INTRANZITIV, -A, intranzitivi, -e, adj., s. n. (Gram.) (Verb) care nu poate fi construit cu un complement direct din cauza ca actiunea lui nu se exercita in mod nemijlocit asupra unui obiect. – Din fr. intransitif, lat. intransitivus.

DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprima natura obiectului determinat) Spirit de initiativa. Vinde tesaturi de cele mai noi. ♦ (In titlurile de noblete) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprima materia) a) (Materia propriu-zisa din care este confectionat un lucru) Facut din... Casuta lui de paianta. b) (Determinand un substantiv cu inteles colectiv, atributul arata elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arata continutul) Care contine, cu. Un pahar de apa. 4. (Atributul exprima un raport de filiatie) Un pui de caprioara. 5. (Atributul arata apartenenta) Crengi de copac. 6. (Atributul arata autorul) Un tablou de Tuculescu. 7. (Atributul determinand substantive de origine verbala sau cu sens verbal, arata:) a) (Subiectul actiunii) Inceput de toamna; b) (Obiectul actiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprima relatia) In ce priveste. Prieten de joaca. 9. (Atributul arata locul) a) (locul existentei) Care se gaseste (in, la), din partea... ◊ (In nume topice) Filipestii de Padure; b) (punctul de plecare in spatiu) Plecarea de acasa; c) (atributul exprima concomitent si natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arata timpul) Care traieste sau se petrece in timpul..., care dateaza din... Planuiau amandoi viata lor de maine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arata provenienta) Cizme de imprumut. 12. (Atributul arata destinatia obiectului determinat) Sala de dans. 13. (Atributul reprezinta termenul care in realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusete de cupa. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprima natura obiectului determinat) Cine e de vina? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeasi varsta. ♦ (Numele predicativ arata materia) Facut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprima apartenenta) Era de-ai nostri. 2. (Predicatul nominal, alcatuit din verbul „a fi” si un supin, exprima necesitatea) E de preferat sa vii. III (Introduce un complement circumstantial de loc) 1. (Complementul arata locul de plecare al actiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridica de jos. 2. Complementul arata locul unde se petrece actiunea) In, la. IV (Introduce un complement circumstantial de timp) 1. (Complementul arata momentul intitial al actiunii) Incepand cu... De maine. 2. (Complementul arata timpul in care se petrece actiunea) La, cu ocazia... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leaga elemente de acelasi fel care se succeda in timp) Dupa, cu: a) (in constructii cu functiune de complement circumstantial de timp) Zi de zi. An de an; b) (in constructii cu functiune de complement circumstantial de mod) Fir de fir; c) (in constructii cu functiune de complement circumstantial de loc) Casa de casa = (in toate casele, pretutindeni); d) (in constructii cu functiune de complement direct) Om de om (= pe toti oamenii); e) in constructii cu functiune de subiect) Trece spre miazanoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A vazut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstantial de cauza) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauza ca sunt (esti etc.) sau eram (am fost etc.)