Rezultate din textul definițiilor
AUTOSTRADA, autostrazi, s. f. Sosea moderna de mare capacitate, rezervata exclusiv circulatiei autovehiculelor si avand de obicei cele doua sensuri de circulatie separate intre ele. [Pr.: a-u-] – Din fr. autostrade, it. autostrada.
A FORTIORI adj. (Despre rationamente) Care consta in trecerea de la o judecata la alta, in favoarea celei de-a doua judecati existand tot atatea temeiuri sau temeiuri in plus. – Loc. lat.
abandonic, -a adj., s.m. f. (cel) care traieste teama patologica de a fi abandonat. (< fr. abandonnique)
ABATERE, abateri, s. f. 1. Actiunea de a (se) abate2 si rezultatul ei. ◊ Expr. Abatere de la regula = exceptie. ♦ Incalcare a unei dispozitii cu caracter administrativ sau disciplinar. 2. Diferenta dintre valoarea efectiva sau valoarea-limita admisa a unei marimi si valoarea ei nominala. ♦ (Tehn.) Diferenta dintre valoarea reala si cea proiectata a unei piese. – V. abate2.
aberatie s. f. 1. abatere de la normal sau corect; (p. ext.) idee, notiune, comportament; aberanta; absurditate. ♦ (biol.) abatere de la tipul normal al speciei. ◊ ~ cromozomiala = modificare a numarului de cromozomi caracteristici speciei. 2. (fiz.) formare a unei imagini produse intr-un sistem optic. ◊ ~ cromatica = defect al imaginilor produse de lentile, constand in formarea de irizatii pe marginea imaginilor. 3. unghi format de directia adevarata si de cea aparenta din care este vazut un astru de pe Pamant. (< fr. aberration, lat. aberratio)
ABIA adv. 1. (Modal) Cu greu, cu greutate; anevoie. 2. (Cantitativ, intensiv) foarte putin, aproape deloc. 3. (Temporal) De foarte putina vreme; de indata ce, numai ce; chiar atunci, tocmai. 4. cel putin; macar, barem. – Lat. ad vix.
abonat, -a adj., s.m. f. 1. beneficiar al unui abonament. 2. (fam.) (cel) care frecventeaza o familie, un local etc. (< abona)
abreviator s. m. cel care abreviaza scrierile unui autor. (< fr. abreviateur, lat. abbreviator)
absenteist, -a adj., s.m. f. (cel) care practica absenteismul. (< fr. absenteiste)
absolut, -a I. adj. 1. care nu comporta nici o restrictie, neconditionat. 2. total, complet, desavarsit. ◊ adevar ~ = adevar care reprezinta cunoasterea completa a realitatii; (fiz.) miscare ~a = deplasarea unui corp fata de un sistem de referinta fix; zero ~ = temperatura cea mai joasa posibila (-273 ºC). 3. (mat.; despre marimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ valoare ~a = valoare aritmetica a unui numar algebric, facand abstractie de semnul sau; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. II. s. n. principiu vesnic, imuabil, infinit, la baza universului. ♦ ceea ce exista in sine si prin sine. III. adv. cu desavarsire, exact. (< lat. absolutus, fr. absolu)
absolvent, -a s.m. f. cel care a absolvit o forma de invatamant. (< germ. Absolvent, lat. absolvens)
abstinent, -a adj., s.m. f. (cel) care practica abstinenta. (< fr. abstinent, lat. abstinens)
abstractizare s. f. operatie a gandirii constand in a degaja din multimea insusirilor si legaturilor fenomenelor si obiectelor pe cele fundamentale, esentiale, generale; abstractie. (< abstractiza)
ACADEMIE, academii, s. f. 1. Societate de invatati, de literati, de artisti etc. creata pentru dezvoltarea stiintelor si a artelor; inalta institutie culturala care reuneste pe cei mai de seama savanti si artisti. 2. Scoala de invatamant superior. [Acc. si: (dupa lat.) academie] – Din fr. academie, lat. academia.
ACASA adv. In sau spre casa in care locuiesti; fig. la locul natal, in sau catre patrie. ◊ cei de-acasa = rudele apropiate, familia; p. ext. conationalii. ◊ Expr. Asa (sau acum) mai vii de-acasa = acum inteleg sau admit ce spui. – A3 + casa.
ACceleRAT, -A, accelerati, -te, adj. Care este iutit, grabit; care are o frecventa mai mare decat cea normala. Ritm accelerat. Respiratie accelerata. ◊ Tren accelerat (si substantivat n.) = tren cu viteza mai mare decat a personalului (si care nu opreste in toate garile). – V. accelera.
ACOLO adv. In acel loc (relativ) indepartat (de cel care vorbeste); in alt loc. ◊ (Precedat de diferite prepozitii, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam in locul acela. De (sau dintr-) acolo = din partea aceea, din locul acela. Intr-acolo = spre acel loc, spre directia aceea. De (pe) acolo = cam din acel loc. Pana acolo... = pana la situatia..., la imprejurarea (care depasete limita ingaduita)... ◊ Expr. (Reg.) (Pan') pe-acolo = peste masura, din cale-afara (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai la tine (sau in mana etc.)? Ce faci acolo ? = cu ce te ocupi (chiar in momentul de fata)? Fugi de acolo! = da' de unde! nici gand! imposibil! Ce am eu de-acolo? = ce ma priveste, ce avantaj am din asta? [Acc. si acolo] – Lat. eccum-[i]lloc.
ACTUALISM s. n. Principiu metodologic de cercetare a istoriei Pamantului, bazat pe compararea fenomenelor geologice din trecut cu cele actuale. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualisme.
ACVARIU, acvarii, s. n. 1. Vas sau bazin de sticla sau de ciment cu apa, in care se tin plante sau animale acvatice vii in conditii asemanatoare cu cele din natura. ♦ Sala sau cladire care adaposteste astfel de bazine, in scopuri stiintifice sau pentru a fi prezentate publicului. 2. Institutie stiintifica specializata in studiul animalelor acvatice. – Din lat. aquarium, it. aquario.
AD-HOC adv. Anume pentru acest scop, de circumstanta. ◊ (Adjectival; in expr.) Divan (sau adunare) ad-hoc = fiecare dintre cele doua adunari speciale care s-au intrunit in 1857 (la Iasi si la Bucuresti) si au cerut unirea tarilor romanesti. – Din lat. ad hoc.
ADJUDECA, adjudec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotarare judecatoreasca) un bun scos la licitatie persoanei care ofera pretul cel mai mare. – Din lat. adjudicare.
ADJUTANT, adjutanti, s. m. 1. Ofiter atasat unui comandant sau unui sef militar intr-o unitate militara, indeplinind atributii similare unui secretar; ofiter care face parte dintr-un stat-major; aghiotant. 2. (Iesit din uz) Grad pentru personalul aviatic corespunzator plutonierului; persoana avand acest grad ♦ cel mai mare grad de subofiter; persoana avand acest grad. – Din fr. adjudant.
ADOLESCENTA s. f. Perioada a vietii omului cuprinsa intre varsta pubertatii si cea adulta, in care are loc maturizarea treptata a functiunilor fizice si psihice ale organismului. – Din fr. adolescence, lat. adolescentia.
ADORA, ador, vb. I. Tranz. 1. A iubi in cel mai inalt grad, fara limita, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slavi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare.
ADRESA, adrese, s. f. 1. Indicatie (pe scrisori, pe colet etc.) cuprinzand numele si domiciliul destinatarului. ♦ Date care indica domiciliul unei persoane. ◊ Expr. (A spune, a vorbi etc. ceva) la adresa cuiva = (a spune, a vorbi etc. ceva) cu privire la cineva. A gresi adresa = a) a nimeri in alt loc sau la alta persoana decat cea indicata; b) (fam.) a avea o parere gresita despre cineva sau ceva, a se insela asupra cuiva. 2. Comunicare oficiala facuta in scris de o organizatie, o institutie etc. 3. (Inform.) Expresie (numerica) pentru localizarea informatiei in memorie (3). – Din fr. adresse.
ADUCTIE, aductii, s. f. 1. Constructie hidrotehnica destinata transportarii unui fluid de la punctul de captare pana la cel de folosire. 2. Miscare efectuata de un muschi aductor. [Var.: aductiune s. f.] – Din fr. adduction, lat. adductio, -onis.
ADUNARE, adunari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aduna si rezultatul ei. 2. Una dintre cele patru operatii aritmetice, care consta in totalizarea mai multor numere intr-unul singur. 3. Intrunire a mai multor persoane in scopul discutarii unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊ Adunare constituanta = adunare alcatuita din reprezentanti alesi in vederea votarii sau modificarii unei constitutii. Adunare legislativa = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunta prin vot asupra proiectelor de legi. Adunare nationala = a) organ suprem al puterii de stat in unele tari; b) organ de stat cu functii legislative sau consultative. Adunare generala = adunare cu participarea generala a membrilor in anumite organizatii, intreprinderi etc. 4. Concentrare a unor fiinte intr-un singur loc. 5. (Articulat, cu valoare de interjectie) Semnul dat pentru strangerea intr-o formatie ordonata a unei trupe sau a unui grup organizat. 6. Culegere, colectie (de texte). 7. (Inv. si reg.) Petrecere. – V. aduna.
AEROIONIZATOR, aeroionizatoare, s. n. Aparat pentru concentrarea anionilor negativi intr-o incapere in scopul obtinerii unui aer asemanator celui natural. [Pr.: a-e-ro-i-o-] – Din fr. aeroionisateur.
AEROLIT, aeroliti, s. m. Meteorit format in cea mai mare parte din silicati, cu aspect de piatra, care cade pe pamant. [Pr.: a-e-] – Din fr. aerolithe.
AFECTUOS, -OASA, afectuosi, -oase, adj. Care manifesta simpatie, prietenie pentru cei din jur; prietenos. ♦ Tandru, dragastos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. affectueux, lat. affectuosus.
AFELIU s. n. Punctul cel mai departat de Soare de pe orbita unei planete. – Din fr. aphelie.
AGFACOLOR adj. (In sintagma) Procedeu agfacolor = procedeu de obtinere a imaginii colorate prin suprapunerea a trei straturi fotosensibile la culorile primare sau la cele fundamentale, utilizat in fotografie si cinematografie. – Din germ. Agfakolor.
AGNOZIE s. f. Pierdere sau tulburare a functiilor intelectuale de recunoastere a celor vazute, auzite, pipaite. – Din fr. agnosie.
AHEI s. m. pl. 1. Populatie indo-europeana asezata la inceputul mileniului al doilea i.Hr. in Pelopones, unde a intemeiat puternice centre de civilizatie. ♦ Una dintre cele patru ramuri ale vechilor greci. 2. Denumirea generala a vechilor triburi grecesti la Homer. – Cf. Ahaia (n. pr.).
AJUTOR, -OARE, ajutori, -oare, s. m. si f., s. n. 1. S. m. si f. Persoana care ajuta pe alta intr-o activitate oarecare (secundand-o si subordonandu-i-se). 2. S. n. Sprijin, participare la efortul cuiva; indrumare (in imprejurari dificile); asistenta acordata cuiva; ajutorinta. ◊ A fi de (sau a veni, a sta in) ajutor (cuiva) = a fi de folos (cuiva), a-l sprijini. ♦ Drept banesc acordat salariatilor in cazul pierderii temporare a capacitatii de munca. ♦ Sprijin banesc. ♦ (Cu valoare de interjectie) Strigat al celor care se afla in primejdie. – Lat. adjutor, -is, adjutorium.
ALATURI adv. 1. (Local) Langa cineva sau ceva, la dreapta sau la stanga cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adj. De alaturi = vecin, invecinat. ◊ Expr. (Fam.) A nimeri (sau a fi, a merge, a calca) alaturea cu drumul = a gresi (in comportare, in pareri etc.). ♦ In alt punct decat cel vizat (dar foarte aproape de acesta). 2. (Modal) Unul langa altul, unul impreuna cu altul (sau cu altii). ◊ Loc. prep. Alaturi de... (sau, rar, cu...) = pe acelasi plan, pe langa. ◊ Expr. A fi alaturi de cineva = a fi solidar cu cineva. [Var.: alaturea adv.] – A3 + lature.
ALBASTRIME, (2) albastrimi, s. f. 1. Calitatea de a fi albastru; culoare albastra. 2. Intindere de culoare albastra; spatiu albastru. 3. (Inv., peior.) Termen cu care taranii numeau uneori pe cei imbracati oraseneste; p. ext. ciocoime. – Albastru + suf. -ime.
ALBUS, albusuri, s. n. 1. Substanta alba-transparenta, vascoasa, compusa in cea mai mare parte din albumina, care inconjoara galbenusul oului de pasari, reptile, pesti etc. 2. (Rar) Sclerotica. – Alb + suf. -us.
ALDE art. invar. (Pop. si fam.) 1. Oameni ca...; specimene de felul..., de tagma... ♦ Lucruri, intamplari de felul... 2. cei din familie, din jurul cuiva; al lui... 3. (Precedand un nume propriu, un nume de rudenie etc.) Alde Ion – Al + de4.
ALIBI, alibiuri, s. n. 1. Dovada de nevinovatie rezultata din constatarea ca, la data savarsirii infractiunii, cel invinuit se afla in alta parte decat la locul savarsirii ei. 2. Mijloc de aparare care aduce in sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuza, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici) un alibi = a (nu) detine (nici) o proba, a (nu) avea (nici) o motivare. – Din fr. alibi.
ALT, ALTA, alti, alte, adj. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina nu este aceeasi sau acelasi cu fiinta sau lucrul despre care a fost vorba, care este de fata sau este cel obisnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Cate alte = multe. [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].
ALTERN, -A, alterne, adj. (In sintagmele) Unghiuri alterne (interne sau externe) = fiecare dintre cele doua perechi de unghiuri formate de o parte si de alta a doua drepte taiate de o secanta. Frunze (sau flori) alterne = frunze (sau flori) asezate de o parte si de alta a tulpinii sau a ramurilor, la niveluri diferite. Sistem altern = sistem de agricultura bazat pe alternarea culturilor. – Din fr. alterne, lat. alternus.
ALUMOSILICAT, alumosilicati, s. m. Sare naturala a acizilor silicici, in a carei structura cristalina o parte din ionii de siliciu sunt inlocuiti cu cei de aluminiu. – Din fr. alumosilicate.
ALUN, aluni, s. m. Arbust cu frunze rotunde, paroase pe dos, cu flori monoice, cele mascule sub forma de amenti, si cu fructe comestibile (Corylus avellana). – Din aluna.
AMANUNT, -A, amanunti, -te, s. n., adj. 1. S. n. Element secundar, neesential al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment, detaliu; (rar) amanuntime. ◊ Loc. adj. si adv. Cu amanuntul = cu bucata, in detaliu, in mici cantitati. Comert cu amanuntul. ◊ Loc. adv. (Cu) de-amanuntul sau pana in cele mai mici amanunte sau in amanunt, in toate amanuntele = pana in cele mai mici detalii; minutios. 2. Adj. (Inv.) Amanuntit2. [Var.: (reg.) amarunt s. n.] – A3 + manunt „marunt”.
AMANA, aman, vb. I. Tranz. 1. A trece la indeplinirea unei actiuni intr-un moment ulterior celui stabilit initial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mane (= maine).
AMANAT2, -A, amanati, -te, adj., adv. 1. Adj. Care a fost sau va fi indeplinit la un moment ulterior celui stabilit initial. 2. Adv. (inv. si reg.) Tarziu, dupa mult timp. – V. amana.
AMBASADOR, ambasadori, s. m. Reprezentant diplomatic cu rangul cel mai inalt. ♦ Persoana trimisa cu o misiune speciala pe langa un stat sau un for international. – Din fr. ambassadeur.
AMBITUS subst. Intindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav pana la cel mai inalt. – Din fr. ambitus.
AMBULANTA, ambulante, s. f. Instalatie sanitara mobila, in spatele frontului, care da ranitilor primele ajutoare. ♦ Vehicul special amenajat pentru transportul la spital al celor accidentati sau grav bolnavi; salvare. – Din fr. ambulance.
AMELIORARE, ameliorari, s. f. 1. Actiunea de a (se) ameliora si rezultatul ei; imbunatatire, indreptare, amelioratie. 2. Proces de creare a unei noi rase de animale si noi soiuri de plante de cultura sau de imbunatatire a celor existente. [Pr.: -li-o]. – V. ameliora.
AMFIMACRU, amfimacri, s. m. Unitate ritmica formata din trei silabe, dintre care prima si ultima sunt lungi, iar cea din mijloc scurta. – Din fr. amphimacre.
AMFIPROSTIL, amfiprostiluri, s. n. Templu care are cate un portic pe fatada anterioara si unul pe cea posterioara. – Din fr. amphiprostyle.
AMFOTONIE s. f. Stare de hiperactivitate a sistemului nervos simpatic si a celui parasimpatic. – Din fr. amphotonie.
AMIGDALA, amigdale, s. f. (Anat.) Fiecare dintre cele doua glande de natura limfatica, situate de o parte si alta a omusorului. – Din fr. amygdale.
AMIRAL, amirali, s. m. I. cel mai mare grad in marina militara, corespunzator gradului de general-colonel din armata terestra; persoana care poarta acest grad. II. Fluture de zi, mare, foarte frumos colorat, ale carui larve traiesc pe urzici (Vanessa atalanta). – Din fr. amiral.
