ARISTOCRATIE, aristocratii, s. f. Patura a unei clase sociale sau a unui grup social care se bucura de mari privilegii, datorate originii, bogatiei si pozitiei sale sociale; p. gener. (in oranduirea sclavagista) clasa sociala dominanta, formata din marii posesori de pamant si de sclavi; (in oranduirea feudala) clasa sociala dominanta a nobililor. – Din fr. aristocratie.

PRIVILEGIAT, -A, privilegiati, -te, adj., s. m. si f. (Persoana, grup, clasa sociala) care se bucura de un privilegiu, de o favoare, de un avantaj. [Pr.: -gi-at] – V. privilegia.

MUNCITOR, -OARE, muncitori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care munceste. (In conceptia marxista) Clasa muncitoare = (in capitalism) proletariat; (in socialism) clasa sociala alcatuita din totalitatea oamenilor care muncesc in productie, folosind direct mijloacele de productie proprii masinismului si industriei moderne, si care constituie forta conducatoare a societatii. ♦ P. ext. Harnic, activ, zelos. 2. S. m. si f., adj. (Persoana) care ia parte nemijlocit in procesul obtinerii bunurilor materiale, la intretinerea si la repararea acestora sau in procese de munca similare acestora; p. gener. persoana care desfasoara o munca fizica (in industrie) (1). 3. Adj., s. m. si f. (Inv.) Persoana care tortureaza, chinuieste, cazneste. – Munci + suf. -tor.

STRAT, straturi, s. n. 1. Material, substanta repartizata relativ uniform pe o suprafata de alta natura (pentru a o acoperi) sau intre alte doua suprafete de alta natura (pentru a le desparti). 2. Fasie compacta dintr-o materie, aflata in interiorul unei mase de natura diferita. ♦ Depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compozitie relativ omogena, care se gaseste, sub forma unei panze, intre alte depozite. 3. Influenta externa exercitata asupra unei limbi date. 4. Fig. Parte dintr-o clasa sociala; categorie, patura sociala. 5. Fasie de pamant, cu carari pe margini, pe care se seamana legume sau flori; fasie de pamant impreuna cu vegetatia respectiva. 6. (Pop.) Culcus, asternut pentru animale. 7. (Pop.) Pat, asternut pentru oameni. 8. Nume dat partii de jos pe care se reazema unele obiecte sau unelte; postament. 9. Patul pustii. [Pl. si: strate] – Lat. stratum.

PATRON² ~oana (~oni, ~oane) m. si f. 1) (in Roma antica) Patrician care avea sub protectie oamenii liberi dintr-o clasa sociala inferioara, numiti clienti. 2) Proprietar al unei intreprinderi (comerciale, industriale) care foloseste muncitori salariati. 3) rel. Sfant considerat drept ocrotitor al unei persoane, al unei biserici sau al unei colectivitati care ii poarta numele. 4) inv. Persoana ocrotitoare. /<lat. patrinus, fr. patron, germ. Patron

STARE stari f. 1) Situatie sau mod in care se prezinta cineva sau ceva la un moment dat. ~ solida. ~ lichida. ~ea sanatatii. ~ civila. ~ materiala. In ~ buna. ◊ ~ de fapt situatie reala. A fi in ~ a) a fi capabil; a putea; b) a fi in varsta, in etate. 2) Totalitate de bunuri ale unei persoane; avere; avutie. ◊ Cu ~ cu avere; bogat. A-si indrepta ~ea a deveni (mai) avut. 3) ist. Patura sau clasa sociala cu statutul reglementat de stat. [G.-D. starii] /v. a sta

TREAPTA trepte f. 1) Fiecare dintre suprafetele plane inguste, pe care se sprijina piciorul la urcarea sau la coborarea pe o scara. 2) fig. Loc in ierarhia unor functii sau in sistemul de organizare a societatii. 3) fig. Etapa in dezvoltarea unui proces. 4) fig. Categorie sau clasa sociala. [G.-D. treptei] /<lat. traiecta

MOBILITATE s.f. 1. Insusirea de a fi mobil. 2. Faptul de a trece cu usurinta de la o dispozitie sufleteasca la alta. ♦ (Fig.) Nestatornicie; nestabilitate. ♦ Usurinta de a-si schimba expresia fetei, a figurii. 3. Mobilitatea populatiei = schimbare a unor caracteristici ale populatiei (domiciliul, profesiunea, clasa sociala) in decursul unei perioade ca urmare a influentei diferitilor factori social-economici. [Cf. fr. mobilite, lat. mobilitas].

SUPRAPUS, -A adj. Asezat deasupra. ◊ Clasa (sau patura) suprapusa = clasa sociala conducatoare. ♦ (Despre formatii geologice, epoci de civilizatie) Care urmeaza altuia. [< suprapune].

ecpaia, ecpaiele, s.f. (inv.) 1. casa civila a domnitorului; suita domneasca. 2. personalul din serviciul unui mare demnitar. 3. clasa sociala.

burg (burguri), s. n. – Oras, cetate. Fr. bourg. – Der. burghez, s. m. (persoana din burghezie; materialist), din fr. bourgeois, cu schimbare a suf. -ois in -ez; burghezie, s. f. (clasa sociala urbana); burghezime, s. f. (burghezie); burgrav, s. m., din fr. burgrave.