... Si plangeam de suparata. VI. (Introduce un complement circumstantial de scop) Pentru. Rosii de salata. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca sa..., pentru a... VII (Introduce un complement circumstantial de mod) 1. (In loc. adv.) De fapt. De buna seama. 2. (Complementul arata cantitatea, masura) Usa inalta de trei metri. ♦ (Complementul arata mijlocul de schimbare, de cumparare sau de vanzare) In schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are si sens consecutiv; in loc. adj. si adv.) De moarte = ingrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, in gradul cel mai inalt. 4. (Complementul determina un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cat se poate de bine. ♦ (Determinand un adverb la gradul comparativ, complementul exprima gradul de comparatie) Mai presus de toate imi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstantial de relatie) In ce priveste, cat despre, privitor la...: a) (complementul determina un adjectiv) Bun de gura; b) (complementul determina o constructie folosita ca termen de comparatie) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determina un verb) De foame as rabda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunari se convocau de sindicatul intreprinderii. X. (Introduce un complement indirect) 1. (Dupa verbe) S-a apropiat de mine. 2. (Dupa expresii verbale ca „e bine” si dupa interjetii ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una). 3. (Dupa verbe ca „a lua”, „a lasa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (In legatura cu constructii distributive) Pentru. S-au impartit cate trei carti de om. 5. (Dupa adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros”, etc.) Bucuros de oaspeti. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a invata. XI. (In constructii cu functiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Invatam de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un subiect) In ce priveste, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui sa..., a voi... 3. (Pop.; inaintea unui verb la infinitiv) A incetat de a plange. 4. (In imprecatii) Bat-o Dumnezeu de baba. XII. (In constructii cu functiune de subiect) 1. (Pop.; Constructia prepozitionala are sens partitiv) Scrie cu argintel, Ca de-acela-i putintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin) E usor de vazut. XIII. 1. (Face legatura dintre numerale c*******e si substantivele determinate) a) (dupa majoritatea numeralelor c*******e de la 20 in sus) O mie de lei; b) (dupa numeralele cu valoare nehotarata, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albastri; c) (in structura numeralelor c*******e de la 20.000 in sus, inaintea pluralului „mii”) O suta de mii. 2. (face legatura dintre articolul adjectival „cel, cea” si numeralul ordinal, incepand de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere, formand cuvinte care se scriu impreuna, locutiuni care se scriu in doua sau mai multe cuvinte. 1. In adverbe sau locutiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesubt, de aceea, de cu seara etc; 2. In prepozitii sau locutiuni prepozitionale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindaratul etc. 3. In conjunctii sau locutiuni conjunctionale, ca: de cum, de cand, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formeaza substantive, adjective si verbe, ca: decurge, dedulci, demancare, deplin. – Lat. de.

