FERMENT, fermenti, s. m. (Biol.) Substanta proteica produsa de celule vii sau de microorganisme, care dirijeaza prin cataliza reactiile de sinteza si de degradare din organismele animalelor, plantelor si microorganismelor, avand un rol fundamental in reglarea proceselor metabolice; enzima. – Din fr. ferment, lat. fermentum.

ENZIMA, enzime, s. f. Compus organic de natura proteica, prezent in celule vii, care dirijeaza procesele de sinteza si de degradare din organismele animalelor, plantelor si microorganismelor, producand si pastrand energie; ferment. – Din fr. enzyme.

COLENCHIM s. n. Tesut de sustinere din organele tinere, in curs de crestere, ale plantelor, format din celule vii, cu membranele celulozice puternic si inegal ingrosate. – Din fr. collenchyme.

MEROTOMIE s.f. Sectionarea chirurgicala a unei celule vii. [Gen. -iei. / < fr. merotomie].

ENZIMA s.f. Substanta produsa de anumite celule vii care accelereaza mersul reactiilor chimice in celula; ferment; diastaza (1). [< fr. enzyme].

PARENCHIM s.n. 1. Tesut moale cu aspect spongios, bogat in vase sanguine. 2. Tesut vegetal, moale si spongios, compus din celule vii, care umple intervalele dintre partile fibroase. [Pl. -me, -muri. / < fr. parenchyme, cf. gr. parenchyma – umplutura].

PROTOPLASMA s.f. Substanta albuminoida care alcatuieste baza oricarei celule vii. [< fr. protoplasma, cf. gr. protos – primul, plasma – formatie].

ENZIMA s. f. compus organic produs de anumite celule vii, care accelereaza mersul reactiilor chimice din celula; ferment; diastaza (1). (< fr. enzyme)

abiotrofie s. f. proces degenerativ care atinge celulele vii (ale sistemului nervos). (< fr. abiotrophie)

BIOELEMENT, bioelemente, s. n. Element chimic din compozitia celulelor vii. [Pr.: bi-o-e-] – Din fr. bioelement.

BIOSINTEZA, biosinteze, s. f. (Biol.) Sinteza a unui compus chimic care se produce in organism sau in contact cu celulele vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosynthese, engl.biosynthesis.

INFRAMICROB, inframicrobi, s. m. Microorganism de dimensiuni foarte reduse, putin evoluat si incomplet organizat, care nu-si poate realiza singur metabolismul si care se gaseste ca parazit obligatoriu in celula vie. – Infra²-+microb.

VIRUS, virusuri, s. n. Agent patogen, invizibil cu microscopul obisnuit, care se reproduce numai in interiorul celulelor vii si provoaca diverse boli infectioase; p. ext. toxina acestui agent. ♦ Fig. Sursa a unui rau moral. [Pl. si: (m.) virusi]. – Din fr., lat. virus.

PRESIUNE, presiuni, s. f. 1. Forta care apasa (uniform si perpendicular) pe unitatea de suprafata a unui corp; marime fizica egala cu raportul dintre valoarea acestei forte si aria suprafetei corpului respectiv; apasare. ◊ Presiune atmosferica = presiune pe care o exercita atmosfera asupra suprafetei pamantului si a corpurilor situate pe ea. 2. (In sintagma) Presiune arteriala = tensiune. 3. (Bot.; in sintagma) Presiune radiculara = presiune din celulele vii ale radacinii care impinge apa in radacina si tulpina. 4. Fig. Constrangere (morala, economica, politica, sociala) exercitata asupra cuiva. ♦ (Rar) Stare de apasare sufleteasca. [Pr.: -si-u-] – Din fr. pression.

PROTOPLASMA s. f. (Biol.) Substanta albuminoida complexa avand aspectul unei mase vascoase, incolore, semifluide, care alcatuieste baza celulei vii. – Din fr. protoplasma.

CITOFIZIOLOGIE, citofiziologii, s. f. Ramura a fiziologiei care studiaza functiile celulei vii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cytophysiologie.

ERGONA, ergone, s. f. Nume generic dat unor substante organice (enzime, hormoni, vitamine) din constitutia celulelor vii, a caror actiune consta in stimularea functiunilor celulare. – Din fr. ergones.

RIBOZA s. f. (Biol.) Monozaharida cu cinci atomi de carbon, caracteristica acizilor ribonucleici, component esential al tuturor celulelor vii. – Din fr. ribose.

DEZOXIRIBONUCLEIC adj. m. (In sintagma) Acid dezoxiribonucleic = substanta complexa care se gaseste mai ales in nucleul celulelor vii, avand un rol important in transmiterea ereditara a unor caractere si insusiri. – Din fr. desoxyribonucleique.

