AGE QUOD AGIS (lat.) fa ceea ce faci – Plaut, „Persa”, 650. Fii atent la ceea ce faci. V. si Quidquid agis, prudenter agas et respice finem.

SUPARARE, suparari, s. f. Faptul de a (se) supara. 1. Neplacere, necaz, suferinta; nevoie, neajuns, lipsa. ◊ Expr. Sa nu-ti (sau sa nu va) fie cu suparare sau daca (sau de) nu ti-ar (sau v-ar) fi cu suparare, formula de politete prin care se exprima teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci. Fara suparare! formula de politete prin care cineva arata ca nu se considera jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva sa nu se supere cand i se spune un adevar (neplacut). ♦ Greutate, povara, piedica. ♦ (Pop.) Paguba, stricaciune, deranj. 2. Intristare, amaraciune, tristete. 3. Furie, iritare, manie. – V. supara.

NADEJDE, nadejdi, s. f. Incredere sau convingere ca ceea ce faci ori doresti se va realiza; speranta, nadajduire; incredere in sprijinul, in ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine ca cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. ◊ Loc. adj. De nadejde = in care poti avea toata increderea. ◊ Loc. adv. De (sau cu) nadejde = asa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic. ◊ Loc. vb. A trage nadejde = a spera, a nadajdui. ◊ Expr. In nadejdea... = in speranta..., bazandu-se pe... A se lasa in nadejdea (cuiva) = a conta (pe...), a se bizui (pe...). A-si pune (sau a avea) nadejdea (in cineva) = a se baza pe sprijinul (cuiva), a se increde (in...). Slaba nadejde = putin probabil, nesigur. ♦ (Concr.) Ceea ce da incredere, certitudinea ca se va realiza dorinta cuiva. – Din sl. nadezda.

BINE¹ adv. I. 1. In mod convenabil, dupa cum isi doreste cineva. Catu-i lumea pe sub soare, Nu-i bine ca-n sezatoare (JARNIK-BIRSEANU). ◊ Expr. A fi (sau a face, a se simti) bine sau a-i fi (sau a-i merge) bine (cu sanatatea) = a fi sanatos. A (se) face bine = a (se) insanatosi. A nu-i fi bine = a fi bolnav; (fam.) a fi nebun. A(-i) prinde (cuiva) bine = a(-i) fi (cuiva) de folos. A sta bine = a fi bogat. A-i veni bine (sa...) = a gasi momentul prielnic (sa...), a-i fi la indemana (sa...). (Decat...) mai bine sa... = (decat...) prefer sa... Daca (sau de)..., e bine = daca (sau de)..., poti fi multumit. Bine-ai venit! formula de salut la primirea unui musafir. Bine v-am gasit! formula de salut pe care o spune un nou venit. 2. In mod placut, agreabil. Floarea miroase bine. ◊ Expr. E bine = e vreme buna. 3. In mod comod, confortabil. S-asaza mai bine pe prispa (CAMILAR). 4. (Eliptic, cu sensul unei propozitii afirmative) Sunt de acord, imi convine. Bine, Ivane, du-te (CREANGA). ◊ Expr. Ba bine ca nu! = se intelege! fireste! Ei bine! = fie (si asa)! Bine ca... = noroc ca... II. 1. Cum trebuie, cum se cere. ◊ Expr. A pune (ceva) bine = a pune (ceva) la pastrare, la o parte. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a ponegri (pe cineva) cautand sa-i prejudicieze situatia. Bine-rau = mai mult sau mai putin, dupa posibilitati. Dupa ce ne-am pus bine-rau gura la cale... (CREANGA). 2. Conform realitatii, adevarului; exact, precis; corect, just. ◊ Expr. A sti (prea) bine (ceva). = a) a sti (ceva) mai dinainte; b) a fi convins de ceva. Sa stiu bine ca... = macar sa..., chiar daca... A vedea bine = a-si da seama (de ceva). Vezi bine (ca...) = fireste, negresit. (Ca) bine zici = asa este, ai dreptate. 3. In mod reusit, frumos. A canta bine. ◊ Expr. A-i sta (sau a-i sedea) bine = a i se potrivi. ◊ (Adjectival, fam.) Un barbat bine. 4. In conformitate cu cerintele sociale, morale, profesionale etc. Se poarta bine. ◊ Expr. A fi bine = a fi spre binele cuiva, a fi recomandabil. A face bine (sa...) = a proceda asa cum e (mai) potrivit. Nu faci bine ceea ce faci! (CREANGA). Bine ti-a facut! = asa-ti trebuie! III. (Cu sens intaritor) 1. De-a binelea, de tot, pe deplin. Vorba bine nu sfarsea Si de cale se gatea (ALECSANDRI). 2. Tare mult, foarte... ◊ Expr. Mai bine (de...) = mai mult (de...). Mult si bine = foarte mult. (Fam.) De bine ce... = abia, cu toate ca. De bine ce am venit, tu pleci. A dormi bine = a dormi adanc, fara intrerupere. A manca bine = a manca mult, din lucruri bune. – Lat. bene.