PE prep. I. (Introduce un complement direct). 1. (Complementul este exprimat printr-un substantiv nume propriu sau nume comun care indica o fiinta) Il strig pe Ion. A impuscat pe lup in cap. ♦ (Complementul este exprimat printr-un substantiv comun care indica un lucru) Cui pe cui se scoate. 2. (Complementul este exprimat printr-un pronume personal, relativ, interogativ, demonstrativ, nehotarat sau negativ) L-a intrebat pe el. Pe cine nu-l lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti. Pe cine sa chem? L-a adus si pe celalalt. A strigat pe cineva. Nu strig pe nimeni. ◊ Expr. Unul pe altul (sau una pe alta, unii pe altii, unele pe altele) = reciproc, intre ei (sau intre ele). ♦ (Complementul este exprimat prin numeralul nehotarat „cati”, „cate”, cu valoare de pronume relativ) Pe cati i-am ajutat. 3. (Complementul este exprimat printr-un numeral ordinal, c******l, distributiv) Pe al doilea nu l-am vazut. Aduna pe 5 cu 7. Vedea pe cate unul zambind. 4. (Complementul este exprimat printr-un adjectiv sau un numeral substantivat, fiind precedat de articolul „cel”) I-a invitat pe cei harnici. 5. (Complementul este exprimat printr-un substantiv sau un pronume precedate de adverbul de comparatie „ca”) Ma priveste ca pe un strain. ◊ Loc. adv. Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe dansa etc.) = de-a binelea, de tot; zdravan. II. (Introduce un complement indirect). 1. In legatura cu..., fiind vorba de... Vorbea pe seama cuiva. 2. Impotriva, in contra (cuiva). E pornit pe el. 3. In schimbul, pentru... A dat doi lei pe bilet. ◊ (Cu o nuanta temporala si distributiva) in schimbul unei munci (de o zi, de o luna etc.); in timp de... Cat sa-ti dau pe an? III. (Introduce un complement circumstantial) 1. (Introduce un complement circumstantial de loc) S-a oprit pe o treapta. ◊ Expr. Pe lume = in cuprinsul lumii, pretutindeni; in diverse puncte ale globului. ◊ (Cu o nuanta instrumentala) Emisiune pe unde scurte. ◊ (Cu o nuanta temporala) Pe drum i-am spus o poveste. ♦ (Da complementului pe langa care sta o nuanta de aproximatie) Cauta pe dupa banci. ◊ Expr. Pe acasa = a) undeva in preajma sau in apropierea casei; b) in interiorul casei, la casa in care locuieste cineva sau in sanul familiei sale. ♦ (Formeaza expresii si locutiuni) Pe cale. Pe din jos de... Pe deasupra. Pe de laturi. Pe urma... 2. (Introduce un complement circumstantial de timp) Pe caldura asta o sa ne uscam de sete. ◊ Loc. adv. Pe maine = a) in cursul zilei de maine; b) pentru maine; pana maine. ◊ Loc. conj. Pe cand = a) in timp ce, pe vremea cand; b) (cu nuanta adversativa) in acest timp insa, in schimb (in acest timp); iar. ◊ Loc. prep. Pe dupa... = cam dupa... aproximativ dupa... Pe aproape de... = (cam) in apropierea..., (cam) inainte de... ♦ Pe timp de..., pe o durata de..., in fiecare, la fiecare, pentru fiecare: intr-o perioada de... Cantitate de carbune planificata pe 5 ani. ♦ In, spre, inspre. Pe primavara. Pe-nserate. ♦ (Formeaza expresii si locutiuni) Pe atunci. Pe loc. Pe timpuri. Pe veci. Pe viitor. 3. (Introduce un complement circumstantial de mod) A plecat pe furis. ◊ Expr. (Pop.) A ramane (sau a fi) pe a cuiva = a ramane (sau a fi) pe voia cuiva, a se face dupa cum doreste (cineva). (Pop.) Duca-i pe aceea... = daca-i asa..., daca asa stau lucrurile... ◊ (Cu o nuanta locala) Munceau pana cadeau pe branci. ♦ In schimbul..., pentru..., cu pretul..., cu... ♦ (Cu o nuanta instrumentala) Cu ajutorul..., prin intermediul..., cu..., prin...; in... ♦ (Cu o nuanta cantitativa; in expr.) Pe atat(a) sau p-atata = in aceasta masura, intr-atata, cu atata, la atata. ♦ (Indica un raport de masura) Teren de 20 pe 25 de metri. ♦ (Cu sens distributiv) Cate trei spectacole pe saptamana. ♦ (Formeaza expresii si locutiuni) Pe apucate. Pe larg. Pe nume. Pe din doua. Pe terminate. 4. (Introduce un complement circumstantial de cauza, adesea cu nuanta finala) Din cauza. Se contrazic pe nimicuri. ♦ In urma, ca urmare. L-a certat pe spusa unui copil. 5. (Introduce un complement circumstantial de scop) Spre, pentru; spre a..., pentru a..., sa... S-a asternut pe somn. 6. (In formule de juramant) Pe cinstea mea. IV. (Urmat de un atribut) Are un semn pe toata viata. [Var.: (inv. si pop.) pre prep.] – Lat. super, per.

