BOBINA, bobine, s. f. Mosor de diverse forme, pe care se infasoara ata, sarma, cablu electric etc.; p. ext. mosorul impreuna cu spirele infasurate pe el. ♦ Spec. Ansamblu de spire format prin infasurarea in serie a unuia sau a mai multor conductoare electrice. – Din fr. bobine.

PARALEL, -A, paraleli, -e, adj., s. f., (5, 7) paraleluri, s. n. 1. Adj., s. f. (Dreapta, plan) care are toate punctele la aceeasi distanta de o alta dreapta sau de un alt plan cu care nu se intretaie, oricat s-ar prelungi. ◊ Legatura (electrica) in paralel = ansamblu de doua sau de mai multe conductoare electrice, acumulatoare, pile etc. care au aceeasi tensiune electrica la borne. 2. Adj. Care exista, se produce, evolueaza concomitent cu altceva. ♦ (Adverbial) In acelasi timp, concomitent. 3. S. f. Comparare a doua fiinte, a doua opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemanarile si deosebirile dintre ele); paralelism (2). ◊ Loc. vb. A (se) pune in paralela (sau, n., in paralel) (cu...) = a se compara. ♦ (Lit.) Varianta a portretului, care consta in prezentarea simultana a doua personaje si in compararea lor in scopul stabilirii trasaturilor specifice fiecarui personaj. 4. S. f. Fiecare dintre cercurile imaginare care unesc punctele cu aceeasi latitudine de pe suprafata Pamantului si care rezulta din intersectarea suprafetei Pamantului cu un plan paralel cu planul ecuatorial. 5. S. n. (Mat.) Cerc situat pe o suprafata de rotatie, obtinut prin intersectia acestei suprafete cu un plan perpendicular pe axa ei de rotatie. ◊ (Astron.) Paralel ceresc = cerc mic de pe sfera cereasca descris de o stea in miscarea ei diurna. 6. S. f. (La pl.) Aparat de gimnastica format din doua bare orizontale si paralele asezate (la inaltimi diferite sau identice) pe stalpi verticali; (la sg.) fiecare dintre cele doua bare ale acestui aparat. 7. S. n. Instrument folosit la trasarea (pe o piesa a) unor distante sau a unor linii paralele (1) cu un plan dat. – Din lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallele, germ. Parallele.

LEGATURA, legaturi, s. f. I. 1. Legare; mod de a uni doua corpuri, prin care se limiteaza mobilitatea lor relativa si care permite de obicei transmiterea unor miscari de la unul la celalalt; jonctiune. ♦ Spec. Mod de impletire a firelor de urzeala cu firele de batatura. ♦ Cuplare a mai multor conductoare electrice, a mai multor acumulatoare, pile etc. ♦ Unire a unor particule care constituie o molecula, un atom, un nucleu etc. ◊ Forta de legatura = forta care uneste intre ele particulele constitutive ale unui sistem material. Energie de legatura = energie eliberata la formarea unui sistem material. 2. Mijloc de comunicare (aeriana, telegrafica etc.). 3. Piesa, dispozitiv, obiect (flexibil) care uneste sau fixeaza doua sau mai multe obiecte, cu care este fixat, imobilizat cineva sau ceva. 4. Basma. ♦ (Inv.) Cravata. ♦ Fasa, bandaj. 5. Scoartele si cotorul in care se afla legata o carte. 6. Obiecte legate impreuna (intr-o panza sau cu o sfoara, o curea etc.) spre a se pastra sau a se transporta mai usor; sarcina, boccea; manunchi. II. Fig. 1. Relatie intre fenomene, persoane, colectivitati etc. 2. Relatie de rudenie, de dragoste sau de prietenie. ♦ (Mai ales la pl.) Relatie, cunostinta printre oamenii de seama sau influenti. 3. Contact stabilit si mentinut intre diferite persoane, institutii, state etc. ◊ Agent de legatura = agent care tine un contact permanent intre doua unitati militare, intre doua grupuri de comanda etc. Om de legatura = om care asigura contactul permanent intre doua institutii, doua intreprinderi etc. 4. (Inv.) Acord, intelegere, conventie. 5. Concordanta intre partile unei expuneri, ale unei argumentari. 6. (In loc. prep.) In legatura cu... = referitor la... – Lat. ligatura.

CONDUCTA, conducte, s. f. Teava, ansamblu de tevi din metal, beton, lemn etc. sau instalatie destinate transportului fluidelor sau materialelor pulverulente, pe un anumit traseu. ◊ Conducta electrica = conductor sau ansamblu de conductoare electrice de metal si cu lungime mare, folosit pentru efectuarea legaturilor conductive in instalatiile electrice. – Din lat. conductus.

RADIOFICATIE s.f. Sistem de radioreceptie in care un singur aparat receptor puternic serveste mai multe difuzoare, instalate la distanta si legate de el prin conductoare electrice. [Gen. -iei. / < rus. radiofikatiia].

CONECTA vb. I. tr. A lega, a uni, a conexa doua conductoare electrice. [< lat. connectere, fr. connecter].

