Rezultate din textul definițiilor
ADAGIO adv., s. n. 1. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) In tempo lent, rar. 2. S. n. (Parte dintr-o) compozitie muzicala care se canta intr-un tempo lent. ♦ Prima parte lenta, executata de doi solisti, intr-un balet clasic („pas de deux”). [Pr.: -gi-o] – Din it. adagio.
ALLEGRETTO adv. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) Intr-un tempo vioi (dar mai moderat decat allegro); repejor. ♦ (Substantivat, n.) (Parte dintr-o) compozitie muzicala executata in acest tempo. – Cuv. it.
ALLEGRO adv. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) In tempo vioi; repede. ♦ (Substantivat, n.) (Parte dintr-o) compozitie muzicala executata in acest tempo. – Cuv. it.
ANDANTE adv. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) Cu o miscare rara, linistita. ♦ (Substantivat, n.) (Parte dintr-o) compozitie muzicala conceputa in aceasta miscare. – Cuv. it.
BALET, balete, s. n. 1. Dans artistic figurativ executat dupa o compozitie muzicala. ♦ Corp de balet v. corp. ♦ Spectacol format din asemenea dansuri. 2. Ansamblu de balerini si balerine. – Din fr. ballet, it. balletto.
BARCAROLA, barcarole, s. f. Cantec al gondolierilor venetieni; compozitie muzicala cu caracter liric si miscare ritmica, imitand unduirea valurilor sau cadenta vaslelor. – Din it. barcarola, fr. barcarolle.
CADENTA, cadente, s. f. 1. Miscare ritmica si uniforma; ritm. ◊ Loc. adv. In cadenta = cu miscari repetate la intervale egale. ♦ Numarul de lovituri pe care o arma de foc le trage pe minut. ♦ (Fiz.) Frecventa; viteza de repetare a unui fenomen. 2. Succesiune ritmica a unor unitati poetice (picioare, silabe) accentuate, care produc un efect auditiv armonios. ♦ Succesiune de armonii care produc impresia unei incheieri intr-o compozitie muzicala. 3. Pasaj mai mare de virtuozitate solistica dintr-un concert instrumental, interpretat fara acompaniament. – Din fr. cadence, it. cadenza.
GRAVE adv. (Muz.; indica modul de executie) Rar, largo. ♦ (Substantivat, n.) Compozitie sau parte dintr-o compozitie muzicala creata in acest tempo. [Pr.: gra-] – Cuv. it.
IMPROVIZA, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcatui (ocazional) repede, pe nepregatite o poezie, un discurs, o compozitie muzicala etc.; a face, a confectiona, a construi ceva la repezeala, din ce se gaseste (si provizoriu). – Din fr. improviser.
MADRIGAL, madrigale, s. n. 1. Poezie lirica scurta care exprima sentimente delicate sau complimente (la adresa unei femei). 2. Scurta compozitie muzicala vocala cu caracter liric, caracteristica pentru sec. XVI. [Pl. si: madrigaluri] – Din fr. madrigal.
MELOPEE, melopei, s. f. Melodie lenta, ritmica si monotona, care acompania in trecut o declamatie; p. ext. compozitie muzicala, melodie. – Din fr. melopee.
SANSONETA, sansonete, s. f. Scurta compozitie muzicala pentru voce, proprie muzicii franceze, de origine populara, cu continut liric sau glumet (uneori frivol). – Din fr. chansonnette.
DECRESCENDO adv., s. n. 1. adv. (Indica modul de executare a unei lucrari muzicale) Descrescand, scazand treptat in intensitate; diminuendo. 2. S. n. Scadere progresiva a intensitatii sunetelor produse cu vocea sau de un instrument muzical; parte dintr-o compozitie muzicala cantata in acest fel. – Cuv. it.
LAITMOTIV, laitmotive, s. n. Motiv ritmic, melodic sau armonic dintr-o compozitie muzicala, care caracterizeaza un personaj, o situatie etc. si care revine ori de cate ori apare in scena personajul sau situatia data; p. gener. fragment sau motiv muzical repetat. ♦ Fig. Idee calauzitoare a unei lucrari stiintifice, literare etc., repetata si subliniata in mai multe randuri. [Scris si: leit-motiv] – Din germ. Leitmotiv.
STACCATO adv. (Indica modul de executare a unei compozitii muzicale) Izolat prin pauze scurte de celelalte note; in mod sacadat. ♦ (Substantivat, n.) (Parte dintr-o) compozitie muzicala executata in mod sacadat. – Cuv. it.
TEMA, teme, s. f. 1. Idee principala care este dezvoltata intr-o opera, intr-o expunere; subiect; aspect al realitatii care se reflecta intr-o opera artistica. ◊ Loc. prep. Pe tema... = in jurul problemei..., despre problema... 2. Motiv melodic dintr-o piesa muzicala. ◊ Tema cu variatiuni = compozitie muzicala care consta in enuntarea unei teme si in valorificarea ei prin diferite transformari ulterioare. 3. Exercitiu scris dat scolarilor, studentilor etc. pentru aplicarea cunostintelor dobandite. 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvant, constituita din radacina, urmata de o vocala tematica si adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedata de prefixe si caracterizata prin faptul ca este comuna formelor unuia si aceluiasi cuvant. – Din lat. thema. Cf. fr. theme, it. tema.
ATONALISM s. n. Mod de a crea o compozitie muzicala prin negarea legilor organizarii armonice a sunetelor. – Atonal[itate] + suf.-ism.
ATONALITATE, atonalitati, s. f. Lipsa de tonalitate; metoda de compozitie muzicala care neaga tonalitatea, armonia. – Din fr. atonalitate.
PARTITURA, partituri, s. f. Notatie muzicala cuprinzand toate partile vocilor sau ale instrumentelor, astfel dispuse incat sa poata fi urmarite concomitent; p. ext. compozitie muzicala; partitiune. – Din it. partitura, germ. Partitur.
PESTREF, pestrefuri, s. n. (Inv.) Preludiu, uvertura (in muzica turceasca); p. ext. compozitie muzicala usoara, care era cantata la petreceri. [Var.: pesref s. n.] – Din ngr. pesrefi.
PIAN, piane, s. n. 1. Instrument muzical format dintr-o cutie mare de rezonanta asezata pe trei picioare si dintr-o serie de coarde metalice, care vibreaza cand sunt lovite de niste ciocanele actionate prin apasarea unor clape; clavir, pianoforte. ◊ Pian automat (sau electric) = pian actionat de un mecanism (alimentat la curentul electric), care executa automat anumite melodii inregistrate in prealabil pe niste suluri speciale de hartie introduse in aparat. Pian cu manivela = pian automat care functioneaza prin invartirea unei manivele. 2. Arta de a interpreta o compozitie muzicala la un pian (1). [Var.: (rar) piano s. n.] – Din germ. Piano, fr. piano, it. piano[forte].
LENTO adv. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) Incet, lin, lent. ♦ (Substantivat) Compozitie sau parte dintr-o compozitie muzicala executata in acest fel. – Cuv. it.
MONTAJ, montaje, s. n. 1. Montare1; (concr.) ansamblu, sistem rezultat in urma unei montari. 2. Reunire a unor imagini (picturale, grafice, fotografice) independente sau a unora care fac parte dintr-o compozitie pentru a obtine un ansamblu; (concr.) ansamblu realizat astfel. 3. Faza finala in tehnica de lucru a unui film, care cuprinde selectarea scenelor, stabilirea ordinii si lungimii definitive a secventelor, mixajul cu acompaniamentul sonor etc. in conformitate cu succesiunea indicata de scenariu si cu viziunea artistica a regizorului. 4. Combinarea intr-o ordine succesiva logica si intr-un tot unitar, a scenelor si a episoadelor caracteristice dintr-o opera literara, dintr-o compozitie muzicala etc., in vederea unei transmisiuni radiofonice, de televiziune sau pentru un spectacol. Montaj literar. – Din fr. montage.
LARGHETTO adv. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) Intr-un tempo intermediar intre largo si andante. ♦ (Substantivat, n.) Compozitie sau parte dintr-o compozitie muzicala creata in acest tempo. – Cuv. it.
LARGO adv. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) Intr-un tempo foarte lent. ♦ (Substantivat, n.) Compozitie sau parte dintr-o compozitie muzicala creata in acest tempo. – Cuv. it.
COR1, coruri, s. n. 1. Grup de cantareti care executa impreuna o compozitie muzicala. ◊ Loc. adv. In cor = (toti) deodata, in acelasi timp, impreuna. ◊ Expr. A face cor cu altii = a face cauza comuna cu altii, a se solidariza cu altii (in scopuri rele). ♦ compozitie muzicala destinata sa fie cantata de mai multe persoane; executarea unei astfel de compozitii. 2. (In teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfasurarea actiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimand, prin cantec, recitare, mimica sau dans, opinia publica; p. ext. versurile cantate de acest grup. – Din lat. chorus. Cf. germ. Chor.
MODERATO adv. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) Potrivit, nu prea vioi. ♦ (Substantivat, n.) (Parte dintr-o) compozitie muzicala executata in acest tempo. – Cuv. it.
NONET, nonete, s. n. Formatie alcatuita din noua persoane (instrumentisti sau cantareti) care executa impreuna o compozitie muzicala; p. ext. compozitie muzicala compusa pentru o astfel de formatie. – Din it. nonetto.
SOLIST, -A, solisti, -te, s. m. si f. 1. Cantaret sau instrumentist care executa o compozitie muzicala (sau o parte dintr-o compozitie muzicala) conceputa pentru o singura voce sau pentru un singur instrument. 2. Dansator care executa singur o piesa coregrafica sau care detine un rol principal intr-o compozitie coregrafica de ansamblu. – Din fr. soliste.
TRANSPUNE, transpun, vb. III. 1. Tranz. A muta, a schimba ceva dintr-un loc in altul, dintr-o stare sau dintr-o situatie in alta. ♦ Fig. A da expresie in scris, pe scena, pe ecran etc.; a reda, a pune pe hartie, in versuri, pe scena etc. ♦ A transcrie sau a executa o compozitie muzicala in alta tonalitate decat aceea in care a fost scrisa initial. ♦ A muta un termen dintr-o parte a unei ecuatii in alta (schimbandu-i semnul). 2. Refl. Fig. A se situa cu mintea, cu imaginatia etc. in alta situatie sau in alt timp. – Trans- + pune (dupa fr. transposer, lat. transponere).
TRIO, triouri, s. n. 1. Compozitie sau parte dintr-o compozitie muzicala scrisa pentru trei voci sau pentru trei instrumente; grupul celor trei executanti sau al celor trei instrumente care executa o asemenea compozitie. ♦ Partea de la mijloc, mai melodioasa si mai linistita, a unor compozitii muzicale. 2. (Fam.) Grup de trei persoane (care se afla mereu impreuna). – Din it., fr. trio.
RITMIC, -A, ritmici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are ritm; cadentat, regulat. ◊ Gimnastica ritmica = ramura a gimnasticii in care exercitiile se executa cadentat si cu acompaniament muzical. ♦ Care se refera la ritm. 2. S. f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului in poezie si, mai rar, in proza; ritm. ♦ (Muz.) Stiinta care studiaza simetria timpilor accentuati si slabi, precum si a diferitelor valori de note intr-o compozitie muzicala. ♦ Intrebuintarea ritmului; totalitalea ritmurilor. – Din fr. rythmique.
SIMFONIE, simfonii, s. f. 1. (In trecut) Ansamblu de sunete consonante sau de sunete muzicale; compozitie muzicala instrumentala (cu solisti, cor); (sens curent) compozitie muzicala ampla pentru orchestra, care cuprinde de obicei trei sau patru parti. ♦ Simfonie concertanta = compozitie muzicala rezultata din imbinarea simfoniei si a concertului instrumental. 2. Fig. Ansamblu (armonios) de elemente care concura la producerea unui anumit efect; spec. imbinare armonioasa de culori. – Din lat. symphonia, fr. symphonie.
SEXTET, sextete, s. n. 1. compozitie muzicala pentru sase voci sau sase instrumente. ♦ Ansamblu de sase voci sau sase instrumente care executa impreuna o compozitie muzicala. 2. Echipa de volei sau de gimnastica alcatuita din sase jucatori sau jucatoare. – Din germ. Sextett.
COMPONISTIC, -A, componistici, -ce, adj. Al unei compozitii muzicale, privitor la o compozitie muzicala. – Componist + suf. -ic.
CVARTET, cvartete, s. n. Formatie muzicala alcatuita din patru voci sau din patru instrumente care executa impreuna o compozitie muzicala; compozitie scrisa pentru o asemenea formatie. ◊ Cvartet de coarde = formatie fundamentala a muzicii de camera (doua viori, viola si violoncel). [Var.: cuartet s. n.] – Din it. quartetto, fr. quartette.
