CAUZALITATE s. f. Raport obiectiv, necesar intre cauza si efect. ◊ Principiul (sau legea) cauzalitatii = principiu potrivit caruia orice fenomen are o cauza. Cauzalitate inelara = feedback. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causalite.

CAUZALITATE f. Categorie filozofica care exprima dependenta reciproca dintre cauza si efect. Principiul ~atii. [Sil. ca-u-] /<fr. causalite

CAUZALITATE s.f. Categorie filozofica care exprima interactiunea dintre cauza si efect, constituind una dintre principalele forme ale conexiunii universale a fenomenelor. [Pron. ca-u-. / cf. it. causalita, fr. causalite].

birzoi (-oaie), adj. – Ridicat, imbirligat; se spune exclusiv despre coada unor animale, cum sint ciinele, capra, calul etc. Sl. burzu „rapid” (› sb. brz, bg. braz; cf. Berneker 108), in parte contaminat de mag. borzolni (› rom. burzului). In afara de influenta acestui ultim cuvint, schimbarea semantica a lui birzoi se explica printr-o confuzie intre cauza si efect, caci animalele care alearga o fac de obicei cu coada ridicata. Der. birzeica, s. f. (sanie); birzoi, vb. (a-si pierde cumpatul, a-si iesi din fire; a se zbirli, a se speria); birzoiat, adj. (zbirlit; prost dispus); imborzoia, vb. (Trans., a se increti). Presupunem ca trebuie sa se adauge aceleiasi familii cuvintul birzoc, s. m. (cinepa ce ramine fara a creste), care trebuie probabil inteles „planta ce creste rapid”, adica „(planta) prematura, care nu ajunge la maturitate”.

CAUZALITATE s. f. interactiunea dintre cauza si efect, una dintre principalele forme ale conexiunii universale a fenomenelor. (< fr. causalite)

CAUZALITATE (‹ fr.) s. f. 1. (FILOZ.) Raport necesar intre cauza si efectul sau, cauza desemnand antecedentul producator al efectului. ♦ Principiul cauzalitatii = principiu fundamental al gindirii enuntat astfel: in aceleasi conditii, aceleasi cauze produc aceleasi efecte. C. sociala = proces de atribuire a rolului de cauza anumitor elemente sau factori ai vietii sociale (personali, interpersonali sau extrapersonali) in raport cu altii. 2. (GENET.) Raport genetic existent intre anumite stari ale formelor si varietatilor materiei, aparute in procesele de miscare si dezvoltare ale acesteia.

cauza ≠ efect

efect ≠ cauza

PRICINA ~i f. 1) Fenomen care provoaca sau care determina aparitia efectului; cauza; motiv; temei. Care-i ~a? ◊ Fara (nici o) ~ nemotivat; fara indreptatire. Din ~ ca fiindca; pentru ca; deoarece. Din ~a din vina. 2) Motiv al unei actiuni, manifestari sau stari; temei. A stabili ~a. ◊ A cauta (cuiva) ~ a cauta motiv de cearta cu cineva. A gasi (cuiva) ~ a gasi cuiva motiv de cearta. 3) inv. Actiune judecatoreasca; proces. ◊ A (nu) se pune de ~ a) a (nu) se opune; a (nu) se impotrivi; b) a (nu) intra in conflict cu cineva. 4) Situatie neplacuta; necaz. 5) inv. Afacere care necesita rezolvare; treaba; chestiune; problema. ◊ Cel (cea) cu ~a cel (cea) despre care este vorba. [G.-D. pricinii] /<bulg. pritina

POLEMOLOGIE s. f. studiu stiintific al razboaielor ca fenomene sociale, al cauzelor, efectelor, fortelor motrice, obiectivelor si functiilor lor. (< fr. polemologie)

INDUCTIV, -A, inductivi, -e, adj. Care procedeaza prin inductie (1), care se bazeaza pe inductie. ◊ Metoda inductiva = metoda de cercetare care procedeaza prin ridicarea de la particular la general, prin urmarirea trecerii de la efect la cauza. – Din fr. inductif.

METONIMIE, metonimii, s. f. Figura de stil care consta in inversiunea voluntara a categoriilor logice ale intregului prin parte, ale partii prin intreg, ale cauzei prin efect, ale efectului prin cauza, ale abstractului prin concret, ale posesorului prin lucrul posedat etc. – Din fr. metonymie.