NECESITATE, necesitati, s. f. 1. ceea ce se cere, se impune sa se faca; ceea ce este de absoluta trebuinta; trebuinta, nevoie. ◊ Expr. De prima necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). ♦ Spec. (La pl. art.) Proces fiziologic de evacuare a f*******r si a urinei. 2. Categorie filozofica care desemneaza insusirile si raporturile care au un temei intern, decurgand inevitabil din esenta lucrurilor. ◊ Loc. adv. Cu necesitate = in mod imperios, obligatoriu, neaparat, inevitabil. 3. Utilitate, oportunitate. – Din lat. necessitas, -atis, fr. necessite.

DESFATUI, desfatuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfatui pe cineva sa nu faca ceea ce avea de gand; a abate, a opri de la... – Des¹- + sfatui (dupa fr. deconseiller).

IMITA vb. I. tr. 1. A face (sau a incerca sa faca) exact ceea ce vede (sau a vazut) ca face sau a facut cineva. ♦ A reproduce vorba, gesturile cuiva; a maimutari. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist sau al unui scriitor. ♦ A reproduce cu fidelitate, a copia. [P.i. 1 imit, -tez, 3,6 -ta. / < fr. imiter, cf. it. imitare, lat. imitari].

POSIBIL, -A, posibili, -e, adj. Care se poate intampla sau realiza, care poate fi facut sau imaginat; care e cu putinta; care este permis sa se faca. ♦ (Substantivat, n) ceea ce este cu putinta. ◊ Expr. A face tot posibilul = a face tot ce se poate intr-o imprejurare, a incerca totul pentru a ajunge la rezultatul dorit. – Din fr. possible, lat. possibilis.

PRESCRIE, prescriu, vb. III. 1. Tranz. A indica, a arata; (p. spec.) a recomanda medicamentele sau tratamentul de care are nevoie un bolnav. 2. Tranz. A stabili cu precizie ceea ce trebuie facut; a dispune, a hotari. 3. Refl. pasiv (Despre pedepse penale, drepturi de proprietate etc.) A se stinge, a inceta prin prescriptie (2); a-si pierde valabilitatea. 4. Tranz. (Inv.) A transcrie un text. – Din fr. prescrire (dupa scrie).

PARA³, parale, s. f. 1. Moneda divizionara egala cu a suta parte dintr-un leu vechi; mica moneda turceasca de argint care a circulat si in tarile romanesti; (astazi) ban de valoare mica. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para (chioara) = a nu avea (nici) un ban. Pana intr-o para sau pana la (o) para = pana la ultimul ban; exact (din punct de vedere banesc). Nu face nici o para (chioara sau nici doua parale) sau nu face parale = nu are (nici o) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de doua parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteala pentru ceea ce a facut. ♦ P. gener. Moneda (metalica). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ◊ Expr. Parale bune = bani multi (Fam.) A face parale = a fi valoros, de pret. A sti cate parale face cineva = a fi bine lamurit in privinta caracterului, a meritelor sau a capacitatii cuiva. – Din tc. para.

RASPLATI, rasplatesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensa, o plata (materiala sau morala) pentru ceea ce a facut; a recompensa. ♦ A despagubi. 2. (Rar) A plati pentru altul, a ispasi. – Din bg. razplatja, scr. rasplatiti.

