SOCIAL, -A, sociali, -e, adj. 1. Creat de societate, propriu societatii; care este legat de viata oamenilor in societate, de raporturile lor in societate sau fata de societate; care priveste societatea omeneasca. 2. Propriu unui anumit tip de societate; legat de apartenenta la o anumita categorie sociala, la un anumit grup social. [Pr.: -ci-al] – Din fr. social, lat. socialis.

METEC, meteci, s. m. (In Grecia antica; la pl.) categorie sociala lipsita de drepturi politice, precum si de posibilitatea de a dobandi proprietati imobiliare, alcatuita din strainii stabiliti intr-o cetate; (si la sg.) persoana care facea parte din aceasta categorie sociala. – Din fr. meteque.

SCLAVIE, sclavii, s. f. Stare, conditie de sclav; sclavaj, robie. ♦ Fig. Stare de totala dependenta politica, sociala si economica in care este tinuta o tara, o categorie sociala, un individ. – Sclav + suf. -ie.

BURGHEZIE ~i f. 1) Clasa sociala dominanta, care stapaneste principalele mijloace de productie, in societatea capitalista. ◊ Marea ~ patura a clasei burghezilor, care stapaneste intreprinderile industriale mari si bancile. Mica ~ categorie sociala intermediara intre burghezie si proletariat, formata din micii producatori si din comercianti. 2) inv. (in societatea feudala) Populatie de la orase; orasenime. [Art. burghezia; G.-D. burgheziei; Sil. -zi-e] /<it. borghesia

STRAT ~uri n. 1) Material intins aproximativ uniform pe o suprafata sau intre doua suprafete; patura. ~ de nisip. 2) geol. Depunere de roci sedimentare cu o grosime si o structura aproximativ omogena. 3) Fasie de pamant mai ridicata, pe care se seamana legume sau flori; vatra; razor. 4) fig. Patura, categorie sociala. 5) Partea de jos pe care se reazema unele obiecte sau unelte. ◊ ~ al pustii partea de lemn a pustii pe care se fixeaza teava si mecanismul acesteia. /<fr. stratum, fr. strate

TAGMA ~e f. 1) Totalitate a persoanelor care tin de aceeasi categorie sociala sau profesionala. 2) pop. Grup de indivizi uniti in vederea unor scopuri suspecte; clica; gasca; clan; cardasie; tacam; sleahta; banda; coterie. [G.-D. tagmei] /<ngr. tagma

demimondena (-ne), s. f. – P*********a care incearca sa-si pastreze o categorie sociala. Fr. demi-mondaine, de la expresia creata de A. Dumas-fiul.

BURGHEZIE s. f. 1. (in feudalism) populatia oraselor; targovetii, orasenii. 2. clasa sociala dominanta in oranduirea capitalista, proprietara a principalelor mijloace de productie. ♦ mica ~ = categorie sociala intermediara reprezentand micii producatori de marfuri si micii comercianti de la orase si sate. (< it. borghesia, dupa fr. bourgeoisie)

CASTA s. f. 1. (la hindusi, egipteni si la alte popoare orientale) categorie sociala inchisa, strict delimitata prin originea comuna, ocupatii, privilegii, cult religios etc. ◊ (p. ext.) grup social inchis care isi apara cu strictete privilegiile; clan, clica. 2. ansamblu de indivizi in cadrul familiilor de insecte sociale (albine, furnici, termite) care indeplinesc aceleasi functii. (< fr. caste, port. casta)

INTELECTUALITATE s. f. 1. categorie sociala ale carei activitati si preocupari se desfasoara indeosebi in sfera vietii spirituale. 2. totalitatea intelectualilor. (< fr. intellectualite, germ. Intellektualitat)

NOBILIME s. f. categorie sociala privilegiata, din elemente ale clasei dominante, care detine un titlu de noblete. (< nobil + -ime)

SOCIETATE s. f. 1. ansamblu unitar, sistem organic inchegat de relatii intre oameni, istoriceste determinate, al caror fundament il constituie relatiile de productie. ◊ formatiune social-economica. ◊ grup (organizat) in care traiesc unele fiinte. 2. asociatie de persoane organizata potrivit unui anumit scop. 3. categorie sociala; cerc limitat de oameni. ◊ anturaj; companie. 4. asociatie intre oameni de afaceri alcatuita pe baza unor investitii de capital social si in vederea unor profituri comune. 5. organizatie cu caracter (inter)national, obstesc etc. care are drept scop promovarea unor idei sau actiuni de interes general. (< fr. societe, lat. societas)

TEHNOSTRUCTURA s. f. categorie sociala alcatuita din tehnicieni, specialisti in domeniul organizarii si conducerii; structura tehnocratica a unei societati. (< fr. technostructure)

grant s. m. – (Munt., Arg.) Rang, categorie sociala. Fr. grand (Scriban). Este dublet al lui grant, s. n. (furtisag, procedeu special aplicat de anumiti pungasi din Bucuresti), de la Grant, nume al unui cartier numit astfel de la Legrand; grantas, s. m. (Arg., pungas).