SINE pron. refl. (Forma accentuata de acuz. pers. 3 pentru toate genurile si numerele; uneori intarit prin „insusi”) 1. (Precedat de prep. „pe” sau inv. „pre”, avand functie de complement direct al unui verb reflexiv) Numai pe sine nu se vede. 2. (Precedat de prepozitii, are functie de atribut, de complement indirect sau de complement circumstantial) Pastreaza totul pentru sine insasi. ◊ Expr. De la sine = fara ajutorul sau interventia cuiva, prin propriile forte; din proprie initiativa. (Substantivat) In sinea mea (sau a ta etc.) = in propria constiinta, in gand. – Lat. se (dupa mine, tine).

DREPT, DREAPTA, (A, B) drepti, -te, adj. (C) adv., (D) drepturi, s. n. (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul fara ocol, fara abatere. ◊ Linie dreapta (si substantivat, f.) = linie care uneste doua puncte din spatiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de doua drepte perpendiculare una pe alta. Prisma dreapta = prisma cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fara ascunzisuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croiala simpla, fara cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, fiinte, parti ale lor etc.) Care are o pozitie verticala (fata de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumanarea. ◊ Expr. A se tine drept = a avea o pozitie perfect verticala. (Mil.) A lua (sau a sta, a se tine in) pozitia de drepti = a lua (sau a sta, a se tine in) pozitie perfect verticala, stand nemiscat. (Cu valoare de interjectie) Drepti! formula de comanda militara pentru luarea pozitiei de drepti. (Adverbial) A calca drept = a avea o purtare buna, cinstita. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi darz, curajos. ♦ (Despre terenuri inclinate, forme de relief sau parti ale lor) Aproape vertical; abrupt, povarnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are taietura verticala. 3. Care are o pozitie orizontala (fata de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Campie dreapta. 4. (In sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre actiuni ale omului sau despre notiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptatii si adevarului; intemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreapta = parte care se cuvine in mod legal fiecaruia la o imparteala. Lupta dreapta = lupta corp la corp, fara arme, fara inselatorii si fara ajutor strain. ◊ Loc. adv. Cu drept cuvant = pe buna dreptate, in mod intemeiat. ♦ (Adverbial) In conformitate cu dreptatea, just; in conformitate cu adevarul, adevarat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = intr-adevar, cu adevarat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaste un adevar incontestabil. Drept ca... = adevarat ca... A spune drept = a spune adevarul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = in realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care traieste si lucreaza conform dreptatii, adevarului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (In limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu dreptii = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica crestina ortodoxa; bun crestin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care apartine sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoasteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legaturi directe, de sange; adevarat, bun. B. Adj. (In opozitie cu stang) 1. (Despre organe ale corpului) Asezat in partea opusa partii corpului omenesc in care se afla inima. ◊ Expr. A fi mana dreapta a cuiva sau bratul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mana dreapta. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se afla de partea sau in directia mainii drepte (cand cineva sta cu fata in directia in care este orientat un lucru) Aripa dreapta a cladirii. ◊ (Substantivat; in locutiuni) Din dreapta. In dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) In dreapta si in stanga sau de-a dreapta si de-a stanga = in ambele parti; in toate partile, pretutindeni. A tine dreapta = a merge pe partea dreapta a unui drum. 3. (Substantivat, f. art.; in viata politica) Grupare politica adepta si sustinatoare a mentinerii ordinii sociale si politice traditionale. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinari locale, indica directia) In linie dreapta, fara ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fara a se abate din drum, fara inconjur; in mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) In dreptul... = in fata..., fata in fata cu... Prin dreptul = prin fata..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fata..., de dinaintea... 2. (Urmat de determinari locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor si normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale dintr-un stat. Drept penal. 2. Stiinta sau disciplina care studiaza dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativa legal recunoscuta unei persoane de a avea o anumita conduita, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, in mod legitim, firesc. 4. Rasplata, retributie care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) In loc de..., in calitate de..., ca. Drept cine ma iei? ◊ Drept care... = prin urmare, in concluzie, deci, asadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstantial de loc) Alaturi de..., langa; in dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept in inima = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstantial de scop) Pentru, ca. Drept incercare s-a folosit de un cleste. [Var.: (inv. si reg.) dirept, -eapta adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri dupa fr. droit).

OBIECT, obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumita intrebuintare. ◊ Obiect al muncii = lucru sau complex de lucruri asupra carora actioneaza omul in cadrul procesului de productie, direct sau cu ajutorul mijloacelor de munca, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra careia e indreptata gandirea, activitatea intelectuala a omului. ◊ Loc. adj. si adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) in tema, fara divagatii inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce se afla in afara eului; lucru care afecteaza simturile noastre sau asupra caruia se indreapta gandirea noastra. ♦ Continutul asupra caruia se indreapta cunoasterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formeaza materia unei discipline, disciplina de studiu; materie. 4. Scop, tinta, tel; obiectiv. 5. (Gram.; in sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt.

EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Tine locul persoanei despre care se vorbeste) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Sot, barbat; sotie, nevasta. 2. (La genitiv, in formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesiva) Casa lui. ◊ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumita persoana. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasa-l in ale lui! 3. (La dativ, in formele lui, ei, ii, i, lor, le li, cu functie de complement indirect sau de atribut) Prietenul ii iese inainte. ◊ (In forma i, cu valoare neutra) Da-i cu bere, da-i cu vin. 4. (In acuzativ, in formele il, l, o, ii, i, le, cu functie de complement direct) Cartea pe care o citesc. (Precedat de prepozitii, in formele el, ea, ei, ele) Pe el il caut. ◊ (Precedat de prepozitii, in forma o, cu valoare neutra) Au mai patit-o si altii. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.

EL ea (ei, ele) pron. pers. 3 1) (substituie numele persoanei despre care se vorbeste) ~ invata. A fost si ~ la tara. 2) Sot (respectiv sotie). 3) (formele de genitiv lui, ei, lor au valoare posesiva) Cartea lui. A lor a fost initiativa. 4) (formele de dativ lui, ei, ii, i, lor, le, li se folosesc cu functie de complement indirect sau atribut) Fusul ii scapa ei din mana. 5) (formele de acuzativ il, l, o, ii, i, le se folosesc cu functie de complement direct) Cartea pe care o citesc. Pe el il cauta. 6) (formele i si o se folosesc cu valoare neutra) Au mai patit-o si altii. /<lat. illum, illa

TRANZITIV ~a (~i, ~e) (despre verbe) Care admite un complement direct; cu actiune care trece in mod direct asupra obiectului. /<fr. transitif, lat. transitivus

DIRECT, -A I. adj. 1. care duce de-a dreptul la tinta, drept, fara ocoluri. ♦ in linie ~a = din tata in fiu. 2. imediat, nemijlocit, fara intermediar. ♦ vorbire ~a sau stil ~ = procedeu sintactic sau stilistic de redare fidela a spuselor cuiva, printr-un verb sau alt cuvant de declaratie; complement ~ = complement care exprima obiectul asupra caruia se rasfrange direct actiunea unui verb tranzitiv; propozitie completiva ~a (si s. f.) = propozitie cu functie de complement direct pe langa un verb tranzitiv din regenta. II. adj., adv. (care are loc) fara ascunzisuri, fatis, drept. III. adv. 1. fara inconjur, de-a dreptul. 2. (mat.; despre marimi variabile) ~ proportionale = care depind una de alta, astfel incat cresterea (sau descresterea) uneia de un numar de ori provoaca cresterea (respectiv descresterea) celeilalte de acelasi numar de ori. IV. s. n. (radio, tv.) in ~ = transmis pe viu, in momentul producerii evenimentului. V. s. f. (box) lovitura aplicata prin intinderea mainii inainte. (< fr. direct, lat. directus)

lucra (lucrez, lucrat), vb. – 1. A produce, a elabora, a face. – 2. A munci, a opera. – 3. A broda, a coase. – 4. (Cu complement direct personal). A purta intrigi contra cuiva, a mistifica. – Mr. lucredzu, megl., istr. lucrez. Lat. lucrāre „a cistiga” (Puscariu 951; REW 5145; Puscariu, Lr., 243), cf. prov., sp. lograr. Evolutia semantica de la a cistiga la „a munci” este normala si comuna tuturor idiomurilor, cf. fr. travailler „a lucra” si „a produce avere”, in expresii ca l’argent qui ne travaille pas; cf. si lat. med. lucrari „a (pre)lucra”. Der. din lat. lūcubrāre (Densusianu, Bulg. Soc. fil., II, 17; Candrea-Dens., 1013; Densusianu, GS, II, 19) nu pare posibila. Der. lucru, s. n. (munca, treaba; activitate, actiune; obiect, afacere), probabil din lat. lucrum (Puscariu 990; REW 5146), cf. mr., megl., istr. lucru; lucraret, adj. (inv., muncitor, activ); lucrare, s. f. (lucru, opera); lucrator, adj. (muncitor, laborios); lucrator, s. m. (muncitor); lucratoare, s. f. (Banat, atelier); lucratura, s. f. (fel, mod de a munci; intriga, mistificare); lucroi, adj. (inv., muncitor); prelucra, vb. (a retopi, a recompune; a pregati); conlucra, vb., format dupa lat. collaborare; conlucrator, s. m. (colaborator). – Der. neol. lucrativ, adj., din fr. lucratif. – Din rom. provine alb. lukre „oaie” (Philippide, II, 646), pentru al carui semantism, cf. sp. ganado.

