OSTROGOVICH 1. Adrian O. (1870-1953, n. Lecce, Italia), chimist roman de origine italiana. Prof univ. la Cluj. Colaborator al lui C. I. Istrati. Contributii in domeniul combinatiilor chimice heretociclite (triazine simetrice). 2. Giorgio-Ugo-Augosto O. (1904-1984, n. Bucuresti), chimist roman. Fiul lui O. (1). M. coresp. al Acad. (1974), prof. univ. la Timisoara. Studii in domeniul compusilor heterociclici cu azot, al chimiei biuretului si derivatilor sai si in domeniul catalizei omogene. Autorul unui important „Compendiu de elemente de stereochimie organica”.

ORGANIC, -A, organici, -ce, adj. 1. Care tine de structura, de esenta, de functiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism¹, constituind un intreg diferentiat si in acelasi timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezulta din organizarea, din constructia insasi a unui lucru; esential, launtric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Si adv.; despre relatii, legaturi) Analog legaturii care uneste partile unui organism¹; indisolubil. 3. (Despre substante, materii, etc.) Care este alcatuit din carbon si hidrogen, uneori si din alte elemente chimice (oxigen, azot, etc.). ◊ chimie organica = ramura a chimiei care studiaza hidrocarburile si derivatii acestora. – Din lat. organicus, fr. organique

INTRODUCERE ~i f. 1) v. A INTRODUCE. 2) Lucrare care cuprinde notiunile elementare ale unei discipline stiintifice. ~ in chimia organica. ~ in psihologie. 3) Prefata explicativa; intrare in materie. 4) Partea de la inceput a unei compozitii muzicale. /v. a introduce

ORGANICIAN, -A adj., s.m. si f. 1. Organicist. 2. Specialist in chimia organica. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. organicien].

ORGANIC, -A adj. 1. Care tine de structura, de esenta, de functiile unui organ sau ale unui organism. ♦ Unitar, inseparabil. ♦ (Fig.) Care se refera la constitutia, la structura unei lucrari, a unui tratat etc. 2. Care intra in compozitia chimica a organismului vietuitoarelor. ♦ chimie organica = parte a chimiei care studiaza compusii carbonului cu hidrogenul si derivatii acestora. [Cf. fr. organique, lat. organicus].

ORGANICIAN, -A adj., s. m. f. 1. organicist. 2. specialist in chimia organica. (< fr. organicien)

BARTON [ba:tn], Sir Derek Harold Richard (1918-1998), chimist englez. Prof. univ. la Londra. Cercetari in domeniul izomeriei steriodelor si terpenelor, prin care a contribuit la dezvoltarea unui nou domeniu de studiu in chimia organica: analiza conformationala. Premiul Nobel (1969), impreuna cu O. Hassel.

BERTHELOT [bertlo], Marcelin Pierre Eugene (1827-1907), chimist francez. Prof. univ. la Paris. Cercetari in domeniul chimiei organice de sinteza, al termochimiei, al echilibrelor chimice si al istoriei chimiei. A inventat bomba calorimetrica. M. de onoare al Acad. Romane (1906).

BODEA, Cornel (1903-1985, n. Viena), inginer chimist roman. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la Cluj. Lucrari in domeniul biochimiei vegetale si chimiei organice („Tratat de biochimie vegetala ”, in colab.).

BORODIN, Aleksandr Porfirievici (1833-1887), compozitor si chimist rus. Membru al „Grupului celor cinci”. Simfonii, poemul simfonic „Prin stepele Asiei Centrale”, opera „Cneazul Igor”, doua cvartete, romante cu un caracter patriotic si de o larga respiratie epica, inspirate din folclorul rus. Lucrari in domeniul chimiei organice.

BUTLEROV, Aleksandr Mihailovici (1828-1866), chimist rus. Prof. univ. la Kazan si Petersburg. Fondatorul teoriei structurii chimice, care sta la baza chimiei organice moderne. A sintetizat trimetilcarbinolul, a obtinut izobutilena, urotropina.

CHELATORI s. m. pl. Compusi chimici capabili sa formeze structuri ciclice stabile numite cicluri chelatice; chelati. Au utilizari in chimia analitica, chimia organica, chelatoterapie.

HALLER [aler], Albin (1849-1925), chimist francez. Prof. univ. la Nancy si Sorbona. Cercetari in domeniul chimiei organice (sinteza acidului citric si a mentolului). Studii privind camforul si derivatii sai. M. de onoare al Acad. Romane (1909).

chimie f. Stiinta care se ocupa cu studiul compozitiei, structurii si al proprietatilor substantelor, precum si al transformarilor lor. ~ anorganica. ~ organica. [Art. chimia; G.-D. chimiei; Sil. chi-mi-e] /<fr. chimie, lat. chimia

ANGELESCU, Eugen (1896-1968, n. Rimnicu Vilcea), chimist roman. Acad. (1963), prof. univ. la Bucuresti. Contributii in domeniul chimiei coloizilor organici. Cercetari privind solubilitatea selectiva a unor substante organice, cinetica chimica si chimia aplicata in special in ind. alim.

