BUTURUGA ~gi f. 1) Partea de la pamant a unui trunchi (cu tot cu radacina), ramasa dupa ce s-a taiat copacul. ◊ ~ga mica rastoarna carul mare un lucru de mica importanta poate (uneori) duce la transformari importante. 2) Bucata groasa de lemn de foc; bustean; butuc. 3) Bucata de lemn groasa si noduroasa. [G.-D. buturugii] /Orig. nec.

BUTURUGA, buturugi, s. f. Bucata noduroasa sau scorburoasa dintr-un trunchi de copac avand radacinile infipte inca in pamant sau smulsa cu radacini cu tot; bucata groasa de lemn de foc. Buturuga mica rastoarna carul mare (= un lucru neinsemnat poate avea uneori o importanta deosebita). – Din butura + suf. -uga.

carAVANA, caravane, s. f. 1. Convoi de oameni si de animale de povara (de obicei camile), care transporta marfuri, bagaje etc. prin pustiuri sau prin stepe. ♦ Convoi de vehicule impreuna cu calatorii din ele, care parcurg impreuna acelasi drum. ♦ Grup de vehicule care strabat o tara in scopuri culturale, sanitare etc. caravana sanitara. caravana cinematografica. 2. (Reg.) caruta sau car mare pentru transport. – Din fr. caravane.

CARAUS, carausi, s. m. 1. Carutas. 2. (Art.) Numele unei stele mici din carul-mare, situata langa a doua stea din protap. – Cara + suf. -us.

CHERVAN, chervane, s. n. (Inv.) 1. car mare pentru transportul marfurilor si al persoanelor. 2. Sir lung de trasuri sau de care. – Din tc. kervan.

URSA, urse, s. f. (Astron.; livr.; in sintagma) Ursa mare (sau Mica) = carul-mare (sau -Mic), v. car. – Din lat. ursa, fr. ourse.

VACAR, vacari, s. m. 1.Persoana care duce la pascut si pazeste vacile. 2. (Art.) Constelatie din emisfera boreala, situata in apropierea carului mare. – Lat. vaccarius.

OISTE, oisti, s. f. 1. Bara lunga de lemn fixata in crucea carului, a carutei, a trasurii etc., de care se inhama caii (sau se injuga boii). ◊ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oistea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ Parte a constelatiei carul-mare, alcatuita din trei stele asezate in prelungirea careului care seamana cu un car. 2. Parte componenta a morii de vant, cu ajutorul careia aceasta se intoarce in bataia vantului. [Pr.: o-is-] – Din bg. oiste.

COTIGA, cotigi, s. f. 1. caruta mica folosita la transportarea incarcaturilor usoare. ♦ car mare cu peretii metalici, intregi, folosit la transportul gunoaielor. 2. Fiecare dintre cele doua roti, de marime inegala, legate intre ele printr-o osie, pe care se reazema grindeiul plugului; teleaga, rotila, [Var.: cotiuga s. f.] – Din ucr. kotyha.

CAR s. 1. car funebru v. dric; car funerar v. dric; car mortuar v. dric. 2. (ASTRON.) carul-mare = (livr.) Ursa-mare; carul-Mic = (livr.) Ursa-Mica. 3. (TEHN.) (reg.) caruta, masa, razboi, sclai. (~ la joagar.)

URSA-mare s. v. carul-mare.

carul-mare (astron.) s. pr. n.

CAR¹ ~e n. 1) Vehicul cu patru roti tras, de obicei, de boi, folosit pentru transportarea incarcaturilor mari. ◊ ~ funebru vehicul cu care sunt dusi mortii la cimitir; dric. A pune ~ul inaintea boilor a face ceva altfel decat este normal; a fi nepriceput. 2) Cantitate de material care incape intr-un asemenea vehicul. Un ~ de fan. 3) (in antichitate) Trasura cu doua roti, trasa de cai si folosita la festivitati si ceremonii. ~ de triumf. 4) fig. Cantitate mare de ceva; gramada; multime. Un ~ de ani. ◊ Cu ~ul in cantitate mare; cu gramada; din belsug. 5): ~ul-mare constelatie alcatuita din sapte stele ce reprezinta un car cu oiste; Ursa-mare. ~ul-Mic constelatie asemanatoare cu carul-mare, dar cu distanta dintre stele mai mica; Ursa-Mica. /<lat. carrus

