ARITENOID s. n. (Anat.) Cartilaj mobil al laringelui care intinde coardele vocale. [Pr.: -no-id] – Din fr. arytenoide.

LARINGE, laringe, s. n. (Anat.) Partea superioara a traheii, formata din mai multe cartilaje, in structura careia intra si coardele vocale; beregata. – Din it. laringe. Cf. fr. larynx.

BEREGATA ~e f. pop. 1) Parte superioara a traheii, unde se afla coardele vocale; laringe. 2) Cavitate interioara a gatului, unde se afla organele aparatului digestiv, respirator si articulator; gatlej. ◊ A lua pe cineva de ~ a) a trage pe cineva la raspundere; b) a forta pe cineva sa accepte ceva. /<sb. berikat

LARINGE ~ n. Partea superioara a traheii unde se gasesc si coardele vocale. /<it. laringe

LARINGE s.n. Organ situat in partea superioara a traheii, unde se gasesc coardele vocale. [Pl. invar., var. larinx s.n. / < it. laringe, cf. fr., gr. larynx].

REZONATOR, -OARE I. adj. 1. care face sa sune. ♦ organ ~ = organ in forma de punga, sub coardele vocale superioare la maimutele antropide si la animale rumegatoare, care amplifica sunetele emise de acestea. 2. (fig.) care ofera o imagine amplificata a realitatii. II. s. n. 1. sistem fizic, corp etc. capabil sa amplifice oscilatii prin rezonanta. ◊ dispozitiv care indica existenta fenomenului de rezonanta. 2. parte a cavitatii bucale sau nazale care participa la emiterea sunetelor. (< fr. resonateur)

GLOTA, glote, s. f. Portiunea cea mai ingusta a laringelui, cuprinsa intre cele doua coarde vocale. – Din fr. glotte.

VOCE, voci, s. f. 1. Facultate specifica omului de a emite sunete articulate; ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; glas. ◊ Expr. A ridica vocea = a vorbi rastit. 2. Insusire, aptitudine pe care o au unele persoane de a canta frumos din gura. ♦ Registru de sunete muzicale, mai inalte sau mai profunde, in care cineva poate canta. ◊ Voce calda = voce in care predomina componentele de frecventa joasa, accentuate natural sau artificial. Voce metalica = voce dura, aspra, in care predomina componentele de frecventa inalta. Voce profesionala = voce care corespunde unor exigente inalte, specifica cantaretilor, actorilor, crainicilor. Voce robot = denumire data vocilor lipsite de inflexiunile specifice vocii umane. Voce sintetica = voce produsa prin intermediul unui sintetizor de vorbire. 3. Linie melodica incredintata fiecarui instrument dintr-o compozitie. – Din lat. vox, vocis.

RAGUSI, ragusesc, vb. IV. Intranz. A i se ingrosa si a-i slabi cuiva vocea din cauza inflamarii laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gusa.

SURD, -A, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau partial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea sa auda, sa inteleaga; neinduplecat, nesimtitor, fara suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = in zadar, degeaba. ◊ Expr. A ramane surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitari, a nu se impresiona de ceva, a ramane rece, neintelegator. 2. (Fon.; despre consoane; si substantivat, f.) Care se emite fara participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuata, lipsit de rezonanta; slab, inabusit, infundat, confuz. ◊ (In sintagma) Camera surda = incapere cu absorbtie acustica foarte ridicata, folosita pentru masuratori acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tainuit. ♦ Fig. (Despre senzatii, dureri etc.) Inabusit; nedefinit, vag. – Din lat. surdus.

FONIC, -A, fonici, -e, adj. 1. Construit din sunete; privitor la sunete. 2. (Despre consoane) Care se pronunta cu vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din fr. phonique.

FONIE, s. f. (Rar) Calitate a sunetelor limbii rezultata din vibrarea coardelor vocale in timpul emisiunii lor; sonoritate (a sunetelor limbii). – Din fr. phonie.