SCLAVIE s.f. Stare, conditie de sclav; robie; sclavaj. ♦ (Fig.) Stare de dependenta politica, sociala si economica in care este tinuta o tara, o clasa sociala, un individ. [Gen. -iei. / < sclav + -ie].

ARISTOCRATIE s. f. clasa sociala conducatoare care detine puterea de stat si asupreste celelalte clase (in oranduirea sclavagista si feudala); patura restransa a claselor exploatatoare, care beneficiaza de mari privilegii; nobilime. ◊ varfurile privilegiate care s-au desprins de clasa din care fac parte si se bucura de avantaje speciale. (< fr. aristocratie, gr. aristokratia)

BURGHEZIE s. f. 1. (in feudalism) populatia oraselor; targovetii, orasenii. 2. clasa sociala dominanta in oranduirea capitalista, proprietara a principalelor mijloace de productie. ♦ mica ~ = categorie sociala intermediara reprezentand micii producatori de marfuri si micii comercianti de la orase si sate. (< it. borghesia, dupa fr. bourgeoisie)

DICTATURA s. f. 1. (in Roma antica) demnitatea de dictator; timpul cat acesta exercita puterea. 2. forma de guvernare in care puterea suprema apartine unui dictator. 3. conducere a socitatii exercitata de o clasa sociala dominanta. ◊ (fig.) putere absoluta, fara control; purtare despotica, tiranica. (< fr. dictature, lat. dictatura)

TARANISM s. n. 1. curent politic si ideologic, aparut in Romania la sfarsitul sec. XIX, care pornea de la ideea rolului conducator al taranimii, considerata ca o clasa sociala unitara, intr-un stat preponderent agrar. 2. curent aparut in gandirea economica dupa primul razboi mondial, care isi propunea sa studieze legile de dezvoltare in economiile agrare pe baze specifice, independent de doctrina generala a economiei politice. 3. tendinta a unor scriitori de a-si alege motive de inspiratie din viata satului. 4. vorba, fapta, comportare grosolana. (< taran/ime/ + -ism)

VAISYA s. f. clasa sociala hindusa, alcatuita din agricultori si comerciali. (< fr. vaisya)

BURGHEZIE, burghezii, s. f. 1. (In teoria marxista) clasa sociala urbana detinatoare de capital, care isi desfasoara activitatea in sectorul industrial comercial si bancar. ♦ (In societatea medievala) Locuitorii de la orase; targovetii, populatia oraselor, orasenime. 2. (In sintagma) Mica burghezie = parte a burgheziei (1) formata din micii producatori, micii comercianti, functionari etc. – Din it. borghesia.

IMAGOLOGIE s. f. Ramura a sociopsihologiei care cerceteaza sistematic reprezentarile pe care le au popoarele sau clasele sociale despre ele insele. – Din fr. imagologie.

COALITIE, coalitii, s. f. Alianta intre doua sau mai multe state, grupari politice, clase sociale etc., incheiata in scopul unei actiuni comune. [Pr.: -co-a-] – Din fr. coalition.

PRIVILEGIU, privilegii, s. n. Avantaj, scutire de obligatii (catre stat), drept sau distinctie sociala care se acorda, in situatii speciale, unei persoane, unui grup sau unei clase sociale ori, in feudalism, oraselor si manastirilor; (concr.) act prin care se acorda un avantaj, un drept, o distinctie etc. ♦ Spec. (Jur.) Drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat celorlalti creditori, in virtutea creantei sale. ♦ P. gener. Drept, avantaj, favoare; imprejurare favorabila pentru cineva. [Pl. si: (inv.) privilegiuri] – Din fr. privilege, lat. privilegium.

OPINCA, opinci, s. f. 1. Incaltaminte taraneasca facuta dintr-o bucata dreptunghiulara de piele sau de cauciuc, stransa pe laba piciorului cu ajutorul nojitelor. ◊ Expr. (Reg.) A pune cuiva (sau a-i da cu) opinca (in obraz) = a) a pacali pe cineva, a trage pe sfoara; b) a face pe cineva de rusine. C-un pantof si c-o opinca = luat prin surprindere, nepregatit. A umbla cu opinci de fier = a umbla mult. Pe unde si-a spart d****l opincile = departe. A calca (pe cineva) pe opinci = a jigni pe cineva, a ofensa. 2. Fig. (La sg.; cu sens colectiv) Taranime. ◊ Expr. De la vladica pana la opinca = din toate clasele sociale, toti. – Din bg. opinka, opinak.

COCON¹, coconi, s. m. 1. (Pop.) Termen de politete care denumeste un barbat; domn. 2. (Inv. si pop.) Fiu, fecior (apartinand unor parinti din clasele sociale inalte). 3. (Inv. si reg.) Copil mic, abia nascut, prunc. [Var.: cucon s. m., conul s. m. art.] – Et. nec.

COALIZA, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, partide, clase sociale, persoane) A se uni, a se alia impotriva unui dusman comun sau in scopul unei actiuni comune; a forma o coalitie. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser.