COPIE ~i f. 1) Reproducere exacta a ceea ce este facut intr-un singur exemplar. ◊ ~ legalizata copie pe care un organ de stat o atesta ca fiind conforma cu originalul. 2) depr. Imitatie lipsita de originalitate si de valoare. 3) Inscris care reproduce intocmai un alt inscris, constatator al unui act juridic. [Art. copia; G.-D. copiei; Sil. -pi-e] /<fr. copie, lat. copia

NATURA ~i f. 1) Lumea fizica inconjuratoare in toata diversitatea manifestarilor ei; totalitatea fiintelor si lucrurilor existente. ◊ ~ moarta a) grup de obiecte neinsufletite, utilizabile; b) pictura reprezentand un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vanat etc.). Din (sau de la) ~ innascut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliste; peisaj. A admira ~a. ◊ In sanul ~ii departe de ceea ce este facut de mainile omului. 3) fig. Caracter specific; esenta. ~a lucrurilor. 4): In ~ in produse (naturale sau create de om) ori in prestari de servicii. 5): Dupa ~ dupa modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (in artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) Fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umana. ◊ Obisnuinta este a doua ~ se spune despre o stare sau o actiune cu care s-a obisnuit cineva. 8) Fel de a fi; gen. ◊ Carbune de ~ organica carbune animal. (Lucrurile sunt) de asa ~ (lucrurile sunt) de asa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur

DEONTOLOGIE s.f. 1. Parte a eticii care studiaza normele si obligatiile specifice unei activitati profesionale. ◊ Deontologie medicala = totalitatea regulilor si uzantelor care reglementeaza relatiile dintre medici sau dintre acestia si bolnavii lor; etica medicala. 2. Teorie despre datorie, despre originea, caracterul si normele obligatiei morale in general. [Gen. -iei. / < fr. deontologie, cf. gr. deon – ceea ce trebuie facut, logos – studiu].

faciAS IPSE QUOD faciAMUNS SUADES (lat.) fa tu insuti ceea ce ne sfatuiesti pe noi sa facem – Plaut, „Asinaria”, act. III, scena 3, 40.

PROMISIUNE ~i f. ceea ce promite sa faca cineva; fagaduinta. [Sil. -si-u-] /<fr. promission

PUNCTUAL, -A adj. 1. (adesea adv.) Regulat, exact; care face la timp ceea ce trebuie sa faca; precis. ♦ Facut la momentul hotarat, determinat. 2. (Despre verbe) Care arata ca actiunea se petrece intr-un singur moment. [Pron. -tu-al, var. puntual, -a adj. / cf. fr. ponctuel, it. puntuale].

AGENDA s.f. 1. Carnet pe care sunt insemnate zilele, folosit pentru diferite notite referitoare la anumite date, actiuni, treburi etc. 2. Ordine de zi. [< fr., it. agenda, cf. lat. agenda – ceea ce trebuie sa faci].

PRESCRIE vb. III. 1. tr. A ordona, a dispune precis ceea ce urmeaza sa se faca; (spec.) a indica un tratament, medicamente pentru un bolnav. 2. (refl.) (Despre o datorie, o pedeapsa etc.) A se sterge prin prescriptie. [Pron. -scri-e, p.i. -scriu. / < fr. prescrire].

REITERA vb. I. tr. (Rar) A face din nou ceea ce s-a mai facut, a repeta. [< fr. reiterer].

AGENDA, agende, s. f. 1. Carnet cu foi ca de calendar, in care se noteaza lucrarile care urmeaza sa fie facute la anumite date. 2. Ordine de zi. – Fr.agenda (lat. agenda „ceea ce trebuie sa fie facut”).

HAINA, haine, s. f. 1. (La pl.) Termen generic pentru obiectele de imbracaminte (in special) barbatesti. ◊ Un rand de haine = un costum barbatesc complet, alcatuit din pantaloni, sacou (si vesta). ♦ (La sg.) Imbracaminte barbateasca pentru partea de sus a corpului; sacou. ♦ Vesmant lung si larg care acopera tot trupul. ♦ Palton. ◊ Expr. A(-si) da si haina de pe el = a face sau a fi dispus sa faca orice sacrificiu (pentru a obtine ceea ce doreste). 2. (Biol.; in sintagma) Haina de nunta = infatisare deosebita pe care o capata masculii unor pesti, batracieni sau pasari in perioada imperecherii. – Din bg. halina, scr. haljina.

