BOL, boluri, s. n. 1. Cocolos. ◊ Bol alimentar = cocolos rezultat din mestecarea alimentelor cu saliva in cavitatea bucala. 2. Vas de forma semisferica cu sau fara picior. – Din fr. bol.

FARINGE, faringe, s. n. (Anat.) Canal membranos si musculos de forma unei palnii cu varful in jos, care porneste de la cavitatea bucala si sfarseste la esofag si care constituie locul de incrucisare a cailor respiratorii cu calea digestiva. – Din it. faringe Cf. fr. pharynx.

OMUSOR, (1) omusori, s. m., (2) omusoare, s. n. 1. S. m. Omulet (1). 2. S. n. Apendice carnos, mobil si contractil, situat in cavitatea bucala, in partea posterioara a palatului moale; lueta, uvula. ♦ (Rar) Marul lui Adam. – Om + suf. -usor.

FLORA s. f. Totalitatea plantelor care traiesc intr-o anumita regiune a globului, intr-o anumita perioada geologica sau intr-un anumit mediu. ◊ Flora microbiana = totalitatea microorganismelor vegetale dintr-un mediu natural, din cavitatea bucala, din intestin etc. – Din fr. flore.

TRAHEE, trahei, s. f. 1. Tub elastic fibros si cartilaginos, la oameni si la animale, care leaga laringele de bronhii si prin care circula aerul necesar respiratiei din cavitatea bucala sau nazala in bronhii. 2. Fiecare dintre tubuletele subtiri, chitinoase, deschise la exterior si ramificate in corpul insectelor, paianjenilor si miriapodelor, care servesc drept organ de respiratie. 3. Fiecare dintre vasele lemnoase in forma de tuburi capilare prin care circula seva bruta in interiorul plantelor superioare. [Pr.: -he-e] – Din fr. trachee.

SALIVAR, -A, salivari, -e adj. Privitor la saliva, de saliva. ◊ Glanda salivara = fiecare dintre glandele situate in cavitatea bucala si care secreteaza saliva. – Din fr. salivaire.

MASTICATIE ~i f. Mestecare a alimentelor in cavitatea bucala. /<fr. mastication

SFENOID ~e n. anat. Os al craniului care desparte cutia craniala de fosele nazale, de orbite si de cavitatea bucala. /<fr. sphenoide

STREPEZEALA ~eli f. Iritatie a unor organe din cavitatea bucala (in special a dintilor), cauzata de consumul de fructe sau de alte alimente astringente. /a strepezi + suf. ~eala

A SE STREPEZI pers. 3 se ~este intranz. (despre dinti si cavitatea bucala) A se irita puternic si dureros in urma consumarii de alimente astringente (in special fructe acre). /cf. sterpede

A STUPI ~esc 1. tranz. pop. 1) (saliva, f****a sau obiecte aflate in cavitatea bucala) A arunca din gura (cu ajutorul limbii si al buzelor); a scuipa. ◊ A-si ~ plamanii se spune despre tuberculosi care tusesc si expectoreaza mult. ~ sange a fi grav bolnav (de tuberculoza). A-si ~ sufletul a se chinui mult cu o persoana nepriceputa sau neintelegatoare ori cu un lucru plictisitor si greu de facut. 2) (persoane) A batjocori prin gestul stupitului; a scuipa. 3) (despre pisici) A scoate un pufait specific insotit de un gest de aparare. 2. intranz. A evacua saliva sau f****a din gura (cu ajutorul limbii si al buzelor); a scuipa. /<lat. stupire

SUPT¹ ~uri n. Proces de sorbire a unui lichid (prin cavitatea bucala). ◊ A avea darul ~ului a fi betiv. /v. a suge

BREUVAJ s.n. (Vet.) Introducere a unui medicament lichid in cavitatea bucala a unui animal cu ajutorul unei sticle cu gatul lung. [Pron. bro-. / < fr. breuvage – bautura].

ERUCTATIE s.f. Eliminare de gaze sau de mici cantitati de suc gastric prin esofag si cavitatea bucala; ragaiala, ragait. [Gen. -iei, var. eructatiune s.f. / < fr. eructation, cf. lat. eructatio].

HIRUDININA s.f. Substanta anticoagulanta, secretata de glande situate in cavitatea bucala a lipitorilor. [< fr. hirudinine].

