SUBLIM adj., s. 1. adj. desavarsit, exceptional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minunat, perfect, splendid, superb, (inv.) savarsit. (O interpretare ~.) 2. s. desavarsire, perfectiune. (~ul este o categorie estetica.)

comic (categorie estetica) s. n.

COMIC, -A I. adj. 1. propriu comediei, referitor la comedie. 2. care starneste rasul; hazliu, vesel, ridicol. II. s. n. categorie estetica, ceea ce provoaca rasul intr-o opera dramatica. III. s. m. actor care interpreteaza roluri de comedie. (< fr. comique, lat. comicus, gr. komikos)

GROTESC, -A I. adj. de un comic exagerat; caraghios, nenatural; ciudat, bizar. II. s. n. 1. categorie estetica reflectand realitatea, contrar sublimului, in forme fantastice, bizare, monstruoase. 2. gen de ornamentatie de origine romana, reintrodus in epoca Renasterii, din pictura sau sculptura decorativa cu figuri grotesti. 3. litera de tipar fara picioruse, din combinatii cu arce si segmente de dreapta. III. s. f. (teatru) gen de comedie. (< fr. grotesque, it. grottesco)

IRONIE s. f. 1. persiflare. ◊ ironie a sortii = situatie intervenita contrar tuturor asteptarilor, ca un joc neasteptat al intamplarii. 2. categorie estetica si filozofica, desemnand expresii sau imagini cu semnificatii opuse sensului obisnuit, in scopul ridiculizarii disimulate. ◊ figura de stil prin care se enunta ceva pentru a se intelege contrariul. (< fr. ironie, lat. ironia)

MONUMENTAL, -A I. adj. 1. referitor la monument. 2. de mari proportii, maret, grandios; impunator. ◊ (fam.) uimitor, uluitor; colosal. II. s. n. categorie estetica, varianta a sublimului, in care maretia se manifesta prin marime. III. s. f. pl. (poligr.) litera din familia romane elzevir, care nu are decat majuscule, cu talpa foarte accentuata si subtire. (< fr. monumental, lat. monumentalis, it. monumentale)

PATETIC, -A I. adj. 1. care impresioneaza puternic, plin de patos; miscator, emotionant, duios. 2. (despre nervi) care inerveaza globul ocular. II. s. n. categorie estetica desemnand insusirea unei situatii sau a unei opere de arta de a provoca emotii puternice, de a impresiona. (< fr. pathetique, germ. pathetisch, lat. patheticus)

POETIC, -A I. adj. 1. propriu poeziei. 2. (fig.) demn a inspira un poet; (p. ext.) incantator, expresiv, plastic, sensibil, liric. II. s. n. categorie estetica desemnand genul poetic. III. s. f. 1. ramura a teoriei literaturii care trateaza despre creatia poetica. ◊ tratat despre creatia poetica. 2. sistem de principii poetice caracteristice unei epoci sau unui curent literar; fel de a scrie propriu unui poet. 3. parte a lingvisticii care se ocupa cu raporturile dintre functia poetica si celelalte functii ale limbajului. (< fr. poetique, lat. poeticus, it. poetico, gr. poietikos)

TRAGIC, -A I. adj. 1. referitor la tragedie, cu caracter de tragedie. 2. (fig.) zguduitor, jalnic, funest. ♦ (fam.) care provoaca neplaceri mari; catastrofal. II. s. n. categorie estetica, sentiment de mila si durere inspirat de infrangerea sau pieirea, in urma unor imprejurari vitrege, a unor eroi, idealuri sau categorii sociale valoroase. ♦ a lua in ~ = a acorda unei intamplari o gravitate exagerata. III. s. m. autor de tragedii. (< fr. tragique, lat. tragicus)

TRAGICOMIC, -A I. adj. referitor la tragicomedie. II. s. n. categorie estetica, existenta simultana a tragicului si a comicului. (< fr. tragi-comique)

