INEL, inele, s. n. 1. Cerc mic de metal (pretios, cu pietre scumpe) care se poarta ca podoaba pe deget. ◊ Inel de logodna = verigheta. ◊ Expr. Tras (ca) prin(tr-un) inel = cu talia subtire; zvelt. ◊ Inelul lui Saturn = cerc luminos care inconjura planeta Saturn. 2. Obiect in forma de cerc, avand diverse intrebuintari practice; veriga, belciug. ♦ (La pl.) Aparat de gimnastica format din doua cercuri atarnate fiecare de cate o franghie la o anumita distanta de pamant si la care gimnastul executa exercitii tinandu-se de ele; p. ext. proba sportiva care se executa la acest aparat. 3. Artera de circulatie, cu traseu circular sau poligonal, care inconjura o localitate si leaga capetele soselelor exterioare care conduc la aceasta localitate. 4. (La pl.) Zone inelare concentrice care se observa intr-o sectiune transversala facuta in tulpina sau radacina plantelor lemnoase si care indica varsta acestora si cresterea lor in grosime. ♦ Striuri concentrice pe solzii, operculele si alte formatii osoase ale pestilor, care permit evaluarea varstei acestora. 5. Fiecare dintre segmentele din care este alcatuit corpul unor viermi. – Lat. anellus.

NIMB, nimburi, s. n. 1. Cerc (luminos) conventional cu care sunt inconjurate, in pictura bisericeasca, capetele sfintilor si, in general, in artele plastice capetele unor personaje importante; aureola; p. gener. cerc luminos; zona luminoasa, stralucitoare. 2. Fig. (Aspect, semn, manifestare care marcheaza) prestigiu, maretie, glorie, slava. – Din fr. nimbe.

PARASELENA s.f. Fenomen optic constand dintr-un cerc luminos care se observa uneori in jurul Lunii; luna falsa. [< fr. paraselene].

paraselen, paraselene, s.n. (inv.) cerc luminos in jurul lunii.

tarcalam, tarcalamuri, s.n. (reg.) 1. un fel de compas, in dulgherie. 2. cerc luminos al lunii sau al unei surse luminoase. 3. intindere, suprafata. 4. cheotoare la haina.

AUREOLA s. f. 1. cerc luminos cu care pictorii inconjura capetele unor personaje, in special ale sfintilor; nimb. 2. halo in jurul unui astru, al unei efigii, pe o fotografie etc. ◊ zona luminoasa care inconjura flacara propriu-zisa. 3. fenomen de iluminare parazita, sub forma de inele concentrice, in jurul punctelor luminoase de pe ecranul tubului cinescop. 4. efect nedorit de zona luminoasa pe marcile postale litografiate. 5. (fig.) glorie, faima; aura (1). (< fr. aureole, lat. aureola)

HALO³ s. n. 1. cerc luminos, colorat, in jurul Soarelui sau al Lunii, datorita prezentei cristalelor de gheata. ◊ (p. ext.) cerc luminos difuz in jurul unei surse luminoase. 2. iradiatie luminoasa pe stratul fotosensibil al unui material fotografic in jurul unui punct stralucitor, ca urmare a producerii unor reflexii si difuziuni puternice in strat. 3. (fig.) aureola, nimb. (< fr. halo, gr. halos)

NIMB s. n. 1. cerc luminos desenat de pictori in jurul capului unor personaje (sfinti); aureola. ◊ cerc, zona luminoasa. 2. nor (de praf). 3. (fig.) prestigiu, maretie, splendoare, slava. (< fr. nimbe, lat. nimbus)

PARASELENA s. f. fenomen optic constand dintr-un cerc luminos care se observa uneori in jurul Lunii. (< fr. paraselene)

aureola f., pl. e (fr. aureole, d. lat. aureolus, aureola, de aur). Nimb, cerc luminos cu care pictorii inconjoara capetele sfintilor. Fig. Stralucire, nimb, renume: aureola de glorie.

