MEDITATIE, meditatii, s. f. 1. Reflectare, cugetare adanca; meditare, reflectie. 2. Specie a genului liric, cuprinzand reflectii despre conditia umana. 3. Pregatire a lectiilor, a examenelor cu un meditator; lectie particulara data de un meditator; preparator (3). ◊ (Sala de) meditatie = sala intr-un internat unde elevii isi pregatesc lectiile. ♦ Perioada de timp, in afara orelor de curs, in care elevii (dintr-un internat) isi pregatesc temele. – Din lat. meditatio, fr. meditation.

ETIC, -A, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Stiinta care se ocupa cu studiul teoretic al valorilor si conditiei umane din perspectiva principiilor morale si cu rolul lor in viata sociala; totalitatea normelor de conduita morala corespunzatoare; morala. 2. Adj. Privitor la etica (1), de etica, bazat pe etica, conform cu etica; moral. – Din fr. ethique, lat. ethicus.

SOARTA, sorti, s. f. 1. (In conceptiile mistice) Forta supranaturala despre care se crede ca hotaraste irevocabil, fatal, toate actiunile si intamplarile din viata oamenilor; destin, fatalitate, noroc, scrisa, ursita. 2. Totalitatea evenimentelor (accidentale sau nu) care compun viata (sau o parte a vietii) unei fiinte (umane); conditie de viata. ♦ Evolutie, desfasurare (a unei actiuni); deznodamant. – Lat. sors, -tis.

ANGOASA s.f. 1. (Frantuzism) Neliniste, tulburare cauzata de o teama puternica. ♦ Sentimentul instrainarii omului in viziunea filozofiei existentialiste; constiinta conditiei umane de fiinta muritoare. 2. (Med.) Stare provocata de contractia regiunii epigastrice insotita de mari dificultati respiratorii si de tristete excesiva. [< fr. angoisse].

SUBuman, -A adj. Necorespunzator conditiei umane; (p. ext.) animalic. [Cf. fr. sous-humain].

ANGOASA s. f. 1. neliniste, tulburare cauzata de o teama puternica fara obiect real, concret, adesea patologica. 2. (fil.) sentimentul instrainarii omului; constiinta conditiei umane de fiinta muritoare. 3. (med.) stare provocata de contractia regiunii epigastrice, insotita de mari dificultati respiratorii si de tristete excesiva. (< fr. angoisse)

ANTHROPOS ON TUT ISTHI KAI MEMNES AEI (Aυθρωποζ ων τοντ ϰχι μέμνηζ ἀει) (gr.) nu uita niciodata ca esti om! – Maxima apartinand poetului grec Philemon. Constituie un apel pentru pastrarea unei conditii umane superioare in orice imprejurare.

LACRETELLE [lakretel], Jacques de (1888-1985), scriitor francez. Romane caracterizate printr-un pesimism lucid, reprezentand o introspectie a sufletelor solitare si nelinistite sau a conditiei umane („Viata agitata a lui Jean Hermelin”, „Silbermann”, „La Bonifas”, ciclul „Poduri-Inalte”).

ROUSSEAU [ruso], Jean-Jacques (1712-1778), filozof, scriitor si muzician francez. Reprezentant al romantismului. Colaborator al Enciclopediei. Autor al „Contractului social”, potrivit caruia, in starea naturala, viata este libera si independenta, iar neajunsurile conditiei umane au fost la origine societatea. Salvarea este posibila printr-o organizare politica centrata pe ideea de libertate si de vointa generala („Discurs asupra inegalitatii”). Doctrina politica a lui R. avea sa devina platforma democratiei radicale iacobine in timpul Revolutiei Franceze. Conceptia sa pedagogica preconizeaza educatia conform cu natura proprie a copilului („Emil sau despre educatie”). Principiul revenirii la natura (denumit ulterior „rousseauism”) si ideea primordialitatii sentimentului in raport cu ratiunea (caracteristica si pentru deismul sau), care strabat principalele scrieri literare ale lui R. (romanul epistolar „Iulia sau noua Eloiza”, „Confesiunile”), au facut din el un precursor al romantismului francez si european. Ca muzician a compus muzica de opera („Vrajitorul satului”, „Pygmalion”), cantece; autor al unui sistem de notatie muzicala; a abordat probleme de estetica si de teorie a muzicii.

SALACROU [salakru], Armand (1899-1989), dramaturg francez. Unul dintre cei mai originali reprezentanti ai teatrului de avangarda, a creat o opera dramatica de meditatie asupra conditiei umane. Comedii grotesti, drame istorice si metafizice („O femei libera”, „Necunoscutul din Arras”, „Bulevard Durand”). Memorii („In sala pasilor pierduti”).

PRAXIOLOGIE s.f. Disciplina care studiaza structura generala a actiunilor umane si conditiile eficacitatii acestora. [Pron. -xi-o-, gen. -iei. / < fr. praxiologie, cf. gr. praxis – actiune, logos – stiinta].