UMOR s. n. 1. inclinare spre glume si ironii care se ascunde sub o infatisare serioasa; (p. ext.) voie buna, haz. ♦ ~ negru = umor care isi trage forta comica din fapte tragice, macabre. 2. categorie estetica apartinand comicului, a carei esenta consta in evidentierea ingaduitoare a nepotrivirii si a absurditatii unor situatii considerate normale. (< fr., engl. humour, lat. humor)

UMOR s. n. Inclinare spre glume si ironii, ascunse sub o aparenta de seriozitate; manifestare prin vorbe sau prin scris a acestei inclinatii; p. ext. veselie, haz. ♦ categorie estetica ce consta in sublinierea incompatibilitatii si absurditatii laturilor unor situatii in general firesti. [Var.: humor s. n.] – Din fr. humeur, humour. Cf. engl. humour.

COMIC, -A, comici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care apartine comediei¹, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoaca rasul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpreteaza roluri de comedie¹. 3. S. n. categorie estetica in a carei sfera intra actele, situatiile sau personajele din viata sau din arta care provoaca rasul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, nota ridicola pe care o reprezinta ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus.

SATIRA, satire, s. f. Scriere in versuri sau in proza in care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societatii, cu intentii moralizatoare; p. gener. scriere sau discurs cu caracter batjocoritor, muscator. ♦ categorie estetica din sfera comicului, care critica cu violenta si c*********l pe cineva sau ceva. [Acc. si: satira] – Din fr. satire, lat. satira.

COMIC¹ n. 1) categorie estetica care include in sfera sa motivele si situatiile care provoaca rasul. 2) Factor care provoaca rasul. /<fr. comique, lat. comicus

SATIRA ~e f. 1) Specie a poeziei lirice in care sunt atacate moravurile sociale si cusururile omenesti. 2) Creatie literara care are un asemenea caracter. 3) categorie estetica care ridiculizeaza in mod violent si c*********l moravurile sociale si cusururile omenesti. 4) fig. Critica persiflanta. [G.-D. satirei; Acc. si satira] /<ngr. satyra, lat. satira, fr. satire

TRAGIC³ n. categorie estetica care exprima un conflict ce presupune infrangerea sau pierderea unor valori umane. /<fr. tragique

GRATIOS, -OASA adj. Plin de gratie, gingas, fin, dragalas; elegant. // s.n. categorie estetica vizand in mod special maiestria si ingeniozitatea executiei in toate domeniile artei, usurinta si mai ales naturaletea ei. [Pron. -ti-os. / < lat. gratiosus, cf. it. gracioso, fr. gracieux].

GROTESC, -A adj. De un comic exagerat; caraghios, nenatural; ciudat, bizar. // s.n. 1. categorie estetica prin care se defineste contrariul sublimului, caracterul a ceea ce este grotesc. 2. Gen de ornamentatie de origine romana, reintrodus in epoca Renasterii, constand intr-o decoratie fantastica, pictata sau sculptata, alcatuita din motive geometrice vegetale, animale si personaje (bizare) imbinate cu arabescuri. [Cf. fr. grotesque, it. grottesco < grotta – pestera].

IRONIE s.f. 1. Cuvant, fraza continand o usoara batjocura, folosind semnificatii opuse sensului lor obisnuit; zeflemea, persiflare. ◊ Ironia soartei = situatie intervenita contrar tuturor asteptarilor, ca un joc neasteptat al intamplarii. 2. categorie estetica si filozofica desemnand expresii sau imagini cu semnificatii opuse sensului obisnuit, in scopul ridiculizarii disimulate. ♦ Figura de stil prin care se enunta ceva pentru a se intelege contrariul. [Gen. -iei. / < fr. ironie, cf. it., lat. ironia, gr. eironeia – intrebare].

