ACVILA, acvile, s. f. 1. Gen de pasari rapitoare de zi, mari, din familia acvilidelor, cu ciocul drept la baza si incovoiat la varf, coltul gurii ajungand sub ochi, cu gheare puternice si cu aripi lungi si ascutite; pajura, acera (Aquila). 2. Stema reprezentand o acvila (1); pajura. – Din lat. aquila, it. aquila.

RAGADA, ragade s. f. Rana superficiala de forma liniara care se formeaza pe piele la coltul gurii, la nari, la a**s sau pe m*****n in timpul alaptarii. – Din fr. rhagade.

PIEZIS, -A, piezisi, -e, adj., adv. 1. (Care este) aplecat intr-o parte, oblic, diagonal; p. ext. stramb. ◊ Expr. A zambi piezis = a zambi din coltul gurii cu ironie, cu rautate, cu amaraciune. 2. (Care se afla) in sau cu panta (foarte) repede. 3. Fig. (Care este, se face etc.) ocolit, indirect; p. ext. (care are loc) (pe) ascuns, (pe) furis, tainic. 4. (In legatura cu verbe ca „a privi”, „a se uita” etc. sau cu substantive ca „privire”, „ochi”) (Care este, se face etc.) lateral, dintr-o sau intr-o parte; (care este) sasiu, crucis; fig. (in mod) banuitor, iscoditor. – Piez² + suf. -is.

PORCUSOR, porcusori, s. m. 1. Diminutiv al lui porc; porculet. 2. Specie de peste marunt cu corpul in forma de fus, de culoare deschisa, cu un sir de pete negricioase pe laturi si cu doua mustati in coltul gurii, care traieste in apele din regiunile de dealuri sau de ses (Gobio gobio). – Porc + suf. -usor.

COLT s. 1. cotlon, ungher, unghi, (reg.) corn, cot, (Olt. si Transilv.) unghet. (Intr-un colt al odaii.) 2. v. extremitate. 3. coltul gurii v. comisura. 4. v. canin. 5. v. dinte. 6. dinte, masea. (Colt la grapa.) 7. dinte, zimt. (Colt al ferastraului.) 8. tinta, (reg.) cui. (Colt pe talpa incaltamintei.) 9. (BOT.) coltul-babei (Tribulus terrestris) = (reg.) paducherita, paduchernita, paduchele-calului, paduchele-elefantului.

COMISURA s. (ANAT.) coltul gurii.

petrisor, petrisori, s.m. (reg.) 1. specie de peste marunt cu corpul in forma de fus, cu un sir de pete negre pe laturi si cu doua mustati in coltul gurii; porcusor. 2. o specie de planta denumita si „fluturasi”.

zabala (-le), s. f. – 1. Inel, frina a calului. – 2. Spuzeala la coltul gurii. – Var. Banat zobele. Sl. ząbu „dinte”, prin intermediul mag. zabola (Diez, Gramm., I, 446; Cihac, II, 539; Galdi, Dict., 99). Sb. zabala (Conev 103) pare a proveni din rom. – Der. zabalos, adj. (cu zabale); inzabala, vb. (a pune zabale; a domina, a stapini); zabaluta, s. f. (lantisor de friu). Pentru extensiunea lui zabala „spuzeala” (Olt., Munt., Dobr.) cf. ALR, I, 27. – Cf. zimba, zimt.

ZABALA, zabale, s. f. 1. Parte a capastrului constand dintr-o bara subtire de metal cu doua brate, prevazute cu cate un inel mare, care se introduce in gura calului inapoia ultimilor incisivi pentru a-l struni si a-l conduce. 2. Bubulita albicioasa molipsitoare, care apare la oameni in colturile gurii si la vite pe buze; zabaluta. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) colturile carnoase ale ciocului unor pui de pasari. – Din magh. zabola.

ZABALA ~e f. 1) Piesa constand din doua bare metalice, unite flexibil intre ele si fixate in partea de jos a capastrului, care se introduce in gura calului pentru a-l putea struni ori conduce. 2) la pl. Bubulite molipsitoare, care apar, mai ales la copii, in colturile gurii (si la vite pe buze). 3) (la puii unor pasari) colt carnos si galben de la radacina ciocului. [G.-D. zabalei] /<ung. zabola

CAS, (1) casuri, s. n. 1. Produs alimentar preparat din lapte inchegat si stors de zer. 2. Substanta galbuie-albicioasa care se formeaza in colturile ciocului la puii de pasari sau, p. ext., in colturile gurii unei persoane. ◊ Expr. (Ir.) A fi cu cas(ul) la gura = a fi tanar, nepriceput. – Lat. caseus.

ZABALA, zabale, s. f. 1. Parte a capastrului constand dintr-o bara subtire de metal cu doua brate, care se introduce in gura calului pentru a-l struni si a-l conduce. 2. (La pl.) Bubulite albicioase, molipsitoare, care se ivesc la oameni in colturile gurii si la vite, pe buze. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) colturile carnoase ale ciocului unor pui de pasari. – Magh. zabola.

buburuz si -ut m., pl. ji, ti si buburuza, -uta, pl. e (cuv. reflex din rad. bubu- bobo-, ca si buba, boboc s.a. V. mamaruta). Mold. Trans. Bobita, bubulita, broboana, cocolos (mugur, fruct, ca cel de anin s.a.): in colturile gurii ramasesera doua buburuze de spuma (Rebr. 2, 64). Un frumos gindacel ros aprins (cu sapte puncte negre) care traieste pin vii si gradini, numit si gargarita, mariuta, bou lui Dumnezeu si vaca Domnului (coccinella). – Sint si unii negri, mai mici, care au 14 puncte galbene, iar altii galbeni cu puncte negre. V. rapede.