AUREOLA, aureole, s. f. 1. cerc luminos cu care pictorii inconjoara capetele unor personaje, mai ales ale sfintilor; nimb, aura. ♦ Zona pe suprafata unui obiect, variat colorata, in care exista o tranzitie continua de la o culoare la alta. ♦ Zona mai putin luminoasa din jurul unei flacari, unui arc electric etc. 2. Fig. Stralucire, glorie, faima. [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. aureole, lat. [corona] aureola.

HALO, halouri, s. n. 1. cerc luminos, colorat, care apare in anumite conditii atmosferice in jurul soarelui sau al lunii si care se datoreste reflexiei si refractiei luminii in cristalele de gheata aflate in atmosfera la mari inaltimi; cearcan (2). 2. Zona luminoasa care incercuieste imaginea fotografica a unui punct stralucitor. – Din fr. halo.

TARCALAN, tarcalanuri (tarcalane), s. n. (Reg.) 1. Unealta asemanatoare cu compasul, intrebuintata mai ales in dulgherie. 2. cerc luminos care se observa in jurul unui astru sau al unei alte surse de lumina. [Var.: tircalam s. n.] – Din magh. circalom.

AUREOLA ~e f. 1) (in pictura religioasa) cerc luminos desenat de pictori in jurul capului unor persoane divine; nimb. 2) fig. Totalitate de calitati care impresioneaza, trezind respect si admiratie; stralucire. 3) Zona mai putin luminoasa din jurul unei flacari sau al unui bec electric. [G.-D. aureolei; Sil. a-u-re-o-] /<fr. aureole, lat. aureola, it. aureola

CEARCAN ~e n. 1) Dunga vanata care se formeaza in jurul ochilor unui om obosit sau bolnav. 2) pop. cerc luminos din jurul unui astru sau al unei surse de lumina; tarcalan. [Sil. cear-can] /<lat. circinus

TARCALAN ~uri n. reg. 1) v. Tarc. 2) cerc luminos care apare in jurul unui astru sau al unei surse de lumina; cearcan. 3) rar Compas de dimensiuni mari, folosit de dulgheri. [Pl. si tarcalane] /<ung. circalom

ASTERISM s.n. 1. Proprietate a unor minerale de a prezenta in masa lor cercuri luminoase in lumina reflectata prin ele in diferite directii. 2. (Rar) Constelatie. [< fr. asterisme].

AUREOLA s.f. 1. cerc luminos cu care pictorii inconjura capetele unor personaje, in special ale sfintilor; nimb. 2. Halo in jurul unui astru, pe o fotografie. ♦ Zona luminoasa care inconjura flacara propriu-zisa. 3. (Fig.) Glorie, stralucire, faima, splendoare. [Pron. a-u-re-o-. / < fr. aureole, it. aureola < lat. aureolus – de aur].

ASTERISM s. n. proprietate a unor minerale de a prezenta in masa lor cercuri luminoase in lumina reflectata prin ele in diferite directii. (< fr. asterisme)

AUREOLA (‹ fr. {i}) s. f. 1. cerc luminos cu care pictorii inconjura capetele sfintilor; aura (2). 2. (FIZ.) Zona mai putin luminoasa care inconjura o flacara, un arc electric etc. 3. (PETROGR.) A. de contact = zona din jurul unei intruziuni magmatice in care, sub influenta temperaturii si a chimismului magmei in ascensiune, se manifesta fenomenul de metamorfism. A. hidrotermala = zona din jurul unui cos vulcanic, in care rocile sint metamorfozate de catre solutiile hidrotermale. A. mofetica = zona de raspindire a emanatiilor de dioxid de carbon ale mofetelor, prin fisurile, dislocatiile sau eruptiile vulcanice. A. geochimica (sau de dispersiune) = zona din jurul unor zacaminte de substante minerale utile care prezinta un continut ridicat in elementele chimice ce alcatuiesc acel zacamint si care se formeaza concomitent cu zacamintul (a. primara) sau prin alterarea acestuia (a. secundara).

