SILOGISM, silogisme, s. n. Rationament deductiv care contine trei judecati legate intre ele astfel incat cea de-a treia judecata, care reprezinta o concluzie, se deduce din cea dintai prin intermediul celei de-a doua. – Din fr. syllogisme, lat. syllogismus.

PIONIER, -A, pionieri, -e, subst. 1. S. m. si f. (Iesit din uz) Membru al organizatiei de masa a elevilor de 7-14 ani, care avea ca scop educarea comunista a elevilor. 2. S. m. si f. Persoana care face parte dintr-un grup (de colonisti sau de emigranti) care pune bazele unei vieti civilizate intr-un tinut nelocuit. ♦ Fig. Persoana care lucreaza cea dintai intr-un domeniu nou, inca necercetat, care pune bazele unei metode noi, unei activitati noi; deschizator de drumuri intr-un domeniu oarecare de activitate. 3. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregatita special pentru a executa constructiile necesare operatiilor militare, barajele de mine etc. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pioner, -a subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

PRIMITIV, -A adj. 1. De la inceputul omenirii, stravechi. ♦ Aflat pe cea dintai treapta a dezvoltarii societatii umane. 2. Necultivat, necivilizat, salbatic. 3. Nume dat pictorilor si sculptorilor care preceda epoca Renasterii. 4. Originar, primar; de baza. ◊ Cuvant primitiv = Cuvant-baza de la care, cu ajutorul afixelor, se deriva alte cuvinte; culori primitive = cele sapte culori ale spectrului solar. // s.f. (Mat.) Primitiva a unei functii = functie a carei derivata este egala cu functia initiala. [< fr. primitif, it. primitivo < lat. primitivus < primus – cel dintai].

PRIMITIV, -A I. adj. 1. de la inceputul omenirii, stravechi. ◊ aflat pe cea dintai treapta a dezvoltarii societatii umane. 2. necultivat, necivilizat, salbatic. 3. nume dat pictorilor si sculptorilor care preceda epoca Renasterii. 4. primar, de baza. ♦ cuvant ~ = cuvant-baza de la care, cu ajutorul afixelor, sunt derivate alte cuvinte; culori e = cele sapte culori ale spectrului solar. II. s. f. 1. (mat.) ~a (a unei functii) = functie a carei derivata este egala cu functia initiala. 2. (inform.) operatie elementara indivizibila, neinterferabila cu alta operatie de aceleasi gen. (< fr. primitif, lat. primitivus)

ACOMPANIA, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A insoti o melodie cantata din gura sau dintr-un instrument muzical cu alta melodie, in armonie cu cea dintai, cantata din gura, dintr-un instrument sau dintr-un grup de instrumente. 2. A intovarasi, a insoti pe cineva. [Pr.: -ni-a] – Fr. accompagner.

ACOMPANIAMENT, acompaniamente, s. n. Insotirea unei melodii cantate din gura sau dintr-un instrument cu alta melodie, in armonie cu cea dintai, cantata din gura, dintr-un instrument sau dintr-un grup de instrumente. [Pr.: -ni-a-] – Dupa fr. accompagnement.

INITIATIVA, initiative, s. f. Faptul de a propune, de a organiza sau de a incepe o actiune, antrenand dupa sine si pe altii; insusirea celui care indrazneste sau este dispus sa intreprinda cel dintai ceva, din indemn propriu. ◊ Expr. Din proprie initiativa = fara a fi indemnat sau silit de altul. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. initiative.

INSCRIE, inscriu, vb. III. 1. Tranz. si refl. A(-si) scrie, a(-si) trece numele intr-un catalog, intr-o condica etc.; a (se) inregistra, a (se) inmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se inscrie in fals = a sustine in fata unei instante judiciare ca dovada (scrisa) adusa de partea adversa este falsa. ♦ Tranz. A consemna ceva in scris. 2. Tranz. A construi o figura geometrica in perimetrul alteia, astfel incat unele puncte ale celei dintai sa fie tangente la cealalta. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe goluri, seturi, cosuri etc. [Perf. s. inscrisei, part. inscris] – In + scrie (dupa fr. inscrire).