CHERVAN ~e n. inv. 1) car mare pentru transportarea marfurilor si a persoanelor. 2) caravana de care. /<turc. kervan

URSA ~e f. : ~a Mare constelatie care consta din sapte stele, situate astfel, incat seamana cu un car cu oiste; carul mare. ~a Mica constelatie asemanatoare cu cea precedenta, avand distantele dintre stele mai mici; Carul Mic. /<lat. ursa, fr. ourse

poloschita s.f. art. (reg.) numele unei stele din constelatia carului mare.

caravana (caravane), s. f. – Convoi. – Mr. carvane. Fr. caravane, din per. karwan. Din acelasi cuvint oriental, caravana, s. f. (car mare de transport), prin intermediul rut. karavan, si prin intermediul tc. kervan (Roesler 595; Seineanu, II, 107; Meyer 177; Lokotsch 1075), chervan, s. n. (convoi; car mare de transport), cf. ngr. ϰαρβάνι (› mr.), alb. karvan, bg. kervan. – Der. caravanserai, s. n. (han pentru caravane), din tc. kervan, per, karwan, si tc. seray „casa”.

carul mare, numele popular al unei grupari de stele din constelatia Ursa Mare, alcatuita din sapte stele, dintre care patru reprezinta cutia carului, iar celelalte trei oistea; pe prelungirea laturii din spatele carului, la o departare de cinci ori cit aceasta latura, se gaseste Steaua Polara. V. Mizar, Alcor.

ODOBAIE s. f. (Reg.) car mare cu patru boi (pentru carat snopii la arie).

CARAUS, carausi, s. m. 1. Carutas. 2. Numele unei stele mici din carul-mare, asezata langa a doua stea din protap. – Din cara + suf. -aus.

CHERVAN, chervane, s. n. (Inv.) 1. car mare pentru transportul marfurilor si al persoanelor. 2. Sir lung de trasuri sau de care. – Tc. kervan.

carul-mare (constelatie) s. propriu n.

URSA MARE (Ursa Major), constelatie din emisfera boreala. Cele mai stralucitoare stele, printre care se afla Dubhe si Mizar, sunt de marimea a doua. V. si carul mare.

carul-mare (constelatie) s. propriu n.

chervan n., pl. e (turc. kervan, d. pers. kiarvan. V. caravana, carvasara). Vechi. caravana. car mare de marfa si calatori.

cotusca f., pl. ste (rut.). Bts. car mare si lat de carat fin.

chilimie sf [ Atestare: revista „Ion Creanga”, VIII, 89 ; Varianta: chilmie ; Plural: chilimii ; Etimologie: кулимия ] (Regional) 1. Speteaza la car de care e legata leuca. 2. Bucata de lemn cu doua brate in forma de „U” intrebuintata la un car fara loitre atunci cand se tranporta lemne. 3. Tepi (ca la sanie) pusi la carul lungit, pentru a se putea transporta lemnele mari, netaiate. 4. carul fara loitre. 5. Lemnele incarcate pe un car fara loitre.

haraba (harabale), s. f. – car, caruta mare. Tc. araba (Seineanu, II, 205; Lokotsch 790), cf. bg., sb. araba, rus. arba. – Der. harabagiu, s. m. (carutas), din tc. arabaci; harabagiesc, adj. (tipic pentru carutasi); harabagilic, s. n. (inv., consum, impozit municipal pe carutel care intra), din tc. arabacilik; harabagerie, s. f. (carausie); harabaie, s. f. (casa mare, cladire mare), cf. Iordan, BL, IX, 56.