ANASON s. m. Planta erbacee aromatica cu flori mici si albe, cultivata pentru uleiul eteric si substantele grase care se extrag din fructe cu diverse intrebuintari in industria alimentara si cea farmaceutica (Pimpinella anisum). ♦ Bautura alcoolica preparata din fructele acestei plante. [Var.: anison s. m.] – Din tc. anason.
APOGEU, apogee, s. n. 1. Punct culminant in dezvoltarea unui fenomen, a unei actiuni etc. 2. Punctul cel mai departat de pamant la care se afla un astru pe orbita sa. – Din fr. apogee.
APOSTOL, (I) apostoli, s. m. I. 1. (In religia crestina) Nume dat fiecaruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar crestin de la inceputul crestinismului. 2. Adept si propagator inflacarat al unei idei, al unei doctrine etc. II. (La sg.) Carte de ritual crestin, cuprinzand fapte atribuite Apostolilor (I 1) si scrisorile lor adresate diferitelor persoane si comunitati. – Din sl. apostolu.
APSIDA apside, s. f. Fiecare din cele doua puncte extreme ale axei mari a orbitei pe care un corp ceresc o descrie in jurul altuia – Din fr. apside, lat. apsida.
ASTRAGAL, astragale, s. n. 1. Unul din cele doua oase mai mari ale tarsului. 2. Element decorativ de sectiune semicirculara, care separa fusul coloanei de capitel. – Din fr. astragale, lat. astragalus.
AURICUL, auricule, s. n. Fiecare dintre cele doua despartituri de sus ale inimii; atriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. auricule, lat. auricula.
AUSPICIU, auspicii, s. n. 1. (In antichitatea romana) Prevestire facuta de auguri (1); augur (2). ◊ Expr. Sub cele mai bune auspicii = in imprejurari extrem de favorabile. 2. (In expr.) Sub auspiciile cuiva = sub patronajul, sub protectia cuiva. [Pr.: a-us-] – Din lat. auspicium, fr. auspice.
AUSTRALOPITEC, australopiteci, s. m. Maimuta fosila cu insusiri apropiate de cele umane, care a trait in Africa. [Pr.: a-us-] – Din fr. australopitheque.
AUTODAFE, autodafeuri, s. n. 1. Ceremonie in cursul careia cei condamnati de inchizitie pentru erezie erau pusi sa revina la credinta parasita. 2. Ardere pe rug la care erau condamnati, in timpul inchizitiei, cei socotiti eretici; p. ext. actiune care duce la distrugerea prin foc. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodafe.
AUTODOTA, autodotez, vb. I. Refl. A-si procura prin mijloace proprii cele necesare activitatii. [Pr.: a-u-] – Auto1- + dota.
AUTONOMIE s. f. 1. Drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei nationalitati sau al unei minoritati nationale etc.) de a se administra singur, in cadrul unui stat condus de o putere centrala. ♦ Situatie a celui care nu depinde de nimeni, care are deplina libertate in actiunile sale. 2. Distanta maxima pana la care se poate deplasa un avion, o nava, un vehicul, fara a avea nevoie sa se aprovizioneze cu combustibil. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomie, lat. autonomia.
AVAET s. n. Impozit incasat in Tara Romaneasca (in sec. XVIII-XIX) de la cei care erau numiti in slujbe. – Din tc. havaet „venituri”.
AVANSCENA, avanscene, s. f. 1. Partea de dinainte a scenei, cuprinsa intre cortina si rampa. 2. Fiecare dintre cele doua loji asezate langa scena. – Din fr. avant-scene.
AVA2, ave, s. f. Unealta de pescuit formata din trei fasii de plasa, care se asaza vertical in apa cu ajutorul unor bucati de pluta prinse la marginea lor superioara si al unor bucati de plumb la cea inferioara. – Din tc., bg. av.
AVOCAT, -A, avocati, -te, s. m. si f. Persoana care are profesiunea de a acorda asistenta juridica celor interesati. ◊ Expr. A se face (sau a fi) avocatul cuiva = a lua apararea insistenta a cuiva. [Var.: advocat, -a s. m. si f.] – Din fr. avocat, lat. advocatus.
AL, A, ai, ale, adj. dem. (Pop. si fam.) cel, cea. Al om. [Gen.-dat. sg.: alui, alei; gen.-dat. pl.: alor] – Lat. illum, illa.
ASTALALT, ASTALALTA, astialalti, astelalte, pron. dem., adj. dem. (Pop. si fam.) Acesta (din doi) care este in apropierea noastra, cel mai aproape de noi. A venit astalalt. Partea astalalta. [Gen.-dat. sg.: astuilalt, asteilalte si asteilalte; gen.-dat. pl.: astorlalti, astorlalte]. – Ast + alalt (= alalalt).
BACI, baci, s. m. 1. Cioban care conduce o stana. 2. cel care castiga si arunca primul la jocul de arsice. – Et. nec.
BALAMA, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic format din doua piese articulate pe un ax, dintre care cel putin una se invarteste dupa montare in jurul axului, spre a permite unei usi, unei ferestre, unui capac de lada etc. sa se inchida si sa se deschida prin rotire partiala; sarniera, tatana. ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Incheieturi, articulatii ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slabi sau a i se m**a (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (sau tine) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza batranetii, a oboselii, a fricii). A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Din tc. baglama.
BALANTA, balante, s. f. 1. Instrument pentru masurarea greutatii corpurilor prin echilibrarea lor cu greutati etalonate. ◊ Balanta romana = cantar cu o singura greutate etalonata, care se deplaseaza pe bratul lung al parghiei inelate de al carei punct fix este atarnat un talger pentru obiectele de cantarit. ◊ Expr. A pune in balanta = a compara doua lucruri sau doua fapte, atitudini, idei diferite. ♦ (Sg. art.) Numele unei constelatii din emisfera australa. 2. (Fin.) Comparatie, raport intre mai multi indicatori care trebuie echilibrati; (concr.) tabel, situatie care contine o asemenea operatie etc. ◊ Balanta de verificare = operatie contabila de totalizare a cifrelor din debit si a celor din credit; situatia conturilor la o anumita data. Balanta comerciala (a unei tari) = raportul dintre valoarea generala a importului si cea a exportului. – Din fr. balance.
BAN1, bani, s. m. 1. Unitate monetara si moneda egala cu a suta parte dintr-un leu; p. restr. moneda marunta, divizionara a leului. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plati) un ban (chior) sau doi bani= a nu valora nimic, a nu avea nici o valoare. 2. Echivalent general al valorii marfurilor (fiind el insusi o marfa); moneda de metal sau hartie recunoscuta ca mijloc de schimb si de plata; argint (2). ◊ Expr. A trai (pe langa cineva) ca banul cel bun = a fi foarte pretuit (de cineva). A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede ca un lucru este adevarat. ♦ (La pl.) Avere in numerar; parale. ◊ Expr. A fi doldora (sau plin) de bani = a fi foarte bogat. A avea bani (stransi) la ciorap sau a strange bani la ciorap = a avea sau a face economii, a avea sau a strange o suma de bani; a fi zgarcit. Fecior (sau baiat) de bani gata = fiu de oameni avuti care face extravagante cu banii primiti sau mosteniti de la parinti. – Et. nec.
BAN2, bani, s. m. 1. Guvernator al unei regiuni de granita in Ungaria feudala. 2. (Titlu si functie de) mare dregator in Tara Romaneasca dupa sec. XV; (si in forma mare ban) (titlu purtat de) boierul care guverna Banatul Severinului, apoi Oltenia. ♦ (In Muntenia) cel mai inalt rang boieresc; persoana care detinea acest rang. – Cf. magh. ban, scr. ban.
BARCAGIU, barcagii, s. m. cel care are meseria de a conduce o barca; luntras. – Barca + suf. -agiu.
BAREM1 adv. Macar, cel putin, batar. [Var.: baremi, barim adv.] – Din bg., scr. barem.
BAS, (1) s. n., (2) basi, s. m., (3) basuri, s. n. 1. S. n. sg. Registrul cel mai jos al vocii barbatesti; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cantaret a carui voce se plaseaza in acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care detine in orchestra un rol analog cu acela al basului (2) intr-un cor. – Din it. basso, fr. basse.
BASE-BALL s. n. Joc sportiv nord-american, practicat intre doua echipe de cate noua jucatori cu o minge ca cea de oina, care se lanseaza cu un batator spre terenul echipei adverse, de unde poate fi trimisa inapoi tot prin lovire cu batatorul. [Pr.: beiz-bol] – Cuv. engl.
BAS1- (Inv.) Element de compunere avand sensul de „principal, cu gradul cel mai inalt”, izolat din cuvinte turcesti care denumeau functii sau ranguri (bas-aga, bas-caimacam etc.) si folosit uneori la formarea de substantive. – Din tc. bas.
BAS-BOIER, bas-boieri, s. m. (Inv.) cel mai de seama boier al tarii; p. ext. boier mare. – Bas1+Boier.
BATARD, -A, batarzi, -de, adj. (Despre scriere) Care este intermediar intre scrierea ronda si cea cursiva; (despre penite) care are forma potrivita spre a servi la acest fel de scriere; bastard. ♦ (Substantivat, f.) Litera din aceasta scriere. – Din fr. batard.
BATAR adv. (Reg.) cel putin, macar, barem1. ♦ (Cu valoare de conjunctie, urmat de „ca”) Cu toate ca, desi. [Var.: batar adv.] – Din magh. bator.
BANICER, baniceri, s. m. 1. Meserias care face cosuri sau banite din coaja de tei. 2. cel care masoara cereale cu banita. 3. Banicioara. – Banita + suf. -ar.
BARBIE, barbii, s. f. 1. Parte a fetei formata de proeminenta maxilarului inferior; barba. ◊ Barbie dubla = gusa de sub barbie la persoanele grase. 2. Parte carnoasa care atarna sub falca de jos la unele animale. ♦ (La pl.) cele doua lame rosii, carnoase, care atarna de o parte si de alta sub ciocul gainilor. 3. Dispozitiv de lemn aplicat la baza viorii, pe care se sprijina barbia (1) violonistului. – Barba + suf. -ie.
BAZA, baze, s. f. Joc de copii in care partenerii lovesc pe la spate, pe rand, cu palma in palma asezata la subsuoara bratului opus a celui care se pune „baza” si care trebuie sa ghiceasca cine l-a lovit, in timp ce partenerii de joc striga „bazzz!”. – Baz + suf. -a.
BAZOI s. n. (Pop.) Coarda cu timbrul cel mai de jos a unor instrumente muzicale. – Baz + suf. -oi.
BENJAMIN s. m. (Rar) cel mai mic copil al unei familii; cel mai tanar membru al unui grup. – Din fr. benjamin.
BENZOPURPURINA s. f. Substanta coloranta care constituie unul dintre cei mai importanti coloranti rosii pentru bumbac. – Din fr. benzopurpurine.
BERBEC, berbeci, s. m. I. 1. Masculul oii; arete. 2. (La sg. art.) Constelatie din emisfera boreala; unul din cele douasprezece semne ale zodiacului. ◊ Zodia berbecului = perioada dintre 21 martie si 21 aprilie, cand soarele trece in dreptul berbecului (I 2). II. 1. Masina de razboi intrebuintata odinioara la spargerea zidurilor si portilor unei cetati asediate. 2. Greutate mare, actionata mecanic sau manual, care prin cadere, serveste la baterea pilonilor, la batucit pamantul, la spargerea bucatilor mari de fonta etc. [Var.: berbece s. m.] – Lat. berbex, -ecis (= vervex).
BIOBIBLIOGRAFIE, biobibliografii, s. f. Biografia unui autor impreuna cu titlurile lucrarilor lui si ale celor privitoare la viata si la activitatea lui. [Pr.: bi-o-bi-bli-o-] – Din fr. biobibliographie.
BIOCONSTIINTA, bioconstiinte, s. f. Forma de constiinta atribuita animalelor, mai ales celor superioare. [Pr.: bi-o-con-sti-in-] – Bio- + constiinta.
BLASFEMATOR, -OARE, blasfematori, -oare, adj., s. m. si f. (Livr.) (Persoana) care defaimeaza (cele sfinte). – Din fr. blasphematoire.
BOGDAPROSTE interj. (Pop.; adesea substantivat) Cuvant de multumire adresat celui care da ceva de pomana. ◊ Loc. adj. De bogdaproste = de pomana. ◊ Expr. Ca un pui de bogdaproste = (despre copii) nenorocit, prapadit. (Fam.) A umple de bogdaproste = a ocari (2). [Var.: bodaproste interj.] – Din bg. bog da prosti.
BOICOT, boicoturi, s. n. Interdictie declarata impotriva unui individ, a unui grup social, a unui stat etc. prin care se stabileste refuzul de a cumpara, a vinde sau a intretine orice fel de relatii cu cei supusi acestui procedeu. – Din boicota (derivat regresiv).
BOIER, boieri, s. m. 1. Mare stapan de pamant (care detinea, uneori, si o functie inalta in stat); persoana din aristocratia feudala; nobil; p. ext. stapan. ♦ (Fam.) Persoana cu atitudini, obiceiuri sau pretentii de aristocrat. 2. (Inv.) Titlu de politete (echivaland cu „domnule”), adresat persoanelor instarite, celor cu functii administrative etc. – Din sl. boljarinu (pl. boljare).
BOLBOROSI, bolborosesc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A vorbi nedeslusit. ♦ A vorbi intr-o limba straina (pe care ascultatorii nu o inteleg). 2. Intranz. (Despre lichide) A galgai, a scoate un zgomot asemanator cu cel al apei care fierbe. ♦ (Pop.) A chiorai. – Formatie onomatopeica.
BOMBANEALA, bombaneli, s. f. Faptul de a bombani; vorbe spuse de cel care bombaneste; bombanire. – Bombani + suf. -eala.
BORD, borduri, s. n. Marginea din stanga sau cea din dreapta a puntii unei ambarcatii (mari). ◊ Jurnal de bord = registru in care se inregistreaza toate evenimentele importante petrecute in cursul calatoriei unei ambarcatii sau a unui avion. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) bord = in ambarcatie; p. a**l. in avion. ◊ Expr. A arunca peste bord = a renunta la ceva ca nefiind de folos. – Din fr. bord.
BOSCORODEALA, boscorodeli, s. f. Faptul de a boscorodi; vorbe spuse de cel care boscorodeste. – Boscorodi + suf. -eala.
BOTMAN, botmani, s. m. Sef de echipaj pe o nava; cel mai mare in grad dintre marinarii de la bordul unei nave de comert; nostrom. – Din rus. botman.
BRAHMAN, -A, brahmani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Membru al castei sacerdotale, considerati prima dintre cele patru caste indiene; preot al lui Brahma. 2. Adj. Brahmanic. – Din fr. brahmane.
BRILIANT, briliante, s. n. 1. Diamant slefuit in dubla piramida cu numeroase fatete pentru accentuarea reflexului luminii, folosit ca piatra pretioasa, montat in bijuterii. 2. Numele celui mai mic corp de litera tipografica. [Pr.: -li-ant] – Din fr. brillant, rus. brilant.
BRONHIE, bronhii, s. f. Fiecare dintre cele doua ramificatii ale traheii prin care aerul ajunge in plamani. – Din fr. bronche, lat. bronchia.
BRR interj. I. 1. Exclamatie pe care o scoate cel caruia ii este frig; bruh. 2. Exclamatie care exprima spaima. 3. Exclamatie care exprima dezgustul sau greata. II. Exclamatie cu care oile sunt indemnate la mers. III. (De obicei repetat) Cuvant care imita sunetul tobei. – Onomatopee.
BUFNITA, bufnite, s. f. Cea mai mare pasare rapitoare de noapte, avand penajul de culoare bruna-ruginie cu dungi negre si galbene, cap mare si ochi galbeni-portocalii mari, apropiati unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi; bou-de-noapte, buha, bufna (Bubo bubo). – Bufna + suf. -ita.
BUGLA bugle, s. f. Trompeta din piele care emite un sunet mai moale si mai placut decat cel emis de corn. ♦ (La pl.) Nume generic dat instrumentelor de suflat din alama. – Din fr., engl. bugle.
BULFEU, bulfeie, s. n. Fiecare dintre cele doua speteze care leaga partea de sus a jugului de policioara. – Din magh. belfa.
BURIC, burice, s. n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice ramasa in mijlocul abdomenului dupa caderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. ◊ Expr. Buricul pamantului = centrul pamantului. A se crede (sau a se socoti) buricul pamantului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toti. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primeste hrana din corpul mamei. 2. (In sintagma) Buricul degetului = varful degetului. 3. Compus: buricul-apei = planta erbacee cu flori mici, albe sau rosietice, dispuse in umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: un – buric.
BUTOI, butoaie, s. n. 1. Vas de lemn facut din doage, mai larg la mijloc decat la capete, folosit pentru pastrarea lichidelor, a muraturilor etc.; bute. ◊ Expr. Butoi fara fund = se spune despre cei care beau fara masura. A vorbi ca din butoi = a avea vocea ragusita. ♦ Continutul unui astfel de vas. 2. Partea cilindrica la revolvere, in care se introduc cartusele. – Bute + suf. -oi.
