CATEGORIE, categorii, s. f. 1. Notiune fundamentala si de maxima generalitate care exprima proprietatile si relatiile esentiale si generale ale obiectelor si fenomenelor realitatii. 2. Grup de fiinte, de obiecte sau de fenomene de acelasi fel sau asemanatoare intre ele. 3. (Biol.; in sintagma) Categorie sistematica (sau taxonomica) = fiecare dintre marile grupe de plante sau de animale asemanatoare si inrudite (clase, ordine, familii etc.). 4. (Sport) Fiecare dintre grupele in care sunt impartiti sportivii sau echipele dupa criterii de greutate, varsta, s*x, clasificare sportiva sau grad de pregatire. ◊ Categorie de greutate = categorie de concurs sportiv stabilita in raport cu greutatea corporala a concurentului. – Din fr. categorie, lat. categoria.

SEMIFINALA, semifinale, s. f. Faza a unui concurs sportiv care preceda finala si in care se selectioneaza echipele sau jucatorii participanti la finala. – Semi- + finala.

PENTATLON, pentatloane, s. n. Proba combinata de atletism, alcatuita din cinci exercitii diferite, clasamentul facandu-se prin totalizarea punctelor obtinute la fiecare proba. ◊ Pentatlon modern = concurs sportiv complex care consta din cinci probe diferite (scrima, calarie, tir, inot si cros), clasamentul fiind facut prin totalizarea punctelor obtinute la fiecare proba. – Din fr. pentathlon.

SPORTIV, -A, sportivi, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care tine de sport, privitor la sport; care serveste la practicarea sporturilor; care este sau se comporta in conformitate cu regulile sporturilor. ◊ Intalnire (sau intrecere) sportiva sau concurs sportiv = competitie sportiva la care participantii se intrec in vederea stabilirii unei ierarhii. ♦ Care demonstreaza, denota practicarea unui sport. Tinuta sportiva. 2. S. m. si f., adj. (Persoana) care practica sportul. – Din fr. sportif.

CONCURENT, -A, concurenti, -te, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care face concurenta altuia, care lupta pentru acapararea pietei, pentru inlaturarea rivalilor. 2. Care tinde spre acelasi rezultat. Cauze concurente. ◊ Drepte concurente = drepte care se intalnesc in acelasi punct. II. S. m. si f. 1. Participant la un concurs sportiv. 2. (In oranduirea capitalista) Negustor sau producator care lupta sa depaseasca in castig pe rivali. – Din fr. concurrent.

CONCURENT, -A adj. 1. Care face concurenta altuia. 2. Care tinde catre acelasi rezultat, catre acelasi scop. ♦ (Mat.; despre linii, planuri) Care au un punct sau o dreapta comuna. // s.m. si f. 1. Participant la un concurs sportiv. 2. Negustor sau producator care face concurenta altora. [Cf. lat. concurrens, fr. concurrent].

PARTICIPANT, -A s.m. si f. Cel care ia parte (activa) la ceva; cel care ia parte la un spectacol, la un concurs sportiv. [Cf. fr. participant].

CASTING s. n. 1. concurs sportiv in care participantii au dreptul la un numar de aruncari la tinta cu lanseta. 2. selectare a actorilor pentru un film, spectacol, emisiuni televizate. (< engl. casting)

PENTATLON s. n. complex de cinci jocuri atletice la vechii greci (aruncare cu discul, lupta, salt, alergari, aruncare cu sulita); proba de atletism combinata din cinci exercitii (diferite dupa s*x). ♦ ~ modern = concurs sportiv din cinci probe diferite (calarie, scrima, tir, natatie si cros), la care participa aceiasi sportivi. (< fr. pentathlon)

BAREM², bareme, s. n. 1. Tabel care da rezultatele unor calcule curente in functie de elementele luate in consideratie. 2. Minimum de rezultate care trebuie obtinute spre a putea trece dintr-o etapa de concurs (sportiv) la etapa imediat urmatoare. [Pl. si: baremuri] – Din fr. bareme.