ATAC, atacuri, s. n. 1. Ofensiva a unor forte armate care urmareste nimicirea sau prinderea inamicului si distrugerea unor obiective ale acestuia; (in special) moment culminant al acestei ofensive. ♦ (La sg. art.) Semnal de trompeta care anunta inceperea atacului (1). 2. Agresiune impotriva unei persoane, unui stat etc. 3. Initiativa intr-un joc sportiv. ♦ Linia de inaintasi a unei echipe de fotbal, hambal etc. 4. Actiune violenta si sustinuta (prin manifestatii, prin scris etc.) impotriva unei situatii, unei teorii etc. sau impotriva celor care le sustin. ♦ Mijloc prin care se cere reexaminarea unei hotarari judecatoresti care nu satisface una dintre parti. 5. Aparitie brusca si puternica a unei boli. ♦ (Pop.) Apoplexie. ♦ (Pop.) Tuberculoza pulmonara. 6. (Fon.) Miscare articulatorie a coardelor vocale, care marcheaza inceputul pronuntarii unei vocale. – Din fr. attaque.

FALSET, falsete, s. n. Sunet (sau sir de sunete) din registrul acut al vocii unui cantaret, produs prin vibrarea partii superioare a coardelor vocale. ♦ Executie falsa a unei compozitii muzicale (sau a unui fragment al ei). – Din it. falsetto.

LARINGOSTROBOSCOP, laringostroboscoape, s. n. (Fon.) Stroboscop specializat pentru studiul coardelor vocale in timpul fonatiei. – Din fr. laryngostroboscope.

LARINGOSTROBOSCOPIE, laringostroboscopii, s. f. (Fon.) Observare a coardelor vocale cu laringostroboscopul. – Din fr. laryngostroboscopie.

DISFONIE, disfonii, s. f. (Med.) Alterare a vocii datorita unor leziuni ale coardelor vocale, ale nervilor laringieni sau ale unor centri nervosi superiori. – Din fr. dysphonie.

SONOR, -A, sonori, -e, adj. 1. Care produce, prin vibrare, sunete (puternice); care rasuna sau face sa rasune. 2. (Adesea adverbial) Care are un sunet placut, armonios (si patrunzator). 3. Care amplifica sunetele, care are rezonanta. 4. (Despre consoane) Care este rostit prin vibrarea coardelor vocale, glota fiind inchisa; fonic. 5. (Despre filme cinematografice) Insotit de vorbire si de muzica. ♦ (Substantivat, n.) Partea sonora (5) a unui film cinematografic sau de televiziune. 6. Fig. Important, cu rasunet, renumit; p. ext. pretentios, emfatic. – Din fr. sonore, lat. sonorus.

RAGUSEALA, raguseli, s. f. Ingrosare si slabire a vocii provocata de inflamarea laringelui, a coardelor vocale. – Ragusi + suf. -eala.

RAGUSIT, -A, ragusiti, -te, adj. Care vorbeste sau striga gros, dogit din cauza inflamarii laringelui, a coardelor vocale; hodorogit; (despre vocea oamenilor sau strigatul animalelor; adesea adverbial) ingrosat si slabit. – V. ragusi.

SURDITATE, surditati, s. f. 1. Infirmitate congenitala sau dobandita, care consta in imposibilitatea (totala sau partiala) de a percepe sunetele; surzenie. ◊ Surditate psihica = imposibilitate de a recunoaste si a distinge cu simtul auzului sursa sonora. Surditate verbala = boala caracterizata prin neintelegerea sensurilor cuvintelor pe care le aude cineva. 2. Calitate a unei consoane de a fi rostita fara participarea coardelor vocale. – Din fr. surdite.

C*****A², c*****e, s. f. (Med.; in sintagma) C*****a trofica = afectiune a coardelor vocale care determina o disfonie manifestata prin scaderea potentialului de efort vocal. – Din fr. chordite.