BURGHEZIE ~i f. 1) clasa sociala dominanta, care stapaneste principalele mijloace de productie, in societatea capitalista. ◊ Marea ~ patura a clasei burghezilor, care stapaneste intreprinderile industriale mari si bancile. Mica ~ categorie sociala intermediara intre burghezie si proletariat, formata din micii producatori si din comercianti. 2) inv. (in societatea feudala) Populatie de la orase; orasenime. [Art. burghezia; G.-D. burgheziei; Sil. -zi-e] /<it. borghesia

CASTA ~e f. 1) (in India si in alte state orientale) clasa sociala delimitata prin origine, ocupatii si privilegii comune. 2) Grup social inchis cu privilegii si cu spirit exclusivist. /<fr. caste

COMUNISM n. 1) Teorie care prezice inlocuirea capitalismului printr-o societate fara clase sociale diferentiate prin proprietate. 2) Formatie social-economica care se bazeaza pe proprietate comuna asupra mijloacelor de productie. ◊ ~ primitiv comuna primitiva. /<fr. communisme

PARTID ~e n. Grup de oameni cu idei si interese comune. ◊ ~ politic organizatie politica care exprima si apara interesele unei clase sociale sau ale unei paturi a acesteia, conducand lupta lor pentru atingerea anumitor scopuri sau idealuri. /<ngr. partidon, fr. parti

socialISM n. 1) Oranduire social-economica bazata pe proprietatea comuna, care, in conceptia marxista, ar fi o faza de tranzitie de la capitalism la comunism. 2) Doctrina care preconizeaza nivelarea claselor sociale si socializarea mijloacelor de productie. [Sil. -ci-a-] /<fr. socialisme, germ. Sozialismus

TARANIME f. (colectiv de la taran) 1) clasa sociala alcatuita din populatia sateasca care se ocupa cu productia agricola. 2) Totalitate a taranilor. Intreaga ~. 3) Multime de tarani. /taran + suf. ~ime

GANDIRISM s.n. Curent ideologic din Romania care propovaduia misticismul ortodox, traditionalismul retrograd, nationalismul si unitatea nationala deasupra claselor sociale, sub egida bisericii. [< „Gandirea” + -ism].

INDEPENDENTA s.f. 1. Stare in care se gaseste un stat, un popor care se bucura de suveranitate nationala; neatarnare. ♦ Stare de neatarnare economica si sociala (a unei persoane sau a unei clase sociale). 2. Libertate sau inclinare de a face sau de a privi ceva in mod independent. 3. Proprietate a unui sistem axiomatic constand in aceea ca nici una din axiomele sale nu este deductibila din celelalte. [< fr. independance].

POLITICA s.f. 1. Activitate a claselor sociale, a grupurilor sociale, in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe, care reflecta oranduirea sociala si structura economica a tarii; participare la treburile statului. 2. Fel de a intelege si de a actiona intr-un anumit domeniu al afacerilor publice. ♦ Dibacie cu care se poarta cineva pentru a-si atinge scopul. [< fr. politique, it. politica, cf. germ. Politik, rus. politika < gr. politike – arta de a administra bine].

REPARTITIONIST, -A adj. Teorie repartitionista = teorie antistiintifica care sustie ca clasele sociale s-ar deosebi, in esenta, numai dupa sursa venitului. [Pron. -ti-o-. / et. incerta].

ARISTOCRATIE s.f. clasa sociala conducatoare care detine puterea de stat si asupreste celelalte clase (in oranduirea sclavagista si feudala); patura restransa care se bucura de diferite privilegii; nobilime. ♦ (Fig.) Varfurile privilegiate ale unei clase sau ale unui grup social, care s-au desprins de clasa din care fac parte si se bucura de avantaje speciale. [< fr. aristocratie, it. aristocrazia, gr. aristokratia < aristos – nobil, kratos – putere].

BURGHEZIE s.f. 1. (In oranduirea feudala) Locuitorii de la orase; populatia oraselor, targoveti, orasenime. 2. clasa sociala care, in oranduirea capitalista, poseda mijloacele de productie si detine puterea de stat. [Gen. -iei. / cf. fr. bourgeoisie, it. borghesia].

CASTA s.f. Fiecare dintre clasele sociale inchise si strict delimitate prin originea comuna, prin privilegiile membrilor lor etc., in care era impartita societatea din India si din alte tari orientale; (p. ext.) grup social inchis care isi apara izolarea si privilegiile sale egoiste. ◊ Spirit de casta = spirit ingust, exclusivist. [< fr. caste, cf. port. casta – rasa pura].

CLASA s.f. I. (Fil.) clasa sociala = grup mare de oameni care se deosebeste de alte grupuri dupa locul pe care-l ocupa intr-un anumit sistem de productie sociala, dupa raportul fata de mijloacele de productie, dupa rolul indeplinit in organizarea sociala a muncii, dupa felul in care obtin partea de care dispun din bogatia societatii si dupa marimea acestei parti. II. 1. Fiecare dintre subimpartirile si despartiturile mari ale regnului animal sau vegetal. 2. Fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. III. 1. Unitate de invatamant care cuprinde elevi cu acelasi nivel de cunostinte, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. 2. Sala in care se tin cursurile pentru un grup de elevi cu acelasi nivel de cunostinte. 3. Ora de curs. IV. 1. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 2. Categorie, grad, rang. [Var. clas s.n. / < rus. klas, cf. fr., it. classe, germ. Klasse, lat. classis].

intraport s.n. (inv.) port (imbracaminte) pe care il au membrii aceleasi clase sociale; uniforma.