REJECTIE s.f. (Liv.) Dare inapoi; (spec.) readucere a continutului ruminal in cavitatea bucala de catre animal pentru a fi rumegat. [< fr. rejection].

VAL s.n. 1. Bucata de panza fina si transparenta cu care-si acopera femeile capul. 2. Sal, broboada. ◊ A(-si) lua valul = a se calugari. 3. Valul palatului = membrana care desparte cavitatea bucala de cea nazala, acoperind cerul gurii si prelungindu-se pana spre faringe. [Pl. -luri. / < lat. velum, cf. fr. voile, it. velo].

ESOFAG s.n. Tub care leaga cavitatea bucala cu stomacul. [Pl. -guri, -ge. / < fr. oesophage, cf. gr. oisophagos].

UVULA s.f. (Anat.) Apendice carnos situat in cavitatea bucala, in partea posterioara a valului palatin; lueta; (pop.) omusor. [< fr. uvule, it., lat. uvula].

ANTROSTOMIE s. f. 1. deschidere chirurgicala a unui antru, pentru drenare. 2. largire operatorie a deschiderii buzelor pentru usurarea accesului in cavitatea bucala. (< fr. antrostomie)

BREUVAJ [BRO-] s. n. introducere a unui medicament lichid in cavitatea bucala a unui animal cu ajutorul unei sticle cu gatul lung. (< fr. breuvage)

ERUCTATIE s. f. eliminare de gaze din stomac, insotita de zgomot, prin esofag si cavitatea bucala; ragaiala. (< fr. eructation, lat. eructatio)

HIRUDININA s. f. substanta anticoagulanta si hemolitica secretata de glande din cavitatea bucala a lipitorilor. (< fr. hirudinine)

ORALITATE s. f. 1. ansamblu de particularitati specifice limbii vorbite. 2. calitate a stilului unei scrieri de a se baza pe oralitate (1). 3. (jur.) principiu in temeiul caruia dezbaterea unui litigiu se desfasoara oral. 4. (psihan.) stadiu initial al dezvoltarii libidinale, avand ca zona erogena cavitatea bucala. (< it. oralita)

PIOFAGIE s. f. deglutitie de puroi din cavitatea bucala sau din caile respiratorii. (< fr. pyophagie)

REJECTIE s. f. 1. dare inapoi; respingere; readucere a continutului ruminal in cavitatea bucala, de catre animal, pentru a fi rumegat. 2. (med.) proces imunologic de respingere a unei grefe, a unui transplant. (< fr. rejection)

VAL s. n. 1. bucata de panza fina si transparenta cu care-si acopera femeile capul. 2. sal, broboada. ♦ a(-si) lua ul = a se calugari. 3. ul palatului = membrana care desparte cavitatea bucala de cea nazala, acoperind cerul gurii. (< lat. velum)

OROFARINGE (‹ fr., engl.) s. n. Portiunea medie, bucala, a faringelui, delimitata sus de valul palatin. Comunica prin istmul gatului cu cavitatea bucala si prezinta pe partile laterale amigdalele palatine si pilierii valului palatin.

bucal, -a adj. (fr. buccal, d. lat. bucca, obraz. V. buca). Anat. Al gurii: cavitatea bucala. V. oral.

ANTERIOR, -OARA, anteriori, -oare, adj. (Adesea adverbial) 1. Care preceda o anumita data; precedent. 2. Care este asezat in partea de dinainte. 3. (Despre sunete) Articulat in partea dinainte a cavitatii bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. anterieur, lat. anterior.

MEDIAL, -A, mediali, -e, adj. Median. ♦ Spec. (Despre sunete, rar despre litere) Care se afla in interiorul cuvantului. ♦ (Despre vocale) Care se articuleaza in partea de mijloc a cavitatii bucale; central. [Pr.: -di-al] – Din fr. medial, lat. medialis.

UVULAR, -A, uvulari, -e, adj. care apartine uvulei, privitor la uvula. ♦ (Despre sunete) Care se articuleaza in partea posterioara a cavitatii bucale, prin vibrarea omusorului. – Din fr. uvulaire.

