INCHIS², -A, inchisi, -se, adj. 1. (Despre usi, ferestre, capace etc.) Care acopera deschizatura in dreptul careia este asezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au parti mobile pentru a se inchide si deschide) Cu usa sau cu capacul fixat sau incuiat. ◊ Expr. Se joaca cu casa inchisa, se spune despre un spectacol la care s-au vandut de mai multa vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fara capota pliabila, cu acoperis si pereti ficsi; (despre mijloace de locomotie) acoperit. ◊ Trasura inchisa = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu partile componente alaturate. impreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii inchisi = a) fara o cercetare prealabila; superficial; b) foarte usor, fara dificultati. 3. (Despre institutii, intreprinderi, localuri) Care si-a intrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curti, terenuri) Ingradit, imprejmuit. ♦ (Despre cai de comunicatie) Cu circulatia oprita, intrerupta. 5. Fig. (Despre sedinte, adunari) Care se tine intr-un cerc restrans, fara participarea unor persoane straine de organizatia, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este tinut in inchisoare; detinut. 7. Fig. (Despre oameni si despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Statut, viciat. 8. (Despre cer) Innorat, intunecat; (despre vreme) cu cerul innorat; urat, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, in gama culorilor, mai aproape de negru decat de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocala inchisa = vocala in timpul articularii careia canalul fonator este stramtat, limba fiind mai apropiata de cerul gurii decat in timpul articularii unei vocale deschise. Silaba inchisa = silaba terminata in consoana. – V. inchide.

ZAMBRE s. f. pl. Boala a cailor, care se manifesta prin inflamare a gingiilor si prin ulceratii dureroase in cerul gurii. ◊ Expr. (Pop. si fam.) A face zambre = a dori ceva foarte mult, a ravni, a jindui. [Var.: zimbre s. f. pl.] – Cf. pol. zabrze (< sl. zonbu „dinte”).

PLEASC interj. Onomatopee care imita zgomotul produs de limba cand se desprinde brusc de cerul gurii (cand se mananca cu lacomie). – Onomatopee.

PSEUDOMEMBRANA, pseudomembrane, s. f. Membrana formata pe amigdale, pe cerul gurii si in nas, in unele boli ca anghina difterica, laringita etc. [Pr.: pse-u-] – Din fr. pseudo-membrane.

BOLTA bolti f. 1) Parte interioara, boltita cu baza circulara a acoperisului unui edificiu; cupola. 2) Incapere cu tavanul concav. ◊ bolta cereasca (sau bolta cerului) cerul. bolta palatina palatul, cerul gurii. 3) Constructie speciala din vergele de lemn sau de metal, indoite in forma de arc, care serveste drept sprijin pentru plantele agatatoare. [G.-D. boltii] /<sb. bolta, ung. bolt

CLANCAIT ~uri n. Sunet caracteristic produs prin lovirea limbii de cerul gurii. /v. a clancai

OCLUZIUNE ~i f. 1) Astupare temporara a unei conducte care opreste trecerea fluidului prin aceasta. 2) lingv. Inchiderea canalului fonator prin apropierea buzelor sau prin lipirea limbii de cerul gurii, intrerupand scurgerea curentului de aer. 3) med. Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin) datorita unui obstacol din interiorul organismului sau unei compresiuni din afara; obstructie. ~ intestinala. 4) Lacuna sub forma de mici bule de gaze ramase in interiorul unui obiect de metal in procesul turnarii. [G.-D ocluziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. occlusion

PALAT¹ n. anat. Partea de sus a cavitatii bucale, avand forma de bolta; bolta palatina; cerul gurii. ◊ ~ dur partea anterioara osoasa a palatului. ~ moale (sau valul ~ului) v. VAL. /<lat. palatum, it. palato

PALATIN² ~a (~i, ~e) v. PALATAL. ◊ Bolta ~a cerul gurii. /<fr. palatin

PLEASC interj. (se foloseste repetat, pentru a reda zgomotul produs de limba cand se desprinde brusc de cerul gurii). /Onomat.