FONIE f. Calitate a sunetelor limbii rezultata din vibrarea coardelor vocale in timpul emisiunii lor; sonoritate. /<fr. phonie

GLAS ~uri n. 1) Sunet sau ansamblu de sunete emise de om cu ajutorul coardelor vocale; facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; grai. ~ puternic. ~ ragusit. ◊ Intr-un ~ toti deodata. A da ~ a) a striga; b) a exprima (verbal sau in scris). A ridica ~ul a se rasti. A capata (sau a prinde) ~ a capata curaj. A-i pieri (sau a i se stinge) ~ul a) a nu mai putea sa vorbeasca; b) a nu mai avea ce raspunde; a se da batut. 2) mai ales la pl. Murmur produs de mai multe persoane ce vorbesc concomitent. 3) Sunet sau ansamblu de sunete scoase de pasari sau de animale. 4) fig. Zgomot produs de unele fenomene naturale. ~ul apelor. 5) fig. Sunet produs de un instrument muzical. ~ de vioara. /<sl. glasu

GLOTA ~e f. Portiunea cea mai ingusta a laringelui, cuprinsa intre cele doua coarde vocale. /<fr. glotte

SONOR ~a (~i, ~e) 1) Care produce sunete; care rasuna. Metal ~. 2) Care are un sunet armonios si patrunzator. Voce ~a. 3) Care amplifica si propaga sunetele; cu rezonanta buna. Sala ~a. Spatiu ~. 4) Care tine de sunete sau de senzatiile auditive; de natura sunetului. V******e ~a. Unda ~a. 5) (despre consoane) Care se articuleaza cu participarea coardelor vocale. 6) (despre filme) Care este insotit de vorbire si muzica. 7) fig. Care se bucura de nume bun; cu renume; renumit. /<fr. sonore

SURD ~da (~zi, ~de) 1) si substantival Care este lipsit de simtul auzului. ◊ A face pe ~dul a se preface ca nu aude sau ca nu intelege. A bate toba (sau toaca) la urechile ~dului a vorbi in zadar. ~dul nu aude, dar le (sau o) potriveste se spune despre cineva care da la o intrebare cu totul alt raspuns, decat cel asteptat. Du-te (sau sa te duci) unde a dus ~dul roata si mutul iapa se spune cuiva, pe care il alungi si nu vrei sa mai stii nimic despre el. 2) fig. Care vadeste o nepasare absoluta; caruia nu-i pasa de necazurile altuia. 3) si substantival Care nu are rezonanta; lipsit de sonoritate; mat; sters. Vuiet ~. A raspuns ~. ◊ Consoana ~da consoana care este emisa fara vibrarea coardelor vocale. 4) fig. (despre stari, sentimente, senzatii etc.) Care este putin pronuntat; care nu se manifesta acut. Durere ~da. /<lat. surdus

AFON, -A adj. 1. Care si-a pierdut vocea. ♦ Care canta fals, care n-are voce sau simt muzical. 2. Consoana afona = Consoana care se articuleaza fara vibrarea coardelor vocale; consoana surda. [< fr. aphone, cf. gr. aphonos < a – fara, phone – voce].

DIPLOFONIE s.f. Emisiune de doua tonuri a vocii, datorita unei tensiuni inegale a coardelor vocale. [Gen. -iei. / < fr. diplophonie, cf. gr. diploos – dublu, phone – voce].

FALSET s.n. Sunet din registrul cel mai acut (de cap), produs prin v******a partiala a coardelor vocale. ◊ In falset = cu voce ascutita. [Pl. -te, -turi. / < it. falsetto].

FONIE s.f. (Lingv.) Calitate a sunetelor limbii rezultate din vibrarea coardelor vocale in timpul emisiunii lor; sonoritate (a sunetelor limbii). // Element secund de compunere savanta cu semnificatia „sunet”, „fonatie”, „vorbire”. [Gen. -iei. / < fr. phonie].

GLOTITA s.f. (Med.) Inflamatie a coardelor vocale inferioare. [< fr. glottite].

C*****A² s.f. (Med.) Inflamatia unei coarde vocale. [< fr. chordite, cf. gr. chorde – coarda].