CVINTET, cvintete, s. n. 1. Formatie muzicala alcatuita din cinci voci sau din cinci intrumentisti care executa impreuna o compozitie muzicala; compozitie scrisa pentru o asemenea formatie. ◊ Cvintet cu pian = cvintet de coarde si pian. Cvintet de suflatori = ansamblu alcatuit din flaut, oboi, clarinet, corn si f***t. 2. Strofa alcatuita din cinci versuri. 3. Linie de inaintare, formata din cinci jucatori, a unei echipe sportive (mai ales la fotbal). – Din it. quintetto, fr. quintette.
arabesca (compozitie muzicala) s. f., pl. arabesti
opera (actiune, creatie artistica, compozitie muzicala) s. f., g.-d. art. operei; pl. opere
solo (compozitie muzicala, dans) s. n. invar.
A CAPPELLA adv. (despre o compozitie muzicala sau despre o formatie corala) Fara acompaniament instrumental. [Var. (dupa alte surse) a capella. / cuv. it.].
ADAGIO2 n. muz. Parte dintr-o compozitie muzicala care se executa in tempo lent. [Sil. -gi-o] /<it. adagio
BALET ~e n. 1) Gen de dans artistic, constand din figuri executate de una sau mai multe persoane dupa o anumita compozitie muzicala. 2) compozitie muzicala dupa care se executa aceste dansuri. 3) Spectacol teatral, constand din asemenea dansuri. 4) Ansamblu de balerini si balerine. /<fr. ballet, it. balletto
CAMERA ~e f. 1) Incapere in interiorul unei case; odaie. ~ mobilata. ◊ Muzica de ~ compozitie muzicala, executata de un numar redus de instrumente. 2) Incapere cu destinatie speciala. ~ de comanda. 3) Incapere speciala din care se efectueaza in mod automat controlul si conducerea functionarii unei centrale sau statiuni electrice. 4) Spatiu dintr-un dispozitiv, instalatie asemanatoare cu o odaie sau insasi instalatia, in care se produce un proces tehnic. ~ de luat vederi. ~ de combustie. 5) Tub de cauciuc in care se introduce aer sub presiune, avand diferite intrebuintari. ~a unei mingi. ~ de bicicleta. 6) Organ legislativ al parlamentului. /<it. camera, engl. camera, fr. camera
COMPONISTIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de o compozitie muzicala; propriu unei compozitii muzicale. /componist + suf. ~ic
CVINTET ~e n. 1) Formatie compusa din cinci interpreti care executa impreuna o compozitie muzicala. 2) Compozitie scrisa pentru un astfel de ansamblu. /<it. quintetto, fr. quintette
DUET ~e n. 1) Ansamblu de doi cantareti care canta impreuna o compozitie muzicala. 2) Lucrare muzicala scrisa pentru un astfel de ansamblu. [Sil. du-et] /<it. duetto
A IMPROVIZA ~ez 1. tranz. 1) (poezii, compozitii muzicale, discursuri etc.) A compune in graba, fara pregatire prealabila. 2) pop. (obiecte, lucruri etc.) A face la repezeala din materiale aflate la indemana; a injgheba; a inchipui; a infiripa; a sclipui. 2. intranz. A avea capacitatea de a compune ceva (o poezie, o compozitie muzicala etc.) la momentul cerut. [Sil. im-pro-] /<fr. improviser
PERIOADA2 ~e f. 1) gram. Constructie constand din cateva unitati sintactice, care formeaza un tot armonios. 2) geol. Subdiviziune a unei ere geologice. 3) muz. Parte unitara dintr-o compozitie muzicala constand din mai multe fraze. [G.-D. perioadei; Sil. -ri-oa-] /<lat. periodus, ngr. periodos, fr. periode
POEM ~e n. 1) Creatie literara de proportii mari, de obicei in versuri, cu caracter epic, avand continut bogat in evenimente. ◊ ~ in proza creatie literara in proza caracterizata prin lirism, ritm si limbaj metaforic. 2) compozitie muzicala cu caracter lirico-narativ. ◊ ~ simfonic compozitie muzicala de proportii mari pentru orchestra, cu baza literara. /<fr. poeme, lat. poema
POLIMETRIE f. 1) Fenomen de prezenta intr-o opera poetica a mai multor metri prozodici. 2) Proces de imbinare concomitenta a mai multor feluri de masuri intr-o compozitie muzicala. /<it. polimetria
SEPTET ~e n. 1) Ansamblu format din sapte interpreti (instrumentisti sau vocalisti), care executa impreuna o compozitie muzicala. 2) compozitie muzicala compusa pentru un astfel de ansamblu. /<germ. Septett
SEXTET ~e n. 1) Ansamblu de sase interpreti care executa impreuna o compozitie muzicala. 2) compozitie muzicala scrisa pentru un astfel de ansamblu. /<germ. Sextett
DODECAFONIE s.f. (Muz.) Tehnica moderna de compozitie muzicala, bazata pe egalitatea celor douasprezece sunete ale scarii cromatice regrupate in serii, constituind prin diferite transformari organizarea unei parti (modul). [Gen. -iei. / < fr. dodecaphonie, it. dodecafonia, cf. gr. dodeka – douasprezece, phone – sunet].
ORCHESTRATIE s.f. Faptul, arta de a orchestra; orchestrare. ♦ Modul cum sunt aranjate, imbinate grupurile de instrumente ale unei orchestre (intr-o compozitie muzicala). V. aranjament. [Gen. -iei, var. orhestratie s.f. / < fr. orchestration].
SERIALISM s.n. Tehnica de compozitie muzicala care foloseste totalitatea celor 12 sunete cromatice, considerate ca avand aceeasi importanta. V. dodecafonism. [Pron. -ri-a-. / et. incerta].
CONCERT s. n. 1. executare in public a unor lucrari muzicale. 2. compozitie muzicala ampla, de obicei in trei parti, scrisa pentru unul sau mai multe instrumente solistice, cu acompaniament de orchestra. 3. (fig.) unanimitate, intelegere (deplina), acord, armonie. (<fr. concert, it. concerto)
CONCERTO s. n. compozitie muzicala pentru orchestra si unul sau mai multe instrumente solistice. ◊ ~ grosso = compozitie orchestrala de virtuozitate din mai multe parti, in care un grup de instrumente solistice canta alternativ, cu intreaga orchestra. (<it., fr. concerto /grosso/)
BARCAROLA s.f. Cantec de gondolier venetian; (p. ext.) cantec de marinar, de barcagiu; compozitie muzicala care imita miscarea leganata a valurilor si cadenta lopetilor. [< it. barcaruola, cf. fr. barcarolle].
CAMERA s.f. 1. Incapere intr-o cladire; odaie. ◊ Muzica de camera = compozitie muzicala facuta pentru un numar redus de instrumente. 2. Nume dat unor aparate sau dispozitive care se aseamana cu o incapere, cu o odaie. ◊ Camera obscura = a) incapere neluminata sau cu lumina de o anumita culoare, in care se lucreaza cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul caruia se obtine pe un ecran imaginea rasturnata a unui obiect; camera fotografica = a) aparat fotografic; b) camera obscura; camera de combustie = incapere a motorului cu ardere interna, in care se aprinde amestecul de gaze. ♦ Tub inchis de cauciuc care se umple cu aer sub presiune si care se asaza pe roata sub anvelopa; balon de cauciuc al unei mingi de sport, in care se introduce aer sub presiune. 3. Adunare parlamentara constituita; institutie parlamentara. [< it. camera].
CICLIC, -A adj. 1. Care se desfasoara in cicluri, care apartine unui ciclu; periodic. ♦ (Despre o compozitie muzicala) Alcatuit din mai multe parti independente. 2. (Despre flori) La care toate elementele sunt dispuse in verticil. [< fr. cyclique, cf. lat. cyclicus, gr. kyklos – cerc].
COMPONISTIC, -A adj. Referitor la o compozitie muzicala. [< it. componistico].
DUET s.n. 1. Ansamblu de doi cantareti sau instrumentisti; compozitie muzicala interpretata de doua voci sau de doua instrumente; duo. 2. (Fig.) Discutie, taifas in doi. [Pron. du-et, pl. -te, -turi. / < it., fr. duetto].
arie (arii), s. f. – Melodie, compozitie muzicala. It. aria (sec. XIX).
MADRIGAL s.n. 1. Poezie scurta care cuprinde elogii galante la adresa unei femei. 2. Scurta compozitie muzicala vocala, cu caracter liric. [Pl. -le, -luri. / cf. fr. madrigal, it. madrigale].
MAZURCA s.f. Dans national polonez, devenit mai tarziu dans de salon. ♦ Melodia acestui dans. ♦ (P. ext.) Scurta compozitie muzicala care foloseste ritmul, temele acestui dans. [Cf. fr., pol. mazurka].
MELODIE s.f. 1. Succesiune expresiva de sunete muzicale care alcatuiesc un cantec; compozitie muzicala, cantec. 2. (Fig.) Secventa de sunete armonioase, cu sonoritate placuta; armonie, muzicalitate. [Gen. -iei. / fr. melodie, it., lat. melodia – cantec].
MODERATO adv. (Muz.; ca indicatie de executie) Moderat, potrivit (intre andante si allegro). // s.n. Compozitie sau parte dintr-o compozitie muzicala executata in acest tempo. [< it. moderato].
PARTITURA s.f. Note destinate unui ansamblu muzical; text muzical cuprinzand totalitatea notelor care se executa in acelasi timp de catre membrii unui ansamblu si care pot fi urmarite separat sau concomitent; (p. ext.) compozitie muzicala. [< it. partitura].
concertino (compozitie muzicala) s. n., art. concetinoul; pl. concertinouri
SERENADA s.f. Concert de muzica vocala sau instrumentala cu caracter romantic care se executa seara sau noaptea sub fereastra cuiva in semn de omagiu sau de dragoste; compozitie muzicala pentru acest gen de concert. [Var. serenata s.f. / < fr. serenade, cf. it., sp. serenata < lat. serenus – senin, germ. Serenade].
cor (coruri), s. n. – Grup de cintareti care executa impreuna o compozitie muzicala. – Var. (inv.) hor(iu). Gr. χορός, direct (sec. XVII) sau prin intermediul lat. chorus, it. coro (sec. XIX). Este dublet al cuvintului urmator. – Der. coral, adj. (din germ. choral); corist, s. m., din fr. choriste, germ. Chorist.
TRIO s.n. 1. Ansamblu alcatuit din trei interpreti; compozitie muzicala scrisa pentru trei voci sau pentru trei instrumente; tertet. 2. (Fam.) Grup de trei. ♦ (Tehn.) Laminor trio = laminor cu trei cilindri. [Pron. tri-o. / < it., fr. trio].