PATETIC, -A adj. 1. Plin de patetism; miscator, emotionant, duios. 2. (Despre nervi) Care inerveaza globul ocular. // s.n. categorie estetica desemnand insusirea unei situatii sau a unei opere de arta de a provoca emotii puternice, de a impresiona. [Cf. fr. pathetique, lat. patheticus].

POETIC, -A adj. 1. Propriu, caracteristic poeziei, de poezie. ◊ Arta poetica v. arta; licenta poetica v. licenta. 2. (Fig.) Propriu a inspira un poet; (p. ext.) incantator, minunat. // s.n. categorie estetica desemnand genul poetic. [Pron. po-e-, pl. -ci, -ce. / < lat. poeticus, cf. fr. poetique].

TRAGIC, -A adj. 1. Referitor la tragedie, cu caracter de tragedie. 2. (Fig.) Zguduitor, jalnic, funest. ◊ A o lua in tragic = a acorda unei intamplari (neplacute) o gravitate exagerata. // s.n. categorie estetica desemnand pieirea unor valori umane care nu si-au epuizat inca resursele potentiale. // (Si in forma tragi-, tragico-) Element prim si secund de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) tragedie”, „de tragedie”, „funest”, „fatal”. [Cf. fr. tragique, it. tragico].

AGREABIL, -A adj. Placut; distractiv. // s.n. categorie estetica desemnand in general ceea ce este placut la nivelul senzatiei. [Pron. -gre-a-. / cf. fr. agreable].

MAIESTUOS, -OASA adj. Maret, solemn, impunator. ♦ (adv.) Cu maretie, in mod grandios. // s.n. categorie estetica prin care este desemnat stilul solemn, grav, grandios si impunator. [Pron. mai-ies-tu-os, var. majestuos, -oasa adj. / cf. fr. majestueux, it. maestoso].

MONUMENTAL, -A adj. 1. Referitor la monument. 2. De mari proportii, maret, grandios. ♦ (Fam.) Uimitor, uluitor. // s.n. categorie estetica, varianta a sublimului, in care maretia se manifesta prin marime. // s.f.pl. (Poligr.) Litere din familia romane elzevir, care nu are decat majuscule, cu talpa foarte accentuata si subtire. [Cf. fr. monumental, lat. monumentalis].

TRAGICOMIC, -A adj. Referitor la tragicomedie, cu caracter de tragicomedie. // s.n. categorie estetica care desemneaza existenta simultana a tragicului si a comicului. [Cf. fr. tragi-comique].

SATIRA (‹ fr., lat.) 1. categorie estetica apartinand sferei comicului, care ridiculizeaza violent obiectivul vizat, subliniindu-i c*********l laturile negative. S. poate folosi, in functie de fenomenul satirizat, deopotriva tonalitatii comice sau grave si procedee diverse, de la ironie pana la invectiva. 2. Specie a poeziei lirice cultivata inca din Antic., care ridiculizeaza cu intentii moralizatoare aspecte negative ale vietii individuale sau sociale. Au scris s. Horatiu, Martial, Boileau, Hugo, Byron, iar in literatura romana Gr. Alexandrescu, M. Eminescu, Al. Macedonski s.a. ♦ Orice scriere cu caracter de critica batjocoritoare, vehementa.

GROTESC, -A, grotesti, adj., GROTESC s. n. 1. Adj. Care este de un comic excesiv prin aspectul c*********l, neobisnuit de caraghios; ridicol, burlesc; bizar. ◊ (Substantivat, n.) Grotescul unei situatii. ♦ (Substantivat, n.) categorie, ipostaza estetica reflectand realitatea in forme fantastice, bizare, disproportionate, c*********le. 2. S. n. Corp de litera de tipar fara picioruse, format din arce si segmente de dreapta de aceeasi grosime. – Din fr. grotesque.