MORGANATIC, -A, morganatici, -ce, adj. (In expr.) Casatorie morganatica = casatorie intre un barbat dintr-o familie domnitoare si o femeie din alta categorie sociala. Sotie morganatica = sotia dintr-o casatorie morganatica. ♦ Privitor la o astfel de sotie sau la o astfel de casatorie. – Fr. morganatique (lat. lit. morganaticus).

CNEAZ (‹ sl.) s. m. 1. Titlu purtat de conducatorul unei formatiuni statale feudale; persoana avind acest titlu. In ev. med. la romani, categorie sociala constituita inainte de formarea statelor feudale printr-un proces de dezvoltare social-economica si alcatuita din stapini de pamint si sateni. Cu timpul a cunoscut un proces de diferentiere sociala; o parte dintre ei au intrat in rindul starilor privilegiate, iar altii, majoritatea, au ramas oameni liberi, fara privilegii, intermediind intre stapinii feudali taranimea saraca sau dependenta. C. din Transilvania au avut un important rol militar in lupta impotriva turcilor. In Banat ei s-au mai numit si chineji. 2. (In ec. 16-17 in Tara Romaneasca) Om liber de servitute; primar; jude.

ARGOU, argouri, s.n. Limbaj conventional al anumitor categorii sociale, care folosesc cuvinte speciale sau cu sensuri deosebite, pentru a nu fi intelese de restul societatii.

IDEOLOG, -A, ideologi, -ge, s. m. si f. Persoana care formuleaza, apara si reprezinta ideologia unor categorii sociale, unor curente etc. [Pr.: -de-o-] – Din fr. ideologue.

INTELECTUALITATE, intelectualitati, s. f. 1. categorie sociala neomogena formata din oameni pentru care munca intelectuala reprezinta sursa principala de existenta. 2. Totalitatea intelectualilor; multime de intelectuali; inteligenta (2). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. intellectualite, germ. Intellektualitat.

JARGON, jargoane, s. n. 1. Limbaj specific anumitor categorii sociale, care reflecta dorinta celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor si care se caracterizeaza prin abundenta cuvintelor si expresiilor pretentioase, de obicei imprumutate din alte limbi. 2. (Inv., azi impr.) Dialect, grai. – Din fr. jargon.

JARGON, jargoane, s. n. 1. Limbaj specific anumitor categorii sociale, profesionale etc., care reflecta fie dorinta celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor, fie tendinta de a folosi termeni specifici profesiunilor respective si care se caracterizeaza prin abundenta cuvintelor si expresiilor pretentioase, de obicei imprumutate din alte limbi, sau a celor de ingusta specialitate. 2. (Inv., azi impr.) Dialect, grai. – Din fr. jargon.

VOCABULAR, vocabulare, s. n. 1. Totalitatea cuvintelor unei limbi; lexic. ◊ Vocabular activ = totalitatea cuvintelor folosite in mod efectiv de cineva in exprimare si care variaza de la o categorie de vorbitori la alta. Vocabular pasiv = totalitatea cuvintelor specifice unei limbi pe care vorbitorii le inteleg, dar nu le utilizeaza (decat accidental). Vocabular de baza (sau fundamental) = fondul principal de cuvinte. Vocabular secundar = masa vocabularului (1). ♦ Totalitatea cuvintelor specifice unei anumite categorii sociale, unui anumit domeniu de activitate, unui anumit stil al limbii, unui scriitor sau vorbitor etc. 2. (Inv.) Dictionar, de obicei de proportii mici; lexic, glosar. [Var.: (inv.) vocabulariu s. n.] – Din fr. vocabulaire, lat. vocabularium.

NOBILIME s. f. (In unele tari, si in epoca moderna.) 1. categorie sociala cuprinzand (in societatea medievala) pe posesorii de feude si de titluri ereditare sau pe fostii feudali si pe descendentii lor, care au pastrat unele privilegii de casta; aristocratie, noblete (2). ♦ Nobilii dintr-o epoca, dintr-o regiune, dintr-o localitate. 2. (Rar) Noblete (1). – Nobil + suf. -ime.

PERIEC, perieci, s. m. Persoana din Sparta antica apartinand unei categorii sociale de oameni liberi, dar lipsiti de drepturi politice. [Pr.: -ri-ec] – Din fr. perieque.

PLEBE s. f. 1. (In Roma antica) categorie sociala de oameni liberi fara o activitate permanenta, care traiau din castiguri intamplatoare si din distributii facute de stat. 2. (In evul mediu) Patura cea mai saraca a populatiei orasenesti din apusul Europei, aflata in afara ierarhiei feudale si care, alaturi de taranime, a avut un rol important in revolutiile din sec. XVI-XVII. 3. (Livr.) Patura sociala fara drepturi, asuprita si exploatata; p. ext. multime, gloata. ♦ Fig. categorie sociala declasata; drojdia societatii. – Din fr. plebe, lat. plebs, -bis.