NEX, nexuri, s. n. 1. (Livr.) Legatura, inlantuire (intre lucruri, fenomene etc.); relatie, raport. ◊ Nex cauzal = raport cauzal, legatura de la cauza la efect. 2. (Jur.) Contract de vanzare, de cesiune; drept de a aliena ceva. – Din lat. nexus.

DETERMINISM s. n. Teorie, conceptie potrivit careia fenomenele sunt generate de inlantuiri de cauze si efecte, prin conditionari si legitati prin interactiuni necesare si repetitive. – Din fr. determinisme.

MOTIV ~e f. 1) Fenomen care provoaca sau care determina aparitia efectului; pricina; cauza; temei. 2) cauza aparenta invocata de o persoana pentru a ascunde adevaratul scop al unei actiuni; pretext; prilej. 3) Fraza sau pasaj care formeaza desenul melodic sau ritmic al unei compozitii muzicale; tema. 4) Element decorativ sau arhitectural intr-o pictura sau sculptura. 5) Idee de baza intr-o opera literara. /<fr. motif, it. motivo, germ. Motiv

APOSTERIORI adv., adj. invar. Din ceea ce urmeaza, in consecinta, ca urmare a unui rationament. ♦ Trecand de la cauza la efect, bazat pe experienta, din experienta, din fapte. [Pron. -ri-o-ri. / < lat. a posteriori – din ceea ce urmeaza].

SIMBOLISM s.n. 1. Curent in arta si literatura universala, de la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX, care a incercat, cu ajutorul simbolurilor, sa stabileasca corespondente intre fenomenele universului fizic si cele ale lumii morale, eliberand totodata versul de rigorile traditionalismului clasic si cautand prin melodie si armonie verbala sa-l apropie de muzica. ♦ (In artele plastice) Practicarea unei arte ideiste si sintetiste in spiritul simbolismului literar. 2. Simbolism fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvant de a sugera sau a intari notiunea pe care o desemneaza. 3. Curent filozofic idealist potrivit caruia legatura dintre idei nu presupune raporturi de la cauza la efect, ci de la simbol la obiectul reprezentat de acesta, gandirea reducandu-se doar la cunoasterea simbolurilor realitatii. [< fr. symbolisme].

METONIMIE s.f. Figura de stil constand in inlocuirea unui termen prin altul, legat de primul printr-un oarecare raport (de la cauza la efect, de la abstract la concret). [Gen. -iei. / cf. fr. metonymie, lat., gr. metonymia].

CONCATENATIE s. f. 1. figura de stil constand in inlaturarea membrelor unei perioade prin cuvinte imprumutate de la un membru precedent; inlantuire retorica de anadiploze succesive; conexiune; epiploca. 2. (lingv.) inlantuire de elemente vecine, in plan sintagmatic; (p. ext.) inlantuire de elemente constitutive (cauze si efecte, termeni ai unui silogism etc.); juxtapunere. (<fr. concatenation, lat. concatenatio)

NEX s.m. 1. (Jur.) Contract de vanzare, de cesiune; drept de a aliena ceva. 2. (Latinism) Legatura, inlantuire (intre fenomene); relatie. ◊ Nex cauzal = raport de la cauza la efect. [< lat. nexus].

bunget (-turi), s. n. – Padure deasa, desis. Origine necunoscuta- Poate fi in legatura cu alb. bungu, bunk „stejar”. Hasdeu, Col. Traian, 1877, 577, il considera dacic; apoi, in Cuv. din Batrini, I, 245 (cf. Cihac, II, 715 si DAR) il deriva din alb. In schimb, Meyer 54; Philippide, II, 703 si Rosetti, II, 112, stabilesc doar aceasta legatura, care nu este in mod inevitabil de la cauza la efect.

METONIMIE s. f. figura de stil, constand in inversarea cauzei prin efect, a abstractului prin concret, a notiunilor morale prin cele fizice etc. si invers. (< fr. metonymie, lat., gr. metonymia)

NEX s. m. 1. legatura, inlantuire; relatie, raport. ♦ ~ cauzal = raport de la cauza la efect. 2. (jur.) contract de vanzare, de cesiune; drept de a aliena ceva. (< lat. nexus)

ANTE MARE, UNDAE (lat.) valurile inaintea marii – cauza premerge efectul.

cauzal, -a adj. (lat. causalis). Care arata un raport de la cauza la efect. Gram. cauzativ, vorbind de conjunctiunile care se intrebuinteaza ca sa arate cauza lucrului de care s´a vorbit, cum sint: caci, ca, fiind-ca, din cauza ca.