CONECTA vb. tr. a lega intre ele doua sau mai multe conductoare electrice; a lega un aparat, o masina etc. la circuitul electric. (< fr. connecter, lat. connectere)

CONEXIUNE s. f. 1. legatura, inlantuire; interconditionare intre obiecte, fenomene si procese; raport reciproc, relatie de conexitate; concatenatie. ♦ (fil.) ~ generala (sau universala) = totalitatea formelor de legatura, interactiune si conditionare reciproca a obiectelor si fenomenelor in miscare din univers; ~ inversa = feedback. 2. legatura intre doua sau mai multe conductoare electrice. 3. conectare. (< fr. connexion, lat. conexio)

RADIOFICATIE s. f. sistem de radioreceptie in care un singur aparat receptor puternic serveste mai multe difuzoare, instalate la distanta si legate de el prin conductoare electrice. (< rus. radiofikatiia)

CIRCUIT (fr., lat.) s. n. 1. (TEHN.) Sistem de medii prin care pot circula particule materiale (apa, abur, gaze, particule incarcate cu sarcini electrice etc.). ◊ C. electric = sistem de medii prin care trece curentul electric; este constituit din conductoare electrice, rezistoare, bobine, condensatoare, tuburi electronice, elemente semiconductoare etc., caracterizate prin rezistenta, capacitate si inductivitate, care reprezinta parametrii c.e. ◊ C. Oscilant = c. electric format dintr-o bobina si un condensator, care intretine oscilatii ale cimpului electromagnetic. ◊ C. imprimat v. imprimat. ◊ C. magnetic = sistem de medii (in cea mai mare parte materiale feromagnetice) prin care se poate inchide fluxul magnetic al unei masini sau al unui aparat electric. ♦ (INFORM.) C. informational = cale parcursa de o informatie, din momentul producerii pina la clasarea sau distrugerea sa, in cadrul unui sistem informational. ◊ C. integrat = pastila semiconductoare pe care sint realizate, prin diferite tehnologii de fabricatie, diode, tranzistoare, condensatoare si rezistoare, interconectate in scopul obtinerii unor functii specifice; pastila este introdusa intr-o capsula ceramica sau din material plastic, cu un set de terminale metalice (pini) conectate la bornele de intrare, iesire si de alimentare ale circuitelor existente pe pastila. 2. Circuitul apei in natura = proces complex si continuu de circulatie a apei in cadrul invelisului geografic (hidrosfera, atmosfera, litosfera), care cuprinde evaporarea, formarea norilor, precipitatiile atmosferice si scurgerea lor pe pante, infiltrarea si formarea apelor subterane si de suprafata, si care este conditionat de radiatia solara si de forta gravitationala. ◊ C. biologic = drumul parcurs in biosfera de diferite elemente chimice extrase din mediul abiotic de catre organismele vii, constituind o parte a circuitelor biogeochimice; ciclu biologic. Se realizeaza prin intermediul producatorilor primari care sintetizeaza materia organica din elementele anorganice si prin consumatorii vegetali (erbivore) si animali (carnivore, insectivore). ◊ C. biogeochimic = itinerar complet, al materiei in natura, incluzand c. biologic si etapa transformarii materiei organice in materie anorganica de catre o categorie de organisme descompunatoare (bacterii si ciuperci). 4. (EC.) Succesiune a fazelor pe care le parcurge un produs de la producator la consumator (productie, circulatie, repartitie, consum), perturbarea activitatii la nivelul uneia dintre aceste faze sau a inlantuirii lor antrenind intreruperea circuitului economic. ◊ C. economic = a) ansamblul relatiilor macroeconomice care se stabilesc intre diferitele structuri economice nationale (structurile de productie si de consum, monetare si financiare, de regularizare, relatiile cu exteriorul); b) unitatea si interdependenta dintre fluxurile reale (al produselor si al factorilor de productie) si fluxurile monetare (intre diferitele grupe sociale, constituind veniturile unora si cheltuielile altora). ◊ Circuitul economic national = ansamblul legaturilor ce se stabilesc la scara nationala intre unitati economice, ramuri sau zone teritoriale, prin care acestea ofera si primesc, pe baza de reciprocitate, valori materiale si spirituale necesare desfasurarii optime a fluxului continuu al productiei, a dezvoltarii economico-sociale a tarii. ◊ Circuitul economic mondial = ansamblul legaturilor, schimburilor si tranzactiilor economice intre statele lumii (comertul international, cooperarea economica si tehnico-stiintifica, relatiile financiare si de credit internationale, schimbul de valori culturale, turismul etc.). 5. Itinerar al unei calatorii (cu intoarcere la locul de plecare).

CONDENSATOR (‹ fr. {i}) s. n. 1. (TEHN.) Schimbator de caldura intr-o instalatie termica, racit cu aer sau apa, in care fluidul refrigerent, prealabil comprimat, trece din starea de vapori in stare lichida. 2. C. electric = sistem de doua conductoare electrice (armaturile c.) separate printr-un mediu izolant si care se incarca cu sarcini electrice egale si de semne contrare daca se aplica o tensiune continua; se foloseste ca acumulator de sarcina electrica sau ca element al circuitelor de curent alternativ, caracteristica sa fiind capacitatea electrica.

BORNA, borne, s. f. 1. Stalp fixat pe marginea unui drum pentru indicarea kilometrajului, a distantei pana la localitatile de pe sosea etc. ♦ Stalp implantat la distante regulate in marginea unui drum carosabil. 2. Piesa de contact montata la capatul unui conductor electric. – Din fr. borne.

ANCOSA s. f. 1. (Cin.) Decupare facuta pe marginea peliculei cinematografice pentru a declansa anumite operatii in procesul de developare. 2. (Elt.) Canal facut intr-o piesa metalica pentru a introduce in el conductorii electrici ai unei infasurari. – Din fr. encoche.