LAPWORTH [læpuə:θ], Arthur (1872-1941), chimist britanic. Prof. univ. la Londra si Manchester. A elaborat, independent de Robert Robinson, teoria electronica a reactiilor organice, fiind considerat unul dintre fondatorii chimiei fizice moderne.

BALABAN, Alexandru T. (n. 1931, Timisoara), inginer chimist roman. Acad. (1990), prof. univ. la Bucuresti. Cercetari teoretice si experimentale prividn aplicatii ale teoriei grafurilor in chimie, aromaticitatea, compusii heterociclici (saruri de piriliu, piridine etc.), compusi organici marcati.

BANCIU, Mircea Desideriu (1941-2005), inginer chimist roman. M. coresp. al Acad. (1991), prof. univ. la Bucuresti. Cercetari de sinteza organica si mecanisme de reactie. Aplicatii ale metodelor fizice in chimie.

ANORGANIC, -A adj. (op. organic) De origine minerala; care nu apartine hidrocarburilor si derivatilor acestora. ◊ chimie anorganica = ramura a chimiei care studiaza proprietatile chimice ale corpurilor anorganice. [< fr. anorganique, cf. gr. an – fara, organikos – organic].

CHIMISM s.n. Totalitatea fenomenelor naturale (mai ales organice) care se produc in virtutea legilor de care se ocupa chimia. ◊ Chimism gastric = proba de laborator prin care se studiaza sucurile gastrice. [< fr. chimisme].

CHIMISM s. n. totalitatea fenomenelor naturale (organice) care se produc in virtutea legilor de care se ocupa chimia. ♦ ~ gastric = proba de laborator prin care se studiaza sucurile gastrice. (< fr. chimisme)

BROWN [braun], Herbert Charles (1912-2004), chimsit american. Prof. la Universitatea Purdue (Indiana). Contributii la dezvoltarea chimiei compusilor cu bor si fosfor si la aplicarea acestora in sintezele organice („Hydroboration”). Premiul Nobel (1979) impreuna cu G. Wittig.

ANORGANIC, -A, anorganici, -e, adj. Care e de origine minerala; care nu apartine clasei mari de compusi ai carbonului. ◊ chimie anorganica = ramura a chimiei care studiaza proprietatile chimice ale elementelor si compusilor lor, in afara de compusii organici. – Fr. anorganique.

ROBINSON [robinsn], Sir Robert (1886-1975), chimist britanic. Prof. univ. la Sydney, Liverpool, Manchester si Oxford. cercetari fundamentale in domeniul compusilor organici naturali (alcaloizi, coloranti, hormoni, antibiotice). A detectat structura chimica a morfinei (1925) si a stricninei (1946). Premiul Nobel pentru chimie (1947). M. de onoare al Acad. Romane (1965).

anorganic, -a adj. (fr. anorganique, d. vgr. an-, fara, si organon, organ). Fara organe, fara viata, mort. Chimia anorganica, care se ocupa de metale si metaloide. – Mai putin bine inorganic (ca in- e prefix latin, si organic e cuv. gr.).

organic, -A adj. 1. care tine de structura, esenta, functiile unui organ(ism); referitor la organe si organisme. ◊ unitar, inseparabil. ◊ (fig.) care se refera la structura unei lucrari, a unui tratat. 2. care intra in compozitia chimica a organismului vietuitoarelor. ♦ chimie ~a = parte a chimiei care studiaza compusii carbonului cu hidrogenul si derivatii acestora. (< fr. organique, lat. organicus)

organic ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de un organ sau de un organism viu; propriu unui organ sau unui organism viu. Dereglare ~ca. 2) Care tine de organizarea interna a unor ansambluri; care prezinta un intreg; unitar. Lege ~ca. Unitate ~ca. 3) Care rezulta din structura interna a unui lucru; esential; intrinsec. 4) (despre relatii, legaturi) Care este asemanator relatiilor interne dintre partile componente ale unui organism; care este analog legaturii dintre partile unui organism; indisolubil. Legatura ~ca. 5) (despre substante, materii etc.) Care a rezultat din descompunerea organismelor vegetale si animale. ◊ chimie ~ca compartiment al chimiei care studiaza hidrocarburile si derivatele lor. /<lat. organicus, fr. organique