CASTING s. n. concurs sportiv in care participantii au dreptul la un numar de aruncari la tinta, cu lanseta, intr-un timp limitat. – Din engl. casting.

CRITERIU, criterii, s. n. 1. Punct de vedere, principiu, norma pe baza carora se face o clasificare, o definire, o apreciere. 2. Proba sportiva, concurs servind de obicei la selectarea celor mai buni sportivi, dintr-o anumita ramura. – Din fr. criterium.

PLACHETA, plachete, s. f. 1. Volum mic cu continut literar, in special culegere de versuri; brosurica. 2. Medalie patrata sau dreptunghiulara, care de obicei are o singura fata modelata cu desene, basoreliefuri sau inscriptii si care se ofera ca recompensa la unele concursuri sportive, artistice etc. 3. (Biol.; in sintagma) Placheta sanguina = trombocita. – Din fr. plaquette.

STAFETA, stafete, s. f. 1. (Inv.) Curier special care ducea scrisori sau mesaje urgente; stafetar. 2. Scrisoare, mesaj urgent dus de un curier special: p. ext. veste, stire. ◊ Expr. Fam. A umbla cu stafeta sau a duce stafeta = a purta vorba, a barfi, a cleveti. 3. concurs sportiv la alergari, schi, inot etc., care consta in parcurgerea unei distante regulamentare in patru parti egale, de catre o echipa compusa din patru persoane, care strabat succesiv distanta repartizata, cu obligatia de a transmite coechipierului urmator un obiect conventional, care trebuie dus la punctul final. ♦ Obiect conventional care se transmite succesiv intr-o astfel de competitie. ♦ Sportiv care participa la o stafeta (3). – Din it. staffetta, germ. Stafette.

NAVOMODELISM s. n. 1. Tehnica construirii navomodelelor. 2. concurs sportiv de navomodele. – Navomodel + suf. -ism.

TRIATLON, triatlonuri, s. n. concurs sportiv constand din trei probe diferite la care participa aceiasi concurenti, clasamentul facandu-se prin totalizarea rezultatelor obtinute la fiecare proba. [Pr.: tri-a-] – Din fr. triathlon.

CUNUNA, cununi, s. f. 1. Impletitura in forma circulara, facuta din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap). ◊ Expr. A sta cununa imprejurul cuiva = (despre un grup de persoane) a sta imprejurul cuiva, formand un cerc inchis. Cununa de raze (sau de lumina) = aureola. Cununa de munti (sau de dealuri, de paduri) = lant, sir de munti sau de dealuri, de paduri, dispuse in cerc. 2. Coroana care se acorda in antichitate invingatorilor (in razboi si la concursurile sportive sau literare). ♦ Fig. Glorie, faima, renume. 3. Coroana care se asaza pe capul celor care se casatoresc dupa ritualul religios. 4. Funie, impletitura de ceapa, de usturoi etc. 5. Grinda principala cu care se inchide in partea de sus un perete de lemn si pe care se reazema celelalte grinzi ale tavanului si ale acoperisului. – Lat. corona.

COMPETITIE ~i f. 1) Lupta intre doua sau mai multe persoane sau state, organizatii, care urmaresc acelasi avantaj sau acelasi rezultat; concurs; concurenta; intrecere. 2) Reuniune constand din lupta pentru intaietate in una sau in mai multe probe sportive; intrecere sportiva; concurs. [Art. competitia; G.-D. competitiei; Sil. -ti-e] /<fr. competition

CUNUNA ~i f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care se pune pe cap drept podoaba; coroana. ◊ ~ de lauri coroana cu care erau incununati in antichitate invingatorii (in razboi, la concursuri sportive sau literare). 2) Coroana care se tine deasupra capetelor mirilor in timpul oficializarii cununiei. 3): ~ de munti, de paduri lant de munti, de paduri dispuse in forma de cerc. 4): ~ de ceapa, de usturoi ceapa sau usturoi cu coada uscata impletita in forma de funie. [G.-D. cununii] /<lat. corona

DOPING s.n. Dopaj; mod artificial de a mari rezistenta si randamentul fizic in concursuri sportive prin administrarea de medicamente stimulatorii (stricnina, amfetamine etc.). [< engl., fr. doping].