INTAI, INTAIA adv. num. ord. I. adv. 1. La inceput. ♦ (Precedat de „mai”) Mai demult. 2. Inainte de toate, in primul rand. Sa ne-asezam intai la masa. ♦ (Pentru) prima oara. II. Num. ord. (Adesea adjectival; cand preceda substantivul, in forma articulata intaiul, intaia) Care se afla in fruntea unei serii (in ceea ce priveste spatiul, timpul, calitatea); prim². Intaiul, intaia in clasa. E in clasa intai. ◊ Loc. adv. (Pentru) intaia data (sau oara) = (pentru) prima data. ◊ Expr. Mai intai si-ntai (de toate) = in primul rand. ♦ (Inv., precedat de „cel”, „cea”) dintai. ♦ (Substantivat, m.; in sintagma) Intaiul nascut = cel mai mare dintre fii. – Lat. *antaneus (< ante „inainte”).

MASCULIN, -A, masculini, -e, adj. 1. De s*x barbatesc; p. ext. care este propriu masculului (1), barbatului; barbatesc. ♦ Alcatuit din barbati, de barbati. ♦ Gen masculin (si substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de fiinte de s*x barbatesc, precum si nume de lucruri care, prin traditie sau prin analogie cu cele dintai, sunt socotite de acelasi s*x. ♦ (Gram.) Care apartine genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimeaza pe ultima silaba accentuata. – Din lat. masculinus, fr. masculin.

PARGA s. f. 1. Faza de inceput a coacerii unor fructe, legume sau cereale, inainte de maturizare; starea fructelor, a legumelor si a cerealelor in aceasta faza. ◊ Loc. adj. In parga = aproape copt. ◊ Expr. A da in parga (sau in parg) = a incepe sa se coaca, sa se parguiasca. 2. (Inv. si reg.; colectiv) cele dintai fructe sau roade dintr-un an; roade timpurii. [Var.: parg s. n.] – Din sl. pruga.

PLATONISM s. n. Conceptie filozofica idealist-obiectiva a lui Platon si a adeptilor sai, dupa care lumea ideilor ar fi singura realitate adevarata, iar lumea materiala o copie sensibila si schimbatoare a celei dintai. – Din fr. platonisme.

VORNIC, vornici, s. m. 1. (In evul mediu, in tarile romanesti) Mare dregator la curtea domneasca, insarcinat cu supravegherea curtii, cu conducerea treburilor interne ale tarii, avand si atributii judecatoresti. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintai boier din divan, avand sarcina de carmuitor si de inalt judecator al curtii domnesti si al intregii tari. Vornic de Tara de Jos (sau de Sus) = dregator cu rang de vornic (1) a carui autoritate se intindea asupra unei jumatati din tara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei in orase, cu atributii judecatoresti. 2. (Inv.) Primar al unui sat sau al unui targ. ♦ Functionar in administrarea comunelor rurale, insarcinat cu distribuirea corespondentei, convocarea satenilor la adunari, anuntarea stirilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3) – Din sl. dvorĩniku.

PRIMOGENITURA s. f. Intaietate, prioritate pe care o are (in unele tari) cel dintai nascut dintre mai multi frati in dobandirea anumitor drepturi; primogenit. – Din fr. primogeniture.

CONTRACT, contracte, s. n. Acord incheiat, ca urmare a intelegerii intervenite intre doua sau mai multe persoane (fizice sau juridice), pentru crearea, modificarea sau stingerea unor drepturi si obligatii in relatiile dintre ele; act, inscris ce consemneaza acest acord; conventie. ◊ Contract de munca = contract incheiat de un salariat cu o intreprindere sau cu o institutie, prin care cel dintai se obliga sa presteze in favoarea celei din urma o anumita munca in schimbul unui salariu. – Din fr. contrat, lat. contractus.

EXINSCRIE, exinscriu, vb. III. Tranz. A construi o figura geometrica in afara alteia astfel incat unele puncte ale celei dintai sa fie tangente la a doua. – Ex- + inscrie.

TRUFANDA, trufandale, s. f. cel dintai fruct sau rod al pamantului dintr-o productie anuala; p. ext. produs alimentar (mai ales fruct sau leguma) care apare pe piata mai inainte de timpul normal in care trebuie sa apara. – Din tc. turfanda.

RETORSIUNE, retorsiuni, s. f. Luarea de catre un stat fata de altul a unor masuri coercitive, asemanatoare celor pe care cel din urma le-a luat impotriva celui dintai. – Din fr. retorsion.