ARANJOR s. m. cel care adapteaza un roman, o piesa de teatru sau aranjeaza o compozitie muzicala pentru alte instrumente. (< fr. arangeur, engl. aranger)
ATONALITATE s. f. lipsa de armonie, de tonalitate; metoda de compozitie muzicala care neaga armonia. (< fr. atonalite)
COMPONISTIC, -A I. adj. referitor la o compozitie muzicala. II. s. f. (muz.) arta compozitiei. (< it. componistico)
COR s. n. I. 1. (in teatrul antic) grup de personaje care participa ca un personaj unic in desfasurarea actiunii unei opere dramatice, dansand si cantand versuri. 2. ansamblu de cantareti care executa impreuna muzica vocala. ◊ (fig.) grup, multime. 3. compozitie muzicala destinata a fi cantata de un cor (2). II. ansamblul navelor, centrala si laterale, ale unei biserici (catolice). (< lat. chorus, gr. khoros, it. coro)
FUGA s. f. compozitie muzicala polifonica in care vocile se succeda, repetand fiecare melodia dezvoltata dupa legile contrapunctului. (< it. fuga)
MADRIGAL s. n. 1. poezie lirica scurta de natura galanta, care face elogiul unei femei. 2. scurta compozitie muzicala vocala cu caracter idilic si foarte delicat. (< fr. madrigal, it. madrigale)
MAGNIFICAT s. n. compozitie muzicala polifonica, de forma unei cantate; cantec de slava, punctul culminant intr-o misa. (< gern. Magnifikat, fr. magnificat)
MAZURCA s. f. dans popular polonez cu ritm vioi, devenit dans de salon; melodia corespunzatoare. ◊ (p. ext.) scurta compozitie muzicala care foloseste ritmul, temele acestui dans. (< rus., pol. mazurka)
MELODIE s. f. 1. succesiune expresiva de sunete muzicale care alcatuiesc un cantec; (p. ext.) compozitie muzicala, cantec. 2. (fig.) muzicalitate. (< fr. melodie, it., lat. melodia)
MODERATO I. adv. (muz.) moderat, potrivit, intre allegro si andante. II. s. n. parte dintr-o compozitie muzicala executata in acest tempo. (< it. moderato)
MOTET s. n. 1. compozitie muzicala polifonica bazata pe un text laic sau religios, in care se suprapun simultan mai multe melodii de sine statatoare. 2. scurta poezie medievala de trei sau patru cuplete. (< fr. motet, germ. Motette, it. motetto)
NOCTURN, -A I. adj. 1. care se face, se petrece noaptea. 2. (despre pasari, animale) de noapte. 3. (despre flori) care nu se deschide decat noaptea. II. s. f. compozitie muzicala cu caracter liric, melancolic, meditativ, frecventa in sec. XVIII si XIX. ♦ in ~ = (cu privire la desfasurarea competitiilor sportive) in timpul noptii. (< fr. nocturne, lat. nocturnus)
ORCHESTRA vb. tr. 1. a aranja o compozitie muzicala pentru orchestra. 2. a organiza o campanie, o miscare revendicativa. (< fr. orchestrer)
PARAFRAZA s. f. 1. explicatie mai larga si intr-o formulare personala a unui text dat. 2. imitatie (in versuri) a unui text, amplificata fata de original. ◊ (peior.) comentariu verbios si difuz. 3. compozitie muzicala, prelucrare cu caracter liber, de pura virtuozitate, a unei teme luate din alta opera. (< fr. paraphrase, lat., gr. paraphrasis)
PARTITURA s. f. text muzical distribuit pe partide vocale sau instrumentale, astfel incat sa poata fi urmarit concomitent. ◊ compozitie muzicala. (< it. partitura, germ. Paritur)
PASIUNE s. f. 1. afectiune puternica si de durata pentru cineva sau ceva; patima; manifestare a unui astfel de sentiment. ◊ obiectul acestei afectiuni. 2. compozitie muzicala religioasa care are ca subiect povestirea patimilor lui Cristos. (< fr. passion, lat. passio, germ. Passion)
PIESA s. f. 1. parte, portiune, bucata a unui tot. 2. parte a unui mecanism, a unei masini etc., care se poate demonta. 3. moneda, ban. 4. ~ anatomica = parte dintr-un cadavru preparata pentru studiu. 5. fiecare dintre hartiile, dintre actele unui dosar. 6. obiect, opera artistica expusa intr-un muzeu, la o expozitie etc., parte dintr-o colectie. 7. lucrare dramatica in care predomina dialogul si care se reprezinta pe scena. 8. compozitie muzicala. (< fr. piece)
POSTLUDIU s. n. sectiune suplimentara, instrumentala sau orchestrala, care incheie o compozitie muzicala. ◊ lucrare pentru orga care se executa la incheierea unei ceremonii religioase. (< germ. Postludium, fr. postlude)
PRELUDIU s. n. 1. exercitiu muzical pentru acordarea instrumentului sau pentru antrenarea mainilor ori vocii; (p. ext.) improvizatie muzicala preliminara. 2. parte introductiva a unei compozitii muzicale. ◊ piesa care preceda o fuga, o tocata, un coral; prima parte a suitei. ◊ compozitie muzicala instrumentala independenta, cu un caracter si o structura foarte variate. ◊ lucrare simfonica, programatica. 3. ceea ce preceda, anunta (o actiune). (< germ. Praludium, it. preludio, fr. prelude)
ROMANTA s. f. 1. poezie lirica, duioasa si sentimentala, de obicei e*****a, exprimand un sentiment de usoara melancolie. 2. compozitie muzicala vocala de forma strofica, cu acompaniament instrumental si un continut liric, sentimental; (p. ext.) piesa instrumentala cu caracter asemanator. (< fr. romance, it. romanza, germ. Romanze)
SIMFONIE s. f. 1. compozitie muzicala ampla pentru orchestra, care cuprinde de regula patru parti. 2. (fig.) ansamblu de elemente armonizate; imbinare armonioasa de culori. (< fr. symphonie, lat., gr. symphonia)
SONATA s. f. compozitie muzicala pentru unul sau doua instrumente, alcatuita de obicei din trei parti, fiecare cu o miscare diferita. (< fr. sonate, it. sonata, germ. Sonate)
STACCATO I. adv. (muz.) sacadat, separand net fiecare nota. II. s. n. parte dintr-o compozitie muzicala executata in acest mod. (< it. staccato)
STUDIU s. n. 1. actiunea de a studia; munca intelectuala care are ca scop insusirea de cunostinte speciale, aprofundate. ◊ cercetare, examinare amanuntita si aprofundata a unei probleme, a unui fenomen etc.; studiere. ◊ insusire de cunostinte stiintifice, invatatura. 2. materie de invatamant. 3. lucrare, opera stiintifica. 4. schita a unui desen, a unei sculpturi proiectate. 5. compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, scrisa mai ales pentru exercitii. (< lat. studium, it. studio)
TOCATA s. f. compozitie muzicala de virtuozitate, scrisa pentru instrumente cu claviatura, cu o miscare rapida, clara, sacadata, executata solistic. (< it. toccata)
TRIO s. n. 1. compozitie muzicala scrisa pentru trei voci sau instrumente. ◊ sectiune mediana a unor forme tripartite (scherzo, menuet, mars etc.) 2. formatie instrumentala din trei interpreti. 3. (fam.) grup de trei persoane. 4. (tehn.) laminor ~ = laminor cu trei cilindri. (< it., fr. trio)
sansoneta (sansonete), s. f. – Scurta compozitie muzicala vocala. Fr. chansonette. Aceleiasi familii din fr. chanter, apartin santan, s. n. (taverna, bodega, cabaret), din fr. cafe-chantant si santeza, s. f. (cintareata de local); santicler, s. n. (Arg., lucru pretios, rafinament, obiect excelent), din fr. chanteclair, probabil datorat modei lansata de comedia lui Rostand (cf. Ioradan, BF, IV, 192); santaj, s. n., din fr. chantage; santajist, s. m. (persoana care santajeaza).
ADAGIO adv. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) In tempo lent; rar. ♦ (Substantivat, n.) (Parte dintr-o) compozitie muzicala care se canta intr-un tempo lent. [Pr.: -gi-o] – It. adagio.
ALLEGRO adv. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) In tempo vioi; repede. ♦ (Substantivat, n.) (Parte dintr-o) compozitie muzicala executata in acest tempo. – It. allegro.
ANDANTE adv. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) Destul de rar; linistit. ♦ (Substantivat, n.) (Parte dintr-o) compozitie muzicala executata intr-un tempo linistit. – It. andante „care merge”.
BAGATELA, bagatele, s. f. 1. Lucru de mica importanta; fleac. ♦ Obiect de mica valoare, neinsemnat. 2. Mica compozitie muzicala pe o tema usoara. [Var.: bagatel s. n.] – It. bagattella (fr. bagattelle).
BALET, balete, s. n. 1. Gen de dans artistic cu figuri executate dupa o compozitie muzicala anume intocmita sau adaptata. ♦ Reprezentatie teatrala constand din dansuri si miscari mimice insotite de muzica. ♦ compozitie muzicala scrisa pentru astfel de reprezentatii. 2. Ansamblu, trupa de baletisti si baletiste. – Fr. ballet (it. balletto).
BARCAROLA, barcarole, s. f. Cantec de barcagiu sau de marinar, mai ales de gondolier venetian; compozitie muzicala care imita miscarea leganata a valurilor sau cadenta vaslelor. – It. barcarola (fr. barcarolle).
CADRIL, cadriluri, s. n. Dans constand dintr-un sir de figuri, in cursul carora partenerii se schimba intre ei; compozitie muzicala dupa care se executa acest dans. – Fr. quadrille.
ALBORADA, alborade, s. f. compozitie muzicala instrumentala, inspirata din poeziile populare din Peninsula Iberica si care se executa in zori; albada. – Din sp. alborada.
ALLA BREVE loc. adv. Termen care indica executarea intr-o miscare rapida in doi timpi a unei compozitii muzicale scrise in masura de patru timpi. – Loc. it.
BURLESC, -A, burlesti, adj., s. f. 1. Adj. De un comic excesiv, grotesc, extravagant si adesea vulgar. ◊ Teatru burlesc = tip de teatru comic, caracterizat prin c************e si parodiere. 2. S. f. compozitie muzicala de mici proportii, cu un pronuntat caracter umoristic. – Din fr. burlesque, it. burlesco.
CANON, canoane, s. n. 1. Regula, dogma bisericeasca; tipici. ♦ Norma, regula de conduita. ♦ Lista de texte sacre care se bucura de autoritate deplina in cadrul unei religii. 2. Pedeapsa data de biserica la calcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. 4. Regula care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regula rigida, formalista. 5. compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 6. Litera de tipar, avand corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipareau in trecut cartile canonice. – Din sl. kanonu, fr. canon, germ. Kanon.
CANTATA, cantate, s. f. compozitie muzicala ocazionala, cu caracter solemn sau liric, pentru voci, solo, cor si orchestra. ◊ (In compusul) Cantata-oratoriu = compozitie vocal-instrumentala pe un libret cu tema dramatica. – Din it. cantata.
CAPRICIU, capricii, s. n. 1. Dorinta trecatoare, adesea extravaganta, manifestata cu incapatanare; gust schimbator, neasteptat; toana1, farafastacuri (2), bazdac. 2. compozitie muzicala instrumentala fara forma precisa, cu caracter de improvizatie, cu treceri neasteptate de la o stare emotionala la alta. [Var.: (inv.) caprit s. n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio.
IMPROMPTU, impromptuuri, s. n. compozitie muzicala instrumentala cu caracter de improvizatie si de obicei lirica, agitata. [Pr.: empromtu] – Din fr. impromptu.
INTRADA, intrade, s. f. Introducere in ritm de mars a unei compozitii muzicale in sec. XVI-XVII; p. gener. scurta uvertura. – Din it. entrata, germ. Intrade, engl. intrada..
MUZICIAN, -A, muzicieni, -e, s. m. si f. Persoana care compune sau executa compozitii muzicale. ♦ Persoana care cunoaste arta muzicii (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. musicien.
URMARI, urmaresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi dupa cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A tine pe cineva sub observatie; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare impotriva cuiva. 2. A se conduce dupa un anumit principiu, dupa o anumita conceptie calauzitoare. 3. A insoti pe cineva sau ceva cu privirile, cu gandul. ♦ A privi ceva in miscare, in desfasurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problema, o tema, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atentie o expunere orala, executarea unei compozitii muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urma + suf. -ari.
UVERTURA, uverturi, s. f. compozitie muzicala pentru orchestra, conceputa ca introducere la o opera, la un oratoriu, la o suita instrumentala etc. sau ca o lucrare independenta (alcatuita din trei parti). – Din fr. ouverture.
ELEGIE, elegii, s. f. 1. Specie a poeziei lirice in care sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristete, de jale; p. ext. plangere, jeluire. 2. compozitie muzicala cu caracter melancolic, trist. – Din fr. elegie, lat. elegia.
APPASSIONATO adv. (Indica modul de executie a unei compozitii muzicale) Cu pasiune, plin de insufletire. [Pr.: -si-o-] – Cuv. it.
PRELUDIU, preludii, s. n. 1. Parte introductiva a unei compozitii muzicale mai ample. ♦ Spec. Prima piesa muzicala dintr-o suita instrumentala; piesa care preceda o fuga sau un coral. ♦ Piesa instrumentala independenta, scrisa in forma libera. 2. Exercitiu muzical pregatitor; p. ext. improvizatie. 3. Fig. Ceea ce anunta, preceda sau pregateste o actiune sau un eveniment; actiune premergatoare. – Din fr. prelude, it. preludio, germ. Praludium.
SUSTINUT, -A, sustinuti, -te, adj. (Despre modul, ritmul de desfasurare a unei activitati, a unor manifestari) Constant, viu, activ; staruitor, perseverent, neobosit, neintrerupt. ♦ (Despre natura, stilul unor scrieri, unei compozitii muzicale etc.) Mentinut la un nivel inalt. – V. sustine.
TOCATA, tocate, s. f. 1. compozitie muzicala pentru instrumente cu claviatura. 2. Piesa muzicala de virtuozitate pentru un instrument sau pentru orchestra, avand un ritm sacadat. – Din it. toccata.
PASTORAL, -A, pastorali, -e, adj., s. f. 1. Adj. De pastor, pastoresc; p. ext. de la tara. campenesc, rustic. 2. Adj. (Despre creatii literare) Care zugraveste in mod idilic viata pastorilor, viata de la tara; bucolic. 3. S. f. Opera literara cu continut pastoral (2); bucolica. ♦ compozitie muzicala in care sunt evocate crampeie din viata campeneasca, rurala. 4. adj. (Rar) Care apartine pastorilor sau preotilor, privitor la pastori sau la preoti. Carja pastorala. 5. S. f. Scrisoare publica, cuprinzand indemnuri si urari, prin care un arhiereu se adreseaza preotilor si credinciosilor cu ocazia sarbatorilor religioase mari sau a altor evenimente importante. – Din fr. pastoral, lat. pastoralis, it. pastorale.