MOSIERIME s. f. categorie sociala formata din marii proprietari funciari. [Pr.: -si-e-] – Mosier + suf. -ime.

TIP, (1, 2, 3) tipuri, (4) tipi, s. m. 1. S. n. Obiect care reprezinta modelul pe baza caruia se produc alte obiecte de acelasi fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care intruneste anumite trasaturi reprezentative, esentiale pentru un grup intreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de acelasi fel. ♦ Spec. Personaj din literatura sau din arta care intruneste, in modul cel mai expresiv, trasaturile, caracterele esentiale ale indivizilor din categoria (sociala sau psihologica) pe care o reprezinta. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi³, fel, gen, categorie. 4. S. m. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus.

STRAT, straturi, s. n. 1. Material, substanta repartizata relativ uniform pe o suprafata de alta natura (pentru a o acoperi) sau intre alte doua suprafete de alta natura (pentru a le desparti). 2. Fasie compacta dintr-o materie, aflata in interiorul unei mase de natura diferita. ♦ Depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compozitie relativ omogena, care se gaseste, sub forma unei panze, intre alte depozite. 3. Influenta externa exercitata asupra unei limbi date. 4. Fig. Parte dintr-o clasa sociala; categorie, patura sociala. 5. Fasie de pamant, cu carari pe margini, pe care se seamana legume sau flori; fasie de pamant impreuna cu vegetatia respectiva. 6. (Pop.) Culcus, asternut pentru animale. 7. (Pop.) Pat, asternut pentru oameni. 8. Nume dat partii de jos pe care se reazema unele obiecte sau unelte; postament. 9. Patul pustii. [Pl. si: strate] – Lat. stratum.

TEHNOSTRUCTURA s. f. categorie sociala alcatuita din tehnicieni specialisti in domeniul organizarii si conducerii. – Din fr. technostructure.

TRAGIC, -A, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care apartine tragediei, care se refera la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) categorie a esteticii exprimand un conflict al carui deznodamant este infrangerea sau pieirea, in urma unor imprejurari vitrege, a unor persoane virtuoase, a unor idealuri sau a unor categorii sociale valoroase. ♦ Fig. Zguduitor, jalnic, nenorocit. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua in tragic = a acorda unei intamplari (neplacute) o gravitate exagerata. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus.

TREAPTA, trepte, s. f. 1. Fiecare dintre suprafetele orizontale, cu latime relativ mica, situate la diverse inaltimi, la distante egale, care alcatuiesc o scara. ♦ Fiecare dintre barele (de lemn sau de fier) asezate transversal, la distante egale, intre doua bare verticale, alcatuind o scara; fuscel. 2. Fig. Grad, nivel; etapa, faza. ♦ (Si in sintagma examen de treapta) Examen de admitere in clasa a IX-a de liceu. ♦ Rang, pozitie, situatie. 3. Fig. categorie sociala; patura. – Lat. trajecta.

RAZBOI¹, razboaie, s. n. Conflict armat (de durata) intre doua sau mai multe grupuri, categorii sociale sau state, pentru realizarea unor interese economice si politice; razbel. Razboi civil = lupta armata intre doua sau mai multe grupari politice de orientari diferite din interiorul unui stat in vederea schimbarii ordinii politice si de stat sau pentru mentinerea celei existente. Razboi rece = stare de incordare, de tensiune in relatiile internationale, provocata de politica de ostilitate a unor state fata de altele, care nu ia totusi forma unui conflict armat. Razboi psihologic = stare de tensiune, de hartuiala nervoasa, psihica, initiata si intretinuta cu scopul de a zdruncina moralul fortelor adverse si de a demoraliza populatia. Stare de razboi = beligeranta. ♦ Fig. Cearta; neintelegere, vrajba, galceava. – Din sl. razboj „ucidere, jaf”.

SOCIALISM s. n. 1. Ansamblul doctrinelor social-politice care urmaresc reformarea societatilor umane prin desfiintarea proprietatii private asupra mijloacelor de productie si de schimb si punerea acestora sub controlul statului. ♦ Socialism stiintific = ansamblul conceptiilor marxist-leniniste privitoare la structura si dinamica proceselor trecerii omenirii de la oranduirea capitalista la oranduirea comunista. Socialism utopic = ansamblul conceptiilor socialiste care concep instaurarea oranduirii socialiste ca o cerinta a ratiunii, ca o concretizare a unui ideal moral. 2. (In teoria marxista) Oranduire sociala bazata pe exercitarea puterii politice de catre clasa muncitoare aliata cu celelalte clase si categorii sociale muncitoare, pe proprietatea sociala asupra mijloacelor de productie si pe realizarea retributiei potrivit principiului „de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa munca depusa”. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisme, germ. Sozialismus.