PENTATLON s.n. 1. Ansamblu de cinci jocuri atletice la vechii greci (aruncare cu discul, lupta, salt, fuga, aruncare cu sulita). 2. concurs sportiv constand din cinci probe diferite la care participa aceiasi sportivi. [Pl. -oane, -onuri. / < fr., gr. pentathlon, cf. pente – cinci, athlon – lupta].

OUTSIDER s.m. 1. (Anglicism) Strain, din afara; situat in afara. ♦ Declasat. 2. (Sport) Cal care nu are sanse sa ocupe un loc de frunte in concursurile hipice. ♦ sportiv (sau echipa) fara prea mari sanse intr-o competitie. 3. Intreprindere care nu face parte dintr-o uniune monopolista. [Pron. aut-sai-dar. / < engl. outsider].

COMPETITIE s. f. concurs, intrecere (sportiva). (< fr. competition, lat. competitio)

COMPETITIE (‹ fr., lat.) s. f. concurs, intrecere (sportiva). ♦ Forma de interactiune psiho-sociala mutuala constind in rivalitatea dau concurenta dintre doua sau mai multe persoane pentru atingerea unui scop indivizibil. C. poate fi orientata prin educare, spre cooperare, dar se poate transforma si in conflict. ♦ (BIOL.) relatii antagonice intre doua sau mai multe organisme apartinind aceleiasi specii (c. intraspecifica) ori unor specii diferite (c. interspecifica) care au aceleasi cerinte de mediu (hrana, adapost, loc de trai). C. este atit mai puternica cu cit resursele mediului sint mai reduse. Sin. concurenta.

VICTORIE, victorii, s. f. 1. Succes repurtat asupra inamicului intr-un razboi, intr-o batalie, intr-o revolutie (armata); biruinta, izbanda. 2. Succes obtinut intr-o competitie sportiva, intr-un concurs, la un examen etc. 3. Triumf al unei idei, al unei teorii, al unei politici asupra altora opuse. 4. Rezultat deosebit de bun obtinut intr-un domeniu de activitate. – Din lat. victoria.

FINAL, -A, finali, -e, adj., subst. 1. Adj. Care reprezinta sfarsitul, incheierea, care marcheaza ultima faza (a unei lucrari, a unui proces, a unei actiuni, a unui eveniment etc.); care se afla in urma, la sfarsit. ♦ (Substantivat, f.) Ornament tipografic care se plaseaza la sfarsitul unei carti, al unui capitol etc. ♦ (Substantivat, f.) Sunet de la sfarsitul unui cuvant, al unei propozitii etc. 2. S. n. Incheiere, sfarsit al unei actiuni. al unei intamplari, al unei lucrari etc. 3. S. f. Ultima faza a unei competitii sportive, a unui concurs artistic, stiintific etc. cu caracter eliminatoriu. 4. Adj. (Lingv.; despre propozitii, complemente, conjunctii) Care indica scopul, finalitatea. – Din fr. final, lat. finalis.

DOPA vb. I. tr. A administra fraudulos unui cal inainte de curse sau unui sportiv inainte de concurs substante e*******e pentru obtinerea unui efort suplimentar in vederea castigarii probelor. [< fr. doper].

MANSA² s. f. fiecare dintre etapele succesive ale unei oribe sau competitii sportive, a unui concurs de calarie, unui joc de carti etc. (< fr. manche)

concurs, concursuri, s. n. 1. Intrecere (sportiva) care se termina intotdeauna cu un clasament si cu acordarea unor premii celor mai buni dintre participanti. 2. Examen pentru dobandirea, in ordinea clasificarii, a unui post, a unei catedre, a unei burse etc. sau pentru admiterea intr-o institutie de invatamant. 3. Ajutor, sprijin, colaborare. ◊ concurs de imprejurari = totalitatea imprejurarilor care se intalnesc intr-un anumit moment; conjunctura. ◊ Loc. vb. A da (cuiva) concursul = a ajuta (pe cineva). A-si da concursul (la ceva) = a contribui (la ceva), a colabora (la ceva). – Din fr. concours, lat. concursus.