activ, -a adj. activus, d. agere, actum, a lucra). Viu, laborios, harnic: om activ. Care lucreaza: principiu activ. Energic: remediu activ. Datorii active, sume datorite [!] tie de altii. Gram. Verb activ, verb transitiv, care are un complement direct. Forma activa, care arata actiunea. S. n., pl. e Com. Ceia ce posezi, in opoz. cu pasiv, ceia ce datoresti [!]. Adv. In mod activ.

complement n., pl. e (lat. com-plementum, d. com-plere, a umplea. V. umplu, plin, suplement, complet, plenar, pleonazm). Ceia ce adaugi unui lucru ca sa-l completezi (umplutura): complementu unei sume. Gram. Ori-ce cuvint care completeaza intelesu altuia: complement direct. Geom. Ceia ce lipseste unui unghi ascutit ca sa egaleze unu drept. – Fals compliment, care inseamna alt-ceva.

OBIECT (‹ lat.) s. n. 1. Orice corp solid, de obicei prelucrat, folosit in diverse imprejurari; lucru (1). ◊ (CONT.) Obiecte de inventar = bunuri de valoare mai mica decat limita prevazuta de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de serviciu, sau cele cu o durata mai mica de un an, independent de valoarea lor, precum si bunurile asimilate acestora (de ex. echipamentele de protectie si de lucru, mecanismele, dispozitivele, verificatoarele, aparatele de masura si control etc.). 2. Ceea ce formeaza materia unei discipline; disciplina de studiu. 3. (FILOZ.) Ceea ce exista in afara subiectului, adica in afara omului ca fiinta activa si constienta, independent de el, si este modificat prin activitatea lui practica. ♦ Spec. (In gnoseologie) Continutul spre care se indreapta cunoasterea; ceea ce este cunoscut (in opozitie cu subiectul cunoscator). 3. 4. (PSIH., la S. Freud) Un lucru, o persoana, o aparte a unei persoane (ex. sanul matern), reale sau fantasmatice, in care si prin care o pulsiune a subiectului cauta sa-si atinga scopul; o persoana, o entitate, un ideal cu care subiectul ca totalitate intra in relatie (obiectuala) si pentru care el simte iubire sau ura. 5. Fig. Tintascop, tel. 6. (LINGV.) O. direct = complement direct. ◊ O. indirect = complement indirect.

absolut, -a I. adj. 1. care nu comporta nici o restrictie, neconditionat. 2. total, complet, desavarsit. ◊ adevar ~ = adevar care reprezinta cunoasterea completa a realitatii; (fiz.) miscare ~a = deplasarea unui corp fata de un sistem de referinta fix; zero ~ = temperatura cea mai joasa posibila (-273 ºC). 3. (mat.; despre marimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ valoare ~a = valoare aritmetica a unui numar algebric, facand abstractie de semnul sau; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. II. s. n. principiu vesnic, imuabil, infinit, la baza universului. ♦ ceea ce exista in sine si prin sine. III. adv. cu desavarsire, exact. (< lat. absolutus, fr. absolu)

ACUZATIV s. n. Caz gramatical care are ca functiune specifica exprimarea complementului direct si a unor atribute. ◊ Acuzativ cu infinitiv = constructie sintactica specifica anumitor limbi, echivalenta cu o propozitie completiva directa, in care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus.

SOCIATIV, -A, sociativi, -e, adj. (Despre complemente circumstantiale) Care arata fiinta sau lucrul ce insoteste subiectul sau complementul direct in savarsirea unei actiuni. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociatif.