ANACRUZA, anacruze, s. f. 1. Nota sau grup de note care formeaza o masura incompleta la inceputul unei compozitii muzicale. 2. Prima silaba neaccentuata a unui vers. – Din fr. anacrouse.
ANSAMBLU, ansambluri, s. n. 1. Tot unitar rezultat din unirea unor elemente (de acelasi gen); totalitate. ◊ Loc. adj. De ansamblu = general, unitar. ◊ Loc. adv. In ansamblu = in esenta, in general, in linii mari. 2. Colectiv de artisti. 3. compozitie muzicala scrisa pentru un ansamblu (2). – Din fr. ensemble.
ARIE3, arii, s. f. compozitie muzicala vocala (cu acompaniament de orchestra, de pian etc.) care face parte dintr-o opera, opereta etc. ♦ compozitie muzicala instrumentala asemanatoare cu aceea definita mai sus. – Din it. aria.
POSTLUDIU, postludii, s. n. Episod final al unei compozitii muzicale, care evoca teme din cuprinsul ei. – Din germ. Postludium, fr. postlude.
ODA, ode, s. f. Specie a poeziei lirice (formata din strofe cu aceeasi forma si cu aceeasi structura metrica), in care se exprima elogiul, entuziasmul sau admiratia fata de persoane, de fapte eroice, idealuri etc. ♦ (In antichitate) Poezie sau poem (cu subiect eroic) cantate sau recitate cu acompaniament de lira. ♦ compozitie muzicala cu caracter eroic, solemn. – Din fr. ode.
OPERA2, opere, s. f. compozitie muzicala scrisa pentru solisti, cor si orchestra pe textul unui libret dramatic; reprezentare scenica a acestei lucrari. ♦ Cladire destinata reprezentarii unor asemenea compozitii. – Din it. opera, fr. opera.
OPERETA, operete, s. f. compozitie muzical-dramatica usoara, scrisa pentru solisti, cor si orchestra pe un libret cu continut agreabil, in care cupletele cantate alterneaza cu cele vorbite. ♦ Cladire destinata reprezentarii unor asemenea compozitii. – Din germ. Operette, it. operetta, fr. operette.
FANFARA, fanfare, s. f. 1. Ansamblu muzical (militar) format din persoane care canta la instrumente de suflat (din alama) si de percutie. 2. (Rar) Instrument muzical de suflat din alama (cu sunete naturale). 3. (Inv.) compozitie muzicala executata de o fanfara (1) sau la un instrument de suflat. – Din fr. fanfare.
FANTEZIE, fantezii, s. f. 1. Capacitate omeneasca de a crea noi reprezentari sau idei pe baza perceptiilor, a reprezentarilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. imagine produsa de aceasta facultate; imaginatie; reverie. ♦ Spec. Imaginatie specifica unui creator (in arta, literatura, stiinta etc.). ♦ Produs al imaginatiei; plasmuire, nascocire. 2. Gust, inclinare, dorinta iesita din comun, ciudata (a cuiva). 3. compozitie muzicala instrumentala de forma libera, avand un caracter de improvizatie si de virtuozitate. [Var.: (rar) fantasie, fantazie s. f.] – Din fr. fantaisie.
FALSET, falsete, s. n. Sunet (sau sir de sunete) din registrul acut al vocii unui cantaret, produs prin vibrarea partii superioare a coardelor vocale. ♦ Executie falsa a unei compozitii muzicale (sau a unui fragment al ei). – Din it. falsetto.
ORATORIU1, oratorii, s. n. 1. compozitie muzicala simfonica de mare intindere, scrisa pe o tema dramatica, pentru orchestra, cor si solisti vocali si destinata a fi interpretata in concert; p. restr. cantata. 2. (Inv.) Mic edificiu sau incapere intr-o locuinta particulara, servind drept loc de rugaciune; paraclis. – Din lat. oratorium. Cf. it. oratorio, fr. oratoire.
ORCHESTRA, orchestre, s. f. 1. Colectiv de instrumentisti care executa impreuna compozitii muzicale la diverse instrumente. ♦ Ansamblul instrumentelor muzicale la care canta membrii acestui colectiv. 2. Parte a unei sali de spectacol destinata orchestrantilor, situata intre scena si sala, sub nivelul parterului. ◊ Fotoliu de orchestra = loc in primele randuri intr-o sala de concert sau, p. ext., in orice sala de spectacol. 3. Spatiu circular in arhitectura teatrelor antice, situat intre avanscena si gradenuri. [Var.: orhestra s. f., (inv.) orchestru s. n.] – Din fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra, rus. orkestr.
MUZICA, (4) muzici, s. f. 1. Arta de a exprima sentimente si idei cu ajutorul sunetelor combinate intr-o maniera specifica. 2. Stiinta a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului si al armoniei. 3. (Adesea fig.) Creatie componistica, melodie, cantec; p. ext. executare sau audiere a unei compozitii muzicale. ◊ Expr. (Fam.) A-i face (cuiva) muzica = a-i face (cuiva) galagie, scandal. 4. Orchestra. ◊ Muzica militara = fanfara. Muzica sferelor = pretinse sunete bizare emise de vanturile solare si de pulsatiile corpurilor planetelor; cantecul planetelor. – Din lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik.
CONCERTO-GROSSO s. n. compozitie muzicala de virtuozitate care sta la baza concertului si in care un mic grup de instrumente solistice canta alternativ cu restul orchestrei. – Cuv. it.
muzical, -A, muzicali, -e, adj. 1. Care apartine muzicii (1), privitor la muzica, de sau pentru muzica. ♦ In care se executa piese, compozitii muzicale. ♦ Inzestrat cu simt, cu talent pentru muzica. 2. (Despre sunete, voce etc.; adesea adverbial) Armonios, melodios. – Din fr. musical.
LIED, lieduri, s. n. compozitie muzicala (vocala) cu caracter liric, facuta pe textul unei poezii scurte. [Pr.: lid] – Din germ. Lied.
MELODIE, melodii, s. f. Succesiune de sunete imbinate dupa regulile ritmului si ale modulatiei, pentru a alcatui o unitate cu sens expresiv. ♦ compozitie muzicala, cantec. ♦ Fig. Sonoritate placuta; armonie, muzicalitate. – Din ngr. melodia, it. melodia, fr. melodie.
MISA, mise, s. f. compozitie muzicala polifonica pentru cor si solisti, scrisa pe textul liturghiei, care se canta in timpul serviciului religios catolic. – Din lat. missa.
MOTET, motete, s. n. compozitie muzicala polifonica, in care fiecare voce isi are melodia sa, uneori si text propriu. – Din fr. motet.
NON TROPPO loc. adv. (Indica modul de executare a unei compozitii muzicale) Nu prea mult. – Loc. it.
CONTRAPUNCT s. n. 1. Tehnica in compozitia muzicala, constand in suprapunerea a doua sau mai multe linii melodice de sine statatoare, avand fiecare un inteles propriu, dar formand laolalta un tot organic; polifonie, contratema. 2. Stiinta care se ocupa cu studiul regulilor contrapunctului (1). – Din it. contrappunto, fr. contrepoint.
DUET, duete, s. n. compozitie muzicala sau parte a unei compozitii muzicale care se executa pe doua voci sau la doua instrumente; grup vocal sau instrumental care executa o asemenea compozitie; duo. – Din it. duetto.
DIVERTISMENT, divertismente, s. n. 1. Petrecere usoara, agreabila si de scurta durata; distractie, amuzament. 2. compozitie muzicala instrumentala cu caracter distractiv. ♦ Suita pentru un instrument sau pentru orchestra, alcatuita dintr-o serie de piese cu caracter diferit. ♦ Interludiu de dans, de muzica, de cantece vocale. – Din fr. divertissement.
CODA1 s. f. Parte finala a unei compozitii muzicale. ♦ Spec. Grup de note muzicale care incheie tema unei fugi. – Din it. coda.
STUDIU, studii, s. n. 1. Actiunea de a studia (1); munca intelectuala sustinuta depusa in vederea insusirii de cunostinte temeinice intr-un anumit domeniu. ♦ Spec. Insusire de cunostinte stiintifice; invatatura. ◊ Expr. A-si face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de invatamant; a urma cursurile unei scoli, institutii de invatamant. ♦ (Teatru; in expr.) A pune o piesa in studiu = a incepe repetitiile la o piesa. 2. Materie de invatamant. 3. Lucrare, opera stiintifica. 4. (In artele plastice) Schita partiala sau preliminara cu ajutorul careia pictorul, sculptorul etc. compune si executa o opera definitiva. ♦ compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, destinata mai ales unui scop pedagogic (de exercitiu). – Din lat. studium, it. studio.
TEXT, texte, s. n. 1. Ceea ce este exprimat in scris; cuprinsul unei opere literare sau stiintifice, al unui discurs, al unei legi etc. ♦ Fragment, parte dintr-o scriere. 2. Cuvintele unei compozitii muzicale. 3. Litera de tipar cu un corp de 20 de puncte tipografice. – Din fr. texte, lat. textus.
TRANSPOZITIE, transpozitii, s. f. (Rar) Transpunere. ♦ Spec. (Mat.) Permutare a doua litere intr-o formula. ♦ Spec. Schimbare a pozitiei unor atomi sau a unor radicali dintr-o molecula a unei substante (care determina formarea unui nou compus). ♦ Spec. Transcriere sau executare a unei compozitii muzicale in alta tonalitate. – Din fr. transposition.
RAPSODIE, rapsodii, s. f. 1. (In Grecia antica) Fragment dintr-un poem epic recitat de rapsozi; cantec epic. 2. compozitie muzicala, de obicei de forma libera, compusa din motive si fragmente variate, inspirate adesea din folclor. – Din fr. rhapsodie.
RICERCAR s. n. compozitie muzicala polifonica, anterioara fugii, alcatuita din mai multe sectiuni (fiecare avand tema sa proprie), care se canta fara intrerupere, capriciu, fantezie. – Din it. ricercare.
ROMANTA, romante, s. f. 1. compozitie muzicala vocala cu acompaniament instrumental, avand un continut liric, sentimental; p. ext. piesa instrumentala cu caracter asemanator. 2. Specie a poeziei lirice sentimentale, de obicei de inspiratie e*****a. – Din fr. romance, it. romanza, germ. Romanze.
SCRIITURA, scriituri, s. f. 1. (Fam.) Fel de a scrie; scriere (2), scris1 (2). ♦ Fel de scriere, sistem grafic. 2. Text: p. ext. continut al unei scrieri. 3. Aspectul tehnic al unei compozitii muzicale in raport cu adaptarea ei la instrumentul muzical. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -itura.
SERENADA, serenade, s. f. compozitie muzicala, vocala sau instrumentala, alcatuita din mai multe parti, apropiata ca factura de divertisment, nocturna etc., cu caracter liric, executata seara sau noaptea sub ferestrele cuiva, in semn de omagiu sau de dragoste. [Var.: serenata s. f.] – Din fr. serenade, it., sp. serenata, germ. Serenade.
SOLO, (I) s. n. invar., (II) s. m. invar. I. S. n. invar. 1. compozitie muzicala (sau parte a ei) conceputa pentru un singur instrument sau pentru o singura voce. ♦ (Adjectival) Care se executa fara acompaniament. 2. Dans (sau parte dintr-un dans) executat de o singura persoana. II. S. m. invar. Solist. – Din it. solo.
COMPUNERE, compuneri, s. f. 1. Actiunea de a (se) compune si rezultatul ei; alcatuire, imbinare. 2. (Concr.) Bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. (Concr.) Lucrare scolara asupra unei teme. 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte avand drept rezultat un cuvant nou. – V. compune.
CONCERTINO s. n. 1. compozitie muzicala mai redusa decat concertul. 2. Nume dat grupului de instrumente solistice in concerto-grosso. – Cuv. it.
VIVACITATE s. insufletire, vioiciune. (~ tempoului unei compozitii muzicale.)