ALIANTA s. f. 1. intelegere politica intre doua sau mai multe state, grupuri sociale, clase, partide politice. 2. legatura intre familiile a doua persoane ce se casatoresc. ♦ ruda prin ~ = afin. (< fr. alliance)

CATEGORIE s. f. 1. notiune fundamentala care exprima proprietatile si relatiile esentiale si generale ale obiectelor si fenomenelor realitatii. 2. grup de fiinte, obiecte, fenomene de acelasi fel, sau asemanatoare intre ele. ♦ ~ sociala = grup social care reuneste partial trasaturile unei clase sociale. ◊ grupa in cadrul unei ramuri sportive, stabilita, in raport cu greutatea corporala a concurentilor, dupa performantele realizate sau dupa varsta. (< fr. categorie, lat. categoria, gr. kategoria)

COALITIE s. f. alianta intre doua sau mai multe state, partide sau clase sociale, in vederea unei actiuni comune. (fr. coalition)

COALIZA vb. refl. (despre state, partide, clase sociale etc.) a face o coalitie. (< fr. coaliser)

GANDIRISM s. n. curent ideologic si politic din Romania, format in jurul revistei „Gandirea”, care propovaduia misticismul ortodox, traditionalismul, nationalismul si unitatea nationala deasupra claselor sociale, sub egida bisericii. (< „Gandirea” + -ism)

INDEPENDENTA s. f. 1. drept al unui stat la existenta si dezvoltare libera, fara amestec din afara, de a-si hotari singur soarta, de a-si alege, potrivit vointei si intereselor sale, calea de dezvoltare sociala si politica. ◊ stare de neatarnare economica si sociala (a unei persoane, a unei clase sociale). 2. libertate sau inclinare de a face, sau de a privi ceva in mod independent. 3. proprietate a unui sistem axiomatic constand in aceea ca nici una din axiomele sale nu este deductibila din celelalte. (< fr. independance)

ORGANIZATIONIST, -A adj. teorie ~a = teorie antistiintifica care sustine ca oamenii s-ar diferentia in clase sociale dupa rolul ce-l au in organizarea productiei. (< fr. organisationniste)

socialISM s. n. 1. formatiune social-economica intemeiata pe proprietatea colectiva asupra mijloacelor de productie si de schimb, ca urmare a desfiintarii claselor sociale. 2. conceptie social-politica care sustine ingradirea proprietatii private. ♦ ~ stiintific = parte constitutiva a marxismului, care studiaza structura si dinamica proceselor trecerii de la oranduirea capitalista la cea comunista; ~ utopic = ansamblu al conceptiilor premarxiste care sustineau necesitatea socialismului, dar nu cu argumente stiintifice, ci „rationale” si morale. 3. ansamblu de doctrine ale partidelor de stanga nemarxiste. (< fr. socialisme, germ. Sozialismus)

ANTAGONISM, antagonisme, s. n. Contradictie de neimpacat intre parti, elemente, clase sociale sau forte opuse care se afla in lupta. – Fr. antagonisme (< gr.).

ARISTOCRATIE, aristocratii, s. f. (In oranduirea sclavagista si feudala) clasa sociala conducatoare, care detine puterea de stat si asupreste celelalte clase sociale; (in oranduirea capitalista, ca ramasita a oranduirilor anterioare) patura superioara a claselor exploatatoare, care se bucura de diferite privilegii si avantaje datorita obarsiei si bogatiei sale; nobilime, boierime. ♦ Varfurile privilegiate ale unei clase sau ale unui grup social exploatator. – Fr. aristocratie (< gr.).

BURGHEZIE, burghezii, s. f. clasa sociala care, in oranduirea capitalista, stapaneste mijloacele de productie, exploateaza munca salariata si detine puterea de stat; clasa capitalistilor. ◊ Marea burghezie = varfurile societatii burgheze (industriasi, bancheri). Mica burghezie = patura sociala formata din micii producatori de marfuri, micii proprietari ai mijloacelor de productie (negustori, meseriasi, tarani cu proprietate mica si mijlocie), care nu exploateaza forta de munca straina, ocupand o pozitie intermediara intre burghezie si proletariat, sovaind intre aceste doua clase, dar devenind pana la urma un aliat al proletariatului in lupta acestuia cu burghezia. Burghezia sateasca (sau taranesca) = chiaburimea. – It. borghesia.

casta f., pl. e (fr. caste, it. sp. casta, d. lat. castus, cast, pur, neamestecat). Fiecare din clasele in care se imparte poporu in India: casta brahmanilor. clasa sociala: casta nobililor. Spirit de casta, sentiment de solidaritate p. casta ta si de ura p. cei-lalti.

AVANGARDA s. f. 1. detasament care se trimite in fruntea unei trupe in mars spre a face siguranta pe directia de deplasare a acesteia. 2. clasa, grup social, organizatie politica conducatoare, care se situeaza pe pozitiile cele mai inaintate in cadrul unei miscari sociale, politice, nationale etc. ♦ de ~ = care merge, care conduce. 3. miscare literar-artistica complexa si eterogena, care, afisand o respingere totala a formelor consacrate si a traditiei, proclama ostentativ si polemic necesitatea innoirii, asumandu-si rol de precursor; avangardism. (< fr. avant-garde)

CARTA, carte, s. f. 1. Nume dat (in evul mediu) actelor destinate a consemna unele privilegii si libertati fundamentale ale unor clase sau paturi sociale si a servi drept constitutie unui stat. 2. Manifest cuprinzand revendicarile unei organizatii politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care sta la baza organizarii si functionarii unei organizatii internationale. Carta Organizatiei Natiunilor Unite. – Din fr. charte, lat. charta.