A PLESCAI plescai intranz. 1) A scoate un sunet caracteristic, desprinzand brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii (in semn de placere sau de uimire); a plesni din buze. 2) A manca lacom, facand zgomot cu limba si cu buzele; a clefai. 3) (despre corpuri) A produce un zgomot caracteristic prin lovire de suprafata unui lichid; a face „pleosc”. Vaslele plescaie. 4) (despre lichide) A se lovi cu zgomot de ceva tare. Valurile plescaie. /pleasc + suf. ~ai

PLESCAIT ~uri n. 1) v. A PLESCAI. 2) Zgomot rasunator produs prin desprinderea brusca a limbii de cerul gurii sau a buzelor una de alta. 3) Zgomot produs de un corp cand se loveste sau este lovit de un lichid. /v. a plescai

URANOPLASTIE s.f. (Med.) Operatie plastica de refacere a valului palatului. [Gen. -iei. / < fr. uranoplastie, cf. gr. ouranos – cerul gurii, plassein – a forma].

VAL s.n. 1. Bucata de panza fina si transparenta cu care-si acopera femeile capul. 2. Sal, broboada. ◊ A(-si) lua valul = a se calugari. 3. Valul palatului = membrana care desparte cavitatea bucala de cea nazala, acoperind cerul gurii si prelungindu-se pana spre faringe. [Pl. -luri. / < lat. velum, cf. fr. voile, it. velo].

PALAT s.n. Partea superioara a cavitatii bucale la om si la celelalte animale vertebrate; cerul gurii. [Pl. -te, -turi. / < lat. palatum].

coroaga (coroage), s. f. – Obiect deformat si incretit, curbare. Bg. koruba „concavitate” (Puscariu, Dacor., II, 597; DAR); mai putin probabila este der. din mag. kereg „coaja, scoarta” (Cihac, II, 493). Dictionarele atribuie cuvintului mai multe sensuri, incercind sa-l aplice fiecaruia din numeroasele obiecte incretite (coaja de copac, piele uscata, lemn) care pot fi desemnate cu acest nume. Este dublet al lui coroba, s. f. (animal slab si costeliv) si fara nici o indoiala al lui coroaba, s. f. (fruct al porumbei, Prunus spinosa; planta, Brunella grandiflora; lupoaie; mar paduret), cu var. coromba, scoroamba (mr. curubita, istr. corumbe). Acest cuvint se considera in general a fi reprezentant al lat. columba (Philippide, ZRPh., XXXI, 307; Candrea-Dens., 398; REW 2026; Pascu, I, 72; Cortes 125), cf. celalalt nume popular al sau, porumbea (dupa DAR din gr. ϰόρυμβος si al var. sale fara nazalizare ϰορυφή; dupa Bogrea, Dacor., IV, 802, din gr. ϰορόμηλον). Aceste explicatii nu sint suficiente si pare mai sigur sa se plece de la coroaga (pentru alternanta b-g, cf. barza si coliba), si de la sl. (rus. korobiti), „a contracta”, datorita fie aspectului fructului copt, fie gustului acru ce face sa se contracteze cerul gurii. De la coroaba deriva corobeata, s. f. (porumba; mar paduret; fruct in general); corobete, s. f. (larva; coropisnita), simpla confuzie cu carabete si, la cel de al doilea sens cu coropisnita; scorumnic, s. m. (varietate de porumb). Der. de la coroaga; corobana (var. corobaie), s. f. (concavitate a trunchiurilor copacilor, scobitura; vale, ripa); corobaios, adj. (gaunos); coroblete, s. m. (porecla data taranilor de la cimpie, taranoi, necioplit), pentru al carui semantism cf. cojan; corlopet, s. m. (porecla data de locuitorii din Bucovina celor din Vechiul Regat al Romaniei); corogi (var. scorogi, (s)coroji), vb. (a inclina, a suci, a strimba, a indoi), cf. bg. korubja se, rus. korobiti; scorombar, s. m. (porumba); scorogoi, s. m. (planta, Phlomis pungens). Cf. coropca.