CAFEGIU, cafegii, s. m. 1. (Inv.) Proprietar al unei cafenele sau al unui magazin de cafea; cel care prepara sau vindea cafele. 2. (Inv.) Slujitor la curtea domneasca insarcinat cu prepararea si servirea cafelelor. 3. (Fam.) Barbat care bea cu placere multa cafea (2). – Din tc. kahveci.
CAIMAC, caimacuri, s. n. 1. Pojghita de grasime care apare pe suprafata laptelui fiert sau a iaurtului. ◊ Expr. A lua caimacul = a-si insusi partea cea mai buna. 2. Spuma care se formeaza la suprafata cafelei in urma fierberii. 3. (Rar) Strat (ars) al tutunului din ciubuc, format in jurul si deasupra carbunelui. – Din tc. kaymak.
CALCANEU, calcanee, s. n. Unul dintre cele doua oase ce formeaza calcaiul. – Din fr. calcaneum, lat. calcaneum.
CALEIDOSCOP, caleidoscoape, s. n. Aparat optic format dintr-un cilindru opac in interiorul caruia se gasesc mai multe oglinzi, dispuse astfel incat mici piese viu colorate, aflate la capatul opus celui prin care se priveste, sa formeze, prin rotirea cilindrului, diferite imagini simetrice. ♦ Rubrica intr-o publicatie periodica, emisiune la radio sau la televiziune etc. cu un continut extrem de variat. – Din fr. kaleidoscope.
CALIF, califi, s. m. Titlu purtat, dupa moartea lui Mahomed, de sefii musulmanilor care detineau puterea politica si pe cea religioasa; persoana avand acest titlu. – Din fr. calife.
CALM, -A, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natura) Care se afla in stare de liniste deplina. ◊ Calm ecuatorial = zona ingusta de o parte si de alta a ecuatorului, cu presiune atmosferica scazuta, vanturi slabe si ploi abundente. Calm tropical = zona aflata intre zona alizeelor si cea a vanturilor dominante de vest. Calm plat = stare a marii in care aceasta nu are ondulatii. ♦ (Despre procese) Care se desfasoara linistit. 2. (Despre oameni, despre manifestarile si starile lor sufletesti) Care se stapaneste; stapanit, cumpanit, linistit; p. ext. potolit, domol, asezat, f*******c, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniste deplina a atmosferei. 2. Stapanire de sine, sange rece, tact in actiuni, in vorbire. ♦ Pace sufleteasca, lipsa de framantari. – Din fr. calme.
CALOS, -OASA, calosi, -oase, adj. (Anat.) Care are ingrosari, intarituri. ◊ Corp calos = fascicul de fibre nervoase care uneste cele doua emisfere ale creierului mare. – Din fr. calleux, lat. callosus.
CALOTA, calote, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti obtinute prin taierea unei sfere cu un plan. 2. Bolta a carei suprafata interioara are, in sectiune, forma unui semicerc. 3. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota sferica. 4. Partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 5. (In sintagma) Calota craniana = partea superioara a cutiei craniene. 6. (In sintagma) Calota glaciara = masa de gheata care acopera portiuni mari in regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Din fr. calotte.
CAMBIE, cambii, s. f. Act, document prin care cel care-l semneaza se obliga sa plateasca neconditionat, la un anumit termen si intr-un anume loc, o suma de bani. – Din it. cambio.
CAMPIONAT, campionate, s. n. 1. Competitie oficiala organizata pe o proba sau pe o ramura de sport, pentru desemnarea celui mai bun sportiv sau a celei mai bune echipe. 2. Situatia, calitatea de campion. [Pr.: -pi-o-] – Din it. campionato.
CANAT, (1) canate, (2, 3) canaturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele doua parti ale unei piei de animal taiate in jumatate, de-a lungul spinarii. 2. Fiecare dintre partile mobile din care este alcatuita o usa, o poarta, o fereastra etc. 3. Toc2, pervaz de usa. – Din tc. kanat.
CANELA, canelez, vb. I. Tranz. A face caneluri pe suprafata interioara sau cea exterioara a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler.
CANID, canide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere carnivore digitigrade, cu gheare neretractile si cu patru degete la picioarele dinainte si cinci la cele din spate, din care fac parte lupul, vulpea, sacalul etc.; (si la sg.) animal din aceasta familie. – Din fr. canides.
CANTON, cantoane, s. n. 1. Cladire din imediata vecinatate a unei cai de comunicatie, inzestrata cu aparatele necesare pentru supravegherea si intretinerea acesteia si care serveste si ca locuinta pentru cantonier. 2. Cea mai mica unitate in administratia padurilor; locuinta padurarului. 3. Unitate teritorial-administrativa in unele tari. 4. Fiecare dintre statele care compun Confederatia Elvetiana. – Din fr. canton.
CANTONAMENT, cantonamente, s. n. 1. Stationare vremelnica (a unor unitati militare) intr-o localitate, in afara cazarmei; loc unde sunt instalati cei cantonati. 2. Loc de cazare special amenajat si perioada de timp in care o echipa sau un lot de sportivi se pregatesc in comun (in vederea participarii la o competitie de amploare). – Din fr. cantonnement.
CAPILAR, -A, capilari, -e, adj. 1. Subtire, fin, ingust. ◊ Vase capilare (si substantivat, n. pl.) = cele mai mici vase de sange, care servesc la hranirea tesuturilor si stabilesc legatura intre vene si artere. 2. Care apartine capilaritatii, privitor la capilaritate. ◊ Tub capilar = tub ingust in care se manifesta fenomenele de capilaritate. – Din fr. capillaire, lat. capillaris.
CARAMB, carambi, s. m. 1. Parte a cizmei care imbraca pulpa piciorului de la genunchi pana la glezna. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, in care intra spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scarii, in care intra fusceii. – Lat. *calamulus < calamus „trestie, arc, prajina”).
C******L, -A, c*******i, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esential, fundamental. ◊ Punct c******l = fiecare dintre cele patru directii principale ale orizontului, care ajuta la determinarea pozitiei unui punct de pe glob. Numeral c******l = numeral care exprima un numar intreg abstract sau un numar determinat de obiecte, fiinte etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de inaltii demnitari care alcatuiesc consiliul papei si dintre care se alege noul papa; persoana care poarta acest titlu. ♦ (Adjectival; in sintagma) Rosu c******l = rosu purpuriu. – Din fr. c******l, lat. c*******is.
CARNASIER, -A, carnasieri, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre animale) Carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru masele mari si taioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier.
CARO, carale, s. n. Una dintre cele doua culori rosii la cartile de joc, insemnata cu romburi. – Din fr. carreau.
CAROLINGIAN, -A, carolingieni, -e, adj. Care apartine dinastiei lui Carol cel Mare, privitor la aceasta dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. carolingien.
CAROTIDA, carotide, s. f. Fiecare dintre cele doua artere principale, ramuri ale aortei, situate de o parte si de alta a gatului, care transporta sangele de la inima la cap; artera cefalica. – Din fr. carotide.
CASA2, case, s. f. 1. Dulap sau ladita de fier in care sunt tinuti bani, hartii de valoare etc. Casa de fier. Casa de bani. 2. Masa, pupitru sau birou intr-un magazin, unde se achita costul cumparaturilor. ♦ Ghiseu sau incapere intr-o intreprindere sau intr-o institutie, unde se fac incasarile si platile, unde se elibereaza biletele de calatorie, de spectacol etc. ♦ Suma de bani de care dispune la un moment dat casieria unei institutii sau a unei intreprinderi. ◊ Plus (sau minus) de casa = diferenta in plus (sau in minus) rezultata la stabilirea incasarilor si platilor. Registru de casa = registru in care se trec sumele incasate si cele platite. ◊ Expr. A face casa = a intocmi bilantul incasarilor si al platilor unei zile. – Din it. cassa, germ. Kasse.
CASCADA, cascade, s. f. 1. Cadere naturala de apa pe cursul unui rau, provocata de o ruptura de panta in profilul longitudinal al vaii; cataracta. ◊ Expr. Cascada de ras = ras zgomotos, sacadat si prelungit. 2. (Tehn.; in sintagma) Montaj in cascada = model de legare a unor aparate sau masini electrice astfel incat curentul de la intrarea unui element sa fie egal eu cel de la iesirea elementului anterior. – Din fr. cascade.
CASTRAVETE, castraveti, s. m. 1. Planta legumicola cu tulpina agatatoare, acoperita cu peri aspri, cu frunze mari si cu flori galbene (Cucumis sativus); p. restr. fructul acestei plante, de forma alungita, de culoare verde, care se consuma crud, murat sau gatit. ◊ Expr. A vinde castraveti la gradinar = a da explicatii intr-o problema cuiva mai bine informat decat cel ce vrea sa-l lamureasca. 2. (Zool., in compusul) Castravete-de-mare = holoturie. – Refacut din castraveti (pl. lui castravet < bg. krastavet, krastavita).
CATAZONA, catazone, s. f. Ansamblul sisturilor cristaline formate in conditiile celui mai intens metamorfism regional. – Din fr. catazone.
CATETA, catete, s. f. Fiecare dintre cele doua laturi care alcatuiesc unghiul drept al unui triunghi dreptunghic. – Din fr. cathete, lat. cathetus.
CATILINARA, catilinare, s. f. 1. (La pl.) Titlul celor patru discursuri ale lui Cicero impotriva lui Catilina. 2. Fig. Apostrofa vehementa la adresa cuiva. – Din fr. catilinaire.
CATOBLEPAS, catoblepasi s. m. 1. Animal fabulos despre a carui privire se credea ca omoara pe cei asupra carora era atintita. 2. Specie de peste veninos. – Din fr. catoblepas.
CAV, -A, cavi, -e, adj. (Despre obiecte) Care are o cavitate. ◊ Vena cava = denumire pentru cele doua vene (inferioara si superioara) care transporta sangele la inima. – Din fr. cave.
CALDARE, caldari, s. f. I. Vas mare tronconic sau cilindric, prevazut cu o toarta la partea superioara, folosit pentru pastrarea si transportul materialelor lichide, pulverulente sau granuloase; galeata. ◊ Caldare de abur = instalatie (la locomotive, locomobile, vapoare etc.) cu ajutorul careia se trece apa, sub actiunea caldurii, din faza lichida in vapori cu o presiune mai mare decat cea atmosferica; cazan cu abur. Caldare de rachiu = alambic pentru distilarea rachiului. ♦ Continutul unei caldari (1). II. (Geogr.) Depresiune circulara cu versante prapastioase in zona muntilor inalti; scobitura in albiile apelor curgatoare, la baza unei cascade; cazan. ◊ Caldare glaciara = circ glaciar. – Lat. caldaria.
CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Mica piesa de lemn cu o forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prajinilor, folosit in forajul prin percutie sau in cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (in preajma Rusaliilor) de un grup de flacai; melodie dupa care se executa acest dans; calusar (1), calusel (4). – Cal + suf. -us.
CALUT, caluti, s. m. 1. Diminutiv al lui cal; calusel (1). 2. Compus: calut-de-mare = peste teleostean marin cu corpul de 8-10 cm, lipsit de inotatoare codala si cu capul asemanator cu cel al calului; cal-de-mare (Hippocampus hippocampus). 3. Nume dat mai multor insecte din familia lacustelor; calusel (3). – Cal + suf. -ut.
CAPATAT s. n. Faptul de a capata ceva de pomana. ◊ Expr. A umbla (sau a se duce, a pleca etc.) dupa capatat = a umbla sa ceara de la altii cele necesare traiului. – V. capata.
CATUSA, catuse, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua inele metalice, legate intre ele printr-un lant, cu care se leaga uneori mainile (si picioarele) arestatilor. 2. Planta erbacee melifera, cu flori albastre-violacee si cu miros greu (Ballota nigra). [Pl. si: catusi] – *Cata (< lat. catta „pisica”) + suf. -usa.
CANEPA, canepe, s. f. 1. Planta textila cu tulpina inalta si dreapta si cu frunze alterne dintate pe margini, cu flori mici, verzui, cultivata pentru fibrele care se scot din tulpina si pentru uleiul care se extrage din seminte (Cannabis sativa). ◊ Canepa indiana = varietate de canepa cultivata indeosebi in anumite regiuni din India, Iran, Africa de nord si cele doua Americi, din care se extrag stupefiante (Cannabis indica). ◊ Compus: canepa-codrului = canepioara (2). 2. Fibre textile extrase din tulpina de canepa (1). – Lat. *canapa (= cannabis).
CANTECEL, cantecele, s. n. Diminutiv al lui cantec. ◊ Cantecel comic = monolog comic, satiric (in care alterneaza partile recitate cu cele cantate). [Var.: (reg.) canticel s. n.] – Cantec + suf. -el.
CARMI, carmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra carma unei ambarcatii, a unei nave, schimband directia de mers; p. gener. a o coti, a o lua in alta parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotarate. – Din sl. krumiti.
CARNI, carnesc, vb. IV. 1. Intranz. (Pop.) A (se) indrepta in alta directie; a (se) intoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Iti carneste nasul din loc = miroase extrem de urat. A-si carni nasul sau (intranz.) a carni din nas = a se arata nemultumit (stramband din nas); a stramba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotarate, a nu mai face ce a spus, ce a hotarat. 2. Tranz. A taia, a rupe varful lastarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din carn.
CARTI, cartesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-si exprima (mereu) nemultumirea prin murmure sau critici (facute de obicei in absenta celui in cauza); a se plange, a protesta (mereu). – Et. nec.
CEA interj. Strigat cu care se mana boii spre dreapta. ♦ (Substantivat) Partea dreapta; dreapta. [Var.: (reg.) ceala interj.] – Onomatopee.
CEALA interj. v. cea.
CEAPA, cepe, s. f. 1. Planta erbacee legumicola, bienala, din familia liliaceelor, comestibila, cu miros puternic, specific, cu tulpina aeriana dreapta, cilindrica si verde si cu cea subterana in forma de bulb, cu frunze cilindrice si cu flori albe numeroase, dispuse in inflorescente dese (Allium cepa). * Ceapa de apa = ceapa care se cultiva prin rasad si se recolteaza in acelasi an in care s-a semanat. Ceapa de samanta = arpagic. ♦ Bulbul cepei (1), cu miros specific si cu continut bogat de vitamine, folosit in alimentatie; p. gener. orice bulb al unei plante. ◊ Expr. Nu face (sau nu valoreaza nici cat) o ceapa degerata, se spune despre cineva (sau despre ceva) fara nici o valoare. 2. Compus: ceapa-ciorii = numele a trei plante erbacee bulboase din familia liliaceelor, una cu flori galbene (Gagea pratensis), alta cu flori albastre (Muscari comosum), iar a treia cu flori albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum). – Lat. caepa.
CEASCA, cesti, s. f. 1. Vas mic de portelan, de faianta etc., cu gura larga, rotunda (si cu toarta), servind la baut. 2. Cantitate care intra intr-o ceasca (1); continutul unei cesti (1). – Din rus. ceaska.
CEASNIC, ceasnici, s. m. (In evul mediu, in Moldova) Paharnic. – Din sl. ceasniku.
CEAUNAS, ceaunase, s. n. Diminutiv al lui ceaun. [Pr.: cea-u-] – Ceaun + suf. -as.
CEAUSEL, ceausei, s. m. (inv.) Diminutiv al lui ceaus. [Pr.: cea-u-] – Ceaus + suf. -el.
CELA, CEEA, ceia, celea. pron. dem., adj. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indica o fiinta sau un lucru mai departat, in spatiu sau in timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe si diverse. Alte cele(a) = alteeva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (Intra in formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora) Din acela, aceea (cu afereza lui a).
CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea; alalalt, aialalta. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta. 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) ceilalti oaspeti. ♦ (Adjectival; ca determinant al unor cuvinte care exprima o diviziune a timpului) imediat urmator altuia. Lumea cealalta. (Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. Celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Cel(a) + alalt (= allalt).
celUIALA, celuieli, s. f. (Reg.) Inselare, amagire. ♦ Ademenire. [Pr.: -lu-ia-] celui + suf. -eala.
celUI, celuiesc, vb. IV. Tranz. si refl. (Reg.) A (se) insela, a (se) amagi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.
celUIT, -A, celuiti, -te, adj. (Reg.) Inselat, amagit. ♦ Ademenit, momit. – V. celui.
celUITOR, -OARE, celuitori, -oare, s. m. si f., adj. (Reg.) (Persoana) care insala, amageste, ademeneste. [Pr.: -lu.i-] – celui + suf. -tor.
celULA, celule, s. f. 1. Element constitutiv fundamental al organismelor vii, alcatuit din membrana, citoplasma si nucleu, reprezentand cea mai simpla unitate anatomica. 2. (In sintagma) celula de partid = (in trecut) denumirea organizatiei de baza a partidului comunist. 3. Fiecare dintre cavitatile hexagonale ale fagurilor de ceara, in care albinele depun mierea, cresc ouale, puietul sau depoziteaza hrana; alveola. 4. Incapere (stramta) in inchisori, unde sunt tinuti arestatii sau condamnatii. 5. Ansamblu format din aripile (si fuzelajul) unui avion. 6. Fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alaturate si cu aceeasi functie, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. celula de siloz. 7. (In telecomunicatii) Suprafata geografica limitata acoperita de un releu de emisie-receptie, in cadrul sistemului de telefonie celulara. – Din fr. cellule, lat. cellula.