GIUBEA ~ele f. arh. Haina de postav, lunga si larga, purtata in trecut de boieri si de alte categorii sociale. [Art. giubeaua] /<turc. cuppe

MASA³ ~e f. Multime mare si compacta de oameni. ◊ De ~ pentru toata lumea; care cuprinde pe toti. ~e populare totalitate a claselor si categoriilor sociale. [G.-D. masei] /<fr. masse

SEIM s.n. Adunare nationala sau parlament in unele tari slave din nord. ♦ Adunare a reprezentantilor diferitelor categorii sociale. [Pron. se-im, pl. -muri. / < pol. seim].

IDEOLOGIE s.f. Sistem de idei, de notiuni, de teorii, de conceptii politice, morale, juridice etc., care reflecta intr-o forma generalizata, interesele unei clase sau ale unei categorii sociale determinate de conditiile istorice obiective ale existentei si care, la randul lui, exercita o influenta activa asupra dezvoltarii societatii. [Gen. -iei. / < fr. ideologie].

JARGON s.n. Limbaj specific anumitor categorii sociale, profesiuni etc., cu o sfera de circulatie ingusta, care are fond principal de cuvinte si o structura gramaticala proprie. [< fr. jargon].

SOCIETATE s.f. 1. Totalitatea oamenilor care traiesc laolalta, legati prin anumite raporturi de productie. ♦ Oranduire social-economica. 2. Asociatie de persoane organizata potrivit unui anumit scop. 3. categorie sociala; cerc limitat de oameni (mai ales din clasele privilegiate). ♦ Anturaj; tovarasie, companie. 4. Intreprindere capitalista alcatuita pe baza unor investitii de capital si in vederea unor beneficii comune. [< fr. societe, it. societa, lat. societas].

TEHNOSTRUCTURA s.f. categorie sociala alcatuita din tehnicieni, specialisti in domeniul organizarii si conducerii. [< tehno- + structura].

EXISTENTA s. f. 1. faptul de a exista. ◊ viata. 2. categorie filozofica fundamentala, natura, materia, realitatea obiectiva. ♦ ~ sociala = categorie fundamentala a materialismului istoric desemnand latura materiala si cea spirituala a vietii sociale; mijloacele de trai. (< fr. existence, lat. existentia)

IDEOLOGIE s. f. ansamblul ideilor, conceptiilor si teoriilor care reflecta, intr-o forma generalizata, interesele si aspiratiile unei clase sau categorii sociale, determinate de conditiile istorice obiective ale existentei acesteia. (< fr. ideologie)

JARGON s. n. limbaj specific anumitor categorii sociale sau profesionale, cu o sfera de circulatie restransa, care are fond principal de cuvinte si o structura gramaticala proprie. (< fr. jargon)

MASA s. f. 1. cantitate de materie a unui corp, considerata ca o marime caracteristica in raport cu volumul. ♦ ~ verde = furaj; ~ critica = masa minima a unui material radioactiv in care poate aparea o reactie de fisiune nucleara in lant. 2. ingramadire de elemente care formeaza impreuna un singur corp; corp solid, compact; bloc. ♦ ~ de aer = portiune imensa, omogena, a troposferei, cu proprietati distincte. 3. corp metalic masiv la care se leaga punctele unei retele, ale unei masini sau ale unui aparat electric, pentru evitarea supratensiunilor. 4. (fam.) cantitate mare. ♦ a vocabularului = partea cea mai mare a vocabularului, supusa schimbarilor. 5. multime compacta de oameni. ♦ e populare = totalitatea claselor si categoriilor sociale dintr-o anumita etapa istorica, ale caror interese fundamentale concorda cu cerintele si sensul actiunii legilor obiective ale dezvoltarii societatii. 6. ~ continentala = continent. (< fr. masse, germ. Masse)

TRAGIC, -A I. adj. 1. referitor la tragedie, cu caracter de tragedie. 2. (fig.) zguduitor, jalnic, funest. ♦ (fam.) care provoaca neplaceri mari; catastrofal. II. s. n. categorie estetica, sentiment de mila si durere inspirat de infrangerea sau pieirea, in urma unor imprejurari vitrege, a unor eroi, idealuri sau categorii sociale valoroase. ♦ a lua in ~ = a acorda unei intamplari o gravitate exagerata. III. s. m. autor de tragedii. (< fr. tragique, lat. tragicus)

ADUNAREA STARILOR, institutie medievala de stat care cuprindea pe reprezentantii tuturor claselor si categoriilor sociale privilegiate. Comuna tuturor statelor, avea atributii politice, juridice, militare, administrative si fiscale. In izvoarele istorice apare cu numele de Sfatul tarii, Adunarea obsteasca, Dieta tarii s.a.