PALAT¹ s.n. peretele superior al cavitatii bucale; cerul gurii. ◊ palat dur = partea anterioara, osoasa, a cavitatii bucale; palat moale = partea posterioara a cavitatii bucale; valul palatului. (< lat. palatum, it. palato)

PALAT²(O)- elem. „palat, cerul gurii”. (< fr. palat/o/-, cf. lat. palatum)

PALATIN², -A adj. referitor la cerul gurii, din regiunea palatului; palatal. ◊ (s. n.) os pereche in portiunea posterioara a fetei, la formarea palatului dur. (< fr. palatin)

URAN(O)- elem. „bolta cereasca”, „palat, cerul gurii”. (< fr. uran/o/-, cf. gr. ouranos, cer)

VAL s. n. 1. bucata de panza fina si transparenta cu care-si acopera femeile capul. 2. sal, broboada. ♦ a(-si) lua ul = a se calugari. 3. ul palatului = membrana care desparte cavitatea bucala de cea nazala, acoperind cerul gurii. (< lat. velum)

palat (palate), s. n. – Castel. – Var. pl. palaturi. Mr. palate. Lat. palatium, probabil prin intermediul mgr. παλάτι (Meyer, Neugr. St., III, 51; Candrea, Noua R. rom., III, 23; Densusianu, Rom., XXXIII, 282), cf. tc. balat, alb. paljat, bg. palat, ceh., rus. palata. Este dubletul lui parat, v. aici; al lui polata, s. f. (Trans., palat), mr. pulata, din bg., sb. polata (Conev 81); al lui paluta, s. f. (Trans., palat), din mag., sb. polota; al lui paleat, s. n. (palat), din it. palazzo, poate prin intermediul pol. palac, sec. XVII, inv. si al lui palat, s. n. (cerul gurii), traducere din fr. palais. Der. directa din lat. (Koerting 6792) nu e posibila. – Der. palatui, vb. (a locui intr-un palat). Der. neol. (din fr.) palatal, adj.; palatin, adj.; palatinat, s. n.; paladin, s. m.

PLESCAI, plescai, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A manca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzand brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii, in semn de placere. 2. Intranz. A lovi intr-un lichid, producand un zgomot caracteristic; (despre lichide) a se lovi de un corp tare, facand sa se auda un zgomot caracteristic; a pleoscai. – Din pleasc.

ZAMBRE s. f. pl. Boala a cailor care se manifesta prin inflamarea gingiilor si prin ulceratii dureroase pe cerul gurii. ◊ Expr. A face zambre = (despre oameni) a dori ceva foarte mult, a ravni. [Var.: zimbre s. f. pl.] – Comp. pol. zabrze (< v. sl. zonbu „dinte”).

BOLTA, bolti, s. f. 1. Zidarie sau constructie cu partea superioara arcuita in forma de semicerc sau numai bombata in sus. ♦ Incapere, gang sau galerie subterana cu tavanul arcuit. ♦ Constructie de lemn sau de vergele de fier in forma de arc, care serveste de sprijin plantelor agatatoare. ♦ Fig. Arc de verdeata format de ramurile unite ale copacilor. ♦ (In sintagma) Bolta cereasca sau bolta cerului = cer² (1). 2. (In sintagmele) Bolta craniana = partea superioara a cutiei craniene. Bolta palatina = palat¹, cerul-gurii. 3. (Reg.) Pravalie, dugheana. [Var.: (reg.) boalta s. f.] – Din scr. bolta, magh. bolt.

PALATAL, -A, palatali, -e, adj. 1. (Anat.) Relativ la palat¹, care apartine palatului¹, din regiunea palatului¹, palatin². 2. (Fon.) Care se produce in regiunea palatului¹; spec. (despre sunete) care se articuleaza prin atingerea sau apropierea dosului limbii de cerul-gurii. ♦ (Substantivat, f.) Sunet articulat prin atingerea sau apropierea dosului limbii de cerul-gurii. ♦ Care contine sunete a caror articulatie se face in regiunea palatului¹. ♦ (Despre timbrul sunetelor) Care este propriu sunetelor articulate in regiunea palatului¹. – Din fr. palatal.

PALAT¹ s. n. Peretele superior al cavitatii bucale, in forma de bolta, alcatuit din apofizele palatine² ale celor doua maxilare superioare, precum si din oasele palatine², acoperite de o mucoasa groasa; cerul-gurii. ◊ Palat moale sau valul palatului = portiune musculara care continua palatul¹ in partea posterioara a cavitatii bucale. Palat artificial = muschi al palatului¹, care se foloseste in fonetica experimentala pentru a se vedea suprafata atinsa de limba la pronuntarea unui sunet. – Din lat. palatum, it. palato. Cf. fr. palais.

