HLUJAN, hlujeni, s. m. (Reg.) Tulpina a unor plante erbacee mari; cocean de porumb (dupa ce s-au cules stiuletii). – Hluj (reg. „tulpina”, et. nec.) + suf. -an.

dudulean, duduleni, s.m. (reg.) cocean de porumb.

pas², pasi si pasuri, s.n., s.m. (reg.) 1. snop (de paie, de grau, de secara). 2. cocean de porumb.

struji (-jesc, -it), vb. – 1. (Inv.) A rade, a razui. – 2. A ciopli, a taia, a daltui. – 3. A strunji. – 4. A dezghioca. – Megl. strujǫs, strujiri. Sl. struziti „a razui” (Tiktin; Conev 76), cf. bg. straza, rus. struziti. – Der. struj, s. n. (Mold., rosatura la copitele cailor); strujan, s. m. (cocean de porumb), pe care Conev 51 il deriva din sl. struzenu; strujea, s. f. (aschie); strujitura, s. f. (obiect razuit sau dezghiocat, talas, span); strujac s. n. (Trans. de N, saltea); strujnita, s. f. (rindea, cutitoi; strungul rotarului), din sb. struznica; nestrunjit, adj. (brut). – Din rom. provine mag. sztruzsal (Edelspacher 22). Cf. strung.

tur (turi), s. m. – Fundul pantalonilor. Sb., cr. tur (Cihac, II, 427). Nu este clara eventuala legatura cu stur. Daca apartine familiei sb. stura „rogojina de papura”, sturati „a cadea, a face sa cada”, sturac „cocean de porumb cu panusa”, pare sa reprezinte poate o radacina ca cea a lui stur ‹ lat. stylum, care indica ideea de „coloana” sau de „cilindru gol”. In acest caz, prin aceeasi familie ar trebui sa se explice tureac (var. tureatca), s. n. si f. (carimb; ciorap fara talpa, pulpar). Urmatoarele ipoteze prezentate in aceasta privinta nu sint convingatoare: in loc de trubeatca, din sl. trąba, cf. trimba (Cihac, II, 427), solutie imposibila fonetic; in legatura cu alb. trik (Philippide, II, 738); din v. germ. theobroch, gepig. *theubreki, de unde lat. med. tubroces (Diculescu 179; Diculescu, ZRPh., XLI, 425; Sandfeld 97); din mag. torok, alb. *turek (Skok, ZRPh., XLIII, 101 si ZRPh., L, 252; REW 8967N); din lat. thylacus ‹ gr. θύλαϰος (Densusianu, GS, I, 350; Rosetti, II, 82; Candrea).

jep², jepi, s.m. (reg.) Tulei de porumb; cocean.

ciocalau, ciocalai, s.m. (reg.) 1. stiulete (de porumb, cu boabe), druga, dragalau, cotolan, chica. 2. partea de jos a strujanului de porumb cu radacina ramasa in pamant, dupa ce a fost taiat porumbul; cocean, ciocan, cioclej, tulean. 3. con de brad. 4. ciuperca veninoasa. 5. ciucure, canac.

covrag, covragi, s.m. (reg.) 1. tulpina, coceanul porumbului; strujan, hlujan, turjan, tulean. 2. vrejul de pepene sau de dovleac. 3. buruiana inalta care creste in grau. 4. (la pl.) vreascuri, uscaturi.

hluj, hluji, s.m. (si hlujuri) 1. tulpina batoasa a unor plante erbacee mari (ca porumbul); cocean. 2. cotor.

stulau, stulai, s.m. (reg.) partea lemnoasa a fructului de porumb; cocean.

tulug, tulugi, s.m. (reg.) strujan, cotor de porumb, cocean.

clocimp, clocimpuri, s.n. (reg.) 1. restul unei ramuri taiate de langa tulpina; clenci. 2. restul de la cocenii de porumb taiati, ramas la pamant; c*****u, cocean, ciocan, cioclej, tulean. 3. cui de lemn. 4. lemnul pe care sta vartelnita; popici. 5. cuib de hoti; ascunzatoare.

STANTIE, stantii, s. f. (Reg.) 1. Capita de coceni (de porumb); stog, claie. 2. Magazie mica; pravalioara.

ciocalau m. (ung. csuklo, virf de frunza, ruda cu sirb. cokov, ciocalau, cu rom. cioc, ciocan, cioclej, ticlau, tacla s. a. V. Bern. 1, 159). Mold. cocean de porumb, stulete [!] fara graunte. – In nord. si ciucalau (Sadov. VR. 1911, 3, 324 si 328). si ciucalau.

cocean ~eni m. 1) Tulpina de porumb folosita ca nutret. 2) Stiulete de porumb eliberat de boabe, folosit drept combustibil; ciocalau. 3) (la fructe si legume) Mijloc tare; cotor. [Sil. co-cean] /<bulg., sb. kotan

cocean, coceni, s. m. 1. Tulpina unor plante cultivate, mai ales a porumbului, folosita ca nutret. 2. Stiulete de porumb desfacut de boabe, folosit adesea drept combustibil. 3. Mijlocul (tare al) unor fructe sau legume; cotor. – Din bg. kocan, scr. kocanj.

STIULETE s. (BOT.) 1. (pop.) papusa, (reg.) ciocan, ciocalau, cotolan, cucuruz, druga, drugalau, papusoi, porumb, stiuleag, tiulihau, tuleu, (prin Ban.) tofleac. (A fiert doi ~ti.) 2. v. cocean.

cincuantin si (ob.) cincantin, -a adj. (it. cinquantino, d. cinquanta, cin-zeci). Se zice despre un fel de popusoi [!] cu stiuletele mic, cu grauntele mici portocalii si care se coace in cin-zeci de zile si e greu la cantar [!]: porumb cincuantin, popusoi cincuantini. – Vulg. ciocantin (dupa ciocan, cocean).