CENTAUR, centauri, s. m. (In mitologia greaca) Fiinta imaginara, cu trup de cal si cu bust omenesc; hipocentaur. ♦ (La sg. art.) Constelatie din emisfera australa, din care face parte steaua cea mai apropiata de sistemul solar. [Pr.: -ta-ur] – Din lat. centaurus.
CENTRIPET, -A, centripeti, -te, adj. Care tinde sa se apropie de centru; centripetal. ◊ Forta centripeta = forta egala si opusa celei centrifuge, care mentine un corp rotitor pe traiectoria circulara. – Din fr. centripete.
CERNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un material prin sita sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a inlatura corpurile straine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua marunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea buna, valabila (dintr-un studiu, dintr-o conceptie etc.), eliminand restul; a discerne. – Lat. cernere.
CERTIFICAT, certificate, s. n. Act oficial prin care se confirma exactitatea unui fapt, autenticitatea unui inscris sau in care se atesta o anumita calitate, in vederea valorificarii unor drepturi; atestat. ◊ Certificat de alegator = (in unele state) act prin care se constata inscrierea unui cetatean, in listele electorale si pe baza caruia acesta isi exercita dreptul la vot. Certificat prenuptial = certificat medical eliberat celor ce vor sa se casatoreasca, prin care se atesta ca starea sanatatii acestora este corespunzatoare pentru intemeierea unei familii. – Din fr. certificat, lat. certificatum.
CETACEU, cetacee, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere acvatice care cuprinde cele mai mari animale actuale, cu corpul de forma unui peste si cu membrele anterioare transformate in lopeti; (si la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. cetace.
CEVIANA, ceviane, s. f. Fiecare dintre cele trei drepte care unesc un punct oarecare cu varfurile unui triunghi, punctul fiind coplanar cu triunghiul. [Pr.: – vi-a-] – Din fr. cevienne.
CHA-CHA-CHA s. n. Dans modern cu ritm vioi, inspirat din folclorul afro-cubanez. [Pr.: cea-cea-cea] – Din sp. cha-cha-cha.
CHEAG, cheaguri, s. n. 1. Ferment extras din sucul gastric al rumegatoarelor tinere si al copilului, care are proprietatea de a inchega cazeina din lapte; chimozina, lactoferment. 2. Una dintre cele patru despartituri ale stomacului rumegatoarelor, din care se extrage cheagul (1). 3. (In sintagma) Cheag sangvin = masa gelatinoasa rosie care se formeaza prin inchegarea sangelui; coagul. 4. Fig. Fond initial al unei averi mai mari. ◊ Expr. A prinde cheag = a incepe sa se imbogateasca, a se imbogati. A avea cheag = a fi bogat – Lat. *clagum (= coagulum).
CHELICER, chelicere, s. n. Fiecare dintre cele doua apendice ale animalelor arahnide, care au rolul de a prinde prada. – Din fr. chelicere.
CHERESTEA, (2) cherestele, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Material lemnos, cu cel putin doua fete plane si paralele, rezultat din taierea bustenilor la gater si intrebuintat de obicei in constructie. 2. Fig. (Fam.) Constructie fizica solida a unei persoane, structura osoasa. ◊ Expr. N-are cherestea sau ii lipseste cheresteaua, se spune despre o persoana nesimtita, nepunctuala. – Din tc. kereste.
CHINTESENTA s. f. 1. Ceea ce este esential, de baza intr-un lucru, intr-o conceptie etc. 2. (In filozofia antica) Substanta considerata drept al cincilea si cel mai subtil element material al lumii, din care ar fi alcatuite corpurile ceresti. [Var.: (inv.) cvintesenta s. f.] – Din fr. quintessence.
CHIRALEISA interj., s. f. 1. Interj. Formula liturgica greceasca (rostita de cei care insotesc pe preot cand umbla cu botezul). 2. S. f. Litanie liturgica ortodoxa. 3. S. f. (Reg.) Duh necurat. – Din ngr. kirie eleison.
CHIRAIT, chiraituri, s. n. Faptul de a chirai; zgomot, sunet, strigat scos de cel care chiraie. – V. chirai.
CHIRIGIU, chirigii, s. m. 1. (Inv.) cel care transporta cu caruta, in schimbul unei plati, oameni sau marfuri; caraus. 2. (Reg.) Chirias. – Din tc. kiracı.
CHIVOT, chivoturi, s. n. Cutiuta asezata in altar in care se pastreaza cuminecatura rezervata celor care se impartasesc in caz de boala, inainte de moarte etc. ♦ Lada in care evreii mozaici tineau tablele legii. [Acc. si: chivot. – Pl. si: chivote] – Din sl. kivotu.
CICHIRGIU, cichirgii, s. m. (Inv.) Cofetar; cel care ducea tavile cu dulceata la curtea domneasca. – Din tc. seker-ci.
CICLOPIE s. f. (Med.) Monstruozitate congenitala care consta in dezvoltarea unui singur glob ocular sau in fuzionarea celor doua orbite. – Din fr. – cyclopie.
CILINDREE s. f. 1. Volumul cilindrului unei masini de forta cu piston, cuprins intre cele doua pozitii opuse ale pistonului. 2. Cantitate de gaze introdusa in cilindrul unui motor cu ardere interna in timpul cursei de admisiune. – Din fr. cylindree.
CLASICISM s. n. 1. Ansamblu de trasaturi proprii culturii antice greco-latine din cel mai inalt stadiu de dezvoltare a ei, caracterizata prin armonie, puritate, sobrietate etc. 2. Curent in arta si literatura europeana, aparut in sec. XVII in Franta, caracterizat prin imitarea modelelor antice greco-latine, prin interesul pentru aspectul moral, prin urmarirea unui ideal, prin disciplinarea imaginatiei si a sensibilitatii, prin ordine, echilibru si claritate. 3. Perioada din istoria culturii universale sau nationale ale carei creatii reprezinta un maximum de realizare artistica pentru perioada respectiva. – Din fr. classicisme.
CLAVICULA, clavicule, s. f. Fiecare dintre cele doua oase anterioare ale centurii scapulare care (la mamifere) se articuleaza cu sternul si cu omoplatul. – Din lat. clavicula, fr. clavicule.
CONDOR, condori, s. m. cel mai mare vultur, cu capul si cu gatul golas, complet mut, care traieste in muntii Americii de Sud (Sarcorhamphus gryphus). [Acc. si: condor] – Din fr. condor.
DACOROMAN, -A, dacoromani, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care apartine romanilor sau privitor la romanii din nordul Dunarii. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromani, cel mai raspandit si mai dezvoltat dintre dialectele limbii romane. 2. S. m. (De obicei la pl.) Roman din nordul Dunarii. – Dac + roman.
DAMASCHINAT, -A, damaschinati, -te, adj. 1. (Rar; despre mobile) Imbracat in damasc. 2. (Despre cutite, casete etc.) Incrustat cu firicele de aur sau de argint. ♦ (Despre oteluri sudate) Care prezinta la suprafata desene in forma de vine serpuitoare sau ramificate, asemanatoare cu cele facute la sabiile de odinioara din Damasc. – Din fr. damasquine.
DAMA, dame, s. f. I. 1. (
Inv.) Doamna, cucoana. ◊
Loc. adj. De dama = femeiesc.
2. Femeie cu moravuri usoare; p*********a.
II. 1. (La jocul de carti) Fiecare dintre
cele patru carti pe care este
infatisata figura unei femei.
2. (La jocul de sah) Regina.
3. (La
pl.) Joc alcatuit din puluri albe si negre, care se muta dupa anumite reguli pe o tabla asemanatoare cu cea de sah.
III. Scobitura in bordura unei ambarcatii, in care se sprijina mansonul vaslei. – Din
fr. dame, it. dama.
DARAMITE conj. (Adauga o idee noua la cele spuse mai inainte) Mai mult decat atata, cu atat mai mult; dar1, dar inca. [Var.: darmite conj.] – Dar(a) + mi + te.
DATIV s. n. Caz al declinarii care exprima, de obicei, destinatia actiunii unui verb, avand mai ales valoare de complement indirect si raspunzand la intrebarea „cui?” ◊ Dativ etic = dativul unui pronume care indica pe cel interesat in actiune. – Din fr. datif, lat. dativus.
DEFETISM s. n. 1. Opinia, parerea, atitudinea celui ce nu are incredere in reusita unei actiuni; lipsa de incredere. 2. Infractiune care consta in lansarea, raspandirea sau publicarea, in timp de razboi, de zvonuri sau informatii false, exagerate sau tendentioase, relative la situatia economica, politica si sociala a tarii. – Din fr. defaitisme.
DEONTOLOGIE s. f. Doctrina privitoare la normele de conduita si la obligatiile etice ale unei profesiuni (mai ales a celei medicale). [Pr.: de-on-] – Din fr. deontologie.
DOR, doruri, s. n. 1. Dorinta puternica de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o indeletnicire preferata; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; patimas. 2. Stare sufleteasca a celui care tinde, ravneste, aspira la ceva; nazuinta, dorinta. 3. Suferinta pricinuita de dragostea pentru cineva (care se afla departe). 4. (Pop.) Durere fizica. Dor de dinti. 5. Pofta, gust (de a manca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau capsunilor) mananci si frunzele. 6. Atractie e*****a. 7. (Pop.; in loc. adv.) In dorul lelii = fara tinta hotarata, fara rost, la intamplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”).
EMISTIH, emistihuri, s. n. Fiecare dintre cele doua jumatati ale unui vers (despartite prin cezura). [Var.: hemistih s. n.] – Din fr. hemistiche, lat. hemistichium.
EPISTAT, epistati, s. m. (In trecut) 1. cel mai mic grad de ofiter de politie; persoana care avea acest grad. 2. Administrator, intendent, logofat, vechil. [Var.: ipistat s. m.] – Din ngr. epistatis.
ESPERANTO s. n. Limba artificiala, formata din elemente de vocabular si de gramatica imprumutate din cele mai raspandite limbi europene, creata cu scopul de a deveni limba internationala. – Din fr. esperanto.
EVANGHELIAR, evangheliare, s. n. Carte care cuprinde cele patru evanghelii; tetravanghel. [Pr.: -li-ar] – Din fr. evangeliaire, lat. evangeliarium.
EVANGHELIST, evanghelisti, s. m. Fiecare dintre cei patru autori carora biserica le atribuie paternitatea evangheliei. [Var.: (pop.) vanghelist s. m.] – Din sl. evangelistu.
EZOTERIC, -A, ezoterici, -ce, adj. (Despre doctrine, ritualuri etc.) Care poate fi inteles numai de catre cei initiati; ascuns, secret. – Din fr. esoterique.
FONEM, foneme, s. n. Cea mai mica unitate sonora a limbii, care are functiunea de a diferentia cuvintele intre ele, precum si formele gramaticale ale aceluiasi cuvant. ♦ (In trecut) Sunet. – Din fr. phoneme.
GABARIT, gabarite, s. n. Sablon in al carui contur, format din linii drepte sau curbe, trebuie sa se cuprinda dimensiunile unui profil; contur, format din linii drepte sau curbe, care limiteaza dimensiunile maxime ale profilului unui obiect, ale unei constructii etc. ♦ Greutate care depaseste limita maxima admisa sau pe cea normala. – Din fr. gabarit.
GAJ, gajuri, s. n. Garantie depusa in contul unei datorii sau al executarii unei lucrari; bun care se depune drept garantie; amanet, zalog. ♦ Obiect depus, la unele jocuri de societate, de catre cel care a facut o greseala si care se rascumpara prin executarea unei pedepse hazlii. ♦ Asigurare, garantie morala data cuiva. – Din fr. gage.
GALOP, galopuri, s. n. 1. Mersul cel mai rapid al calului, alcatuit dintr-o succesiune de salturi. 2. Dans foarte rapid, cu miscari in doi timpi si cu un ritm sacadat; melodie dupa care se executa acest dans. – Din fr. galop, it. galoppo.
GAMETOFIT, gametofiti, s. m. Una dintre cele doua generatii din ciclul de dezvoltare a plantelor sexuate. – Din fr. gametophyte.
GANASA, ganase, s. f. (Zool.) Fiecare dintre cele doua ramuri ale mandibulei la animale. [Var.: ganas s. n.] – Din fr. ganache.
GAZDA, gazde, s. f. 1. Persoana care primeste pe cineva la sine (dandu-i adapost); cel care tine pe cineva la sine in schimbul unei chirii (si cu intretinere platita); stapanul unei case in raport cu oaspetii sai, amfitrion. ♦ Organism pe care (sau in care) traieste un animal parazit aflat in stare larvara sau adulta. 2. Locuinta ocupata de cineva in calitate de oaspete sau de chirias. 3. (Reg.) Taran bogat; chiabur, bogatan. ◊ Loc. adj. De gazda (mare) = din oameni bogati. – Din magh. gazda.
GASCA, gaste, s. f. Pasare domestica de talie mare, de obicei cenusie pe spate si pe laturi si alba pe piept, cu gatul lung, crescuta pentru carnea, untura si fulgii ei (Anser domesticus). ◊ Gasca salbatica = specie mai mica de gasca, vanata pentru carne (Anser anser). ◊ Expr. A strica orzul pe gaste = a darui, a sacrifica ceva util, pretios, bun pentru cineva care nu stie sa pretuiasca cele primite. ♦ (Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei sau unei fete credule sau proaste. – Din bg. gaska.
GEMINATIE, geminatii, s. f. 1. (Livr.) imbinare in perechi; imperechere. 2. (Lingv.) Lungire a unei consoane, pronuntata cu o durata mai mare decat cea obisnuita. – Din fr. gemination, lat. geminatio.
GEN, genuri, s. n. 1. Fel, soi, tip (pe care le reprezinta un obiect, o fiinta, un fenomen etc.). ♦ Fel de a fi al cuiva. 2. Diviziune obtinuta prin clasificarea creatiilor artistice dupa forma, stil, tema. ◊ Pictura de gen = pictura care infatiseaza aspecte ale vietii de toate zilele. ♦ Fiecare dintre diviziunile fundamentale in care se impart operele literare si care cuprind creatiile asemanatoare prin modul de a reprezenta realitatea. Genul epic. Genul liric. Genul dramatic. Genul oratoric. 3. Categorie gramaticala bazata pe distinctia dintre fiinte si obiecte, precum si dintre fiintele de s*x masculin si cele de s*x feminin. 4. (Biol.) Categorie sistematica, subordonata familiei, care cuprinde una sau mai multe specii inrudite de plante sau de animale. 5. (Log.) Clasa de obiecte care au note esentiale comune si cuprind cel putin doua specii. – Din lat. genus, -eris.
GENERATIE, generatii, s. f. 1. Totalitatea oamenilor (dintr-o comunitate sociala data) care sunt cam de aceeasi varsta. ◊ Expr. Din generatie in generatie = din tata in fiu; de la o epoca la alta (pana la noi). ♦ Perioada de timp care desparte varsta tatalui de cea a fiului. 2. Totalitatea animalelor domestice care apartin aceleiasi specii sau rase si care s-au nascut in acelasi an. 3. (in sintagma) Teoria generatiei spontanee = teorie materialista naiva conform careia din materii minerale sau organice pot lua nastere unele organisme vii in mod spontan. – Din fr. generation, lat. generatio.
GENIU, genii, s. n. I. 1. Cea mai inalta treapta de inzestrare spirituala a omului, caracterizata printr-o activitate creatoare ale carei rezultate au o mare insemnatate; persoana care are o asemenea inzestrare. ◊ Loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natura, caracter specific. II. (Mitol.; azi in stilul poetic) Spirit protector; duh (bun sau rau). III. Arma militara care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrarilor de fortificatii, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. genie.
GEOMETROGRAFIE s. f. (Mat.) Studiul gasirii solutiei celei mai simple a unei probleme de geometrie elementara. [Pr.: ge-o-] – Din fr. geometrographie
GHETAR2, ghetari, s. m. Masa de gheata formata in regiunile alpine si in cele polare (1) si care, de obicei, se deplaseaza lent sub influenta gravitatiei. ◊ Ghetar plutitor = aisberg. – Gheata + suf. -ar (dupa fr. glacier).
GHIAUR, ghiauri, s. m. Denumire dispretuitoare data in trecut de turci persoanelor de alta religie decat cea mahomedana. – Din tc. gavur.
GHILOTINA, ghilotine, s. f. 1. Instrument de executie a celor condamnati la moarte prin decapitare. ♦ Pedeapsa cu moartea prin ghilotinare. 2. Instrument prevazut cu o lama ascutita, care serveste la taierea foilor de tabla, de carton, de hartie etc. – Din fr. guillotine.
GHIORT interj. Cuvant care imita zgomotul produs de cel care bea un lichid cu inghitituri mari sau de intestinele goale. – Onomatopee.
GINANDRIE s. f. 1. (Med.) Masculinizare a femeii datorita lipsei hormonilor estrogeni si dominatiei celor androgeni. 2. (Bot.) Forma sub care se prezinta, la unele flori, androceul si gineceul (3), datorita concresterii staminelor si pistilului1. – Din fr. gynandrie.
GLACIAR, -A, glaciari, -e, adj. 1. (In sintagma) Perioada (sau epoca, era) glaciara = perioada din era cuaternara (sau p. gener., dintr-o alta era) in care ghetarii ocupau regiuni foarte intinse pe pamant si in care alternau intervalele reci cu cele calde. ♦ Care apartine acestei perioade, privitor la aceasta perioada. 2. Provenit din topirea ghetarilor; rezultat in urma actiunii ghetarilor. Lac glaciar. Eroziune glaciara. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. glaciaire.