SUBLATA CAUSA, TOLLITUR EFFECTUS (lat.) daca se suprima cauza, dispare efectul – Adagiu din dreptul roman. efectele juridice dispar o data cu disparitia cauzei care le-a generat. In sens mai larg, nu exista cauza fara efect.

TERT, -A, terti, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care vine in randul al treilea; al treilea. 2. S. m. (Jur.) Persoana care nu figureaza ca parte in acte, in litigii sau in conventii nici direct, nici prin reprezentare si fata de care actul juridic ori hotararea pronuntata in cauza nu produce efecte. 3. S. m. (Log.; in sintagma) Tertul exclus = principiu fundamental al gandirii, conform caruia un enunt nu poate fi decat adevarat sau fals in acelasi timp si sub acelasi raport, o a treia posibilitate fiind exclusa. – Din lat. tertius, it. terzo.

TEMEI ~iuri n. 1) Element esential de temelie; parte fundamentala. A surpa ~iurile vechi. ◊ De ~ a) de baza; fundamental; b) serios; c) insemnat. Fara (sau lipsit) de ~ lipsit de baza reala; neintemeiat. Cu ~ a) care se sprijina pe o baza solida; in mod solid; cu temeinicie. A pune ~ pe ceva (sau pe cineva) a se bizui pe ceva (sau pe cineva); a conta. 2) Fenomen care provoaca sau determina aparitia efectului; pricina; motiv; cauza. ◊ Cu tot ~iul avand destule motive; pe deplin justificat. 3) pop. Partea centrala a unui fenomen in desfasurare; toi. ~iul iernii. ~iul mesei. /<sl. temeli

axioma f., pl. e (vgr. axioma). Adevar care nu mai are nevoie sa fie demonstrat, fiind evident pin [!] el singur, ca: intregu e mai mare de cit partea; doua cantitati egale cu a treia is egale intre ele; ori-ce efect are o cauza. V. truizm.

REZULTANTA, rezultante, s. f. 1. (Mec.) Forta a carei aplicare este echivalenta din punctul de vedere al efectului cu mai multe forte date, care se aplica in acelasi timp asupra aceluiasi punct material. 2. Fig. efectul imbinat al unor cauze multiple. – Din fr. resultante, germ. Resultante.

MUTATIE s. f. 1. schimbare, modificare, transformare. ◊ (lingv.) transformare a unei serii de sunete in altele. ◊ mutatia valorilor estetice = procesul de percepere diferita, cu trecerea timpului, a elementului estetic din structura operei literare. 2. (jur.) transmitere a unui lucru dintr-o proprietate intr-alta. ◊ schimbare de domiciliu; formele necesare in acest scop. ◊ schimbarea vocii la baieti in perioada pubertatii. 3. modificare cromozomiala cu efecte genetice, datorita unor cauze spontane sau unor agenti mutageni. (< fr. mutation, lat. mutatio)

REZULTANTA ~e f. 1) mec. Forta a carei efect este echivalent cu efectul produs de mai multe forte si care se aplica simultan asupra aceluiasi punct material. 2) fig. efect combi-nat a mai multor cauze. /<fr. resultante, germ. Resultante

REZULTANTA s.f. 1. Forta care, aplicata unui sistem, produce acelasi efect ca mai multe forte date care se aplica in acelasi timp asupra aceluiasi punct material. ♦ (Mat.) Suma vectoriala a tuturor fortelor unui sistem. 2. (Fig.) efectul combinat al mai multor cauze. [< fr. resultante].

REZULTANTA s. f. 1. forta care, aplicata unui sistem, produce acelasi efect ca acela produs de mai multe forte date care se aplica in acelasi timp asupra aceluiasi punct material. 2. (mat., mec.) suma vectoriala a tuturor fortelor unui sistem. 3. (fig.) efect combinat al mai multor cauze. (< fr. resultante, germ. Resultante)

IMPRESIE s.f. efect produs in constiinta de o cauza din afara; ganduri, imagini etc. intiparite in amintire. ◊ A face (sau a produce) impresie = a impresiona. ♦ Senzatie; parere. ♦ (la pl.) Pareri personale, puncte de vedere personale (asupra unei chestiuni, a unui fapt etc.). [Pron. -si-e, gen. -iei, var. impresiune s.f. / cf. fr. impression, it. impressione, lat. impressio].

REZULTAT s.n. efectul unei actiuni sau al unei cauze; urmare; consecinta. ♦ Numarul obtinut dupa efectuarea unei operatii aritmetice. [Pl. -te, -turi. / < fr. resultat].