ARAMA, (2) aramuri, s. f. 1. Metal de culoare rosiatica, extrem de maleabil, de ductil si foarte bun conductor electric; cupru. ◊ Expr. A-si da arama pe fata = a-si arata adevaratul caracter (nemairespectand convenientele sociale, politetea). 2. (La pl.) Obiecte facute din arama (1). – Lat. *aramen (= aeramen).

conductor, -OARE, conductori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezinta conductibilitate electrica sau conductibilitate termica. ◊ conductor electric = piesa cu conductanta mare, folosita pentru realizarea circuitelor electrice prin legaturi conductive. 2. S. m. si f. Functionar la calea ferata care controleaza biletele calatorilor si supravegheaza vagoanele. ♦ (Rar) Vatman; sofer. ♦ Supraveghetor si diriguitor al unei echipe de lucratori; sef de echipa. 3. S. m. si f. (Inv.) Calauza. – Din fr. conducteur, lat. conductor.

OHM, ohmi, s. m. Unitate de masura a rezistentei electrice, in sistemul de unitati metru-kilogram-secunda-amper, egala cu rezistenta pe care o opune un conductor electric strabatut de un curent de un amper la tensiunea de un volt. [Pr.: om] – Din fr. ohm.

CONDUCTIV, -A, conductivi, -e, adj. Referitor la conductibilitatea electrica. ◊ Legatura conductiva = legatura intre doua elemente de circuit electric, realizata prin intermediul unui conductor electric, al unui aparat de conectare sau al unui conector; legatura galvanica. – Din fr. conductive.

LITA¹, lite, s. f. Fascicul de fire subtiri de metal, rasucite sau nerasucite, folosit drept conductor electric. – Din germ. Litze.

ELECTROCINETIC, -A, electrocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramura a electromagnetismului care studiaza starile si fenomenele stationare din conductoarele electrice parcurse de curenti electrici de conductie. 2. Adj. Care se refera la electrocinetica (1), care apartine electrocineticii. – Din fr. electrocinetique.

ELECTROD, electrozi, s. m. conductor electric prin care intra sau iese curentul dintr-un mediu conductor sau din vid. – Din fr. electrode.

CURENTA, pers. 3 curenteaza, vb. I. Tranz. (Despre un conductor de electricitate) A provoca cuiva un soc (mai usor) prin atingere. ♦ Refl. (Despre fiinte) A atinge un conductor electric suportand un soc (mai usor). – Din curent.

CURENTAT, -A, curentati, -te, adj. (Despre fiinte) Care a suferit un soc (usor) atingand un conductor electric. – V. curenta.

CABLU ~ri n. 1) Franghie groasa din fire vegetale sau metalice rasucite, folosita la tractiune sau la ridicat greutati. ~ de acostare. ~ de remorcare. 2) conductor electric format din fire metalice izolate. 3) Unitate de masura a lungimii (egala cu o zecime de mila marina) folosita in navigatie. /<fr. cable

A CURENTA ~ez 1. tranz. 1) (despre conductori electrici) A expune curentului electric prin atingere, producand un soc. 2) (fiinte) A expune curentului de aer dintr-o incapere. 2. intranz. A provoca un soc fiind expus actiunii curentului electric sau de aer. /Din curent

A SE CURENTA ma ~ez intranz. A se atinge de un conductor electric, contractand un soc. /Din curent

ELECTROD ~zi m. conductor electric care realizeaza contactul intre un mediu si o sursa sau un consumator de energie electrica. [Sil. e-lec-trod] /<fr. electrode

A IZOLA ~ez tranz. 1) (obiecte, fiinte) A desparti de mediul inconjurator. 2) (persoane) A face sa se izoleze; a sihastri; a schimnici; a pustnici. 3) (bolnavi contagiosi) A separa de oamenii sanatosi, pentru a evita contagierea. 4) A acoperi cu un material protector (pentru a exclude transmiterea caldurii, frigului, umezelii, zgomotului etc.). 5) (conductori electrici) A desparti cu un material dielectric de alte corpuri care conduc curentul electric (pentru a evita accidentele). /<fr. isoler

SNUR ~uri n. 1) Sfoara de bumbac, de lana sau de metal, folosita ca ornament la haine sau la mobilier; siret; gaitan; ceapraz. 2) reg. Bentita ingusta de material textil, tesuta tubular sau in fasie, folosita pentru a incheia si a strange incaltamintea, unele haine etc.; siret. 3) conductor electric flexibil, intrebuintat pentru a racorda diferite aparate la reteaua de curent. /<germ. Schnur

CORDON s.n. I. 1. Cingatoare (de panza, de piele etc.), centura, curea. 2. conductor electric de lita (rasucita), izolat si strans intr-un invelis protector. 3. Corp fibros. ♦ Structura anatomica cilindrica lunga. 4. Cordon litoral = forma de relief din zona tarmurilor joase, rezultand din acumularea aluviunilor aduse de valuri si de curenti marini, care separa un golf de mare; perisip. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decat partea centrala. II. Sir de posturi militare care efectueaza serviciul de paza; linie, sir de soldati care pastreaza ordinea in anumite situatii. ◊ Cordon sanitar = totalitatea masurilor de izolare la care este supusa o localitate sau o tara bantuita de o contagiune; (concr.) patrula, formatie militara care asigura aceasta izolare. [Pl. -oane, var. cordun s.n. / < fr. cordon, cf. it. cordone].

COSA s.f. (Electr.) Garnitura metalica la marginea unui conductor electric; borna. [< fr. cosse].

ELECTROD s.m. Capatul unui circuit electric prin care continua sa treaca curentul; conductor electric prin care trece curentul. [< fr. electrode, cf. fr. electro-, gr. odos – drum].

PIPA s.f. 1. Conducta cu sectiunea de iesire sau de intrare mai mare decat sectiunea curenta. ♦ Tub de portelan curbat folosit pentru protejarea conductoarelor electrice impotriva apei de ploaie la intrarea acestora in peretii unei cladiri. 2. Piesa rotitoare care inchide succesiv circuitele electrice ale bujiilor unui motor cu electroaprindere. [< engl., fr. pipe].

