PERECHE, perechi, s. f. (De obicei urmat de determinari) l. (Adesea cu valoare de num. card.) Grup de doua fiinte de acelasi fel. ♦ (Adverbial; cu valoare de num. distributiv) In grup de doi, doi cate doi. ♦ Spec. Cuplu de dansatori. ♦ Grup format din doua parti sau organe identice si simetrice ale (corpului) unei fiinte. ◊ (O) pereche de palme = doua lovituri succesive aplicate cuiva (pe obraz) cu palma. 2. Grup format din doua exemplare din acelasi fel de obiecte. ♦ Spec. Grup de doua obiecte de acelasi fel, care formeaza o unitate, intrebuintandu-se impreuna. 3. Fiecare dintre cele doua fiinte, doua obiecte, doua fenomene care formeaza un grup (unitar), considerate in raport cu cea de-a doua fiinta, cu cel de al doilea obiect etc.; fiinta, obiect, fenomen care seamana perfect cu alta fiinta, cu alt obiect, cu alt fenomen. ◊ Loc. adj. Fara pereche = unic in felul sau. ◊ Expr. A nu-si avea (sau afla etc.) pereche = a nu se putea compara cu nimic prin insusirile pe care le poseda; a nu avea seaman. 4. Obiect alcatuit din doua parti identice si simetrice unite intre ele. ◊ Pereche de case = corp de case (care formeaza o unitate). Pereche de haine= costum de haine. Pereche de carti = pachet de carti (de joc) care cuprinde toate cartile necesare unui joc (de carti). [Var.: (reg.) pareche s. f.] – Lat. paric(u)la.

de al (a, ai, ale) prep. + art. (cel de al doilea, in tempo lent)

conac (conace), s. n. – 1. Oprire, popas, halta. – 2. Perioada de timp, etapa. – 3. Han, loc de popas. – 4. Resedinta oficiala a solilor turci pe linga domnii Moldovei si Munteniei. – 5. Resedinta unei autoritati sau societati oficiale. – 6. Resedinta, casa boiereasca. – 7. Casa izolata, departe de o localitate. – 8. Diviziune a zilei de munca, corespunzind intervalului dintre doua mese, timp in care se lucreaza fara intrerupere. – 9. Una din cele trei mese zilnice: conacul intii de dimineata, conacul al doilea (la prinz), cina de seara. – 10. Provizii, alimente. – Mr. cunache, megl. cunac. Tc. konak (Roesler 596; Seineanu, II, 142; Meyer 196; Lokotsch 1202; Ronzevalle 142), cf. ngr. ϰονάϰι, alb., bg. konak. – Der. conaci, vb. (a se opri, a poposi; a gazdui, a hrani); conaceala, s. f. (oprire, popas); conacar, s. m. (dregator insarcinat cu organizarea gazduirii domnitorului sau a dregatorilor in misiune; flacau care il insoteste pe mire la nuntile populare), in cel de al doilea sens confundindu-se cu colacer sau colacar; conacciu, s. m. (persoana insarcinata cu gazduirea domnitorului), din tc. konakci (Seineanu, II, 144).

coroaga (coroage), s. f. – Obiect deformat si incretit, curbare. Bg. koruba „concavitate” (Puscariu, Dacor., II, 597; DAR); mai putin probabila este der. din mag. kereg „coaja, scoarta” (Cihac, II, 493). Dictionarele atribuie cuvintului mai multe sensuri, incercind sa-l aplice fiecaruia din numeroasele obiecte incretite (coaja de copac, piele uscata, lemn) care pot fi desemnate cu acest nume. Este dublet al lui coroba, s. f. (animal slab si costeliv) si fara nici o indoiala al lui coroaba, s. f. (fruct al porumbei, Prunus spinosa; planta, Brunella grandiflora; lupoaie; mar paduret), cu var. coromba, scoroamba (mr. curubita, istr. corumbe). Acest cuvint se considera in general a fi reprezentant al lat. columba (Philippide, ZRPh., XXXI, 307; Candrea-Dens., 398; REW 2026; Pascu, I, 72; Cortes 125), cf. celalalt nume popular al sau, porumbea (dupa DAR din gr. ϰόρυμβος si al var. sale fara nazalizare ϰορυφή; dupa Bogrea, Dacor., IV, 802, din gr. ϰορόμηλον). Aceste explicatii nu sint suficiente si pare mai sigur sa se plece de la coroaga (pentru alternanta b-g, cf. barza si coliba), si de la sl. (rus. korobiti), „a contracta”, datorita fie aspectului fructului copt, fie gustului acru ce face sa se contracteze cerul gurii. De la coroaba deriva corobeata, s. f. (porumba; mar paduret; fruct in general); corobete, s. f. (larva; coropisnita), simpla confuzie cu carabete si, la cel de al doilea sens cu coropisnita; scorumnic, s. m. (varietate de porumb). Der. de la coroaga; corobana (var. corobaie), s. f. (concavitate a trunchiurilor copacilor, scobitura; vale, ripa); corobaios, adj. (gaunos); coroblete, s. m. (porecla data taranilor de la cimpie, taranoi, necioplit), pentru al carui semantism cf. cojan; corlopet, s. m. (porecla data de locuitorii din Bucovina celor din Vechiul Regat al Romaniei); corogi (var. scorogi, (s)coroji), vb. (a inclina, a suci, a strimba, a indoi), cf. bg. korubja se, rus. korobiti; scorombar, s. m. (porumba); scorogoi, s. m. (planta, Phlomis pungens). Cf. coropca.

fanda (fandez, -a't), vb. – 1. A face un pas mare inainte, in scrima sau gimnastica. – 2. A se zbate, a se stradui. Fr. fendre. Cu cel de al doilea sens este familiar.

gurgui (gurguie), s. n. – 1. Sfirc, m*****n. – 2. Gaura de la gura urciorului. – 3. Cioc de urcior. – 4. Virf, culme. – Var. gurgoi, girgoi, gurgun, gurzui, gurlui. – Mr. gurgul’u. Creatie expresiva, bazata pe gog „obiect rotund”, cu r infix, cf. gorgoana, gorgoase, provenind din aceeasi radacina. Sensul de „obiect rotund” este comun tuturor uzurilor sale; cel de al doilea se explica prin faptul ca gura urciorului tipic se afla deasupra unui cioc care imita sfircul sinului (explicatie data de dictionare, de „git de urcior” nu este exacta). Legatura cu lat. gurgullus (Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 284) sau gurgulio (REW 3922; DAR; Pascu, I, 196) pare mai curind socanta decit sigura. Mr. a pastrat, alaturi de sensul de „cioc de urcior” si pe acela de bulgare, obiect rotund, care a trecut in ngr. γϰουργϰούλια „cartofi” (Hoeg 149). – Der. gurguia, vb. (a ascuti; refl., a se urca, a se inalta; refl., a iesi in evidenta; refl., a se impauna); gurguta, vb. refl. (a se infoia), cu suf. expresiv -ta sau -ti, cf. cocota.

guta (gute), s. f. – 1. (Banat) Picatura, cantitate mica. – 2. (Trans.) Paralizie. – 3. Boala manifestata prin umflaturi ale articulatiilor. Lat. gutta (Puscariu 750; REW 3928; DAR). Ultimul uz este neol.; pentru cel de al doilea, cf. sb., cr., slov., mag., rut. gota „paralizie” (Cihac, II, 132); totusi, DAR crede ca acest sens s-a putut dezvolta in cadrul limbii rom. – Der. gutos, adj. (care are guta).

infarma (-m, -at), vb. – 1. (Inv., rar) A imbraca, a impodobi. – 2. A apuca, a prinde. Origine incerta. Pare der. din lat. formāre, cf. far(i)ma. Sensul originar ar fi, in acest caz, „a infasura”, cf. sp. componer „a forma” si „a impodobi, a infrumuseta”; insa cel de al doilea sens este mai putin clar. Dupa Capidan, Dacor., III, 758; Draganu, Dacor., VII, 134; Giuglea, Dacor., X, 58; si DAR, din lat. in-firmāre „a intari”, cu evolutie semantica la „a apuca strins, a inhata”, care pare mai putin probabil. Cuvint rar, se foloseste numai in Banat. Daca ipoteza noastra este corecta, este dublet al lui informa, vb. (in Timoc, a imbraca, a impodobi); de la informa, vb. (a forma, a constitui, a compune), cuvint vechi, din sec. XVIII, din lat. informare, cu der. inv. informaluire, s. f. (informare); si informa, vb., din fr. informer.

jeg (jeguri), s. n. – 1. Jar, spuza. – 2. Murdarie, rapan. Sl. zegu (Cihac, II, 157; Tiktin; Conev 62; Puscariu, Dacor., VIII, 122), cf. rus. zeg „caldura”. Primul sens, rar, se pastreaza inca in Banat si Trans. de Vest; cel de al doilea, este comun in Munt. – Der. jegos, adj. (murdar, rapanos). Este dublet de la jig (var. Olt. ojig, ojic), s. n. (fier, marcare a vitelor, marca facuta cu fierul; arsura, piroza; anghina), din slov., sb. zig, cf. sl. zegati si zigati „a arde” (Cihac, II, 510, crede ca sensul de „piroza” si cel de „anghina” provin din mag. gyik, ceea ce nu pare posibil fonetic); jip (var. jep), s. n. (jeg, murdarie), probabil prin incrucisarea lui jep sau jig cu lip (dupa Galdi, Dict., 140, din mag. gyep); jigala (var. jivala, jihala, juvala, juhala), s. f. (vatrai), din rus. zigalo, rut. zihalo (Puscariu, Dacor., VIII, 124); jiganie, s. f. (insecta; lighioana), probabil din sb. ziganja „intepatura”, cf. rus. zigalka „musca ce inteapa” din sl. zuzelica, dupa Miklosich, Lexicon, 201; din sl. zizek „insecta”, dupa Miklosich, Slaw. Elem., 22; din sl. ziviti „a trai”, cu finala de la dihanie, ginganie, dupa Tiktin si Scriban; de la jig cu suf. sl. -anie adaugat in rom., dupa Puscariu, Dacor., VIII, 125; de la un sl. *zeganije „usturime”, dupa DAR); jigadina, s. f. (lighioana), incrucisare a lui jiganie, cu gadina, este cuvint folosit de V. Voiculescu; jigaraie (var. jigaranie, jigoare, jighireala), s. f. (piroza, senzatie de arsura; boala a ciinilor, ftizie), de la jig „piroza” cu diverse suf. (din sl. zigati „a arde”, dupa Tiktin; din bg. zegori „ciine ce sufera de caldura” si din mag. zsigora „ardere”, dupa Puscariu, Dacor., VIII, 123 si DAR); jigari, vb. refl. (a slabi, a se sfriji), de la jigaraie sau jigoare, fiind efectul firesc al ftiziei (din mag. szigar „slab”, szigorodni „a slabi”, dupa Cihac, II, 510 si DAR, cf. Philippide, Principii, 297); jigareala, s. f. (slabiciune fizica, lipsa de vlaga); tigarit, adj. (slab, jigarit), prin incrucisare cu ngr. τσιγαρίζω „a praji, a arde”, cf. mr. tigarita „slaba”; jegal, s. n. (piroza), din bg. zeglo; jigodie, s. f. (piroza; lighioana, termen depreciativ intrebuintat pentru animale in special pentru ciini), de la jig, prin intermediul unei der. putin clare, probabil cu un suf. sl. (dupa Cihac, II, 510; Tiktin; DAR si Galdi, Dict., 178, din mag. zsigora „ftizie a ciinilor”, explicatie ce pare insuficienta fonetic); jigodit, adj. (ftizic); jigni, vb. (refl., despre griu, a se incinge, a fermenta; refl., despre grasimi, a rincezi; a rani; a ofensa, a jigni), din sl. *zignuti „a arde”, cf. sb. zignuti „a intepa” (var. jicni este un hiperurbanism care a interpretat pronuntarea gresita jigni drept greseala similara celei de a pronunta ogna in loc de ocna sau togmi in loc de tocmi); jigneala, s. f. (ofensa, insulta; usturime, mincarime). Din rom. provin rut. dzigeraj (Miklosich, Wander., 14) si probabil mag. zsigora, de la forma trans. jigoare.

jilav (jilava), adj. – 1. Umed, reavan. – 2. (Banat) Puternic, zdravan. Bg. zilav „elastic, lipicios”, cel de al doilea sens din sb. zilav „gros” si ambele din sl. zila „vena” (Miklosich, Lexicon, 198; Cihac, II, 158). Indicatia din DAR, conform careia cuvintul este putin folosit in Munt., nu este exacta. Pe de alta parte, jilav nu-l substituie pe umed, intrucit primul cuvint contine ideea de „imbibat, patruns de umezeala pe toate partile”. Der. din bg. vlazen „umed” (Conev 37) este gresita. Der. jilava, s. f. (loc umed); jilavie, s. f. (umezeala); jilavi, vb. (a imbiba, a umezi); jilaveala, s. f. (umezeala); jilavete (var. jiloveata), s. f. (bita, par), in Banat, din al doilea sens al lui jilav.