CERC ~uri n. 1) Linie curba inchisa ale carei puncte sunt egal departate de un punct fix, numit centru. Suprafata ~ului. ◊ ~ polar paralela care marcheaza limita zonelor polare ale Pamantului. ~ diurn cerc descris de astri in timpul miscarii lor aparente in jurul Pamantului. 2) Figura geometrica plana formata de o astfel de linie. 3) Obiecte de forma acestei figuri geometrice. ~ de butoi. ~ la roata unei carute. 4) Figura, desen, miscare in forma de inel. 5): ~ vicios greseala de logica care consta in demonstratia unei teze cu ajutorul alteia ce este la randul ei demonstrata cu ajutorul celei dintai. 6) fig. Grup de persoane unite prin interese si activitati comune. In ~ul familiei. ~ politic. 7) fig. Limita de cunostinte sau de preocupari; sfera; domeniu. ~ de atributii. /<lat. circus

PLATONISM n. 1) Doctrina filozofica a lui Platon si a adeptilor lui care afirma ca reala este doar „lumea ideilor”, lumea materiala fiind numai o copie a celei dintai. 2) Atitudine bazata pe atractie pur spirituala. /<fr. platonisme

RETORSIUNE ~i f. Luare de catre un stat a unor masuri de constrangere, asemanatoare celor pe care cel din urma le-a luat impotriva celui dintai. /<fr. retorsion

DUALITATE s.f. 1. Calitatea a ceea ce este dublu, care prezinta o natura dubla. 2. (Log.) Raport de opozitie intre doua functii logice, astfel incat a doua poate fi obtinuta prin negarea simultana a valorii celei dintai si a argumentelor ei. 3. Dualitatea puterii = situatie politica instabila si temporara, care se manifesta prin existenta concomitenta a doua puteri politice in stat, exprimand interese de clasa opuse sau interesele a doua grupuri politice rivale din cadrul aceleiasi clase. 4. (Mat.) Transformare prin care, intr-un plan, unui punct ii corespunde o dreapta si invers. [Cf. fr. dualite, lat. dualitas].

PLATONISM s.n. 1. Conceptia filozofica idealist-obiectiva a lui Platon si a adeptilor sai, care considerau lumea „ideilor vesnice” drept singura realitate, iar lumea materiala o copie imperfecta si trecatoare a celei dintai. 2. Iubire platonica. [Cf. fr. platonisme, it. platonismo < Platon – filozof grec din antichitate].

PREMIERA s.f. 1. cea dintai reprezentatie cu public a unei piese de teatru, a unei opere, a unui film. 2. (Iesit din uz) Conducatoare a unui atelier de croitorie, a unei case de mode. [Pron. pre-mi-e-. / < fr. premiere].

PRIM, -A adj., num. ord. 1. cel dintai (in spatiu sau in timp); care se afla in fruntea unei serii. ◊ Materie prima = material prin a carui prelucrare se obtin produse finite. 2. cel mai bun; cel mai insemnat etc. ◊ De prim rang = de calitate superioara. 3. Pe treapta cea mai inalta, intaiul in categoria respectiva. // Element prim de compunere savanta cu sensul „intai”, „primul”. [Var. primi-, primo-. / < lat. primus, cf. fr. primi-, it. primo-].

PRIMICER s.m. 1. cel dintai dintr-un corp dintr-o grupare (in vechea Roma). 2. Capetenie a anumitor congregatii sau fraternitati religioase. [Var. primicier s.m. / < lat. primicerius, cf. fr. primicier].

PRIOR¹ s.m. (Ist.) Titlul unui inalt magistrat in vechile orase-republici italiene (Florenta, Roma etc.). // adj.invar. (Rar) cel dintai (in timp sau la rand). [Pron. pri-or. / < it. priore, lat. prior].

PROTO- Element prim de compunere savanta cu semnificatia: 1. „primul (din punct de vedere spatial)”, „primul, cel dintai (in ordinea importantei, a demnitatii)”. 2. „Preistoric”. 3. (Lingv.) „Foarte vechi”, „anterior (unui grup etnic)”. 4. (Biol.) „primitiv”, „simplu”, „de inceput”. [Var. prot-. / < fr., it. proto-, cf. gr. protos – primul].

PROTIST s.m. (Biol.) Organism unicelular care are caractere vegetale si animale. [< fr. protiste, cf. gr. protistos – cel dintai].

REZOLVANTA s.f. (Mat.) Rezolvanta unei ecuatii = a doua ecuatie a carei rezolvare faciliteaza pe a celei dintai. [< fr. resolvante, cf. germ. Resolvente].

BRAHMAN, -A adj. Referitor la brahmanism; brahmanic. // s.m. si f. Membru al celei dintai dintre cele patru caste indiene. // s.m. Preot al lui Brahma; brahmin. [Cf. fr. brahmane].