ALEGORIE ~i f. 1) Procedeu artistic constand in exprimarea unei idei printr-o imagine. 2) Opera artistica in care se foloseste acest procedeu. 3) Figura de stil constituita dintr-un sir de metafore, comparatii si personificari. 4) compozitie muzicala care face impresia ca urmareste desfasurarea unei povestiri imaginare. [G.-D. alegoriei] /<fr. allegorie, lat. allegoria
ARIE2 ~i f. 1) compozitie muzicala vocala cu caracter liric, reprezentand un fragment dintr-o opera, dintr-o opereta sau din-tr-un oratoriu. 2) Piesa instrumentala cantabila. [G.-D. ariei; Sil. -ri-e] /<lat. area
ATONALISM n. Tehnica in compozitia muzicala moderna bazata pe renuntarea la legile tonalitatii si armoniei clasice a sunetelor. /<fr. atonalisme
BAGATELA ~e f. 1) compozitie muzical-instrumentala de proportii mici, scrisa pe o tema neinsemnata. 2) Lucru sau fapt lipsit de importanta; fleac. [G.-D. bagatelei] /<it. bagattella, fr. bagatelle
BURLESCA ~sti f. compozitie muzicala de proportii mici, cu caracter umoristic. /<fr. burlesque
CANON ~oane n. 1) Dogma religioasa. 2) Sanctiune aplicata de cler pentru incalcarea unei astfel de dogme; penitenta. 3) fig. Suferinta fizica sau morala foarte puternica; cazna; tortura; supliciu. 4) Principiu in arta unei epoci care se cere a fi urmat cu strictete. ~ al artei clasice. 5) fig. Regula rigida, bazata pe principii formale. 6) compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci executa succesiv aceeasi melodie. A canta un ~. /<sl. kanonu, germ. Kanon
CANTILENA ~e f. 1) (in evul mediu) Piesa muzicala cu subiect sentimental si grav. 2) compozitie muzicala simpla cu ritm uniform. /<it. cantilena, fr. cantilene
CAPRICIU ~i n. 1) Dispozitie de moment neasteptata si, adesea, stranie, manifestata cu incapatanare; naz; toana; moft. ◊ ~ile modei caracter schimbator al modei. 2) compozitie muzicala instrumentala sau vocala de forma libera, avand caracter de improvizatie. [Sil. -pri-ciu] /<fr. caprice, it. capriccio
CONCERT ~e n. 1) Interpretare in fata publicului a unor lucrari artistice. 2) compozitie muzicala ampla, scrisa pentru unul sau mai multe instrumente solistice cu acompaniament de orchestra. /<fr. concert, it. concerto
CONCERTINO n. muz. compozitie muzicala de dimensiuni mai reduse decat concertul. /Cuv. it.
COR ~uri n. 1) Formatie de cantareti organizati dupa criteriul vocilor, care executa o piesa muzicala vocala. ◊ In ~ la unison; impreuna. 2) compozitie muzicala destinata pentru un astfel de ansamblu. 3) (in teatrul antic) Grup de actori care simboliza in cadrul unui spectacol un personaj colectiv, intruchipand prin cantece, dansuri, gesturi opinia publica. 4) (in biserica catolica) Parte a bisericii unde stau cantaretii. /<lat. chorus
CUARTET ~e n. 1) compozitie muzicala pentru patru voci sau patru instrumente. 2) Formatie alcatuita din patru cantareti sau patru instrumentisti. ◊ ~ de coarde formatie fundamentala a muzicii de camera (doua viori, viola, violoncel). [Var. cvartet] /<it. quartetto, fr. quartette
DIVERTISMENT ~e n. 1) Petrecere placuta a timpului (de scurta durata); distractie; amuzament; agrement. 2) compozitie muzicala instrumentala cu caracter distractiv. 3) Suita muzicala, alcatuita dintr-o serie de bucati muzicale cu caracter distractiv si variat. /<fr. divertissement
EDITURA ~i f. Institutie specializata pentru editare (de carti, periodice, compozitii muzicale etc.). [G.-D. editurii] /a edita + suf. ~ura
ELEGIE ~i f. 1) Specie a poeziei lirice patrunsa de tristete, de jale, de melancolie. 2) compozitie muzicala cu caracter meditativ si melancolic. [G.-D. elegiei] /<fr. elegie, lat. elegia
FIGURATIE ~i f. 1) Totalitate a figurantilor care participa la un spectacol. 2) Parte a unui spectacol, jucata de figuranti. ◊ A face ~ a) a juca rolul de figurant; b) a fi figurant. 3) Complicare a facturii unei compozitii muzicale prin sunete ce insotesc linia melodica, reliefand-o. [Art. figuratia; G.-D. figuratiei; Sil. -ti-e] /<fr. figuration, lat. figuratio, ~onis
FINAL1 ~e n. 1) Etapa care constituie sfarsitul unei actiuni sau al unei lucrari. 2) Parte care incheie, constituind finele unei compozitii muzicale. /<fr. final, lat. finalis
FUGA2 fugi f. compozitie muzicala polifonica, din mai multe voci care se succed, melodia fiind reluata pe rand si dezvoltata dupa legile contrapunctului. /<it. fuga
IMN ~uri n. 1) Cantec religios de preamarire a divinitatii. 2) Poezie lirica avand un caracter solemn si o anumita dedicatie (unui eveniment, unui erou, unei idei etc.). 3) compozitie muzicala solemna, facand parte din simbolica oficiala a unui stat. /<fr. hymne, lat. hymnus
IMPROMPTU ~uri n. compozitie muzicala instrumentala, de obicei lirica, cu caracter de improvizatie. /<fr. impromptu
A INTONA ~ez tranz. 1) (piese muzicale) A incepe indicand tonul melodiei. 2) A canta incet si fara cuvinte, ca pentru sine; a ingana; a fredona; a murmura. 3) (compozitii muzicale) A interpreta in mod solemn. 4) (cuvinte, fraze etc.) A rosti cu un ton specific. /<fr. entonner
INTRODUCERE ~i f. 1) v. A INTRODUCE. 2) Lucrare care cuprinde notiunile elementare ale unei discipline stiintifice. ~ in chimia organica. ~ in psihologie. 3) Prefata explicativa; intrare in materie. 4) Partea de la inceput a unei compozitii muzicale. /v. a introduce
LARGO adv. muz. 1) Executat foarte lent si cu miscare ampla. 2) compozitie muzicala conceputa astfel. /<it. largo
LENTO adv. muz. 1) Executat domol, lin, lent. 2) compozitie muzicala executata astfel. /Cuv. it.
MADRIGAL ~e n. 1) Poezie lirica de proportii reduse care exprima sentimente delicate sau complimente galante (adresate unei femei). 2) compozitie muzicala polifonica, de natura lirica, executata, de regula, fara acompaniament instrumental. /<fr. madrigal
MARS1 ~uri n. 1) Mers ordonat si cadentat. A merge in ~. 2) Miscare a unor unitati militare (intr-o anumita formatie). ◊ ~ fortat mars executat cu o viteza mai sporita decat cea obisnuita (de o unitate militara). 3) compozitie muzicala cu ritm vioi, cadentat. 4) Poezie lirica patriotica. 5) sport Proba atletica caracterizata prin deplasarea la pas. /<fr. marche, germ. Marsch
MELODIE ~i f. 1) Succesiune de sunete cu inaltime si durata diferita, ordonate dupa regulile ritmului, pentru a constitui o forma, perceptibila si agreabila; melos. 2) compozitie muzicala formata dintr-o serie de fraze cu acest caracter. Motivul ~ei. 3) Piesa vocala compusa pe baza unui text scris; cantec. 4) Ansamblu de caractere (sunete, accente, ritm) combinate agreabil; sonoritate placuta. ~a versului. /<ngr. melodia, it. melodia, fr. melodie
MELOS n. muz. 1) Succesiune de sunete cu inaltime si durata diferita, ordonate dupa regulile ritmului, pentru a constitui o forma perceptibila si agreabila; melodie. 2) compozitie muzicala; muzica. 3) Parte melodica a muzicii. /<ngr. melos
MESA ~e f. rel. 1) Liturghie la catolici. 2) compozitie muzicala religioasa care se canta in bisericile romano-catolice la liturghie. /<it. messa, fr. messe, germ. Messe
MODERATO n. compozitie muzicala executata intr-un ritm moderat. /Cuv. it.
MOTET ~e n. compozitie muzicala polifonica, reprezentand o imbinare de mai multe melodii. /<fr. motet
MOTIV ~e f. 1) Fenomen care provoaca sau care determina aparitia efectului; pricina; cauza; temei. 2) Cauza aparenta invocata de o persoana pentru a ascunde adevaratul scop al unei actiuni; pretext; prilej. 3) Fraza sau pasaj care formeaza desenul melodic sau ritmic al unei compozitii muzicale; tema. 4) Element decorativ sau arhitectural intr-o pictura sau sculptura. 5) Idee de baza intr-o opera literara. /<fr. motif, it. motivo, germ. Motiv
MUZICIAN ~ana (~eni, ~ene) m. si f. 1) Persoana cu pregatire si cunostinte speciale, care compune sau executa compozitii muzicale. 2) Persoana care cunoaste arta muzicala si poate aprecia muzica. [Sil. -ci-an] /<fr. musicien
NONET ~e n. 1) Ansamblu format din noua interpreti (instrumentisti sau vocalisti). 2) Com-pozitie muzicala pentru noua instrumente sau pentru noua voci. /<it. nonetto
OCTET ~e n. 1) Ansamblu format din opt interpreti. 2) compozitie muzicala pentru opt voci sau opt instrumente. 3) chim. Ansamblu de opt electroni aflat in stratul periferic al unui atom. /<germ. Oktett, fr. octet
OPERA2 ~e f. 1) compozitie muzical-dramatica de proportii mari, scrisa pe un libret cu subiect literar si interpretata de solisti, cor si orchestra. 2) Reprezentatie teatrala a unei astfel de compozitii. 3) Cladire in care se dau asemenea reprezentatii. [G.-D. operei] /<it. opera, fr. opera
OPERETA ~e f. 1) compozitie muzi-cal-dramatica de proportii mari, scrisa pe un libret cu caracter sentimental, in care cu-pletele cantate alterneaza cu dialogul si cu dansul. 2) Reprezentatie teatrala a unei astfel de compozitii. 3) Cladire in care au loc asemenea reprezentatii. /<germ. Operette, it. operetta, fr. operette
ORATORIU1 ~i n. 1) compozitie muzicala de proportii, scrisa pe un libret cu subiect lirico-dramatic de natura religioasa sau, de cele mai multe ori, laica si interpretata de cor, solisti si orchestra simfonica. /<it., fr. oratorio
PARTITURA ~i f. Text al unei compozitii muzicale cuprinzand toate partile ei vocale sau instrumentale, dispuse astfel pe portativ incat sa poata fi urmarite concomitent. /<it. partitura, germ. Partitur
PASTEL ~uri n. 1) Creion moale, colorat, folosit in pictura. 2) Desen executat cu un astfel de creion, reprezentand, mai ales, o priveliste din natura. 3) Poezie lirica in care se zugraveste un peisaj. 4) compozitie muzicala compusa pe versurile unei asemenea poezii. /<fr. pastel, it. pastello
POLCA ~ci f. mai ales art. 1) Dans popular, de origine ceha, executat de perechi in cerc, intr-un tempo vioi si saltaret, care a capatat o larga raspandire ca dans de bal. 2) Melodie dupa care se executa acest dans. 3) compozitie muzicala avand la baza ritmul acestui dans. /<rus. polka
PRELUDIU ~i n. 1) Succesiune de note cantate de un interpret pentru a lua tonalitatea necesara. 2) Parte introductiva a unei compozitii muzicale. 3) Piesa instrumentala independenta de forma libera si de proportii mici. 4) fig. Actiune care preceda alta actiune, anuntand inceputul ei; actiune preliminara. /<fr. prelude, it. preludio, germ. Praludium
PRESTO2 n. muz. compozitie muzicala avand un ritm rapid. /Cuv. it.
