CONVENTIONAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de conventie; propriu unei conventii. Valoare ~a. Limba ~a. Semn ~. 2) Care corespunde unei conventii sociale invechite; in conformitate cu o conventie perimata. Politete ~a. Purtare ~a. 3) (despre fire, caractere etc.) Care contine o prefacatorie; lipsit de naturalete; prefacut; artificial. ◊ Armament ~ armament care nu include arme atomice. Mijloace ~e mijloace clasice. [Sil. -ti-o-] /<fr. conventionnel, lat. conventionalis

ANTIsocial ~a (~i, ~e) Care incalca normele de conventie sociala. [Sil. -ci-al] /<fr. antisocial

CINIC ~ca (~ci, ~ce) si substantival Care tine de cinism; propriu cinismului. Om ~. ◊ Filozofie ~ca doctrina filozofica antica care propovaduia revenirea la natura, respingand normele si conventiile sociale si morale. /<fr. cynique, lat. cynicus

CONTRACT ~e n. 1) Acord stabilit intre doua persoane sau intre doua grupuri sociale; conventie. 2) Tratat international cu caracter bilateral sau multilateral; conventie. /<fr. contract, lat. contractus

CENZURA s.f. 1. (Ist.) Demnitatea si functia de cenzor in vechea Roma. 2. Control exercitat asupra publicatiilor si tipariturilor pentru a impiedica propagarea unor idei; organ care exercita acest control. 3. Functie psihologica care, in teoria lui Freud, refuleaza in inconstient dorintele neconforme cu conventiile sociale. ♦ Critica, blam public. [< lat. censura, cf. it. censura, fr. censure].

AUTARHIE s.f. 1. Situatia unui stat, a unei natiuni care isi satisface nevoile economice prin propriile-i puteri, fara import sau ajutor strain. ♦ Stat care se afla in aceasta situatie. 2. (In scoala cinicilor) Independenta indivizilor fata de toate conventiile sociale, considerate ca straine naturii. [Pron. a-u-, gen. -iei. / < it. autarchia, cf. fr. autarcie < gr. autarkeia].

AUTARHIE s. f. 1. (in scoala cinicilor) independenta indivizilor de toate conventiile sociale, considerate ca straine naturii. 2. politica de izolare a unui stat care isi satisface nevoile economice prin propriile-i puteri. (< fr. autarchie)

CENZURA s. f. 1. demnitatea si functia de cenzor (1). 2. control exercitat de anumite organe ale unui stat asupra publicatiilor, spectacolelor, emisiunilor si, in timp de razboi, asupra corespondentei trimise prin posta; organ care exercita acest control. 3. functie psihologica care, in teoria lui Freud, refuleaza in inconstient dorintele neconforme cu conventiile sociale. 4. critica, blam public. (< fr. censure, lat. censura)

BISERICA, biserici, s. f. 1. Cladire destinata celebrarii unui cult (crestin). ◊ Expr. A lua calea bisericii = a) a deveni evlavios, pios; a se pocai; b) p. ext. a imbatrani. A (nu) fi usa de biserica = a (nu) fi corect, cinstit. Cati iepuri la biserica = de loc; nimeni, nici unul. A nu fi dus (de multe ori) la biserica = a nu da importanta cuvenita conventiilor sociale; a avea curajul opiniei. 2. Comunitatea crestinilor care tin de acelasi cult. Biserica ortodoxa. – Lat. basilica.

A SE EMANCIPA ~ez intranz. 1) A deveni independent, eliberandu-se de conventiile morale si sociale. 2) (despre minori) A se comporta prea liber pentru varsta pe care o are; a avea purtari libertine. /<fr. emanciper, lat. emancipare

UNIUNE s. f. 1. unire a mai multor organizatii, grupuri sociale etc. pe baza unor conventii pentru apararea unor interese sau revendicarea unor drepturi comune; asociatie, alianta, confederatie. 2. asociere a mai multor provincii sau state intr-unul singur. (< fr. union, lat. unio)

UNIUNE s.f. 1. Unire a mai multor organizatii, grupuri sociale etc. facuta pe baza unor conventii pentru apararea unor interese comune sau pentru revendicarea unor drepturi comune; asociatie, alianta, confederatie. 2. Asocierea mai multor provincii sau state intr-unul singur. [Pron. -ni-u-. / cf. fr. union, it. unione, lat. unio].

