Rezultate din textul definițiilor
GLUTON, glutoni, s. m. Animal mamifer carnivor cu blana de culoare brun-deschis, raspandit dincolo de cercul polar nordic (Gulo luscus). – Din fr. glouton.
POLAR, -A, polari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli1 ai Pamantului, de la poli1, caracteristic polilor1; din regiunea sau din zona polilor1. ◊ Noapte polara = noapte de iarna care se intalneste in regiunile situate dincolo de cercul polar si care poate dura pana la o jumatate de an. Steaua polara = steaua principala din constelatia Carului-Mic, situata pe prelungirea boreala a axei Pamantului, care serveste ca mijloc de orientare si dupa care se poate stabili directia nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii1 unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezinta polaritate. 3. Adj. (Mat.; in sintagma) ◊ Coordonate polare = coordonate al caror sistem de referinta este alcatuit dintr-un punct si o semiaxa care porneste din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se afla intr-un raport de polaritate, care prezinta polaritate. 5. S. f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat in raport cu cele doua puncte in care o dreapta variabila ce trece prin punctul dat intersecteaza conica data. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire.
WILD s.n. Regiune de la periferia zapezilor vesnice, strabatuta de cercul polar nordic. (din engl. wild)
WILD s.n. (Geol.; geogr.) Regiune care se afla la periferia zapezilor vesnice, strabatuta de cercul polar nordic. [< engl. wild].
ZONA, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate in functie de poli, de cercurile polare si de tropice si caracterizate printr-o clima specifica. Zona temperata. Zona ecuatoriala. ♦ (Astron.) Fiecare dintre partile cerului corespunzatoare celor cinci zone (1) ale Pamantului. 2. Portiune dintr-o intindere, dintr-un ansamblu, dintr-un tot, delimitata pe baza unor caracteristici distinctive, a unor imprejurari speciale, a unei destinatii determinate etc. 3. (Geom.) Parte din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua paralele. 4. (Fiz.) Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. – Din fr. zone.
ZONA s.f. 1. Portiune din suprafata uscatului, a vegetatiei si climei, din adancimea unei ape sau din sol etc. cu anumite caractere omogene. · Suprafata delimitata de teren din teritoriul unui oras, al unei comune. · (Silv.) Suprafata denumita conventional dupa o planta-tip. · Spatiu de operatii militare; portiune a spatiului aerian din jurul unui aerodrom, in care se antreneaza pilotii. · Intindere delimitata din punct de vedere administrativ si economic-financiar; sector. · (Inform.) Parte a memoriei centrale care inregistreaza un numar oarecare de cuvinte, destinate unei intrebuintari preferentiale. · (Tehn.) Denumire a unor parti din furnal. · Intindere, extensiune a ceva. · Arie, regiune a corpului. 2. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare si de tropice. 3. Fiecare dintre partile cerului care corespund zonelor terestre. 4. Portiune din suprafata unei sfere intre doua planuri paralele. 5. (Fiz.) Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. (din fr. zone)
TEMPERAT, -A, temperati, -te, adj. 1. (Despre oameni si despre manifestarile lor) Moderat, cumpatat, potolit. ♦ Clima temperata = clima caracterizata prin existenta a patru anotimpuri, cu veri potrivit de calduroase si cu ierni nu prea reci. Zona temperata = fiecare dintre cele doua zone de pe suprafata Pamantului cuprinse intre tropice si cercurile polare. 2. (Muz.; in sintagma) Sistem temperat = sistemul impartirii intervalelor de tonuri in cate doua semitonuri egale. – V. tempera. Cf. fr. tempere.
SUBpolar, -A, subpolari, -e, adj. (Despre regiuni geografice sau despre fauna, flora, clima lor) Care se gaseste in zona unuia dntre cele doua cercuri polare, in imediata apropiere a acestora; care este specific acestei zone. – Sub1- + polar.
TEMPERAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A TEMPERA. 2) (despre oameni) Care stie sa-si potoleasca pornirile launtrice; cumpatat; moderat. ◊ Clima ~ta clima caracterizata prin ierni nu prea reci si veri potrivit de calduroase. Zona ~ta fiecare dintre cele doua zone de pe suprafata globului pamantesc, cuprinse intre tropice si cercurile polare. 3) muz. (despre instrumente cu claviatura) Care are intervalurile de tonuri impartite in cate doua semitonuri. /<lat. temperatus, ~a, ~um, fr. tempere
ZONA ~e f. 1) Diviziune a globului pamantesc, delimitata de poli, de cercurile polare si de tropice, care are trasaturi climaterice proprii. ~ tropicala. 2) Portiune dintr-un spatiu, caracterizata prin anumite particularitati; centura. ~ de frontiera. 3) mat. Parte a unei sfere, cuprinsa intre doua planuri paralele. [G.-D. zonei] /<fr. zone, lat. zona
ZONA s.f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare si de tropice. ♦ Fiecare dintre partile cerului care corespund zonelor terestre. 2. Portiune delimitata dintr-un tot pe baza unor caracteristici distinctive sau a unei imprejurari speciale. ♦ (Silv.) Suprafata denumita conventional dupa o planta-tip. ♦ Spatiu de operatii militare; (av.) portiune a spatiului aerian din jurul unui aerodrom, care se fixeaza pilotilor pentru lucru in aer. ♦ Intindere delimitata din punct de vedere administrativ si economic-financiar; sector. ♦ (Tehn.) Denumire a unor parti din furnal. ♦ Intindere, extensiune a ceva. 3. Portiune din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua planuri paralele. 4. Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. [< fr. zone, it., lat. zona, gr. zone].
TEMPERAT adj. 1. Moderat, potolit. ♦ Clima temperata = clima caracterizata prin veri potrivit de calduroase si ierni nu prea reci; zona temperata = fiecare dintre cele doua zone de pe suprafata globului, cuprinse intre tropice si cercurile polare. 2. (Muz.; despre un instrument cu claviatura) la care intervalele de tonuri sunt impartite in cate doua semitonuri egale. [< tempera, cf. fr. tempere].
TEMPERAT adj. 1. moderat, potolit. ♦ clima ~a = clima cu veri potrivit de calduroase si ierni nu prea reci; zona ~a = fiecare dintre cele doua zone de pe suprafata globului cuprinse intre tropice si cercurile polare. 2. (muz.) sistem ~ = sistem melodic bazat pe diviziunea octavei in 12 semitonuri egale, suprimand diferenta dintre semitonurile diatonice si cele cromatice. (< fr. tempere, it. temperato)
AGATA, localit. in Federatia Rusa (C.S.I.), in Pod. Siberiei Centrale, in apropierea cercului polar de Nord. Locul unde s-a inregistrat (31 dec. 1968) cea mai ridicata presiune atmosferica de pe glob (1.083,8 mbar = 812,8 mmHg).
ANTARCTIC, A (‹ fr., lat.) adj. Care este situat la Polul Sud sau in regiunea Polului Sud; care are caractere proprii regiunii polare sudice. ♦ Regiune a. = nume generic dat pamanturilor continentale, insulare si regiunilor Oc. Atlantic, Pacific si Indian cuprinse in interiorul cercului polar de Sud.
ZONA, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, limitate de poli, de cercurile polare si de tropice. Zona temperata. Zona ecuatoriala. ♦ (Astron.) Fiecare dintre partile cerului care corespund celor cinci diviziuni ale pamantului. 2. Portiune dintr-o intindere delimitata pe baza unor caracteristici distinctive sau a unor imprejurari speciale. 3. Parte din suprafata unei sfere, cuprinsa intre doua planuri paralele. 4. Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. – Fr. zone.
CIUKOTSK 1. Mare in bazinul Oc. Inghetat, intre ins. Vranghel, pen. cu acelasi nume si Pen. Alaska. In N comunica cu Oc. Inghetat, iar in S, prin str. Bering, cu Oc. Pacific; 595 mii km2. Ad. medie: 88 m; ad. max.: 1.256 m. Ins. pr.: Vranghel. Salinitate: 24-32‰. Pescuit. Acoperita de gheturi in perioada oct.-mai. 2. Pen. in extremitatea NE a Asiei, traversata de cercul polar de N, limitata de marea cu acelasi nume la N si M. Bering, la S. In NE se termina cu capul Dejnev, cel mai estic punct al Asiei. Supr.: 49 mii km2. Relief muntos; climat polar; vegetatie de tundra. Cresterea renilor. Vinat.