SOCIALISM s. n. 1. Ansamblul doctrinelor social-politice care urmaresc reformarea societatilor umane prin desfiintarea proprietatii private asupra mijloacelor de productie si de schimb si punerea acestora sub controlul statului. ♦ Socialism stiintific = ansamblul conceptiilor marxist-leniniste privitoare la structura si dinamica proceselor trecerii omenirii de la oranduirea capitalista la oranduirea comunista. Socialism utopic = ansamblul conceptiilor socialiste care concep instaurarea oranduirii socialiste ca o cerinta a ratiunii, ca o concretizare a unui ideal moral. 2. (In teoria marxista) Oranduire sociala bazata pe exercitarea puterii politice de catre clasa muncitoare aliata cu celelalte clase si categorii sociale muncitoare, pe proprietatea sociala asupra mijloacelor de productie si pe realizarea retributiei potrivit principiului „de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa munca depusa”. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisme, germ. Sozialismus.

MASA³ ~e f. Multime mare si compacta de oameni. ◊ De ~ pentru toata lumea; care cuprinde pe toti. ~e populare totalitate a claselor si categoriilor sociale. [G.-D. masei] /<fr. masse

POLITICA ~ci f. 1) Totalitate de scopuri si obiective urmarite de clasele sau grupurile sociale in lupta pentru interesele lor, precum si metodele si mijloacele cu ajutorul carora se ating aceste scopuri si obiective. ~ de democratizare. ~ de pace. ◊ ~ vamala sistem de reglementare de catre stat a importului si a exportului de marfuri. ~ economica sistem de masuri economice infaptuite de un stat. 2) fam. Maniera de a actiona pentru atingerea unui scop. /<lat. politicus, ngr. politikos, fr. politique

MASA s.f. 1. Marime caracteristica unui corp, exprimata prin catul dintre forta care se exercita asupra lui si acceleratia pe care o are acest corp. ♦ (Curent) Corp solid, compact; bloc. 2. Mare multime de oameni. ◊ Mase populare = totalitatea claselor si paturilor sociale dintr-o anumita etapa istorica ale caror interese concorda cu cerintele dezvoltarii societatii. ♦ Cantitate mare. [Cf. fr. masse, it., lat. massa].

IDEOLOGIE s. f. ansamblul ideilor, conceptiilor si teoriilor care reflecta, intr-o forma generalizata, interesele si aspiratiile unei clase sau categorii sociale, determinate de conditiile istorice obiective ale existentei acesteia. (< fr. ideologie)

MASA s. f. 1. cantitate de materie a unui corp, considerata ca o marime caracteristica in raport cu volumul. ♦ ~ verde = furaj; ~ critica = masa minima a unui material radioactiv in care poate aparea o reactie de fisiune nucleara in lant. 2. ingramadire de elemente care formeaza impreuna un singur corp; corp solid, compact; bloc. ♦ ~ de aer = portiune imensa, omogena, a troposferei, cu proprietati distincte. 3. corp metalic masiv la care se leaga punctele unei retele, ale unei masini sau ale unui aparat electric, pentru evitarea supratensiunilor. 4. (fam.) cantitate mare. ♦ a vocabularului = partea cea mai mare a vocabularului, supusa schimbarilor. 5. multime compacta de oameni. ♦ e populare = totalitatea claselor si categoriilor sociale dintr-o anumita etapa istorica, ale caror interese fundamentale concorda cu cerintele si sensul actiunii legilor obiective ale dezvoltarii societatii. 6. ~ continentala = continent. (< fr. masse, germ. Masse)

POLITIC, -A I. adj. referitor la politica. ♦ nivel ~ = grad de pregatire a cuiva in probleme de politica generala; orientare justa in astfel de probleme; om ~ = cel care isi desfasoara activitatea in domeniul politicii (II, 1); drepturi ce = drepturi referitoare la participarea cetatenilor la viata obsteasca si la conducerea treburilor societatii II. s. f. 1. activitate a claselor, a grupurilor sociale in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe. 2. tactica, comportare, abilitate folosita de cineva pentru a-si atinge scopul. (< fr. politique, lat. politicus, gr. politikos, /II/ politike)

ADUNAREA STARILOR, institutie medievala de stat care cuprindea pe reprezentantii tuturor claselor si categoriilor sociale privilegiate. Comuna tuturor statelor, avea atributii politice, juridice, militare, administrative si fiscale. In izvoarele istorice apare cu numele de Sfatul tarii, Adunarea obsteasca, Dieta tarii s.a.

ADUNARI AD-HOC, organe cu caracter consultativ in Moldova si in Tara Romaneasca, alcatuite din reprezentanti alesi ai tuturor claselor si categoriilor sociale convocate la Iasi si Bucuresti la 22 sept. / 4 oct., respectiv 30 sept. / 12 oct. 1857. Au hotarit: autonomia si neutralitatea celor doua Principate, unirea lor intr-un singur stat cu numele de Romania, numirea ca domn a unui print strain dintr-o familie domnitoare din Europa, guvern reprezentativ si constitutional, garantarea colectiva a celor sapte puteri. Numite si Divanuri ad-hoc.