SONOR, -A adj. 1. Care produce sunete. ♦ Care are un sunet frumos, placut; rasunator, plin, puternic. 2. Care propaga, care amplifica sunetele. 3. (Despre consoane) Care se produce prin vibrarea coardelor vocale. 4. (Despre filme) Insotit de vorbire si de muzica. [Cf. fr. sonore, lat. sonorus].

AFON, -A adj. 1. (si s. m. f.) care sufera de afonie. ◊ care n-are voce sau simt muzical. 2. consoana ~a (si s. f.) = consoana care se pronunta fara vibrarea coardelor vocale, surda. (< fr. aphone, cf. gr. aphonos, mut)

CORDECTOMIE s. f. 1. extirpare a unei coarde vocale. 2. rezectie a unei portiuni a maduvei spinarii. (< fr. chordectomie)

C*****A² s. f. inflamatie a coardelor vocale. (< fr. chordite)

CORDOPEXIE s. f. fixare prin operatie a coardelor vocale la cartilajul tiroid. (< fr. chordopexie)

DIPLOFONIE s. f. emisiune de doua tonuri ale vocii, datorita unei tensiuni inegale a coardelor vocale. (< fr. diplophonie)

FONIC, -A adj. 1. format din sunete, referitor la sunete. 2. (despre consoane) care se pronunta cu vibrarea coardelor vocale; sonor. (< fr. phonique)

FONIE¹ s. f. calitate a sunetelor limbii rezultate din vibrarea coardelor vocale in timpul pronuntarii lor; sonoritate (a sunetelor limbii). (< fr. phonie)

GLOTITA s. f. inflamatie a coardelor vocale inferioare. (< fr. glottite)

SONOR, -A I. adj. 1. care produce sunete. ◊ care are un sunet frumos, placut; rasunator, plin, puternic. 2. care propaga, amplifica sunetele. 3. (despre consoane) care se produce prin vibrarea coardelor vocale. 4. (despre filme) insotit de vorbire si de muzica. II. s. n. partea sonora a unui film. (< fr. sonore, lat. sonorus)

TENSIUNE s. f. 1. stare a ceea ce este intins; intindere. ◊ (fig.) incordare; surescitare, nervozitate. ◊ (fon.) efort al muschilor, al coardelor vocale in timpul emisiunii unui sunet; (p. ext.) prima faza a articularii unui sunet. 2. (fiz.) forta interioara care actioneaza asupra unitatii de arie dintr-o sectiune a unui corp supus unor forte exterioare. ◊ presiunea vaporilor produsi de un lichid intr-un spatiu inchis. 3. diferenta de potential dintre doua puncte ale unui camp electric. 4. ~ arteriala = presiune exercitata de fluxul sangvin asupra arterelor si asupra inimii. (< fr. tension, lat. tensio)

coarda f., pl. e si corzi (lat. chŏrda, d. vgr. horde; it. pg. corda, fr. corde, sp. cuerda: ngr. [d. it.] korda; vsl. koruda, bg. sirb. rus. korda; alb. korda; ung. kard). Struna, fir sonor la instrumentele muzicale. Pinza (lama dintata) la feresteu [!]. Resort, c****a de otel la ceasornic. Arc elastic la incuietori si lacate. Ramura de vita: se rupeau coardele de greutatea rodului (Sov. 215). Cheris, traversa, grinda transversala pe care se sprijina dusameaua [!]. Indoitura gitului calului. Taria peltelei si a serbetului cind il faci si, amestecindu-l, se tine de facalet ca o ata. Geom. Secanta considerata ca dreapta care uneste extremitatile unui arc. Anat. coardele vocale, niste tendoane in git care vibreaza si produc vocea. Fig. A atinge pe cineva la coarda simtitoare, a-l atinge unde-l doare, unde simte. A o lua pe alta coarda, a schimba tonu sau procedura. A o lasa pe o coarda mai joasa, a o lasa mai moale, a te modera. Adv. A o tinea [!] coarda, a nu te intrerupe, a nu te opri. A tinea drumu coarda, a-l urma mereu.