organ (organe), s. n. – 1. Madular, parte a corpului. – 2. Orga. – 3. Harfa, lauta. – Mr. organ. Mgr. ὄργανός, partial prin intermediul sl. oruganu (Murnu 40). Sec. XVI, inv. cu ultimul sens, in cel de al doilea substituit in general de orga, s. f., din fr. orgue. – Der. organic, adj., din fr. organique; organism, s. n., din fr. organisme; organist, s. m., din fr. organiste; organiza (var. inv. organisi), vb. din fr. organiser si anterior din ngr. ỏργανίζω (Galdi 216); organizator (var. inv. organisitor), adj.; organizati(un)e, s. f., din fr. organisation; neorganizat, adj. (dezorganizat, fara organizare); dezorganiza, vb., din fr. desorganiser; reorganiza, vb. (a organiza din nou), din fr. reorganiser; anorganic (var. neorganic), adj., din fr. anorganique.

sat (sate), s. n. – 1. (Inv.) Cimp, ogor. – 2. (Inv.) Proprietate, ferma, gospodarie. – 3. Asezare rurala. – 4. (Arg.) Puscarie. – Var. inv. fsat. Mr. fsat. Origine indoielnica. Prezenta var., a mr. si a alb. fsat pare sa indice lat. fossum „sant”, direct (Bogrea, Dacor., I, 235-7; Tiktin; Daicovici, Dacor., V, 478; Candrea; Scriban; Rosetti, Melanges, 354), sau prin intermediul alb. (Cihac, II, 719; Meyer 112; Densusianu, Filologie, 449; Domaschke 126; Battisti, III, 1698; REW 3461). Der. din alb. este dificila fonetic si istoric; cea din lat. nu pare mai usoara, caci fonetismul prezinta o serie de dificultati si termenul, pur militar (› ngr. φουσσάτον „campament, armata” › mr. fusate „sant”), s-ar fi pastrat cu greu intr-o regiune caracterizata prin absenta totala a fortificatilor medievale. Mai degraba trebuie sa se porneasca de la lat. satum, de la sero „a planta, a semana”, a carui explicatie se potriveste cu primul sens al lui sat, constant in sec. XVI, si cu cel de al doilea. Istoric, pare evident ca trebuie sa se porneasca de la ideea de „seniorie” sau „mosie”, pe care s-a fixat mai tirziu un anumit numar de supusi ai seniorului, care formeaza unitatea juridica numita sat. Asta era la inceput o simpla plantatie, ca in vechile colonii; cf. si sl. sadu „planta” › selo „sat”. Aceasta explicatie data deja de Cipariu, Gram., 205, ar fi suficienta, daca n-ar exista dovada formei inv. fsat, dificil de explicat. S-ar putea presupune o confuzie inca din lat. intre satum si fossatum; dar si asa se mentin dificultatile fonetice. Der. din lat. fixatum (Giuglea, Dacor., X, 112) este improbabila, si mai mult chiar cea din lat. *massatum (Meyer 111). Der. satesc, adj. (comunal, de sat); satean, s. m. (taran); sateanca, s. f. (taranca); consatean, s. m. (locuitor din acelasi sat).

BUCURESTI, cap. Romaniei, municipiu in S tarii, in Cimpia Romana, pe Dimbovita si afl. sau Colentina, la 70-90 m alt., la intersectia paralelelor de 44º25’50„ lat. N cu meridianul de 26º06’50” long. E; 2.107177 loc. (1991; impreuna cu Sectorul Agricol Ilfov 2.375.679 loc. si o densitate de 1.277 loc./km²). Municipiul propriu-zis se intinde pe 226 km² si este impartit in sase sectoare ad-tive urbane. Sectorul Agricol Ilfov, care este subordonat municipiului, are 1.594 km², 268.502 loc. (1991) si cuprinde un oras (Buftea) si 38 com. Cel mai important centru politic, economic, stiintific si cultural al tarii. Ind. puternica (c. 13% din productia ind. a tarii) cu o mare diversitate de ramuri. Mari termocentrale (Bucuresti-Sud, Bucuresti-Vest Militari s.a.), laminoare, intreprinderi constructoare de masini: utilaj greu, linii de ciment, turboagregate, motoare cu combustie interna, utilaj siderurgic, petrolier si chimic, masini-unelte si agregate, masini si utilaje agricole, locomotive si vagoane, avioane si elicoptere, autobuze, troleibuze si tramvaie. Se detaseaza subramurile electrotehnica (cabluri, ascensoare, bunuri casnice s.a.), electronica (calculatoare si masini de calcul, cinescoape, elemente pentru automatizari, aparate de radio si TV s.a.) si mecanica fina si optica (aparatura medicala, ace de tricotat, microscoape, aparate de masura si control, utilaj de precizie etc.); intreprinderi chimice (mase plastice, vopsele si coloranti, anvelope si articole din cauciuc, produse farmaceutice si cosmetice s.a.); intreprinderi de materiale de constructii (prefabricate de beton, prelucr. marmurei, articole de portelan si faianta s.a.); intreprinderi de prelucr. a lemnului (mobila, placaje si furnire, instrumente muzicale, chibrituri). Numeroase intreprinderi de piel., marochinarie, blanarie si incalt., poligrafice, textile (filaturi si tesaturi de bumbac, lina, matase, in si cinepa, iuta si pisla s.a.) si alim. (morarit si panificatie, conserve din carne si legume, produse lactate, uleiuri vegetale, produse zaharoase, alcool, bere, tigarete s.a.). Pr. nod feroviar (noua magistrale si o c. f. de centura de 74 km) si rutier (sapte magistrale, numeroase autogari) al tarii; aeroporturile „Baneasa” (inaugurat in 1920 pentru traficul intern) si „Bucuresti-Otopeni” (inaugurat 1970, pentru traficul international). Metrou cu 3 linii magistrale, construite intre 1974 si 1989, insumind c. 60 km lungime. In B. isi au sediul Parlamentul, Guvernul, Presedentia, marea majoritate a partidelor politice, numeroase institutii cultural-stiintifice printre care: Academia Romana (fundata in 1866), peste 60 de institute de cercetari stiintifice, studii si proiectari, mari biblioteci (a Academiei, fundata in 1867, c. 7,5 mil. vol.; Biblioteca Nationala, fundata in 1955, c. 7 mil. vol.: Biblioteca Universitara, fundata in 1896, c. 2 mil. vol., incendiata in 22-23 decembrie 1989). Invatamintul superior este reprezentat prin Universitatea B. (infiintata in 1864), Universitatea de medicina si Farmacie „Carol Davila”, institutele Politehnic, Constructii, de Arhitectura „Ion Mincu”, Agronomic „N. Balcescu” si academiile de Studii Economice, de Muzica, de Teatru si Film, de Arta, de Educatie Fizica (in total cu 56 de facultati), precum si prin numeroase colegii tehnice, economice, de administratie si secretariat, informatica si asistenta sociala etc. In B. exista numeroase institutii muzicale: Opera Romana, Filarmonica „G. Enescu”, Orchestra Nationala a Radiodifuziunii s.a. si teatre („National”, „Comedie”, „Mic”, „Lucia Sturdza-Bulandra”, „C.I. Nottara”, „Odeon”, de Revista „C. Tanase” s.a.). Monumente de arhitectura: bisericile Curtea Veche, Mihai Voda (sec. 16), a Patriarhiei, Doamnei, Sf. Gheorghe Nou (sec. 17), Coltea, Kretzulescu si Stravropoleos (sec. 18), manastirile Radu Voda (sec. 17) si Antim (sec. 18), palatele Ghica-Tei, Sutu, Stirbei, Regal, Justitiei, Postelor (azi Muzeul National de Istorie), C.E.C., Cantacuzino (azi Muzeul Muzicii Romanesti), Victoria (sediul Guvernului); casa Melik, Hanul lui Manuc, cladirea Scolii Centrale de Fete, Universitatea, Ateneul Roman, Rectoratul Universitatii, Academia Militara, numeroase statui, busturi, fintini etc. Muzee: National de Istorie, de Arta al Romaniei, Satului, de Istorie Naturala „Gr. Antipa”, Militar Central, Colectiilor de Arta, Geologiei, Taranului Roman, Tehnic „ing. D. Leonida”, Sticlei si Portelanului etc. In B. exista mari complexe si baze sportive (Stadionul National, „Steaua”, „Dinamo”, „Steaua”, „Giulesti”, „Palatul Sporturilor si Culturii”), parcuri („Tineretului”, 200 ha, „Herastrau”, 187 ha, „Cismigiu”, 13 ha – cea mai veche gradina publica, inaugurata in 1860, „Parcul Carol”, 36 ha) s.a. Gradina Botanica (10,5 ha), Gradina Zoologica Baneasa s.a. In B. se afla numeroase edituri de stat si particulare, studiouri centrale de radio si televiziune si altele independente, apar o mare diversitate de ziare si reviste. In anii de dupa cel de al doilea razboi mondial, B. a cunoscut un proces intens de modernizare si sistematizare intr-o conceptie urbanistica cvasiunitara, monotona, construindu-se mari si uniforme ansambluri de locuinte (Titan-Balta Alba, Drumul Taberei, Berceni-Giurgiului, Rahova-sos. Alexandriei, Militari, Pantelimon, Colentina, Floreasca s.a.), dar si unele cladiri monumentale: Casa Presei Libere (1952-1957), Sala Palatului (1960), Pavilionul Expozitiei (1964), Studioul de televiziune (1969), Institutul Politehnic (1972), Teatrul National (1974), Hotelul „Intercontinental” s.a. In cadrul asa-zisului program de sistematizare a centrului istoric al orasului a fost demolata c. 1/3 din suprafata zonei centrale a municipiului, o data cu aceasta disparind numeroase monumente istorice si de arhitectura. In urma cutremurelor din 1940, 1977, 1986 si 1990, in B. au fost distruse si avariate un numar mare de locuinte, edificii administrative, monumente istorice, scoli, spitale s.a., inregistrindu-se totodata numeroase pierderi de vieti omenesti. Mentionat pentru prima oara intr-un hrisov dat la 20 sept. 1459, de catre Vlad Tepes, orasul B. are insa o existenta mult mai veche. Pe terit. actual al orasului s-au descoperit urme de asezari din neolitic, epoca bronzului si a fierului, iar din sec. XIV existenta unei asezari feudale. Gratie asezarii sale favorabile din punct de vedere comercial, orasul s-a dezvoltat si s-a extins, incepind inca de la mijl. sec. 16 (din vremea domniei lui Mircea Ciobanul) si continuind in sec. 17 (in vremea domniilor lui Matei Basarab, Serban Cantacuzino si Constantin Brincoveanu), devenind pr. centru economic, politic si cultural al tarii. Capitala permanenta a Tarii Romanesti din 1659, B. a fost principalul centru al Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca. Dupa infaptuirea Unirii Principatelor de la 24 ian. 1859, B. a devenit capitala statului roman (1862) si a cunoscut in a doua jumatate a sec. 19 o puternica dezvoltare. Ocupat de germani si de aliatii lor la 23 nov. /6 dec. 1916, in timpul primului razboi mondial, orasul a fost eliberat in nov. 1918, devenind, dupa unire, capitala statului national unitar roman. In perioada interbelica, in B. s-au infiintat si si-au desfasurat activitatea numeroase institutii publice, administrative, economice si culturale. Orasul a avut mult de suferit de pe urma bombardamentelor anglo-americane din primavara si vara anului 1944, si a bombardamentelor germane din aug. 1944, care au avariat numeroase cladiri (Teatrul National s.a.) si au facut numeroase victime. La 23 aug. 1944, in B. a avut loc o lovitura de stat, soldata cu intoarcerea armelor impotriva Germaniei. La 8 nov. 1945, de ziua regelui, a fost reprimata, de autoritatile comuniste, marea manifestatie promonarhica initiata de organizatiile de tineret ale PNL si PNT. In cadrul Revolutiei Romane din dec. 1989 la B. s-a desfasurat (21-22 dec.) mari manifestatii populare anticomuniste si anticeausiste, soldate cu ciocniri intre demonstranti si fortele de represiune, in urma carora regimul dictatorial a fost rasturnat. La B. au fost semnate urmatoarele tratate de pace: 1) la 16/28 mai 1812, tratatul prin care se punea capat Razboiului ruso-turc (1806-1812); Basarabia era anexata Rusiei; Serbia obtinea autonomie interna; totodata se sanctiona alipirea Gruziei de V la Rusia; 2) la 19 febr. / 3 mart. 1886, tratatul care punea capat razboiului dintre Serbia si Bulgaria; 3) la 28 iul. / 10 aug. 1913, tratatul care incheia al Doilea Razboi Balcanic. Grecia obtine S Macedoniei si o parte din Tracia apuseana, iar Serbia aproape intreaga parte de N a Macedoniei; totodata, prin acest tratat s-a hotarit ca partea de S a Dobrogei, jud. Durostor si Caliacra, Cadrilaterul pina la linia Turk-Smil-Ekrene sa intre in componenta Romaniei. 4) la 4 aug. 1916, tratatul de alianta intre Romania si Aliati (Franta, Marea Britanie, Rusia, Italia) privind intrarea Romaniei in razboi. 5) la 24 apr. / 7 mai 1918, tratatul dintre Romania si Puterile Centrale, incheiat in urma defectiunii militare a Rusiei soldata cu semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk; prin el se impuneau Romaniei conditii inrobitoare: cedarea Dobrogei catre Bulgaria, rectificari de frontiera (5.600 km²) in Carpati in favoarea Austro-Ungariei, clauze economice dezastruoase privind livrarile de produse agricole, lemn, petrol s.a. Tratatul nu a fost ratificat de Parlament si suveran si Romania l-a denuntat la 28 oct. 1918.