DRAMA s.f. 1. Opera dramatica in care tragicul se amesteca cu comicul (predominand cel dintai). ◊ Drama lirica = opera muzicala cu caracter de drama. ♦ Nume generic pentru o opera dramatica. 2. (Fig.) Eveniment tragic, zguduitor; nenorocire. ♦ Framantare, conflict sufletesc puternic cu consecinte tragice. [< fr. drame, it. dramma, lat., gr. drama – actiune].

negrostiorit adj. (reg.; in sintagma) cas negrostiorit = cas care se face din cel dintai lapte muls de la oi.

parvomucenic, parvomucenici, s.m. (inv.) cel dintai dintre mucenici.

PRIMOGENITURA s.f. Prioritatea pe care o are cel dintai nascut dintre frati (mai ales in familiile nobile si domnitoare). [< fr. primogeniture, cf. lat. primogenitus < primus – intai, gignere – a naste].

SUBLOCOTENENT s.m. cel dintai grad de ofiter in armata; ofiter care are acest grad. [Dupa fr. sous-lieutenant].

BUCLA s. f. 1. suvita de par rasucita; carliont, zuluf. 2. parte a ochiului unui fir in timpul tricotarii. 3. curba la racordarea aliniamentelor unei serpentine. ◊ cotitura a unui curs de apa. 4. parte dintr-un cablu, dintr-o conducta etc. avand forma unei portiuni dintr-o curba inchisa. 4. (inform.) secventa din instructiunile unui program care se executa de mai multe ori pana se satisfac anumite conditii. 6. (cib.) suita de efecte in care ultimul corespunde celui dintai. (< fr. boucle)

DUALITATE s. f. 1. coexistenta a doua principii diferite; ansamblu format din doua elemente diferite; dualism (2). 2. (log.) raport de opozitie intre doua functii logice, cea de-a doua prin negarea simultana a valorii celei dintai si a argumentelor ei. 3. a puterii = regim politic caracterizat prin existenta concomitenta a doua puteri politice in stat, fiecare exprimand interese de clasa opuse. (< fr. dualite, lat. dualitas)

EXINSCRIE vb. tr. a construi o figura geometrica in afara alteia, astfel ca unele puncte ale celei dintai sa fie tangente la a doua. (< ex²- + inscrie)

IMPLICATIE s. f. 1. idee, fapt care este o consecinta imediata a altui fapt sau caruia ii urmeaza implicit. 2. stare a cuiva implicat intr-o afacere, intr-un proces. 3. (log.) enunt in care adevarul sau falsul antecedentului atrage dupa sine adevarul sau falsul consecventului si invers. 4. (mat.) relatie logica intre doua proprietati astfel ca exactitatea celei dintai atrage exactitatea celei de-a doua. 5. (lingv.) caracteristica modala care exprima faptul ca un anume proces este implicat in enuntul verbului. (< fr. implication, lat. implicatio)

LECTORAT s. n. 1. functia de lector¹ (1). 2. catedra universitara a unei tari in alta tara, in cadrul careia profesori ai celei dintai predau studentilor din tara gazda, o anume materie de invatamant. 3. grup de profesori din invatamantul superior care predau o disciplina la o alta facultate decat aceea de care apartin. (< germ. Lektorat)

PRIM²-, -A num. ord., adj. 1. cel dintai (in spatiu sau in timp); care se afla in fruntea unei serii. ♦ (mat.) numar ~ = numar natural care nu admite alti divizori decat pe 1 si pe el insusi; materie ~a = materie bruta prin a carei prelucrare se obtin produse finite. 2. cel mai bun; cel mai insemnat etc. ♦ de ~ rang = de calitate superioara. 2. pe treapta cea mai inalta, intaiul in categoria respectiva. ♦ ~ ministru = premier (< lat. primus)

PRIMICER s. m. 1. (in Roma antica) cel dintai dintr-un corp, dintr-o grupare. 2. capetenie a anumitor congregatii sau fraternitati religioase. (< lat. primicerius)

PRIMOGENITURA s. f. prioritate pe care o are cel dintai nascut intre frati (in familiile nobile si domnitoare). (< fr. primogeniture)

PRINCEPS I. adj. inv. 1. editie ~ = prima editie a operei unui scriitor (clasic). 2. cel dintai; principal. II. s. m. inv. imparat al Imperiului Roman. (< lat. princeps)

PRIOR¹ I. s. m. titlul unui inalt magistrat in vechile orase-republici italiene (Florenta, Roma etc.). II. adj. inv. cel dintai. (< it. priore, lat. prior)