REPRODUCE, reproduc, vb. III. 1. Tranz. A reda cu exactitate ceea ce este scris, ceea ce a spus sau a facut cineva. ♦ A imita felul de a fi, gesturile, mimica cuiva. 2. Refl. A reactualiza in memorie idei, cunostinte insusite in cursul experientei anterioare. 3. Refl. A se produce, a se arata din nou; a se repeta. 4. Tranz. (Ec. pol.) A relua in mod continuu procesul de productie; a produce din nou. 5. Tranz. A produce in serie; a multiplica. 6. Refl. (Biol.) A se perpetua prin generare; a se inmulti. – Re¹- + produce (dupa fr. reproduire).

REPETA, repet, vb. I. Tranz. A spune, a face, a produce inca o data (sau de mai multe ori) ceea ce a mai fost spus, facut sau produs. ♦ A citi sau a spune inca o data un rol, o lectie, pentru a le retine, pentru a le fixa in memorie sau pentru a le intelege mai bine continutul; (despre artisti) a face exercitii pregatitoare in vederea unui spectacol sau a unei auditii publice, a face repetitia unui rol, a unei piese de teatru etc. ♦ (Despre elevi, studenti) A urma din nou cursurile clasei sau anului de studii (in care a ramas repetent). ♦ Refl. A se produce, a se intampla inca o data (sau de mai multe ori), a avea loc din nou. [Var.: (inv.) repeti vb. IV] – Din fr. repeter, germ. repetieren.

QUOD DUBITES NE FECERIS (lat.) de ceea ce te indoiesti sa nu faci – Pliniu cel Tanar, „Epistulae”, 1, 18, 5.

Demopho(o)n 1. Fiul lui Celeus si al Metanirei si fratele lui Triptolemus. Cind era mic, vrind sa-l faca nemuritor, Demeter il tinea deasupra flacarilor ca sa-l faca sa se lepede de tot ceea ce era muritor in trupul lui. O data, noaptea, in timp ce-l purifica in felul acesta, Demeter a fost surprinsa de mama (de tatal sau de doica) lui Demophon care, in fata acestui spectacol, a scos un tipat. Speriata, zeita a scapat copilul in foc. Dupa o versiune, Demophon ar fi fost mistuit de flacari, dupa alta, ar fi scapat cu zile, dar ar fi ramas muritor. 2. Rege al cetatii Athenae, fiul lui Theseus si al Phaedrei si fratele lui Acamas. A participat la razboiul troian. La intoarcere, a trecut prin Thracia. Acolo a intilnit o tinara fiica de rege, pe nume Phyllis, cu care s-a casatorit. Mai tirziu, Demophon a parasit-o si s-a intors la Athenae. De desperare, Phyllis s-a sinucis.

IMPROVIZATIE, improvizatii, s. f. Faptul de a improviza; (concr.) ceea ce se improvizeaza. ♦ Piesa muzicala improvizata. ♦ Lucru facut la repezeala, la moment. – Din fr. improvisation.

ATENT, -A adj. 1. Cu atentia indreptata catre ceea ce se petrece (in fata lui), cu luare-aminte, cu bagare de seama. ♦ Facut cu atentie. 2. Amabil, politicos, prevenitor fata de cineva. [< lat. attentus < attendere – a se intinde spre, a fi cu luare-aminte].

colo (sud) si colo (nord) adv. (d. acolo, ca it. cola fata de pg. acola, sp. aculla, acolo). Acolo, nu aici. De colo pina colo, din acel loc pina´n acel loc. De colo colo, arata miscarea repetata: ce tot umblati de colo colo, mai baieti? Cind colo, arata surprinderea: Credeam ca-i aur. Cind colo, era argint! Credeam ca s´a suparat. Cind colo, mi-a si multamit [!], cit colo, arata aruncarea cu suparare: Mi-a dat un franc pe curcan, dar eu i l-am aruncat cit colo! A indraznit sa vie sa-mi ceara, dar eu l-am rapezit [!] cit colo! In colo, intr´acolo, in acea directiune: du-te´ncolo! (Du-te´ncolo! mai inseamna si „da-mi pace, lasa-ma in pace”). In alta privinta, alt-fel: om lenes, dar in colo bun. Vasile a imbatrinit, dar in colo tot vesel cum il stii, A da in colo, a arunca, a da d******i: ia da-l in colo pe individu cela! Mai in colo, mai pe urma, mai tirziu: mai in colo s´a facut hot. Din colo, dintr´acolo, din acea directiune: ma intorceam din colo. In coace si´n colo, V. coace si colea.