HIPOCAMP s.m. 1. (Mit.) Animal fabulos cu corp de cal, cu doua picioare si coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. Mic peste de mare de forma unui cal. 3. Excrescenta de substanta cenusie, in planseul ventriculilor laterali. (< fr. hippocampe)

HIPOCAMP s.n. 1. (Mit.) Animal fabulos cu corp de cal, cu doua picioare si terminat printr-o coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. Mic peste de mare de forma unui cal. [< fr. hippocampe, cf. lat., gr. hippokampos].

podusca², podusti, s.f. (reg.) 1. bara sau sina de fier folosita ca sprijin la osia carului sau a carutei, pentru a-i mari rezistenta. 2. bucea care captuseste capetele osiei rotii carului sau a carutei, spre a feri osia de uzura. 3. lemn scurt folosit la transportul bustenilor.

TRIUMF ~uri n. 1) (in Roma antica) Onoare acordata unui conducator de osti care a repurtat o victorie stralucita. ◊ car de ~ car impodobit in care era purtat biruitorul; car triumfal. 2) Victorie stralucita. 3) fig. Succes decisiv; reusita mare. 4) Sentiment de mare satisfactie generat de o mare reusita. [Sil. tri-umf] /<lat. triumphus, fr. triomphe

tramvai (-ie), s. n. – Mijloc de transport in comun format din vagoane care circula pe sine. – Var. vulgara traivan. Fr. (engl.) tramway. – Cf. tramcar, s. m. (caruta mare, vehicul tras de cai), prin contaminare cu car.

2) car n., pl. e si (est) a (lat. carrus si carrum, cuv. galic; it. sp. pg. carro, pv. car, fr. char). Un fel de vehicul de dus lucruri grele, foarte intrebuintat de taranii Romani, care injuga la el boi. Continutu unui car: un car de fin. Est. Tintar. Constelatiunea ursei: caru mare si caru mic (cu acest inteles si lat. [in glose], sp. si pg. [V. ursa]). Car de triumf, caru in care intrau solemn in vechea Roma generalii triunfatori [!]. Car funebru, dric, patasca (in stilu inalt). A merge ca cu caru cu boi, a merge foarte incet. A avea cu caru, a avea din belsug. A cauta acu in caru cu fin, a cauta un lucru mic intr´o imensitate. V. carulean.

AMFITRITE (in mitologia greaca), sotia zeului Poseidon, regina a marii. Este reprezentata adesea mergind pe ape intr-un car tras de tritoni.

carA, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc in altul; a transporta (in cantitati mari). ◊ Expr. A cara apa cu ciurul = a munci in gol, a se agita fara rezultat. A cara cuiva (la) pumni (sau palme, garbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravan pe cineva. A-l cara (pe cineva) pacatele = a se lasa dus, tarat oarecum fara voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc in altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (si pe furis) de undeva; a se carabani. – Lat. *carrare.

HIPOCAMP, hipocampi, s. m. 1. Animal fabulos, din mitologie, cu cap de cal, cu doua picioare si cu coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. (Iht.) Mic peste marin cu capul asemanator cu cel al calului; cal-de-mare, calut de mare (Hippocampus hippocampus). – Din fr. hippocampe.

carA, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc in altul; a transporta (in cantitati mari). ◊ Expr. A cara apa cu ciurul = a face o munca zadarnica. A cara cuiva (la) pumni (sau palme, garbace etc.) = a bate tare pe cineva. A-l cara (pe cineva) pacatul = a se lasa dus, tarat oarecum fara voie. 2. Refl. A se duce dintr-un loc in altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (si pe furis) de undeva. – Lat. *carrare (< carrum).

CA conj. 1. (consecutiv) de, incat, (inv. si pop.) cat. (Gemea ~ iti era mai mare mila.) 2. (cauzal) caci, deoarece, fiindca. (Haidem ~ se face seara.) 3. (adversativ si restrictiv) si. (Sa care barbatul cu carul si femeia cu poala, ~ tot se ispraveste.) 4. (adversativ si restrictiv) v. doar. (~ mi-oi festeli onoarea.) 5. (adversativ si concesiv) v. desi. (Calul, ~ e cu patru picioare si tot se poticneste.) 6. (temporal) cand. (Acum, ~ ne-am odihnit, putem pleca.)