CARTA (‹ fr., lat.) s. f. 1. Act prin care se recunosteau, in ev. med., anumite privilegii si libertati unor clase sau paturi sociale (ex., in Anglia, Magna Charta Libertatum, 1215). 2. Manifest cuprinzind revendicari ale unei organizatii politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care sta la baza organizarii si functionarii unei organizatii internationale (ex. Carta Organizatiei Natiunilor Unite). 4. Document prin care doua sau mai multe state se obliga sa respecte si sa aplice anumite principii in relatiile dintre ele si cu alte state. 5. P. ext. Document de o insemnatate deosebita pentru viata sociala si politica a unei tari (ex. „Carta 77”, in Ceho-Slovacia).

ARISTOCRATIE ~i f. 1) Patura sociala privilegiata datorita situatiei sale economice si originii sociale; nobilime. 2) fig. Varfurile privilegiate ale unei clase, ale unui grup social. [G.-D. aristocratiei] /<fr. aristocratie, gr. aristokratia

VASALITATE f. 1) (in evul mediu) Ansamblu de raporturi sociale stabilite intre membrii clasei dominante, bazate pe acor-darea unor feude vasalilor de catre seniori. 2) Situatie de dependenta politica a unei tari fata de alta tara cu pastrarea autonomiei. [G.-D. vasalitatii] /<fr. vassalite

IDEOLOGIE s.f. Sistem de idei, de notiuni, de teorii, de conceptii politice, morale, juridice etc., care reflecta intr-o forma generalizata, interesele unei clase sau ale unei categorii sociale determinate de conditiile istorice obiective ale existentei si care, la randul lui, exercita o influenta activa asupra dezvoltarii societatii. [Gen. -iei. / < fr. ideologie].

SOCIALISM s.n. 1. (In conceptia marxista) Prima faza a oranduirii comuniste, faurita pe baza lichidarii modului de productie capitalist, intemeiata pe exercitarea puterii politice de catre clasa muncitoare si pe proprietatea sociala asupra mijloacelor de productie. 2. Conceptie, doctrina, teorie care sustine necesitatea instaurarii oranduirii socialiste. ♦ Socialism stiintific = parte constitutiva a marxism-leninismului, care studiaza procesul trecerii omenirii de la capitalism la comunism; socialism utopic = denumirea diferitelor conceptii premarxiste care sustineau necesitatea socialismului, dar nu cu argumente stiintifice, ci „rationale” si morale. [Cf. fr. socialisme, germ. Sozialismus, rus. sotializm].

DEclasa vb. I. refl. a se degrada, a decadea din punct de vedere moral si social; a cadea intr-o clasa, intr-o categorie inferioara. II. tr. (metal.) a folosi un produs necorespunzator cerintelor intr-un scop mai putin important. (< fr. declasser)

MANDARINAT s. n. 1. titlu, demnitatea de mandarin¹ (1). 2. functia mandarinului. 3. (fig.) grup social pretinzand a forma o clasa aparte, privilegiata, exercitand o autoritate intelectuala arbitrara si sufocanta. (< fr. mandarinat)

NOBILIME s. f. categorie sociala privilegiata, din elemente ale clasei dominante, care detine un titlu de noblete. (< nobil + -ime)

declasat, -a adj. si s. (fr. declasse). Cazut din clasa ori din pozitiunea lui sociala, corupt, vitios.

GRANGUR, granguri, s. m. 1. Pasare cantatoare migratoare, cu penele galbene-aurii pe corp si negre pe aripi si pe coada (la barbatus) ori de culoare verzuie pe corp, cu pantecele alb si aripile sure (la femela) (Oriolus oriolus). 2. (Peior.) Persoana care ocupa o pozitie sociala sau politica inalta (in randurile clasei dominante); stab. [Var.: (pop.) gangur, grangor, grangure s. m.] – Lat. galgulus (=galbulus).

DEPOLITIZARE s.f. Actiunea de a depolitiza. ♦ Conceptie in sociologia contemporana, potrivit careia, in stadiul actual de dezvoltare a societatii capitaliste, sub influenta revolutiei stiintifice si tehnice, institutiile si organizatiile sociale si-ar pierde caracterul de clasa, continutul politic. [< depolitiza].

MICROSOCIOLOGIE s. f. Studiul formei de sociabilitate in cadrul micilor grupuri sociale (oamenii dintr-o echipa, elevii dintr-o clasa etc.). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologie.

SOCIETATE s.f. 1. Totalitatea oamenilor care traiesc laolalta, legati prin anumite raporturi de productie. ♦ Oranduire social-economica. 2. Asociatie de persoane organizata potrivit unui anumit scop. 3. Categorie sociala; cerc limitat de oameni (mai ales din clasele privilegiate). ♦ Anturaj; tovarasie, companie. 4. Intreprindere capitalista alcatuita pe baza unor investitii de capital si in vederea unor beneficii comune. [< fr. societe, it. societa, lat. societas].

CONTRAREVOLUTIE s. f. miscare organizata, reactionara, a claselor inlaturate de la putere impotriva noii oranduiri sociale instaurate prin revolutie, in scopul restaurarii vechii puteri de stat. (< fr. contre-revolution)

REACTIUNE s.f. 1. Impotrivire politica si economica a claselor in declin fata de orice manifestare a progresului social; fortele sociale reactionare, ostile progresului. 2. Notiune de baza a ciberneticii, desemnand receptionarea de catre organul de comanda a unei informatii despre comportarea organului de executie sau despre efectul actiunii; conexiune inversa. 3. V. reactie. [Pron. -ti-u-. / < fr. reaction].