INCONSTIENT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre persoane) Care nu este constient; fara cunostinta. 2) si adverbial Care nu-si da seama de ceea ce face; lipsit de constiinta; fara judecata. 3) si adverbial (despre actiuni, lucruri etc.) Care este facut fara participarea constiintei sau a vointei; efectuat din instinct; instinctiv; masinal; automat; involuntar; mecanic. [Sil. -con-sti-ent] /<lat. inconsciens, ~ntis, fr. inconscient

CUM¹ adv. (cu sens interogativ) 1) In ce mod? in ce fel? in ce chip? ~ ai venit? ◊ ~ si in ce fel (~ si in ce chip?) se spune cand cineva reuseste sa faca ceva greu de realizat. (Da) ~ sa (sau de) nu! se spune atunci cand interlocutorul nu este de acord cu ceea ce spune cel care vorbeste. Apoi (pai) ~ se spune atunci cand totul este foarte clar; desigur; se intelege! 2) Este adevarat? ~, nu v-ati intalnit? 3) Ce? Poftim? Ce ai spus? 4) Cu ce pret? ~ dai marfa? /<lat. quomo (do)

LICHIDITATE s.f. Calitatea, starea a ceea ce este lichid (1). ♦ Situatie financiara a unei intreprinderi care dispune de fonduri in casa sau in banca, putand sa faca platile in termen. [Cf. fr. liquidite].

PITA ~e f. reg. 1) Produs alimentar facut din aluat dospit, framantat si copt in cuptor; paine. ◊ Celui flamand numai ~a-i in gand fiecare se gandeste la ceea ce il intereseaza. 2) fig. Hrana cea de toate zilele. /<bulg. pita

TABU s.n. 1. ceea ce este considerat sacru si in mod sacramental inhibitoriu in religiile polineziene. ♦ ceea ce este sacru si interzis in toate formele de religii primitive si chiar evoluate. ♦ Situatie, obiect, timp, loc, persoana, functie facand obiectul unei credinte sau al unor practici religioase. 2. (Fig.) Interdictie, prohibitie nejustificata. ♦ (Fam.) Persoana de care nimeni nu se poate atinge, care nu poate fi criticata sau atacata, discutata; lucru, problema despre care nu se poate discuta sau care nu poate fi criticata. 3. Tip de interdictie de vocabular care duce la inlocuirea unui cuvant cu un altul sau cu o perifraza metaforica, ori cu o varianta formala, datorita unor motive mistico-religioase. [< fr. tabou, cf. polinez. tabu – sacru].

absolut, -a I. adj. 1. care nu comporta nici o restrictie, neconditionat. 2. total, complet, desavarsit. ◊ adevar ~ = adevar care reprezinta cunoasterea completa a realitatii; (fiz.) miscare ~a = deplasarea unui corp fata de un sistem de referinta fix; zero ~ = temperatura cea mai joasa posibila (-273 ºC). 3. (mat.; despre marimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ valoare ~a = valoare aritmetica a unui numar algebric, facand abstractie de semnul sau; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. II. s. n. principiu vesnic, imuabil, infinit, la baza universului. ♦ ceea ce exista in sine si prin sine. III. adv. cu desavarsire, exact. (< lat. absolutus, fr. absolu)

DULCEATA, dulceturi, s. f. 1. Insusirea de a fi dulce; gustul mancarurilor sau bauturilor dulci sau indulcite; p. ext. gust placut al unei mancari sau bauturi. 2. Preparat alimentar facut din fructe sau petale de flori fierte in sirop de zahar. 3. Aliment extrem de gustos; bunatate. 4. Fig. Calitatea de a fi placut; ceea ce desfata pe cineva sau procura cuiva o senzatie placuta. ◊ Loc. adv. Cu dulceata = cu drag; din toata inima. ♦ Placere, desfatare; multumire sufleteasca, bucurie, fericire. 5. Fig. Blandete, bunatate, duiosie. [Pl. si: dulceti] – Dulce + suf. -eata.