ACUZATIV ~e n. gram. Caz in care stau complementul direct, complementul indirect, cel circumstantial si unele atribute precedate de prepozitii. /<lat. accusativus, fr. accusatif

SOCIATIV ~a (~i, ~e) (despre complemente circumstantiale) Care arata fiinta sau lucrul ce insoteste subiectul sau complementul direct in savarsirea unei actiuni. /<fr. sociatif

ABSOLUT, -A adj. (op. relativ). 1. Care nu este supus unei restrictii, neconditionat. ◊ Monarhie absoluta = monarhie in care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (s.n.; in idealismul obiectiv) Principiu vesnic, imuabil, infinit, care ar sta la baza universului. ♦ (In filozofia idealista) Spirit absolut, (idee) absoluta = factor primordial al universului, identificat cu divinitatea. 2. Considerat in raport cu sine insusi si nu in comparatie cu alte persoane asemanatoare. ◊ Adevar absolut = adevar care reprezinta cunoasterea completa a realitatii; element al cunoasterii care nu poate fi infirmat in viitor; (fiz.) miscare absoluta = deplasarea unui corp fata de un sistem de referinta fix; zero absolut = temperatura cea mai joasa posibila (-273 ºC). 3. (Mat.; despre marimi) Care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absoluta = valoare aritmetica a radacinii patratului unei marimi; verb absolut = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. 4. Desavarsit, complet, perfect. // adv. Cu desavarsire, intocmai, exact. [< lat. absolutus < absolvere – a dezlega, cf. fr. absolu].

ACUZATIV s.n. Cazul in care stau complementul direct, complementul indirect precedat de prepozitie si complementele circumstantiale. [Cf. lat. accusativus, fr. accusatif].

INDIRECT, -A adj. (adesea adv.) Care nu se face, nu se obtine direct, ci mijlocit, cu ajutorul cuiva sau a ceva. ◊ complement direct = parte de propozitie asupra careia se rasfrange in chip indirect actiunea verbului; propozitie completiva (si s.f.) = propozitie cu functie de complement indirect. 3. (Fin.) Impozit indirect = impozit inclus in pretul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.) Tragere indirecta = tragere facuta pe baza de calcul asupra unor tinte care nu se vad. [Cf. fr. indirect, lat. indirectus].

OBIECT s.n. 1. Lucru; tot ceea ce poate fi perceput prin simturi; (spec.) tot ceea ce se infatiseaza vederii. 2. Tot ceea ce preocupa gandirea, activitatea intelectuala a omului. ♦ Tot ceea ce formeaza materia unei stiinte, a unei discipline; disciplina de studiu. 3. Tinta, scop, tel. 4. complement (direct sau indirect). [Pron. o-biect. / < lat. obiectum, cf. fr. objet].

SOCIATIV, -A adj. complement circumstantial sociativ = complement circumstantial care arata fiinta sau lucrul care insoteste subiectul sau complementul direct in savarsirea unei actiuni. [< fr. sociatif, cf. lat. sociare – a asocia].

OBIECT s. n. 1. lucru, tot ceea ce poate fi perceput prin simturi. ~ de inventar = mijloc de munca de uz curent, parte din mijloacele circulante ale unei intreprinderi. 2. (ec.) ~ ul muncii = lucru asupra caruia actioneaza omul pentru a-l modifica potrivit nevoilor sale. 3. tot ceea ce preocupa gandirea, activitatea intelectuala a omului; ceea ce formeaza materia unei stiinte, a unei discipline. 4. (fil.) realitatea exterioara subiectului (1); (spec.) ceea ce este dat in cunoastere, continutul obiectiv al cunostintelor subiectului. 5. (fig.) tinta, scop, tel. 6. complement (direct sau indirect). (< lat. obiectum, germ. Objekt)

SOCIATIV, -A adj. complement circumstantial ~ = complement care arata fiinta sau lucrul care insoteste subiectul ori complementul direct in realizarea unei actiuni; propozitie ~a = propozitie circumstantiala care indeplineste in fraza rol de complement circumstantial sociativ. (< fr. sociatif)

ACUZATIV, acuzative, s. n. Caz gramatical care are ca functiune specifica exprimarea complementului direct si a unor atribute. ◊ Acuzativ cu infinitiv = constructie sintactica specifica anumitor limbi, echivalenta cu o propozitie completiva directa, in care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus.