REACTIUNE s. f. 1. impotrivire politica si economica a claselor in declin fata de orice manifestare a progresului social; (p. ext.) forte social-politice reactionare, ostile progresului. 2. v. reactie (5). (< fr. reaction)

ASERVI, aservesc, vb. IV. Tranz. A supune un grup social, un popor, o tara unor interese straine sau unei clase dominante. – Din fr. asservir.

MARXISM n. Sistem de idei filozofice, economice si social-politice de orientare materialista, care sustine principiul luptei de clasa in scopul instaurarii oranduirii comuniste. /<fr. marxisme, rus. marksizm

CAPITAL s.n. 1. Valoare care produce plusvaloare; categorie economica ce reflecta relatia sociala de subordonare a muncitorului salariat de catre capitalist. 2. (Fig.) clasa capitalistilor; capitalism. 3. (Curent) Bani, suma mare de bani investita intr-o afacere; bunuri, valori. ◊ Capital de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. [Pl. -luri. / < fr. capital, cf. germ. Kapital].

ELITA s. f. 1. ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ♦ de ~ = ales, deosebit. 2. parte a unei societati impartite in clase antagoniste, care are o pozitie superioara in ansamblul grupului social respectiv. ♦ teoria ~lor = elitism. 3. planta izolata care intruneste in cea mai mare masura complexul de caractere si insusiri pentru ameliorare. (< fr. elite)

TREAPTA, trepte, s. f. 1. Fiecare dintre suprafetele orizontale, cu latime relativ mica, situate la diverse inaltimi, la distante egale, care alcatuiesc o scara. ♦ Fiecare dintre barele (de lemn sau de fier) asezate transversal, la distante egale, intre doua bare verticale, alcatuind o scara; fuscel. 2. Fig. Grad, nivel; etapa, faza. ♦ (Si in sintagma examen de treapta) Examen de admitere in clasa a IX-a de liceu. ♦ Rang, pozitie, situatie. 3. Fig. Categorie sociala; patura. – Lat. trajecta.

NONVIOLENTA s.f. Conceptie social-politica utopica, care opune luptei revolutionare autoperfectionarea morala, armonia dintre clase etc. [Pron. -vi-o-. / cf. fr. non-violence].

clasa ~e f. 1) Grup de obiecte, fenomene sau fiinte cu insusiri comune. 2): ~ sociala grup de oameni constituit istoric care se deosebeste de alte grupuri prin situatia economica. 3) biol. Categorie sistematica superioara ordinului si inferioara increngaturii. ~a flagelatelor. 4) mat. Fiecare dintre grupurile a cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. ~a unitatilor. 5) Unitate organizatorica de invatamant compusa dintr-un numar de elevi de aceeasi varsta. Elev in ~a a doua. 6) Sala de studii intr-o scoala. ~-laborator. 7) Grup de elevi care studiaza acelasi obiect sub conducerea unui specialist. ~ de pian. 8) Categorie ce se atribuie unor compartimente de tren, de nava etc. conform gradului de confort. Cupeu de ~a intai. 9) Rang, categorie in care este incadrat cineva potrivit functiei detinute. [G.-D. clasei] /<fr. classe, lat. classis

social, -A adj. 1. Creat de societate, al societatii, caracteristic societatii; care priveste societatea omeneasca. 2. Care este produsul unei activitati desfasurate in comun. 3. Propriu unui anumit tip de societate; legat de apartenenta la o anumita clasa a societatii. 4. Care apartine unei societati comerciale. [Pron. -ci-a-. / < fr. social, it. sociale, lat. socialis].

REVOLUTIE¹ ~i f. 1) Etapa a dezvoltarii in care se produc transformari sociale profunde in toate domeniile vietii. 2) filoz. Actiune organizata si condusa de o clasa progresista (care antreneaza la lupta masele populare), avand adesea ca rezultat o schimbare radicala a vietii economice, sociale si politice. 3) Schimbare radicala intr-un domeniu de activitate (in stiinta, tehnica, arta etc.). [G.-D. revolutiei; Sil. -ti-e] /<fr. revolution, lat. revolutio, ~onis, germ. Revolution

CONSTIINTA s.f. 1. Forma cea mai inalta, proprie omului, de reflectare a realitatii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- si al vietii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzand senzatii, perceptii, reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. 2. Faptul de a-si da seama; intelegere. ◊ Constiinta sociala = viata spirituala a societatii ca reflectare a vietii ei materiale; constiinta de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ◊ Proces de constiinta = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale.; mustrare de constiinta = remuscare. 4. Libertate de constiinta = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. [Pron. -sti-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, dupa stiinta].

LICHIDATORISM s.n. Curent oportunist de extrema dreapta aparut in Partidul social-democrat din Rusia, care a cautat sa lichideze partidul revolutionar ilegal al clasei muncitoare, preconizand renuntarea la orice activitate ilegala si limitarea la formele legale, dezicandu-se de programul revolutionar si de lozincile revolutionare ale partidului. [< lichidator + -ism, dupa rus. likvidatorstvo].

