tren (-nuri), s. n. – Convoi de vagoane de cale ferata legate intre ele. – Mr. tren. Fr. train, cf. ngr. τραινος (› mr.), tc., bg. tren. – Der. trena, s. f. (coada de rochie), cf. Graur, BL, IV, 117.

TRENA s. coada, (inv.) slep. (rochie cu ~.)

TRENA, trene. 1. Partea de dinapoi a unor rochii, care se taraste pe jos; coada lunga la o rochie. ◊ Expr. A duce trena = a urmari (pe cineva) pretutindeni, a se tine scai de cineva. 2. Viteza cu care alearga concurentii intr-o cursa atletica, ciclista etc. ◊ Expr. A duce trena = a conduce plutonul concurentilor intr-o cursa atletica, ciclista etc. – Din fr. traine.

TRENA ~e f. 1) Partea alungita de la spate a unei rochii (care se taraste); coada. ◊ A duce ~a cuiva a urma insistent si servil pe cineva. 2) Viteza de alergare a sportivilor intr-o cursa. /<fr. traine

TRENA s.f. coada lunga a unei rochii, care atarna pe jos. ♦ Viteza cu care alearga concurentii intr-o cursa atletica, ciclista etc. ◊ A duce trena = a conduce plutonul concurentilor intr-o cursa sportiva; a fi in frunte; trena falsa = initiativa aparenta a unui atlet sau a unui ciclist, in scopul derutarii adversarilor din cursa. [< fr. traine].