SENSIBILIZARE, sensibilizari, s. f. Actiunea de a (se) sensibiliza si rezultatul ei. ♦ Scadere a pragului de reactivitate a unei structuri vii (celula, tesut, organ, organism) fata de un anumit agent. ♦ Stare de receptivitate crescuta, patologica a organismului fata de un agent (fizic, chimic sau biologic). ♦ Marire a sensibilitatii unui instrument de masura, a unui aparat, a emulsiilor fotografice etc. – V. sensibiliza.

NUCLEIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de nucleu; propriu nucleului. 2): Acid ~ acid organic care se afla in celulele vii si contri-buie la transmiterea caracterelor ereditare. [Sil. -cle-ic] /<fr. nucleique

PROTOPLASMA f. Substanta complexa de baza a celulei vii, in care au loc procesele vitale. /<fr. protoplasma

SUC ~uri n. 1) Lichid pe care il contin sau il secreteaza celulele vii. ~ gastric. 2) Bautura obtinuta prin zdrobirea si presarea fructelor sau a legumelor. ~ de mere. /<lat. sucus, fr. suc

AMIBOCIT s.n. celula vie care prezinta caracterele amibelor. [< fr. amibocyte].

CITOPLASMA s.f. Protoplasma situata in afara nucleului, in celula vie. [< fr. cytoplasme, cf. gr. kytos – celula, plasma – formatie].

BIOELEMENT s.n. Element chimic care intra in compozitia celulelor vii. [< fr. bioelement].

BIOSINTEZA s.f. (Biol.) Sinteza a unui compus biologic facut de celula vie. [< fr. biosynthese, cf. gr. bios – viata, synthesis – sinteza].

CARIOCHINEZA s.f. (Biol.) Mod de inmultire a celulelor vii caracterizat prin transformari in structura nucleului, care se divide indirect; mitoza. [Pron. -ri-o-, var. cariocineza s.f. / < fr. caryocinese, cf. gr. karyon – nucleu, kinesis – miscare].

ORGANIT s.n. (Biol.) Fiecare dintre elementele care alcatuiesc celula vie. [Pl. -te. / < fr. organite].

BIOPLASTIC, -A adj. referitor la proprietatea celulelor vii de a se reface in urma distrugerilor suferite. (< fr. bioplastique)

BIOSINTEZA s. f. sinteza a unui compus organic la nivelul celulei vii. (< fr. biosynthese, engl. biosynthesis)

CITOCID, -A adj., s. n. (substanta) care distruge celulele vii. (< cito- + -cid)

CITOCLAZIE s. f. proces de fragmentare sau de distrugere a celulelor vii. (< fr. cytoclasie)

CITOFIZIOLOGIE s. f. ramura a fiziologiei care studiaza functiile celulei vii. (< fr. cytophysiologie)

CITOGRAFIE s. f. descrierea sistematica a celulei vii. (< fr. cytographie)

CITOHISTOGENEZA s. f. dezvoltare structurala a celulelor vii. (< fr. cyto-histogenese)

CITOTROFIE s. f. dezvoltare normala a celulei vii. (< fr. cytotrophie)

FOTODINAMIC, -A I. adj. referitor la fotodinamica. II. s. f. studiu al efectului stimulator al luminii asupra celulelor vii. (< fr. photodynamique)

MITOZA s. f. mod de inmultire a celulelor vii, prin transformari in structura nucleului, care se divide indirect; cariochineza. (< fr. mitose)

ORGANIT s. n. fiecare dintre elementele din celula vie. (< fr. organite)

PROTEINA s. f. substanta organica azotata, cu rol important in celula vie, alcatuita prin polimerizarea unui mare numar de aminoacizi. (< fr. proteine)

PROTOPLASMA s. f. substanta albuminoida complexa, baza celulei vii. (< fr. protoplasme)

RIBOZA s. f. monozaharida din molecula acizilor ribonucleici, component esential al celulelor vii. (< fr. ribose)

RIBOZOM (‹ germ., fr.) s. m. pl. (GENET.) Organit celular sferic, de mici dimensiuni, alcatuit din ARN (60%) si proteine (40%); sunt prezenti in numar mare in celulele vii, fie liberi in citoplasma, fie atasati de membranele reticulului endoplasmatic, la nivelul lor avand loc sinteza proteinelor. Sunt numiti si granulele sau corpusculii lui Palade, dupa numele savantului american de origine romana G. Palade care i-a descoperit in 1953.