REZULTAT s. n. efect al unei actiuni, al unei cauze; urmare, consecinta. ◊ numar obtinut dupa efectuarea unei operatii aritmetice. (< fr. resultat, germ. Resultat)

REACTIE s.f. 1. Faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva. 2. Raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. Transformarea uneia sau a mai multor substante chimice cu ajutorul unor agenti externi sau al altor substante chimice. 4. efect egal si de sens contrar, opus cauzei care produce o actiune. ♦ Reactie nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale. ◊ Reactie in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia. [Gen. -iei, var. reactiune (3) s.f. [in DN]. / cf. fr. reaction, germ. Reaktion, rus. reaktiia].

IMPRESIE ~i f. 1) efect asupra constiintei unei persoane (produs de o cauza din afara). 2) Opinie sau convingere subiectiva dupa o prima luare de contact (cu cineva sau ceva); senzatie; sentiment. ◊ A avea ~a a banui; a presupune. 3) mai ales la pl. Imagine sau gand, intiparit in memorie. [G.-D. impresiei; Sil. im-pre-si-e] /<fr. impression, lat. impressio,~onis

A ISCA isc tranz. 1) A face sa se iste. 2) A face sa se produca; a avea drept efect; a pricinui; a provoca; a produce; a cauza. /<bulg. iskam

cauza ~e f. 1) Fenomen care provoaca sau determina aparitia efectului; motiv; temei; pricina. ~ principala. ~ obiectiva. 2) jur. Actiune pentru care cineva apare in fata judecatii; proces. ◊ A avea castig de ~ a castiga un proces judiciar. A (nu) fi in ~ a (nu) fi implicat intr-o actiune. 3) Problema sociala, de mare importanta, care preocupa o colectivitate de oameni si pentru a carei aparare se duce o lupta. ~a pacii. [G.-D. cauzei; Sil. ca-u-] /<lat. causa, fr. cause

FILAJ ~e n. 1) v. A FILA. 2) efect de clipire a imaginii care se produce din cauza vitezei mici a obturatorului aparatului de proiectie cinematografica. /<fr. filage

efect s. n. 1. fenomen care succeda unui alt fenomen (cauza), fiind cu necesitate generat de acesta; urmare, consecinta. ◊ traiectorie neobisnuita pe care o capata mingea (la tenis, volei, fotbal), lovita dupa anumite procedee. 2. impresie facuta de ceva sau de cineva asupra cuiva; ceea ce izbeste, atrage privirile, auzul etc. ♦ de ~ = impresionant; uluitor, spectaculos. 3. (pl.) obiecte, bunuri (vesminte) care apartin cuiva. ◊ (mil.) echipament. 4. denumire generala data cambiilor, biletelor de ordin, cecurilor etc. folosite in operatiile comerciale, in relatiile de credit etc. (< lat. effectus, germ. Effekt, dupa fr. effet)

efect s.n. 1. Fenomen care rezulta cu necesitate dintr-o cauza, fiind intr-o legatura indestructibila cu aceasta; urmare, rezultat. ♦ Traiectorie neobisnuita pe care o capata mingea (la tenis, volei, fotbal) lovita dupa anumite procedee. ◊ Minge cu efect = minge care, in urma unei anumite lovituri, ia o anumita traiectorie. 2. Impresie facuta de ceva sau de cineva asupra cuiva; ceea ce izbeste, atrage privirile, auzul etc. ◊ De efect = impresionant; uluitor, spectaculos. 3. (La pl.) Obiecte, bunuri (mai ales vesminte) care apartin cuiva. ♦ (Mil.) Echipament. ♦ Valori care se pot negocia (scrisori de schimb, bilete la ordin etc.) [Pl. -te, (rar) -turi. / < lat. effectus, cf. germ. Effekt, fr. effet].

efect, efecte, s. n. 1. Fenomen care rezulta in mod necesar dintr-o anumita cauza, fiind intr-o legatura indestructibila cu aceasta; rezultat, urmare, consecinta. ◊ Expr. A-si face efectul = a da un anumit rezultat, a avea consecinta scontata. 2. Impresie produsa de cineva sau de ceva asupra cuiva. ◊ Loc. adj. De efect = care atrage atentia, care produce o impresie puternica. ◊ Loc. vb. A face efect = a impresiona. ◊ (In sintagma) efect sonor = efect produs prin mijloace electroacustice sau electronice sugerand ascultatorului senzatia unui sunet real sau oferindu-i sonoritati inedite. 3. (Concr.; la pl.) Bunuri mobile. ♦ Imbracaminte militara, echipament. 4. (La pl.) Valori negociabile (emise de stat), hartii de valoare. efecte de comert. efecte publice. – Din lat. effectus (cu sensurile fr. effet).

efect (efecte), s. n. – Fenomen care rezulta in mod necesar dintr-o anumita cauza. Lat. effectus, prin intermediul fr. effet. – Der. (din fr.) efectiv, adj.; efectua, vb.