REZOLVANTA s. f. (mat.) a unei ecuatii = a doua ecuatie a carei rezolvare faciliteaza pe a celei dintai. (< fr. resolvante)

SECESIUNE s. f. actiune a unui grup de a se separa de o colectivitate, de un teritoriu, de un stat. ♦ razboiul de ~ = razboi civil dintre statele sudice si cele nordice ale SUA (1861-1865), terminat cu infrangerea celor dintai si cu abolirea sclavajului. (< fr. secession, lat. secessio)

TRIPARTIT, -A adj. din trei parti. ◊ (despre un acord, un pact, o conventie) incheiat intre trei state sau partide. ♦ (muz.) forma ~a = forma muzicala din trei sectiuni, a treia fiind reluarea celei dintai. (< fr. tripartite)

TRITICALA s. f. cereala rezultata din incrucisarea graului cu secara, avand calitatile de panificatie ale celui dintai si rezistenta la frig, umiditate si seceta ale secarei. (< fr. triticale)

ISIHASM ({s} gr. hesychia „tacere, liniste si concentrare interioara”) subst. Doctrina mistico-ascetica, aparuta in mediile monastice din Bizant in sec. 4-7, si care s-a dezvoltat in Biserica Ortodoxa in sec. 13-14; in dec. 4 al sec. 14 a fost fundamentata de Gr. Palamas. I. incearca sa realizeze unirea omului cu Dumnezeu prin rugaciuni launtrice pana la stadiul de a vedea lumina taborica. Evagrie din Pont a initiat cel dintai „Rugaciunea inimii” sau „Rugaciunea lui Iisus”, care consta din invocarea repetata a numelui lui Hristos, pentru ca astfel Dumnezeu sa se salasluiasca in om.

RACAN, Honorat de Bueil, senior de ~ (1589-1670), poet si militar francez. Unul dintre cei dintai literati care scriu in maniera clasicista („Ode sacre”).

REGGIANI, Mauro (1897-1980), pictor italian. Dupa un debut in spiritul figurativului traditional, calatoreste la Paris (1926 si 1930), de unde aduce, printre primii artisti din tara sa, influentele picturii lui Kandinsky si Mondrian. A fost printre celui dintai manifest abstractionist italian (1934).

ROMAN, Visarion (1833-1885, n. Sibiu), publicist si om politic roman. M. coresp. al Acad. (1877). Participant la Revolutia de la 1848-1849 din Transilvania. Intensa activitate publicistica. A editat pentru sate „Amicul poporului”, cel dintai calendar scris cu alfabetul latin in Transilvania; impreuna cu I. Al. Lapedatu a scos (1877) „Albina Carpatilor”. Organizator al celei dintai institutii de credit din Transilvania, Banca Albina, pe care a condus-o (1871-1884). A tradus si a intocmit manuale scolare.

dintai adj. invar. (De obicei precedat de „cel”) 1. Primul dintr-o serie de lucruri, fiinte, fenomene de acelasi fel. ♦ (Adverbial) In primul moment, (mai) intai. 2. Primul ca importanta, ca valoare, ca rang etc. dintre mai multi. [Var.: (reg.) dentai adj. invar.] – De + intai.

TIMPAN s.n. 1. Membrana elastica care desparte urechea externa de cea mijlocie. 2. (Muz.) Instrument de percutie cu sunetul acordabil, constand dintr-un corp de arama in forma de cazan, avand gura acoperita cu o membrana de piele care vibreaza atunci cand este lovita cu niste betisoare. 3. Spatiu cuprins intre cele trei cornise ale unui fronton, de obicei decorat cu sculpturi; suprafata cuprinsa intre orizontala si arcele unei bolti. 4. (Tehn.) Pinion dintat. // (In forma timpano-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „toba”, „membrana intinsa”, „timpan (1)”. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. tympan, it. timpano, cf. lat. tympanum, gr. tympanon].

CIRCULAR, -A, circulari, -e, adj., s. f. 1. Adj. In forma de cerc; care descrie un cerc. ◊ Ferastrau circular (si substantivat, n.) = ferastrau mecanic cu panza in forma unui disc dintat, care taie invartindu-se in jurul propriului ax. ♦ (Adverbial) De jur imprejur. 2. Adj., s. f. (Dispozitie, directiva, ordin de serviciu) care a fost trimis in scris, pentru a fi aplicat de cei in subordine. – Din fr. circulaire.