PLUSA, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de carti mai mult decat au mizat toti cei dinainte; a mari miza. – Din plus².

PLUSA vb. intr. 1. (la jocul de carti) a miza mai mult decat cei dinainte. 2. a da mai mult decat este necesar. (< plus²)

IEPURE, iepuri, s. m. Gen de mamifere din ordinul rozatoarelor, cu urechile lungi, cu doi dinti incisivi suplimentari pe falca superioara, cu picioarele dinapoi mai lungi decat cele dinainte si cu coada foarte scurta; animal din acest gen, vanat pentru carnea si blana lui. ◊ Expr. Nu stii de unde sare iepurele = nu poti sa stii de unde iti vine solutionarea unei probleme. – Lat. lepus, -oris.

GOLF¹ s.n. 1. Joc sportiv care consta in introducerea unei mingi intr-o serie de gropite succesive cu ajutorul unui baston special. 2. Pantaloni golf = pantaloni de sport bufanti, care se leaga sub genunchi. 3. Golf de cuvinte = joc de cuvinte care consta in a ajunge de la un cuvant la altul trecand printr-o serie de alte cuvinte, fiecare reprezentand metagrama celui dinainte. 4. Stofa pentru capoate de femei. [< engl., fr. golf].

ORTOPTERE s.n.pl. Ordin care cuprinde insecte cu patru aripi, dintre care cele dinainte sunt tari si cele dinapoi subtiri; (la sg.) insecta din acest ordin. [Sg. ortopter. / < fr. orthopteres, cf. gr. orthos – drept, pteron – aripa].

boboteaza s. f. – Sarbatoare crestina la 6 ianuarie, cind se considera ca a avut loc botezul lui Iisus Cristos. Formatie artificiala, din sl. Bogu „Dumnezeu” si boteaza, constituita ca sl. Bogojavlenije „Boboteaza” (Miklosich, Slaw. Elem., 15) si devenita pop., prin intermediul bisericii. Aceasta explicatie este traditionala de la Miklosich, dar a fost combatut constant de Puscariu, Dacor., I, 437 si DAR (cf. REW 570), care pledeaza pentru apa-boteaza, forma care se aude inca in anumite regiuni din Trans., si pe care o considera a fi cea primara. Totusi, aceasta ultima compunere cu greu ar putea fi autentica, deoarece este lipsita de sens (totdeauna s-a botezat cu apa, si nici un alt botez nu s-a numit altfel); este mai curind o interpretare pop. a celei dinainte.

chila (chile), s. f. – Masura de capacitate pentru cereale, de origine turceasca, folosita pina la jumatatea sec. XIX, de importanta variabila dupa regiuni (chila de Stambul = 22 banite sau 440 ocale; chila de Salonic = 3,75 ori cea dinainte; chila de Braila = 8 banite sau 3,963 hl; chila de Galati sau de Moldova = 2 mierte sau 20 banite, adica 4,16 hl; chila de Basarabia = 4,57 hl). Tc. kile, din ngr. ϰοĩλον (Roesler 596; Seineanu, II, 110; Meyer 224; Lokotsch 1174a); cf. alb. kile. – Der. (inv.) chiligiu, s. m. (hamal).

grapa (grape), s. f. – 1. Grebla. – 2. (Inv.) Steag. Sl. (bg.) grapa „grebla” (Cihac, II, 127; Scriban), cf. pol. grabie „grebla”. Schimbarea b › p trebuie sa fie sl. cf. bg. grapa „asperitate”, urma lasata de „varsatul-de-vint”, sb. grabac „sfisiere”, fata de rapav „sfisiat”. S-a invocat adesea got. greipan › germ. greifen (REW 4760; Giuglea, Contributii, 8-10), si, pentru a evita dificultatea unui imprumut vechi din germ., s-a presupus medierea alb. grep „cirlig”, grepth „clanta” (Philippide, II, 715; Puscariu, Dacor., VIII, 293; DAR; Rosetti, II, 117); insa aceasta solutie pare mai putin convingatoare decit cea dinainte. – Der. grapa, vb. (a grebla); grapis, adv. (dificil, anevoie).