TAUR, tauri, s. m. 1. Mascul necastrat din specia taurinelor, cu capul mare, pielea groasa, parul de pe frunte lung si adesea cret; buhai (Bos taurus). ◊ Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a infrunta cu indrazneala o dificultate, a lua lucrurile pieptis. 2. (Entom.) Radasca. 3. (Art.) Constelatie boreala in dreptul careia trece Soarele intre 21 aprilie si 21 mai. ♦ Al doilea dintre cele douasprezece semne ale zodiacului. – Lat. taurus.

cotroci (-cesc, -it), vb. – 1. A cauta, a iscodi. – 2. A acoperi, a inveli. – Var. cotrosi, cotirci. Creatie expresiva, cf. cotrobai. Sensul al doilea si cel de cotroc, s. n. (Trans., pat, culcus), care pare un der. postverbal (dupa Scriban, legat de astruca, ipoteza putin probabila), se explica poate printr-o contaminare cu mag. katroc, ketres „alcov”; cu atit mai mult cu cit sint cuvinte care circula in Trans. si Banat. Cf. cotruta.

ORDONAT, -A I. adj. dispus, asezat in ordine. ◊ bine ingrijit, pus la punct. ♦ (mat.) multime ~a = multime cu ordine bine determinata de dispunere a elementelor componente. II. s. f. a doua coordonata (cea verticala) a unui punct dintr-un sistem rectangular. ◊ inaltimea unui punct de pe traiectoria unui proiectil in raport cu linia de ochire. (dupa fr. ordone)

A FORTIORI adj. (Despre rationamente) Care consta in trecerea de la o judecata la alta, in favoarea celei de-a doua judecati existand tot atatea temeiuri sau temeiuri in plus. – Loc. lat.

GLOSA, glose, s. f. 1. Explicarea sensului unui pasaj sau a unui cuvant dintr-o scriere; spec. comentariu sau nota explicativa facuta pe marginea unui text. ♦ (La pl.) Totalitatea cuvintelor care alcatuiesc un glosar. 2. Forma fixa de poezie in care fiecare strofa, incepand de la cea de-a doua, comenteaza succesiv cate un vers din prima strofa, versul comentat repetandu-se la sfarsitul strofei respective, iar ultima strofa reproducand in ordine inversa versurile primei strofe. – Din lat. glossa. Cf. fr. glose, it. glossa, germ. Glosse.

IAMB, iambi, s. m. Picior de vers compus din doua silabe, dintre care, in prozodia antica, prima este scurta si a doua lunga, iar in prozodia moderna, prima este neaccentuata, iar cea de-a doua accentuata. – Din fr. iambe, lat. iambus.

NUT, nuturi, s. n. 1. Canelura. 2. Uluc, sant facut intr-o piesa de lemn. ◊ Nut si feder = sistem de imbinare a doua piese (din lemn) care consta in introducerea unei proeminente fasonate, aflata pe una din fetele primei piese, in ulucul de pe fata corespunzatoare a celei de-a doua piese. – Din germ. Nut.

SILOGISM, silogisme, s. n. Rationament deductiv care contine trei judecati legate intre ele astfel incat cea de-a treia judecata, care reprezinta o concluzie, se deduce din cea dintai prin intermediul celei de-a doua. – Din fr. syllogisme, lat. syllogismus.

USTAS, ustasi, s. m. Membru al unei organizatii croate de tip fascist si terorist, care a activat inaintea celui de-al doilea razboi mondial. – Din scr. ustas.

MAQUIS s. n. 1. Formatie vegetala deasa, compusa din tufisuri si din arbusti vesnic verzi, caracteristica unor regiuni mediteraneene. 2. Miscare a partizanilor francezi din timpul celui de-al doilea razboi mondial. [Scris si: machi. – Pr.: machi]

DEINMULTIT s. n. sg. (Mat.) Primul factor al unei inmultiri, numar care urmeaza sa fie inmultit cu cel de-al doilea termen. – De⁴ + inmultit.

FOIOS, -OASA, foiosi, -oase adj., s. n. 1. Adj. (Despre arbori) Care are frunze late si cazatoare si face parte din increngatura angiospermelor. ♦ (Substantivat, f. pl.) Denumire data unor specii de arbori si de arbusti care au astfel de frunze. 2. S. n. Una dintre cele patru despartituri ale stomacului animalelor rumegatoare, in care trece hrana dupa cea de-a doua rumegare. [Pr.: fo-ios] – Foaie + suf. -os, (2) dupa fr. feuillette.

FORTAREATA, fortarete, s. f. Loc important din punct de vedere militar, puternic intarit, pregatit pentru aparare de lunga durata in caz de asediu. ◊ Fortareata zburatoare = denumire data in timpul celui de al doilea razboi mondial unor avioane de bombardament foarte mari. – Dupa fr. forteresse.

FRANCTIROR, franctirori, s. m. (Inv.) Soldat care, fara sa faca parte din armata regulata, primea insarcinari in timpul unui razboi. ♦ (In timpul celui de-al doilea razboi mondial) Partizan care a participat voluntar la luptele de rezistenta din Franta impotriva invadatorilor. – Din fr. franc-tireur.

PANZER, panzere, s. n. Tanc german din cel de-al doilea razboi mondial. [Pr.: -ter] – Din germ. Panzer.

PLIOCEN, -A, plioceni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care apartine celei de-a doua epoci a neogenului, care se refera la aceasta epoca. 2. S. n. A doua epoca a neogenului, situata intre miocen si perioada cuaternara, reprezentata, in partea de vest a Europei, prin depozite marine, iar in cea de est prin depozite lacustre. 3. S. n. Serie de straturi geologice din pliocen (2). [Pr.: pli-o-] – Din fr. pliocene.

PRANZ, pranzuri, s. n. Masa principala care se ia la amiaza; dejun; timpul cand se ia aceasta masa; (concr.) ceea ce se mananca la aceasta masa, mancare pregatita in acest scop. ◊ (Pop.) Pranzul (cel) mic = prima masa pe care o iau taranii in cursul diminetii, vara, cand muncesc la camp; timpul zilei cand se ia aceasta masa. Pranzul (cel) mare = a doua masa pe care o iau taranii, masa de la amiaza; timpul zilei cand se ia aceasta masa. ◊ Loc. adv. Inainte de pranz = in prima parte a zilei, inainte de amiaza, inainte de masa principala. Dupa-pranz = in a doua parte a zilei, dupa-masa, dupa-amiaza. – Lat. prandium.

PREMILITARIE s. f. Pregatire militara organizata in Romania, inainte de cel de-al doilea razboi mondial, pentru tinerii intre 18 si 21 de ani. – Premilitar + suf. -ie.

MEZI s. m. pl. (Mat.) Numitorul primului raport si numaratorul celui de al doilea raport al unei proportii. – Cf. lat. medius, it. medio.

NEOFASCISM s. n. Curent politic de extrema dreapta aparut dupa cel de-al doilea razboi mondial in diverse tari ale lumii si care preia elemente ale doctrinei fasciste, adaptandu-le la conditiile existente. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neo-fascisme.

DEIMPARTIT s. n. sg. (Mat.) Primul termen al unei impartiri, numar care urmeaza sa fie impartit la cel de-al doilea termen. – De⁴ + impartit.

SUPRATARA, supratare, s. f. Tara¹ (1) celui de-al doilea ambalaj al unei marfi. – Supra- + tara.

de-al (-a, -ai, -ale) prep. + art. (cel de-al doilea, in tempo rapid)

BETA m. invar. 1) Numele celei de-a doua litere a alfabetului grecesc. 2): Particule ~ electron emis de unele substante radioactive. /<fr. beta

COLABORATIONISM n. 1) Colaborare cu ocupantii fascisti in cursul celui de-al doilea razboi mondial. 2) Colaborare cu cotropitorii straini in dauna propriei tari; tradare de patrie. /Din colaborationist

NEOGEN¹ n. Cea de-a doua perioada a erei neozoice. [Sil. ne-o-] /<fr. neogene

NEOGEN² ~a (~i, ~e) 1) Care apartine celei de a doua perioade a erei neozoice; propriu acestei perioade. 2) Care dateaza din aceasta perioada. [Sil. ne-o-] /<fr. neogene

PONTIAN¹ n. cel de-al doilea strat al pliocenului bazinului dacic. [Sil. -ti-an] /<fr. pontien

PONTIAN² ~a (~i, ~e) geol. Care apartine celui de-al doilea strat al pliocenului bazinului dacic; propriu acestui strat. [Sil. -ti-an] /<fr. pontien

AFORTIORI adj. (Liv.) Care se impune cu necesitate, care este necesar. ♦ Forma de rationament constand in trecerea de la o judecata la alta datorita faptului ca in favoarea celei de-a doua judecati exista tot atatea temeiuri sau chiar mai multe. [< lat. a fortiori – cu atat mai mult].

BASILEU s.m. 1. (In Grecia homerica) Titlu purtat de conducatorii tribali. ♦ Titlu al celui de-al doilea arhonte in Atena antica. 2. (Ist.) Titlu oficial al regilor persani pana la cucerirea araba. 3. Titlu purtat de imparatii bizantini; persoana avand acest titlu. [Var. bazileu s.m. / < fr. basileus, cf. gr. basileus – rege].

BAZOOKA s.f. Arma antitanc portativa, folosita prima data de americani in cel de-al doilea razboi mondial. [Pron. -zu-ca. / < americ. bazooka].

INJECTIV, -A adj. (Mat.; despre functii) In care un element al celei de-a doua multimi are in plus un antecedent. [Cf. fr. injectif].

IZOHELIE s.f. Procedeu fotografic de separatie a tonurilor, constand in a face, pornind de la negativul original, doua noi negative, dintre care unul contine detaliile luminilor celor mai inalte, iar al doilea detaliile umbrelor celor mai profunde. [Gen. -iei. / < germ. Isohelie].

KAIZER s.m. (Ist.) Denumire data imparatilor germani (mai ales in cel de-al doilea Reich). [< germ. Kaiser, cf. lat. Caesar].

NAZIFASCISM s.n. Uniune intre nazismul german si fascismul italian, intervenita in ultima parte a celui de-al doilea razboi mondial. [Cf. it. nazifascismo].

REZISTENT, -A adj. Care rezista; tare, trainic. ♦ (Despre fiinte) Care nu se lasa doborat, care suporta usor (o oboseala, o boala). ♦ (Despre microbi) Care s-a obisnuit cu un antibiotic. // s.m. si f. Patriot membru al Rezistentei, in cel de-al doilea razboi mondial. [Cf. fr. resistant, it. resistente].

STUKA s.n. Tip de bombardier german in picaj, folosit in cel de-al doilea razboi mondial. [Pl. -as. / < germ., fr., engl. stuka < germ. Stu(rz) Ka(mpfflugzeug) – avion de lupta in picaj].

SUPREMATISM s.n. Grupare abstractionista in pictura rusa a celui de-al doilea deceniu al sec. XX si teorie estetica care sustine suprematia sensibilitatii „pure”, exprimata prin actiunea formelor geometrice si a culorii asupra simturilor. [< rus. suprematizm].

SURJECTIV, -A adj. (Mat.; despre functii) La care un element al celei de-a doua multimi are un antecedent mai putin. [< fr. surjectif].

TASISM s.n. Directie in pictura abstracta de dupa cel de-al doilea razboi mondial, originala in practica diviziunii culorii in tonuri pure, specifica neoimpresionismului, ca si in unele tendinte ale picturilor extrem-orientale, in care hazardul intervine ca un element creator al structurarii imaginii, acordandu-se un rol primordial „automatismului psihic”. [< fr. tachisme, cf. tache – pata].

TORTONIAN s.n. (Geol.) Subetaj al celui de-al doilea etaj mediteranean al miocenului. // adj. Care apartine acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. tortonien].

COLABORATIONISM s.n. Colaborare cu dusmanul (mai ales cu nazistii in cel de-al doilea razboi mondial); tradare de patrie. [Pron. -ti-o-. / < fr. collaborationnisme].

alfa, s. m. – Numele primei litere a alfabetului grecesc. Gr. ἄλφα. Intra in comp. cu cea de a doua litera a alfabetului gr., in alfavita, s. f. (alfabet), din gr. ἄλφα-βήτα, in prezent inlocuit de alfabet, s. n. (din fr. alphabet), cu der. alfabetic, adj.; alfabeticeste, adv. (in ordine alfabetica).