RECVIEM ~uri n. 1) (in biserica catolica) Slujba religioasa pentru pomenirea unei persoane decedate. 2) compozitie muzicala scrisa pe textul liturgic al mesei funebre. [Sil. -vi-em] /<lat., fr. requiem
RICERCAR n. compozitie muzicala poli-fonica, alcatuita din mai multe sectiuni (fie-care avand tema sa proprie), care se canta fara intrerupere. / < it. ricercare
RONDO ~uri n. compozitie muzicala instrumentala, cu caracter vioi, a carei tema principala revine periodic, alternand cu alte teme. /<it. rondo, fr. rondeau
RUMBA ~e f. mai ales art. 1) Dans de salon, de origine cubaneza, executat intr-un ritm foarte sincopat. 2) Melodie dupa care se executa acest dans. 3) compozitie muzicala care se sprijina pe forma acestui dans. /<fr., sp. rumba
SERENADA ~e f. 1) Cantec interpretat noaptea sub ferestrele unei persoane in semn de omagiu sau de dragoste. 2) compozitie muzicala cu caracter liric. [G.-D. serenadei] /<fr. serenade, germ. Screnade, it. serenata
SIMFONIE ~i f. 1) compozitie muzicala ampla pentru orchestra, constand din trei sau patru acte. 2) fig. Ansamblu armonios de elemente care concureaza la producerea unui anumit efect. ~ de culori. [G.-D. simfoniei] /<lat. symphonia, fr. symphonie, it. sinfonia
SOLO1 n. invar. 1) compozitie muzicala (sau parte a ei) destinata pentru a fi interpretata de un singur vocalist sau instrumentist. 2) Dans (sau fragment dintr-un dans) executat de o singura persoana. /<fr., it. solo
SONATA ~e f. compozitie muzicala pentru unul sau doua instrumente, alcatuita din trei sau patru masuri, care prezinta o succesiune logica unitara. /<it. sonata, fr. sonate, germ. Sonate
STUDIU ~i n. 1) Activitate intelectuala depusa in vederea solutionarii unor probleme stiintifice intr-un anumit domeniu; cercetare stiintifica. ~ul artelor. 2) Lucrare stiintifica. 3) Proces de acumulare a cunostintelor; invatatura. 4) la pl. Ansamblu de cunostinte acumulate in acest proces; invatatura. ~i speciale. ~i universitare. ◊ A-si face ~ile a urma cursurile unei institutii de invatamant. 5) Materie de invatamant. 6) Schita preliminara executata de artistii plastici in procesul de elaborare a unei opere de arta. 7) compozitie muzicala destinata, mai ales, pentru exercitii. [Sil. -diu] /<lat. studium. it. studio
SUITA ~e f. 1) Grup de persoane care insoteste o ceremonie sau un demnitar; alai; cortegiu; escorta; convoi. 2) compozitie muzicala constand dintr-o serie de piese instrumentale unite intr-o opera de proportii mai mari. 3) Ansamblu de persoane sau de obiecte (materiale sau spirituale), care constituie o anumita succesiune. [Sil. su-i-] /<fr. suite
StImA1 ~e f. Parte care revine fiecaruia dintre interpretii unei compozitii muzicale, reprezentand un extras din partitura generala. /<germ. Stimme
TEMA ~e f. 1) Idee fundamentala tratata intr-o lucrare (stiintifica, artistica etc.). ~ actuala. 2) Fraza sau peisaj care formeaza desenul melodic sau ritmic al unei compozitii muzicale; motiv. ~ cu variatii. 3) Lucrare scrisa data spre executare (acasa) elevilor sau studentilor. 4) lingv. Parte a cuvantului care, pe langa radacina, poate cuprinde sufixe sau prefixe si este comuna formelor flexionare ale cuvantului. ~ nominala. ~ verbala. [G.-D. temei] /<lat., ngr. thema, fr. theme, germ. Thema
TERTET ~e n. 1) Ansamblu format din trei interpreti (instrumentisti sau vocalisti); trio. 2) compozitie muzicala scrisa pentru un astfel de ansamblu; trio. /<it. terzetto
TEXT ~e n. 1) Succesiune de propozitii sau de cuvinte, care constituie o comunicare (scrisa), construita conform regulilor unei limbi. 2) Fragment dintr-o scriere. 3) Parte verbala a unei compozitii muzicale. /<lat. textum, fr. texte, germ. Text
TOCATA ~e f. compozitie muzicala pentru instrumente cu claviatura. /<it. toccata
TON2 ~uri n. 1) Sunet simplu produs de un corp care vibreaza. 2) muz. Interval intre doua sunete consecutive ale gamei diatonice, egal cu doua semitonuri. ◊ A da ~ul a) a indica tonalitatea unei compozitii muzicale, mai ales vocale; b) a fi initiator al unei activitati; c) a servi drept model. 3) Grad de modulare a vocii in timpul vorbirii (in functie de starea sufleteasca a vorbitorului sau de fondul celor exprimate); intonatie. ~ familiar. ◊ A ridica ~ul a vorbi tare si cu asprime. A schimba ~ul a vorbi in alt mod. 4) Grad de intensitate a unei culori. ~ deschis. ~ inchis. 5) Culoare dominanta a unui tablou. /<fr. ton, lat. tonus
TONALITATE ~ati f. 1) Ansamblu de legi care stau la baza gamelor. 2) Gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 3) (in unele limbi) Intonatie diferita a unor cuvinte, formate din aceleasi sunete, dar deosebite prin sens. 4) Particularitate dominanta a unei scrieri (literare). 5) Culoare dominanta a unei picturi. /<fr. tonalite
TRIO ~uri n. 1) Ansamblu muzical format din trei executanti (vocalisti sau instrumentisti); tertet. 2) compozitie muzicala scrisa pentru un astfel de ansamblu; tertet. 3) fam. iron. Grup de trei persoane nedespartite, unite prin interese sau gusturi comune. [Art. trioul] /<it., fr. trio
VARIATIE ~i f. 1) Trecere de la o stare (sau forma, valoare) la alta. 2) Diferenta dintre doua stari (sau forme, valori) succesive; modificare; schimbare; transformare. ~a temperaturii. ~ a intensitatii. 3) muz. Modificare a unei teme prin intermediul anumitelor procedee. 4) compozitie muzicala, constand dintr-o tema si din modificarile de ritm ale acesteia. 5) mat. Modificare a valorii unei marimi sau functii. [G.-D. variatiei; Sil. -ri-a-ti-e] /<fr. variation, lat. variatio, ~onis
ANACRUZA s.f. 1. (Lit.) Silaba neaccentuata la inceputul unui vers, care nu conteaza ca parte a acestuia. 2. (Muz.) Masura incompleta la inceputul unei compozitii muzicale; auftact. [< fr. anacrouse, cf. gr. ana – inainte, krousis – accent].
BALADA s.f. 1. Poezie populara medievala in versuri endecasilabice sau septenare, care se canta si recita. ♦ Poezie epica cu subiect simplu, care relateaza o intamplare, de obicei eroica, sau o legenda; cantec batranesc. 2. compozitie muzicala cu caracter narativ pentru voce sau pentru instrumente. [< fr. ballade, cf. lat. ballare – a dansa].
CAPRICIU s.n. 1. Dorinta trecatoare, de cele mai multe ori extravaganta; gust neobisnuit, ciudat; toana. 2. compozitie muzicala instrumentala, ritmica si cu un tempo viu, fara forma fixa. [Var. caprit, capritiu, s.n. / < fr. caprice, it. capriccio].
CODA s.f. Serie de masuri adaugate la partea finala a unei compozitii muzicale pentru a-i da mai multa stralucire. ♦ Codita unei note; cauda (2). [Cf. fr. coda].
CONCERTO s.n. invar. compozitie muzicala pentru un instrument acompaniat de orchestra; concert. ◊ Concerto grosso = compozitie orchestrala de virtuozitate compusa din mai multe parti, in care un grup de instrumente soliste canta alternativ, in dialog, cu intreaga orchestra. [< it., fr. concerto].
COR s.n. 1. Grup de personaje care participa ca un personaj colectiv in desfasurarea actiunii unei opere dramatice in teatrul antic, cantand versuri; (p. ext.) versurile cantate de acest grup. 2. Grupare de cantareti care executa impreuna muzica vocala. ◊ A face cor cu altii = a face cauza comuna cu altii (in scopuri rele). ♦ compozitie muzicala destinata a fi cantata de mai multe persoane; executia unei asemenea compozitii. 3. Parte a bisericii unde sta si canta ansamblul coral in timpul slujbei. [Var. hor s.n. / < lat. chorus, gr. khoros, cf. it. coro, germ. Chor].
CORAL, -A adj. 1. Referitor la cor; de cor. 2. Care cuprinde un ansamblu; unanim, de acord. 3. (Lit.; despre compuneri literare; op. individual, singular) Ale carui motive, elemente, personaje etc. prezinta armonie, acordandu-se ca vocile unui cor. // s.n., s.f. (Muz.) compozitie muzicala (religioasa) cu structura strofica pentru cor. [Cf. it. corale].
INTRADA s.f. 1. Parte introductiva a unei compozitii muzicale ciclice. 2. Trecerea de la un numar la altul la dans. [Var. intrata s.f. / < it. intrata – aparitie, intrare in scena, cf. germ. Intrade].
MONOTEMATISM s.n. Tendinta de unificare a unei compozitii muzicale ample prin sintetizarea unei singure teme. [Cf. it. monotematismo].
MORESCA s.f. compozitie muzicala in ritm vioi in doua parti. [< it. moresca].
MOTET s.n. 1. compozitie muzicala bazata pe un text religios, scrisa conform regulilor contrapunctului pentru mai multe voci. 2. Scurta poezie medievala de trei sau patru cuplete. [< fr. motet, cf. germ. Motette, it. motetto < lat. motus – miscare].
ORCHESTRA vb. I. tr. A scrie fiecare dintre partile pentru instrumente ale unei compozitii muzicale. [Var. orhestra vb. I. / cf. fr. orchestrer, it. orchestrare].
PARAFRAZA s.f. 1. Explicatie mai larga si intr-o formulare personala a unui text dat. ♦ Imitatie (in versuri) a unui text, amplificata fata de original. 2. compozitie muzicala care constituie o prelucrare cu caracter liber a unei teme muzicale luate din alta opera. [Cf. fr. paraphrase, it. parafrasi, lat., gr. paraphrasis < para – alaturi, phrasis – fel de a vorbi].
ORCHESTRA s.f. 1. Partea cea mai joasa a teatrelor antice grecesti, unde se executau dansurile si in care statea corul. 2. Ansamblu de instrumentisti care executa compozitii muzicale la diferite instrumente. 3. Loc (situat de obicei intre scena si public) unde sta orchestra intr-un teatru etc. [Var. orhestra s.f. / cf. fr. orchestre, it., lat. orchestra].
PRELUDIU s.n. 1. Piesa instrumentala care are functia de a introduce, de a preceda o lucrare muzicala mai ampla. ♦ compozitie muzicala instrumentala de sine statatoare, cu un caracter si o structura foarte variate. 2. (Fig.) Ceea ce preceda, pregateste, anunta un eveniment, o actiune, un inceput. [Pron. -diu. / cf. it. preludio, germ. Praludium, fr. prelude < lat. prae – inainte, ludus – cantec].
RITMICA s.f. Parte a metricii care se ocupa cu regulile folosirii ritmului in poezie sau, rar, in proza; ritm. ♦ Disciplina care studiaza simetria timpilor accentuati si slabi, precum si a valorilor notelor unei compozitii muzicale. ♦ Folosirea ritmului; totalitatea ritmurilor. [Gen. -cii. / < fr. rythmique].
COMPUNERE s. f. 1. actiunea de a compune. 2. bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. procedeu de formare a cuvintelor prin crearea unui cuvant nou din mai multe cuvinte intregi existente independent, cu ajutorul unor elemente de compunere sau din abrevieri. 4. lucrare scolara scrisa asupra unei teme; compozitie (6). (<compune)
ARABESC s.n. (Mai ales la pl.) 1. Ornament inspirat din arta araba. ♦ Motiv decorativ ornamental cu linii si curbe inclinate bizar, constand din diverse figuri (linii, frunze, flori etc.) impletite simetric. 2. (Coregr., sport) Pozitie in dansul academic, la patinaj sau la gimnastica, cu piciorul liber intins si ridicat inapoi. // s.f. compozitie muzicala cu caracter avantat si gratios. [Pl. -uri. / < fr. arabesque, it. arabesco, germ. Arabeske].
ATONALISM s.n. Curent sau procedeu care recomanda atonalitatea in compozitiile muzicale. V. dodecafonism. [< fr. atonalisme].
BALET s.n. 1. Dans artistic ale carui figuri reprezinta un anumit subiect, executat de una sau de mai multe persoane dupa o muzica anume compusa. ◊ Maestru de balet = conducator si regizor al unui spectacol de balet. ♦ compozitie muzicala dupa care se executa acest gen de dans. 2. Ansamblu de baletisti si de baletiste. 3. Reprezentatie compusa din dansuri si din pantomime interpretate pe muzica. [Pl. -te, -turi. / < fr. ballet, it. balleto].
CADENTA s.f. 1. Repetare intr-un anumit ritm a unor miscari; (mil.) miscare ritmica a pasilor in mars. ◊ In cadenta = cu miscari uniform repetate. ♦ Numar de lovituri trase de o arma intr-o unitate de timp. 2. Modulare a vocii sau a unui sunet inainte de pauza. ♦ Succesiune regulata a unor cuvinte, a unor fraze. ♦ Formula armonica care formeaza sfarsitul unei compozitii muzicale. ♦ Pasaj (final, cu caracter de improvizatie) dintr-un concert, in care solistul este lasat sa-si desfasoare virtuozitatea. [< it. cadenza, fr. cadence].
CANON s.n. 1. (Arte) Regula care facea parte dintr-un ansamblu de norme artistice obligatorii intr-o anumita epoca; regula rigida, obligatorie. ♦ Proportie care exista intre diferitele parti ale corpului omenesc. 2. compozitie muzicala polifonica in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa fiecare aceeasi melodie. 3. Caracter de litera de 36 de puncte tipografice. [< fr. canon, germ. Kanon < gr. kanon – regula].
CANTILENA s.f. 1. compozitie muzicala simpla cu ritm uniform. 2. (Lit.) Poem epico-liric, cu subiect grav si sentimental. [< it. cantilena, cf. fr. cantilene].