CONDITIE ~i f. 1) Factor exterior de care depind fiintele sau lucrurile. 2) mai ales la pl. Concurs de imprejurari in care se produce un fenomen; context; conjunctura; circumstanta. In aceste ~i. In ~i favorabile. ◊ ~i de existenta totalitate a factorilor de mediu care asigura existenta oamenilor. 3) (despre acorduri, conventii etc.) Dispozitie suplimentara. ~ile unui armistitiu. ~i de pace. 4) Situatie sociala; loc in societate. ◊ De ~ care are calitati morale inalte; nobil. 5) Situatie de moment. In ~a noastra. 6) Situatie juridica. ~a unei persoane. [Art. conditia; G.-D. conditiei; Sil. -ti-e] /<fr. condition

conventie ~i f. 1) Acord stabilit intre doua persoane sau intre doua grupuri sociale; contract. 2) Tratat international cu caracter bilateral sau multilateral; contract. 3) Principiu admis in mod tacit si ipotetic pentru comoditatea descrierii sistematice. 4) mai ales la pl. Obiect statornicit pe baza de experienta (mai mult sau mai putin indelungata); practica uzuala; uzanta. [Art. conventia; G.-D. conventiei; Sil. -ti-e] /<fr. convention, lat. conventio, ~onis

CONTRACT s.n. 1. conventie (scrisa) prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ◊ Contract de munca = intelegere potrivit careia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; contract colectiv (de munca) = conventie scrisa incheiata de o institutie sau de o intreprindere cu muncitorii si functionarii repectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului. 2. Contract social = teorie idealista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii prin care oamenii renuntau de bunavoie la drepturile lor „naturale” in folosul unui organ suprem, care se obliga sa le apere viata, securitatea si proprietatea. [Pl. -te, -turi. / < lat. contractus, cf. fr. contrat].

CONTRACT s. n. 1. conventie, intelegere scrisa prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ♦ ~ de munca = contract potrivit caruia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; ~ colectiv de munca = contract incheiat de o institutie sau intreprindere cu muncitorii si functionatii respectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului; ~ economic = contract intre doua intreprinderi prin care o parte se obliga sa livreze anumite produse, sa presteze un serviciu sau sa execute o lucrare, iar cealalta sa plateasca pretul marfii sau al lucrarii, ori tariful serviciului efectuat. 2. teoria ului social = teorie rationalista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii intre oameni. 3. (bridge) numar de levate la care s-a angajat un jucator. (< lat. contractus, fr. contrat)

TRATA, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea fata de cineva sau de ceva o anumita comportare, a se purta cu cineva intr-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui oaspete mancare, bautura; a ospata. 3. Tranz. si refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economica, sociala, politica etc., cu scopul de a ajunge la o intelegere, la incheierea unei conventii etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (in scris sau oral) o tema stiintifica, literara etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semintele si plantele actiunii unor agenti chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (inv.) tracta vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare.

CONDITIE s. f. 1. imprejurare, fapt etc. care ofera cadrul pentru aparitia unui fenomen. 2. (biol.) ~tii de mediu = totalitatea factorilor in care sunt obligate sa traiasca organismele. 3. clauza (a unei intelegeri, a unei conventii). 4. (jur.) eveniment viitor si nesigur de care depinde nasterea sau stingerea unui drept. 5. situatie sociala a cuiva. ♦ ~ fizica = nivel superior al pregatirii fizice a unui sportiv. (< fr. condition, lat. conditio)

CONDITIE s.f. 1. Imprejurare, fapt etc. care prilejuieste, ofera cadrul pentru aparitia unui fenomen, imprejurare in care se produce un fenomen. 2. Clauza (a unei intelegeri, a unei conventii). 3. Intamplare viitoare si nesigura de care depinde existenta unei obligatii. ♦ Situatia unei persoane din punct de vedere juridic. 4. Situatie, stare fizica sau sociala a cuiva. ◊ Conditie fizica = situatie a unei persoane (mai ales sportiv) din punctul de vedere al starii sale fizice si al antrenamentului. [Gen. -iei, var. conditiune s.f. / cf. lat. conditio, fr. condition, it. condizione].

CONDITIE, conditii, s. f. 1. Fapt, imprejurare, de care depinde aparitia unui fenomen. 2. (La pl.) Imprejurare in care se petrece un fenomen. 3. Clauza a unei intelegeri, a unei conventii. Conditiile tratatului de pace. ◊ Loc. adj. si adv. Fara conditii = fara pretentii. ◊ Loc. conj. Cu conditia (ca sa)... = numai in cazul ca..., cu obligatia (ca sa)... 4. (Jur.) Intamplare viitoare si nesigura de a carei indeplinire atarna existenta unei obligatii. ♦ Situatie juridica a unei persoane. 5. Situatie sociala a cuiva. – Fr. condition.

CONDITIE, conditii s. f. 1. Fapt, imprejurare de care depinde aparitia unui fenomen sau care influenteaza desfasurarea unei actiuni, putand-o frana sau stimula. 2. (La pl.) Imprejurarile in care se petrece un fenomen. ◊ Conditii de mediu = totalitatea factorilor de mediu biotici si abiotici in care traieste o fiinta. 3. Clauza a unei intelegeri, a unei conventii, a unor negocieri etc. Conditiile tratatului de pace. ◊ Loc. adj. adv. Fara conditii = fara pretentii. ◊ Loc. conj. Cu conditia (ca sa)... = numai in cazul ca..., cu obligatia (ca sa)... 4. (Jur.) Eveniment viitor si nesigur de a carui indeplinire atarna existenta unei obligatii. ♦ Situatie juridica a unei persoane. 5. Situatie sociala a cuiva. 6. (Sport; in sintagma) Conditie fizica = situatie a unui sportiv din punct de vedere fizic si al pregatirii sale teoretice si practice. – Din fr. condition.