URSA MICA (Ursa Minor), constelatie din emisfera boreala. Asemanatoare cu Ursa mare, dar dispusa invers. Steaua sa principala este Steaua Polara, situata foarte aproape de Polul Nord ceresc. V. si carul Mic.

Hector, celebru erou troian (cunoscut din Iliada), fiul regelui Priamus si al Hecubei si sotul Andromachai, cu care a avut un fiu: pe Astianax zis si Scamandrius. Hector era cel mai viteaz dintre troieni. Stiind dinainte ca avea sa moara in lupta ucis de Achilles, ca cetatea lui avea sa fie distrusa, el a continuat totusi sa lupte alaturi de ai sai. In cel de-al zecelea an de razboi, cind luptele se dadeau sub zidurile Troiei, Hector seamana groaza si moarte in tabara grecilor. Dupa ce-i ucide pe cei mai vajnici dintre ei, in frunte cu Patroclus (v. si Patroclus), dupa ce conduce atacul dezlantuit de troieni impotriva corabiilor grecesti, pe care le incendiaza, Hector ramine singur, afara din cetate, sa-l infrunte pe Achilles (v. si Achilles). El este fugarit de trei ori in jurul zidurilor Troiei de catre eroul „cel iute de picior” si cade, rapus de mina lui, sub privirile ingrozite ale parintilor sai, care urmaresc lupta de sus, de pe ziduri. Cadavrul lui Hector e legat de carul lui Achilles si tirit de catre acesta prin pulbere, apoi dus in tabara ahee. Mai tirziu, la cererea si la rugamintile lui Priamus, Achilles il inapoiaza troienilor, care-l ard pe rug, cu mare cinste.

TRIUMFAL, -A, triumfali, -e, adj. 1. Care constituie un triumf, care duce la triumf, care vesteste o mare biruinta; fig. maret, impunator, solemn, pompos. ◊ Mars triumfal = inaintare rapida si victorioasa a unei armate intr-un teritoriu strain, fara a intampina rezistenta. Poarta triumfala = poarta a Romei antice (si a altor cetati din antichitate) prin care intra carul de triumf al comandantului victorios intors din razboi. 2. (Astazi rar) Triumfator. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumphalis, fr. triomphal.

ajung, -juns, a -junge v. tr. (lat. adjungere, a uni, d. jugum, jug). Ating, vin pina la: ajung fructele cu mina, potera i-a ajuns pe hoti. Apuc, nemeresc [!]: rele timpuri am ajuns! A ajunge pe cineva din urma, a-l ajunge in mers, a veni pina la el. V. intr. Ating, vin pina la: ajung cu mina' n pod. Sosesc, vin pina la: am ajuns acasa. Sint destul: ajunge o maciuca la un car de oale (Prov.). Devin: am ajuns sa traduc bine. Parvin. Vin la cineva sa-l rog (Vechi). Valorez: asta nu ajunge o ceapa degerata (Vechi). A ajunge bine, a sosi fara accident, (fig.) a fi fericit, in situatiune buna. A ajunge la aman, la mare nevoie. A ajunge la cineva, la mina cuiva, a ajunge sa ceri ajutor de la el, sa traiesti din ceia ce-ti da el. A se ajunge v. refl. A se atinge: ramurile copacilor se ajung. Fig. A se intelege, a se invoi: nu ne-am ajuns din pret. A te ajunge cu leafa, a-ti fi suficienta (mai elegant a-ti ajunge leafa).