CONSTIINTA s. f. 1. forma cea mai evoluata, proprie omului, de reflectare psihica a realitatii obiective prin intermediul senzatiilor, perceptiilor si gandirii, sub forma de reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. ◊ gandire, spirit. 2. faptul de a-si da seama; intelegere. ♦ ~ sociala = ansamblul conceptiilor etc. unei societati ca reflectare a vietii ei materiale; ~ de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ♦ proces de ~ = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale; mustrare de ~ = remuscare. 4. libertate de ~ = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. (< fr. conscience, lat. conscientia)

BERNAL [bə:nəl], John Desmond (1901-1971), fizician si cristalograf englez. Prof. univ. la Londra. Contributii la analiza structurala a unor clase de compusi (metale, hormoni, vitamine, albumine simple). Unul dintre fondatorii scientologiei („Functia sociala a stiintei”). Contributii la studiul rolului stiintei in societate („Stiinta in istoria societatii”). M. de onoare al Acad. Romane (1957).

HALBWACHS [albvaʃ], Maurice (1877-1945), sociolog si statistician francez. Adept si continuator al lui E. Durkheim. A studiat indeosebi mediile muncitoresti („Cauzele sinuciderii”, „clasa muncitoare si nivelurile de trai”). Si-a bazat cercetarile pe notiunea de constiinta sociala, manifestata prin intermediul memoriei colective („Cadrele sociale ale memoriei”, „Psihologie colectiva”, „Memoria colectiva”). A murit in lagarul de la Buchenwald.

ORANDUIRE, oranduiri, s. f. Actiunea de a orandui si rezultatul ei. 1. Asezare, grupare intr-o anumita ordine, intr-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, intocmire; stabilire. 2. Investire. 3. (Inv. si reg.) Hotarare, dispozitie, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarile „sociala” si „social-economica”) Treapta a dezvoltarii istorice a societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestuia si prin suprastructura generata de aceste relatii; formatiune sociala, formatiune social-economica. ◊ Oranduire de stat = organizare politica si teritoriala a statului sub aspectul regimului si al formei de stat, precum si al impartirii administrativ-teritoriale, determinata, in esenta, de caracterul oranduirii sociale. – V. orandui.

social ~a (~i, ~e) 1) Care tine de societate; propriu societatii. Mediu ~. Progres ~. 2) Care apartine unei anumite clase, unui anumit grup al societatii. 3) Care este propriu unui grup de oameni. [Sil. -ci-al] /<fr. social, lat. socialis, it. sociale

NARODNICISM s. n. miscare social-politica in Rusia din a doua jumatate a sec. XIX, care, subapreciind dezvoltarea si rolul clasei muncitoare, vedea in taranime si in intelectualitate singurele forte revolutionare. (dupa rus. narodnicestvo)

REVOLUTIE s.f. I. 1. Schimbare brusca, prin salt, a unui fenomen, care trece de la o stare calitativa veche la o stare calitativa noua, superioara. 2. Transformare radicala in raporturile social-economice si politice ale unei societati si care consta in trecerea puterii politice din mainile vechii clase dominante, in mainile unei clase noi, precum si in sfaramarea vechilor relatii de productie si instaurarea unor relatii de productie noi, corespunzatoare nivelului de dezvoltare a fortelor de productie. 3. (Fig.) Schimbare profunda, radicala, intr-un anumit domeniu; transformare brusca si totala. ♦ (In ideologia marxista) Revolutie culturala = parte componenta a revolutiei socialiste, cuprinzand schimbarile pe care aceasta le aduce in planul moral-spiritual. II. 1. Miscare periodica a unui corp ceresc; timpul in care un corp ceresc parcurge intreaga sa orbita. 2. (Geom.) Miscare de rotatie a unui corp in jurul unei drepte fixe. 3. Schimbare geologica a scoartei terestre. 4. (Fiz.) Miscare a unui corp care parcurge o curba fixa. ♦ Miscare de rotatie completa a unei roti in jurul osiei sale. [Gen. -iei. / cf. fr. revolution, lat. revolutio].

TROTKISM s.n. Curent politic in cadrul social-democratiei ruse de la inceputul sec. XX care considera taranimea incapabila de actiuni revolutionare, negand necesitatea aliantei clasei muncitoare cu aceasta. (< fr. trotskysme)

OWENISM s.n. Doctrina sociala a lui Robert Owen, care vedea principala cauza a raului social in ignoranta oamenilor, socotind ca societatea socialista va lua nastere ca urmare a cunoasterii adevarului, si nu a luptei de clasa impotriva capitalismului. [Pron. o-ue-nism. / < fr. owenisme, cf. Owen – socialist utopic englez].

clasa s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

CAPITAL¹ s. n. 1. relatie sociala de productie care presupune existenta proprietatii capitaliste asupra mijloacelor de productie si folosirea fortei de munca drept marfa, care creeaza plusvaloarea. 2. valoare care, datorita productivitatii si rentabilitatii muncii, produce plusvaloare. 3. (fig.) clasa capitalistilor; capitalism. 4. suma de bani investita intr-o afacere; bunuri, valori. ◊ ansamblu de bunuri intelectuale, spirituale, morale. ♦ ~ de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. (< fr. capital, germ. Kapital)

CAPITAL¹, (1) capitaluri, s. n. 1. Raport social de productie care se stabileste intre capitalisti, proprietari ai mijloacelor de productie, si proletari, lipsiti de mijloace de productie si de subzistenta si nevoiti, pentru a-si castiga existenta, sa-si vanda forta de munca, ca pe o marfa, celor care ii exploateaza; valoare care produce plusvaloare. 2. Fig. clasa capitalistilor; capitalism. 3. Bani, suma (mare) de bani (investiti intr-o afacere). ◊ Capital de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. – Fr. capital.