ZAHARURI s. n. pl. Nume generic dat substantelor organice care formeaza (alaturi de albuminoide si de grasimi) una dintre cele trei grupe de combinatii specifice celulelor organismelor vii (din care fac parte glucoza, fructoza, zaharoza, lactoza, maltoza etc.); glucide. – Din zahar.

BIOPLASMA s.f. Materie organica vie care intra in constitutia tuturor vietuitoarelor. ♦ Substanta vie a celulei. [< fr. bioplasme, cf. gr. bios – viata, plasma – formatie].

CITOPLASMA s. f. substanta vie a celulei, care contine toti constituentii protoplasmatici, cu exceptia nucleului. (< fr. cytoplasme)

ZAHARURI s. n. pl. Nume generic dat substantelor organice care formeaza (alaturi de albuminoide si de grasimi) una dintre cele trei grupe de combinatii specifice celulelor organismelor vii (si din care fac parte: glucoza, fructoza, zaharoza, lactoza, maltoza etc.). – Din zahar.

MONOPLOID, -A, monoploizi, -de, adj. (Biol.; despre celule sau organisme vii, adesea substantivat) Al carui nucleu are un singur set de cromozomi. – Din engl. monoploid.

NECROZA ~e f. 1) Mortificare intr-un organism viu a unor celule, tesuturi, organe sau parti ale acestora (ca urmare a unei infectii, a unui traumatism, a unor tulburari circulatorii etc.). 2) (la plante) Mortificare a unor tesuturi datorita unor agenti patogeni. /<fr. necrose

BIOCOLOID s. m. substanta coloidala prezenta in celulele si tesuturile vii. (< engl. biocolloid)

BIOMICROSCOPIE s. f. 1. studiul microscopic al celulelor si tesuturilor vii. 2. examinare cu un microscop special a diferitelor parti ale ochiului. (< fr. biomicroscopie)

SOMA¹ s. f. Ansamblul celulelor diploide ale organismului viu. – Din fr. soma.

MONOPLASTIDA s. f. organism viu dintr-o singura celula. (< fr. monoplastide)

OSMOREGLARE s. f. autoreglare a presiunii osmotice din celulele sau tesuturile organismelor vii. (dupa fr. osmoreglage)

SOMA¹ s. f. totalitatea celulelor somatice ale organismelor vii; corp. (< fr., gr. soma)

MONOPLASTIDA, monoplastide, s. f. Organism viu, format dintr-o singura celula (plurinucleara sau uninucleara). – Din fr. monoplastide.

COLINA² s.f. (Chim.) Corp azotat care intra in compozitia materiei vii, avand rol protector al celulei hepatice si ai carui derivati (acetilcolina) au o mare importanta in functionarea sistemului nervos. [< fr. choline].

MONOPLASTIDA s.f. (Biol.) Organism viu, format dintr-o singura celula (plurinucleara sau unicelulara). [< fr. monoplastide].

BIOBLAST s. n. 1. substanta ipotetica vie, componenta fundamentala a citoplasmei. 2. celula capabila sa traiasca independent. (< fr. bioblaste)

celula, celule, s. f. 1. Element morfofiziologic viu (treapta in dezvoltarea materiei vii) format in general din nucleu, protoplasma si membrana si reprezentand cea mai simpla unitate anatomica. ♦ Fig. (In structura organizatorica a unora dintre partidele comuniste si muncitoresti) Grupa organizatorica, unitate de baza. 2. Fiecare dintre cavitatile hexagonale ale fagurilor, in care albinele depun mierea. 3. Incapere (stramta) la inchisori, unde sunt tinuti arestatii sau condamnatii. 4. Ansamblu format din aripile si fuzelajul unui avion. 5. Fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alaturate si cu aceeasi functie, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. celula de siloz. – Fr. cellule (lat. lit. cellula).

aciuiez, a aciuia si aciua v. tr. (lat. accello, -are adapostesc in celula, d. cella, celula, camaruta, poiata. Din accello vin formele fara l, ca aciuiez, iar din accellare vine aciolez). Adapostesc. Rar. Odihnesc, potolesc. V. refl. Un bordei, in care se aciua cum putea (Sadov. VR. 2, 9, 309), se aciuase acolo (Rebr. 2, 61). In Vc. Arg. aciolez si aciurez. In Trans. si Olt. ma aciuiesc: ramas numai cu casuta, s' a aciuit pe linga Paraschiva (Rebr. 2, 35). V. olejesc 2.