TERMOREZISTENTA s.f. Proprietate a unui material termorezistent. ♦ (Concr.) (Semi)conductor electric a carui rezistenta este influentata de schimburile de caldura cu mediul inconjurator. [< fr. thermoresistance].

LITA s.f. conductor electric format dintr-un grup de fire metalice subtiri, infasurate impreuna in acelasi sens. [< germ. Litze].

ANCOSA s. f. 1. crestatura. 2. decupare pe marginea filmelor cinematografice, care actioneaza dispozitivul de schimbare a iluminarii in portiunea masinii de copiat. 3. canal intr-o piesa metalica pentru a introduce conductorii electrici. (< fr. encoche)

CORDON s. n. I. 1. cingatoare (de stofa, de piele etc.) 2. conductor electric de lita, izolat si strans intr-un invelis protector. 3. corp fibros. ◊ structura anatomica cilindrica lunga. 4. ~ litoral = fasie ingusta de uscat rezultata din acumularea aluviunilor aduse de valuri si de curentii marini, care separa marea de un golf sau de o laguna; perisip. 5. margine a unei monede cu grosimea mai mare decat partea centrala. 6. (arhit.) mulura orizontala pe un perete. II sir de posturi militare de paza; sir de soldati care pastreaza ordinea in anumite pozitii. ♦ ~ sanitar = totalitatea masurilor de izolare la care este supusa o zona bantuita de o contagiune; formatie militara care asigura aceasta izolare. (< fr. cordon)

COSA s. f. 1. obiect protector din metal care se introduce in interiorul unei bucle formate la capatul unui cablu. 2. inel metalic fixat la marginea unui conductor electric pentru a stabili contactul; borna. (< fr. cosse)

ELECTROCINETIC, -A s. f. referitor la electrocinetica. II. s. f. ramura a electromagnetismului care studiaza starile si fenomenele stationare din conductoarele electrice parcurse de curenti electrici de conductie. (< fr. electrocinetique)

ELECTROD s. m. conductor electric prin care intra (anod) sau iese (catod) curentul. (< fr. electrode)

FOTOREZISTENTA s. f. conductor electric a carui rezistenta variaza in functie de iluminare, functionand pe baza efectului fotoelectric intern. (< fr. photoresistance)

LITA s. f. conductor electric dintr-un fascicul de fire metalice subtiri, infasurate impreuna in acelasi sens. (< germ. Litze)

PIPA s. f. 1. conducta cu sectiunea de iesire sau de intrare mai mare decat cea curenta. ◊ tub de portelan curbat pentru protejarea conductoarelor electrice impotriva apei de ploaie la intrarea acestora in peretii unei cladiri. 2. piesa rotitoare care inchide succesiv circuitele electrice ale bujiilor unui motor cu electroaprindere. (< engl., fr. pipe)

SUPERconductor s. n. conductor electric de mare capacitate. (< engl. superconductor)

TERMOREZISTENTA s. f. proprietate a unui material termorezistent. ◊ (semi)conductor electric a carui rezistenta este influentata de schimburile de caldura cu mediul inconjurator. (< fr. thermoresistance)

FOTOREZISTIV, -A, fotorezistivi, -e, adj. Care se refera la dependenta rezistentei electrice a conductoarelor sau semiconductoarelor de iluminarea suprafetei lor. – Din fr. photoresistif.

ELECTROconductor, -OARE, electroconductori, -oare, adj. (Despre corpuri sau materiale) Care prezinta conductibilitate electrica. – Electro- + conductor.

ELECTROconductor ~oare (~ori, ~oare) (despre corpuri sau materiale) Care prezinta conductibilitate electrica. /Electro- + conductor

TORTA ~e f. 1) Mijloc rudimentar de iluminare, constand dintr-un bat infasurat la un capat cu calti imbibati cu o substanta inflamabila; facla. 2) Descarcare electrica (pe conductoare de inalta frecventa), avand aspectul unei flacari de lumanare. [G.-D. tortei] /<it. torcia

FOTOREZISTIV, -A adj. Referitor la dependenta rezistentei electrice a conductoarelor sau semiconductoarelor fata de iluminarea suprafetei lor. [< fr. photoresistif].

ELECTROconductor, -OARE adj. (despre corpuri, materiale) care prezinta conductibilitate electrica. (< electro- + conductor)

ARMATURA, armaturi, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice prinse intre ele care intaresc o constructie (de beton armat). ♦ Constructie care sustine o galerie subterana. 2. Totalitatea pieselor metalice ale unei instalatii alcatuite din tevi sau conducte. 3. Totalitatea aparatelor si dispozitivelor de comanda, de control, de siguranta etc., montate la o instalatie, la o masina etc. ♦ Ansamblul conductoarelor unui condensator electric. ♦ Invelis protector al unui cablu electric. 4. (Biol.; in sintagma) Armatura bucala = totalitatea pieselor anatomice care alcatuiesc aparatul bucal al insectelor si crustaceelor. – Din fr. armature, lat. armatura (dupa arma).

CONDUCTIVITATE s. f. Valoarea rezistentei specifice electrice a unui conductor. – Din fr. conductivite.