JE PRENDS MON BIEN OU JE LE TROUVE (fr.) iau (ceea ce-mi trebuie) de unde gasesc – Moliere, „Les fourberies de Scapin”, act. II, scena 11. A devenit deviza celor care nu-si fac nici un scrupul cand este vorba sa-si procure ceva.

CAPACITATE s. f. 1. calitatea de a fi incapator. ◊ intindere, marime a unui lucru in raport cu ceea ce contine; volum al unui recipient. 2. pricepere, abilitate, aptitudine de a face ceva. 3. calitate a celui care este capabil sa inteleaga sau sa faca ceva. ◊ om destoinic, priceput; invatat, savant. 4. (in trecut) examen pentru obtinerea titlului de profesor secundar. 5. proprietate a unui sistem tehnic de a executa o operatie, de a produce un efect, de a suferi o transformare. 6. cantitatea de energie pe care o poate acumula un sistem fizic. 7. (jur.) drept, putere legala de a face un act. 8. obiectiv industrial sau economic cu un anumit profil; 9. examen la sfarsitul a opt clase elementare. (< fr. capacite, lat. capacitas)

CREMA s.f. 1. Preparat dulce facut din lapte, oua si zahar, la care se adauga cafea, vanilie etc. ♦ Lichior fin. 2. Produs cosmetic folosit la ingrijirea pielii; alifie. ◊ Crema de ghete = preparat folosit pentru ungerea si lustruirea incaltamintei din piele. 3. (Fig.) ceea ce este bun, de frunte, foarte folositor. [< fr. creme].

SOLEMNITATE, solemnitati, s. f. 1. Insusire a ceea ce este solemn; ceremonial care insoteste indeplinirea unui act solemn. ♦ Maretie, seriozitate, gravitate, sobrietate. 2. Act solemn savarsit cu fast. ♦ Ceremonie publica pentru sarbatorirea sau comemorarea unui eveniment ori a unei persoane. 3. Indeplinire a unor forme care fac valabile actele juridice. – Din lat. sollemnitas, -atis.

abunda (-d, -at), vb. – A fi, a se gasi din belsug, a prisosi. < Lat. abundare (sec. XIX). Putin folosit, mai ales la pers. a 3-a, ceea ce explica oscilatia intre abund si abundez. Der. abundent, adj.; abundenta, s. f. Amindoua formele sint dezaprobate de unii gramaticieni conservatori, care pledeaza pentru abundant si abundanta. Totusi primele forme s-au generalizat, datorita confuziei usor de facut intre terminatiile fr. -ant si -ent: fr. abondant > abundent si fr. contondant > contundent, ca si fr. penitent > penitent.

PILDA ~e f. 1) ceea ce poate servi drept invatatura; model; exemplu. 2) Fapt concret care ilustreaza o teza; exemplu. ◊ De ~ de exemplu. 3) Pedeapsa sau masura care poate servi drept avertisment si altora. 4) rar Invatatura expusa in forma alegorica; povestire moralizatoare. ◊ A vorbi in ~e (sau childuri) a vorbi facand aluzii; a vorbi cu subintelesuri. /<ung. pelda

PLUS², (1, 2) plusuri, s. n., (3) adv. 1. S. n. ceea ce depaseste o cantitate data; prisos. ◊ Loc. adj. In plus = peste ceea ce este obisnuit; pe langa aceasta, pe deasupra. 2. S. n. (Mat.) Semn grafic in forma de cruce, care indica operatia de adunare (a marimilor intre care se gaseste) sau caracterizeaza numerele sau marimile pozitive (daca se gaseste inaintea acestora). (Cu valoare de prepozitie) Cinci plus trei fac opt. ◊ Plus infinit = simbol matematic care arata cresterea nelimitata a numerelor pozitive. ♦ Semn grafic in forma de cruce, care, pus pe langa o nota data scolarilor, ii mareste valoarea. ♦ Semn grafic identic cu cel din matematica, indicand sarcinile electrice pozitive. 3. Adv. Mai mult, si inca. – Din lat. plus.