ADUNARI AD-HOC, organe cu caracter consultativ in Moldova si in Tara Romaneasca, alcatuite din reprezentanti alesi ai tuturor claselor si categoriilor sociale convocate la Iasi si Bucuresti la 22 sept. / 4 oct., respectiv 30 sept. / 12 oct. 1857. Au hotarit: autonomia si neutralitatea celor doua Principate, unirea lor intr-un singur stat cu numele de Romania, numirea ca domn a unui print strain dintr-o familie domnitoare din Europa, guvern reprezentativ si constitutional, garantarea colectiva a celor sapte puteri. Numite si Divanuri ad-hoc.

BREASLA, bresle, s. f. 1. (In oranduirea feudala) Organizatie de casta a meseriasilor din aceeasi bransa, care avea scopul sa impiedice concurenta dintre ei si sa le pazeasca drepturile economice si politice impotriva exploatarii feudalilor si negustorilor; o data cu dezvoltarea modului de productie capitalist, ea se transforma intr-o organizatie inchisa a mesterilor care exploateaza calfele si ucenicii. ♦ (Inv.) categorie sociala sau profesionala. Piara breasla boiereasca! (BOLLIAC). 2. Meserie, profesiune; functie, slujba. De breasla lui, ciubotar (SEZ.). 3. (Inv.) Trupa de soldati recrutata din breslasi si din diferite categorii ale burgheziei. – Slav (v. sl. bratĩstvo).

FORMATIE s.f. 1. Intocmire, alcatuire, organizare; formare. ♦ Complex de strate din scoarta Pamantului depuse intr-o anumita perioada geologica. 2. Formatie social-economica = categorie ce desemneaza o treapta istorica determinata a dezvoltarii societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestora si o suprastructura generata de aceste relatii. 3. Asezare, dispozitiv al unei unitati militare in vederea unei actiuni. 4. Ansamblu, echipa. 5. Combinatie de cifre, de figuri sau de pozitii la unele jocuri (la loterie etc.). [Gen. -iei, var. formatiune s.f. / < fr. formation, it. formazione, lat. formatio].

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

FORMATIUNE s. f. 1. complex de straturi din scoarta Pamantului depuse intr-o anumita perioada geologica. 2. ~ social-economica = categorie a materialismului istoric ce desemneaza o treapta istorica a dezvoltarii societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestora si o suprastructura generata de aceste relatii. 3. asezare a militarilor (sau a subunitatilor militare) in cadrul unei unitati in vederea executarii unei misiuni. (< fr. formation, lat. formatic)

TAGMA, tagme, s. f. Totalitatea persoanelor care apartin aceleiasi categorii profesionale sau sociale; breasla; ceata. ♦ (Peior.) Clica, gasca. – Din ngr. taghma.

PATURA s. 1. cerga, cuvertura, invelitoare, velinta, (pop.) plocat, tol, (reg.) laicer, ogheal, poneava, procov, procovita, strai, toala, (prin Mold. si Bucov.) prostire, (Transilv.) verinca. (~ de lana pentru pat.) 2. v. strat. 3. categorie, strat, treapta. (~ sociala.)

STRAT s. 1. brazda, razor, (rar) postata, (inv. si reg.) tabla. (~ de flori, de legume.) 2. patura, (rar) pala. (~ de roci.) 3. (GEOL.) orizont. (~ bazaltic.) 4. v. panza. (~ freatic.) 5. pat. (~ de frunze, de nisip.) 6. perdea. (Un ~ gros de fum.) 7. categorie, patura, treapta. (~ social.) 8. v. ierarhie. 9. (TEHN.) butuc, pat, picior, scaun, talpa, (reg.) pitruca, starciog. (~ la sucala, la vartelnita.) 10. (TEHN.) batator, scaun, trup. (~ la melita.) 11. (BIS.) strat de rusalii = todorusale (pl.), (reg.) todoruse (pl.), sfredelul rusaliilor. (~ se serbeaza cu 24 de zile inainte de rusalii.)

INSTITUTIE² ĩ f. Totalitate a normelor juridice referitoare la o anumita categorie de relatii sociale. a casatoriei. [G.-D. institutiei; Sil. -ti-e] /<fr. institution, lat. institutio, onis

TREAPTA trepte f. 1) Fiecare dintre suprafetele plane inguste, pe care se sprijina piciorul la urcarea sau la coborarea pe o scara. 2) fig. Loc in ierarhia unor functii sau in sistemul de organizare a societatii. 3) fig. Etapa in dezvoltarea unui proces. 4) fig. categorie sau clasa sociala. [G.-D. treptei] /<lat. traiecta

PATURA, paturi, s. f. 1. Bucata dreptunghiulara dintr-o tesatura (deasa si groasa) de lana, de fire sintetice, de bumbac, care serveste mai ales la invelit. 2. Strat dintr-o substanta, dintr-o materie (care acopera ceva in mod uniform); fiecare dintre straturile suprapuse care alcatuiesc un tot. ♦ (Geol.) Strat. ♦ (Reg.) Foaie de aluat. 3. Fig. categorie, treapta sau grup social; p. ext. oamenii care alcatuiesc o asemenea categorie, treapta sau grup social. – Lat. *pittula (diminutiv de la pitta).