ARMATURA ~i f. 1) Ansamblu de bare metalice, care intaresc o constructie de beton armat. 2) Ansamblul elementelor de sustinere a unei lucrari miniere subterane. 3) Totalitate a pieselor metalice ale unor instalatii alcatuite din tevi, conducte etc. 4) Totalitate a aparatelor de control (de comanda, de siguranta etc.), montate la o instalatie sau la o masina. 5) Imbracaminte metalica de protectie a unui cablu electric. 6) Fiecare dintre conductoarele unui condensator electric. [G.-D. armaturii] /<lat. armatura, fr. armature

CONDUCTIVITATE f. Valoare a rezistentei specifice electrice a unui conductor. /<fr. conductivite

CONDUCTIV, -A adj. Referitor la conductibilitatea electrica; care conduce, conductor. [< fr. conductif].

FARAD s. m. unitate de masura pentru capacitatea electrica, capacitatea unui conductor al carui potential este de un volt, cu o sarcina de un coulomb. (< fr. farad)

BIFILAR, -A, bifilari, -e, adj. 1. (Despre circuite) Format din doua fire. 2. (Tehn.; despre cabluri electrice) Format din doi conductori separati. – Din fr. bifilaire, engl. biphilar.

INSTALATIE, instalatii, s. f. 1. Faptul de a (se) instala. 2. Ansamblu de constructii, de masini etc. montate astfel incat sa formeze un tot in scopul executarii unei anumite functiuni sau operatii in procesul de productie. ◊ Instalatie electrica = ansamblu unitar de conductoare, aparate, masini etc. destinate producerii sau utilizarii energiei electrice. [Var.: instalatiune s. f.] – Din fr. installation.

ELECTROCALORIC, -A, electrocalorici, -ce, adj. Referitor la caldura dezvoltata sau absorbita in conductoare prin trecerea curentului electric, care apartine acestei calduri. – Din germ. Elektrokalorik.

ELECTRODINAMIC, -A, electrodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la starile si la fenomenele legate de prezenta campului electromagnetic variabil in timp; referitor la actiunile care se exercita intre conductoarele parcurse de curentii electrici; care apartine acestor stari, fenomene si actiuni. ♦ (Despre instrumente de masura) Bazat pe interactiunea dintre doua bobine parcurse de curent electric. 2. S. f. Ramura a fizicii care se ocupa cu studiul proprietatilor electrice si magnetice ale materiei. – Din fr. electrodynamique.

SIEMENS s. n. (Fiz.) Unitate de masura egala cu conductanta unui conductor a carui rezistenta electrica este de un ohm. [Pr.: zimans] – Din fr. siemens, germ. Siemens.

SOLENATIE s. f. Marime egala cu suma algebrica a curentilor electrici de conductie din conductoarele care imbratiseaza o curba inchisa. – Din fr. solenation.

AMPER-ORA ~e f. Unitate de masura pentru cantitatea de curent electric care strabate un conductor in decursul unui interval de timp, cand curentul are intensitate de un amper. /<fr. ampere-heure

PAPUC ~ci m. 1) mai ales la pl. pop. Obiect de incaltaminte cu inaltimea pana deasupra gleznei; gheata. ◊ A roade ~cii degeaba pe drumuri a umbla fara rost. A tine (sau a pune) (pe cineva) sub ~ (sau calcai) a tine sau a pune pe cineva sub ascultare; a limita pe cineva in actiuni. A fi sub ~cul (sau calcaiul) cuiva a fi sub ascultarea cuiva; a fi limitat in actiuni de cineva. ~cul-doamnei planta erbacee perena, cu frunze eliptice, cu flori mari divers colorate. 2) mai ales la pl. Obiect de incaltaminte usoara, de casa (fara calcai); pantof de casa. 3) tehn. Piesa de lemn pusa sub capatul de jos al unui stalp pentru a-i mari suprafata de sprijin. 4) Invelis metalic fixat de capatul ascutit al unui pilon pentru a-l proteja si pentru a-i inlesni patrunderea in pamant; sabot. 5) Piesa de metal care uneste un conductor cu o instalatie electrica, asigurand realizarea unui contact demontabil. /<turc. papuc, ung. papucs

REOSTRICTIUNE s.f. (Fiz.) Contractie transversala a unui conductor strabatut de curent electric. [Pron. -ti-u-. / < fr. rheostriction].

VOLT s.m. Unitate de masura a fortei electromotoare, a tensiunii electrice si a diferentei de potential, corespunzand tensiunii electrice care, aplicata unui conductor cu rezistenta de un ohm, produce un curent de un amper. [< fr. volt, cf. Volta – fizician italian].

ELECTROCALORIC, -A adj. Referitor la caldura produsa sau absorbita in conductoare prin trecerea curentului electric. [Cf. fr. electro-calorique].

REZISTENTA s.f. I. 1. Calitatea unui corp de a rezista la actiunea unui alt corp (care tinde sa-l rupa). ♦ Forta de opunere a unui mediu la realizarea unei actiuni. ♦ Obisnuinta a microbilor cu medicamentul administrat pentru combaterea lor, datorita abuzului de antibiotice. 2. Forta opusa de un conductor la trecerea curentului electric prin el. ♦ (Concr.) Rezistor. 3. Putere de a rezista la o boala, la o oboseala etc. II. (Fig.) Impotrivire, opozitie. ♦ Piedica, obstacol, greutate. ♦ Miscare a patriotilor care, in tarile ocupate de fascisti intre anii 1940 si 1945, au luptat impotriva politicii de colaborare cu acestia. [Cf. fr. resistance, it. resistenza].

SOLENATIE s.f. (Fiz.) Marime egala cu suma algebrica a curentilor electrici de conductie din conductoarele care imbratiseaza o curba inchisa. [Gen. -iei. / < fr. solenation].

