MORAVURI s. n. pl. Totalitatea obiceiurilor si deprinderilor unui popor, ale unui grup social sau ale unei persoane; conduita morala, moralitate. Bunele moravuri = decenta in comportare. – Din naravuri (refacut dupa lat. mos, moris).

ETIC, -A, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Stiinta care se ocupa cu studiul teoretic al valorilor si conditiei umane din perspectiva principiilor morale si cu rolul lor in viata sociala; totalitatea normelor de conduita morala corespunzatoare; morala. 2. Adj. Privitor la etica (1), de etica, bazat pe etica, conform cu etica; moral. – Din fr. ethique, lat. ethicus.

ETICA f. Totalitate a normelor de conduita morala. [G.-D. eticii] /<lat. ethica

MORAVURI n. pl. Obiceiuri, traditii sau deprinderi de conduita morala. /Din naravuri

A OTRAVI ~esc tranz. 1) (fiinte) A ucide cu otrava. 2) A face sa se otraveasca. 3) (substante, produse alimentare sau agricole etc.) A trata cu otrava. ◊ ~ sufletul a invenina. 4) fig. (persoane, mai ales, din randurile tineretului) A supune unei influente daunatoare (facand sa incalce normele de conduita morala). [Sil. -tra-] /<sl. otraviti

ETOTEHNICA s.f. Sistem de reguli de conduita morala; tehnica morala. [< etos + tehnica].

OPORTUNISM s.n. 1. Lipsa de conduita morala, de fermitate si de principialitate, urmarind satisfacerea intereselor personale prin adoptarea si aplicarea, dupa imprejurari, a unor pareri si principii potrivite momentului. 2. Curent ideologic si politic in randurile unor partide ale clasei muncitoare, care promoveaza ideea renuntarii la mijloacele luptei revolutionare, la transformarea revolutionara a societatii. [Cf. fr. opportunisme, rus. opportunizm].

ETIC, -A I. adj. referitor la etica; moral. II. s. f. 1. disciplina filozofica, studiul aspectelor teoretice si practice ale moralei; teoria filozofica a moralei. 2. ansamblul normelor de conduita morala corespunzatoare ideologiei unei anumite clase sau societati. (< fr. ethique, lat. ethicus, gr. ethikos)

ETOTEHNICA s. f. sistem de reguli de conduita morala. (< eto- + -tehnica²)

OPORTUNISM s. n. 1. curent ideologic-politic (in miscarea muncitoreasca) care promova ideea renuntarii la mijloacele luptei revolutionare. 2. lipsa de conduita morala, de fermitate si de principialitate, urmarind satisfacerea intereselor personale; oportunitate (2). (< fr. opportunisme, rus. opportunizm)

MORAL, -A, morali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care apartine moralei, conduitei admise si practicate intr-o societate, care se refera la morala; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care contine o invatatura; moralizator. 2. Care apartine psihicului, spiritului, intelectului, care se refera la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultatilor sufletesti si spirituale. 2. Stare afectiva, dispozitie sufleteasca temporara care priveste puterea, dorinta, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultatile. ♦ Curaj, tarie sufleteasca. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a imbarbata (pe cineva). A(-i) scadea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

PSIHAGOGIE s. f. 1. ansamblu de actiuni si tehnici educative care urmaresc (re)modelarea conduitei morale a individului, potrivit cerintelor mediului social. 2. psihoterapie prin metode educative. (< fr. psychagogie)

GRESI, gresesc, vb. IV. 1. Intranz. A comite o greseala; p. ext. a se insela. ♦ Intranz. si tranz. A nu nimeri tinta, obiectivul ochit; a da gres. 2. Tranz. A executa ceva gresit, rau. ♦ A lua un lucru drept altul; a incurca, a confunda. ◊ Expr. A gresi drumul (sau calea) = a (se) rataci; p. ext. a se abate de la regulile morale, de conduita. 3. Intranz. A se face vinovat de ceva fata de cineva, a face cuiva un rau, un neajuns; p. ext. a pacatui. – Din sl. gresiti.

moralITATE s. f. Insusirea a ceea ce este moral (I 1); natura, caracterul, valoarea unui fapt, a conduitei unei persoane sau a unei colectivitati din punct de vedere moral. ♦ Comportare, conduita, moravuri in conformitate cu principiile morale; cinste, buna purtare. – Din lat. moralitas, -atis, fr. moralite.

ONOARE f. 1) Demnitate morala, care caracterizeaza conduita; cinste. ◊ De ~ a) demn de incredere; b) care angajeaza cinstea cuiva; c) onorific. Pe cuvantul meu (tau, lui etc.) de ~ (sau pe ~ea mea (ta, lui etc.) formula folosita pentru a confirma ceva sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2) Autoritate morala de care se bucura cineva. 3) Amor propriu. *Garda de ~ garda simbolica instituita in semn de respect cu ocazia unei solemnitati. 4) Semn distinctiv care se acorda cuiva pentru merite recunoscute; cinste. A munci pentru ~. [G.-D. onoarei] /<lat. honor, ~oris, fr. honneur, it. onore

PRECEPT s.n. Principiu, invatatura morala; regula de conduita. ♦ Sfat, recomandare. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. precepte, lat. praeceptum].

PRECEPT, precepte, s. n. Formula, principiu, invatatura care sta la baza unei doctrine (mai ales morale); norma, regula de conduita. ♦ Recomandare, sfat, povata. Precepte de igiena. [Pl. si: precepturi] – Din fr. precepte, lat. praeceptum.

PRECEPT s. n. principiu, invatatura morala; norma, regula de conduita. ◊ sfat, recomandare. (< fr. precepte, lat. praeceptum)

DEZAXA, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axa din pozitia ei normala. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normala de conduita; a-si pierde echilibrul moral (si mintal). – Din fr. desaxer.

KALOKAGATHIA s.f. (Liv.) Caracterul si conduita unui om de o probitate scrupuloasa. ♦ (In filozofia greaca) Termen desemnand idealul armonizarii virtutilor morale cu frumusetea fizica, uniunea indisolubila dintre bine si frumos, dintre etic si estetic. [< gr. kalokagathia].

NORMA, norme, s. f. 1. Regula, dispozitie etc. obligatorie, fixata prin lege sau prin uz; ordine recunoscuta ca obligatorie sau recomandabila. ◊ Norma morala (sau etica) = regula privitoare la modul de comportare a omului in societate, la obligatiile sale fata de ceilalti oameni si fata de societate. Norma juridica = regula de conduita cu caracter general si impersonal, emisa de organele de stat competente, a carei respectare poate fi asigurata prin constrangere. ♦ Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a putea obtine un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de munca pe care cineva trebuie sa o presteze intr-o unitate de timp; (concr.) produs realizat in acest timp. ◊ Norma de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrari in conditii specifice date. Norma tehnica = norma stabilita prin mijloace stiintifice, pe baza unor conditii tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.