STARE, stari, s. f. 1. Situatie in care se afla cineva sau ceva; mod, fel, chip in care se prezinta cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi in stare (sa...) = a putea, a fi capabil sa... (Rar) Faptul de a sta intr-un anumit fel; pozitie a corpului; postura. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astampar, a nu avea odihna. Spec. Situatie a unui corp sau a unui sistem determinata de structura sa, de conditiile exterioare etc. si definita prin anumite marimi sau parametri. 2. Fel in care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispozitie in care se afla cineva. 3. Situatie materiala (buna); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, instarit. 4. (Inv.) categorie, grup sau patura sociala. ♦ Grad, ierarhie, treapta sociala. – V. sta.

PRAXIS s.n. (Fil.) Termen folosit uneori pentru a desemna categoria filozofica a practicii social-istorice; practica. [< gr. praxis – actiune].

PRAXIS s. n. 1. experienta, rutina. ◊ categoria filozofica a practicii social-istorice. 2. actiune organizata in vederea unui anumit scop. (< engl., gr. praxis)

BOBILNA 1. Com. in jud. Cluj, la poalele dealului omonim, pe riul Oltpret (afl. al Somesului); 2.105 loc. (1991). Pina in 1957 s-a numit Oltpret. Biserica de lemn (sec. 17). 2. Rascoala de la ~, mare rascoala antifeudala din Transilvania (1437-1438). Taranii rasculati au ridicat pe dealul B. o tabara dupa model husit si au infrint (iun. 1437) armata nobililor, obtinind satisfacerea unor revendicari sociale, economice si politice. Categoriile privilegiate au incheiat in sept. 1437 Unio trium nationum impotriva taranilor rasculati; ostilitatile sint reluate si are loc lupta de la Apatiu, incheiata nedecis; se ajunge la o noua intelegere (oct. 1437), care insa anula o parte din succesele obtinute anterior. In nov. rasculatii ocupa orasele Aiud si Cluj si, probabil, Dejul si Turda; in a doua jumatatea lunii dec. 1437 – inceputul lui ian. 1438 Clujul, centrul de rezistenta al taranimii rasculate, este reocupat de nobili si rascoala este infrinta.

CAPITAL s.n. 1. Valoare care produce plusvaloare; categorie economica ce reflecta relatia sociala de subordonare a muncitorului salariat de catre capitalist. 2. (Fig.) Clasa capitalistilor; capitalism. 3. (Curent) Bani, suma mare de bani investita intr-o afacere; bunuri, valori. ◊ Capital de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. [Pl. -luri. / < fr. capital, cf. germ. Kapital].

STRATIFICARE s.f. Faptul de a (se) stratifica; stratificatie. 1. Asezarea rocilor sedimentare in strate suprapuse; formatie de roci sedimentare cu mai multe strate suprapuse. 2. Punerea semintelor sau a butasilor in straturi succesive alternate cu nisip in scopul pastrarii lor si al favorizarii germinatiei sau inradacinarii. 3. Impartire a populatiei unei societati in diverse categorii dupa pozitia acestora in structura sociala. [< stratifica].

STRATIFICARE s. f. 1. faptul de a (se) stratifica; stratificatie. ◊ asezare a rocilor sedimentare in straturi suprapuse. 2. punere a semintelor sau butasilor in straturi succesive alternate cu nisip, in scopul pastrarii lor si al favorizarii germinatiei sau inradacinarii. 3. impartire a populatiei unei societati in diverse categorii, dupa pozitia acestora in structura sociala. (< stratifica)

BRUNEA-FOX, F. (1898-1977, n. Roman), ziarist roman. Reportaje-ancheta cu alura de cronica sociala, investigind cele mai variate medii si categorii umane (p*********e, leprozerii, ghetoul, mahalaua). Traduceri.

INSTITUTIONALISM s. n. Doctrina economica aparuta in deceniile al treilea si al patrulea ale sec. XX, ai carei reprezentanti considera ca economia politica trebuie sa aiba ca obiect studierea anumitor categorii politice si juridice, precum si unele fenomene social-economice, denumite impropriu „institutii”. [Pr.: -ti-o-] – Din germ. Instituzionalismus.

RANG s. 1. v. titlu. 2. v. demnitate. 3. grad, pozitie, situatie, treapta, (inv.) stepena. (~ul cel mai inalt in ierarhia sociala.) 4. v. ierarhie. 5. v. conditie. 6. v. functie. 7. v. categorie. 8. categorie, ordin. (De prim ~.)

DECLASA vb. I. refl. a se degrada, a decadea din punct de vedere moral si social; a cadea intr-o clasa, intr-o categorie inferioara. II. tr. (metal.) a folosi un produs necorespunzator cerintelor intr-un scop mai putin important. (< fr. declasser)

DECLASA vb. I. 1. refl. A decadea din punct de vedere moral si social. 2. tr. (Sport) A trece (pe cineva) intr-o categorie inferioara. 3. (Metal.) A folosi un produs necorespunzator cerintelor intr-un scop mai putin important. [< fr. declasser].