VELIST, -A, velisti, -ste, s. m. si f. sportiv care participa la concursuri de vele. – Vela + suf. -ist.

COMPETITIE s.f. concurs, intrecere (cu caracter sportiv). [Gen. -iei, var. competitiune s.f. / cf. fr. competition, it. competizione, lat. competitio].

JURIU s.n. 1. Grup constituit de specialisti, insarcinat cu clasificarea si cu promovarea unor candidati sau a unor concurenti la un concurs, la o competitie sportiva etc. 2. Totalitatea celor care compun o instanta de judecata. [Pron. -riu. / cf. fr., engl. jury].

CALIFICARE s. f. 1. actiunea de a (se) califica; pregatire teoretica si practica intr-o profesiune. ◊ etapa eliminatorie intr-un concurs, intr-o competitie sportiva. 2. titlu obtinut in urma trecerii unor examene, a unor probe. 3. (jur.) a infractiunii = stabilirea caracterului penal al unei fapte si incadrarea ei in textul de lege. (< califica)

JERIU s. n. 1. comisie de specialisti insarcinata cu clasificarea si promovarea unor candidati sau a unor participanti la un concurs, la o competitie sportiva. 2. totalitatea celor care compun o instanta de judecata. (< fr. jury)

CALIFICARE, calificari, s. f. Actiunea de a (se) califica si rezultatul ei; pregatire intr-un anumit domeniu de activitate profesionala; calificatie. ♦ Etapa eliminatorie intr-un concurs sau intr-o competitie sportiva, pentru selectarea concurentilor. – V. califica.

CALIFICARE ~ari f. 1) v. A CALIFICA. 2) Pregatire teoretica si practica intr-un anumit domeniu de activitate profesionala. 3) Etapa eliminatorie intr-un concurs sau intr-o competitie sportiva, in care se selecteaza concurentii. /v. a (se) califica

concurs s.n. 1. Intrecere; competitie sportiva. 2. Examen pentru selectia candidatilor la intrarea intr-o institutie de invatamant sau pentru a obtine un post, o bursa etc. 3. Ajutor, sprijin; colaborare; contributie. ◊ A-si da concursul (la ceva) = a colabora (la ceva); concurs de imprejurari = totalitatea faptelor, a imprejurarilor care coincid intr-un anumit moment; conjunctura. [Cf. fr. concours, lat. concursus].

BIATLON s. n. concurs atletic combinat din doua probe; proba sportiva constand din alergari pe schiuri pe o distanta de 20 km si trageri cu arma la tinta. (< fr. biathlon, rus. biatlon)

DOPA vb. tr. 1. a administra in mod fraudulos un e******t unui sportiv sau cal de curse inaintea unui concurs, a unui meci etc., pentru obtinerea unui randament superior. 2. a introduce intr-un cristal atomi de alta natura decat cei proprii, pentru a obtine materiale semiconductoare. (< fr. doper)

TETRATLON s.n. Proba sportiva combinata, care reuneste patru probe, alese de organizatorii concursului. [Pl. -oane, -onuri. / cf. engl. tetrathlon].

BURNAIA, Irina (1909-1997. n. Ciurari, jud. Teleorman), aviatoare romana. Participanta (1935-1939) la mai multe raiduri transcontinentale (Bucuresti-Entebbe; Bucuresti-Ankara-Bagdad) si europene (Bucuresti-Roma) si la numeroase concursuri internationale de aviatie. Una dintre primele pionierele aviatiei sportive din Romania.