IEPURE ~i m. Mamifer rozator de talie medie, foarte sprinten, cu urechi lungi, coada scurta si cu picioarele de dinapoi mai lungi decat cele de dinainte (vanat pentru carne si blana). ◊ ~-de-casa iepure domestic, crescut pentru carne si blana. (A fi) fricos ca ~ele (a fi) foarte fricos. A alerga (sau a fugi) ca un ~ a alerga (sau a fugi) foarte repede; a fi iute de picior. Cine alearga dupa doi ~i nu prinde nici unul cel care incearca sa faca concomitent doua lucruri nu reuseste sa faca nici unul. A nu sti de unde sare ~ele a nu sti de unde poate aparea o sansa (in realizarea unui lucru, in rezolvarea unei probleme etc.). A impusca (sau a prinde) doi ~i deodata a infaptui (cu succes) doua actiuni deodata. Cati ~i la biserica nimeni. Umbra-~elui planta erbacee cu tulpina inalta avand frunze inguste, lungi si flori galbene-verzui. /<lat. lepus, ~oris

PASAVANT s. n. 1. punte superioara de legatura intre partea dinainte si cea dinapoi a unei nave. 2. permis de transportat marfuri (fara taxe vamale). (< fr. passavant, it. passavanti)

FALET, faleturi, s. n. (Inv.) Atelaj compus din patru cai inhamati la o trasura, cei doi cai dinainte fiind incalecati de cate un vizitiu. – Cf. falaitar.

TRIOD, trioduri, s. n. Carte rituala crestina cuprinzand cantarile si rugaciunile din cele zece saptamani dinainte de Pasti. [Pr.: tri-od] – Din fr. triodĩ.

CANID, canide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere carnivore digitigrade, cu gheare neretractile si cu patru degete la picioarele dinainte si cinci la cele din spate, din care fac parte lupul, vulpea, sacalul etc.; (si la sg.) animal din aceasta familie. – Din fr. canides.

CANID ~e n. 1) la pl. Familie de mamifere carnivore, de talie medie, avand patru degete la picioarele dinainte si cinci la cele din spate (reprezentanti: lupul, vulpea, sacalul etc.). 2) Animal din aceasta familie. /<fr. canides

GIRAFA ~e f. 1) Mamifer rumegator de talie mare, cu gatul foarte lung, cu picioarele de dinainte mai lungi ca cele din urma si cu blana alburie cu pete brune, care traieste in Africa. 2) Suport cu brat de suspensie lung, care permite deplasarea unui microfon. /<fr. girafe

CHILNA, chilne, s. f. (Pop.) 1. Ladita trasurii sau a carutei, pe care sade cel ce mana caii. 2. Partea de dinainte sau de dinapoi, adaugata la cosului carutei. [Var.: chilina, chelna s. f.] – Pol. kielnia[wozowa].

Hector, celebru erou troian (cunoscut din Iliada), fiul regelui Priamus si al Hecubei si sotul Andromachai, cu care a avut un fiu: pe Astianax zis si Scamandrius. Hector era cel mai viteaz dintre troieni. Stiind dinainte ca avea sa moara in lupta ucis de Achilles, ca cetatea lui avea sa fie distrusa, el a continuat totusi sa lupte alaturi de ai sai. In cel de-al zecelea an de razboi, cind luptele se dadeau sub zidurile Troiei, Hector seamana groaza si moarte in tabara grecilor. Dupa ce-i ucide pe cei mai vajnici dintre ei, in frunte cu Patroclus (v. si Patroclus), dupa ce conduce atacul dezlantuit de troieni impotriva corabiilor grecesti, pe care le incendiaza, Hector ramine singur, afara din cetate, sa-l infrunte pe Achilles (v. si Achilles). El este fugarit de trei ori in jurul zidurilor Troiei de catre eroul „cel iute de picior” si cade, rapus de mina lui, sub privirile ingrozite ale parintilor sai, care urmaresc lupta de sus, de pe ziduri. Cadavrul lui Hector e legat de carul lui Achilles si tirit de catre acesta prin pulbere, apoi dus in tabara ahee. Mai tirziu, la cererea si la rugamintile lui Priamus, Achilles il inapoiaza troienilor, care-l ard pe rug, cu mare cinste.