GLOSA, glose, s. f. 1. Explicarea sensului unui pasaj sau a unui cuvant dintr-o scriere; spec. comentariu sau nota explicativa facuta pe marginea unui text. ♦ (La pl.) Totalitatea cuvintelor care alcatuiesc un glosar. 2. Forma fixa de poezie in care fiecare strofa, incepand de la cea de-a doua, comenteaza succesiv cate un vers din prima strofa, versul comentat repetandu-se la sfarsitul strofei respective, iar ultima strofa reproducand in ordine inversa versurile primei strofe. – Din lat. glossa. Cf. fr. glose, it. glossa, germ. Glosse.
GLOTA, glote, s. f. Portiunea cea mai ingusta a laringelui, cuprinsa intre cele doua coarde vocale. – Din fr. glotte.
GLUCOCORTICOID, glucocorticoizi, s. m. (Biol.) Hormon secretat de glanda corticosuprarenala, cu rol in reglarea metabolismului glucidelor, lipidelor si protidelor, precum si in cel al apei si al electrolitilor. – Din fr. glucocorticoide.
GNOMON, gnomoane, s. n. Instrument antic folosit pentru a determina meridianul locului, constituind cel mai vechi tip de cadran solar. – Din fr. gnomone.
GOLAVERAJ, golaveraje, s. n. Raportul sau diferenta dintre golurile marcate si cele primite de o echipa la unele jocuri sportive, care departajeaza intre ele doua echipe aflate la egalitate de puncte. – Din fr. goal-average.
GOLF1 s. n. 1. Joc sportiv, intre doua sau patru persoane, in care se urmareste introducerea unei mingi mici si dure in mai multe gauri succesive (aflate pe un teren special) prin lovirea ei cu o crosa. 2. (In sintagma) Pantaloni golf = pantaloni (initial de sport) mai largi decat cei obisnuiti, legati strans dedesubtul genunchiului, cu faldurile cazand (pana deasupra gleznei) peste legatura. – Din engl., fr. golf.
GOLGHETER, golgheteri, s. m. Sportiv care marcheaza cele mai multe goluri in cursul unei competitii sportive. – Din engl. goal-getter.
GORILA, gorile, s. f. Cea mai mare dintre maimutele antropoide, care traieste in padurile Africii ecuatoriale (Gorilla gorilla). – Din fr. gorille. Cf. it. gorilla, germ. Gorilla.
GRADAT1, gradati, s. m. Militar avand un grad inferior celui de ofiter. – Din fr. grade.
GRATIE, gratii, s. f. 1. Dragalasenie, finete, gingasie demonstrate de o fiinta in miscari, atitudini etc.; atractie particulara pe care o provoaca cineva sau ceva prin aspect, miscare etc.; farmec. ◊ (In mitologia romana) cele trei gratii sau gratiile = cele trei zeite considerate ca personificari ale frumusetii si gingasiei feminine. ◊ Expr. (Peior.) A face gratii = a) a cauta sa para fermecator prin gesturi si atitudini afectate; b) a-si manifesta in mod nejustificat nemultumirea, a face nazuri. 2. Bunavointa, preferinta, favoare de care se bucura cineva. ◊ Expr. A intra in gratiile cuiva = a castiga increderea, bunavointa cuiva. ♦ Ajutor, mila, indurare (divina); iertare (de o pedeapsa). ◊ Anul de gratie..., formula emfatica ce preceda indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepozitie) Datorita. – Din lat. gratia.
GRAV, -A, gravi, -e, adj. 1. Care este extrem de important prin consecintele neplacute pe care le poate avea, care poate avea urmari rele; p. ext. important. ♦ (Despre boli, rani) Periculos, primejdios; care poate provoca moartea. 2. (Despre oameni, despre figura, privirea sau manifestarile lor) Foarte serios, sever; solemn. 3. (Despre voce, sunete, ton, timbru) Care se afla la registrul cel mai de jos; jos, profund, adanc, gros. 4. (In sintagma) Accent grav = accent (orientat oblic de la stanga la dreapta) purtat in unele limbi de o vocala deschisa. – Din fr. grave, lat. gravis.
GROSSO MODO loc. adv. In caracteristicile cele mai generale, judecand in ansamblu. – Loc. lat.
GRUPA, grupe, s. f. 1. Colectiv restrans de oameni, subordonat unei forme organizatorice mai largi. ♦ Unitate administrativa dintr-o intreprindere sau dintr-o institutie, bazata pe specializare, pe diviziunea muncii. ♦ Cea mai mica subunitate militara de instructie si de lupta. ♦ (Rar) Grup (2). 2. Subdiviziune (in stiinte) care cuprinde elemente cu trasaturi comune. ◊ Grupa sangvina = fiecare dintre categoriile de clasificare a sangelui, intemeiata pe ansamblul de caracteristici ale globulelor rosii si ale plasmei sangvine. ♦ Spec. Fiecare dintre subimpartirile care rezulta din asezarea elementelor chimice in sistemul periodic, grupand elementele cu proprietati inrudite. – Din fr. groupe.
GULER, gulere, s. n. 1. Parte a unor obiecte de imbracaminte care acopera de jur imprejur gatul sau cu care se termina o haina la gat. ◊ Expr. A lua (sau a apuca) (pe cineva) de guler = a) a prinde, a duce etc. (pe cineva) cu forta; b) a cere cuiva socoteala pentru cele facute. ♦ Fasie de panza, de obicei scrobita, care se pune in jurul gatului (la barbati), prinzandu-se (cu butoni, nasturi) de camasa. 2. Spuma care se formeaza la gura paharului de bere. 3. Portiune dintr-o piesa cilindrica, conica etc. cu diametrul mai mare decat restul piesei. – Din magh. galler.
HAL s. n. Stare rea, situatie vrednica de plans. ◊ Loc. adv. In asa hal (ca)... = in asa masura (ca)... Intr-un hal... sau Intr-un hal fara (de) hal = in cea mai proasta stare. ◊ Expr. A nu avea hal sa... = a nu fi in stare, a nu putea sa... – Din tc. hal.
HAM2, hamuri, s. n. Ansamblu de curele (sau de franghii) cu care se inhama calul sau alte animale (de tractiune) la un vehicul. ◊ Gura de ham = ham rudimentar format numai din curelele de la pieptul si gatul calului si din cele doua sleauri. ◊ Expr. A trage in (sau la) ham = a trai o viata grea; a munci din greu. ♦ (Precedat de prepozitii) Tractiune (cu cai). Are cai buni la ham. – Din magh. ham.
HAOS, haosuri, s. n. 1. Stare primitiva, de neorganizare, in care, dupa cum presupuneau cei vechi, s-ar fi aflat materia inainte de aparitia universului cunoscut de om; (in unele conceptii teogonice) spatiu nemarginit, cufundat in bezna si umplut de „neguri”, in care s-ar fi gasit, intr-un amestec confuz, elementele si materia inainte de organizarea lumii; stare de dezordine, primordiala a materiei. ♦ Personificare a acestui spatiu nemarginit sub forma unei divinitati. 2. Stare generala de mare confuzie, dezordine mare, invalmaseala, neorganizareVezi nota. [Var.: (inv.) caos s. n.] – Din fr., lat. chaos.
HARACI, haraciuri, s. n. Tribut anual pe care tarile vasale il plateau Imperiului Otoman. ♦ Tribut, dare. ♦ Una dintre cele patru rate in care se achitau darile. – Din tc. harac.
HATMAN (HATMAN), hatmani, s. m. (In evul mediu) 1. Boier de divan in Moldova, care era insarcinat de domn cu comanda intregii ostiri, avand in acelasi timp si functia de parcalab si portar al Sucevei; mare spatar; titlu purtat de acest boier. 2. Titlu purtat de marii comandanti ai ostilor polone si ai celor cazacesti; persoana avand acest titlu. – Din pol. hetman.
HAIS interj. Strigat cu care se mana boii injugati pentru a merge spre stanga. ◊ Loc. adj. Din (sau de) hais(a) = (despre o vita injugata) din stanga. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) A face hais(a) = a carmi la stanga. A trage (sau a fi) unul la hais si celalalt la cea sau a zice unul hais si celalalt cea, se spune despre doi oameni care nu se inteleg. A trage hais(a) = a nu fi de acord cu altii. [Var.: haisa interj.] – Cf. scr. ais.
HAMURARIE, hamurarii, s. f. (Rar) 1. Locul unde se fac sau unde se vand hamuri. 2. Meseria celui care face hamuri. – Hamur[i] (pl. lui ham2) + suf. -arie.
HARZOB, harzoabe, s. n. (Reg.) 1. Funie groasa folosita la coborarea sau la ridicarea greutatilor din adancime. ◊ Expr. (Ir.) (A se crede) coborat cu harzobul din cer = (a se crede) mult superior celor din jur, (a fi) mandru, ingamfat. A cadea cu harzobul din cer = a veni, a pica pe neasteptate; a se realiza de la sine. 2. Lada care odinioara servea de scena si in spatele careia papusarul manuia papusile; lada papusilor. 3. Cosulet din cetina de brad, in care se pastreaza unii pesti. – Din bg. varzop „legatura”.
HEGEMON, hegemoni, s. m., adj. Conducator; (cel) care reprezinta forta principala, conducatoare. [Var.: heghemon s. m., adj.] – Din lat. hegemon.
HELIU. s. n. Element chimic din familia gazelor nobile, rar, inert, incolor si inodor, cel mai usor dintre gazele din atmosfera, intrebuintat la umplerea baloanelor dirijabile, fiind neinflamabil. – Din fr. helium.
HELOFITA, helofite, s. f., adj.f. (Planta de mlastina) cu rizomul in apa sau in namol, intermediara intre plantele terestre si cele de apa. – Din fr. helophyte.
HEMOROIZI s. m. pl. Dilatatii varicoase interne sau externe ale venelor din regiunea rectului, manifestate prin dureri si hemoragii, aparand mai ales la cei ce duc o viata sedentara; tranji. – Din fr. hemorroides.
HETERONIM, -A, heteronimi, -e, adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decat cel al autorului. ♦ (Despre un autor) Care scrie sub nume diferite. [Var.: eteronim, -a adj.] – Din fr. heteronyme.
HETEROTROF, -A, heterotrofi, -e, adj., s. m. si f. (Organism) care se hraneste numai cu substante organice, neavand capacitatea de a sintetiza substantele organice din cele anorganice. – Din fr. heterotrophe, germ. heterotroph.
HIDROLOGIC, -A, hidrologici, -ce, adj. Care apartine hidrologiei, care se refera la hidrologie. ◊ Bilant hidrologic = raportul dintre cantitatea de apa primita si cea cedata pe un teritoriu intr-un anumit timp din precipitatii atmosferice, din scurgerea apei la suprafata si din evaporare. Regim hidrologic = variatie in timp a unei cantitati de apa care trece printr-o sectiune a unui rau. – Din fr. hydrologique.
HIDROSADENITA s. f. Inflamatie a glandelor sudoripare, de obicei a celor de la subsuoara, care evolueaza sub forma unor abcese adanci. – Din fr. hidrosadenite.
HIENA, hiene, s. f. Mamifer carnivor asemanator cu cainele, cu blana cenusie tarcata, cu gatul gros, cu urechile golase si cu picioarele anterioare mai lungi decat cele posterioare, care traieste in Africa si in Asia si care se hraneste mai ales cu cadavre (Hyaena hyaena). ♦ Fig. Om ticalos, nemernic, mizerabil. [Pr.: hi-e-] – Din fr. hyene, lat. hyaena.
HINDUS, -A, hindusi, -se, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Indiei; persoana apartinand religiei brahmanice sau celei hinduiste. 2. Adj. Care apartine Indiei sau populatiei ei, privitor la India sau la populatia ei. – Din fr. hindou.
HIPERTENSIUNE, hipertensiuni, s. f. Crestere trecatoare sau constanta a presiunii sangelui in sistemul arterial sau in cel venos, datorita unor stari nervoase, boli renale, c*************e, endocrine etc.; hipertonie (3). [Pr.: -si-u-] – Din fr. hypertension.
HIPNOZA, hipnoze, s. f. Stare asemanatoare cu somnul sau cu somnambulismul, provocata artificial prin sugestie, in timpul careia controlul constient asupra propriei comportari si contactul cu realitatea slabesc, actiunile celui hipnotizat fiind supuse vointei hipnotizatorului. ♦ Fig. Fascinatie. – Din fr. hypnose.
HIPOCAMP, hipocampi, s. m. 1. Animal fabulos, din mitologie, cu cap de cal, cu doua picioare si cu coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. (Iht.) Mic peste marin cu capul asemanator cu cel al calului; cal-de-mare, calut de mare (Hippocampus hippocampus). – Din fr. hippocampe.
HIPONASTIE, hiponastii, s. f. Miscare provocata de cresterea mai rapida a suprafetei dorsale a unui organ vegetal plat (frunza, petala) decat a celei ventrale, care devine astfel concava. – Din fr. hyponastie.
HIPOTONIC, -A, hipotonici, -ce, adj. (Despre o solutie) Care are o presiune osmotica inferioara altei solutii. ◊ Ser hipotonic = ser a carui concentratie moleculara este inferioara celei a sangelui. – Din fr. hypotonique.
HOR interj. (Adesea repetat) Cuvant care reda zgomotul produs de cel care sforaie. [Var.: horc interj.] – Onomatopee.
HORCAIALA, horcaieli, s. f. Faptul de a horcai; zgomotul produs de cel care horcaie; horcait, horcaitura. – Horcai + suf. -eala.
HORCAIT s. n. Faptul de a horcai; zgomotul produs de cel care horcaie; horcaiala, horcaitura. – V. horcai.
HORCAITURA, horcaituri, s. f. Faptul de a horcai; zgomotul produs de cel care horcaie; horcait, horcaiala. [Pr.: -ca-i-] – Horcai + suf. -tura.
HULUBA, hulube, s. f. Fiecare dintre cele doua prajini prinse de crucea carutei, a trasurii etc., intre care se inhama calul. [Var.: uluba s. f.] – Din ucr. holoblja.
I1 s. m. invar. A unsprezecea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (cea mai inchisa (8) vocala, nerotunjita (2), din seria anterioara (3)). ◊ Expr. A (nu) pune punctul pe i = a (nu) reda esentialul intr-o discutie, a (nu) sublinia faptele semnificative.
IACA1 s. f. (Inv.) Soi de tutun de cea mai buna calitate. – Et. nec.
IACOBIN, iacobini, s. m., adj.m. 1. S. m. Calugar dominican. 2. S. m. Membru al celei mai radicale grupari revolutionare franceze, in perioada revolutiei din 1789-1794; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 3. Adj.m. Care apartine iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin.
IAMB, iambi, s. m. Picior de vers compus din doua silabe, dintre care, in prozodia antica, prima este scurta si a doua lunga, iar in prozodia moderna, prima este neaccentuata, iar cea de-a doua accentuata. – Din fr. iambe, lat. iambus.
IARNA, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmeaza dupa toamna si preceda primavara, cuprins intre solstitiul de la 22 decembrie si echinoctiul de la 21 martie. ◊ Loc. adj. De iarna = necesar in timpul iernii; care se face iarna. ◊ Loc. adv. De cu iarna = fiind inca iarna. ♦ (Adverbial; in forma iarna) In timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora].
ICONOMETRU, iconometre, s. n. 1. Vizor cu ajutorul caruia se poate observa corectitudinea incadrarii imaginii unui obiect care urmeaza sa fie fotografiat. 2. (Med.) Aparat pentru masurarea asimetriei imaginii retiniene dintre cei doi ochi. – Din fr. iconometre.
ICTUS, ictusuri, s. n. 1. Intensificare a pronuntarii in versificatia antica, care marca partea cea mai reliefata a unei masuri metrice. 2. (Muz.) Note puternic accentuate care se gasesc in primele masuri. 3. (Med.) Stare patologica, manifestata brusc si intens, insotita de cadere; soc. ◊ Ictus apoplectic = apoplexie. Ictus epileptic = criza de epilepsie, manifestata prin pierderea brusca a cunostintei si prin convulsii. – Din lat., fr. ictus.
IDEAL, -A, ideali, -e, adj., IDEAL, idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfectiunea; perfect, desavarsit. 2. Adj. Care tine de domeniul ideilor, privitor la gandire; care exista numai in mintea, in inchipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Scopul suprem spre care se indreapta in mod constient si metodic nazuintele si activitatea creatoare umana in toate domeniile ei, gradul cel mai inalt si mai greu de ajuns al perfectiunii intr-o directie. [Pr.: -de-al] – Din fr. ideal, lat. idealis.
IDIOTIE, idiotii, s. f. 1. Debilitate mintala congenitala maxima, caracterizata prin incapacitatea insusirii vorbirii si a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingand pe cel al unui copil normal, de doi ani; idiotenie (2). 2. Idiotenie (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotie.
IEPURE, iepuri, s. m. Gen de mamifere din ordinul rozatoarelor, cu urechile lungi, cu doi dinti incisivi suplimentari pe falca superioara, cu picioarele dinapoi mai lungi decat cele dinainte si cu coada foarte scurta; animal din acest gen, vanat pentru carnea si blana lui. ◊ Expr. Nu stii de unde sare iepurele = nu poti sa stii de unde iti vine solutionarea unei probleme. – Lat. lepus, -oris.
