BRELAN s. n. 1. (la unele jocuri de carti) grup de trei carti de valoare egala, dar de culori diferite, la acelasi jucator. 2. (fig.) grup de trei persoane, lucruri etc. care formeaza o unitate. (< fr. brelan)

bibliofilie f. (vgr. biblion, carte si -filie). Iubire de carti de valoare.

bibliofil, -a adj. (vgr. biblion, carte, si -fil. V. -fil). Iubitor de carti de valoare.

cacealma (cacealmale), s. f. – Inselaciune, subterfugiu la anumite jocuri cu carti, constind in a induce in eroare adversarul asupra valorii cartilor avute. Tc. kacurmak „a alunga” (Popescu-Ciocanel 18), intrucit se adopta aceasta tactica pentru a-l dezorienta pe adversar si a-l obliga sa se retraga. Mai putin sigur este etimonul lui Seineanu, III, 24 (tc. kacirma, „contrabanda”).

DOUAZECI num. card. Numar avand in numaratoare locul intre nouasprezece si douazeci si unu. ◊ (Adjectival) Douazeci de carti. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Secolul douazeci. ◊ (Intra in componenta num. adverbial) De douazeci de ori. ◊ (Intra in componenta num. distributiv) Cate douazeci de masini. ◊ (Substantivat) Cinci de douazeci. [Pr.: do-ua-] – Doua + zeci.

BIRLIC ~ci m. carte de joc cu cea mai mare valoare intre cartile de aceeasi culoare; as. /<turc. birlik

CINCISPREZECE² num. card. 1) Paisprezece plus unu. ~ carti. 2) (cu valoare de num. ord.) Al cincisprezecelea; a cincisprezecea. /cinci + spre + zece

EL ea (ei, ele) pron. pers. 3 1) (substituie numele persoanei despre care se vorbeste) ~ invata. A fost si ~ la tara. 2) Sot (respectiv sotie). 3) (formele de genitiv lui, ei, lor au valoare posesiva) cartea lui. A lor a fost initiativa. 4) (formele de dativ lui, ei, ii, i, lor, le, li se folosesc cu functie de complement indirect sau atribut) Fusul ii scapa ei din mana. 5) (formele de acuzativ il, l, o, ii, i, le se folosesc cu functie de complement direct) cartea pe care o citesc. Pe el il cauta. 6) (formele i si o se folosesc cu valoare neutra) Au mai patit-o si altii. /<lat. illum, illa

BAC³ s.n. carte fara valoare (la jocul de maca). [< fr. bac].

BAC³ s. n. 1. carte fara valoare (la jocul de maca). 2. (fam.) bacalaureat. (<fr. bac)

BRELAN s.n. (La unele jocuri de carti) Grup de trei carti (cu valoare egala, dar de culori diferite). [Pl. -nuri, (s.m.) -ni. / < fr. brelan].

bacara (bacarale), s. f. – Joc de carti, maca. Fr. baccara. Din abrevierea fr. bac provine bac, s. n. (carte fara valoare).

exofla (-le), s. f. – carte falsa, carte fara valoare la anumite jocuri de carti. Ngr. ἐξώφυλλα (Graur, BL, IV, 78). – Der. exoflisi, vb. (a decarta), din ngr. ἐξωφυλλίζω, care ajunge sa coincida cu exoflisi, vb. (a plati, a scapa), din ngr. ἐξοφλῶ, aorist ἐξόφλησα (Galdi 186; Scriban).

BRELAN, brelanuri, s. n. (La anumite jocuri de carti) Grup de trei carti de aceeasi valoare si de culori diferite. – Din fr. brelan.

CANASTA, canaste, s. f. Joc de carti care consta in realizarea de serii de sapte carti de aceeasi valoare. – Din fr. canasta.

CAREU, careuri, s. n. 1. Mod de asezare in forma de patrat a unor persoane sau obiecte. 2. Suprafata a terenului de fotbal, de tenis etc., marcata cu alb, care delimiteaza anumite zone in campul de joc, si in cadrul careia se aplica unele reguli speciale. 3. Incapere la bordul unei nave folosita ca sala de mese, de lectura si de recreatie pentru ofiteri. 4. (La unele jocuri de carti) Grup de patru carti de aceeasi valoare. – Din fr. carre.

NEFLA, nefle, s. f. (La unele jocuri de carti) carte de mica valoare sau fara valoare. – Din fr. nefle.