OLIMPIADA s. f. 1. (la grecii antici) perioada de patru ani intre doua jocuri olimpice. 2. competitie sportiva internationala care se organizeaza din patru in patru ani; jocuri olimpice. 3. concurs pe materii, organizat anual pentru elevii din invatamantul liceal. (< gr. olympiada, fr. olympiade, germ. Olympiade)

OUTSIDER subst. 1. Cal care in mod normal nu are sansa sa castige intr-un concurs hipic. 2. Concurent sau echipa cu slabe sanse de castig intr-o competitie sportiva. 3. (Ec. pol.) Intreprindere capitalista ramasa in afara unei organizatii monopoliste. [Pr.: autsaidar] – Cuv.engl.

OLIMPIADA ~e f. 1) (in Grecia antica) Perioada de patru ani dintre doua jocuri olimpice. 2) Competitie sportiva internationala complexa, organizata o data la patru ani; editie ordinara a jocurilor olimpice. 3) concurs intre elevi la diverse obiecte de invatamant. 4) Trecere in revista a activitatii artistilor amatori. [G.-D. olimpiadei; Sil. -pi-a-] /<ngr. olimpiada, fr. olympiade, germ. Olympiade

OLIMPIADA s.f. 1. (In Grecia antica) Intreceri si jocuri sportive care erau organizate in onoarea lui Zeus in cetatea Olimpia, la care participau concurenti din intreaga Grecie. ♦ Perioada de patru ani care se scurgea intre doua serbari ale jocurilor olimpice si care a servit ca unitate de timp intre anii 775 i.e.n. si 392 e.n. 2. Competitie sportiva internationala care are loc din patru in patru ani; jocuri olimpice. ♦ (p. ext.) concurs international de matematica, fizica etc. organizat anual sau o data la doi ani pentru elevii din invatamantul liceal. [Pron. -pi-a-. / < fr. olympiade, cf. lat., gr. olympias].

OLIMPIADA, olimpiade, s. f. 1. (In Grecia antica) Interval de patru ani dintre doua serbari succesive ale jocurilor olimpice, devenit unitate cronologica conventionala. 2. Competitie sportiva internationala cu caracter complex, care are loc o data la patru ani; jocuri olimpice. 3. concurs pe specialitati organizat anual pe plan local si national pentru elevi. [Pr.: -pi-a-] – Din ngr. olimpiada, fr. olympiade, germ. Olympiade.

OLIMPIC, -A, olimpici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (In sintagma) Jocuri olimpice = competitii sportive cu caracter periodic, practicate in Grecia antica si reluate in timpurile moderne sub forma de concursuri internationale complexe; olimpiada (2). 2. Adj. Care apartine jocurilor desfasurate in cadrul unei olimpiade. 3. Adj. Fig. (Rar) Olimpian, maiestuos. 4. S. m. Participant la o olimpiada. – Din fr. olympique.

TETRATLON, tetratloane, s. n. Proba sportiva combinata la care se face insumarea punctelor realizate de concurent in patru probe reunite, alese de organizatorii concursurilor. – Din fr. tetrathlon.

concurs s. n. 1. examen pentru selectionarea candidatilor la admiterea intr-o institutie de invatamant sau pentru a obtine un post, o bursa etc. 2. intrecere; competitie sportiva. 3. ajutor, sprijin; colaborare; contributie. ♦ a-si da ul (la ceva) = a colabora; ~ de imprejurari = conjunctura. (< fr. concours, lat. concursus)

concurs ~uri n. 1) Lupta intre doua sau mai multe persoane (state, organizatii) care urmaresc acelasi avantaj sau acelasi rezultat; intrecere; concurenta; competitie. 2) Examen prin care mai multi candidati concureaza pentru un numar limitat de locuri sau pentru admiterea intr-o institutie de invatamant. 3) Reuniune constand in lupta pentru intaietate in una sau mai multe probe sportive; intrecere sportiva; competitie. 4) rar Sustinere materiala sau morala; ajutor; sprijin; reazem. ◊ ~ de imprejurari ansamblu de imprejurari care influenteaza la un moment dat o serie de lucruri; coincidenta de fapte. /<fr. concurs, lat. concursus