SUBuman, -A adj. necorespunzator conditiei, demnitatii umane. (< engl. subhuman)

PRAXIOLOGIE s. f. Ramura a stiintei care studiaza structura generala a actiunilor umane si a conditiilor eficacitatii acestora. [Pr.: -xi-o-. – Var.: praxeologie s. f.] – Din praxis.

PRAXIOLOGIE f. Ramura a stiintei care se ocupa cu studiul structurii generale a actiunilor umane si a conditiilor eficacitatii acestora. [Sil. -xi-o-] /Din praxis

PRAXIOLOGIE s. f. ramura a stiintei care studiaza structura activitatilor umane si a conditiilor eficacitatii acestora. (< fr. praxiologie)

ALIENARE s.f. Transmitere a dreptului de proprietate; instrainarea unui bun. ♦ (Fil.) Fenomenul de transpunere, in anumite conditii social-istorice, a intregii activitati umane si a rezultatelor acesteia (problemele muncii, institutiile sociale, valorile spirituale) in forte straine si vrajmase omului. [< aliena].

ELECTRONOGRAFIE, electronografii, s. f. (Med.) 1. Metoda de investigare a campurilor electrice din corpul uman, precum si a modificarilor acestora, in conditii de boala. 2. (Concr.) Imagine a campurilor electrice clin corpul uman; cliseu cu aceasta imagine. – Din engl. electrography.

A RESPECTA respect tranz. 1) (persoane sau valori umane) A trata cu respect; a stima. 2) (conditiile unui contract, prevederile legii etc.) A indeplini intocmai. ~ prescriptiile medicului. /<fr. respecter

ELECTRONOGRAFIE s. f. 1. metoda de evidentiere a campurilor electrice din corpul uman, precum si a modificarilor acestora, in conditii de boala, utilizand curentii de inalta tensiune si mica intensitate, in regim de inalta frecventa. 2. imagine a campurilor electrice din corpul uman; cliseu cu o asemenea imagine. (< engl. electronography)

TRAI ~iuri n. 1) Totalitate a conditiilor materiale si culturale de viata ale oamenilor. ◊ A nu mai avea ~ a se afla in conditii de oprimare morala sau psihica insuportabila. 2) Existenta umana; viata. Nivel de ~. 3) Viata buna. ◊ A se pune pe ~ a incepe o viata bogata, plina de placeri. 4) Viata in comun; convietuire. [Monosilabic] /v. a trai

MEDIU¹ ~i n. 1) Ansamblu de factori, de obiecte materiale si de conditii fizice, care inconjoara si influenteaza organismele. 2) Spatiu material in care se afla un corp sau in care se desfasoara un fenomen fizic. 3) Ansamblu de conditii externe in care traieste si se dezvolta un individ uman. 4) Ansamblu de circumstante materiale sau morale; ambianta care inconjoara o persoana; anturaj; climat; cadru. /<lat. medium

HABITAT (‹ fr.) s. n. 1. (BIOL.) Ansamblu de conditii oferite vietii de un biotrop; ecotrop. 2. Element al ecosistemului uman format din factorii mediului inconjurator si si cei psihosociali. 3. Spatiu structurat din punct de vedere urbanistic, ocupat de o comunitate umana.

STATIUNE ~i f. 1) Localitate cu izvoare de apa minerala si cu conditii climaterice bune pentru tratamentul diferitelor boli. 2) arheol. Loc unde se observa vestigiile unei asezari umane din epocile primitive. [G.-D. statiunii; Sil. -ti-u] /<fr. station, lat. statio, ~onis

ODOBLEJA, Stefan (1902-1978, n. sat Izvoru Anestilor, jud. Mehedinti), medic si on de stiinta roman. Autor al primei variante a conceptiei cibernetice generalizate, incercand sa explice fenomenele din natura si, in particular, cele din cadrul biologiei si psihologiei cu ajutorul conexiunii inverse (legii reversibilitatii). In lucrarea „Psihologia consonantista”. aparuta in 1938, la Lugoj, in lb. franceza (trad. in lb. romana, 1982), sesizeaza si pune in evidenta, prin intermediul conexiunii inverse, fenomenul adaptarii organismelor vii la conditiile de mediu. Lucrari in care a infatisat experimentele sale asupra modului cum sunt transmise sunetele in organismul uman („La phonoscopie, nouvelle m ethode d’exploration clinique”, „Fonoscopia si semilogia clinica”). M. post-mortem al Acad. (1990).

ROBOT (‹ fr.; {s} ceh. robota „munca”) s. m. Aparat automat al carui program contine un sistem complex de legaturi inverse (cu reactie) stabilite la anumite e*******i exterioare si care, ca urmare, este capabil de o serie de actiuni dirijate. El poate inlocui efortul uman, desi nu are, in cele mai multe cazuri, vreo asemanare cu omul sau sau un mod de functionare de tip uman. Termenul a fost preluat din piesa „R.U.R.” (1920) apartinand scriitorului ceh Karel Capek. In prezent se utilizeaza r. foarte performanti la fabricarea de automobile, asamblarea de avioane, realizarea de produse electronice sau executa unele lucrari in conditii periculoase pentru om. R. cu forma omeneasca sunt numiti androizi.