AS, asi, s. m. 1. Moneda romana de arama sau de bronz, folosita ca unitate monetara. 2. carte de joc marcata cu un singur punct sau semn si care de obicei este considerata ca avand cea mai mare valoare fata de cartile de aceeasi culoare; birlic. 3. Fig. Persoana care se distinge in mod cu totul deosebit intr-un domeniu oarecare prin pricepere sau indemanare. – Din fr. as, it. asso.

CANASTA ~e f. Joc de carti care consta in realizarea de serii de sapte carti de aceeasi valoare. /<fr. canasta

NEFLA ~e f. (la unele jocuri de carti) carte de mica valoare sau fara valoare. /<fr. nefle

CANASTA s.f. Joc de carti de origine sud-americana, asemanator cu rummy. ♦ Grup de cel putin sapte carti de aceeasi valoare, care constituie seria tipica a acestui joc. [< fr., sp., it. canasta].

CAREU s.n. 1. Asezare in forma de patrat a unor persoane, a unor obiecte etc. ♦ Fiecare dintre patratele care alcatuiesc un caroiaj. 2. Portiune patrata, marcata cu alb, a terenului pe care se desfasoara un joc; (p. ext.) teren de sport. 3. Patrat de cuvinte incrucisate. 4. (Mar.) Incapere pe o nava servind ca sala de mese, de lectura sau de recreatie pentru ofiteri. 5. Grup de patru carti de aceeasi valoare (la unele jocuri de carti). 6. (Arhit.) Parte a unei biserici unde nava se intersecteaza cu transeptul. [Pl. -euri-, -ee. / < fr. carre].

CANASTA s. f. joc de carti asemanator cu rummy. ◊ grup de cel putin sapte carti de aceeasi valoare, care constituie seria tipica a acestui joc. (< fr., sp. canasta)

CAREU s. n. 1. asezare in forma de patrat. ◊ fiecare dintre patratele care alcatuiesc un caroiaj. 2. incapere pe o nava pentru adunari, studii si servitul mesei. 3. suprafata marcata a terenului de fotbal, de tenis etc.; (p. ext.) teren de sport. 4. patrat de cuvinte incrucisate. 5. formatie de patru carti de aceeasi valoare (la unele jocuri). 6. parte a unei biserici unde nava se intersecteaza cu transeptul. (< fr. carre)

BRELAN, brelanuri, s. n. (La anumite jocuri de carti) Grup de trei carti de aceeasi valoare si de culori diferite. – Fr. brelan.

CAREU, careuri, s. n. 1. Mod de asezare in forma de patrat a unor persoane sau obiecte; persoane sau obiecte asezate in acest fel. 2. Portiune in forma de patrat a terenului de fotbal, de tenis etc., marcata cu alb, pe care jocul se desfasoara dupa norme speciale. 3. (La unele jocuri de carti) Grup de patru carti de aceeasi valoare. – Fr. carre.

BIBLIOFILIE s. f. Pasiunea de a cunoaste, de a evalua si de a colectiona carti rare si pretioase. 2. Ramura a bibliofiliei care se ocupa cu studiul cartilor rare si al valorii lor artistice. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophilie.

AS asi m. 1) carte de joc cu valoarea cea mai mare intre cartile de aceeasi culoare. 2) fig. Persoana care se evidentiaza in mod deosebit intr-un domeniu oarecare. /<fr. as, lat. as, assis

INCUNABUL ~e n. 1) Exemplar dintr-o carte tiparita in primii ani ai introducerii tiparului (pana in anul 1500). 2) carte veche si de valoare. /<fr. incunable, lat. incunabulum

VOI pron. pers.² pl. (voua, va, vi, (pe) voi, va) 1) (indica grupul de persoane catre care se adreseaza vorbitorul) ~ plecati la cinema. 2) (formele atone de dativ, pe langa verb cu valoare posesiva) Luati-va cartile. 3) (se foloseste ca pronume de politete cu valoare de singular) Va rog sa hotarati singuri. /<lat. vos

scarteca, scarteci, s.f. (inv.) carte veche si fara valoare, nefolositoare.

BACARA² s. f. Joc de carti in care nouarii au valoare, iar decarii, numiti bacara, sunt egali cu zero; maca. – Din fr. baccara.