prohab, prohaburi, s.n. (reg.) 1. slitul, deschizatura din fata a pantalonilor barbatesti; despicatura in dreptul taliei, a rochiei sau a fustei. 2. haina, rufa rupta; zdreanta. 3. incretitura de fusta. 4. fiecare din cele doua clape care astupa pe dinauntru deschizaturile dinainte ale cioarecilor (ca sa nu se vada camasa). 5. motiv ornamental in cojocarie format din mai multe motive de broderie. 6. taietura mare de cutit. 7. prapad.

GUSA ~i f. 1) (la pasari) Portiune dilatata (in forma de punga) a esofagului, in care sta hrana inainte de a trece in stomac. ◊ ~a-porumbelului (sau porumbului) a) planta erbacee cu tulpina ramificata, cu flori albe-verzui si cu frunze negre, stralucitoare; b) planta erbacee cu tulpina inalta, cu flori albe, dispuse in panicul, si cu fructe capsule. 2) (la animale amfibii) Portiune de pe pielea maxilarului inferior, care ajuta la respiratie. 3) (la reptile) Barbie, de obicei de alta culoare decat cea a corpului. 4) (la oameni) Umflatura (in partea de dinainte a gatului) formata ca urmare a cresterii excesive si patologice a glandei tiroide. 5) (la unii oameni) Cuta de grasime sub barbie. 6) fam. Parte inferioara a gatului; gatlej. /<lat. geusial

AVANSCENA, avanscene, s. f. 1. Partea de dinainte a scenei, cuprinsa intre cortina si rampa. 2. Fiecare dintre cele doua loji asezate langa scena. – Din fr. avant-scene.

AVANSCENA, avanscene, s. f. 1. Partea de dinainte a scenei, cuprinsa intre cortina si rampa. 2. Fiecare dintre cele doua loji asezate langa scena. – Fr. avant-scene.

ANTETREN s.n. cele doua roti (si trasura pe care o poarta) care constituie partea de dinainte (detasabila) a unui tun, a unei bucatarii de campanie etc. [Dupa fr. avant-train].

RAS- (Inaintea vocalelor si a consoanelor sonore, in forma raz-) Element de compunere care: 1. a) formeaza, de la verbe, derivate care exprima o imprastiere, o repetare sau o intensificare a actiunii exprimate de verbul simplu; b) formeaza, de la adjective, derivate care exprima intensificarea insusirii exprimate de adjectivul simplu; c) (rar) formeaza, de la substantive, derivate care exprima ideea de intensitate in raport cu substantivul simplu; d) formeaza, de la substantive denumind grade de rudenie, derivate care indica generatii departate; e) formeaza, de la adverbe de timp, derivate indicand un timp mai indelungat decat cel exprimat de adverbul simplu; 2. a) formeaza, de la verbe, derivate care exprima ideea revenirii la o stare mai veche; b) formeaza, de la verbe, derivate care exprima ideea modificarii (in sens negativ) a situatiei dinainte; 3. formeaza, de la verbe, substantive si adjective, derivate cu sensul mai departat de cel al cuvantului simplu. [Var.: raz-] – Din sl. ras-, raz-.