ELECTROCALORIC, -A adj. referitor la caldura absorbita in conductoare prin trecerea curentului electric. (< germ. electrokalorisch)

REZISTENTA s. f. I. 1. proprietate a unui material de a rezista fortelor (solicitarilor) exterioare care tind sa-l deformeze sau sa-l rupa. ♦ a materialelor = disciplina care studiaza starile de tensiune si de deformatie ale corpurilor solide sub actiunea fortelor exterioare. ◊ forta care se opune efectului unei alte forte. 2. obisnuinta a microbilor cu medicamentul administrat, datorita abuzului de antibiotice. 3. forta opusa de un conductor la trecerea curentului electric prin el. 4. rezistor. 5. putere de a rezista la o boala, la oboseala etc. II. impotrivire, opozitie; (spec.) respingere a atacurilor inamicului. ◊ piedica, obstacol, greutate. ◊ miscare a patriotilor care, in tarile ocupate de dusmani au luptat impotriva cotropitorilor si a politicii de colaborare cu acestia; forma de lupta impotriva regimului totalitar comunist. (< it. resistenza, fr. resistance)

SOLENATIE s. f. marime fizica, suma algebrica a curentilor electrici de conductie din conductoarele care imbratiseaza o curba inchisa. (< fr. solenation)

BOBINA (‹ fr.) s. f. 1. Suport cilindric sau tubular din lemn, metal, carton etc. servind la infasurarea firelor, a semitorturilor, a peliculei de film sau a benzilor; p. ext. ansamblu format din acest suport si firele, semitorturile etc., infasurate pe el. 2. B. electrica = element de circuit electric format din spire conductoare in serie, cu sau fara miez feromagnetic, ce produce un cimp magnetic sau in care se induce o tensiune electromotoare. B. de inductie = transformator electric cu miez feromagnetic deschis, a carui infasurare primara este parcursa de un curent continuu intrerupt periodic. B. de deflexie = pereche de bobine (2) ce poate determina o deviatie a unui fascicul de electroni analoga cu cea produsa de actiunea unui cimp magnetic.

AMPERORMETRU, amperormetre, s. n. Instrument care inregistreaza sarcina electrica trecuta printr-un conductor. – Fr. ampereheuremetre.

HALL [ho:l], Edwin Herbert (1855-1938), fizician american. Prof. univ. la Harvard. A studiat proprietatile termice si electrice ale metalelor si materialelor semiconductoare. A descoperit (1879) fenomenul de aparitie a unui camp electric suplimentar intr-un conductor sau semiconductor parcurs de curent electric cand acesta se afla in camp magnetic (efectul H.).

OERSTED (ØRSTED) [orstid], Hans Christian (1777-1851), fizician si chimist danez. Fondator (1825) si prof. al Scolii Politehnice din Copenhaga. Intemeietorul Societatii pentru progresul stiintelor (1824). A descoperit (1820) actiunea curentului electric, care strabate un conductor, asupra acului magnetic, punand bazele electromagnetismului a elaborat un procedeu pentru obtinerea aluminiului metalic (1825). Studii asupra compresibilitatii solidelor si lichidelor.

INDUCTIE, inductii, s. f. 1. Forma fundamentala de rationament, care realizeaza trecerea de la particular la general. 2. Producere sau influentare a unui fenomen de catre un alt fenomen altfel decat printr-o actiune mecanica nemijlocita. ◊ Inductie magnetica = marime fizica vectoriala care, impreuna cu intensitatea campului magnetic, determina macroscopic starea magnetica a campului electromagnetic din corpuri. Inductie electrica = marime fizica vectoriala care, impreuna cu intensitatea campului electric, determina macroscopic starea electrica a campului electromagnetic din corpuri. Inductie electromagnetica = fenomen de aparitie a unei tensiuni electromotoare intr-un circuit strabatut de un flux magnetic variabil. Inductie electrostatica = separare a sarcinilor electrice si redistribuirea lor pe suprafata unui conductor, datorita actiunii unui camp electric; electrizare prin influenta¹ (2). 3. Mecanism nervos prin care o stare de e*******e sau de inhibitie aflata intr-un centru nervos favorizeaza sau determina aparitia starii opuse intr-un alt centru nervos. – Din fr. induction, lat. inductio.

INFLUENTA¹, influente, s. f. 1. Actiune exercitata asupra unui lucru sau asupra unei fiinte, putand duce la schimbarea lor; inraurire. ♦ Spec. Actiune pe care o persoana o exercita asupra alteia (deliberat, pentru a-i schimba caracterul, evolutia, sau involuntar, prin prestigiul, autoritatea, puterea de care se bucura). 2. (Fiz.; in sintagma) Electrizare prin influenta = separare a sarcinilor electrice si redistribuirea lor pe suprafata unui conductor, datorita actiunii unui camp electric; inductie electrostatica. [Var.: influentie, influinta s. f.] – Din fr. influence.

DENSITATE, densitati, s. f. 1. Marime fizica definita prin raportul dintre masa si volumul unui corp; masa specifica. ◊ Densitate relativa = raportul dintre densitatea unei substante si densitatea apei. ♦ Numarul de obiecte sau de fiinte de pe o unitate de arie sau de lungime. ◊ Densitate de curent electric = raportul dintre intensitatea curentului electric care trece printr-un conductor si sectiunea transversala a acestuia. Densitatea (medie) a populatiei = numarul de locuitori care revin (in medie) pe o unitate de suprafata a unui anumit teritoriu. Densitatea retelei hidrografice = raportul dintre lungimea retelei de rauri si canale si suprafata data. 2. Faptul de a fi dens; desime. – Din fr. densite, lat. densitas, -atis.

CONDUCTANTA, conductante, s. f. Marime egala cu raportul dintre intensitatea curentului electric continuu care strabate un conductor si tensiunea continua aflata la capetele sale. – Din fr. conductance.

