NOMINATIV s.n. Caz al declinarii in care stau subiectul, apozitia si numele predicativ. ◊ Nominativ etic = forma de nominativ a pronumelui personal de persoana 2 sg., folosit intr-o constructie in care, ca si in cazul dativului etic, se cere interlocutorului sa participe afectiv la ceea ce se povesteste. [Pl. -ve. / cf. lat. nominativus, fr. nominatif].

DATIV s.n. Caz al declinarii, in care sta de obicei complementul indirect si care raspunde la intrebarea „cui”. ◊ Dativ etic = cazul dativ in care pronumele neaccentuate mi, ti arata persoana care este interesata (afectiv) in actiune. [< lat. dativus, cf. fr. datif].

dativ s. n. caz al declinarii care exprima, de obicei, destinatia actiunii unui verb, avand mai ales valoare de complement indirect si raspunzand la intrebarea „cui?” ◊ dativ etic = dativul unui pronume care indica pe cel interesat in actiune. – Din fr. datif, lat. dativus.

OBLIC, -A, oblici, -ce, adj. 1. Inclinat fata de o dreapta sau fata de un plan; piezis, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Dreapta care face un unghi diferit de 0° sau de 90° cu o alta dreapta sau cu un plan. ♦ (Despre cilindri si prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) inclinate fata de baza; (despre conuri si piramide) cu dreapta care uneste varful cu centrul bazei inclinata fata de baza. ♦ (Despre ochi) Cu colturile exterioare ridicate spre tample; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Banuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; in sintagma) caz oblic = nume dat uneori in gramatica romana cazurilor genitiv si dativ, iar in gramatica altor limbi, in mod curent, tuturor cazurilor, cu exceptia nominativului si a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique.

dativ s. n. caz al declinarii care exprima de obicei destinatia actiunii unui verb, avand valoare de complement indirect. ♦ ~ etic = dativul unui pronume (mi, ti), care indica persoana interesata in actiune. (< fr. datif, lat. dativus)

dativ ~e n. lingv. caz al declinarii care exprima, de obicei, destinatia actiunii unui verb, indeplineste, mai ales, functia de obiect indirect si raspunde la intrebarea „cui?”. /<fr. datif, lat. dativus

OBLIC, -A I. adj. inclinat fata de o dreapta sau de un plan; piezis. ♦ (lingv.) caz ~ = denumire a cazurilor care nu exprima un raport direct (genitivul, dativul, ablativul etc.). II. adj., s. n. (muschi) a carui actiune se exercita in directii neparalele cu planul de simetrie a corpului. II. s. f. (mat.) dreapta care nu este perpendiculara pe dreapta, sau pe planul dat. (< fr. oblique, lat. obliquus)

OBLIC, -A adj. Inclinat fata de o dreapta sau fata de un plan; care nu este drept, care nu este perpendicular; piezis. ◊ caz oblic = denumire a cazurilor care nu exprima un raport direct (ca genitivul, dativul, ablativul etc.). // s.f. (Mat.) Dreapta care nu este perpendiculara pe dreapta sau pe planul dat. [Cf. fr. oblique, lat. obliquus].

mie pron. pers. in dativ. Lat. mihi (Candrea-Dens., 1099). Se foloseste in patru feluri diferite: mie in pozitie tare, ca in sp. a mi, si totdeauna impreuna cu una dintre celelalte trei forme: mie nu mi-au spus; mi (cu i vocalic), inaintea altor pronume: mi s-a spus, mi l-a dat; mi (cu i consonantic) in pozitie enclitica sau proclitica: mi-a adus, dindu-mi; imi in urmatoarele cazuri: imi pare, imi aduc aminte, valoare emfatica, fata de mi-a duc aminte, pronuntare familiara.