FRANCTIROR s.m. Soldat voluntar care nu facea parte dintr-o armata regulata; (spec.) partizan al miscarii de rezistenta din Franta in timpul celui de-al doilea razboi mondial. [< fr. franc-tireur].

atot- Dat. (inv.) al adj. pron. tot. Intra ca element de compunere intr-o serie de termeni care indica atribute ale lui Dumnezeu, ale naturii sau ale altor entelehii; numai in mod umoristic se poate aplica persoanelor. Corespunde lat. omni-, sp. todo-. cel de al doilea element poate fi puternic, rabdator, stiutor, vazator etc.

au conj. – 1. Sau, ori. – 2. Oare? (particula care introduce si intareste interogatia). – Mr. au, ai. Lat. aut (Diez, I, 292; Puscariu 165; Candrea-Dens., 114; REW 810; DAR); cf. alb. a, it., sp. o (sard. a), v. prov. o(z), fr. ou, port. ou. Primul sens este rar in limba actuala. cel de al doilea are o anumita circulatie actuala, desi limitata; a fost insa adoptat de limbajul poetic, ca termen consacrat pentru interogatia emfatica.

bariera (bariere), s. f. – 1. Bara mobila care indica trecerea oprita. – 2. Birou de impozite. Fr. barriere. cel de al doilea sens nu mai este uzual, o data cu desfiintarea impozitelor, in 1903.

KAMIKAZE s.n. Avion incarcat cu explozivi, folosit de japonezi la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si pilotat de un voluntar, care devenea prima lui victima; avion-sinucigas. // s.m. Pilotul insusi. [< fr., jap. kamikaze].

MEZI s.m.pl. (Mat.) Al doilea termen al primului raport si primul termen al celui de-al doilea raport al unei proportii. [Cf. it. medio, lat. medius – care este la mijloc].

PROTAZA s.f. 1. Prima parte a unei drame antice, care cuprinde expunerea subiectului. 2. Prima parte a unei perioade conditionale, care cuprinde propozitiile secundare, fiind strans legata de cea de-a doua parte, numita apodoza. [< fr. protase, cf. lat. protasis].

chiselita (chiselite), s. f. – Supa acidulata preparata din fructe crude sau din plante cu gust acru. – Var. chisalita, pisalita. Din sl. kiselu „acru”, cf. sb. kȉselica, bg. kiselica, rut. kyselyca, toate cu sensul din rom., ceh. kyselice „marmelada de fructe”, rus. kiseli „jeleu de fructe” (Cihac, II, 50; Berneker 678; Conev 88). Cea de a doua var. este un hiperurbanism care presupune o legatura cu a pisa „a toca, a sfarima”. – Der. chisaliti, vb. (a toca). Cf. chisleag, chiznovat.

SUPRATARA s.f. Greutatea celui de-al doilea ambalaj al unei marfi. [< supra- + tara].

deda (dedau, dedat), vb. – 1. A se dedica, a se consacra. – 2. A se obisnui, a se familiariza. Origine incerta. Se considera in general ca reprezentant direct al lat. dedere, prin intermediul unei var. vulg. *dedāre (Puscariu 493; Candrea-Dens., 472; REW 2511; Candrea; Rosetti, I, 167) nu este insa atestat uzul sau popular, sau anterior sec. XIX. Dupa Tiktin si Scriban, ar fi formatie neol., pe baza lui da. cel de al doilea sens pare a autoriza mai curind prima opinie.

descaleca (descalec, descalecat), vb. – 1. A se da jos de pe cal. – 2. A popula, a se aseza intr-un loc determinat. – Var. descalica. Mr. discalic. De la incaleca, dupa echivalenta incuia-descuia, imbraca-desbraca, etc. Totusi, se are in vedere adesea posibilitatea unui lat. *discaballiāre (Candrea-Dens., 214; REW 1439; Tiktin; Candrea), cf. sp. descabalgar; ipoteza putin probabila, mai ales daca se tine seama de conservarea lui i aton. cel de al doilea sens se datoreaza desigur unei influente turanice, caci se stie ca anumite semintii turanice traiau in corturi portabile si ca, pentru ele, „a descaleca” insemna a alege un loc pentru a-l popula provizoriu. – Der. descalecat, s. n. (actiunea de a descaleca; intemeiere, colonizare); descalecator, s. m. (intemeietor); descalecatura, s. f. (inv., intemeiere).

A FORTIORI loc. adv., adj. inv. care se impune cu necesitate. ◊ (log.; despre rationamente) care consta in trecerea de la o judecata la alta pe baza faptului ca in favoarea celei de-a doua judecati exista tot atatea temeiuri. (< lat. a fortiori, cu atat mai mult)

APOLINAR, -A adj. apolinic. ♦ jocuri e = jocuri la Roma in cinstea zeului Apolo in timpul celui de-al doilea razboi punic. (< fr. appollinaire, lat. ludi apollinares)

AXA s. f. 1. dreapta care se considera a fi orientata intr-un anumit sens. 2. (tehn.) linie dreapta care ocupa o anumita pozitie intr-un sistem tehnic. ♦ ~ de rotatie = dreapta imaginara in jurul careia se executa miscarea de rotatie a unui corp; ~ optica = linie care trece prin centrul corneei si prin centrul optic al ochiului; ~ de simetrie = linie a unui corp sau a unei suprafete fata de care acestea prezinta anumite proprietati de simetrie. 3. (astr.) ~ a lumii = prelungire a dreptei care uneste polii Pamantului pana la intersectia cu sfera cereasca. 4. grup constituit in timpul celui de-al doilea razboi mondial de Germania, Italia si aliatii lor. (< fr. axe, germ. Achse)

BAZILEU s. m. 1. (in Grecia homerica) titlu purtat de conducatorii tribali. 2. (in Atena) titlu al celui de-al doilea arhonte. 3. titlu purtat de imparatii bizantini si de regii persani pana la cucerirea araba. (< fr., gr. basileus)

CULOARE s. f. 1. senzatie, impresie produsa asupra ochiului omenesc de radiatiile luminoase de diferite frecvente; aspectul colorat al corpurilor. ♦ ~ calda = culoare aflata in prima jumatate a domeniului radiatiilor luminoase (spre infrarosu). ~ rece – culoare din cea de-a doua jumatate a domeniului radiatiilor luminoase (spre ultraviolet); ~ fundamentala = fiecare dintre culorile (rosu, galben, albastru) care nu pot fi obtinute prin amestecul altor culori; de ~ = (despre oameni) cu pigmentatie neagra, galbena etc. ◊ (fig.) opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. nuanta, ton. ◊ fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ♦ ~ locala = reproducere exacta, intr-o opera literara, a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei tari, epoci etc. 3. materie, substanta coloranta; vopsea. 4. fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cartilor de joc (pica, trefla, caro si cupa). (< fr. couleur, lat. color)

DEMOCRATIE s. f. forma de organizare politica a societatii care proclama principiul detinerii puterii de catre popor. ◊ ~ sclavagista = tip de democratie in care puterea era exercitata de stapanii de sclavi; ~ burgheza = forma specifica oranduirii capitaliste, prin care se incearca sa se asigure libertatea si egalitatea generala a cetatenilor in fata legilor; ~ populara = forma de democratie aparuta intr-o serie de tari din Europa si Asia, dupa cel de-al doilea razboi mondial, in care puterea apartine clasei muncitoare in alianta cu taranimea si alte categorii de oameni ai muncii; ~ interna de partid = principiu organizatoric al partidului marxist-leninist potrivit caruia toti membrii sai ar avea dreptul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica partidului si de viata interna de partid; ~ economica = democratie care presupune participarea sistematica directa sau prin reprezentanti (inclusiv manageri), liber si expres alesi ai poporului, la conducerea si realizarea procesului de productie, repartitie si schimb la toate nivelurile economiei. (< fr. democratie, gr. demokratia)

DUALITATE s. f. 1. coexistenta a doua principii diferite; ansamblu format din doua elemente diferite; dualism (2). 2. (log.) raport de opozitie intre doua functii logice, cea de-a doua prin negarea simultana a valorii celei dintai si a argumentelor ei. 3. a puterii = regim politic caracterizat prin existenta concomitenta a doua puteri politice in stat, fiecare exprimand interese de clasa opuse. (< fr. dualite, lat. dualitas)

EXTREM, -A I. adj. 1. situat in punctul cel mai indepartat; de la capat; la varf. 2. care are cea mai mare sau cea mai mica dintre valorile posibile ale unei marimi. 3. (fig.; despre doctrine, idei politice etc.) pe pozitiile cele mai neconciliatoare. 4. foarte mare, exagerat. ◊ (despre remedii etc.) foarte energic, doar in cazuri desperate. II. s. m. (mat.) primul si ultimul termen al unei proportii. III. s. n. 1. (mat.) valoarea extrema, maxima si minima, a unei functii. 2. numaratorul primului raport si numitorul celui de-al doilea intr-o proportie. IV. s. f. 1. margine; limita ultima. ♦ a trece de la o extrema la alta = a trece de pe o pozitie pe alta diametral opusa; extrema dreapta (sau stanga) = grup politic care se manifesta prin idei si actiuni ultraradicale, exagerate si rigide. 2. cea mai mare sau cea mai mica valoare a unei marimi. 3. jucator care ocupa locul cel mai inaintat din stanga sau din dreapta in formatia de jos a unei echipe de fotbal, de handbal sau de hochei. (< fr. extreme, lat. extremus)

IMPLICATIE s. f. 1. idee, fapt care este o consecinta imediata a altui fapt sau caruia ii urmeaza implicit. 2. stare a cuiva implicat intr-o afacere, intr-un proces. 3. (log.) enunt in care adevarul sau falsul antecedentului atrage dupa sine adevarul sau falsul consecventului si invers. 4. (mat.) relatie logica intre doua proprietati astfel ca exactitatea celei dintai atrage exactitatea celei de-a doua. 5. (lingv.) caracteristica modala care exprima faptul ca un anume proces este implicat in enuntul verbului. (< fr. implication, lat. implicatio)

INJECTIV, -A adj. (mat.; despre functii) in care un element al celei de-a doua multimi are in plus un antecedent. (< fr. injectif)

IZOHELIE s. f. procedeu fotografic de separatie a tonurilor, constand in a face, pornind de la negativul original, doua noi negative, dintre care unul contine detaliile luminilor celor mai inalte, iar al doilea pe ale celor mai profunde. (< germ. Isohelie)

KAIZER¹ CAI-ZAR/ s. m. denumire data imparatilor germani (ai celui de-al doilea Reich). (< germ. Kaiser)

MEZI s. m. pl. (mat.) numaratorul primului raport si numitorul celui de-al doilea raport al unei proportii. (< media)

NAZIFASCISM s. n. uniune intre nazismul german si fascismul italian, in ultima parte a celui de-al doilea razboi mondial. (< it. nazifascismo)

PANZER PANTER/ s. n. tip de tanc german din cel de-al doilea razboi mondial. (< germ. Panzer)

PEDICUL s. n. 1. formatie anatomica alungita cu aspect de picior, care leaga doua organe, tumori etc.; peduncul (2). 2. cel de-al doilea segment al antenei insectelor. (< fr. pedicule, lat. pediculus)

STUKA s. n. bombardier german de atac in picaj, in cel de-al doilea razboi mondial. (< germ. Stuka)

SUPRATARA s. f. greutatea celui de-al doilea ambalaj al unei marfi. (< supra¹- + tara)

SUPREMATISM s. n. grupare abstractionista in pictura rusa a celui de-al doilea deceniu al sec. XX si teorie estetica care sustine suprematia sensibilitatii „pure”, exprimata prin actiunea formelor geometrice si a culorii asupra simturilor. (< rus. suprematizm)

SURJECTIV, -A adj. (mat.; despre functii) la care un element al celei de-a doua multimi are un antecedent mai putin. (< fr. surjectif)

SINTOISM s. n. religie traditionala a japonezilor, religia de stat pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, caracterizata prin animism, venerarea Soarelui ca divinitate principala si prin cultul spiritelor stramosilor, al eroilor si al mikadoului. (< fr. shintoisme)

TASISM s. n. directie in pictura abstracta de dupa cel de-al doilea razboi mondial, originala in practica diviziunii culorii in tonuri pure, specifica neoimpresionismului, ca si in unele tendinte, precum cele ale picturilor extrem-orientale, in care hazardul intervine ca un element creator al structurarii imaginii. (< fr. tachisme)

TORTONIAN, -A adj., s. n. (din) subetajul celui de-al doilea etaj mediteranean al miocenului. (< fr. tortonien)

funigel (funigei), s. m. – 1. Fir de pinza de paianjen care pluteste liber in aer. – 2. Piesa de la razboiul de tesut pe care se intind firele. Lat. *funicellus, dim. de la funis „funie”. Semantismul primei acceptii se explica, intrucit este vorba de fire (cf. numele sau francez, fil de la Vierge sau filandre). Dupa ipoteza lui Puscariu, Conv. lit., XXXIX, 67; Puscariu 674; DAR; si Rosetti, Rhotacisme, 20, din lat. *fuligella, dim. de la fulῑgo „funingine”, care nu pare posibil sub aspect semantic. cel de al doilea sens, rar, apare numai in dictionarul lui Scriban. Pentru trecerea c › g, cf. formica › rom. dial., mr., megl. furniga.