PALATITA, palatite, s. f. (Med.) Inflamatie a cerului-gurii. – Din fr. palatite.

PLEASNA, plesne, s. f. 1. (Pop.) Sfichi; p. ext. bici. ◊ Expr. A aduce (pe cineva) in pleasna de bici = a aduce (pe cineva) cu mare graba, in cel mai scurt timp. ♦ Zgomot produs de plesnirea biciului; lovitura, plesnitura de bici. 2. (Reg.) Fir de care se prinde carligul la capatul sforii de pescuit. 3. (Pop.) Iritatie a mucoasei limbii si a cerului gurii (mai ales la copiii mici). – V. plesni.

PLESCAI, plescai, vb. IV. Intranz. 1. A manca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzand brusc buzele una de alta sau limba de cerul-gurii (in semn de placere); a pleoscai. 2. A scoate un sunet caracteristic prin pocnirea sau plesnirea unui corp (elastic) de altul sau prin lovirea de ceva tare; a pleoscai. 3. (Despre lichide, substante vascoase etc.) A se lovi sau a fi lovit de sau cu un corp tare, producand un zgomot caracteristic; a pleoscai. – Pleasc + suf. -ai.

PLESCAIT, plescaituri, s. n. 1. Zgomot facut de cineva cu gura cand mananca repede si lacom; sunet produs prin desprinderea brusca a limbii de cerul-gurii sau a buzelor una de alta, prin care se exprima mirarea, placerea, admiratia. 2. Zgomot produs de un lichid sau de o substanta vascoasa care se loveste sau care este lovita de un corp tare; plescaire, plescaitura; pleoscait. 3. (Rar) Pocnet. – V. plescai.

BOLTA s. 1. v. arcada. 2. v. cupola. 3. v. cer. 4. (ANAT.) bolta palatina v. cerul-gurii.

CER s. 1. bolta, firmament, (rar) arc, boltire, (inv.) crug, crangul cerului, (fig.) tarie. (cerul e plin de stele.) 2. v. vazduh. 3. v. rai. 4. (BIS.) divinitate, dumnezeire, pronie, providenta. 5. (ANAT.) cerul-gurii = palat, bolta palatina, (inv.) parat.

PALAT s. 1. v. cerul-gurii. 2. palat moale v. val palatin.

PARAT s. v. bolta palatina, cerul-gurii, palat.

cerul-gurii s. n., g.-d. art. cerului-gurii

GUSTER ~i m. 1) Soparla cu spatele verde si cu coada foarte lunga, care se hraneste cu insecte; soparla verde. 2) pop. Parte a tubului digestiv cuprins intre faringe si stomac; esofag. 3) Prelungire musculara posterioara a cerului gurii; omusor; uvula; imparatus. /<bulg., sb. guster

IMPARATUS ~i m. Prelungire musculara posterioara a cerului gurii; uvula; guster; omusor. /imparat + suf. ~us

OMUSOR ~oare n. (diminutiv de la om) 1) Prelungire musculara posterioara a cerului gurii; uvula; guster; imparatus. 2) rar Nodul gatului; marul lui Adam. /om + suf. ~usor

PLEASNA plesne f. pop. 1) Sfichi la un bici; plesnitoare; pocnitoare. ◊ A lua pe cineva in ~ a biciui pe cineva. A aduce pe cineva in ~ de bici a aduce pe cineva foarte repede. 2) Lovitura data cu biciul. 3) Zgomot produs de o astfel de lovitura. 4) Inflamatie a mucoasei limbii si a cerului gurii. /v. a plesni

ZAMBRE f. pl. Boala a cailor, manifestata prin inrosirea si inflamarea cerului gurii si prin aparitia unor bubulite dureroase pe gingii. ◊ A face ~ a dori foarte mult; a jindui; a ravni. /cf. pol. zabrze

PALATIN, -A adj. Al cerului gurii, al palatului; palatal. [< fr. palatin].

paratus, paratusi, s.m. (reg.) 1. uvula, omusor. 2. (inv.) cerul-gurii, palat.

