CONDUCTOR, -OARE, conductori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezinta conductibilitate electrica sau conductibilitate termica. ◊ Conductor electric = piesa cu conductanta mare, folosita pentru realizarea circuitelor electrice prin legaturi conductive. 2. S. m. si f. Functionar la calea ferata care controleaza biletele calatorilor si supravegheaza vagoanele. ♦ (Rar) Vatman; sofer. ♦ Supraveghetor si diriguitor al unei echipe de lucratori; sef de echipa. 3. S. m. si f. (Inv.) Calauza. – Din fr. conducteur, lat. conductor.

METAL ~e n. Element chimic cu luciu specific, caracterizat prin conductibilitate termica si electrica, opacitate, ductibilitate si maleabilitate. /<fr. metal, germ. Metall

PLASMA¹ s. f. 1. lichid intercelular in sange, in limfa si in muschi. 2. zona dintr-o descarcare electrica intr-un gaz, care contine atat ioni pozitivi si negativi, cat si electroni si atomi neutri, cu mare conductibilitate termica si electrica, cu proprietati specifice. (< fr., lat., gr. plasma)

CONDUCTIBILITATE s. f. Proprietate a corpurilor de a transmite caldura, electricitatea etc. ◊ Conductibilitate electrica = proprietate a unor corpuri de a putea fi strabatute de curent electric sub actiunea unei tensiuni electrice. conductibilitate termica = proprietate a unor corpuri de a putea fi strabatute de un flux de caldura sub actiunea unei diferente de caldura. – Din fr. conductibilite.

XENON (‹ fr.) s. n. Element chimic (Xe; nr. at. 54, m. at. 131,30) din grupa gazelor nobile. Gaz incolor si inodor. Se gaseste in atmosfera in cantitati foarte mici. Considerat inert, in ultimul timp s-a descoperit reactia sa cu fluorul. Se lichefiaza la -107,1ºC si se solidifica la -111,5ºC. Folosit in ind. nucleara, la umplerea lampilor electrice, datorita conductibilitatii sale termice. A fost descoperit de Sir William Ramsey si M.W. Travers in 1898.