IEPURESTE adv. Ca iepurii; p. ext. cu frica, cu prudenta etc. ◊ Expr. A dormi iepureste = a dormi foarte usor, sculandu-se la cel mai mic zgomot. ♦ Repede. – Iepure + suf. -este.
IERARHIE, ierarhii, s. f. Sistem de subordonare a elementelor, a gradelor, a functiilor, a autoritatilor etc. inferioare fata de cele superioare. – Din fr. hierarchie.
IERBAR2, ierbare, s. n. Una dintre cele patru despartituri ale stomacului rumegatoarelor; rumen1. – Iarba + suf. -ar.
IERI adv. 1. In ziua precedenta (fata de cea in curs); in ajun. ◊ Ieri-noapte (sau -dimineata, -seara etc.) = in noaptea (sau dimineata, seara etc.) premergatoare celei de astazi. De azi, de ieri sau de ieri, de alaltaieri = de curand, de putina vreme. Mai (sau ca) ieri-alaltaieri sau mai (ori ca) ieri = de curand, zilele trecute. ◊ Expr. A cauta ziua de ieri = a cauta ceva ce nu mai exista, ce nu mai poate fi gasit. 2. In trecut (de obicei in trecutul apropiat). – Lat. heri.
IERTA, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsa, a trece cu vederea vina, greseala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (dupa o boala grea). Dumnezeu sa-l ierte, spun cei evlaviosi cand vorbesc despre un mort. Doamne, iarta-ma! spune cel caruia i-a scapat (sau era sa-i scape) o vorba nepotrivita, necuviincioasa. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba sa ma ierti!, formula cu care contrazici pe cineva; nici vorba! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligatie. 3. (Pop. si fam.) A ingadui, a permite, a da voie sa... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare.
ILIAC, -A, iliaci, -ce, adj. Care este asezat in partea de mijloc a corpului, in regiunea soldurilor. ◊ Os iliac (si substantivat, n.) = fiecare dintre cele doua oase care formeaza partea anterioara si laterala a bazinului. [Pr.: -li-ac] – Din fr. iliaque, lat. iliacus.
IMBLOCATIE, imblocatii, s. f. Mod de ingropare a celor excomunicati, prin acoperirea lor cu pamant si cu pietre, in mijlocul unui camp. – Din fr. imblocation.
IMIGRATIE, imigratii, s. f. Imigrare; p. ext. situatia, starea celui imigrat. ♦ Totalitatea imigrarilor dintr-o perioada data. – Din fr. immigration.
IMPACIENTARE, impacientari, s. f. (Rar) Stare a celui impacientat; nerabdare. ♦ Neliniste, impacienta. [Pr.: -ci-en-] – V. impacienta.
IMPRESIONISM s. n. Miscare artistica aparuta in a doua jumatate a sec. XIX, caracterizata prin renuntarea la contururile precise, la detalii, la clarobscur spre a reda cat mai sugestiv lumina (in pictura), prin modelarea fragmentara a suprafetelor (in sculptura), printr-o mare libertate a formelor, largirea cadrului tonal si subiectivitatea coloritului (in muzica), prin tendinta de a reda impresii fugitive, si cele mai intime nuante personale (in literatura). [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnisme.
IMPUTRESCIBILIZA, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substante de protectie impotriva microorganismelor care pot produce degradari biochimice atat fibrelor textile naturale, cat si celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
INCHIZITIE s. f. Institutie a Bisericii catolice care judeca pe cei acuzati de erezie si pe cei care isi manifestau sub orice forma ostilitatea sau nesupunerea fata de biserica catolica. – Din fr. inquisition, lat. inquisitio.
INCLUSIV adv. Impreuna cu; si cu. ♦ Si cel din urma (dintr-o serie de numere, de date etc.) – Din fr. inclusif.
INCORUPTIBILITATE s. f. Calitate a celui care nu se lasa corupt; integritate, cinste exemplara, onestitate. – Din fr. incorruptibilite, lat. incorruptibilitas, -atis.
INDIFERENTA s. f. Starea, atitudinea celui indiferent; lipsa de interes fata de cineva sau de ceva; nepasare, impasibilitate, insensibilitate; raceala. – Din fr. indifference, lat. indifferentia.
INDISPOZITIE, indispozitii, s. f. 1. Lipsa de voie buna, de dispozitie; suparare, mahnire (trecatoare). 2. Stare a celui usor bolnav; boala usoara. [Var.: indispozitiune s. f.] – Din fr. indisposition.
INDIVIDUALISM s. n. 1. Denumire generica pentru conceptiile etice care iau ca punct de plecare individul izolat, independent de societate. 2. Atitudine a celui care subordoneaza interesele obstesti celor personale, care este preocupat exclusiv de propria persoana. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualisme.
INELAR, -A, inelari, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S. m. Fluture daunator, de culoare galbena-cafenie, care depune oua in forma de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi si ale stejarilor si a carui larva provoaca mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S. n. Degetul aflat intre degetul mijlociu si cel mic, pe care se poarta, de obicei, inelul. 4. S. m. (Rar) Fabricant sau vanzator de inele. – Inel + suf. -ar.
INFERN s. n. 1. Loc unde salasluiesc sufletele celor pacatosi, dupa moarte, supuse la chinuri vesnice; iad, gheena, tartar; hades, orc. 2. Fig. Loc de dezordine si de confuzie; viata plina de chinuri, mizerabila; situatie chinuitoare, greu de suportat, tortura sufleteasca. [Pl. si: (rar) infernuri, inferne] – Din lat. infernus.
INFIRMITATE, infirmitati, s. f. Starea celui infirm; defect fizic congenital sau dobandit in urma unui accident, a unei boli etc.; betesug, betegeala, betegie; invaliditate. ♦ Fig. Slabiciune morala, imperfectiune. – Din fr. infirmite, lat. inmmitas, -ans.
INIMOSIE s. f. Insusirea celui inimos. – Inimos + suf. -ie.
INITIATIC, -A, initiatici, -ce, adj. (Livr.) 1. De initiere. 2. Care poate fi inteles numai de cei initiati; ezoteric. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. initiatique, it. iniziatico.
INITIATIVA, initiative, s. f. Faptul de a propune, de a organiza sau de a incepe o actiune, antrenand dupa sine si pe altii; insusirea celui care indrazneste sau este dispus sa intreprinda cel dintai ceva, din indemn propriu. ◊ Expr. Din proprie initiativa = fara a fi indemnat sau silit de altul. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. initiative.
INOPOZABIL, -A, inopozabili, -e, adj. (Despre un act juridic) Care nu poate fi invocat fata de alte persoane si in alte cazuri decat cele determinate de lege; neopozabil. – Din fr. inopposable.
INSOCIABILITATE, insociabilitati, s. f. (Rar) Caracterul celui care este insociabil; nesociabilitate. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. insociabilite.
INSTANTA, instante, s. f. (Si in sintagma instanta judecatoreasca) Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea si persoanele juridice. ◊ Expr. In ultima instanta = in cele din urma, pana la urma, nemaiavand alta cale. – Din fr. instance, lat. instantia.
INTELECTUALISM s. n. 1. Conceptie potrivit careia intelectul (ratiunea) este capabil(a) de a intelege lumea. 2. Doctrina potrivit careia procesele afective si volitionale se reduc la cele intelectuale. 3. Doctrina care reduce actul moral la cunoastere, considerand ca intelegerea binelui implica savarsirea lui. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. intellectualisme.
INTERBELIC, -A, interbelici, -ce, adj. Dintre doua razboaie (mai ales dintre cele doua razboaie mondiale). – Inter1-+belic (< lat. bellicus).
INTERCARDINAL, interc*******e, adj. (In sintagma) Punct intercardinal = fiecare dintre cele patru directii aflate intre punctele c*******e principale, care servesc la determinarea mai precisa a unui punct de pe glob. – Din engl. intercardinal.
INTERIMAT, interimate, s. n. Situatia celui care exercita in mod provizoriu o functie in locul titularului; perioada de timp in care cineva exercita aceasta functie. – Din fr. interimat.
INTERPUPILAR, -A, interpupilari, -e, adj. Care se afla intre centrele optice ale celor doua cristaline ale ochilor omului; interocular. Distanta interpupilara. – Inter1-+pupilar.
INTERSISTOLA, intersistole, s. f. (Med.) Timpul dintre sistola auriculelor si cea a ventriculelor inimii. – Din fr. intersystole.
INTERTROPICAL, -A, intertropicali, -e, adj. Care este situat intre cele doua tropice. – Din fr. intertropical.
INTOXICATIE, intoxicatii, s. f. Rezultat al introducerii sau acumularii in organism a unor substante toxice; starea celui ce s-a intoxicat; otravire. [Var.: (rar) intoxicatiune s. f.] – Din fr. intoxication.
INTREPIDITATE, intrepiditati, s. f. (Livr.) Insusirea celui intrepid; curaj, cutezanta. indrazneala. – Din fr. intrepidite.
INVALIDITATE, invaliditati, s. f. 1. Starea celui invalid; infirmitate. 2. (Jur.) Lipsa de validitate (a unui act, a unui mandat etc.). – Din fr. invalidite.
INVERSIUNE, inversiuni s. f. 1. Inversare. ♦ Schimbare a ordinii obisnuite a anumitor cuvinte in fraza (pentru a obtine efecte stilistice). ♦ (Mat.) Transformare a unei figuri prin schimbarea punct cu punct a pozitiilor punctelor figurii. ♦ (Med.) Asezare a organelor intr-o pozitie inversa fata de cea normala. ◊ Inversiune s*****a = h*************e. 2. Procedeu de transformare directa a unui negativ fotografic in pozitiv. 3. (In sintagma) Inversiunea zaharozei = proces de transformare a zaharozei in glucoza prin hidroliza. [Pr.: -si-u-. – Var.: inversie s. f.] – Din fr. inversion, lat. inversio, -onis.
INVESTITIE, investitii, s. f. 1. Plasare de capitaluri in intreprinderi industriale, agricole, comerciale etc., cu scopul obtinerii de profituri; (concr.) capitalul plasat. 2. Alocare (de catre stat) a unei sume si a altor mijloace materiale pentru crearea de noi fonduri fixe, pentru largirea, reutilarea si modernizarea celor existente; (concr.) suma alocata, fondurile alocate. [Var.: investitiune s. f.] – Din germ. Investion, rus. investitiia.
IODLER, iodlere, s. n. Fel de a canta specific locuitorilor de munte din Tirol, Bavaria si Elvetia, constand dintr-o serie de vocalize care trec frecvent de la registrul normal al vocii la cel de falset; cantec, melodie bazata pe asemenea vocalize. – Din germ. Jodler.
IONIAN, -A, ionieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a Ioniei sau care era originara din Ionia. 2. Adj. Care apartinea Ioniei sau populatiei ei, privitor la Ionia sau la populatia ei. ◊ Scoala ioniana = cea mai veche orientare materialista in filosofia greaca, aparuta in sec. VII-VI a. Cr. in Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien.
IPOCRIZIE, ipocrizii, s. f. Atitudinea celui ipocrit; prefacatorie, fatarnicie, falsitate. – Din fr. hypocrisie.
IRASCIBILITATE, irascibilitati, s. f. Caracterul, starea celui irascibil; iritabilitate; spec. (Med.) stare psihica particulara, manifestata prin reactii intense, violente, agresive, ca raspuns la incordari psihice minime. – Din fr. irascibilite.
IRESPONSABILITATE s. f. Insusirea de a fi iresponsabil; stare a celui iresponsabil; neresponsabilitate. – Din fr. irresponsabilite.
IRITABILITATE, iritabilitati, s. f. Proprietatea de a se irita usor; starea celui iritabil; irascibilitate. ♦ (Fiziol.) Proprietate generala a materiei vii de a reactiona la actiunea anumitor factori externi prin modificarea metabolismului. – Din fr. irritabilite, lat. irritabilitas, -atis.
ISCHION, ischionuri, s. n. Una dintre cele trei parti care formeaza osul iliac. [Pr.: -chi-on] – Din fr. ischion.
ITII interj. (Rar; in expr.) A face itii, se zice despre cel care, intr-un joc de copii, scoate putin capul pe afara din locul unde s-a ascuns, pentru a da un semnal conventional. [Var.: itiiu interj.] – Onomatopee.
IZOGAMIE s. f. (Biol.) Forma primitiva de inmultire sexuata, in care cei doi gameti care participa la fecundare sunt asemanatori din punct de vedere morfologic. – Din fr. isogamie.
IMBELSUGAT, -A, imbelsugati, -te, adj. Care are din abundenta cele trebuincioase. ♦ Care exista din belsug, din abundenta. [Var.: (reg.) imbielsugat, -a adj.] – V. imbelsuga.
IMPRICINAT, -A, impricinati, -te, adj., s. m. si f. (cel) care este implicat, acuzat intr-un proces; (cel) care este parte intr-un proces. – V. impricina.
IMPUSCA, impusc, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) omori sau a (se) rani cu proiectilul tras de o arma de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A impusca francul = a fi in mare lipsa de bani; a trai din expediente. 2. Intranz. A face sa iasa prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pusca. ◊ Compus: impusca-n-luna s. m. invar. = om indraznet, dar nesocotit. ♦ A face sa explodeze o incarcatura exploziva. 3. Intranz. (pers. 3) (Despre vopsele, tencuieli si despre peretii pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafata) prin umflare, cojire etc.; a se coscovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat special, cuie intr-o suprafata betonata. – In + pusca.
INAINTAT, -A, inaintati, -te, adj. 1. Care este situat in fata. 2. Care se detaseaza de ceilalti, situandu-se inaintea lor prin cunostintele si prin nivelul sau intelectual; care se conduce dupa conceptia cea mai avansata; progresist. 3. Avansat in timp; tarziu. ◊ Inaintat in varsta = batran. – V. inainta.
INAPOI adv. 1. In directie contrara inaintarii; in spate, indarat. ◊ Loc. vb. A da inapoi = a) a se retrage; b) fig. a ceda (intr-o discutie) intr-o actiune; c) fig. a fi in declin, a regresa. ♦ (Inv.; cu trimitere la un pasaj anterior dintr-un text) Mai sus. 2. La locul de provenienta; in locul unde a fost mai inainte. ◊ Loc. vb. A da (ceva) inapoi = a restitui; a inapoia. ◊ Expr. A-si lua vorba inapoi = a-si retrage vorba, fagaduiala facuta; a reveni asupra celor spuse, rectificandu-le. 3. Cu o treapta indarat, intr-un loc inferior altora ca valoare. 4. Mai demult, la o data anterioara celei prezente. – In + apoi.
INCAI adv. (Reg.) cel putin, macar, barem. – In + cai (pl. inv. al lui cale).
INCALTEA adv. (Reg.) cel putin, macar, barem. [Var.: incalte, incailea adv.] – Inca + alta.
INCANTARE, (2) incantari, s. f. 1. Starea celui incantat; sentiment de bucurie, de multumire, de entuziasm, de satisfactie; farmec, vraja. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie placere. – V. incanta.
INCHISOARE, inchisori, s. f. 1. Cladire, loc in care sunt inchisi cei condamnati la pedepse privative de libertate sau cei detinuti preventiv; temnita, puscarie. penitenciar, arest, prinsoare. ♦ (Rar) Loc inchis sau ingradit (unde se tin vitele). 2. Faptul de a sta inchis; sedere in temnita. – Inchis2 + suf. -oare.
INCOLO adv. 1. In alt loc decat aici; in partea aceea, in directia aceea, intr-acolo. ◊ Expr. Mai incolo = mai departe. Pana (mai) incolo = pana nu departe, destul de aproape. (Fam.) Lasa-l (sau da-l) incolo! = nu te mai ocupa de el, nu-i da atentie, nu-l lua in considerare. Fugi incolo! = taci din gura! nu mai spune fleacuri. 2. Pe urma, mai tarziu. ◊ Loc. adv. De aici sau de-acu(m) incolo = incepand din acest moment, de acum inainte. De astazi (sau de maine etc.) incolo = incepand de azi (sau de maine etc.). De atunci incolo = dupa aceea. 3. In afara de cele aratate inainte. [Var.: incolea adv.] – In + colo.
INCORONA, incoronez, vb. I. 1. Refl. si tranz. A(-si) pune coroana de monarh; p. ext. a deveni sau a investi pe cineva monarh. 2. Tranz. A impodobi cu ceva (in forma de coroana); a incununa. 3. Tranz. Fig. A desavarsi o lucrare, o opera, o activitate; a reprezenta in activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasa; a incununa (2). – Din lat. incoronare.
INCRENGATURA, increngaturi, s. f. Diviziune a regnului animal sau a celui vegetal, superioara clasei. – In + creanga + suf. -tura (dupa fr. embranchement).
INDATA adv. Imediat, numaidecat, acum; acusi, acusica. ◊ Loc. conj. (De) indata ce = imediat ce, dupa ce, cand. ◊ Expr. (Reg.) Indata-mare = in cea mai mare graba. – In + data.
INNEBUNI, innebunesc, vb. IV. Intranz. A fi atins de nebunie, de dementa; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-si pierde calmul, stapanirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a innebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu ma-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neincrederea fata de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva sa-si piarda stapanirea de sine; a agasa, a enerva. – In + nebun.