ACUZATIV s. n. sg. Cazul complementului direct, al complementului indirect cu prepozitie si al complementelor circumstantiale – Fr. accusatif (lat. lit. accusativus).

complement ~e n. 1) Parte secundara a propozitiei care determina un verb, un adjectiv sau un adverb. ~ direct. ~ indirect. 2) Substanta proteica prezenta in componenta serului sangvin. /<fr. complement, lat. complementum

direct, -A adj. 1. Care duce la tinta, drept, fara ocoluri. 2. Imediat, nemijlocit, lipsit de intermediar. 3. (Despre complemente) Care este legat nemijlocit de verb, indicand asupra cui trece actiunea verbului respectiv. ♦ (Despre constructii lexicale) In care cuvintele sunt asezate in ordinea lor normala sau logica. ♦ (Despre stil) Care relateaza cuvintele asa cum au fost spuse. ◊ Intrebare directa = intrebare care se realizeaza printr-o propozitie principala sau independenta. // adv. Fara inconjur, de-a dreptul, drept. [Cf. lat. directus, fr. direct].

direct¹ ~ta (~ti, ~te) 1) Care duce la tinta fara cotituri sau ocoluri; drept. Linie ~ta. 2) fig. Care se exprima sau spune adevarul deschis, fara ascunzisuri. 3) Care asigura o legatura nemijlocita. Comunicatie ~ta. 4) Care se face sau are loc fara trepte intermediare. Vot ~. Adresare ~ta. 5): complement ~ parte secundara a propozitiei, care determina un verb tranzitiv si indica obiectul asupra caruia trece actiunea. 6): Vorbire ~ta reproducere intocmai a formei si a continutului vorbirii cuiva. /<fr. direct, lat. directus

INdirect, -A adj. 1. (si adv.) care nu se face, nu se obtine direct, ci mijlocit, cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. vorbire ~a sau stil ~ = procedeu stilistic de redare a spuselor cuiva prin subordonarea comunicarii fata de un verb sau de un alt cuvant de declaratie. 3. complement ~ = complement care exprima obiectul in (de)favoarea caruia se savarseste o actiune, asupra caruia se rasfrange in mod indirect actiunea verbului; propozitie completiva ~a (si s. f.) = propozitie cu functie de complement indirect pe langa un verb din regenta. 4. (fin.) impozit ~ = impozit inclus in pretul anumitor obiecte de consum. 5. (mil.) tragere ~a = tragere pe baza de calcul asupra unor tinte care nu se vad. (< fr. indirect, lat. indirectus, germ. indirekt)

INdirect, -A, indirecti, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obtine prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; in sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirecta = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gandurilor cuiva prin subordonarea comunicarii fata de un verb sau de un alt cuvant de declaratie, caracterizat prin prezenta in numar mare a elementelor de relatie, prin lipsa afectivitatii etc. complement indirect = parte de propozitie asupra careia se rasfrange in chip indirect (1) actiunea verbului. Propozitie completiva indirecta = propozitie care indeplineste in fraza functia de complement indirect. 3. (Fin.; in sintagma) Impozit indirect = impozit inclus in pretul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; in sintagma) Tragere indirecta = tragere asupra unor tinte care nu se vad, dirijata cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.

OBIECT ~e n. 1) Corp solid, cunoscut direct cu ajutorul simtului. 2) Bun material rezultat din procesul muncii. ~ de consum. ~ de uz casnic. 3) Materie asupra careia este orientata activitatea spirituala sau artistica. ~ de cercetare. ~ de descriere. 4) Fiinta sau lucru pentru care cineva manifesta un sentiment. ~ de admiratie. 5) Disciplina de studiu intr-o institutie de invatamant. 6) filoz. Corp sau fenomen existent in realitate, in afara subiec-tului si independent de constiinta acestuia. 7) lingv. Parte de propozitie care indica asupra cui este orientata actiunea verbului; comple-ment. [Sil. o-biect] /<lat. obiectum, germ. Objekt