CONFESIONÁL², -Ă, confesionali, -e, adj. Care este în legătură cu o confesiune religioasă. [Pr.: -si-o-] – Din fr. confessionnel.

PROTESTANTÍSM s. n. confesiune religioasă creștină care s-a rupt de catolicism prin mișcarea Reformei din sec. XVI: bisericile luterană, reformată, anglicană, unitariană și numeroase secte. (< fr. protestantisme)

confesional, -ă adj. (fr. confessionnel, it. confessionale. V. pro-fesional). Relativ la o confesiune religioasă. S. n., pl. e (fr. confessionnal). Un fel de gherită [!] în care se pune preutu [!] catolic ca să-l asculte pe cel ce se spovedește.

PROTESTANTÍSM s. n. Denumire generală a confesiunilor religioase creștine care s-au rupt de catolicism prin mișcarea Reformei din sec. XVI. ♦ Totalitatea popoarelor protestante. – Din fr. protestantisme.

RIT, rituri, s. n. 1. Ritual (2). ♦ P. gener. Rânduială, tipic¹. 2. confesiune religioasă; religie; spec. veche credință religioasă. – Din ngr. ríton, lat. ritus, fr. rite.

LÁIC ~că (~ci, ~ce) și substantival Care nu ține de biserică; care este independent față de confesiunile religioase; mirean; lumesc. Învățământ ~. /<fr. laïque, lat. laicus

LUMÉSC ~eáscă (~éști) 1) Care ține de lume; propriu lumii. 2) Care desfată simțurile; trupesc; senzual. 3) Care nu ține de biserică; independent de confesiunile religioase; laic; mirean. Poezie ~ească. /lume + suf. ~esc

LUTERANÍSM s.n. Denumire generală a confesiunii religioase creștine separate de catolicism prin reformele din sec. XVI. V. protestantism. [< fr. luthéranisme, cf. Luther – reformator al bisericii creștine din Germania în sec. XVI].

CONFESIONÁL, -Ă adj. Care aparține confesiunilor religioase. // s.n. (La catolici) Loc (în biserică) unde preotul ascultă spovedania. [Pron. -si-o-. / < fr. confessionnal, cf. it. confessionale].

CONFESIONÁL², -Ă adj. 1. care aparține unei confesiuni religioase. 2. care are caracterul unei confesiuni (1). (< fr. confessionnel)

cult (cúltă), adj. – Instruit. Lat. cultus (sec. XIX). – Der. cult, s. n. (omagiu adus prin acte religioase; religie, confesiune); cultiva, vb., din fr. cultiver; sec. XVIII (înainte cultivi(rui), cultiverisi, din germ. kultivieren); cultivabil, adj.; cultivator, s. m.; cultură, s. f., din fr. culture; cultural, adj.; incultură, s. f.; incult, adj., din fr.; necultivat, adj.

RIT ~uri n. 1) v. RITUAL. 2) Credință religioasă; cult; religie; confesiune. 3) fig. Rânduială tipizată și invariabilă. /<ngr. ríton, lat. ritus, fr. rite

REFORMÁT, -Ă, reformați, -te, adj. 1. (Despre materiale, mașini, unelte etc.) Scos din uz, dat la reformă (3). 2. (Despre militari) Scos din evidența sau din serviciul armatei (ca inapt din punct de vedere fizic). 3. Care ține de cultul religios protestant. ♦ (Substantivat) Persoană de confesiune creștină protestantă; p. restr. calvin. – V. reforma. Cf. fr. réformé, lat. reformatus.

RIT s.n. 1. Practică, ceremonie religioasă; ritual. ♦ (Fig.) Rânduială, tipic. 2. confesiune (2). [Pl. -uri. / cf. fr. rite, it. rito, lat. ritus].

CONSISTÓRIU s.n. 1. Consiliu al împăraților romani. ♦ Loc unde se ținea acest consiliu. 2. Instanță judecătorească ecleziastică. ♦ Consiliu al c**********r, prezidat de papă. ♦ Adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc. [Pron. -riu. / < lat. consistorium – adunare, cf. fr. consistoire, germ. Konsistorium, it. consistorio].