OGLINDA, oglinzi, s. f. 1. Un obiect cu o suprafata neteda si lucioasa de diferite forme, facut din metal sau din sticla, acoperit pe o fata cu un strat metalic si avand proprietatea de a reflecta razele de lumina si de a forma astfel, pe partea lucioasa, imaginea obiectelor. 2. P. a**l. (De obicei urmat de determinari) Suprafata neteda si lucioasa (in special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina. 3. Fig. ceea ce infatiseaza, reprezinta, simbolizeaza ceva; icoana, imagine, tablou. 4. (In sintagma) Oglinda laptelui (sau ugerului) = portiune de piele, neteda si lucioasa, la femelele bovinelor si ale altor animale, in dreptul perineului si al feselor, in care sensul firelor de par este indreptat de jos in sus. 5. (Geol.; in sintagmele) Oglinda de falie (sau de frictiune, de alunecare) = suprafata lustruita in roci, care ia nastere prin frecarea acestora sub actiunea miscarilor tectonice. – Din oglindi (derivat regresiv).

CADRU s.n. I. 1. Schelet facut din bare de lemn, de metal, de beton armat etc., legate rigid pentru a forma un suport rezistent; suport care sustine diferite aparate. ♦ Rama. ♦ Aparat de gimnastica pentru miscari de mladiere prin suspensie, serpuire etc. 2. (Fig.) Mediu inconjurator al unei persoane, al unui lucru etc.; ambianta. 3. (Fig.) Limitele in care se desfasoara o activitate, o actiune: (p. ext.) ceea ce este cuprins intre aceste limite. 4. Element al unei marci postale constituind detaliul exterior al desenului. 5. Imagine inregistrata pe un film fotografic; cliseu, negativ. ♦ (Cinem.) Spatiu dintr-un film cuprinzand o succesiune continua de imagini, inregistrate fara oprirea aparatului de filmat; camp. II. (La pl.) Efectiv al unei intreprinderi, al unei institutii, al unei unitati, al unei organizatii etc.; (la sg.) cel care face parte din efectivul unei intreprinderi, al unei institutii, al unei unitati, al unei organizatii etc. [Var. cadra s.f. / cf. (I) fr. cadre, (II) rus. kadri].

Acontius, tinar din insula Ceos care, sosind la Delos la sarbatorile date in cinstea zeitei Artemis, s-a indragostit de Cydippe, fiica unui nobil atenian. Pentru a cistiga dragostea tinerei, pe care a urmarit-o pina in templul lui Artemis, Acontius a recurs la un siretlic: el i-a aruncat fetei un mar pe care statea scris: „Jur pe templul lui Artemis sa ma casatoresc cu Acontius”. Citind cu glas tare ceea ce era scris pe mar, Cydippe a rostit in fata altarului zeitei cuvintele care constituiau de fapt un juramint. Reintorcindu-se la Athenae, unde tatal ei dorea s-o marite cu alt barbat, Cydippe a cazut bolnava: era la mijloc mina zeitei, care o pedepsea in felul acesta pentru sperjur. In cele din urma, consultind oracolul, tatal fetei a aflat de juramintul facut de fiica lui si a consimtit sa-i dea lui Acontius mina Cydippei.

NOU³ noua (noi) (in opozitie cu vechi) 1) Care este facut de curand; care exista de putin timp; proaspat; recent. ◊ ~-nout absolut nou. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anului in curs. Paine noua. 3) si fig. Care exista de putin timp; recent. Carte noua. ◊ Luna noua a) luna in faza ei initiala, in forma de secera subtire; b) timpul cat dureaza aceasta faza. (Copil) ~-nascut (copil) care s-a nascut de curand. Ce mai (e) ~? ce noutati mai sunt? Nimic ~ nici un fel de noutati. 4) (despre persoane) Care a venit undeva de curand (si este inca necunoscut sau putin cunoscut). 5) Care nu a fost cunoscut mai inainte. Metoda noua. 6) Care difera (in mod esential) de ceea ce a fost in trecut. Vremuri noi. 7) Care tine de timpurile noastre; propriu timpului prezent sau trecutului apropiat; modern; contemporan. Tehnica noua. 8) (inaintea unui substantiv) Care prin calitatile sale aminteste de cineva (sau de ceva). ~l Orfeu. 9) Care se adauga la cele de mai inainte. Forte noi. /<lat. novus