COMPUNERE s.f. 1. Actiunea de a compune si rezultatul ei; alcatuire. 2. (Concr.) Bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea a doua cuvinte care formeaza un cuvant nou. 4. Lucrare scolara asupra unei teme. [< compune].
CONCERT s.n. 1. compozitie muzicala armonica, de obicei in trei parti, scrisa pentru mai multe instrumente si voci. ♦ compozitie muzicala pentru unul sau mai multe instrumente, cu acompaniament de orchestra. 2. Executare in fata publicului a unor lucrari muzicale. 3. (Rar) Intelegere, acord, armonie. [Pl. -te. / < fr. concert, it. concerto].
DECRESCENDO adv. (Muz.; ca indicatie de executie) Din ce in ce mai incet. // s.n. Scadere progresiva a intensitatii sunetelor; parte a unei compozitii muzicale care se canta in acest mod. [< it. decrescendo].
DIXTUOR s.n. compozitie muzicala pentru zece parti concertante. ♦ Ansamblu format din zece interpreti. [Pron. -tu-or. / < fr. dixtuor].
ELEGIE s.f. 1. Poezie lirica cu caracter trist sau duios. ♦ (Fig.) Tristete; jale, jeluire. 2. compozitie muzicala cu caracter melancolic. [Gen. -iei. / < fr. elegie, it., lat. elegia, gr. elegeia – cantec trist].
FUGA s.f. compozitie muzicala polifonica in care vocile se succeda, repetand fiecare melodia dezvoltata dupa legile contrapunctului. [< it. fuga, cf. fr. fugue < lat. fuga – urmarire].
MELOS s.n. Melodie, cantec; partea melodica a unei compozitii muzicale. [< gr. melos – cantec].
MUZICIAN, -A s.m. si f. Cunoscator al artei muzicii. ♦ Compozitor; executant al unor compozitii muzicale. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. musicien].
POLONEZA s.f. Dans national polonez in trei timpi, avand un caracter martial, sarbatoresc; melodia acestui dans. ♦ compozitie muzicala inspirata de acest dans. [Cf. fr. polonaise].
SIMFONIE s.f. 1. compozitie muzicala pentru orchestra, care cuprinde de obicei patru parti. 2. (Fig.) Imbinare armonioasa de culori. [Gen. -iei. / < fr. symphonie, it. sinfonia, cf. lat., gr. symphonia].
SONATA s.f. compozitie muzicala pentru unul sau doua instrumente, compusa din trei sau patru parti, fiecare cu ritm deosebit. [< fr. sonate, it. sonata, germ. Sonate].
TEMA s.f. 1. Subiect, materie, problema (principala) care urmeaza sa fie lamurita; ideea fundamentala care se dezvolta intr-o expunere, intr-o opera literara etc. ♦ Grup de fenomene, de aspecte ale vietii materiale si spirituale prezente in opera de arta. ♦ Motiv melodic al unei compozitii muzicale, pe care se compun variatiunile. 2. Subiect de compozitie pentru scolari. ♦ Lucrare (scrisa) pregatita de un scolar. 3. (Gram.) Parte a unui cuvant alcatuita de radacina, impreuna cu prefixele si sufixele. [Cf. fr. theme, it. tema, lat. thema < gr. thema – subiect].
TOCATA s.f. compozitie muzicala scrisa pentru instrumente cu claviatura, in ritm vioi si alcatuita dintr-o singura parte. [< it. toccata < toccare – a atinge].
TONALITATE s.f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 2. Intonatie deosebita, in unele limbi, a unor cuvinte, care se scriu la fel, dar au sensuri diferite. II. 1. Nuanta a culorilor. 2. Trasatura dominanta, nota specifica a unei scrieri. [Cf. fr. tonalite].
UVERTURA s.f. compozitie muzicala orchestrala compusa de obicei ca introducere la o opera, la un balet. ♦ Piesa orchestrala de concert, alcatuita dintr-o singura parte, avand la baza un program, si care nu are legatura cu vreun spectacol. ♦ Piesa instrumentala constituind partea introductiva a suitelor preclasice. [< fr. ouverture, cf. germ. Ouverture].
duo s. n. – compozitie muzicala executata pe doua voci. It. duo. – Der. duet, s. n., din it. duetto; duetist, s. m., din fr. duettiste.
AUDITIE s. f. 1. indentificare a sunetelor cu ajutorul simtului auditiv. 2. audiere de muzica cu un public restrans. ♦ in prima ~ = (despre executarea unei compozitii muzicale) pentru prima oara in public. 3. receptionare de semnale audio. (< fr. audition, lat. auditio)
BALET s. n. 1. gen de spectacol alcatuit din dans, muzica si (uneori) pantomima; dans artistic cu figuri pe o tema data; compozitia muzicala corespunzatoare. 2. ansamblu de balerini si balerine. (< fr. ballet, it. balletto)
CANTUS1 s. n. melodie liniara, simpla, pentru voce sau instrument, predominanta in expresia unei compozitii muzicale. (< lat. cantus)
CICLIC, -A I. adj. 1. care se desfasoara in cicluri; periodic. ◊ (despre compozitii muzicale) alcatuit din mai multe parti independente. 2. (despre flori) toate elementele dispuse in verticil. 3. (despre compusi chimici) care are catenele inchise in ciclu. II. s. n. (cinem.) suita de desene, fazele unei miscari care, functional, se repeta. (< fr. cyclique, gr. kyklikos)
CODA1 s. f. sectiune finala a unei compozitii muzicale, codita unei note muzicale; cauda (2). ◊ grup de note muzicale care incheie tema unei fugi. (< it. coda)
CRESCENDO I. adv. (muz.) crescand treptat in intensitate. II. s. n. crestere progresiva a intensitatii sunetelor; parte a unei compozitii muzicale care se canta in acest tempo. (< it. crescendo)
DECRESCENDO I. adv. (muz.) scazand in intensitate, din ce in ce mai incet; diminuendo. II. s. n. scadere progresiva a intensitatii sunetelor; parte a unei compozitii muzicale care se canta in acest mod. (< it. decrescendo)
IMPROVIZATIE s. f. improvizare. ◊ lucru facut la repezeala, spontan, la moment. ◊ interpretare nepregatita, nenotata a unei compozitii muzicale, pe care interpretul o creeaza in acel moment; piesa muzicala astfel executata. ◊ discurs, versuri improvizate. (< fr. improvisation)
IZOMETRIE s. f. 1. insusirea, faptul de a fi izometric. 2. (mat.) transformare geometrica ce duce puncte diferite in puncte diferite si orice segment intr-unul congruent cu el. 3. indentitate metrica a vocilor unei compozitii muzicale. (< fr. isometrie)
IZORITMIE s. f. identitate ritmica a vocilor unei compozitii muzicale. (< fr. isorythmie)
LAITMOTIV s. n. 1. motiv, tema avand o anumita semnificatie, care caracterizeaza un personaj, o situatie si care se repeta adesea in cursul unei compozitii muzicale; (p. ext.) fragment, motiv muzical care se repeta. 2. (fig.) idee de baza a unei opere literare etc. care se repeta de mai multe ori. (< germ. Leitmotiv)
ORCHESTRATIE s. f. 1. arta de a orchestra (1). ◊ transcriere pentru ansamblu orchestral a unei compozitii muzicale; instrumentatie (1). ◊ modul cum sunt aranjate grupurile de instrumente ale unei orchestre. 2. ansamblu de procedee artistice prin care sunetele capata, in poezie, expresivitate si valoare estetica. (< fr. orchestration)
SCRIITURA s. f. 1. modalitatea de a scrie o opera beletristica, de a realiza actul scrisului. ◊ arta scriitoriceasca. 2. aspect tehnic al unei compozitii muzicale in raport cu adaptarea ei la instrumentul muzical. (dupa fr. ecriture)
TEMA s. f. 1. subiect, problema principala care se dezvolta intr-o expunere; aspect al vietii care se reflecta intr-o opera artistica. 2. motiv melodic al unei compozitii muzicale pe care se compun variatiunile. 3. lucrare scrisa data elevilor pentru aplicarea cunostintelor. 4. (lingv.) parte a unui cuvant alcatuit din radacina (impreuna cu prefixele si sufixele), comuna numai unuia si aceluiasi cuvant. 5. (mil.) ~ tactica = plan stabilit pentru a servi ca baza studiului teoretic sau practic, cu sau fara trupe, al unei operatii de razboi. (< fr. theme, lat., gr. thema, it. tema)
TONALITATE s. f. 1. (muz.) complex de relatii de natura armonica stabilit intre sunetele modurilor major si minor cu sunetul principal (tonica.). ◊ gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 2. intonatie, modulatie a vorbirii. 3. nuanta a culorilor; ambianta cromatica a unei picturi. 4. trasatura dominanta, nota specifica a unei scrieri, a gandirii, a unei stari sufletesti etc. (< fr. tonalite)
TRUVER s. m. nume dat poetilor-cantareti medievali din nordul Frantei, care cultivau o poezie e*****a rafinata si o arta savanta a compozitiei muzicale. (< fr. trouvere)
simfonie (-ii), s. f. – 1. compozitie muzicala ampla. 2. (Inv.) Acord. – Mr. sinfunie. Fr. symphonie si mai inainte din ngr. συμφονία (Galdi 251). – Der. simfonic, adj., din fr. symphonique.
uvertura (-ri), s. f. – compozitie muzicala de introduce a unei opere, oratoriu etc. Fr. ouverture.
ANACRUZA s. f. Nota sau grup de note care formeaza o masura incompleta la inceputul unei compozitii muzicale. – Fr. anacrouse (< gr.).
ATONALISM s. n. Curent si teorie decadente, care recomanda atonalitatea in compozitiile muzicale. – Din atonal[itate] + suf.-ism.
BURLESC, -A, burlesti, adj. De un comic excesiv si adesea trivial. V. grotesc, buf. ♦ (Substantivat, f.) compozitie muzicala de mici proportii, cu un caracter vesel, comic (excesiv). – Fr. burlesque (< it.).
CADENTA, cadente, s. f. 1. Repetare regulata a unei miscari; ritm. ◊ Loc. adv. In cadenta = cu miscari repetate la intervale egale. ♦ Numarul de lovituri pe care o arma de foc il trage pe minut. 2. Succesiune ritmica a unor unitati in muzica si in poezie. ♦ Succesiune de armonii care formeaza partea finala a unei compozitii muzicale. ♦ Pasaj mai mare de virtuozitate solistica, situat de obicei la finalul unui concert. – Fr. cadence (< it.).
CANON, canoane, s. n. 1. Lege sau regula bisericeasca. ♦ Norma morala. 2. Pedeapsa data la incalcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Regula facand parte dintr-un ansamblu de procedee artistice dintr-o epoca; p. ext. regula rigida, formalista. 4. compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 5. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. – Slav (v. sl. kanonu < gr.).
CAPRICIU, capricii, s. n. 1. Dorinta trecatoare, adesea extravaganta, manifestata cu incapatanare; gust schimbator, neasteptat; toana. 2. compozitie muzicala instrumentala fara forma precisa, cu caracter ritmic pronuntat (si cu un tempo viu). [Var.: (inv.) caprit s. n.] – Fr. caprice (it. capriccio).
RECVIEM (< lat. requiem „odihna”) s. n. (In cultul romano-catolic) Slujba religioasa pentru pomenirea mortilor; muzica corala compusa pentru aceasta slujba. ♦ compozitie muzicala pentru solisti, cor si orchestra, alcatuita din mai multe parti, scrisa pe textul liturgic al misei funebre. Cele mai cunoscute r. au fost compuse de Cherubini, Mozart (terminat de elevul sau Franz Sussmayr), Verdi (dedicat memoriei poetului Manzoni), monumentalele r. ale lui Berlioz, Faure, Brahms, Britten.
HAMLET, personajul principal al dramei cu acelasi nume de Shakespeare, inspirat de legendarul print danez Amletus, mentionat in sec. 12-13 de Saxo Grammaticus. Drama si personajele au constituit motive de inspiratie pentru numeroase ecranizari, compozitii muzicale si picturi.
PIESA s.f. 1. Parte, portiune, bucata a unui tot (cu care formeaza o unitate). 2. Parte a unui mecanism, a unei masini etc., care se poate demonta. 3. Moneda, ban. 4. Piesa anatomica = parte dintr-un cadavru preparata pentru studiu. 5. Fiecare dintre hartiile, dintre actele unui dosar. 6. Obiect, opera artistica expusa intr-un muzeu, la o expozitie etc. sau care face parte dintr-o colectie. 7. Lucrare dramatica in care predomina dialogul si care se reprezinta pe scena. 8. compozitie, bucata muzicala. [Pron. pie-. / < fr. piece].
PEISAJ s.n. 1. Colt din natura care formeaza un tot estetic; priveliste. ♦ Tablou, desen, fotografie, care infatiseaza un colt din natura. 2. compozitie literara sau muzicala care cuprinde o descriere a naturii. 3. (Fig.) Aspect al societatii, al literaturii etc. [Var. peisagiu s.n. / < fr. paysage].