CONSISTÓRIU s. n. 1. consiliu al împăraților romani. ◊ locul unde se ținea. 2. instanță judecătorească ecleziastică. ◊ consiliu al c**********r, prezidat de papă. ◊ adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc. (< lat. consistorium, fr. consistoire)

CULT s.n. 1. Adorare mistică a unor ființe reale sau fantastice ori a unor idei abstracte; act religios făcut în cinstea unei divinități. ♦ Totalitatea ritualurilor unei religii. 2. Religie, confesiune. 3. Sentiment de admirație, de respect, de dragoste profundă pentru cineva sau ceva. [Pl. -te, -turi. / < fr. culte, cf. lat. cultus].

AUGSBURG, oraș în S Germaniei (Bavaria), 405 mii loc. (1987, cu suburbiile). Ind. textilă, constr. aeronautice, electronică, chimică. În sec. 14-16 centru comercial-financiar și al umanismului și artei germane. Monumente: vestigii romane, catedrală (sec. 11-15), Biserica Sankt Ulrich und Afra (sec. 15-17), primărie (sec. 17). Muzee. Aici a fost prezentată în 1530 „confesiunea de la A.”, expunere a tezelor luteranismului, alcătuită de Philipp Melanchton. În 1555 s-a încheiat „pacea religioasă” între principii germani și împăratul Carol V, care confirma deplina independență religioasă a principilor. În 1686 s-a constituit aici Liga de la A. (Olanda, Împăratul german, Spania, Suedia, majoritatea statelor germane și Anglia, din 1689) împotriva Franței.

CULT¹, culte, s. n. 1. Omagiu care se aduce divinității prin acte religioase; manifestare a sentimentului religios prin rugăciuni și prin acte rituale; totalitatea ritualurilor unei religii. 2. Sentiment exagerat de admirație, de respect, de venerație, de adorație față de cineva sau de ceva. 3. Religie, confesiune. – Din fr. culte, lat. cultus.

CONFESIÚNE s.f. 1. Mărturisire, destăinuire a unor gânduri, a unor fapte sau a unor sentimente intime. ♦ Scriere literară care cuprinde mărturisirea unor gânduri și sentimente legate de viața intimă a autorului. 2. Religie, credință religioasă, cult. [Var. confesie s.f. / cf. fr. confession, it. confessione, lat. confessio].

CULT¹ s. n. 1. adorare mistică, religioasă a unor obiecte, forțe naturale, ființe reale sau fantastice ori a unor abstracțiuni personificate; act religios făcut în cinstea unei divinități. ◊ sentiment de venerație, de respect, de dragoste profundă pentru cineva sau ceva. ♦ ~ ul personalității = atitudine de admirație sistematică față de un conducător politic. 2. totalitatea ritualurilor unei religii. 3. religie, confesiune (2). (< fr. culte, lat. cultus)

RĂZBOAIELE RELIGIOASE DIN FRANȚA (1562-1598), nume dat războaielor dintre catolici și protestanții calvini (numiți în Franța hughenoți). Edictul de toleranță din 17 ian. 1562 acorda protestanților libertatea cultului religios, ceea ce a provocat reacția partidei catolice. Uciderea protestanților calvini de la Wassy (1 mart. 1568) a declanșat seria celor opt războaie, întrerupte de scurte armistiții. Un moment dramatic al acestor confruntări l-a constituit masacrarea hughenoților din Paria în Noaptea Sf. Bartolomeu (23/24 aug. 1572). În timpul luptelor au murit atât ducele de Guise (1550-1588), conducătorul catolicilor cât și al Ligii Sfinte (dec. 1588), precum și regele Henric al III-lea asasinat la 1 aug. 1589. Henric III de Navarra, conducătorul hughenoților și urmașul legitim (din 1572) al lui Henric III al Franței, îi succede la tron la 2 aug. 1589, ca Henric IV (încoronat la 27 febr. 1594), întemeind dinastia regală a Bourbonilor. El îmbrățișează confesiunea catolică (iul. 1593), aducând pacea în Regatul Franței. La 13 apr. 1598 Edictul din Nantes acorda libertatea cultului protestant și garantarea drepturilor civile, juridice, politice și militare pentru hughenoți, în regat.