POCLAU, poclaie, s. n. Unealta de pescuit in forma de sac cu gura larga, cu colturile fixate de doua prajini lungi cu ajutorul carora este purtata prin apa de doi oameni. – Et. nec.

coltOS, -OASA, coltosi, -oase, adj. Cu coltii iesiti in afara; cu dinti mari. ♦ Fig. Bun de gura, artagos; obraznic, recalcitrant. – colt + suf. -os.

coltul-LUPULUI s. v. brabin, gura-lupului.

CHEOTOARE s. 1. v. butoniera. 2. baiera. (~ la gura camasii taranesti.) 3. (CONSTR.) (reg.) zimt. (~ la colturile casei.) 4. (reg.) catel, zimt. (~ la coltul gardurilor de nuiele.)

MORSA s.f. 1. Mamifer carnivor din marile arctice si antarctice asemanator cu foca si al carui mascul are doi colti foarte mari, care ies afara din gura. 2. Dispozitiv cu dinti care permite imbucarea a doua piese ale unui sistem tehnic. [< fr. morse].

CAS ~uri n. 1) Produs alimentar obtinut din lapte (de oaie) inchegat si stors de zer. 2) Substanta galbuie care se formeaza in colturile ciocului la puii de pasari. ◊ A fi cu ~ la gura a fi tanar si fara experienta. /<lat. caseus

imbuca (imbuc, imbucat), vb. – 1. A inghiti. – 2. A gusta ceva de mincare. – 3. A infuleca. – 4. A impreuna, a uni, a cupla. – 5. (Inv.) A dispretui. – 6. (Inv.) A saruta, a imbratisa. – Mr. mbuc. Lat. *imbuccāre, de la bucca, cf. buca (Puscariu 781; Candrea-Dens., 192; DAR), cf. it. imboccare, fr. emboucher, sp., port. embocar. Der. de la buca, in interiorul limbii rom., pare mai putin probabila, intrucit toate sensurile lui imbuca duc la semantismul lat. „gura”, pe cind in rom. buca inseamna numai „obraz”. – Der. imbucatura, s. f. (inghititura, duminicat; mustiuc; imbinare; colt de strada); imbucaturi, vb. (a viri cuiva imbucaturile in gura).

coltOS ~oase (~osi, ~oase) 1) Care are colti; cu dinti mari si ascutiti. 2) fig. Care este rau de gura. 3) fig. (despre oameni) Care are oase mari, cu articulatii proeminente; osos; ciolanos. /colt + suf. ~os

CAS, (1) casuri, s. n. (casi, s. m.) 1. Produs alimentar preparat din lapte inchegat si stors de zer. 2. Substanta lipicioasa care se formeaza in colturile ciocului la puii de pasari. ◊ Expr. (Ir.) E cu cas(ul) la gura sau Inca nu i-a picat casul de la gura, se spune despre un tanar nepriceput, lipsit de experienta (dar cu pretentii). – Lat. caseus.

colt¹ ~uri n. 1) Loc unde se intalnesc doua laturi sau doua muchii ale unui obiect. ~ul mesei. ~ul batistei. ◊ ~ul gurii fiecare din cele doua extremitati ale gurii unde se intalnesc buzele. ~ de paine bucata de la margine a unei paini; calcai. ~ de strada unghi format de doua strazi care se intretaie. 2) Parte a unei incaperi, unde se unesc doi pereti alaturati; ungher. ◊ A da din ~ in ~a face eforturi disperate pentru a scapa de ceva. 3) (in publicistica) Rubrica rezervata unei anumite specialitati. ~ satiric. 4) Loc, departe de ochii lumii, care serveste drept refugiu pentru cineva. ◊ ~ de tara loc retras. In (sau din) toate ~urile (lumii) in (sau din) toate partile; (de) pretutindeni. La ~ de tara si la mijloc de masa intr-un loc ferit, dar avantajos. 5) Broboada subtire in forma de triunghi. /<bulg. kolec, sb. kolac

DINTE ~ti m. 1) Formatie osoasa fixata in maxilar care serveste pentru a musca, a rupe si a mesteca hrana sau ca mijloc de aparare. ◊ ~ti de lapte primii dinti care le cresc copiilor (si care cad, fiind inlocuiti cu altii). Soare cu ~ti soare pe timp geros sau racoros. A se tine de ceva cu ~tii a nu se lasa de ceva cu nici un pret. Printre ~ti a) nelamurit, nein-teles; b) fara dorinta; in mod ostil. A-si lua inima in ~ti a-si face curaj; a indraz-ni. Inarmat pana in ~ti echipat cu tot felul de arme. A avea un ~ impotriva (sau contra) cuiva a purta cuiva pica. A scoate cuiva si ~tii din gura a lua cuiva tot ce are; a despuia. A sta cu ~tii la stele a nu avea ce manca. 2) Fiecare dintre piesele in forma de cui ale unei unelte agricole; colt. 3) (la obiecte sau piese) Zimt sau crestatura pe margine. ~tii feras-traului. 4) bot.: ~tele d******i planta cu flori rosii, albe sau verzui, care creste prin locuri umede (mlastini, balti). /<lat. dens, ~ntis