glie (glii), s. f. – 1. Pamint, ogor. – 2. Pamint, cimp. Sl., din aceeasi familie cu clisa; insa etimonul exact nu a fost inca identificat; cf. slov. glie „coca, pap”, rut, rus. glej „lut, argila” (DAR). cel de al doilea sens este pur literar. Dupa Korting 4166 si Tiktin, urmati de REW 3782, din lat. gleba, incrucisat cu rut. gliba.

pas (pasuri), s. n. – Compas de dogar sau de zidar. Origine incerta. Tiktin crede ca-i vorba de o abreviere a it. compasso sau de sb. pas „centura” sau de ambele in acelasi timp. Cea de a doua explicatie este mai probabila, avind in vedere pe pasnic, s. n. (compas), din sb. pasnik „compas”. – Der. pasui, vb. (a trasa cercuri).

pronume (pronume), s. n. – 1. Parte de vorbire care tine locul unui substantiv. – 2. Nume (de familie). – Fr. pronom, tratat dupa paralelismul nom – nume (dupa opinia neverosimila a lui Tiktin, rom. ar fi un calc din rus. prozvanie). cel de al doilea sens este rezultatul unei duble confuzii, a fr. pronom cu prenom, si sensul de „nume de botez” cu cel de „supranume”; pentru care unii puristi recomanda forma prenume, s. n., care se foloseste numai pentru prenumele latine.

ramazan (-nuri), s. n. – 1. Postul cel mare, a noua luna a mahomedanilor. – 2. (Arg.) Stomac, burta. – Var. (sensul 1) ramadan. Mr. ramazane. Tc. ramazan ‹ arab. ramadan. Semantismul celui de-al doilea sens se explica prin faptul ca stomacul este cel care sufera in timpul postului de ramazan. Cf. prov. ramadan „zarva” (REW 7024).

scatolca (-ci), s. f. – 1. Lada, cufaras. – 2. Palma puternica. – Var. scatoalca, Mold. scatulca. It. scatola, prin rus. skatulka (Cihac, II, 330; Sanzewitsch 209). Semantismul celui de al doilea sens nu este clar. Este dubletul lui scatula, s. f. (Trans., lada), rar, din mag. skatulya (Galdi, Dict., 157).

top (-pi), s. m. – 1. Panglica, funda. – 2. Porecla data motilor, care obisnuiesc sa-si impleteasca parul. Germ. Zopf, prin intermediul sas. tsop (Borcea 216). In ciuda afirmatiei acestui autor, nu are nimic in comun cu topirlan, cel putin cu primul sens; cu cel de-al doilea ar putea exista o confuzie, destul de naturala, intre top si toapa.

AGADIR, oras in Maroc, port de pescuit la Oc. Atlantic; 110,5 mii loc. (1982). Statiune balneara. Aeroport. Export de conserve de peste, citrice, metale neferoase, ciment etc. Mare catastrofa seismica laq 1 mart. 1960 (12 mii de victime). Sosirea canonierei germane „Panther” in rada portului A. (1941) a provocat un incident franco-german incheiat printr-un compromis: Germania recunoaste protectoratul Frantei asupra unei parti a Marocului si primeste in schimb o parte a Congo-ului francez. Incidentul de la A. marcheaza incheierea celei de-a doua crize marocane.

ALEXANDER [æligzandə], Harold George, conte Alexander de Tunis (1891-1969), maresal britanic. In timpul celui de al doilea razboi mondial a organizat retragerea de la Dunkerque (1940). Comandant al fortelor aliate din Orientul Mijlociu (1942-1943), Italia (1943-1944), Mediterana (1944-1945). Guvernator general al Canadei (1946-1952) si ministru al Apararii (1952-1954).

ANTONIU (MARCUS ANTONIUS) (c. 82-30 i. Hr.), general si on politic roman. Locotenent al lui Cezar, membru, alaturi, de Octavian si de Lepidus, al celui de-al doilea triumvirat (43 i. Hr.). Victorios la Philippi (42 i. Hr.) asupra lui Brutus si Cassius. S-a casatorit cu Cleopatra VII, regina Egiptului. Infrint de Octavian in batalia de la Actium (31 i. Hr.), s-a sinucis la Alexandria.

ANZIO, oras in V Italiei centrale (Latium), port la M. Tireniana, la SE de Roma; 27,1 mii loc. (1981). In timpul celui de-al doilea razboi mondial, aici a avut loc operatia complexa aeronavala de debarcare a Aliatilor (22 ian. 1944), in scopul intreruperii comunicatiilor germane cu Monte Cassino.

ARNHEM [arnəm] 1. Mare pen. in N Australiei, intre M. Timor la V si G. Carpentaria la E, strabatuta de riul Roper. Paduri tropicale si savane pe culmi. Expl. de bauxita si mangan. Se mai numeste Arnhemland. 2. Oras in Olanda, pe Rin; 295,4 mii loc. (1987, cu suburbiile). Metalurgia plumbului, echipament electric, produse chimico-farmaceutice si alim. Santiere navale. Centru de cercetari nucleare. Muzeu, galerie de arta moderna. In timpul celui de-al doilea razboi mondial (17-25 sept. 1944), aici au avut loc lupte grele intre trupele britanice si cele germane.

ARNOBIUS cel Batrin (a doua jumatate a sec. 3-inceputul sec. 4), scriitor latin crestin din Africa, autor al lucrarii „Impotriva paginilor”, in care combate miturile pagine, opunindu-le etica crestina.

ASAN I, tar al Imp. Vlaho-Bulgar (1191-1196). Alaturi de fratele sau Petru a condus, in anii 1185-1186, rascoala antibizantina in urma careia s-a instaurat o noua creatie statala, Imp. Vlaho-Bulgar (cel de-al doilea tarat bulgar). Intemeietorul dinastiei Asanestilor.

AUGUST (Caius Iulius Caesar Octavianus Augustus), primul imparat roman (27 i.Hr.-14 d. Hr.). Nepot si fiu adoptiv al lui Cezar. Creator, alaturi de Antonius si Lepidus al celui de-al doilea triumvirat (43 i. Hr.); guvernator al provinciilor din Occident (40 i. Hr.). Dupa Batalia de la Actium (31 i. Hr.) a devenit unicul stapin al Imp. Roman. Reorganizator al administratiei si armatei, A. a promovat stiintele si artele, inconjurindu-se de cei mai ilustri poeti ai timpului („Secolul lui Augustus”). Noua forma de guvernamint instituita de A., principatul, reprezinta inceputul sistemului monarhic la Roma.

AUGUST, 23 august 1944, ziua declansarii loviturii de stat care a dus la retragerea Romaniei din alianta cu Germania si ralierea la coalitia Natiunilor Unite, alaturi de care armata romana a luptat pina la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial (9 mai 1945). Intre 1948 si 1989, 23 august a fost sarbatoarea nationala a statului roman.

AVERESCU, Alexandru (1859-1938, n. Ismail), maresal si om politic roman. A parcurs toate gradele militare, de la sublocotenent (1881), la general de brigada (1906) si maresal (1930). Comandant al Scolii Superioare de Razboi (1894-1895). Atasat militar la Berlin (1895-1898); ca sef al Marelui Stat Major (1911-1913) a elaborat planul de lupta al armatei romane in timpul celui de-al doilea razboi balcanic; ministru de razboi (1907-1909). Exceptional comandant de osti, erou al primului razboi mondial, A. a obtinut rasunatoarele victorii de la Marasti si Oituz (1917). Ministru in repetate rinduri, prim-ministru (1918, 1920-1921, 1926-1927), ministru secretar de stat si consilier regal (1938). A infiintat (1918) si condus Liga (din 1920 Partidul) Poporului; a militat pentru consolidarea statului national unitar roman, impotriva curentelor extremiste, pentru un regim parlamentar-constitutional. Teoretician si ginditor militar („Tactica”, „Notite zilnice din razboi. 1916-1918”). M. de onoare al Acad. (1923).

AVRANCHES, localit. in N Frantei (Bretagne), la E de St. Malo; 10,4 mii loc. (1982). In timpul celui de-al doilea razboi mondial aici a avut loc o batalie decisiva de strapungere a dispozitivelor germane de catre armatele aliate (25-31 iul. 1944).

BANSKA BYSTRICA [bansca bistrita], oras in Ceho- Slovacia, pe riul Hron; 85,3 mii loc. (1989). Centrala atomoelectrica. Metalurgie neferoasa, constr. de masini, ind. chimica, textila, prelucr. lemnului. Aici, in timpul celui de as doilea razboi mondial, Armata I Romana, comandata de generalul Vasile Atanasiu, a purtat lupte grele impotriva trupelor hitleriste (mart. 1945). Monumentul Ostasului Roman.

BATAAN, pen. in V ins. Luzon (Filipine). In V G. Manila. Aici, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, au avut loc lupte singeroase duse de japonezii in retragere, sub comanda generalului Yamashita (ian. – mai 1945), in fata inaintarii Aliatilor.

AFORTIORI adv., adj. invar. 1. Adj. invar. (Despre rationamente) Care consta in trecerea de la o judecata la alta, in favoarea celei de-a doua judecati existand tot atatea temeiuri sau temeiuri in plus. 2. Adv., adj. invar. (Livr.) (Care se impune) cu necesitate. [Pr.: -ti-o-] – Loc. lat.

BERNADOTTE [bæ:rnadot], Folke, conte (1895-1948), general, diplomat si om politic suedez. A condus Crucea Rosie suedeza in timpul celui de-al doilea razboi mondial, salvind numerosi oameni din lagarele de concentrare naziste. Mediator desemnat de O.N.U. in conflictul arabo-israelian, a fost asasinat la Ierusalim de extremisti evrei.

BIR HAKEIM (BI’R AL HUKAYYIM), oaza in desertul Libiei, la 64 km SV de Tobruk. Aici a avut loc o batalie in cel de-al doilea razboi mondial intre „Fortele Franceze Libere” si armatele germano-italiene (28 mai-13 iun. 1942).

BIRIUZOV, Serghei Semionovici (1904-1964), maresal al Uniunii Sovietice. In anii celui de-al doilea razboi mondial a fost sef al statului-major al Frontului 4 si al Frontului 3 Ucrainean.

BRAUN, Wernher von (1912-1977), om de stiinta german. Stabilit in S.U.A. (1945). A condus (1937-1945) lucrarile de construire a primelor rachete balistice. Pamint-Pamint teleghidate (V-2), pe care Germania le-a folosit in cel de-al doilea razboi mondial pentru bombardarea oraselor din Marea Britanie si Belgia. In S.U.A., a realizat construirea primului satelit artificial american al Pamintului; coordonator al constructiei rachetelor cu combustibil lichid pentru programul „Apollo”.

BULL RUN [bul-ran], piriu in E S.U.A. (V******a). Aici s-au desfasurat doua batalii importante in timpul Razboiului de Secesiune. In prima (21 iul. 1861) trupele federale au invins. In cea de-a doua (29-30 aug. 1862) armatele confederate, sub conducerea generalului R. Lee, au obtinut o stralucita victorie.

BUZATU, Gheorghe (n. 1939, Sihlea, jud. Vrancea), istoric roman. Contributii privind istoria contemporana („Romania si trusturile petroliere internationale pina la 1929”, „Din istoria secreta a celui de-al doilea razboi mondial”).

CAMBACERES [cãbaseres], Jean Jacques Regis de, duce de Parma (1753-1824), om politic si jurist francez. Membru al celui de-al doilea Consulat in Franta (1799-1802), arhicancelar al Imperiului (1804); a luat parte la elaborarea Codului Civil (1804).

CANNAE, asezare in SE Italiei (Apulia), pe riul Aufidus (azi Ofanto), unde in 216 i. Hr., in timpul celui de-al doilea razboi punic, cartaginezii, condusi de Hannibal, au obtinut o stralucita victorie asupra armatelor romane.

CAUDIUM, oras antic si trecatoare (Furcile Caudinae) in S Italiei, in M-tii Apenini unde in 321 i. Hr., in timpul celui de-al doilea razboi cu samnatii, armata romana, infrinta, a fost silita sa treaca, dezarmata, pe sub „furcile caudine” ( o poarta joasa facuta din trei sulite). Azi Montesarchio.

CAVAIGNAC [cavenac], Louis Eugene (1802-1857), om politic si general francez. Ministru de Razboi (mai-iun. 1848), sef al guvernului celei de-a doua republici (iun.-dec. 1848). A inabusit insurectia din iun. 1848. A luat parte la cucerirea Algeriei. Dupa venirea la putere a lui Napoleon III, a condus miscarea de opozitie impotriva acestuia.

