BOSCH [bos], Hieronymus (numit si Hieronymus van Aeken) (c. 1450-1516), pictor olandez. Reprezentant al picturii medievale tirzii. Evolueaza de la compozitii cu un personaj („Ecce H***”), figurat de multe ori pe un fond de peisaj („Rastignire”), catre tripticuri care imbina traditia populara in panoul central cu o lume fantastica, cu accente moralizatoare, lumea raiulului si iadului, pe panouri laterale („Carul cu fin”). Din punct de vedere estetic se remarca prin executia desenului, finetea coloritului si exuberanta compozitionala („Gradina deliciilor”, „Ispitirea Sf. Anton”, „Fiul risipitor”).

LAITMOTIV, laitmotive, s. n. Motiv ritmic, melodic sau armonic dintr-o compozitie muzicala, care caracterizeaza un personaj, o situatie etc. si care revine ori de cate ori apare in scena personajul sau situatia data; p. gener. fragment sau motiv muzical repetat. ♦ Fig. Idee calauzitoare a unei lucrari stiintifice, literare etc., repetata si subliniata in mai multe randuri. [Scris si: leit-motiv] – Din germ. Leitmotiv.

BABA, Corneliu (1906-1997, n. Craiova), pictor si grafician roman. Acad. (1990), prof. univ. la Iasi si Bucuresti. Compozitii si portrete profund umane, in care personajele au, deseori, valente simbolice. Calitatea culorii si folosirea unui sistem complex de lumini dirijate inscriu lucrarile sale pe linia expresionismului cromatic, permitind un discurs aluziv asupra realitatii („Odihna pe cimp”, „Arlechin”, „Portretul artistei Lucia Sturdza-Bulandra”, „Portret de fata”, „Peisaj din Venetia”, ciclul „Regele nebun”).

HAMLET, personajul principal al dramei cu acelasi nume de Shakespeare, inspirat de legendarul print danez Amletus, mentionat in sec. 12-13 de Saxo Grammaticus. Drama si personajele au constituit motive de inspiratie pentru numeroase ecranizari, compozitii muzicale si picturi.

SCENA, scene, s. f. 1. Parte mai ridicata si special amenajata in incinta unei sali de spectacole sau in aer liber, unde se desfasoara reprezentatiile. ◊ Expr. A pune in scena = a regiza. ♦ Teatru. ◊ Expr. A parasi scena = a) a parasi profesiunea de actor; b) a se retrage dintr-o activitate. 2. Subdiviziune a unui act dintr-o opera dramatica, marcata prin intrarea sau iesirea unui personaj. 3. Fig. Loc unde se petrece ceva. 4. Fig. Actiune capabila de a impresiona pe cineva, de a-i atrage atentia; intamplare interesanta. ♦ (Concr.) compozitie plastica in care sunt de obicei infatisate mai multe personaje. 5. Fig. Cearta, iesire violenta. ◊ Expr. (Fam.) A-i face cuiva o scena = a aduce cuiva imputari violente (cu amenintari, cu lacrimi etc.). – Din fr. scene, it. scena, lat. scaena.

ETOPEE s.f. (Liv.) Descriere, infatisare a moravurilor si a sentimentelor oamenilor. ♦ Figura de compozitie constand in zugravirea caracterului sau structurii psihice a unui personaj prin scrisori ori printr-o cuvantare, adesea fictive. ♦ Figura de stil constand in personificarea unor lucruri. [Pron. -pe-e, var. etopoezie s.f. / < fr. ethopee, lat. ethopoeia, gr. ethopoiia].

PROZOPOGRAFIE s. f. 1. intocmirea de liste, lucrari, repertorii privitoare la personajele istorice de seama dintr-o epoca data. 2. figura de compozitie, descrierea trasaturilor exterioare, a tinutei unui om sau animal. (< fr. prosopographie)

LAITMOTIV s. n. 1. motiv, tema avand o anumita semnificatie, care caracterizeaza un personaj, o situatie si care se repeta adesea in cursul unei compozitii muzicale; (p. ext.) fragment, motiv muzical care se repeta. 2. (fig.) idee de baza a unei opere literare etc. care se repeta de mai multe ori. (< germ. Leitmotiv)

COR¹, coruri, s. n. 1. Grup de cantareti care executa impreuna o compozitie muzicala. ◊ Loc. adv. In cor = (toti) deodata, in acelasi timp, impreuna. ◊ Expr. A face cor cu altii = a face cauza comuna cu altii, a se solidariza cu altii (in scopuri rele). ♦ compozitie muzicala destinata sa fie cantata de mai multe persoane; executarea unei astfel de compozitii. 2. (In teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfasurarea actiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimand, prin cantec, recitare, mimica sau dans, opinia publica; p. ext. versurile cantate de acest grup. – Din lat. chorus. Cf. germ. Chor.

CORAL, -A adj. 1. Referitor la cor; de cor. 2. Care cuprinde un ansamblu; unanim, de acord. 3. (Lit.; despre compuneri literare; op. individual, singular) Ale carui motive, elemente, personaje etc. prezinta armonie, acordandu-se ca vocile unui cor. // s.n., s.f. (Muz.) compozitie muzicala (religioasa) cu structura strofica pentru cor. [Cf. it. corale].