COULOMB, coulombi, s. m. Unitate de masura pentru sarcina electrica, egala cu cantitatea de electricitate care traverseaza intr-o secunda sectiunea unui conductor strabatut de un curent electric constant de 1 amper. [Pr.: culomb] – Din fr. coulomb.

conductor¹ ~oare (~ori, ~oare) si substantival Care poate conduce o forma de energie. ~ electric. ~ termic. /<fr. conducteur, lat. conductor

OHM (pr.: om) ~i m. fiz. Unitate de masura a rezistentei electrice egala cu rezistenta unui conductor, prin care trece un curent electric de un amper, cand diferenta de potential la capetele lui este de un volt. /<fr. ohm

SEMIconductor¹ ~oare n. Material cu o conductibilitate electrica intermediara intre cea a conductoarelor (metalelor) si cea a izolatorilor (dielectricilor). /<fr. semi-cunducteur

OHM OM/ s. m. unitate de masura a rezistentei electrice, egala cu rezistenta unui conductor in care o tensiune de un volt produce un curent de un amper. (< fr. ohm)

REOSTRICTIUNE s. f. contractie transversala a unui conductor lichid strabatut de curent electric. (< fr. rheostriction)

SIEMENS [ZIMANS] s. m. unitate de masura a conductantei electrice, egala cu conductanta unui conductor cu rezistenta de un ohm. (< fr. siemens, germ. Siemens)

CONTACT, contacte, s. n. 1. Atingere directa, nemijlocita intre doua corpuri, doua forte, doua energii etc. ◊ Expr. In contact cu... = in nemijlocita apropiere de..., in legatura stransa cu... ♦ (Concr.) Piesa care serveste la stabilirea unui contact (1). ◊ Contact electric = legatura electrica intre doua piese sau elemente conductoare, realizata prin atingere. 2. Apropiere intre oameni; relatie, legatura. ◊ Expr. A lua contact (cu cineva) = a) a stabili o legatura cu (cineva); b) (Mil.) a ajunge in imediata apropiere a inamicului si a incepe primele lupte. – Din fr. contact, lat. contactus.

BOBINA ~e f. 1) Suport (cilindric) care serveste la infasurarea diferitelor fire, cabluri, benzi. 2) Ansamblu compus din aceasta piesa si spirele infasurate pe ea. ◊ ~ electrica element al unui circuit electric, constituit din mai multe spire conductoare. /<fr. bobine

LACINOV, Dmitri Aleksandrovici (1842-1902), fizician si electrotehnician rus. A demonstrat (1880) posibilitatea transmiterii energiei electrice la distante mari prin intermediul conductoarelor. Autor al unui procedeu electrolitic de obtinere a hidrogenului si oxigenului in vid (1888).

SEMIconductor, -OARE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a carui conductibilitate electrica este mai slaba decat cea a conductoarelor (metalelor) si mai buna decat cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistenta electrica relativ mare in raport cu aceea a metalelor, dar mai mica in raport cu aceea a materialelor izolante; cu insusiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

TORTA s.f. 1. Facla, faclie. 2. (Fiz.) Tip de descarcare electrica asemanatoare unei flacari, care apare pe conductoarele de inalta frecventa. [Pl. -te. / cf. fr. torche, it. torcia].

TORTA s. f. 1. facla, faclie. 2. tip de descarcare electrica asemanatoare unei flacari, care apare pe conductoarele de inalta frecventa. (< it. torcia, dupa fr. torche)

AMPER, amperi, s. m. Unitate de masura pentru intensitatea curentului electric. ◊ Compus: amper-ora = unitate de masura pentru sarcina electrica egala cu cantitatea de electricitate transportata de un curent electric cu intensitatea de un amper printr-un conductor in timp de o ora, egala cu 3600 coulombi. – Din fr. ampere.

VOLT s. m. unitate de masura a tensiunii electrice, egala cu tensiunea aplicata la capetele unui conductor care, strabatut de un curent de un amper, dezvolta o putere de un watt. (< fr. volt)

BORNA (‹ fr.) s. f. 1. Bloc sau stilp scund, din lemn, piatra ori beton armat, care fixeaza si marcheaza punctele geodezice ori topografice pe teren, care indica distantele fata de origine ale punctelor din lungul unei cai de comunicatie terestre (ex. b. kilometrica), care ce planteaza pe ambele margini ale unui drum pentru a delimita calea, sau de-a lungul unei frontiere. 2. Piesa metalica a unui aparat, a unei instalatii sau a unei masini electrice prin care se poate realiza legatura galvanica a unor circuite electrice (sau parti metalice ale acestora) cu un conductor exterior.

CABLU¹ (‹ fr., engl.) s. n. 1. Element sau organ flexibil de sustinere si de tractiune, realizat prin cablare. ♦ C. fara fine = c. cu capetele legate astfel incit sa formeze un circuit inchis, folosit in transmisiuni, in transporturi cu elevatoare, cu benzi suspendate sau cu raclete etc. C. purtator = c. de sustinere constituind elementul conducator in tractiunea electrica feroviara. 2. Conducta electrica alcatuita dintr-unul sau din mai multe conductoare uni- sau multifilare izolate, acoperite cu material de umplutura si imbracate intr-o manta etansa, acoperita (la c. armate) cu invelisuri metalice protectoare; sint utilizate pentru transmisiunea energiei electromagnetice la frecventa industriala (c. electrice de energie), pentru transmisiunea semnalelor de telecomunicatii (c. electrice de telecomunicatii) etc. ♦ C. coaxial v. coaxial.

