.) grija, dorinta imperioasa. 5. moment oportun, decisiv; noroc. 6. (reg., inv.) gand rau, pica, ciuda, necaz.

CUC, cuci, s. m. 1. Pasare calatoare cu pene cenusii, cu coada lunga cu pete albe, care isi depune ouale in cuiburi straine pentru a fi clocite de alte pasari si care este cunoscuta prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare ora, sfert, jumatate sau trei sferturi de ora, marcheaza timpul prin sunete care intai imita cantecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fara rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupaza. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, strain. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intra in compunerea unor nume de plante: ciubotica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitura cu mingea in inaltime. – Lat. cucus.

BRUEGHEL (BRUEGEL, BREUGHEL) [brohəl], familie de pictori flamanzi: 1. Peter B. cel Batrin (numit si B. al Taranilor) (c. 1525-1569). Autor de peisaje panoramice si de scene de gen, in care a evocat viata taraneasca sau teme din folclorul national („Proverbele”, „Anotimpurile”, „Nunta taraneasca”, „Orasul taranesc”, „Parabola orbilor”), tratate cu verva si lirism. 2. Pieter B. cel Tinar (numit si B. al Infernului) (c. 1564-1638). Fiul lui B. (1). Viziuni infernale, scene cu incendii; copii dupa lucrarile tatalui sau („Uciderea pruncilor”, in Muzeul de Arta Nationala a Romaniei). 3. Jan B. (numit si B. de Catifea) (1568-1625). Fiul lui B. (1). Peisaje de mici dimensiuni, dar mai ales naturi moarte, fructe si buchete de flori.

pocrov, -a, s.n. si f. 1. (inv. si reg.) acoperamant pentru obiectele de cult; pocrovat. 2. (inv.) tesatura fina ca un voal pentru acoperit capul. 3. (reg.; la pl. art.) sarbatoare crestina la 1 octombrie (acoperamantul Maicii Domnului). 4. (reg.; in forma „procov”) val de mireasa. 5. (reg.) panza de pe fata mortului. 6. (reg.; in forma „procov”) scutec de copil. 7. (reg.) covor taranesc, scoarta; patura groasa, pocrovita, pocrut. 8. (reg.; la pl. art. in forma „pocroavele”) sarbatoare crestina la 29 august (Taierea capului sfantului Ioan Botezatorul). 9. (s.f.; reg.) mica planta erbacee cu tulpina ramificata la baza si cu flori rosii, roz sau albastre; scanteiuta.

MAMA ~e f. 1) (folosit si ca termen de adresare) Femeie in raport cu copiii pe care i-a nascut. 2) (folosit si ca adresare respectuoasa) Femeie in varsta; maica. ◊ ~ buna mama adevarata. ~ vitrega sotia unui barbat in raport cu copiii acestuia din alta casatorie. ~-soacra mama sotiei sau a sotului in raport cu ginerele sau cu nora. ~ adoptiva femeie care a infiat un copil. 3) (folosit ca adresare dragastoasa fata de un copil) copilasule! 4) Punct initial al unui lucru; origine. Repetitia este ~a invataturii. 5) Femela a unui animal in raport cu puii sai. ◊ ~a-padurii a) personaj fantastic inchipuit ca o batrana gheboasa, urata si rea; b) planta erbacee parazita, cu tulpina fara frunze si cu flori rosii. [G.-D. mamei] /<lat. mamma

GRADINA, gradini, s. f. 1. Suprafata de teren arabil, de obicei ingradita, pe care se cultiva legume, flori sau pomi fructiferi, in vederea obtinerii unor produse; gradinarie. ◊ Expr. O gradina de om = om placut, simpatic. 2. Suprafata de teren plantata (si amenajata cu alei, banci etc.) care serveste ca loc de agrement sau care are rol decorativ. ◊ Gradina botanica = institutie stiintifica dotata cu o suprafata de teren pe care sunt cultivate (in scopul prezentarii si studierii) colectii de plante vii. Gradina zoologica = institutie stiintifica dotata cu o suprafata de teren pe care sunt crescute (spre a fi expuse publicului sau studiate) animale vii din diverse regiuni ale pamantului. ♦ Gradina de vara = restaurant amenajat in timpul verii in aer liber. 3. (In sintagmele) Gradina de copii = gradinita (de copii). Gradina sezoniera = gradina de copii care functioneaza in mediul rural in timpul muncilor agricole. – Din bg., scr. gradina.

DINTE ~ti m. 1) Formatie osoasa fixata in maxilar care serveste pentru a musca, a rupe si a mesteca hrana sau ca mijloc de aparare. ◊ ~ti de lapte primii dinti care le cresc copiilor (si care cad, fiind inlocuiti cu altii). Soare cu ~ti soare pe timp geros sau racoros. A se tine de ceva cu ~tii a nu se lasa de ceva cu nici un pret. Printre ~ti a) nelamurit, nein-teles; b) fara dorinta; in mod ostil. A-si lua inima in ~ti a-si face curaj; a indraz-ni. Inarmat pana in ~ti echipat cu tot felul de arme. A avea un ~ impotriva (sau contra) cuiva a purta cuiva pica. A scoate cuiva si ~tii din gura a lua cuiva tot ce are; a despuia. A sta cu ~tii la stele a nu avea ce manca. 2) Fiecare dintre piesele in forma de cui ale unei unelte agricole; colt. 3) (la obiecte sau piese) Zimt sau crestatura pe margine. ~tii feras-traului. 4) bot.: ~tele d******i planta cu flori rosii, albe sau verzui, care creste prin locuri umede (mlastini, balti). /<lat. dens, ~ntis