INSCRIE, inscriu, vb. III. 1. Tranz. si refl. A(-si) scrie, a(-si) trece numele intr-un catalog, intr-o condica etc.; a (se) inregistra, a (se) inmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se inscrie in fals = a sustine in fata unei instante judiciare ca dovada (scrisa) adusa de partea adversa este falsa. ♦ Tranz. A consemna ceva in scris. 2. Tranz. A construi o figura geometrica in perimetrul alteia, astfel incat unele puncte ale celei dintai sa fie tangente la cealalta. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe goluri, seturi, cosuri etc. [Perf. s. inscrisei, part. inscris] – In + scrie (dupa fr. inscrire).
INSELATORIE, inselatorii, s. f. Fapta a celui care insala; inselaciune. – Inselator + suf. -ie.
INTAI, INTAIA adv. num. ord. I. adv. 1. La inceput. ♦ (Precedat de „mai”) Mai demult. 2. Inainte de toate, in primul rand. Sa ne-asezam intai la masa. ♦ (Pentru) prima oara. II. Num. ord. (Adesea adjectival; cand preceda substantivul, in forma articulata intaiul, intaia) Care se afla in fruntea unei serii (in ceea ce priveste spatiul, timpul, calitatea); prim2. Intaiul, intaia in clasa. E in clasa intai. ◊ Loc. adv. (Pentru) intaia data (sau oara) = (pentru) prima data. ◊ Expr. Mai intai si-ntai (de toate) = in primul rand. ♦ (Inv., precedat de „cel”, „cea”) Dintai. ♦ (Substantivat, m.; in sintagma) Intaiul nascut = cel mai mare dintre fii. – Lat. *antaneus (< ante „inainte”).
INTRE2 prep. 1. In locul dintre... Intre munti. ◊ Expr. A fi intre ciocan si nicovala v. ciocan. A pleca (sau a fugi, a iesi, a se duce, a se intoarce etc.) cu coada intre picioare v. coada. ♦ Printre, in mijlocul... Intre straini. ♦ (Reg.) Pe. 2. In intervalul scurs de la o intamplare la alta. L-a vizitat intre doua calatorii. ◊ Expr. Intre acestea sau intre timp = in rastimp... 3. Dintre, printre. S-a dovedit cel mai iscusit intre toti. 4. (Arata reciprocitatea) Unul cu altul (sau unii cu altii). S-au sfatuit intre ei. 5. (In legatura cu verbul „a imparti”) La2. Castigul s-a impartit intre participanti. 6. (Indica o aproximare) Sa vii intre 12 si 13. – Lat. inter.
INTREBA, intreb, vb. I. 1. Tranz. si refl. (recipr.) A(-si) pune intrebari, in scopul de a afla un raspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Intreaba-ma sa te intreb, se spune cuiva care cere o informatie despre un lucru asupra caruia nici cel intrebat nu stie mai mult. 2. Tranz. si intranz. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vesti sau lamuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A intreba (pe cineva) de sanatate = a se interesa de starea in care se afla cineva; a intra in vorba cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva intrebari pentru a-i evalua, din raspunsuri, nivelul cunostintelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).
INZESTRA, inzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (cand se marita). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursa de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o intreprindere, o institutie etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calitati morale, fizice etc. – In + zestre.
INZESTRAT, -A, inzestrati, -te, adj. Prevazut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calitati deosebite, talentat. – V. inzestra.
JAMBA, jambe, s. f. Fiecare dintre cele doua picioare ale trenului de aterizare de care sunt prinse rotile avionului. – Din fr. jambe.
JARGON, jargoane, s. n. 1. Limbaj specific anumitor categorii sociale, care reflecta dorinta celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor si care se caracterizeaza prin abundenta cuvintelor si expresiilor pretentioase, de obicei imprumutate din alte limbi. 2. (Inv., azi impr.) Dialect, grai. – Din fr. jargon.
JARGON, jargoane, s. n. 1. Limbaj specific anumitor categorii sociale, profesionale etc., care reflecta fie dorinta celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor, fie tendinta de a folosi termeni specifici profesiunilor respective si care se caracterizeaza prin abundenta cuvintelor si expresiilor pretentioase, de obicei imprumutate din alte limbi, sau a celor de ingusta specialitate. 2. (Inv., azi impr.) Dialect, grai. – Din fr. jargon.
JOKER, jokeri, s. m. Carte de joc cu cea mai mare valoare in unele jocuri de noroc, care poate inlocui orice carte in jocul respectiv. [Scris si: jocher – Pr.: giocar] – Din fr., engl. joker.
JUGLANDACEE, juglandacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase, cu frunze compuse, cu flori unisexuate (cele mascule in forma de amenti, cele femele solitare sau in grupe mici) si cu fructele nucule sau drupe; (si la sg.) planta din aceasta familie. – Din fr. juglandacees.
JUPAN, jupani, s. m. Titlu dat in evul mediu, in tarile romane, celor mai de seama boieri si dregatori; persoana care avea acest titlu. – Din sl. zupanu.
JURA, jur, vb. I. 1. Tranz. si refl. A afirma, a declara ceva sub juramant, a depune un juramant. ◊ Tranz. A intari, a confirma la judecata, prin juramant, o depozitie sau o marturie. ◊ Refl. A promite prin juramant. 2. Refl. (Pop.) A se afurisi, a se blestema (pentru a intari cele afirmate). 3. Tranz. (Pop.) A ruga pe cineva cu staruinta; a implora, a conjura. – Lat. jurare.
LACRIMA, lacrimi, s. f. 1. Secretie lichida, incolora, sarata, alcalina, produsa de glandele lacrimale, care umezeste suprafata globilor oculari si care se poate scurge in afara, in urma unor tulburari in starea psihofizica a omului. ◊ Expr. Cu lacrimi de sange = cu mare durere. ♦ Fig. Strop, picatura. 2. (La pl.) Plans. Expr. In lacrimi = plangand (de durere). Pana la lacrimi = pana la cel mai inalt grad de induiosare, de emotie etc. [Var.: (pop.) lacrama s. f.] – Lat. lacrima.
MACH, machi, s. m. (Fiz.) Unitate de masura pentru viteza miscarii fluidelor, utilizata in aerodinamica si in tehnica rachetelor, egala cu 340 m/s. ◊ Numarul lui Mach = raport intre viteza unui proiectil, avion etc. intr-un fluid si cea a sunetului. [Pr.: mah] – Din engl., fr. mach.
MELOMAN, -A, melomani, -e, s. m. si f. Persoana careia ii place mult muzica (in special cea clasica) si o intelege. – Din fr. melomane.
MENILIT s. n. Roca sedimentara silicioasa, alcatuita in cea mai mare parte din opal, argila si hidroxizi de fier, de culoare neagra sau bruna, cu aspect vargat. – Din fr. menilite.
MENINGE, meninge, s. n. Fiecare dintre cele trei membrane care invelesc creierul si maduva spinarii. – Din fr. meninge.
MIOCEN, -A, mioceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Epoca inferioara a neogenului, caracterizata prin flora si fauna apropiate de cele actuale, in care s-au format contururile actuale ale continentelor si principalele lanturi de munti. 2. Adj. Care apartine miocenului (1), privitor la miocen; miocenic. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. miocene.
MOLECULA, molecule, s. f. Cea mai mica parte dintr-o substanta care mai pastreaza compozitia procentuala si toate proprietatile chimice ale acelei substante *Molecula-gram = cantitate dintr-o substanta a carei greutate in grame este egala cu greutatea ei moleculara; mol1. – Din fr. molecule
MONADA, monade, s. f. 1. Termen (folosit in filozofia lui Leibniz) pentru a desemna cea mai simpla unitate indivizibila din care ar fi alcatuita lumea. 2. Organism inferior, microscopic, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple. – Din fr. monade, germ. Monade.
MOTIV, motive, s. n. I. Cauza, ratiunea, pricina unei actiuni; imboldul care impinge la o actiune sau care determina o actiune; mobil. ◊ Loc. adv. Fara motiv = nejustificat. ◊ Loc. conj. Pentru motivul ca... = fiindca, deoarece. ♦ Pretext. ◊ Loc. conj. Pe motiv ca... = pretextand ca..., aducand argumentul ca... ◊ Expr. A da cuiva motiv sa... = a provoca pe cineva sa..., a da cuiva pretext sa... II. 1. cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea caruia ia nastere tema muzicala; tema, melodie, intonatie. 2. Element pictural sau sculptural fundamental, folosit intr-o compozitie decorativa sau arhitecturala. 3. Idee fundamentala sau tema principala a unei opere literare. – Din fr. motif, it. motivo, germ. Motiv.
NEGATIV, -A, negativi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care exprima o negare sau un refuz, care neaga ceva. 2. Lipsit de insusiri bune, de calitati, rau; care produce rau, care este periculos. 3. (Despre numere, marimi scalare etc.) Care este mai mic decat zero (sau egal cu zero); care se noteaza in scris cu semnul minus. 4. (Despre electricitate, sarcini electrice) Care apare la anodul unui element generator electrochimic. II. S. n. Imagine fotografica obtinuta pe un material (film, hartie etc.), la care distributia luminii si a umbrei este inversa in raport cu cea reala; p. ext. placa, film, sau hartie fotografica pe care s-a obtinut o asemenea imagine. – Din it. negativo, lat. negativus, fr. negatif, germ. negativ.
NEOGEN s.n. A doua perioada a neozoicului, caracterizata prin fauna si flora asemanatoare atat cu cea din paleogen cat si cu cea actuala.
NUCLEON, nucleoni, s. m. Denumire generica pentru cele doua particule elementare (protonul si neutronul) care alcatuiesc nucleele atomilor. [Pr.: -cle-on] – Din fr. nucleon.
NUT, nuturi, s. n. 1. Canelura. 2. Uluc, sant facut intr-o piesa de lemn. ◊ Nut si feder = sistem de imbinare a doua piese (din lemn) care consta in introducerea unei proeminente fasonate, aflata pe una din fetele primei piese, in ulucul de pe fata corespunzatoare a celei de-a doua piese. – Din germ. Nut.
NUTATIE, nutatii, s. f. 1. Miscare oscilatorie periodica a axei polilor Pamantului, determinata de atractia variabila pe care o exercita Soarele si Luna asupra ecuatorului. 2. (Fiz.) Una dintre cele trei componente ale miscarii unui corp rigid care are un punct fix si face sa oscileze axa de rotatie proprie a corpului, apropiind-o si departand-o de axa fixa. 3. Miscare a unor organe ale plantelor, constand in oscilatii laterale si in rotiri ale varfului organului respectiv in jurul axei sale. – Din fr. nutation, it. nutazione.
NUTRIMENT, nutrimente, s. n. (Rar) Hrana; alimentatie; mijloace de trai, cele necesare traiului. – Din fr. nutriment, lat. nutrimentum.
ORTODOXIE s. f. 1. Confesiune crestina care a pastrat neschimbate dogmele, traditia, cultul si organizarea bisericeasca fixate prin cele sapte sinoade ecumenice; p. ext. biserica ortodoxa; religia ortodoxa. 2. Conformitate, concordanta cu principiile traditionale ale doctrinei bisericii crestine ortodoxe. – Din lat. orthodoxia, fr. orthodoxie.
ORTODROMA, ortodrome, s. f. Drumul cel mai scurt care leaga doua puncte de pe suprafata Pamantului. – Din germ. Orthodrome.
PERIGEU, perigee, s. n. Punct in care un astru sau un satelit artificial aflat in miscare orbitala se gaseste cel mai aproape de pamant. ♦ Moment, timp in care astrul sau satelitul se afla in acest punct. – Din fr. perigee, lat. perigaeum.
PERIHELIU, perihelii, s. n. Punct in care o planeta sau o cometa, aflate in miscare in jurul soarelui, se gasesc cel mai aproape de acesta. ♦ Moment, timp in care astrul sau cometa se afla in acest punct. [Var.: (inv.) perihelie s. f.] – Din fr. perihelie, lat. perihelium.
PREEMTIUNE, preemtiuni, s. f. (Jur.; in sintagma) Drept de preemtiune = privilegiu pe care il are cineva printr-un contract sau printr-o lege, la o vanzare-cumparare, de a fi, in conditii egale, cel preferat dintre mai multi cumparatori. [Pr.: pre-em-ti-u-] – Din fr. preemption.
QUASAR, quasari, s. m. (Astron.) Obiect cosmic, cu stralucire de zeci sau sute de ori mai puternica decat a celor mai mari galaxii, care emite intens radiounde. [Pr.: cua-. – Abr.: QSR] – Din engl., fr. quasar.
RAPI, rapesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua cu sila pe cineva, a duce cu sine in mod silnic pe cineva; a fura. ♦ A lua pe cineva dintre cei vii, a curma viata cuiva. ♦ A smulge pe cineva dintr-un loc. 2. A lua (prin abuz) ceva, a se face stapan pe un bun material care apartine altuia; a jefui. ♦ A cotropi (un teritoriu, o tara etc.). ♦ Fig. A lipsi pe cineva de..., a smulge ceea ce i se cuvine, ceea ce ii revine cuiva. 3. Fig. A fermeca, a incanta, a vraji, a captiva. [Var.: (inv. si pop.) hrapi vb. IV] – Din lat. rapire (= rapere).
RELIGIE, religii, s. f. 1. Sistem de credinte (dogme) si de practici (rituri) privind sentimentul divinitatii si care ii uneste, in aceeasi comunitate spirituala si morala, pe toti cei care adera la acest sistem; totalitatea institutiilor si organizatiilor corespunzatoare; confesiune, credinta. ♦ Fig. Crez, cult. 2. Disciplina predata in scoala, avand ca scop educarea si instruirea elevilor in spiritul religiei (1) date. – Din fr. religion, lat. religio, -onis, germ. Religion.
RURAL, -A, rurali, adj. De (la) sat; satesc. ◊ (In vechea organizare administrativa) Comuna rurala = cea mai mica unitate administrativa, condusa de un primar. – Din fr. rural.
SILOGISM, silogisme, s. n. Rationament deductiv care contine trei judecati legate intre ele astfel incat cea de-a treia judecata, care reprezinta o concluzie, se deduce din cea dintai prin intermediul celei de-a doua. – Din fr. syllogisme, lat. syllogismus.
SOMATIC, -A, somatici, -ce, adj. (Biol.) Care tine de corp, privitor la corp (considerat un ansamblu unitar). ◊ celule somatice = celulele corpului (cu exceptia celor s*****e). – Din fr. somatique.
TANTAR1, tantari, s. m. Numele mai multor insecte din ordinul dipterelor, cu corpul si cu picioarele lungi si subtiri, cu aripi inguste, ale caror larve se dezvolta la cele mai multe specii in ape statatoare, iar adultii se hranesc cu sange, unele specii transmitand prin intepaturi frigurile palustre, altele, in stare larvara, atacand culturile de ciuperci, varza, grau etc. (Culex). ◊ Expr. A face din tantar armasar = a exagera. – Lat. zinzalus.
TATANA, tatani, s. f. 1. Balama. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din tatani = a supara rau, a infuria pe cineva, a scoate din sarite. A-si iesi din tatani = a-si pierde rabdarea, a se infuria. 2. Portiune unde cele doua valve ale unei scoici sunt unite printr-un ligament elastic. 3. (Pop.) Radacina unui furuncul. – Lat. *titina.
TEL, teluri, s. n. 1. Punct, loc la care cineva vrea sa ajunga; p. ext. obiectiv catre care tinde cineva, punct final; scop. 2. (Inv.) Punct, semn care se ocheste, care trebuie nimerit cand se trage cu o arma; tinta. ♦ Catarea pustii. ◊ Loc. adv. In tel sau in telul pustii = in bataia pustii. ♦ Dispozitiv de ochire asezat in interiorul lunetei unei arme. – Cf. germ. Ziel, rus. tel, magh. cel.
TIGAN, -A, tigani, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoana ce face parte dintr-o populatie originara din India si raspandita in mai toate tarile Europei, traind in unele parti inca in stare seminomada. ◊ Expr. A arunca moartea in tigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca tiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se ineca ca tiganul la mal = a nu reusi, a esua intr-o actiune tocmai cand era pe punctul de a o duce la bun sfarsit. Tot tiganul isi lauda ciocanul, se spune despre cei care se lauda cu ceea ce le apartine. E invatat ca tiganul cu ciocanul (sau cu scanteia), se spune despre cei deprinsi cu nevoile. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucaturi rele. II. Adj. (Rar) Tiganesc. – Din sl. ciganinu. Cf. rus. tagan.
TIGANARIT s. n. (Inv.) Impozit care se platea de catre cei care aveau in posesiune tigani robi. – Tigan + suf. -arit.
TINC1, tincuri, s. n. Fiecare dintre proeminentele taiate la capetele a doua scanduri (alternand cu cate o scobitura) pentru a permite o imbucare solida in unghi a celor doua scanduri. – Din germ. Zinke.
UCU s. m. invar. Numele celor doua litere chirilice corespunzatoare sunetului u. – Din sl. uku.
ULTIM, -A, ultimi, -e, adj. Care este cel din urma (dintr-o serie de elemente spatiale, temporale, valorice); care se afla la sfarsit, in urma unei serii. A sosit ultimul. Ultima carte. ◊ Ultima ora = rubrica avand cele mai noi stiri dintr-o gazeta. – Din lat. ultimus, it. ultimo.