INSTITUTIONALISM s.n. Curent in economia politica burgheza care considera ca economia politica trebuie sa aiba drept obiect studierea anumitor categorii ale suprastructurii politice si juridice si unele fenomene social-economice, denumite impropriu „institutii”. [Pron. -ti-o-. / < fr. institutionnalisme].

INSTITUTIONALISM s. n. curent in gandirea economica care considera ca economia politica trebuie sa aiba ca obiect studierea anumitor categorii ale suprastructurii politice si juridice si unele fenomene social-economice. (< fr. institutionnalisme)

SATIRA ~e f. 1) Specie a poeziei lirice in care sunt atacate moravurile sociale si cusururile omenesti. 2) Creatie literara care are un asemenea caracter. 3) categorie estetica care ridiculizeaza in mod violent si c*********l moravurile sociale si cusururile omenesti. 4) fig. Critica persiflanta. [G.-D. satirei; Acc. si satira] /<ngr. satyra, lat. satira, fr. satire

LUMPENPROLETARIAT s. n. (In terminologia marxista) categorie de oameni declasati (cersetori, vagabonzi, aventurieri) proveniti din diferite paturi sociale, ca urmare a somajului si a pauperizarii. [Pr.: -ri-at] – Din germ. Lumpenproletariat.

categorie, categorii, s. f. 1. Grup de fiinte, de obiecte sau de fenomene de acelasi fel sau asemanatoare intre ele. ◊ categorie istorica = fenomen care se schimba in legatura cu anumite conditii social-istorice. 2. Notiune logica fundamentala care reflecta realitatea obiectiva in modul cel mai general. – Fr. categorie (lat. lit. categoria).

PLEBE s.f. (In Roma antica) Patura sociala lipsita de drepturi sau cu drepturi limitate. ♦ Populatie asuprita, exploatata. ♦ (Fig.) categorie de oameni declasati; drojdia societatii. [Gen. -bei. / cf. lat. plebs, fr. plebe, it. plebe].

COLEGIU s. n. 1. (in Roma antica) grup (de cel putin trei persoane) insarcinat cu o anumita functie publica. 2. organ de conducere colectiva si de indrumare a unui periodic, a unei lucrari, carti etc., a unei intreprinderi sau institutii. 3. corp sau asociatie a unor persoane care au aceeasi profesie sau aceeasi demnitate. ◊ (jur.; in unele tari) colectiv de judecatori in cadrul organizarii interne a instantei supreme sau cu atributii speciale pe langa unele organe de jurisdictie. ♦ ~ de avocati = colectiv al avocatilor dintr-o unitate administrativ-teritoriala. 4. ~ de partid = organ care controleaza modul in care se respecta prevederile statutului cu privire la disciplina si morala de partid etc. 5. (in trecut) categorie electorala care ingloba cetatenii cu aceeasi avere sau cu acelasi rang social. 6. institutie de invatamant public asemanatoare liceului, cu o organizare speciala. 7. ~ de redactie = organ consultativ pe langa redactorul-sef al unei publicatii; comitet de redactie. (< lat. collegium, fr. college)

COLEGIU s.n. 1. (Ant.) Grup (de cel putin trei persoane) insarcinat cu o anumita functie publica. ♦ Grup care formeaza organul de conducere si de indrumare al unui periodic, al unei lucrari, carti etc., al unei institutii etc. 2. Corp sau asociatie a unor persoane care au aceeasi profesiune sau aceeasi demnitate. 3. categorie electorala care ingloba, in trecut, cetatenii cu aceeasi avere sau de acelasi rang social. 4. Institutie de invatamant public asemanatoare liceului, cu o organizare speciala. [Pron. -giu. / < fr. college, cf. it. collegio < lat. collegium – confrerie, tovarasie].

CLASA ~e f. 1) Grup de obiecte, fenomene sau fiinte cu insusiri comune. 2): ~ sociala grup de oameni constituit istoric care se deosebeste de alte grupuri prin situatia economica. 3) biol. categorie sistematica superioara ordinului si inferioara increngaturii. ~a flagelatelor. 4) mat. Fiecare dintre grupurile a cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. ~a unitatilor. 5) Unitate organizatorica de invatamant compusa dintr-un numar de elevi de aceeasi varsta. Elev in ~a a doua. 6) Sala de studii intr-o scoala. ~-laborator. 7) Grup de elevi care studiaza acelasi obiect sub conducerea unui specialist. ~ de pian. 8) categorie ce se atribuie unor compartimente de tren, de nava etc. conform gradului de confort. Cupeu de ~a intai. 9) Rang, categorie in care este incadrat cineva potrivit functiei detinute. [G.-D. clasei] /<fr. classe, lat. classis

categorie s. f. 1. notiune fundamentala care exprima proprietatile si relatiile esentiale si generale ale obiectelor si fenomenelor realitatii. 2. grup de fiinte, obiecte, fenomene de acelasi fel, sau asemanatoare intre ele. ♦ ~ sociala = grup social care reuneste partial trasaturile unei clase sociale. ◊ grupa in cadrul unei ramuri sportive, stabilita, in raport cu greutatea corporala a concurentilor, dupa performantele realizate sau dupa varsta. (< fr. categorie, lat. categoria, gr. kategoria)