VAL, valuri, s. n. 1. (Adesea fig.) Bucata de tesatura fina, de obicei transparenta, pe care si-o pun femeile pe cap sau cu care isi invaluie corpul ori o parte a lui. *Expr. A i se pune (sau a i se lua cuiva) un val (de) pe ochi = a inceta (sau a incepe) sa vada, sa judece limpede, sa inteleaga ceva. 2. (Anat.; in sintagma) Valul palatului = portiunea musculara care continua, in partea posterioara a cavitatii bucale, palatul tare (dur) si care se termina cu omusorul. 3. (Bot.; in compusul) Valul-miresei = planta erbacee anuala, mica, cu flori lineare (Gypsophila muralis). – Din lat. velum. Cf. fr. voile.

VELAR¹, -A, velare, adj.n. si f., s. f. (Sunet) care se articuleaza in partea posterioara a cavitatii bucale, prin atingerea sau prin apropierea radacinii limbii de valul palatului. – Din fr. velaire.

STOMATITA, stomatite, s. f. Boala care consta in inflamatia mucoasei cavitatii bucale. – Din fr. stomatite.

PALAT¹ s. n. Peretele superior al cavitatii bucale, in forma de bolta, alcatuit din apofizele palatine² ale celor doua maxilare superioare, precum si din oasele palatine², acoperite de o mucoasa groasa; cerul-gurii. ◊ Palat moale sau valul palatului = portiune musculara care continua palatul¹ in partea posterioara a cavitatii bucale. Palat artificial = muschi al palatului¹, care se foloseste in fonetica experimentala pentru a se vedea suprafata atinsa de limba la pronuntarea unui sunet. – Din lat. palatum, it. palato. Cf. fr. palais.

POSTERIOR, -OARA, posteriori, -oare, adj. 1. Care vine, urmeaza sau se petrece dupa cineva sau ceva; ulterior. ♦ (Adverbial) Mai tarziu. 2. Care se afla sau este asezat in partea dindarat, de dinapoi. ♦ (Despre sunete, in special despre vocale) Al carui punct de articulatie este situat in partea de dinapoi a cavitatii bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. posterieur, lat. posterior.

PUSCHEA, puschele, s. f. (Pop.) Vezicula dureroasa localizata pe mucoasa cavitatii bucale, mai ales pe limba; puschineata. ◊ Expr. (Fam.) Puschea pe limba(-ti), se spune aceluia care anunta sau prevesteste ceva neplacut, pentru ca prevestirea sa nu se implineasca. – Probabil lat. *pustulella (< pustula).

STOMATOLOGIE s. f. Parte a medicinii care studiaza anatomia, fiziologia si bolile cavitatii bucale si ale anexelor ei, mai ales ale dintilor. – Din fr. stomatologie.

STOMATOSCOP, stomatoscoape, s. n. (Med.) Instrument pentru examinarea (mucoasei) cavitatii bucale. – Din fr. stomatoscope.

STOMATOSCOPIE, stomatoscopii, s. f. (Med.) Examinare a mucoasei cavitatii bucale cu ajutorul stomatoscopului. – Din fr. stomatoscopie.

cavitate s. 1. v. gaura. 2. v. caverna. 3. cavitate generala v. celom; cavitate toracica v. torace; cavitate bucala v. gura.

DENTISTICA f. Ramura a medicinei care se ocupa cu studiul bolilor cavitatii bucale si ale dintilor; stomatologie. /dentist + suf. ~ica

MEDIAL ~a (~i, ~e) Care trece prin mijloc; care imparte ceva in doua; median. ◊ Vocala ~a vocala care se articuleaza in partea de mijloc a cavitatii bucale. [Sil. -di-al] /<fr. medial, lat. medialis

PALAT¹ n. anat. Partea de sus a cavitatii bucale, avand forma de bolta; bolta palatina; cerul gurii. ◊ ~ dur partea anterioara osoasa a palatului. ~ moale (sau valul ~ului) v. VAL. /<lat. palatum, it. palato

POSTERIOR ~oara (~ori, ~oare) 1) si adverbial Care se va petrece mai tarziu; care va urma mai tarziu; ulterior. Actiune ~oara. 2) Care se afla in spate; din spate; de dinapoi. 3) (despre sunete vocale) Care se articuleaza in partea de dinapoi a cavitatii bucale. [Sil. -ri-or] /<fr. posterieur, lat. posterior

STOMATITA ~e f. Stare patologica constand in inflamarea mucoasei cavitatii bucale. /<fr. stomatite