TRAGIC, -A, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care apartine tragediei, care se refera la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) categorie a esteticii exprimand un conflict al carui deznodamant este infrangerea sau pieirea, in urma unor imprejurari vitrege, a unor persoane virtuoase, a unor idealuri sau a unor categorii sociale valoroase. ♦ Fig. Zguduitor, jalnic, nenorocit. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua in tragic = a acorda unei intamplari (neplacute) o gravitate exagerata. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus.

tragic (categorie a esteticii) s. n.

GROTESC³ ~uri n. categorie a esteticii, care reflecta realitatea in forme c**********e, bizare, voit disproportionale. /<fr. grotesque, it. grottesco

FANTASTIC, -A adj. 1. Plasmuit, creat de imaginatie, fara existenta reala. 2. De necrezut, neobisnuit, minunat. 3. (Despre oameni) Cu idei si purtari originale, fantezist. 4. (si adv.) Extraordinar. // s.n. categorie a esteticii desemnand dezvaluirea frumosului prin plasmuirea unui orizont care nu exista in realitate. [< fr. fantastique, it. fantastico, cf. lat. phantasticus].

FANTASTIC, -A I. adj. 1. plasmuit, creat de imaginatie, ireal. 2. care pare o plasmuire a imaginatiei; de necrezut, minunat. 3. (despre oameni) cu idei si purtari originale, fantezist. 4. (si adv.) extraordinar. II. s. n. categorie a esteticii, dezvaluirea frumosului prin crearea unui univers diferit de cel real. (< fr. fantastique, lat. phantasticus)

SUBLIM, -A I. adj. aflat la un inalt grad de perfectiune, de desavarsire morala sau intelectuala; superb, inaltator. ◊ de o perfectiune, de o frumusete neintrecuta. II. s.n. categorie a esteticii, care exprima insusirea unor obiecte sau procese de o amploare neobisnuita, a unor acte umane de exceptionala noblete morala, capabile sa provoace un sentiment de elevatie, uimire si admiratie; forma cea mai inalta a perfectiunii. (< fr. sublime, lat. sublimis)

OBIECTIVARE s.f. Actiunea de a (se) obiectiva si rezultatul ei. ♦ categorie filozofica si estetica desemnand actiunea de transformare a fortelor, aptitudinilor, gandirii umane in rezultate cu o existenta obiectiva. [< obiectiva].

ESTETIC, -A I. adj. referitor la estetica, conform cerintelor esteticii; frumos. II. s. n. categoria frumosului. III. s. f. 1. disciplina filozofica care studiaza legile si categoriile artei, problemele referitoare la esenta acesteia. 2. situatia, calitatea a ceea ce este estetic, conform legilor artei. (< fr. esthetique, gr. aisthetikos, aisthetike)

ESTETIC, -A adj. Referitor la estetica, conform esteticii; (p. ext.) frumos. // s.n. Categoria frumosului. [Cf. fr. esthetique, gr. aisthetikos].

estetica f. 1) Stiinta care se ocupa cu studiul categoriilor si legilor artei, considerata ca cea mai inalta forma de creare si de receptare a frumosului. 2) Ansamblu de probleme ce tin de esenta artei si de raporturile ei cu realitatea. [G.-D. esteticii] /<fr. esthetique, lat. aesthetica

estetica s.f. 1. Stiinta care studiaza legile si categoriile artei, problemele referitoare la esenta artei, la raportul dintre arta si realitate, la metodele de creatie artistica, la genurile artei etc. 2. Situatia, calitatea a ceea ce este estetic, conform legilor artei. [< fr. esthetique, it. estetica, gr. aisthetike].

ESTETIC, -A, estetici, -ce, subst., adj. 1. S. f. Stiinta care studiaza legile si categoriile artei, considerata ca forma cea mai inalta de creare si de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esenta artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creatiei artistice, la criteriile si genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul insusirilor si al fenomenelor studiate de estetica (1). 3. Adj. Care apartine esteticii (1), privitor la estetica (1); care priveste frumosul, care corespunde cerintelor esteticii (1); frumos. – Din fr. esthetique.