ECHIVOC, -A, echivoci, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta in mai multe feluri, cu doua intelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, indoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situatie ambigua. 2. S. n. Masura a efectului perturbatiilor asupra comunicatiilor prin canale, exprimand cantitatea de informatie care ramane netransmisa din cauza perturbatiilor. – Din fr. equivoque, lat. aequivocus.

POLEMOLOGIE s.f. Disciplina care studiaza cauzele razboaielor, diferitele forme sub care se manifesta razboiul ca fenomen social, functiunile si efectele sale, cu scopul de a trage concluzii asupra evitarii razboaielor. [Ge. -iei. / < fr. polemologie, cf. gr. polemos – razboi, logos – stiinta].

PALIATIV adj., s.n. 1. (Medicament) care amelioreaza o boala sau ii inlatura temporar simptoamele, fara a-i suprima cauza. 2. (Fig.) (Solutie) care aduce o rezolvare de moment, care rezolva provizoriu o situatie sau efectele ei. [Pron. -li-a-, var. paleativ adj., s.n. / < fr. palliatif, cf. lat.med. palliativus < pallium – manta].

NENOROCIRE, nenorociri, s. f. 1. Stare a celui nenorocit; nefericire, durere, suferinta mare. 2. Intamplare care are efecte dezastruoase, care face pe cineva nenorocit; necaz mare; p. ext. dezastru. ◊ Loc. adv. Din nenorocire = a) din cauza unor imprejurari regretabile; b) spre regretul cuiva, din pacate. – V. nenoroci.

cauza, cauze, s. f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care preceda si, in conditii determinate, provoaca aparitia altui fenomen, denumit efect, caruia ii serveste ca punct de plecare; motiv. 2. Problema sociala care intereseaza o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere in valoare se duce o lupta sustinuta. cauza pacii. ◊ Expr. In cunostinta de cauza = cunoscand bine chestiunile despre care este vorba. A face cauza comuna (cu cineva) = a-si uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, ratiune. 3. (Jur.) Proces, pricina. ♦ Expr. A avea castig de cauza = a i se da cuiva dreptate (intr-o disputa etc.; a castiga, a invinge. A da (cuiva) castig de cauza = (despre un organ de jurisdictie) a se pronunta in favoarea uneia dintre partile aflate in proces. (A fi) in cauza = (a fi) interesat, implicat intr-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apara interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause.

BEAT ~a (beti, bete) 1) Care a consumat sau este sub efectul alcoolului; atins de bautura; in stare de ebrietate; baut. ~ turta. 2) fig. Care este intr-o stare sufleteasca foarte placuta (din cauza unei emotii puternice). ~ de fericire. /<lat. bibitus

A TREMURA tremur intranz. 1) (despre fiinte sau despre parti ale corpului lor) A fi cuprins de tremur. 2) (despre plante sau despre parti ale lor) A se misca lin intr-o parte si in alta; a se clatina. 3) rar (despre lumini sau umbre) A produce efecte schimbatoare; a juca. 4) (despre suprafata unei ape) A se misca in unde. 5) (despre voce) A avea o sonoritate vibranta si slaba (din cauza unor emotii). 6) fig. (despre oameni) A fi cuprins de teama. ◊ ~ dupa bani a fi lacom de bani. /<lat. tremulare

ALBI, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. si tranz. A deveni sau a face sa devina (mai) alb. ♦ A trata produsele textile cu agenti oxidanti sau reducatori pentru a le face mai hidrofile (mai albe), distrugand pigmentii naturali. ♦ A colora usor in albastru un produs textil pentru a obtine un efect de alb intens. ♦ A decolora, partial sau total, un anumit produs. ♦ Intranz. A incarunti; p. ext. a imbatrani. 2. Intranz. A iesi in evidenta, a se contura (din cauza culorii albe). ♦ Fig. A straluci. – Din alb.