SCOARTA, scoarte, s. f. 1. Invelis extern (gros si tare) al trunchiului si al crengilor unui copac sau al unei plante lemnoase; coaja. ◊ Expr. Obraz de scoarta = om necioplit, lipsit de rusine de buna-cuviinta. (Reg.) Mama (sau sora) de scoarta = mama (sau sora) vitrega. 2. Invelisul exterior si solid al globului pamantesc, cu o grosime care variaza intre 5 si 8 km in zona oceanica si intre 30 si 80 km in zona continentala; coaja care se formeaza la suprafata pamantului dupa ploi mari urmate de seceta. 3. (Anat.; in sintagma) Scoarta cerebrala = partea exterioara a emisferelor cerebrale, formata din substanta nervoasa cenusie. 4. Coperta rigida a unei carti, a unui registru etc. ◊ Expr. Din scoarta in scoarta = de la prima pana la ultima pagina, de la inceput pana la sfarsit, in intregime. 5. Perete de scanduri cu care se inlocuiesc loitrele carului cand se transporta graunte. 6. Covor cu urzeala de lana sau bumbac si bateala din lana. – Lat. scortea.

TRIUMF, triumfuri, s. n. 1. (In Roma antica) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemna in oras a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi si insotit de un cortegiu din care faceau parte senatori, capeteniile armatei si prizonierii facuti in razboi, reprezentand cea mai inalta onoare acordata invingatorului. ◊ Expr. A duce (sau a purta pe cineva) in triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtandu-l pe brate sau pe un tron) in cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. 2. Victorie, biruinta de mare prestigiu; fig. succes moral, reusita, izbanda deosebita. [Pr.: tri-umf] – Din lat. triumphus, fr. triomphe.

A INCARCA incarc tranz. 1) (vehicule, recipiente etc.) A umple cu o povara (pentru a fi transportata). ~ carul cu fan. ◊ A-si ~ sufletul a se face vinovat de ceva; a-si impovara constiinta. 2) (fiinte) A pune sa care greutati. 3) (poveri de transportat) A ridica pentru a pune intr-un vehicul, intr-un recipient sau pe spinarea unei fiinte. 4) (arme de foc) A umple cu incarcatura. 5) A face sa poarte multe poveri; a impovara. ◊ Incarcat de ani a fi batran. 6) rar (datorii, socoteli etc.) A mari inseland. ~ nota de plata. 7) A umple de murdarie. Incarcat de noroi. 8) (acumulatoare electrice) A dota cu energie (prin cuplare la o retea de curent continuu). ~ o baterie electrica. /<lat. incarricare

MULTIME s. 1. v. ceata. 2. duium, gramada, potop, puhoi, puzderie, sumedenie, (inv. si pop.) mare, poiede, (inv. si reg.) intuneric, (reg.) posmol, talaba, (Transilv. si Mold.) sila, (inv.) multit, putere, (fig.) groaza, grozavenie, grozavie, (reg. fig.) polog. (O ~ de dusmani.) 3. colectivitate, masa, (pop.) obste, (peior.) gloata. (Din ~ s-a ridicat un glas.) 4. v. gloata. 5. v. gros. 6. numar. (Coplesit de ~ dusmanilor.) 7. gramada, (fig.) armata. (O ~ de amatori s-a prezentat.) 8. v. puzderie. 9. gramada, seama. (Si-a rezolvat o ~ de probleme.) 10. multitudine, pluralitate, (rar) pluritate. (~ problemelor abordate.) 11. gramada, (fig.) car. (I-a adus o ~ de vesti.) 12. gramada, sir, (fam.) card. (A trecut o ~ de ani de cand nu ne-am vazut.) 13. (MAT.) domeniu.

CIOLAN, ciolane, s. n. 1. Os (mare) de animal (taiat, cu sau fara carne pe el) sau (fam.) os de om. ♦ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obtine avantaje sau profituri materiale. A umbla dupa ciolan = a umbla dupa profituri materiale. A scapa ciolanul din mana = a pierde o situatie avantajoasa. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ◊ Expr. A i se m**a (cuiva) ciolanele = a-i slabi puterile, a se molesi. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frange, a-i m**a cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multa vreme). A-i ramane ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casa, prin locuri straine. 3. (Reg.) Obada (a rotii de car). – Din sl. clanu.