CUTICULA ~e f. 1) Strat rezistent care acopera suprafata ce vine in contact cu mediul inconjurator al celulelor epiteliale. ~ dentara. 2) Strat seros care acopera fructele si frunzele. /<fr. cuticule, lat. cuticula

PLASMOLIZA s.f. (Biol.) Micsorare a volumului unei celule prin pierderea apei din tesutul vegetal viu pus intr-o solutie concentrata. [< fr. plasmolyse, cf. gr. plasma – formatie, lysis – distrugere].

NECROZA¹ s. f. distrugere a celulelor unei portiuni de tesut ori organ viu. (< fr. necrose)

celula, celule, s. f. 1. Element constitutiv fundamental al organismelor vii, alcatuit din membrana, citoplasma si nucleu, reprezentand cea mai simpla unitate anatomica. 2. (In sintagma) celula de partid = (in trecut) denumirea organizatiei de baza a partidului comunist. 3. Fiecare dintre cavitatile hexagonale ale fagurilor de ceara, in care albinele depun mierea, cresc ouale, puietul sau depoziteaza hrana; alveola. 4. Incapere (stramta) in inchisori, unde sunt tinuti arestatii sau condamnatii. 5. Ansamblu format din aripile (si fuzelajul) unui avion. 6. Fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alaturate si cu aceeasi functie, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. celula de siloz. 7. (In telecomunicatii) Suprafata geografica limitata acoperita de un releu de emisie-receptie, in cadrul sistemului de telefonie celulara. – Din fr. cellule, lat. cellula.

BLASTEMA s. f. 1. mugur din care se va regenera un organ. 2. talul unui lichen. 3. materie vie, (semi)lichida, din care s-au dezvoltat celulele sau organele. (< fr. blasteme)

celula s. f. 1. element constitutiv fundamental al materiei vii, alcatuit din membrana, citoplasma si nucleu. 2. cea mai mica unitate muzicala, care intra in alcatuirea motivului. 3. unitate organizatorica de baza in unele partide comuniste si muncitoresti. 4. fiecare dintre camarutele unui fagure de albine. 5. incapere stramta in inchisori, pentru detentiunea izolata a celor inchisi. 6. ansamblu format din fuzelajul, aripile si ampenajele unui avion. 7. formatie de zbor din doua avioane de lupta 8. (tehn.) compartiment al unui dispozitiv, din unul sau mai multe elemente egale. (< fr. cellule, lat. cellula)

celula s.f. 1. Element anatomic de baza al organismelor vii. 2. Fiecare dintre camarutele unui fagure de albine. 3. Incapere stramta in inchisori pentru detentiunea izolata a celor inchisi. 4. Ansamblu format din aripile unui avion. ♦ Formatie de zbor, compusa din doua avioane de lupta. 5. (Tehn.) Compartiment al unui dispozitiv, format din unul sau mai multe elemente egale. [< fr. cellule, it., lat. cellula].

TESUT s. n. complex de celule (si elemente intercelulare) avand aceeasi origine si structura si aceleasi functii intr-un organism viu. (dupa fr. tissu)

celula ~e f. 1) biol. Sistem anatomic elementar (constituit din membrana, citoplasma si nucleu) care sta la baza structurii si activitatii vitale a organismelor vii. ~ vegetala. 2) Fiecare dintre cavitatile unui fagure; alveola. 3) Incapere mica intr-o inchisoare, destinata detentiei izolate a celor intemnitati. 4) Camera mica de locuit intr-o manastire; chilie. 5) tehn. Fiecare dintre partile similare sau identice ale unui sistem tehnic. ~ de radiator. /<fr. cellule, lat. cellula

GENETIC, -A I. adj. referitor la genetica sau la geneza; referitor la ereditate, la gene, la geneza (1); ereditar. ♦ inginerie ~a = ansamblu de operatii efectuate „in vitro” cu gene, cromozomi si, uneori, cu celule intregi, in scopul „construirii” genetice de organisme cu proprietati ereditare premeditate. II. s. f. stiinta care studiaza ereditatea si variabilitatea in organismele vii. (< fr. genetique)

MEDIU¹, medii, s. n. 1. Natura inconjuratoare alcatuita din totalitatea factorilor externi in care se afla fiintele si lucrurile. ◊ Mediu intern = totalitatea umorilor care scalda celulele organismului. Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, utilizata pentru inmultirea microbilor in laborator, in diverse scopuri. 2. Societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva: ambianta. 3. Substanta solida, lichida sau gazoasa, camp electromagnetic sau gravitational etc. in care se desfasoara fenomenele fizice. 4. Persoana care poate fi trecuta in stare de hipnoza, de transa si despre care, in practicile oculte, se crede ca poate comunica cu spiritele si poate servi ca intermediar intre ele si cei vii. – Din lat. medium.