LARINGE (‹ it.) s. n. Organul esential al fonatiei, care produce vocea cu ajutorul coardelor vocale. Reprezinta primul segment al cailor respiratorii, fiind un conduct aerian, interpus intre faringe si trahee, in partea mediana si anterioara a gatului, format din mai multe cartilaje articulate intre ele si puse in miscare de un aparat muscular complex. Orificiul superior al l., denumit glota, este inchis in momentul deglutitiei de epiglota. Sin. (pop.) beregata.

POPOVICI, Doru (n. 1932, Resita), compozitor si muzicolog roman. Autor prolific, abordand majoritatea genurilor muzicale. Influentat de impresionismul francez, apoi sinteza intre tehnica seriala si modala (opere, simfonii). Ulterior, valorifica muzica bizantina si psaltica. Lucrari axate pe importanta melodiei, privita ca expresie a lirismului. Opere („Prometeu”, „Mariana Pineda”), cantate („Porumbeii morti”, „Omagiu lui Palestrina”), poeme, schite simfonice, concerte si simfonii („Codex Caioni pentru orchestra de coarde”), muzica de camera, vocala, instrumentala si corala.

V*****O adv. (Muz.; ca indicatie de executie) Cu v******i. // s.n. 1. Calitate speciala a vocii data de v******ile sistemului muscular al aparatului vocal. 2. Efect obtinut la un instrument cu coarde prin miscari de oscilatie a arcusului. [< it. v*****o].

VOCAL ~a (~i, ~e) 1) Care participa la producerea vocii. Organe ~e. Coarde ~. 2) Care tine de voce; propriu vocii. Sunet ~. Tehnica ~a. 3) Care este destinat pentru voce. Muzica ~a. 4) Care consta din vocalisti. Ansamblu ~. /<fr. vocale, it. vocale, lat. vocalis

MOZART [mo:tsart], Wolfgang Amadeus (1756-1791), compozitor austriac. Nascut intr-o familie de muzicieni, a fost un copil minune ca instrumentist (pianist, violonist) si dirijor. Format sub indrumarea lui J. Chr. Bach si G. Martini. Reprezentant al clasicismului vienez, alaturi de Haydn si Beethoven. Cu o inepuizabila inventivitate melodica, imbinand elemente de stil rococo cu arhitectonica echilibrata a clasicismului si cu grandoarea formelor polifonice de tip baroc (pe care le reactualizeaza intr-o maniera proprie), a compus o vasta opera, cuprinzand capodopere in aproape toate genurile. Opere („Rapirea din Serai”, „Nunta lui Figaro”, „Don Giovanni”, „Don Juan”, „Directorul de teatru”, „Cosi fan tutte”, „Flautul fermecat” etc.), 41 de simfonii („Jupiter”), concerte (sapte pentru vioara, 21 pentru pian), 26 de cvartete de coarde, sonate pentru pian si vioara, sute de lucrari instrumentale si camerale, lucrari vocal-simfonice, un „Recviem”. Creatia sa, de o mare perfectiune a scriiturii, de o profunda originalitate si de o acuta sensibilitate are o semnificatie unica in istoria muzicii.

coarda¹ ~e f. 1) Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumente muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; struna. ~ de chitara. ◊ Orchestra de ~e orchestra alcatuita din instrumente muzicale cu coarde. A intinde ~a pana se rupe a intrece masura in ceva. 2) Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unei curbe plane, fara a o intersecta. 3) Sfoara care leaga bratele unui ferastrau cu rama, pentru a tine intinsa panza. 4) Sfoara avand la capete doua manere, cu care se joaca copiii sarind peste ea sau se foloseste in unele exercitii sportive. 5) pop. Tesut conjunctiv, membranos, alb-sidefiu, rezistent, care leaga muschii de oase; tendon. ◊ ~ele vocale cele doua membrane simetrice ale laringelui, a caror v******e produce vocea. 6) Curbura gatului la cal (acoperita de coama). 7) Ramura din tulpina vitei de vie. 8) Suvita de sirop de zahar sau de dulceata prea tare legat. [G.-D. coardei; Sil. coar-da] /<lat. chorda