PEREGRIN s. m. 1. (in dreptul roman) strain liber, lipsit de cetatenia romana sau de dreptul latin, dar care nu era socotit „inamic public”. 2. pelerin. ◊ calator. (< fr. peregrin, lat. peregrinus)

CARACALLA (Marcus Aurelius Antoninus), imparat roman (211-217 ), fiul lui Septimiu Sever. A instituit un regim autoritar de o cruzime rara. In 212 a acordat tuturor oamenilor liberi din imperiu cetatenia romana („Constitutia antoniana”). Asasinat din ordinul lui Macrinius, prefectul pretoriului.

GENTILICIU I. adj., s. n. (nume) de familie, de neam, care se intercala intre prenume si porecla, constituind semnul cetateniei romane. II. adj. care apartine gintei romane. (< lat. gentilicius, fr. gentilice)

COSMOPOLITISM s. n. 1. Conceptie din epoca sclavagismului grec si roman, care promova ideea „cetateniei universale”. ♦ Conceptie potrivit careia patria e lumea intreaga, iar omul, cetatean al ei. 2. (Iesit din uz) Admiratie manifestata fata de tot ce era strain. – Din fr. cosmopolitisme. Cf. (pt. sensul 2) rus. kozmopolitizm.

COSMOPOLITISM s. n. 1. conceptie din epoca de criza a sclavagismului grec si roman care promova ideea „cetateniei universale”. 2. conceptie care propaga indiferenta fata de patrie, neincrederea in capacitatile creatoare ale propriului popor, dispretul fata de valorile culturii materiale si spirituale ale propriei natiuni, fata de limba si traditiile nationale progresiste. (< fr. cosmopolitisme, rus. kosmopolitizm)

VAMES, vamesi, s. m. 1. Functionar insarcinat cu controlul si cu taxarea marfurilor care trec prin vama. ♦ (In organizarea administrativa din trecut) Dregator insarcinat de domn cu incasarea veniturilor vamii. 2. Persoana care lua in arenda darile pe care trebuia sa le plateasca cetatenii Romei si locuitorii Imperiului roman. 3. (In credintele populare) Fiinta imaginara care pazeste vamile vazduhului si careia sufletul mortului ii plateste vama ca sa poata trece spre cer. – Din magh. vamos.

cetatenie f. (d. cetatean). Calitatea de cetatean al statului, indigenat, naturalizare, impamintenire, supusie: supt [!] Caracalla, cetatenia fu acordata tuturor locuitorilor imperiului roman.

ROMAN², -A, romani, -e, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care facea parte din populatia de baza a statului roman si care se bucura de drepturi depline de cetatenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului intemeiat de Roma, care se refera la Roma, care apartine Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserica romana = Biserica catolica; catolicism. – Din lat. romanus.

BRANDYS [brandis], Kazimierz (1916-2000), prozator polonez. romane realiste inspirate din istoria contemporana a Poloniei („Orasul neinvins”, tetralogia „Intre razboaie”, „Cetatenii”). Proza eseistica („Carticica”).

CAPITIS DEMINUTIO (lat.) restrangerea capacitatii juridice – Expresie din dreptul roman care indica initial completa degradare din drepturile juridice a unui cetatean roman si deci radierea din registrele censului, fapt care ducea automat la sclavie. Incepand cu sec. 5 i. Hr. expresia se foloseste si pentru alte forme de degradare juridica (pierderea cetateniei, a dreptului de a depune marturie etc.).

CENS s. n. 1. (In statul roman) Recensamant al cetatenilor si al averii lor, efectuat din cinci in cinci ani, pentru a servi ca baza la recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. 2. (In oranduirea feudala) Renta in bani sau in natura datorata seniorului de catre posesorul pamantului. 3. (In unele tari capitaliste) Catimea de impozit prevazuta de legile electorale restrictive ale epocii, necesara pentru acordarea dreptului de alegator sau de ales si pentru delimitarea colegiilor electorale din care faceau parte cetatenii. – Lat. lit. census.