TENDINTA ~e f. 1) Orientare constienta spre un anumit scop. 2) Dorinta puternica; nazuinta; aspiratie. 3) (in opere artistice) Pozitie social-politica a autorului; atitudine fata de realitatea reflectata. 4) Directie de miscare a unui corp aflat sub actiunea unei forte. 5) Orientare comuna a unei categorii de persoane. 6) Evolutie intr-un anumit sens. [G.-D. tendintei] /<it. tendenza, fr. tendance

PLEBE s. f. 1. (in Roma antica) patura sociala lipsita de drepturi sau cu drepturi limitate. 2. (in evul mediu) patura cea mai saraca a populatiei orasenesti; (p. ext.) populatie asuprita, exploatata; poporul de jos, gloata. ◊ (peior.) categorie de oameni declasati; drojdia societatii. (< fr. plebe, lat. plebs)

RANG s. n. 1. loc ocupat de cineva sau de ceva intr-o ierarhie. ◊ treapta, situatie sociala. ◊ locul ocupat in ierarhia unui pachet de carti de joc de catre fiecare grupa a cate patru carti cu aceeasi cifra sau fata (asi, valeti, decari etc.). 2. categorie a navelor militare potrivit marimii sau armamentului lor. 3. (mat.) numar natural care indica pozitia unui termen intr-un sir. ♦ (lingv.) ~ de frecventa = loc ocupat de un cuvant, fonem etc. in ordinea frecventei, organizata descendent. (< fr. rang)

TIPIZARE, tipizari, s. f. 1. Reducere a unor tipuri de produse din aceeasi categorie si destinate aceluiasi scop, la cele recunoscute ca fiind mai folositoare si mai corespunzatoare scopului, care sunt reproduse pe scara larga; standardizare. 2. Proces complex de generalizare artistica a realitatii, in urma caruia esenta relatiilor sociale, psihologice, a evenimentelor istorice se dezvaluie in forma unor imagini concrete semnificative, in caractere vii, veridice. – V. tipiza.

SATIRA (‹ fr., lat.) 1. categorie estetica apartinand sferei comicului, care ridiculizeaza violent obiectivul vizat, subliniindu-i c*********l laturile negative. S. poate folosi, in functie de fenomenul satirizat, deopotriva tonalitatii comice sau grave si procedee diverse, de la ironie pana la invectiva. 2. Specie a poeziei lirice cultivata inca din Antic., care ridiculizeaza cu intentii moralizatoare aspecte negative ale vietii individuale sau sociale. Au scris s. Horatiu, Martial, Boileau, Hugo, Byron, iar in literatura romana Gr. Alexandrescu, M. Eminescu, Al. Macedonski s.a. ♦ Orice scriere cu caracter de critica batjocoritoare, vehementa.

FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

FAMILIE, familii, s. f. 1. Forma sociala de baza, intemeiata prin casatorie, si care consta din sot, sotie si din descendentii acestora. ◊ Aer de familie = fizionomie caracteristica, trasaturi comune unui grup de persoane inrudite prin sange. Nume de familie v. nume. 2. Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ♦ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup, alcatuita din matca, albine lucratoare si trantori. 3. Fig. Grup larg de oameni, de popoare etc. cu interese si idealuri comune. 4. categorie sistematica in botanica si in zoologie, inferioara ordinului, care cuprinde mai multe genuri de organisme cu caractere comune. 5. Grup de cuvinte, derivate si compuse, formate de la acelasi cuvant de baza. ♦ Grup de limbi care provin dintr-o limba comuna initiala. – Din lat. familia, it. famiglia (cu unele sensuri ale fr. famille).

CLASA s.f. I. (Fil.) Clasa sociala = grup mare de oameni care se deosebeste de alte grupuri dupa locul pe care-l ocupa intr-un anumit sistem de productie sociala, dupa raportul fata de mijloacele de productie, dupa rolul indeplinit in organizarea sociala a muncii, dupa felul in care obtin partea de care dispun din bogatia societatii si dupa marimea acestei parti. II. 1. Fiecare dintre subimpartirile si despartiturile mari ale regnului animal sau vegetal. 2. Fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. III. 1. Unitate de invatamant care cuprinde elevi cu acelasi nivel de cunostinte, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. 2. Sala in care se tin cursurile pentru un grup de elevi cu acelasi nivel de cunostinte. 3. Ora de curs. IV. 1. categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 2. categorie, grad, rang. [Var. clas s.n. / < rus. klas, cf. fr., it. classe, germ. Klasse, lat. classis].