HOLOCAUST (‹ fr.; {s} gr. holo + gr. kaustos „de ars”) s. n. (REL.) Sacrificiu practicat in Antichitate de unele popoare (evrei, asirieni etc.), care consta in arderea integrala a animalelor pe altar. ♦ Spec. Exterminare (prin diferite metode) a unei mari parti a populatiei evreiesti (c. 6 mil.) din Europa (in Germania, precum si in terit. ocupate vremelnic in timpul celui de-al doilea razboi mondial) de catre nazisti si aliatii lor. In prezent, se foloseste tot mai frecvent, termenul de shoah (in ebraica „nimicire, distrugere”). ♦ (In prezent) Ucidere in masa datorata unor motive politice, religioase sau ca urmare a unor cataclisme provocate de om (ex. h. ecologic, prin distrugerea mediului inconjurator sau h. atomic, prin consecintele nefaste ale unui razboi nuclear).

CETNICI (‹ scr.) s. m. pl. 1. Nume dat participantilor la lupta armata de partizani a popoarelor slave din Pen. Balcanica, in sec. 19, impotriva asupritorilor turci. 2. Nume insusit de membrii unei organizatii de nationalisti din Iugoslavia care, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, au luptat alaturi de hitleristi impotriva fortelor de eliberare nationala.

CHEMNITZ, oras in E Germaniei, la poalele M-tilor Erzgebirge; 400 mii loc. (1987, cu suburbiile). Nod de comunicatii. Aeroport. Important centru al ind. constr. de masini (automobile, utilaj textil si chimic, aparataj electronic si de precizie, biciclete si motociclete), chim., incalt., mobila, textile. Intemeiat in sec. 12. Monumente: Schossbergmuseum (manastire din sec. 12, transformata in castel in sec. 16, azi muzeu). A suferit mari distrugeri in urma bombardamentelor din timpul celui de-al doilea razboi mondial. In perioada 1953-1990 s-a numit Karl Marx-Stadt.

CHURCHILL [tʃə:tʃil], Sir Winston Leonard Spencer (1874-1965), om politic britanic. Initial conservator (1900-1904), apoi liberal (1904-1924) si din nou conservator si lider al Partidului Conservator (1940-1955). Ministru in repetate rinduri (din 1906). Seful guvernului de coalitie (1940-1945) si al guvernului conservator (1951-1955). Unul dintre cei mai fermi adversari ai nazismului. In faza finala a razboiului, initiatorul politicii sferelor de influenta in Europa Centrala si de Est („acordul de procentaj” C. – Stalin din 9-17 oct. 1944). Op. pr.: „Memorii asupra celui de-al doilea razboi mondial”. Premiul Nobel pentru literatura (1953).

CIRENAICA (CYRENAICA), reg. istorica in Africa de Nord, pe terit. actual al Libiei. Colonizata de greci, care, au fundat orasele Cirene, Arsinoe, Benerice, Ptolemaios si Apollonia, cunoscute in antic. sub numele de Pentapolis. Cucerita de romani si transformata in prov. romana, cu cap. la Cirene (74 i. Hr.). Terit C., cunoscut si sub numele de Libia, a fost cucerit de arabi (641), apoi impreuna cu Tripolitania a fost anexat de catre Imp. Otoman (sec. 16). Sub dominatie italiana (1912-1942). Aici au avut loc importante lupte (1940-1942) in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Din 1951 a intrat in componenta Libiei.

CLATRATI (cf. lat. clatratus „inchis sau aparat de barele unui grilaj”) s. m. pl. (CHIM.) Combinatie de incluziune formata din doi componenti, moleculele unui component formand o retea suport cu goluri celulare (de simetrie aproximativ sferica) in care sint incluse moleculele celui de-al doilea component (ca intr-o colivie).

KAMIKAZE (‹ fr.; cuv. japonez „vantul divin”) s. n., m. si f. 1. S. n. Nume dat de japonezi celor doua uragane care, in 1274 si 1281, au distrus armatele invadatorilor mongoli pe coastele de Nord ale ins. Kyūshū. 2. S. n. Nume dat pilotilor voluntari japonezi de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, care conduceau avioane incarcate cu explozibil, acestea explodand in momentul atingerii tintei. 3. (P. ext.) S. m. Persoana care se lanseaza intr-o activitate foarte periculoasa.

COMBINATIE (‹ fr.) s. f. 1. Reunire, imbinare, combinare. ♦ (Fam.) Aranjament, plan, calcul. 2. (CHIM.) Substanta omogena compusa din doua sau mai multe elemente chimice diferite, prezente in proportii definite; compus (2); corp compus. ◊ C. complexa = combinatie care se obtine prin legarea la un ion metalic a unui numar definit de molecule de aceeasi specie sau de specii diferite, neutra din punctul de vedere al reactivitatii chimice. ◊ C. organometalica = c. organica continind un atom al unui metal legat printr-un atom de carbon de radicalul organic. ◊ C. de incluziune = c. moleculara constituita din doi componenti, in care moleculele unuia dintre componenti sint capabile sa retine moleculele celui de-al doilea, fara ca intre ele sa se stabileasca legaturi chimice obisnuite, ci numai forte de interactiune, slabe de tip Van der Waals (ex. aducti, clatrati).

CONSTANTINIU, Florin (n. 1933, Bucuresti), istoric roman. Specialist in domeniul relatiilor agrare si al politicii de reforma a Mavrocordatilor („Relatiile agrare din Tara Romaneasca si Moldova in sec. al XVIII-lea”). Preocupari privind istoria celui de-al doilea razboi mondial („Intre Hitler si Stalin. Romania si Pactul Ribbentrop-Molotov”).

DEBRETIN (DEBRECEN [dæbrætæn]), oras in E Ungariei; 216,1 mii loc. (1992). Nod de comunicatii. Ind. constr. de masini (vagoane, masini agricole), textila, chimico-farmaceutica, mobila, alim. Institut de cercetari nucleare. Universitatea „Kossuth”. A fost unul dintre centrele Revolutiei maghiare din 1848-1849 si sediul guvernului revolutionar din 1849. In timpul celui ce-al doilea razboi mondial, in oct. 1944, la eliberarea D. au participat si unitati romane.

HALAS [halaʃ], Frantisek (1901-1949), poet ceh. Poezie modernista, cu accente de revolta sociala, de inspiratie tragica si metafizica sau patriotica („Cocosul negru inspaimanta moartea”, „Crampeie de speranta”). Participant la miscarea de rezistenta din timpul celui de-al doilea razboi mondial.

HALBAN [albã], Hans (1877-1964), fizician francez de origine austriaca. A descoperit (1939), impreuna cu Fr. Joliot-Curie si L. Kowarski, emisia de neutroni care are loc in timpul fisiunii uraniului. Impreuna cu L. Kowarski, a participat la construirea primului (1947) si a celui de-al doilea (1952) reactor nuclear pe baza de apa grea.

RAZBOIUL FRANCO-PRUSIAN (1870-1871), razboi purtat de Prusia impotriva Frantei, avand ca pretext candidatura unui membru al familiei Hohenzollern la tronul Spaniei. Infranta la Sedan (1-2 sept. 1870) si Metz. Franta a fost nevoita sa incheie Pacea de la Frankfurt am Main. Razboiul a avut consecinte importante pentru istoria celor doua tari si a Europei; in Franta caderea celui de-al doilea Imperiu si izbucnirea primei revolutii proletare (Comuna din Paris), iar in Germania realizarea unificarii acesteia in jurul Prusiei.

CRITON (sec. 1-2), medic grec, originar din Macedonia. L-a insotit pe imparatul Traian in cea de-a doua campanie impotriva geto-dacilor (105-106). C. a descris cele doua razboaie daco-romane in „Geticele” (din care s-au pastrat numai citeva fragmente).

RADAR (‹ fr., germ.; engl. ra[dio] d[etecting] a[nd] r[anging], „detectare si localizare prin radio”). s. n. Sistem de radiolocatie in care, cu ajutorul unul tub catodic si al unei aparaturi anexe, se determina directia si distanta la care se afla diverse obiecte indepartate (avioane, obstacole etc.); se bazeaza pe emiterea unor unde radio si receptionarea acestora dupa reflectarea lor de catre obiectul urmarit. Sin. radiolocator. Isi are originea in opera experimentala a lui H. Hertz la sfarsitul anilor 1880. Primul r. a fost realizat in 1904 de germanul C. Hulsmeyer. In 1934, francezul Pierre David a experimentat cu succes un sistem de detectare electromagnetica a avioanelor. A fost dezvoltat in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial; azi r. este folosit mult mai simplu, in identificarea si monitorizarea satelitilor artificiali pe orbitele pamantene, ca ajutor de navigatie pentru avioane si vasele maritime si pentru controlul traficului aerian in jurul marilor aeroporturi; de asemenea, r. este folosit de politia rutiera pentru a stabili viteza vehiculelor auto.

JUNKERS [junkərs], Hugo (1859-1935), inventator si industrias german. Pionier in domeniul constructiei monoplanelor si a aparatelor de zbor cu structura in intregime metalica. In 1910 a infiintat, la Dessau, o fabrica de avioane, unde, ulterior, s-au construit aparate aparate de zbor folosite de Germania in timpul celui de-al doilea razboi mondial. A mai construit motoare Diesel pentru avioane si a proiectat unul dintre primele motoare cu turboreactie.

RICCI, familie de pictori italieni. 1. Sebastiano R. (1659-1734). Arta lui a reprezentat o sinteza a influentele lui Annibale Carracci, Caravaggio si Correggio si a exercitat la randu-i o puternica influenta asupra picturii din N Italiei si din Anglia (unde R. a lucrat intre 1712 si 1716), introducand acolo primele principii ale „compozitiei grandioase” pe care o va dezvolta pictura academica din cea de-a doua jumatate a sec. 18. 2. Marco R. (1676-1730). Nepotul lui R. (1). Autor al unor peisaje si al unor compozitii infatisand aventuri de vanatoare, atacuri ale briganzilor, scene de lupta, in maniera lui Salvatore Rosa („Peisaje din Valea raului Piave”). A lucrat cativa ani in Anglia, unde repertoriului sau obisnuit a adaugat imagini si portrete din cartierele londoneze sarace.

JUKOV, Gheorghi Konstantinovici (1896-1974), maresal sovietic. Unul dintre marii comandanti militari in razboiul dus impotriva Germaniei naziste. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, a fost seful Marelui Stat Major (1941), comandant al mai multor fronturi („de Rezerva”, aug.-sept. 1941; „Leningrad”, sept.-oct. 1941; „Frontul de Vest”, 1941-1942; „Frontul I Ucrainean”, mart.-mai 1944; „Frontul I Bielorus”, 1944-1945) si loctiitor al comandantului suprem (1942-1945). La 8 mai 1945 a primit si semnat capitularea Germaniei ca reprezentant al guvernului sovietic. Comandant al trupelor sovietice si guvernator militar in Germania (1945-1946), Ministru al Apararii al U.R.S.S. (1955-1957). Memorii.

REFLEXIE (‹ lat., fr., germ.) s. f. (FIZ.) Fenomen de reintoarcere a undelor electromagnetice (inclusiv a luminii, a sunetului, a radiatiilor corpusculare etc.) in mediul din care au venit atunci cand cad pe suprafata altui mediu. Datorita r. luminoase se pot vedea obiectele care nu emit lumina. ◊ R. totala = r. pe care o sufera radiatiile electromagnetice (inclusiv luminoase) care vin dintr-un mediu mai dens pe suprafata unui mediu mai putin dens, sub un unghi de incidenta superior unei unei anumite limite, caracteristica fiecarei perechi de medii; in cel de-al doilea mediu, desi este si el transparent, nu patrunde nici o fractiune a energiei radiatiilor electromagnetice (inclusiv luminoase).

RIDGWAY [ridguei], Mattew B. (1895-1993), general american. In cel de-al doilea Razboi Mondial s-a remarcat la comanda unor unitati aeropurtate si de parasutisti care au invadat Sicilia (iul. 1943) si au participat la debarcarea din Normandia (iun. 1944). Comandant al armatei a 8-a americane in Razboiul din Coreea (declansat in 1950). I-a succedat generalului D. Mac Arthur la comanda fortelor aliate din Extremul Orient (1951), devenind apoi comandant suprem al fortelor N.A.T.O. (1952) si sef al Statului Major (1953-1955).

POPOVICI, Titus (1930-1994, n. Oradea), scriitor roman. M. coresp. al Acad. (1974). Proza de observatie realista, urmarind dramatice procese de constiinta in anii celui de-al doilea Razboi Mondial („Strainul”, „Moartea lui Ipu”) si implicatiile psihologice si sociale ale reformei agrare din 1945 („Setea”). Teatru („Passacaglia”), note de drum, scenarii de film („Valurile Dunarii”, „Dacii”, „Padurea spanzuratilor”, „Mihai Viteazul”, „Puterea si Adevarul”, „Horea”, „Lumini si umbre”, „Secretul lui Bachus”).

PENULTIM, -A, penultimi, -e, adj. Care este inaintea celui din urma, al doilea din urma. – Din lat. paenultimus.