STOMATOLOGIE ~i f. Ramura a medicinei care se ocupa cu studierea bolilor cavitatii bucale (mai ales ale dintilor), precum si cu metodele de tratare si de profilaxie a acestora; dentistica. [G.-D. stomatologiei] /<fr. stomatologie

UVULA ~e f. Apendice muscular din partea posterioara a cavitatii bucale, care contribuie la inchiderea foselor nazale in procesul deglutitiei; omusor; guster; imparatus. /<fr. uvule, lat. uvula

VAL ~uri n. 1) Bucata de tesatura transparenta folosita de femei pentru a-si acoperi fata sau capul; voal. ◊ A i se pune (cuiva) un ~ pe ochi (sau pe frunte) sau a i se lua (a-i cadea (cuiva) un ~ de pe ochi (sau de pe frunte) a inceta (sau a incepe) sa inteleaga si sa vada lucrurile clar, limpede. 2) anat: ~ul palatului (sau ~ul palatin) portiune musculara care continua, in partea posteri-oara a cavitatii bucale, palatul tare si se termina cu o prelungire numita uvula. /<lat. velum

STOMATOPLASTIE s.f. Refacerea prin autoplastie a cavitatii bucale. [Gen. -iei. / < fr. stomatoplastie, cf. gr. stoma – gura, plassein – a forma].

VELUM s.n. 1. Panza mare care acopera un circ, o barca. V. velarium. 2. (Zool.) Formatie sau structura membranoasa asemanatoare unui val, prezenta la meduze, unele larve etc., in apropierea cavitatii bucale. [< lat. velum].

BUCO- elem. „cavitate bucala”. (< fr. bucco-, cf. lat. bucca, gura)

ANTERIOR, -OARE adj. Care este, se petrece inaintea altui eveniment; precedent, de dinainte. ♦ Situat in fata. ♦ (Despre sunete) Care se articuleaza intr-un punct situat in partea dinainte a cavitatii bucale. [Pron. -ri-or. / cf. fr. anterieur, it. anteriore, lat. anterior].

MEDIAL, -A adj. De la mijloc, care ocupa mijlocul; median. ◊ (Fon.) Vocala mediala = vocala al carei punct de articulatie se afla in partea de mijloc a cavitatii bucale. [Pron. -di-al. / < fr. medial, cf. lat. medialis < medium – mijloc].

PALAT s.n. Partea superioara a cavitatii bucale la om si la celelalte animale vertebrate; cerul gurii. [Pl. -te, -turi. / < lat. palatum].

strudinita, strudinite, s.f. (pop.) inflamare a mucoasei cavitatii bucale; stomatita.

POSTERIOR, -OARA adj. 1. Care urmeaza, care este dupa ceva (in ordinea scurgerii timpului); ulterior. 2. Aflat in partea dinapoi; dorsal. ♦ (Despre vocale) Care se articuleaza in partea dinapoi a cavitatii bucale. [Pron. -ri-or. / cf. fr. posterieur, lat. posterior].

STOMATITA s.f. Inflamatie a mucoasei cavitatii bucale. [< fr. stomatite, cf. gr. stoma – gura].

STOMATOLOGIE s.f. Parte a medicinii care se ocupa cu studiul bolilor cavitatii bucale. [Gen. -iei. / < fr. stomatologie, cf. gr. stoma – gura, logos – studiu].

STOMATOSCOP s.n. Instrument pentru examinarea cavitatii bucale. [Pl. -scoape. / < fr. stomatoscope].

STOMATOSCOPIE s.f. Metoda de examinare a mucoasei cavitatii bucale cu ajutorul stomatoscopului. [Gen. -iei. / cf. fr. stomatoscopie, germ. Stomatoskopie < gr. stoma – gura, skopein – a privi].

UVULAR, -A adj. Referitor la uvula, al uvulei. ♦ (Fon.; despre sunete) Care se articuleaza in partea posterioara a cavitatii bucale, cu vibrarea uvulei. [Cf. fr. uvulaire, it. uvulare].