COR ~uri n. 1) Formatie de cantareti organizati dupa criteriul vocilor, care executa o piesa muzicala vocala. ◊ In ~ la unison; impreuna. 2) compozitie muzicala destinata pentru un astfel de ansamblu. 3) (in teatrul antic) Grup de actori care simboliza in cadrul unui spectacol un personaj colectiv, intruchipand prin cantece, dansuri, gesturi opinia publica. 4) (in biserica catolica) Parte a bisericii unde stau cantaretii. /<lat. chorus

COR s. n. I. 1. (in teatrul antic) grup de personaje care participa ca un personaj unic in desfasurarea actiunii unei opere dramatice, dansand si cantand versuri. 2. ansamblu de cantareti care executa impreuna muzica vocala. ◊ (fig.) grup, multime. 3. compozitie muzicala destinata a fi cantata de un cor (2). II. ansamblul navelor, centrala si laterale, ale unei biserici (catolice). (< lat. chorus, gr. khoros, it. coro)

CORAL², -A I. adj. 1. de, pentru cor. 2. care cuprinde un ansamblu; unanim, de acord. 3. (despre compuneri literare) ale caror motive, elemente, personaje prezinta armonie, acordandu-se ca vocile unui cor. II. s. f. formatie corala ampla; cor (I, 2). III. s. n. cantec religios (liturgic) pe mai multe voci. ◊ compozitie pentru orga pe tema unui asemenea cantec. (< fr. choral, it. corale)

SARJA s. f. I. 1. atac impetuos (cu arme albe) al cavaleriei. ◊ (fig.) atac (violent). 2. (sport) atac plin de elan asupra adversarului. II. 1. infatisare c**********a a unui personaj, a unei idei etc. 2. lucrare, creatie in care se c*************a. III. 1. incarcatura normala a unui furnal, care se prelucreaza pentru a se obtine un metal cu o anumita compozitie; cantitatea de metal lichid din aceasta incarcatura. ◊ proces de incarcare, prelucrare si scoatere a materialului din cuptorul metalurgic. 2. cantitate totala de material lemnos destinata a fi uscata. (< fr. charge)

COR s.n. 1. Grup de personaje care participa ca un personaj colectiv in desfasurarea actiunii unei opere dramatice in teatrul antic, cantand versuri; (p. ext.) versurile cantate de acest grup. 2. Grupare de cantareti care executa impreuna muzica vocala. ◊ A face cor cu altii = a face cauza comuna cu altii (in scopuri rele). ♦ compozitie muzicala destinata a fi cantata de mai multe persoane; executia unei asemenea compozitii. 3. Parte a bisericii unde sta si canta ansamblul coral in timpul slujbei. [Var. hor s.n. / < lat. chorus, gr. khoros, cf. it. coro, germ. Chor].

compozitie, compozitii, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate; structura, compunere, alcatuire. 2. Opera, bucata, compunere artistica, in special muzicala. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; totalitatea cunostintelor muzicale care permite compozitorului sa se exprime intr-o forma artistica. 3. Felul in care sunt dispuse elementele imaginii intr-un tablou, astfel incat se se echilibreze intre ele. ♦ Gen de pictura, de sculptura, de desen reprezentand personaje in actiune. 4. Joc al unui actor care interpreteaza un rol bazandu-se in primul rand pe trasaturile distinctive ale personajului respectiv. 5. Exercitiu scolar constand in dezvoltarea in scris a unei teme cu caracter literar date de profesor; compunere. 6. Aliaj de cositor cu care se captuseste suprafata unei piese metalice care freaca alta suprafata metalica, cu scopul de a micsora frecarea. – Din fr. composition, lat. compositio.

compozitie s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].

SARJA s.f. I. Incarcatura normala a unui cuptor metalurgic, care se prelucreaza pentru a se obtine un metal cu o anumita compozitie. ♦ Cantitatea de metal lichid obtinuta intr-un cuptor inalt dintr-o incarcatura normala. ♦ Procesul de incarcare, prelucrare si scoatere a materialului dintr-un cuptor metalurgic. ♦ Cantitate totala de material lemnos destinata a fi uscata printr-o singura operatie de uscare. II. Atac impetuos, avantat, dat de o trupa de cavalerie. ♦ (Sport) Atac plin de elan asupra adversarului. III. Atac violent prin scris si prin c********i (in presa, in teatru etc.). ♦ Interpretare, infatisare exagerata a unui personaj, a unei idei etc. [< fr. charge].

compozitie s. f. 1. totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate, o substanta, un corp etc.; structura. ◊ compus; amestec. 2. opera artistica, muzicala. ◊ mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare. 3. studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ◊ mod in care a fost compusa o bucata muzicala. 4. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ◊ (fot.) aranjament artistic si rational al unei imagini. ◊ gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. tip de interpretare a unui rol de catre un actor. 6. compunere (4). 7. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. (< fr. composition, lat. compostio)