SECUNDAR², -A adj. 1. in al doilea rand ca importanta, interes etc.; accesoriu. ♦ invatamant ~ = forma de invatamant de al doilea grad, care urmeaza celui primar; liceal, mediu; (ec.) sector ~ = ansamblu de activitati economice in care materiile prime sunt transformate in produse industriale sau bunuri de consum; medic ~ = medic care, in urma unui concurs, este admis sa se specializeze intr-o clinica; fenomen ~ = fenomen putin important care apare in cursul unei boli. ◊ (psih.) cu reactii lente, durabile si profunde. 2. care urmeaza dupa primul. ♦ era ~a = mezozoic; propozitie ~a = propozitie subordonata. (< fr. secondaire, lat. secundarius)

SEGREGARE s. f. 1. izolare a minereurilor din masa rocilor si cristalizarea lor in filoane deosebite. 2. separare neomogena a componentilor unui aliaj in timpul solidificarii. 3. (biol.) separare a perechilor in gene alele omoloage ale unui organism heterozigot, in meioza, cand apar indivizi cu caractere distincte. ♦ separare a ereditatii materne de cea paterna in a doua generatie hibrida. ♦ segregatie. (< segrega)

NASCUT², -A, nascuti, -te s. m. si f., adj. (cel) care a capatat viata, a luat fiinta, a venit pe lume. ◊ Intaiul (sau primul, al doilea, al treilea etc.) nascut = copilul cel mai mare (sau al doilea, al treilea etc. copil) dintr-o familie. Nou-nascut = a) copil care abia s-a nascut; s****i; b) fig. renascut. – V. naste.

COLEOPTERE (‹ fr. {i}; {s} gr. koleos „teaca” + pteron „aripa”) s. n. pl. Ordin se insecte (ex. carabusul, radasca) cu o pereche de aripi tari, chitinoase si dure (elitre), care acopera o a doua pereche, membranoasa; gindaci. Este cel mai mare ordin de insecte, cu peste 30.000 de specii.

celALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. cel mai departat dintre amandoi, al doilea; alalalt, aialalta. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta. 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Ceilalti oaspeti. ♦ (Adjectival; ca determinant al unor cuvinte care exprima o diviziune a timpului) imediat urmator altuia. Lumea cealalta. (Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – cel(a) + alalt (= allalt).

CALUI, sat in com. Oboga, jud. Olt. Aici se afla o manastire inceputa in timpul domniei lui Neagoe Basarab si terminata de fratii Buzesti (1588), unul dintre cele mai reprezentative monumente din a doua jumatate a sec. 16.

celALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. cel mai departat dintre amandoi, al doilea. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta, printre desisuri marunte (SADOVEANU). 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Nici macar sa-si ridice ochii la ceilalti meseni (CREANGA). ♦ (Adjectival, determinand cuvinte care exprima o diviziune a timpului) Imediat urmator altuia. Lumea cealalta. [Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Din cel + alalt.

EXINSCRIE, exinscriu, vb. III. Tranz. A construi o figura geometrica in afara alteia astfel incat unele puncte ale celei dintai sa fie tangente la a doua. – Ex- + inscrie.

VICECAMPION, -OANA s.m. si f. cel care se claseaza pe locul al doilea intr-un campionat. [Pron. -pi-on. / < vice- + campion].

EXINSCRIE vb. tr. a construi o figura geometrica in afara alteia, astfel ca unele puncte ale celei dintai sa fie tangente la a doua. (< ex²- + inscrie)

VICECAMPION, -OANA s. m. f. cel care se claseaza pe locul al doilea intr-un campionat. (dupa fr. vice-champion)

SAREK, parc national in NNV Suediei, in muntii cu acelasi nume, declarat in anul 1909; 1.931 km² (unul dintre cele mai mari din Europa de V). Include varfuri inalte (cel mai inalt este sarek, 2.089 m, al doilea varf din Suedia, dupa Kebne care are 2.123 m alt.), vai adanci, platouri intinse si ghetari. Vegetatie de tundra si padure de conifere; ursi, lupi, rasi.

REZOLVANTA s.f. (Mat.) Rezolvanta unei ecuatii = a doua ecuatie a carei rezolvare faciliteaza pe a celei dintai. [< fr. resolvante, cf. germ. Resolvente].

REZOLVANTA s. f. (mat.) a unei ecuatii = a doua ecuatie a carei rezolvare faciliteaza pe a celei dintai. (< fr. resolvante)

BIZERTA (BIZERTE [bizert]), oras in N Tunisiei, port la M. Mediterana; 94,5 mii loc. (1984). Export de min. de fier, plumb si zinc. Metalurgia plumbului; ciment; prelucr. petrolului; constr. navale; pescuit. cel mai nordic oras al Africii. In al doilea razboi mondial, trupele aliate sub comanda generalului american O. Bradley, au invins pe cele germano-italiene (mai 1943).

contraapel n., pl. uri (fr. contre-appel). Al doilea apel, facut ca sa-l verifice pe cel dintii.

SAQQARA [sakarə], SAQQARAH sau SAKKARA, localit. in NE Egiptului, la 13 km de Giseh, pe malul stg. al Nilului. Langa S. se afla mormintele faraonilor din Dinastia a treia egipteana din perioada Regatului Vechi. Dintre ruinele de la S., remarcabila este piramida in trepte a faraonului Zoser (al doilea faraon din dinastia a treia), una dintre cele mai vechi constructii monumentale ale lumii antice.

POLCA², polci, s. f. Numele unui dans popular originar din Boemia, in ritm viu, sprinten, care, in a doua jumatate a sec. XIX, a devenit unul dintre cele mai cunoscute dansuri de bal; melodie dupa care se executa acest dans. – Din fr., rus. polka.

INELAR² ~e n. Al doilea deget de la mana, care urmeaza dupa degetul cel mic si pe care se poarta, de obicei, inelul. / inel + suf. ~ar

DUALITATE s.f. 1. Calitatea a ceea ce este dublu, care prezinta o natura dubla. 2. (Log.) Raport de opozitie intre doua functii logice, astfel incat a doua poate fi obtinuta prin negarea simultana a valorii celei dintai si a argumentelor ei. 3. Dualitatea puterii = situatie politica instabila si temporara, care se manifesta prin existenta concomitenta a doua puteri politice in stat, exprimand interese de clasa opuse sau interesele a doua grupuri politice rivale din cadrul aceleiasi clase. 4. (Mat.) Transformare prin care, intr-un plan, unui punct ii corespunde o dreapta si invers. [Cf. fr. dualite, lat. dualitas].

INTAI² num. ord. (cand preceda un substantiv, se folosesc formele hotarate intaiul, intaia). 1) Care preceda pe al doilea; primul. Locul ~. Clasa ~. Intaiul pacient. ◊ De mana ~ de calitatea cea mai buna; foarte buna. Felul ~ fel de bucate fierbinti, continand mult lichid. Intaiul-nascut copilul nascut inaintea celorlalti copii; primul copil. 2) rar Care este inainte; in frunte (prin importanta sau valoare); care este mai remarcabil. Calitatea ~. /<lat. antaneus

GAZEL s.n. Poezie cu forma fixa formata din distihuri, in care fiecare al doilea vers al distihului se termina in aceeasi rima ca cea a primului distih. [Pl. -luri, -le. / < fr. ghazel, cf. ar. ghazel].

GAZEL s. n. poezie lirica cu forma fixa formata din distihuri, de provenienta orientala, in care fiecare al doilea vers al distihurilor se termina cu aceeasi rima ca cea a primului distih. (< fr. ghazel)

INZDRAVENI, inzdravenesc, vb. IV. ~ 2. Intranz. (Banat, Trans. de V.) A stranuta. (din zdravan cu pref. in-; sensul al doilea se explica prin formula zdravan = sanatos, care li se spune celor care stranuta)

ZDRAVENI, zdravenesc, vb. IV. 1. Refl. (Var.) Inzdraveni. 2. Intranz. (Banat, Trans. de V.) A stranuta. (din zdravan; sensul al doilea se explica prin formula zdravan = sanatos, care li se spune celor care stranuta)

MAINE adv. In ziua care urmeaza dupa azi. ◊ De ~ a) incepand cu ziua care vine; de a doua zi; b) care va veni in viitor. (Ca) ~-poimaine in timpul cel mai apropiat; in curand; degraba. Pe ~! sa ne revedem a doua zi! la revedere! salut! Ba azi, ba ~ se zice cand este vorba de o amanare continua. /<lat. mane

ORDONATA ~e f. mat. Una dintre cele doua linii (cea verticala) care determina pozitia unui punct pe un plan; a doua coordonata carteziana a unui punct din plan. /<fr. ordonnee

NEOGEN s.n. A doua perioada a neozoicului, caracterizata prin fauna si flora asemanatoare atat cu cea din paleogen cat si cu cea actuala.

LOGOFAT, logofeti, s. m. 1. (In evul mediu, in Tara Romaneasca si in Moldova) Titlu de mare dregator in ierarhia boierilor romani, membru al sfatului domnesc; persoana care detinea acest titlu. ◊ Mare logofat = (in Moldova) intaiul boier de divan, care conducea cancelaria domneasca si, in lipsa domnului sau al mitropolitului, prezida divanul; (in Muntenia) unul dintre cei mai de seama boieri de divan, urmand dupa ban. Logofat al doilea = loctiitorul marelui logofat. Logofat al treilea = secretarul marelui logofat. Logofat de obiceiuri = dregator avand atributii de maestru de ceremonii. Logofat de taina (sau domnesc) = secretar particular al domnului. Logofat de vistierie = secretar al vistieriei domnesti. ♦ Seful cancelariei domnesti. 2. (Inv.) Secretar, scriitor intr-o cancelarie; gramatic, diac, pisar, copist. 3. Vataf (la o mosie boiereasca). – Din ngr. logothetis.

Parce s. f. pl. (mit. lat.) cele trei divinitati ale destinului, despre care se credea ca prima toarce, a doua deapana, iar a treia taie firul vietii omului. (< lat. Parcae)

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, inaintea pronumelui posesiv sau a substantivului in genitiv posesiv, cand cuvantul care preceda nu are articol enclitic) Nevasta acestui sarac era muncitoare... iar a celui bogat era pestrita la mate (CREANGA). 2. (Inaintea numeralelor ordinale, incepand cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam.

AHEI s. m. pl. 1. Populatie indo-europeana asezata la inceputul mileniului al doilea i.Hr. in Pelopones, unde a intemeiat puternice centre de civilizatie. ♦ Una dintre cele patru ramuri ale vechilor greci. 2. Denumirea generala a vechilor triburi grecesti la Homer. – Cf. Ahaia (n. pr.).

MEZIN, -A, mezini, -e, adj., s. m. si f. 1. (Fratele) cel mai tanar dintre mai multi frati, considerat in raport cu acestia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai multi frati, considerat in raport cu acestia; (frate) mijlociu. – Din sl. mezinu.

URSA MARE (Ursa Major), constelatie din emisfera boreala. cele mai stralucitoare stele, printre care se afla Dubhe si Mizar, sunt de marimea a doua. V. si Carul Mare.

MEZIN ~a (~i, ~e) si substantival 1) (despre copii) Care s-a nascut ultimul in familie; cel mai tanar in raport cu ceilalti copii; mic. 2) pop. (despre frati) Care este nascut al doilea in raport cu ceilalti frati; de mijloc. /<sl. mezinu

PARCE s.f.pl. (In mitologia latina) cele trei divinitati din infern (Clotho, Lachesis si Atropos), despre care se credea ca prima toarce, a doua deapana, iar a treia taie firul vietii omului. [< lat. parcae].

ASHIKAGA [asicaga], a doua dinastie de shoguni a Japoniei (1338-1573), intemeiata de Takauji (1305-1358). Apogeul puterii sale a fost atins in timpul celui de-al treilea shogun, Yoshimitsu (1367-1395).

MIJLOCIU, -IE, mijlocii, adj. 1. Care se gaseste la mijlocul unei linii, al unei suprafete, al unui spatiu etc. ◊ Deget mijlociu (si substantivat, n.) = deget care se afla intre aratator si inelar. 2. (Adesea substantivat) Care este al doilea dintre mai multi frati, considerat in raport cu acestia; mezin. 3. Care se situeaza intre extrema superioara si cea inferioara in ceea ce priveste dimensiunea, calitatea, valoarea etc.; de mijloc, potrivit, mediu². 4. (Sport; in sintagmele) Categorie mijlocie (mare) (si substantivat, f.) = categorie de greutate la box, lupte si haltere, situata intre semimijlocie si semigrea. Categorie mijlocie (mica) (si substantivat f.) = categorie de greutate care cuprinde sportivii intre 67 si 71 kg la box si 68 si 73 kg la lupte. – Mijloc + suf. -iu.