LAPONIA (in finlandeza LAPPI, in norvegiana LAPLAND) si in suedeza LAPPLAND), regiune in extremitatea de N a Europei, extinsa in N Pen. Scandinave si in V pen. Kola, pe terit. Norvegiei, Suediei, Finlandei si Federatiei Ruse, situata in cea mai mare parte dincolo de cercul polar. Supr.: c. 388,5 mii km2. Relief de podis, cu roci dure, slefuit de eroziunea glaciara, mai fragmentat in V. Clima arctica. Numeroase lacuri si mlastini. Vegetatie predominant de tundra, iar in S paduri de conifere. Expl. de min. de fier, nichel, cupru, apatit. Cresterea renilor; expl. forestiere; vanatoare si pescuit. Orase pr.: Narvik, Riksgransen, Lom, Mo (Norvegia), Kiruna, Gallivare, Asele (Suedia), Muonio, Utjjoki, Lokka (Finlanda), Murmansk, Kola, Moncegorsk (Federatia Rusa).
ROVANIEMI, oras in N Finlandei, la jonctiunea raurilor Remijoki si Ounasjoki, dincolo de cercul polar; 35,4 mii loc. (2000). Centrul ad-tiv al Laponiei finlandeze (prov. Lappi). Planurile orasului R. reconstruit dupa al Doilea Razboi Mondial au fost executate de Alvar Aalto. Exploatari de cherestea. Turism (sporturi de iarna).
cerc ~uri n. 1) Linie curba inchisa ale carei puncte sunt egal departate de un punct fix, numit centru. Suprafata ~ului. ◊ ~ polar paralela care marcheaza limita zonelor polare ale Pamantului. ~ diurn cerc descris de astri in timpul miscarii lor aparente in jurul Pamantului. 2) Figura geometrica plana formata de o astfel de linie. 3) Obiecte de forma acestei figuri geometrice. ~ de butoi. ~ la roata unei carute. 4) Figura, desen, miscare in forma de inel. 5): ~ vicios greseala de logica care consta in demonstratia unei teze cu ajutorul alteia ce este la randul ei demonstrata cu ajutorul celei dintai. 6) fig. Grup de persoane unite prin interese si activitati comune. In ~ul familiei. ~ politic. 7) fig. Limita de cunostinte sau de preocupari; sfera; domeniu. ~ de atributii. /<lat. circus
ORTOTOMIC, -A (‹ fr. {i}) adj. cerc ~ = locul geometric al punctelor ale caror polare fata de trei cercuri sunt concentrice.
polar I. adj. 1. referitor la poli (2), de la poli, caracteristic polilor. ♦ zona ~a = zona cuprinsa intre latitudinile de 75 si poli; cerc ~ = cerc paralel cu ecuatorul, care delimiteaza zonele polare; Steaua P~a = stea principala din constelatia Carului-Mic, care indica directia nord. 2. referitor la polii unui magnet sau ai unei pile electrice. ◊ referitor la un corp, la un mediu care prezinta polaritate. 3. (mat.) coordonate ~ e = coordonate al caror sistem de referinta este format dintr-un punct (pol) si o semiaxa cu originea in acesta. 4. (fil.) care se afla in raport de polaritate (2). II. s. f. loc geometric al punctelor conjugate cu un punct dat, in raport cu cele doua puncte in care o secanta variabila ce trece prin punctul dat intersecteaza o conica. (< fr. polaire, lat. polaris, it. polare)
STEA s. 1. (ASTRON.) stea cazatoare = meteor, (inv.) aratare; stea cazatoare foarte stralucitoare = bolid; stea cu coada = cometa, (pop.) stea comata, stea cu coama; steaua polara = (pop.) steaua ciobanului, (reg.) imparatul (art.), steajerul (art.), stalpul (art.), candela-cerului. 2. (ZOOL.) stea-de-mare (Asteroidea) = asterida, asterie. (~ este un echinoderm.) 3. (PICT.) steaua culori = cerc cromatic. 4. v. asterisc. 5. tinta. (Cal cu ~ in frunte.)
cring n., pl. uri (vsl. krongu, cerc, zodiac, adica „tarc, ingraditura”, d. vgerm. hrinc, ngerm. ring, inel; rus. krug, cerc; ung. korong, strung de olarie. V. crug). Ciclu, cerc, crug: cringu anului, lunii. Cringu cerului 1) mina anului, schimbarea timpului in bine sau in rau: s´a schimbat cringu´n seceta, merge cringu spre vara, s´a marit cringu zilei; 2) steaua polara (N. Dens. 962). Prisnelu fusului morii (in care se´nbuca [!] dintii roatei miscatoare). Padurice: cringu Buzaului.