PEISAJ s. n. 1. colt din natura care formeaza un ansamblu estetic; priveliste. 2. gen de pictura sau grafica avand ca obiect reprezentarea privelistilor din natura; tablou, desen, fotografie care infatiseaza un peisaj (1). ◊ (geogr.) mediu care se diferentiaza printr-o grupare proprie a elementelor componente (relief, clima, ape, sol, vegetatie, fauna etc.) 3. compozitie literara sau muzicala care cuprinde o descriere a naturii. 4. aspect al societatii, al literaturii etc. (< fr. paysage)
PISCOI, piscoaie, s. n. 1. Piscoaie (1). 2. Fluier care intra in compozitia diferitelor instrumente muzicale ca: orga, cimpoiul etc. – Din pisc + suf. -oi.
BRODERIE, broderii, s. f. Cusatura in relief (reprezentand flori sau alte ornamente), executata pe un material textil. ♦ P. gener. Ornamentatie fina. ♦ Nota muzicala de ornament folosita intr-o compozitie (departata de nota muzicala de baza cu un ton sau cu un semiton). – Din fr. broderie.
ARMONIE1, armonii, s. f. Potrivire desavarsita a elementelor unui intreg. ♦ Buna intelegere in relatiile dintre doua persoane, doua colectivitati etc. ♦ Imbinare melodioasa a mai multor sunete (in muzica sau in poezie); spec. (Muz.) concordanta fonica intre sunete. ◊ Armonie imitativa = efect stilistic obtinut prin alaturarea unor cuvinte ale caror sunete imita sau sugereaza un sunet din natura. Armonie vocalica = fenomen fonetic care consta in potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcatuitoare ale unui cuvant. ♦ Parte a teoriei muzicale care studiaza acordurile in compozitie. – Din fr. harmonie, lat. harmonia.
muzical adj. 1. (MUZ.) (inv.) muzicesc. (compozitie ~.) 2. v. cantabil. 3. v. armonios.
CUARTET/CVARTET s. n. 1. formatie muzicala alcatuita din patru interpreti. 2. compozitie scrisa pentru o astfel de formatie. 3. (p. ext.) grup de patru (oameni). (< it. quartetto, fr. quartette)
CVINTET s. n. 1. formatie muzicala alcatuita din cinci interpreti. 2. compozitie scrisa pentru o astfel de formatie. 3. linie de atac a unei echipe (de fotbal) compusa din cinci jucatori. 4. cvinarie. (< it. quintetto, fr. quintette)
CONTRAPUNCT s. n. 1. prezenta simultana a doua sau mai multe melodii cu caracter independent. ◊ melodie care se canta concomitent cu tema intr-o lucrare muzicala. 2. tehnica de a compune muzica pe mai multe voci. ◊ disciplina muzicala care studiaza acest gen de compozitie. (< it. contrappunto, fr. contrepoint)
CANTABILITATE s. f. Insusire a unei piese muzicale sau a unei teme dintr-o compozitie vocala sau instrumentala de a avea o linie melodica expresiva. ♦ Calitate a versurilor de a fi muzicale; muzicalitate. – Cantabil + suf. -itate. Cf. it. cantabilita.
PIESA ~e f. 1) Element constitutiv (al unui ansamblu); parte componenta (a unui tot). ~ de muzeu. ~ vestimentara. 2) Obiect cu semnificatie speciala; figura. ~ de sah. 3) Ban de metal de mica valoare; moneda. 4) Act scris cuprins intr-un dosar sau intr-o colectie. 5) Element component (al unui sistem tehnic). 6) Creatie literara destinata reprezentarii pe scena. 7) Opera muzicala de proportii reduse (de obicei instrumentala); bucata; compozitie. [G.-D. piesei] /<fr. piece
EPISOD, episoade, s. n. 1. Actiune secundara intr-o opera narativa, avand un rol relativ independent; parte relativ independenta a unei naratiuni. ♦ Parte a actiunii in teatrul antic, delimitata prin interventiile corului si corespunzand actului din dramaturgia moderna. 2. Fraza muzicala de importanta secundara, intercalata intre principalele parti ale ale unei compozitii pentru a aduce o variatie. 3. Intamplare in viata cuiva [Var.: epizod s. n.] – Din fr. episode.
MOTIV, motive, s. n. I. Cauza, ratiunea, pricina unei actiuni; imboldul care impinge la o actiune sau care determina o actiune; mobil. ◊ Loc. adv. Fara motiv = nejustificat. ◊ Loc. conj. Pentru motivul ca... = fiindca, deoarece. ♦ Pretext. ◊ Loc. conj. Pe motiv ca... = pretextand ca..., aducand argumentul ca... ◊ Expr. A da cuiva motiv sa... = a provoca pe cineva sa..., a da cuiva pretext sa... II. 1. Cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea caruia ia nastere tema muzicala; tema, melodie, intonatie. 2. Element pictural sau sculptural fundamental, folosit intr-o compozitie decorativa sau arhitecturala. 3. Idee fundamentala sau tema principala a unei opere literare. – Din fr. motif, it. motivo, germ. Motiv.
ORCHESTRATIE ~i f. 1) Prezentare a unei lucrari muzicale sub forma de partitura pentru orchestra. 2) Transpunere pentru orchestra a unei compozitii scrise initial pentru alta componenta de interpreti. 3) Mod de aranjare a diferitelor grupuri de instrumente pentru executarea unei piese muzicale; in-strumentatie. [G.-D. orchestratiei] /<fr. orchestration
ARMONIE s.f. 1. Combinare simultana a mai multor sunete in conformitate cu anumite legi. ♦ Imbinare melodioasa a mai multor sunete (muzicale sau vorbite). ♦ Parte a teoriei muzicii care se ocupa cu studiul acordurilor in compozitie. ◊ Armonie imitativa = efect stilistic obtinut prin imbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura sau chiar printr-un singur cuvant onomatopeic. 2. Potrivire a elementelor componente care alcatuiesc un intreg; concordanta, acord – v. proportionalitate. ◊ (Lingv.) Armonie vocalica = acomodare, prin asimilare, a unei vocale cu alta vocala din acelasi cuvant. ♦ Buna intelegere. [Gen. -iei. / < fr. harmonie, it. armonia < lat., gr. harmonia].
ARIE2 s.f. compozitie vocala cu caracter liric, care reprezinta de obicei un fragment al unei lucrari muzicale mai mari. ♦ Piesa instrumentala care se caracterizeaza printr-o melodie cu o miscare mai larga, asemanatoare ariei vocale. [Gen. -iei. / < it. aria, cf. germ. Arie].
CONTRAPUNCT ~e n. 1) Tehnica muzicala de suprapunere a doua sau a mai multor melodii, avand fiecare un caracter independent, dar care impreuna pot forma un tot organic. 2) Melodie cu inteles expresiv propriu, cantata in cadrul unei lucrari muzicale concomitent cu tema ei de baza. 3) Stiinta care studiaza regulile combinarii melodiilor in cadrul unei compozitii. /<it. contrappunto
BRODERIE s.f. 1. Arta a decorarii unei tesaturi cu motive ornamentale cusute in relief cu fire din diferite materiale; compozitia ornamentala insasi. ♦ Cusatura facuta la gherghef. 2. (Fig.) Infloritura, dezvoltare (la o povestire, la o bucata muzicala etc.) [Gen. -iei. / < fr. broderie].
compozitie s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].
BITEMATISM s. n. principiu de compozitie care presupune existenta a doua teme diferite ca profil si tonalitate in cadrul unei forme muzicale mai ample. (< it. bitematismo, fr. bithematisme)
INSTRUMENTATIE s. f. 1. repartizare a sonoritatilor unei compozitii orchestrale pe diferite instrumente; orchestratie. 2. ramura a muzicii care studiaza posibilitatile tehnice si expresive ale instrumentelor muzicale. 3. ansamblu de instrumente sau de aparate care echipeaza o instalatie (de rafinare). (< fr. instrumentation)
compozitie, compozitii, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate; structura, compunere, alcatuire. 2. Opera, bucata, compunere artistica, in special muzicala. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; totalitatea cunostintelor muzicale care permite compozitorului sa se exprime intr-o forma artistica. 3. Felul in care sunt dispuse elementele imaginii intr-un tablou, astfel incat se se echilibreze intre ele. ♦ Gen de pictura, de sculptura, de desen reprezentand personaje in actiune. 4. Joc al unui actor care interpreteaza un rol bazandu-se in primul rand pe trasaturile distinctive ale personajului respectiv. 5. Exercitiu scolar constand in dezvoltarea in scris a unei teme cu caracter literar date de profesor; compunere. 6. Aliaj de cositor cu care se captuseste suprafata unei piese metalice care freaca alta suprafata metalica, cu scopul de a micsora frecarea. – Din fr. composition, lat. compositio.
compozitie ~i f. 1) Totalitate a elementelor componente ale unui intreg; constitutie; structura; factura; componenta. 2) Opera artistica (mai ales muzicala). 3) Arta de a crea motive muzicale; studiul regulilor dupa care se compune muzica. Clasa de ~. 4) Mod de aranjare a elementelor unei imagini. 5) rar Lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui; compunere. 6) Aliaj de cositor cu destinatie speciala. [Art. compozitia; G.-D. compozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. composition, lat. compositio, ~onis
compozitie s. 1. v. cantec. 2. (MUZ.) partitura, (rar) partitiune. (I-a inmanat ~ pentru a o executa.) 3. bucata, piesa. (O anumita ~ muzi-cala, literara etc.) 4. v. compunere. 5. v. structura. 6. v. componenta. 7. v. cules.
compozitie s. f. 1. totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate, o substanta, un corp etc.; structura. ◊ compus; amestec. 2. opera artistica, muzicala. ◊ mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare. 3. studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ◊ mod in care a fost compusa o bucata muzicala. 4. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ◊ (fot.) aranjament artistic si rational al unei imagini. ◊ gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. tip de interpretare a unui rol de catre un actor. 6. compunere (4). 7. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. (< fr. composition, lat. compostio)
ORNAMENT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adaugat la un ansamblu pentru a-l infrumuseta; accesoriu, element decorativ folosit in artele plastice, in arhitectura, in tipografie pentru a intregi o compozitie si a-i reliefa semnificatia. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distinctie, insemn, decoratie. 2. Nota sau grup de note muzicale care se adauga la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i impodobi linia melodica; semnul muzical corespunzator. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum.
HALFFTER [alfter], familie de muzicieni spanioli. 1. Rodolfo H. (1900-1987), compozitor spaniol. Stabilit in Mexic. Membru al grupului celor opt. Tehnica imbinand serialismul si traditia lui M. de Falla. Balete („Don Lido de Almeria”), lucrari orchestrale. 2. Ernesto H. (1905-1989), compozitor si dirijor spaniol. Frate cu H. (1). Elev al lui de Falla, a carui cantata scenica, „Atlantida”, o finalizeaza dupa moartea acestuia. Lucrari influentate de Stravinski, de Grupul celor sase („Canticum in Memoriam P.P. Johannem XXIII”). 3. Cristobal (n. 1930), compozitor si dirijor spaniol. Nepot al lui H. 1. SI 2. Atasat, in compozitie, traditiei polifonice spaniole („Riccercare para organo”), este unul dintre principalii reprezentanti ai avangardei. Ca dirijor, repertoriul sau a inclus treptat piese muzicale contemporane (invitat uneori sa-si dirijeze propriile lucrari).
CONTRAPUNCT s.n. 1. Prezenta simultana a doua sau mai multe melodii cu caracter independent. ♦ Melodie care se canta concomitent cu tema intr-o lucrare muzicala. 2. Tehnica de a compune muzica pe mai multe voci; (p. ext.) arta de a compune melodii. ♦ Parte a muzicii care studiaza acest fel de compozitie. [< it. contrappunto, cf. fr. contrepoint].
VOCE, voci, s. f. 1. Facultate specifica omului de a emite sunete articulate; ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; glas. ◊ Expr. A ridica vocea = a vorbi rastit. 2. Insusire, aptitudine pe care o au unele persoane de a canta frumos din gura. ♦ Registru de sunete muzicale, mai inalte sau mai profunde, in care cineva poate canta. ◊ Voce calda = voce in care predomina componentele de frecventa joasa, accentuate natural sau artificial. Voce metalica = voce dura, aspra, in care predomina componentele de frecventa inalta. Voce profesionala = voce care corespunde unor exigente inalte, specifica cantaretilor, actorilor, crainicilor. Voce robot = denumire data vocilor lipsite de inflexiunile specifice vocii umane. Voce sintetica = voce produsa prin intermediul unui sintetizor de vorbire. 3. Linie melodica incredintata fiecarui instrument dintr-o compozitie. – Din lat. vox, vocis.