AUREOLA, aureole, s. f. 1. cerc luminos sau colorat cu care pictorii inconjura capetele unor personaje, mai ales ale sfintilor; nimb. ♦ Zona pe suprafata unui obiect, variat colorata, in care exista o tranzitie continua de la o culoare la alta. 2. Fig. Stralucire, glorie, faima. [Pr.: a-u-re-o-] – Fr. aureole (lat. lit. [corona] aureola).

NIMB s.n. 1. Parte luminoasa (in forma de cerc sau de triunghi) desenata de pictori in jurul capului unor persoane (mai ales al sfintilor de pe peretii bisericilor); aureola. 2. (Fig.) nor (de praf). 3. (Fig.) Prestigiu, maretie, glorie, slava. [< fr. nimbe, cf. lat. nimbus – nor].

PARANTELIE s. f. fenomen optic constand dintr-o pata luminoasa rotunda, colorata, cu diametrul aproximativ egal cu al Soarelui, pe cercul parhelic. (< fr. paranthelie)

PARANTELIE s.f. Fenomen optic constand dintr-o pata luminoasa rotunda colorata, cu diametrul aproximativ egal cu al Soarelui, care apare uneori pe cercul parhelic; soare fals. [< fr. paranthelie].

aurora f., pl. e (lat. aurora). Zori, lumina care precede rasaritu soarelui. Fig. Inceput: aurora vietii. – Aurora boreala, un meteor luminos care se vede pe cer in spre nord. – Acest fenomen e des in Islanda, Scandinavia, Laponia, Siberia. E un fel de cerc aprins, din care pleaca raze de lumina. Aurorele boreale-s un bine pentru tarile nordului, ca-s imobile si le lumineaza in lungile lor nopti de iarna. Ele-s legate strins de magnetizmu terestru si suprima proprietatea acului magnetic. Sint si aurore australe, la polu sudului.

RAZA, raze, s. f. 1. Linie dreapta dupa care se propaga lumina; traiectorie luminoasa. ♦ Zona luminoasa; lumina, stralucire. 2. Fig. Licarire, palpaire, semn slab, indiciu vag de... 3. (Fiz.) Radiatie. ◊ Raze X (sau rontgen) = unde electromagnetice cu lungimi de unda mult mai mici decat acelea ale luminii. 4. Distanta de la centrul unui cerc pana la orice punct de pe circumferinta sau de la centrul unei sfere pana la orice punct de pe suprafata ei. 5. Distanta pana la care se exercita o actiune in jurul centrului de unde porneste. ◊ Raza de actiune (sau de activitate) = loc pana unde se intinde puterea sau influenta cuiva sau a ceva. 6. (Reg.) Ramificatie a coarnelor cerbului. – Lat. radia (= radius).

ARC, arcuri, si (2) arce, s. n. 1. Arma (primitiva) de aruncat sageti, alcatuita dintr-o varga flexibila usor incovoiata si o coarda prinsa de extremitatile vergii. ♦ P. a**l. Ceea ce are forma unui arc (1). Arcul sprancenei. 2. Portiune dintr-o circumferinta sau dintr-o linie curba. Arc de cerc. ♦ (Element de) constructie in forma arcuita. ◊ Arc de triumf = monument in forma de portic arcuit cu una sau mai multe arcade, ridicat in amintirea sau pentru sarbatorirea unui fapt insemnat. 3. Organ metalic elastic al unei masini sau al unui mecanism, care are proprietatea de a reveni la forma initiala dupa ce a fost supus unei solicitari. Arc de automobil. ◊ Expr. Parc-ar fi pe arcuri, se zice despre o persoana supla, sprintena. 4. (In sintagma) Arc electric (sau voltaic) = descarcare electrica foarte luminoasa care are loc intre doi electrozi prin care circula un curent de mare intensitate. 5. (Fiziol.; in sintagma) Arc reflex = ansamblul elementelor nervoase care asigura realizarea reflexelor. – Lat. arcus.