PANOU, panouri, s. n. 1. Plansa de lemn, de carton etc. de marimi variate, pe care se lipesc afise, se scriu lozinci etc. ◊ (Iesit din uz) Panou de onoare = panou pe care erau prezentate persoane evidentiate in munca. 2. Portiune (plana) din suprafata unei constructii sau a unui element de constructie, limitata de rest prin fasii de alta culoare, cu alt aspect, din alt material etc. ◊ Panou de comanda = placa de marmura, de bachelita etc. pe care sunt centralizate toate dispozitivele de comanda si de masura ale unei masini, ale unei uzine, ale unui vapor etc.; tablou de comanda. 3. Placa de lemn pe care este fixat cosul la jocul de baschet. 4. (In sintagma) Panou de tragere (sau de tir) = panza intinsa pe un cadru de lemn, pe care sunt trasate cercuri concentrice sau diverse figuri, folosita ca tinta la exercitiile sau la concursurile de tragere. 5. Element de constructie in forma de perete plin sau constituit din arce, cu grosimea mica in raport cu celelalte dimensiuni, intrebuintat la captusirea unor elemente de constructie, la sustinerea unor aparate, la asamblarea cu alte elemente asemanatoare pentru a forma o piesa, un dispozitiv, o constructie, un sistem tehnic etc. – Din fr. panneau.

COROANA, coroane, s. f. 1. Podoaba in forma de cerc facuta din flori si frunze, cu care se incununeaza capul; cununa. ♦ Fig. Incununare. ♦ Cununa de flori sau de frunze (naturale sau artificiale) care se depune ca omagiu la mormantul cuiva. 2. Podoaba de metal (pretios), ornata cu pietre scumpe si purtata de monarhi la ocazii solemne ca semn al puterii lor; p. a**l. tiara papala. ♦ Semn distinctiv imprimat, desenat sau brodat in forma de coroana (1) pe stemele si pe blazoanele familiilor imperiale, regale sau senioriale. 3. Fig. Putere monarhica, suveranitate; p. ext. persoana care detine aceasta putere. 4. Unitate monetara in anumite tari. 5. Totalitatea crengilor unui arbore, ale unui arbust etc. 6. Partea superioara, vizibila, a dintelui omului, care iese din gingie si este acoperita cu smalt. ♦ Imbracaminte de metal, de portelan, de acrilat etc. cu care se acopera un dinte sau o masea cariata. 7. Partea de deasupra copitei la piciorul calului. 8. Suprafata cuprinsa intre doua cercuri concentrice. 9. (In sintagmele) Coroana solara = regiune luminoasa in jurul soarelui, formata din stratul exterior si cel mai rarefiat al atmosferei solare, vizibila cu ochiul liber in timpul unei eclipse totale de soare. Coroana boreala = Numele unei constelatii (circulare) din emisfera boreala; Hora. 10. Nume dat mai multor piese sau parti de piese mecanice, de lungime mica, avand forma unui cilindru gol. 11. (Muz.) Semn pus deasupra unei note sau a unei pauze pentru a le prelungi valoarea; fermata. – Din lat. corona.

MONILIOZA, monilioze, s. f. Boala a pomilor fructiferi provocata de o specie de ciuperci, care se manifesta prin aparitia pe fructe a unor cercuri concentrice de mucegai, urmata de putrezirea acestora. [Pr.: -li-o-] – Din fr. moniliose.

COROANA ~e f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care serveste drept podoaba pentru cap. 2) Cununa de flori care se pune la mormantul cuiva. 3) Podoaba in forma de cerc, facuta din metal pretios, impodobita cu pietre scumpe si purtata pe cap de monarhi, ca semn al demnitatii lor. 4) fig. Forma monarhica de guvernamant; monarhie. 5) Totalitate a ramurilor unui copac. 6) Partea vizibila a dintelui la om. 7) Invelis de metal sau din alt material, in care se imbraca un dinte cariat dupa ce a fost tratat. 8) Marginea superioara a copitei la cal. 9) mat. Suprafata cuprinsa intre doua cercuri concentrice. 10) (in unele tari) Unitate monetara. 11) : ~ solara partea exterioara incandescenta a Soarelui, care se vede ca o aureola in timpul eclipselor totale. 12) : ~ boreala constelatie din emisfera nordica. /<lat. corona