TERMOCUPLU, termocupluri, s. n. Dispozitiv alcatuit din doua conductoare diferite avand capetele sudate si dintr-un instrument electric de masura intercalat in circuit, folosit pentru masurarea caldurii. – Din fr. thermocouple.

OHM s.m. (Fiz.) Unitate de masura a rezistentei electrice, egala cu rezistenta pe care o opune un conductor in care o tensiune de un volt produce un curent de un amper. [Pron. om. / < fr. ohm, cf. Ohm – fizician german].

AMPER s. m. unitate de masura a intensitatii curentului electric, intensitatea curentului constant de un volt care strabate un conductor cu rezistenta de un ohm. (< fr. ampere)

VOLT ~ti m. fiz. Unitate de masura a tensiunii electrice, a fortei electromotoare, egala cu tensiunea de la capetele unui conductor cu un curent de un amper, care dezvolta o putere de un watt. /<fr. volt

conductor s.n. Corp (fir, sarma etc.) prin care poate trece un curent electric continuu. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. conducteur, lat. conductor].

COLIVIE (‹ sl.) s. f. 1. Cusca mica facuta din vergele de metal sau de lemn, in care sint tinute pasari cintatoare sau decorative. 2. Constructie metalica, constituita dintr-un cadru cu pereti laterali si cu una sau cu mai multe platforme suprapuse, care serveste la transportarea personalului si materialelor in puturile unei mine. 3. Sistem de conductoare in forma de bare asezate in crestaturile rotorului unor masini electrice si scurtcircuitate la ambele capete pe inele; este folosit ca infasurare a rotorului la masinile asincrone cu rotorul in scurtcircuit sau ca infasurare de amortizare si de pornire la masinile sincrone.

AERIAN, -A, aerieni, -e, adj. Care se afla in aer. ◊ Fir aerian = conductor suspendat care serveste la transmiterea energiei electromagnetice spre vehicule de tractiune electrica; fir de cale. Gaz aerian = gaz combustibil intrebuintat la iluminat si incalzit, obtinut prin distilarea huilei; gaz de iluminat. ♦ Care se intampla, se produce in aer. 2. Fig. Transparent, diafan, gingas, vaporos. [Pr.: -ri-an] – Fr. aerien.

FILAMENT, filamente, s.n. 1. Formatie filiforma a unor celule animale sau vegetale. ♦ Parte a staminei care sustine antera 2. conductor subtire, de obicei de metal, care devine incandescent, cand este strabatut de curent electric. 3. Formatie intunecoasa care apare in cromosfera, insotind eruptiile solare. (din fr. filament, lat. filamentum)

TERMOELECTRICITATE s. f. Parte a fizicii care studiaza efectele aparute in conductoare sau in semiconductoare si care constau in interactiuni intre efectele termice si cele electrice. – Din fr. thermo-electricite.

DIPOL, dipoli, s. m. 1. Circuit electric sau retea electrica prevazuta cu doua borne de acces pentru conectarea la o retea exterioara. 2. (In sintagma) Dipol electric = a) sistem de doua sarcini electrice apropiate, egale si de semn contrar; b) antena de telecomunicatii formata din doua conductoare dispuse si alimentate simetric. – Din germ. Dipol, fr. dipole.

FILAMENT s.n. 1. Formatie filiforma a unor celule animale sau vegetale. ♦ Parte a staminei care sustine antera. 2. conductor subtire, de obicei de metal, care devine incandescent cand este strabatut de un curent electric. [Pl. -te, -turi. / < fr. filament].

VOLT, volti, s. m. (Fiz.) Unitate de masura a tensiunii electrice, a tensiunii electromotoare si a diferentei de potential, egala cu tensiunea de la capetele unui conductor care, strabatut de un curent de un amper, dezvolta o putere de un watt. – Din fr. volt.

AMPER s.m. Unitate de masura a intensitatii curentului electric in sistemul metru-kilogram-secunda-amper, reprezentand intensitatea unui curent constant de un volt care strabate un conductor cu rezistenta de un ohm. [< fr. ampere, cf. Ampere – fizician francez].

ELECTROSTATIC, -A I. adj. referitor la electricitatea statica. ◊ (despre instrumente de masurat) bazat pe interactiunea dintre doua conductoare supuse unei diferente de potential. II. s. f. ramura a fizicii care studiaza fenomenele ce insotesc sarcinile electrice aflate in repaus. (< fr. electrostatique)

conductor, -OARE I. adj. (despre tesuturi, vase etc.) care conduce. II. adj., s. n. (corp, material) care prezinta conductibilitate (1). ♦ ~ electric = piesa cu rezistenta electrica mica, servind la realizarea circuitelor electrice. III. s. m. f. functionar feroviar care controleaza biletele calatorilor si supravegheaza ordinea in vagoane. ◊ vatman; sofer. (< fr. conducteur, lat. conductor)

MAGNETOHIDRODINAMIC, -A I. adj. referitor la magnetohidrodinamica. ♦ generator ~ = generator electric care transforma direct in energie electrica energia termica a unui fluid fierbinte ionizat, supus actiunii unui camp magnetic. II. s. f. ramura a fizicii care studiaza comportarea fluidelor ce devin conductori sau a plasmei in prezenta unui camp magnetic; magnetodinamica. (< fr. magnetohydrodynamique)

conductor, -oare adj. (lat. conductor, -oris). Conducator: metalele-s conducatoare de electricitate. S. m. Functionar care conduce calatorii (controleaza biletele s. a.) in tren, pe vapor ori in tranvai [!]. Ajutor de inginer. S. n., pl. oare. Cilindru metalic al masinii electrice.