pleasna, plesne, s.f. (pop.) 1. sfichi, bici; zgomot produs de plesnitura biciului; lovitura, plesnitura de bici. 2. fir de care se prinde carligul la capatul sforii de pescuit. 3. iritatie a mucoasei limbii si a cerului gurii (mai ales la copii mici). 4. (fig.) vorba usturatoare, sarcastica. 5. fiecare dintre cele trei cureluse inguste cu care se incheie cureaua la cioareci, prinse in trei catarame. 6. suvita de par. 7. fir de in sau de canepa. 8. (reg.) disc sau veriga pusa pe osia rotii carutei, pentru a apara de frecare. 9. bucata mica, aschie, tandara desprinsa dintr-un lemn. 10. (la pl.) matreata. 11. (la pl.) boala de copii; afte, stomatita. 12. stanca, piatra gata sa se despice intr-o mina; crapatura in stanca. 13. insecta care traieste in locuri intunecate; svab. 14. larva unor fluturi de noapte, sub forma unui vierme mare si paros, cu un carlig chitinos la unul din capete; cainele-babei.

PALATITA s.f. (Med.) Inflamatie a cerului gurii. [< fr. palatite].

PALATITA s. f. inflamatie a cerului gurii. (< fr. palatite)

parat (-turi), s. n. – cerul-gurii, palat. – Mr. panat. Lat. palātum (Candrea-Dens., 1330; REW 6160), cu sing. reconstituit dupa pl. (dupa Tiktin, din lat. palatium, confundat cu palatum). – Der. (im)paratus, s. m. (omusor, uvula), cuvint care lipseste numai in Munt. (ALR, I, 33).

FALCA falci f. 1) Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; maxilar. ~a de sus. ~a de jos. ◊ Cu o ~ in cer si (cu) alta in pamant a) cu gura larg deschisa; b) cuprins de manie; foarte furios. 2) Fiecare dintre cele doua parti inferioare ale obrajilor. 3) Element al unui dispozitiv sau al unei masini cu ajutorul caruia se prinde sau se strange un obiect. [G.-D. falcii] /<lat. falx, ~cis

cer (ceruri), s. n. – 1. Spatiu cosmic, in care se afla astrii. – 2. Palatul gurii. – 3. Baldachin la pat. – Mr., megl. ser, istr. cer. Lat. caelum (Puscariu 335; Candrea-Dens., 305; REW 1466; DAR); cf. alb. kjelj, it., sp. cielo, prov., cat., cel, fr. ciel, port. ceo. – Der. ceresc, adj. (celst, divin). Din rom. provine tig. cero (Miklosich, Zig., 189), ceroros (cf. Wlislocki 79), ultima forma pe baza pl. ceruri.

FALCA, falci, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibula. ◊ Expr. Cu o falca in cer si (cu) alta (sau una) in pamant = a) (in basme) cu gura enorma, larg deschisa pentru a inghiti tot ce-i iese in cale; b) foarte furios, gata sa se certe cu violenta. ♦ Partea inferioara a obrazului. ♦ (La insecte) Maxila. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei masini, care serveste la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfaramarea ori deformarea unui material etc. – Refacut din falci (pl. inv. al lui falce < lat. falx, -cis).

contemplu si -ez, a -a v. tr. (lat. con-templari, a te uita in templu, in portiunea de cer taiata de augur. E un cuv. din limba augurilor, ca si consider. V. templu). Ma uit atent si mult admirind ori cugetind. V. intr. Meditez: a petrece viata contemplind.

2) cer n., pl. uri (lat. caelum, it. sp. cielo, pv. cat. cel, fr. ciel, pg. ceo). Bolta albastra care se pare ca inveleste pamintu. Aer, atmosfera: ceru e senin. Paradis, rai: Imparatia cerurilor. Clima: ceru unei tari. Fig. Dumnezeu, providenta: gratie cerului. A ridica in cer, a lauda mult. A rascoli ceru si pamintu, a face tot posibilu, toate incercarile. Focu cerului, fulgeru. Ceru unui tablou, partea care reprezenta [!] ceru. Ceru gurii, palatu, partea superioara a gurii de la dinti pina la inghititoare.