GHERGHEF ~uri n. 1) Cadru constand din doua cercuri concentrice de lemn sau de metal, pe care se intinde o bucata de panza pentru a fi brodata. 2) Tesatura intinsa pe un asemenea cadru. /<turc. gergef

OCHI² ochiuri n. 1) Placa de sticla fixata in fiecare cadru al unei ferestre. 2) Deschizatura de dimensiuni reduse facuta in ceva cu scopuri diferite. ~ in acoperis. 3) Fiecare dintre golurile formate de firele unei site, plase, impletituri. 4) Portiune circulara de substanta, diferita de mediul inconjurator. ~ de apa. 5) la pl. Fel de mancare preparata din oua prajite cu galbenusul intreg. 6) Gaura ce se formeaza intr-un aliment (branza, paine etc.). 7) Pata sau desen constand din cercuri concentrice de diferite culori. ~ de pe coada paunului. /<lat. oculus

DIPLOSTEMON, -A adj. (Bot.; despre androceu) Format din stamine dispuse pe doua cercuri concentrice, care alterneaza cu elementele periantului. [< germ. diplostemon, cf. gr. diploos – dublu, stemon – ata].

ARMILAR, -A adj. (astr.) sfera ~a = ansamblu de cercuri concentrice reprezentand cerul si miscarea astrilor si avand in centru un glob ce figureaza Pamantul. (< fr. armillaire)

LISTEL s. n. 1. (arhit.) mulura cu aspect de banda plata si ingusta care incadreaza o alta mulura (mai mare). ◊ suprafata plana care separa canelurile unei coloane. 2. spatiu dintre doua chenare sau doua cercuri concentrice. ◊ cercul proeminent de la circumferinta monedelor. (< fr., engl. listel)

SCALIMETRIE s. f. determinare a varstei pestilor acoperiti cu solzi cu ajutorul cercurilor concentrice care se adauga la solzi o data cu cresterea pestilor. (< fr. scalimetrie)

ORTOTOMIC, -A (‹ fr. {i}) adj. Cerc ~ = locul geometric al punctelor ale caror polare fata de trei cercuri sunt concentrice.

concentric adj. (Despre cercuri, curbe etc.) Care au un centru comun. [Cf. fr. concentrique, it. concentrico].

CICLOID, -A I. adj. 1. asemanator unui cerc. 2. dispus in cerc sau in verticile concentrice. II. s. f. curba descrisa de un punct al unui cerc care se rostogoleste fara alunecare pe o dreapta fixa; trohoida. (< fr. cycloide)

concentric, -A, concentrici, -ce, adj. (Despre doua sau mai multe cercuri, linii curbe etc.) Care au acelasi centru. – Din fr. concentrique.

concentric, -a adj. (con- si centru; fr. concentrique). Se zice despre cercurile sau curbele care au acelasi centru. Adv. In mod concentric.

concentric, -A adj. 1. dispus circular in jurul unei parti centrale comune; (despre cercuri, curbe etc.) care au un centru comun. 2. (despre predarea cunostintelor) organizat in cercuri din ce in ce mai largi, completand si extinzand sfera cu fiecare ciclu scolar. (<fr. concentrique)

H*********C, -A adj. 1. (despre cercuri) cu acelasi centru. 2. (despre fascicule de lumina) ale carui raze trec prin acelasi punct; concentric. (< fr. h***********e)

AUREOLA s. f. 1. cerc luminos cu care pictorii inconjura capetele unor personaje, in special ale sfintilor; nimb. 2. halo in jurul unui astru, al unei efigii, pe o fotografie etc. ◊ zona luminoasa care inconjura flacara propriu-zisa. 3. fenomen de iluminare parazita, sub forma de inele concentrice, in jurul punctelor luminoase de pe ecranul tubului cinescop. 4. efect nedorit de zona luminoasa pe marcile postale litografiate. 5. (fig.) glorie, faima; aura (1). (< fr. aureole, lat. aureola)