GRAD ~e n. 1) Unitate de masura a mai multor marimi fizice variabile (temperatura, densitate, presiune etc.). ◊ ~ de comparatie categorie gramaticala specifica pentru adjectiv si adverb avand trei aspecte: pozitiv, comparativ si superlativ. ◊ ~ de rudenie raport de apropiere intre rude. 2) Unitate de masura a unghiurilor, a longitudinii si a latitudinii. 3) Diviziune pe scara unui instrument de masura; gradatie. 4) (la expresiile algebrice) Maxim al sumei exponentilor necunoscutelor unui termen. ~ul unui monom. ◊ Ecuatie de ~ul intai (sau doi) ecuatie a carei necunoscuta este la puterea intai (sau a doua). 5) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru; nivel. ~ de cultura. ◊ In cel mai mare ~ la maximum. In cel mai mic ~ la minimum. 6) Treapta intr-o ierarhie. Diploma de ~ul I. ~ de capitan. 7) Etapa in evolutia unui proces; treapta. 8) Calificare dobandita intr-un domeniu de activitate; titlu. ~ stiintific. /<fr. grade, lat. gradus

DAMA ~e f. 1) inv. Femeie (de obicei de la oras) apartinand paturilor privilegiate; cucoana. ◊ De ~ femeiesc; pentru femei. 2) Partenera de dans. 3) peior. Femeie de moravuri usoare; p*********a. 4) (la jocul de carti) Carte pe care este infatisata figura unei femei. ~ de pica. 5) (la jocul de sah) Piesa centrala ca importanta (a doua dupa rege); regina. ◊ Joc de ~e joc cu fise speciale albe si negre desfasurat pe o tabla asemanatoare cu cea de sah. /<fr. dame, it. dama

PLAN⁴ ~uri n. 1) Distanta la care sunt situate persoanele sau lucrurile in raport cu cel care priveste. ~ secund. ◊ Primul ~ parte a scenei care este cea mai apropiata de public. A fi (sau a sta) pe primul ~ a avea importanta primordiala. A trece pe ~ul al doilea a-si pierde rolul principal. 2) Departare a obiectului fata de aparatul de filmat. ◊ Prim-~ reprezentare pe pelicula a capului si a bustului unui personaj. 3) Unghi de vedere; aspect. In ~ stiintific. Pe ~ social. /<fr. plan, lat. planus

JURASIC (‹ n. pr. Jura), a doua perioada a Mezozoicului, care se considera ca a durat 33 mil. de ani. Petrografic, se caracterizeaza prin toate tipurile de facies, de la cele continentale la batiale si abisale. Flora este reprezentata prin gimnosperme si prin aparitia angiospermelor. In cadrul faunei exista toate clasele si ordinele de vertebrate si de nevertebrate; la sfarsitul J. apar pasarile cu caracter primitiv (Archaeopteryx) iar mamiferele sunt reprezentate numai prin cateva tipuri inferioare de marsupiale sau de multituberculate. Miscarile orogenice au fost slabe, intensificandu-se in J. superior, fiind insotite de activitate vulcanica. Se diferentiaza pentru prima data trei zone climatice: boreala, ecuatoriala si australa. In depozitele din J. se gasesc zacaminte de fosfat de calciu, oolite, feruginoase, limonit, hematit etc. J. se imparte in: J. inferior (Liasic), J. mediu (Dogger) si J. superior (Malm).

BOMBAY [bombei] (MUMBAY), oras in V Indiei (al doilea al tarii), centru ad-tiv al Statului Mahārāshtra, situat pe continent si pe o ins. in apropierea coastei; 10,14 mil. loc. (1985, cu suburbiile). cel mai mare port al tarii, cu un trafic de 24,2 mil. t (1985). Aeroport international (Santa Cruz). Mare centru comercial (piata mondiala a bumbacului), financiar si ind. (tesaturi de bumbac, montaj de automobile, constr. navale, vagoane si locomotive, produce chimice si farmaceutice, aparataj electrotehnic, prelucr. petrolului). Reactor atomic (Trombay ). Studiouri cinematografice (2/3 din prod. nationala). Universitate (1857), institut tehnologic. In sec. 16 a fost cucerit de portughezi, iar intre 1668 si 1873 s-a aflat in stapinirea Companiei Engleze a Indiilor Orientale.

TRIPLARE s. f. actiunea de a tripla. ◊ depasire a unui (auto)vehicul de catre al doilea, atunci cand primul este deja angajat in depasirea unui alt (auto)vehicul oprit sau in mers, daca prin aceasta manevra se trece peste axa ce desparte cele doua sensuri de circulatie ale drumului. (< tripla)

consecuent, -a adj. (lat. consequens, -entis, urmator). Care se potriveste cu cele zise ori facute in ainte [!]: omu onest e consecuent promisiunii. Urmator. S. n., pl. e. Log. A doua propozitiune a unei entimene. Mat. Al doilea termin al unui raport. In mod consecuent. – Fals -cvent ori -cinte.

SAXONI (‹ cuv. germ. Sachsen) s. m. pl. Triburi germane, apartinand ramurii apusene, care populau, in sec. 2 terit. dintre gurile Weserului si Elbei, precum si S Pen. Iutlanda; de aici au emigrat spre litoralul Marii Nordului, in directia estuarului Rinului. Din a doua jumatate a sec. 3 au atacat pe calea marii coastele Galiei, apoi Britannia; in cursul sec. 5-6, impreuna cu alte triburi germanice (anglii si iutii) au cucerit si colonizat mare parte din Anglia. S. ramasi in reg. Rinului inferior au fost dislocati de franci spre E (a doua jumatate a sec. 5). S. care locuiau la E de Elba au fost supusi si crestinati cu forta in urma a numeroase razboaie (772-804) de suveranul franc Carol cel Mare. V. si anglo-saxoni.

cavaler m. (rus. kavaler, fr. cavalier, ngr. kavallieris, d. it. cavaliere, care vine d. cavallo, cal. V. cal). Cetatean roman din al doilea ordin (eques). Nobil admis in ordinu cavalerizmului in evu mediu: cavaleru Bayard. Membru al unui ordin militar (ca cei din Malta ori cei Teutoni). Nobil de un rang inferior celui de baron (obisnuit in Italia si Austria). Purtator al unei decoratiuni in gradu cel mai de jos: cavaler al Coroanei Romaniii. Barbat, in opoz. cu dama la dans. Pop. Holtei. Cavaler ratacitor, cavaler care cutreiera lumea ca sa indrepte nedreptatile (ca Don Quijote). Cavaler de industrie, escroc.

PERIOADA s.f. 1. Interval de timp in cursul caruia se desfasoara anumite fenomene sau evenimente; faza, epoca. ♦ Interval de timp in care se efectueaza o operatie sau in care se produce un fenomen dintr-un ciclu si care se repeta la fiecare ciclu. ♦ Subdiviziune cronologica de al doilea ordin a timpurilor geologice. 2. Fraza ampla si complexa sau reunire de mai multe fraze care formeaza un ansamblu armonios si unitar. 3. Fraza muzicala compusa in asa fel incat totalitatea partilor ei sa prezinte un sens anumit. 4. (Chim.) Sir orizontal in tabloul periodic al elementelor. 5. (Mat.) cel mai mic numar adaugat argumentului unei functii numerice care nu schimba valoarea functiei. ♦ Grup de cifre care se repeta indefinit intr-o fractie zecimala. [Pron. -ri-oa-, var. period s.n. / cf. fr. periode, lat. periodus, gr. periodos – circuit < peri – imprejur, hodos – cale].

camaras m. (ung. kamaras). Sec. 16-18. Slujitor al camarii (al vistieriii domnesti). Marele camaras, boier de rangu al doilea, tezauraru particular al domnului ori sambelanu curtii domnesti (V. camerier). Camaras de izvoade (sau logofat de taina), boier de rangu al treilea, incasator [!] al unor taxe (de la bresle). Camaras de ocna, sefu ocnelor. Camaras de rafturi, rahtivan. Sec. 19. Casier, intendent, iconom (ca cel ce incaseaza banii la scrinciov [!]. – In est camaras.

KARAKORUM (KARAKORAM) 1. Sistem muntos in Asia Centrala, in NE Pakistanului, la granita cu China si India, intre extremitatea de NV a M-tilor Himalaya la S si M-tii Kunlun la E. Lungime: c. 800 km. Alt. medie: 6.000 m; alt. max.: 8.611 m (vf. K2, al doilea din lume dupa vf. Chomolungma). Puternic fragmentat de vai adanci si inguste; culmi cu ghetari (Siachen, Baltoro, Batura) si cu zapezi persistente. Sunt alcatuiti din trei culmi paralele, formate din granite, gnaisuri, roci sedimentare si metamorfice. Versantul sudic este acoperit de paduri pana la 3.500 m, iar pe cel nordic vegetatia este slab dezvoltata. 2. Localitate in Mongolia, la poalele muntilor Hangai-Changajn Nuruu (pe cursul superior al raului Orkhon). Capitala a Imperiului Mongol (1220-1260), fundata de Genghis-Han. Sit arheologic descoperit in 1889; sapaturile incepute in 1948 au scos la iveala bogate sanctuare ale samanilor si numeroase sculpturi in piatra.

IMPRESIONISM s. n. Miscare artistica aparuta in a doua jumatate a sec. XIX, caracterizata prin renuntarea la contururile precise, la detalii, la clarobscur spre a reda cat mai sugestiv lumina (in pictura), prin modelarea fragmentara a suprafetelor (in sculptura), printr-o mare libertate a formelor, largirea cadrului tonal si subiectivitatea coloritului (in muzica), prin tendinta de a reda impresii fugitive, si cele mai intime nuante personale (in literatura). [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnisme.

CLESTE, clesti, s. m. 1. Unealta de fier sau de alt metal, alcatuita din doua brate incrucisate si articulate intre ele, care serveste la apucarea, intoarcerea, tragerea etc. unei piese. ◊ Expr. A-i scoate cuiva vorba (din gura) cu clestele = a depune mari insistente pentru a face pe cineva sa vorbeasca. ♦ Unealta de fier asemanatoare cu un cleste (1), folosita in diverse operatii. Cleste pentru carbuni. 2. Fiecare dintre cele doua apendice anterioare, in forma de cleste (1), ale unor crustacee. [Pl. si: (n) cleste] – Din sl. klesta.

RESPINGERE (‹ respinge) s. f. 1. Faptul de a respinge. 2. (FIZ.) Exercitare de catre un corp asupra altui corp a unei forte indreptate dinspre primul corp spre ce de-al doilea; poate fi de natura electrica, magnetica etc.; repulsie (2). 3. (MED.) R. grefei = distrugerea grefei sau perturbarea grava a functionarii organului transplantat, ca urmare a faptului ca acestea sunt percepute de organism ca un corp strain care trebuie eliminat prin producerea de anticorpi si limfocite citotoxice. Pentru a preveni r.g. donatorul trebuie sa aiba un grup imunologic foarte apropiat de cel al primitorului; dupa realizarea grefei se utilizeaza in doze mari medicamente imunosupresoare. Sin. rejectie, rejet.

narui (-uesc, naruit), vb. – 1. A cadea, a se prabusi. – 2. A se ruina. Origine suspecta. Pare sa fie in loc de noroi „a se umple de noroi”, caz in care sensul primitiv ar fi cel de „a egala”, cf. megl. muruies „a nivela solul pardosit”. Cf. si fraze ca au murit multi oameni, cit nu-i puteau ingropa, si-i aruncau prin gropi de-i naruiau (Neculce) sau naruiau muntii in mina de-i facea tarina (Creanga), unde sensurile glosate mai sus nu par sa se potriveasca (in primul ex. se poate intelege „a nivela” sau „a acoperi cu pamint”, iar in al doilea, „a farimita”). Der. din sl. rinati „a impinge” (Cihac, II, 305), din sl. nyrąti „a se scufunda” (Scriban) sau din lat. ruere (Tiktin) nu pare posibila. – Der. naruiala, s. f. (prabusire a unui zid); naruitura, s. f. (ruina).

Aiax 1. Fiul lui Oileus, regele locrienilor. A participat la razboiul troian, unde s-a distins prin vitejia sa. Era renumit printre greci si ocupa locul al doilea dupa Achilles in ceea ce priveste iuteala picioarelor lui. Aiax si-a atras minia zeilor urmarind-o pe Cassandra pina in incinta templului zeitei Athena, unde a necinstit-o. Drept urmare, la intoarcerea spre patrie, zeita (dupa altii Poseidon) a dezlantuit o furtuna care i-a sfarimat corabia. Aiax a reusit totusi sa se salveze, agatindu-se de o stinca. Continuind insa sa-i sfideze pe zei, Poseidon de data aceasta a lovit cu tridentul in stinca pe care se refugiase Aiax, scufundind-o in mare. 2. Fiul lui Telamon, regele din Salamis si nepotul lui Aeacus. A participat la razboiul troian, fiind cel mai viteaz dintre greci dupa Achilles. Dupa moartea acestuia Aiax si-a disputat cu Odysseus armele lui Achilles. Cistigatorul a fost Odysseus. Vazindu-se invins, Aiax a fost cuprins de o furie oarba si, pierzindu-si mintile, s-a napustit asupra unei cirezi de vite, pe care le-a ucis luindu-le drept dusmanii sai. Mai apoi, revenindu-si in simtiri si rusinat de isprava sa, Aiax si-a pus singur capat zilelor.