ULTRAMARIN s. n. Colorant mineral sau sintetic obtinut prin topirea unui amestec de caolin, carbonat de sodiu, carbune de lemn si sulf, care are diverse culori dupa conditiile de preparare, cel mai cunoscut fiind de culoare albastra. – Din germ. Ultramarin, fr. ultramarine.
UMERAR, umerare, s. n. 1. Umeras. 2. Imbracaminte de protectie fixata pe umerii celor care cara greutati. 3. Impletitura de lana, de melana etc. cu care isi imbraca umerii cei ce sufera de reumatism. [Var.: umarar s. n.] – Umar + suf. -ar.
UNGHIE, unghii, s. f. 1. Lama cornoasa care creste pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la maini si de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a taia) cuiva din unghii = a infrana obraznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia in gat = a constrange pe cineva sa raspunda urgent unei obligatii. A-si pune unghia in gat = a face orice pentru atingerea unui scop. A-si arata unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanta cornoasa formata la varfurile degetelor de la picioarele animalelor si pasarilor; p. ext. gheara. 2. Compuse: unghia-gaii sau unghia-gainii = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori galbene-verzui, dispuse in ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-pasarii = planta erbacee cu flori albastre si cu petala inferioara prelungita in forma de pinten, patata cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele doua instrumente, in forma de parghie, pentru ridicat si lasat cosul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).
UNGUREAN, ungureni, s. m. 1. Denumire data populatiei (romanesti) din Transilvania, in special celei din vecinatatea fostelor provincii istorice Tara Romaneasca si Moldova. 2. Numele unui dans popular; melodie dupa care se executa. – Ungur + suf. -ean.
UNITATE, unitati, s. f. 1. Numarul unu. ♦ Marime care serveste ca masura de baza pentru toate marimile de acelasi fel. Unitate de masura. ◊ (In sintagma) Unitate astronomica = unitate folosita pentru exprimarea distantelor in sistemul solar, egala cu distanta medie de la Soare la Pamant. 2. Insusirea a tot ce constituie un intreg indivizibil. 3. Coeziune, omogenitate, solidaritate, unire; tot unitar, indivizibil. * Regula celor trei unitati (de loc, de timp si de actiune) = regula caracteristica teatrului clasic (antic si modern), dupa care opera dramatica trebuie sa fie dezvoltarea unei actiuni unice, care se desfasoara in acelasi loc si intr-un interval de 24 de ore. 4. Cea mai mica formatie, organizatie economica, administrativa, militara, sanitara etc. care alcatuieste un intreg si actioneaza dupa un plan general. – Din fr. unite, lat. unitas, -atis.
UNIVERSALII s. f. pl. Nume dat notiunilor generale in filozofia scolastica. ◊ Disputa (sau cearta) universaliilor = discutie in jurul notiunilor generale si a naturii lor, fapt care a determinat aparitia celor trei curente din sanul scolasticii: realismul, nominalismul si conceptualismul. – Din lat. universalia.
URETER, uretere, s. n. Fiecare dintre cele doua canale cilindrice subtiri, membranoase, care unesc bazinetul cu vezica u*****a. – Din fr. uretere.
URMAS, -A, urmasi, -e, s. m. si f. 1. Continuator al unei familii (considerat in raport cu cei din generatiile anterioare lui); descendent, odrasla. ♦ Mostenitor (de bunuri materiale). 2. Succesor intr-o demnitate, intr-o functie. 3. Continuator al unei opere, al unei traditii. – Urma + suf. -as.
URMATOR, -OARE, urmatori, -oare, adj. 1. Care urmeaza dupa cineva sau ceva (in spatiu sau in timp). ♦ (Substantivat) Persoana chemata (dupa alta) sa fie servita, intrebata etc. ♦ (Substantivat, inv.) Urmas, succesor. ♦ Care este aratat in cele ce urmeaza. 2. (Inv.) Care urmeaza intocmai un sfat, o porunca. – Urma + suf. -ator.
UROGENITAL, -A, urogenitali, -e, adj. Care se refera la aparatul u****r si la cel genital, care cuprinde aceste doua aparate. – Din fr. urogenital.
USTAS, ustasi, s. m. Membru al unei organizatii croate de tip fascist si terorist, care a activat inaintea celui de-al doilea razboi mondial. – Din scr. ustas.
USOR1, usori, s. m. Fiecare dintre cei doi stalpi verticali de care se prind canaturile portii sau ale usii; partile laterale ale tocului usii sau ferestrei. [Var.: uscior, uscior s. m.] – Lat. osteolum.
VAG, -A, vagi, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de limpezime, de claritate, de precizie; neclar, nelamurit, nesigur, confuz (pentru vedere, auz sau minte). ♦ (Substantivizat, n.) Ceea ce este vag (1). 2. (Anat.; in sintagma) Nerv vag (si substantivizat, m.) = unul dintre cei doisprezece nervi cranieni, important pentru functionarea aparatului respirator, circulator si digestiv. – Din fr. vague, lat. vagus.
VAGABONDAJ s. n. Vagabondare; starea celui care vagabondeaza. ♦ Infractiune comisa de omul capabil de munca ce refuza sa exercite o ocupatie, fara domiciliu stabil si lipsit de mijloace cinstite de trai. – Din fr. vagabondage.
VALET, valeti, s. m. 1. Servitor la casele boieresti (aflat in serviciul personal al stapanului); fecior, lacheu. 2. Fiecare dintre cele patru carti de joc, reprezentand figura unui cavaler; fante. – Din fr. valet.
VALIDITATE s. f. Calitatea de a fi valid; situatia, starea celui valid. – Din fr. validite, lat. validitas, -atis.
VALVA, valve, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti (simetrice) ale cochiliei unei scoici. 2. Fiecare dintre peretii exteriori ai unor fructe, care se desfac la maturitate, permitand caderea semintelor din interior. 3. Ansamblu de piese sau armatura care serveste la stabilirea, intreruperea sau reglarea circulatiei unui fluid printr-o conducta, printr-un tub etc. – Din fr. valve, lat. valva.
VAMA, vami, s. f. 1. Institutie de stat care se ocupa cu evidenta si controlul asupra intrarii si iesirii din tara a marfurilor, mijloacelor de transport etc. si care percepe taxele legale pentru aceste bunuri; loc, punct in care functioneaza aceasta unitate. ♦ Taxa care se plateste ca un bun sa treaca dintr-o tara in alta sau (in trecut) dintr-o regiune in alta a tarii. ◊ Loc. vb. a pune vama = a vamui. ♦ Cantitate de graunte care se percepe la moara ca taxa in natura pentru macinat; uium. 2. (In credintele populare) Fiecare dintre cele sapte (sau noua) popasuri (in vazduh) prin care se crede ca trebuie sa treaca sufletul mortului pentru a ajunge in cer. ♦ Bani pe care trebuie sa-i plateasca mortul ca sa poata trece si calatori pe lumea cealalta. – Din magh. vam.
VAMPIR, vampiri, s. m. 1. Specie de lilieci mari care traiesc in America de Sud si in America Centrala si care se hranesc cu sangele pasarilor si mamiferelor (surprinse in somn) (Phyllostoma spectrum). 2. Personaj din mitologia populara despre care se crede ca suge sangele celor vii. ♦ Fig. Persoana care asupreste crunt pe cineva. 3. Criminal care ucide pentru placerea de a vedea curgand sange. – Din fr. vampire, germ. Vampir.
VARA, veri, s. f. Anotimpul cel mai calduros al anului, cuprins intre primavara si toamna si reprezentand (in emisfera boreala) intervalul de timp de la 22 (21) iunie pana la 23 septembrie. ◊ Loc. adj. De vara = a) necesar in timpul verii; care se poarta in timpul verii; care se practica vara; b) (despre fructe, plante etc.) care se coace, rodeste vara; varatic. ◊ Loc. adv. La vara = in vara viitoare, in vara care urmeaza. Asta-vara = in vara care a trecut. (In) vara asta = in vara in care ne aflam. (Pop.) An-vara = in vara anului precedent. De cu vara = fiind inca vara. Peste vara = in timpul verii. ♦ (Adverbial; in forma vara) In cursul anotimpului mai sus definit; in fiecare an, in cursul acestui anotimp. – Lat. vera (= ver primavara).
VAICAREALA, vaicareli, s. f. (Pop. si fam.) Faptul de a se vaicari; zgomot facut de cel care se vaicareste; tanguire, lamentare, planset. – Vaicari + suf. -eala.
VARSATOR, -OARE, varsatori, -oare, adj., s. m. art. I. Adj. Care varsa. II. S. m. art. Una dintre cele 12 constelatii (si simboluri) ale zodiacului, care se gaseste intre constelatia Capricornului si cea a Pestilor. – Varsa + suf. -ator.
VAZ s. n. Unul dintre cele cinci simturi, cu ajutorul caruia se percep imaginile, se inregistreaza direct forma, culoarea, dimensiunea, luminozitatea obiectelor, precum si distanta si miscarea acestora; capacitatea de a percepe imaginile; vedere; vazut1. ◊ Loc. prep. In (sau, inv., la) vazul... = in ochii..., in fata..., fata de... – Din vedea (derivat regresiv).
VIS, visuri, s. n. 1. Faptul de a visa; inlantuire de imagini, de fenomene psihice si de idei care apar in constiinta omului in timpul somnului. ◊ Carte de vise = carte care cuprinde semnificatia profetica a visurilor. ◊ Loc. adj. De vis = propriu visului; fig. extrem de frumos, de necrezut, ireal. ◊ Loc. adv. Ca prin vis = vag, confuz. ♦ Fig. Atmosfera, imagine, frumusete ireala. 2. Reverie, meditatie, visare. 3. Fig. Iluzie desarta; gand, idee, aspiratie irealizabila. ♦ Dorinta arzatoare. ◊ Expr. A-si vedea visul cu ochii = a-si (sau a i se) indeplini cea mai arzatoare dorinta, a-si (sau a i se) realiza tot ce si-a propus. [Pl. si: vise] – Lat. visum.
VOCALIZA, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. si intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoana la cea de vocala, a capata valoare de vocala. – Din fr. vocaliser.
VOLOC, voloace, s. n. Plasa lunga de pescuit in apele mari, prevazuta la cele doua capete cu cate un bat gros, ceea ce permite pescarului sa o traga prin apa si mai ales pe fundul apei. [Var.: volog s. n.] – Din rus., ucr. volok.
WALKIRIE, walkirii, s. f. (In mitologia scandinava) Zeita care hotara soarta razboaielor si a celor care trebuia sa moara in ele. – Din fr. Walkyrie.
WARANT, warante, s. n. Act eliberat celui ce inmagazineaza o marfa in docuri sau in antrepozite si care poate fi negociat ca o polita sau poate servi titularului ca garantie pentru obtinerea unui imprumut. [Pr.: varant] – Din fr., engl. warrant.
XENOMORFIE s. f. Proprietate a unui mineral de a se prezenta si sub alta forma decat cea obisnuita. – Din fr. xenomorphie.
ZAHARURI s. n. pl. Nume generic dat substantelor organice care formeaza (alaturi de albuminoide si de grasimi) una dintre cele trei grupe de combinatii specifice celulelor organismelor vii (din care fac parte glucoza, fructoza, zaharoza, lactoza, maltoza etc.); glucide. – Din zahar.
ZAPCIU, zapcii, s. m. (Inv.) 1. Carmuitor al unei plasi, subordonat ispravnicului (si insarcinat cu strangerea darilor). 2. Grad in armata, echivalent cu cel de capitan; persoana care avea acest grad. 3. Agent de politie; sergent de strada. – Din tc. zaptiye.
ZAPACEALA, zapaceli, s. f. 1. Faptul de a (se) zapaci; stare in care se afla cel zapacit; tulburare, buimaceala, fastaceala, nauceala; dezordine. 2. (Fam.) Galagie mare, taraboi, larma, balamuc. – Zapaci + suf. -eala.
ZAVELCA, zavelci, s. f. Fiecare dintre cele doua fote dreptunghiulare, cu dungi sau brodate cu flori, care se poarta una in fata si alta in spate, ca fusta. [Var.: zavelca, zevelca, zivelca, zovelca, zuvelca s. f.] – Cf. bg. zavivka.
ZBURDALNICIE, zburdalnicii, s. f. Insusirea de a fi zburdalnic; vioiciune, neastampar, voiosie. ♦ Manifestare, fapta a celui zburdalnic; joc, petrecere; nebunie. – Zburdalnic + suf. -ie.
ZENCUIRE, zencuiri, s. f. Operatie din procesul de tabacire vegetala care consta in mentinerea pieilor asezate in straturi orizontale in bazine de beton umplute cu zemuri tratate cu tananti, mai concentrate decat cele folosite la pretabacire. – Et. nec.
ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, reprezinta o cantitate vida si care se indica prin cifra 0; nula. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru, a face sa fie neglijabil. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care serveste ca origine a unei scari cu ajutorul careia se indica valorile unei marimi. ♦ Spec. Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. 4. (Lingv.) Desinenta (sau sufix) zero = absenta unui afix gramatical la o forma flexionara, care este marcata, fata de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei marci formale propriu-zise. – Din fr. zero.
ZEU2, zei, s. m. Divinitate pagana; idol. ♦ Fig. Om cu insusiri fizice si morale exceptionale. ♦ (Fam.; ir.) Om cu putere, cu influenta (politica); sef, conducator. ◊ Expr. A fi in secretele zeilor = a fi la curent cu lucruri cunoscute de cei mari, de conducatori. – Lat. deus.
ZEUGMA, zeugme, s. f. Figura de stil prin care se unesc gramatical doua sau mai multe substantive cu un verb sau cu un adjectiv care, logic, nu se refera decat la unul dintre cele doua substantive. – Din fr. zeugma.
ZID, ziduri, s. n. Element de constructie vertical sau putin inclinat, cu grosime (relativ) mica in raport cu celelalte dimensiuni, executat din caramizi, din blocuri de piatra etc., asezate ordonat unele peste altele (si legate printr-un liant), sau din beton, destinat sa limiteze, sa separe sau sa izoleze un spatiu ori sa sustina alte elemente de constructie, alcatuind un perete, o ingradire, o fortificatie etc. ◊ Loc. adv. Intre (cele patru) ziduri = in interiorul unei cladiri. ◊ Expr. A face zid imprejurul cuiva = a inconjura pe cineva din toate partile pentru a-l apara; a se solidariza cu cineva, a se uni in jurul cuiva in sustinerea unei cauze. ◊ Zid sonic = bariera imaginara referitoare la depasirea vitezei sunetului. – Din sl. zidu.
ZIZANIE, zizanii, s. f. Planta erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare alungite, cu spicul asemanator cu cel al pirului, cultivata ca planta furajera si ornamentala (Lolium perenne). [Var.: zazanie s. f.] – Din ngr. zizania.
ZODIAC, zodiace, s. n. 1. Zona circulara a sferei ceresti in care se afla cele douasprezece constelatii corespunzatoare lunilor anului si prin fata carora trece drumul aparent al Soarelui in cursul unui an; fiecare dintre cele 12 sectoare ale acestei zone. ◊ Semnele zodiacului sau zodiacele = figurile simbolice ale zodiacului reprezentand cele douasprezece constelatii. 2. Carte de astrologie cuprinzand preziceri asupra destinului oamenilor, potrivit zodiei in care s-au nascut; carte de zodii. [Pr.: -di-ac] – Din ngr. [kiklos] zodhiakos.
ZODIE, zodii, s. f. 1. Fiecare dintre cele douasprezece constelatii ale zodiacului (1); p. gener. constelatie, planeta. ♦ Interval de timp determinat cand Soarele se afla intr-un astfel de sector. 2. Constelatie corespunzand unei anumite luni a anului in care se naste cineva si avand, dupa unele credinte, o influenta (buna sau rea) asupra destinului acestuia; interval de timp corespunzator; p. ext. destin, ursita. ◊ Expr. (Glumet) A se naste in zodia porcului = a fi foarte norocos, a avea noroc porcesc. A sa naste in zodia ratelor = a fi mereu insetat. A-i da (cuiva) in zodii = a-i prezice cuiva soarta, viitorul dupa pozitia stelelor. 3. (Rar) Ursitoare. – Din ngr. zodhion.
ZONA, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate in functie de poli, de cercurile polare si de tropice si caracterizate printr-o clima specifica. Zona temperata. Zona ecuatoriala. ♦ (Astron.) Fiecare dintre partile cerului corespunzatoare celor cinci zone (1) ale Pamantului. 2. Portiune dintr-o intindere, dintr-un ansamblu, dintr-un tot, delimitata pe baza unor caracteristici distinctive, a unor imprejurari speciale, a unei destinatii determinate etc. 3. (Geom.) Parte din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua paralele. 4. (Fiz.) Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. – Din fr. zone.
ZOOLOGIC, -A, zoologici, -ce, adj. Care apartine zoologiei, privitor la zoologie. ◊ Muzeu zoologic = muzeu unde sunt expuse animale reconstituite sau impaiate, organe, parti ale corpului animal reproduse in planse etc. Parc zoologic sau gradina zoologica = parc in care animale rare sau exotice sunt tinute in conditii asemanatoare cu cele ale vietii lor in libertate. – Din fr. zoologique.
ZURGALAU, zurgalai, s. m. (Mai ales la pl.) Glob metalic cu una sau mai multe gaurele si cu o bila in interior, care suna la cea mai usoara miscare sau atingere; clopotel. – Cf. magh. zorogni.