ANTERIOR, -OARA adj. 1. petrecut inaintea altui eveniment; precedent. 2. situat in fata. 3. (despre sunete) care se articuleaza intr-un punct in partea dinainte a cavitatii bucale. (< fr. anterieur, lat. anterior)

ENDObucal, -A adj. in, din interiorul cavitatii bucale. (< endo- + bucal)

EXObucal, -A adj. in afara cavitatii bucale. (< exo- + bucal)

INTRAORAL, -A adj. situat inauntrul cavitatii bucale. (< engl. intraoral)

MEDIAL, -A adj. median. ◊ (despre vocale) care se articuleaza in partea de mijloc a cavitatii bucale. (< fr. medial, lat. medialis)

PALAT¹ s.n. peretele superior al cavitatii bucale; cerul gurii. ◊ palat dur = partea anterioara, osoasa, a cavitatii bucale; palat moale = partea posterioara a cavitatii bucale; valul palatului. (< lat. palatum, it. palato)

POSTERIOR, -OARA adj. 1. dupa cineva sau ceva. ◊ (adv.) mai tarziu; ulterior. 2. aflat in partea dinapoi; dorsal. ◊ (despre vocale) care se articuleaza in partea de dinapoi a cavitatii bucale. (< fr. posterieur, lat. posterior)

REZONATOR, -OARE I. adj. 1. care face sa sune. ♦ organ ~ = organ in forma de punga, sub coardele vocale superioare la maimutele antropide si la animale rumegatoare, care amplifica sunetele emise de acestea. 2. (fig.) care ofera o imagine amplificata a realitatii. II. s. n. 1. sistem fizic, corp etc. capabil sa amplifice oscilatii prin rezonanta. ◊ dispozitiv care indica existenta fenomenului de rezonanta. 2. parte a cavitatii bucale sau nazale care participa la emiterea sunetelor. (< fr. resonateur)

STOMATITA s. f. inflamatie a mucoasei cavitatii bucale. (< fr. stomatite)

STOMATOLOGIE s. f. disciplina care studiaza anatomia, fiziologia si patologia cavitatii bucale si a dintilor; odontoiatrie. (< fr. stomatologie)

STOMATOPLASTIE s. f. refacerea prin autoplastie a cavitatii bucale. (< fr. stomatoplastie)

STOMATOSCOPIE s. f. metoda de examinare a mucoasei cavitatii bucale cu ajutorul stomatoscopului. (< fr. stomatoscopie)

UVULAR, -A adj. 1. al uvulei. 2. (fon.; despre sunete) care se articuleaza in partea posterioara a cavitatii bucale, cu vibrarea uvulei. (< fr. uvulaire)

VELOPALATIN, -A adj. referitor la valul palatului, la partea posterioara a cavitatii bucale. (< fr. velo-palatin)

VELUM s. n. 1. panza mare care acopera un circ, o baraca. 2. structura membranoasa, un fel de val, la meduze, unele larve etc., in apropierea cavitatii bucale. (< lat. velum)

ANTERIOR, -OARA, anteriori, -oare, adj. 1. (Temporal) Precedent. ◊ (Adverbial) Cele petrecute anterior. 2. (Local) Care este asezat in fata. ♦ (Despre sunete) Al carui punct de articulatie este situat in partea dinainte a cavitatii bucale. [Pr.: -ri-or] – Fr. anterieur (lat. lit. anterior).

ORAL, -A adj. 1. care se transmite prin viu grai. ◊ (despre examene, probe; si s. n.) care se face verbal. ◊ care caracterizeaza limba vorbita, vorbirea. ♦ stil ~ = maniera de exprimare scrisa care imita exprimarea prin viu grai. 2. sunet ~ = sunet la pronuntarea caruia aerul trece numai prin gura. 3. cavitate ~a = gura. 4. (despre medicamente) care se administreaza pe cale bucala. (< fr. oral)

CELENTERAT (‹ fr. {i}; {s} gr. koilos „scobit” + enteron „intestin”) s. n. (la pl.) Increngatura de metazoare marine, rar dulcicole, care au fie o cavitate digestiva simpla si traiesc libere sau fixate (hidrozoarele = hidrele), fie o cavitate digestiva inchisa si pot fi libere (scifozoarele = meduzele) sau fixate (antozoarele = coralii). Au corpul saciform, cu un ectoderm sensibil (epiderma, situata la exterior) si un endoderm cu rol digestiv (care il captuseste pe primul), un singur orificiu diferentiat, fie bucal, fia a**l, tentacule cu celule urticante; se reproduc prin oua sau inmugurire si formeaza deseori colonii.