PREVEDEA vb. tr. 1. a deduce evolutia evenimentelor viitoare plecand de la cele prezente; a anticipa ceea ce s-ar putea intampla; a previziona. ◊ a intrezari. 2. a organiza dinainte. 3. (despre legi) a stabili, a specifica. 4. a echipa, a inzestra cu... (< fr. prevoir, dupa lat. praevidere)

VETERAN s. m. 1. ostas roman liberat din armata, improprietarit si declarat cetatean roman (in cazul cand nu era mai dinainte). 2. soldat aflat de multa vreme in armata, care a luat parte la mai multe campanii. 3. (fig.) cel care a imbatranit intr-o functie, intr-o institutie. (< fr. veteran, lat. veteranus)

PISC² ~uri n. 1) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; varf; culme; creasta; coama; spinare; crestet. 2) Capatul de dinainte, ascutit si incovoiat in sus al unei luntre; bot. 3) pop. Parte a carului sau a saniei in care se fixeaza protapul. /Orig. nec.

ANTERIOR, -OARA, anteriori, -oare, adj. 1. (Temporal) Precedent. ◊ (Adverbial) cele petrecute anterior. 2. (Local) Care este asezat in fata. ♦ (Despre sunete) Al carui punct de articulatie este situat in partea dinainte a cavitatii bucale. [Pr.: -ri-or] – Fr. anterieur (lat. lit. anterior).

ADUNARE, adunari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aduna si rezultatul ei. ♦ (Articulat, cu valoare de interjectie) Semnal dat pentru strangerea unei trupe etc. intr-o formatie ordonata. 2. Una dintre cele patru operatii aritmetice, care consta in totalizarea mai multor numere intr-unul singur. 3. Grup de oameni stransi la un loc cu un anumit scop. ♦ (Urmat de determinari) Organ reprezentativ constituit dupa norme dinainte fixate, capabil sa ia anumite hotarari. ◊ Marea Adunare Nationala = organ suprem al puterii de stat in Republica Populara Romana. 4. Culegere, colectie (de texte). 5. (Inv.) Petrecere.

MANEVRA, manevre, s. f. 1. (De obicei la pl.) Deplasare organizata si rapida a unor unitati militare pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui; p. ext. lupta. ♦ Pregatire tactica a unei armate sau a unei flote, in conditii asemanatoare cu cele de razboi. 2. Ansamblu de operatii executate pentru a alcatui sau a desface o garnitura de tren, pentru a deplasa vagoanele in directia voita etc. ♦ Ansamblu de operatii executate pentru deplasarea unei nave in directia voita, in special la acostare sau la iesirea din port. ♦ (Concr.) Parama folosita la legarea si la manuirea panzelor, la legarea catargelor etc. 3. Manipulare a unui aparat, a unui dispozitiv tehnic etc. ♦ (Med.) Totalitatea miscarilor executate, dupa un plan dinainte stabilit, in cursul unei interventii. Manevra obstetricala. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Uneltire intreprinsa de cineva pentru a-si atinge scopurile; tertip. – Din fr. manœuvre.

TERMEN I. s. n. 1. data dinainte fixata pentru executarea unei plati, obligatii etc.; scadenta. 2. interval de timp (dinainte stabilit) in limita caruia trebuie sa se infaptuiasca, sa se intample ceva. 3. eveniment viitor si sigur in ce priveste producerea lui, dar incert in ceea ce priveste data la care se va produce. 4. (despre ostasi) in termen = in curs de satisfacere a serviciului militar. II. s. m. 1. cuvant, vorba, expresie. 2. fiecare dintre elementele unei comparatii. 3. (mat.) fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele ce alcatuiesc o progresie sau un raport. 4. element primar al unui enunt sau sistem logic. ♦ fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. 5. (fiz.) termen spectral = marime proportionala cu energia oricareia dintre starile in care se poate afla un atom. 6. (fig.; pl.) relatie (buna sau rea) cu cineva. (< lat. termen, dupa fr. terme)

CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Mica piesa de lemn cu o forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prajinilor, folosit in forajul prin percutie sau in cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (in preajma Rusaliilor) de un grup de flacai; melodie dupa care se executa acest dans; calusar (1), calusel (4). – Cal + suf. -us.