PICHET¹ n. Joc de carti in care se considera castigator acel participant care aduna mai multe carti de aceeasi culoare sau valoare. /<fr. piquet

atu (-uuri), s. n. – 1. (La cartile de joc) cartea cu cea mai mare valoare. – 2. (Arg.) Bani, bistari. – Var. ata. Fr. atout, cf. ngr. τo ἀτού. Var. (pl. atale) nu este, cum afirma DAR, „o forma romanizata” din fr., ci der. de la pl. grec. Pentru uzul argotic, cf. Graur, BL, V, 222.

BIBLIOFILIE s. f. 1. pasiunea bibliofilului. 2. ramura a bibliologiei care studiaza cartile sub raportul raritatii, al valorii lor artistice. (< fr. bibliophilie)

NEFLA s. f. carte de joc de mica valoare. (< fr. nefle)

PAISPREZECE num. card. Numar care ocupa in numaratoare locul dintre treisprezece si cincisprezece si se indica prin numarul 14 sau XIV. ◊ (Adjectival) Paisprezece carti. ◊ (Substantivat) Se duceau paisprezece. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Locul paisprezece. ◊ (Intra in componenta num. adverbial) De paisprezece ori. ◊ (Precedat de „cate”, intra in componenta num. distributiv) Cate paisprezece (lei). [Var.: patrusprezece num. card.] – Patru + spre + zece.

COZ m. reg. (la jocul de carti) carte de joc care, conform conventiei stabilite de jucatori, are o valoare mai mare decat toate celelalte carti; atu. ◊ Frumoasa ~ deosebit de frumoasa; de o frumusete fara pereche. /<turc. koz

FOND ~uri n. 1) Parte interioara de baza, care poate fi sesizata cu ajutorul ratiunii. 2) Plan uniform al unui tablou sau al unei tesaturi pe care sunt imprimate motivele sau desenele; culoare de baza. 3) Baza sensibila care pune in valoare senzatiile de alta natura. ~ sonor. 4) Element de baza, esential sau permanent. ◊ ~ul lexical de baza al unei limbi partea esentiala, stabila a lexicului, denumind notiuni fundamentale, cu o mare frecventa in uz. In ~ de fapt, in realitate. 5) Ansamblu de mijloace financiare si materiale cu o anumita distributie. 6) Ansamblu de valori esentiale, apartinand unui domeniu. ~ de carti. 7) Institutie menita sa acorde asistenta materiala sau sprijin social-cultural. ~ul literar. 8) Proba sportiva pe distanta mare. /<fr. fond

PONT² ~uri n. 1) fam. Aluzie rautacioasa; vorba intepatoare; impunsatura. ◊ A vorbi in ~uri a da de inteles. 2) carte de joc considerata ca avand valoarea cea mai mare. ◊ A vinde cuiva ~ul a destainui cuiva un secret in schimbul unui castig. 3) inv. Punct care fixeaza o limita (in spatiu sau in timp). ◊ La ~ la momentul oportun; la tanc. /<ung. pont

BIBLIOFILIE s.f. 1. Interes deosebit pentru carti pretioase, frumoase si rare. 2. Ramura a bibliologiei care studiaza cartile sub raportul raritatii sau al valorii lor artistice. [Pron. -bli-o-, gen. -iei. / cf. fr. bibliophilie].

JOKER, jokeri, s. m. carte de joc cu cea mai mare valoare in unele jocuri de noroc, care poate inlocui orice carte in jocul respectiv. [Scris si: jocher – Pr.: giocar] – Din fr., engl. joker.

ZECER, zeceri, s. m. (Reg.) Zece; cifra, carte de joc, ban etc. avand aceasta valoare. – Zece + suf. -ar.

SAPTESPREZECE num. card. Numar avand in numaratoare locul intre saisprezece si optsprezece si care se indica prin cifra 17 sau XVII. ◊ (Adjectival) Saptesprezece carti. ◊ (Substantivat) Saptesprezece este o cifra. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Paragraful saptesprezece. ◊ (In componenta numeralului adverbial corespunzator) Scrie de saptesprezece ori. ◊ (In componenta numeralului multiplicativ corespunzator) De saptesprezece ori pe atata. ◊ (In componenta numeralului distributiv corespunzator) Le imparte cate saptesprezece lei. [Var.: (fam.) saptespe num. card.] – Sapte + spre + zece.

OPERA s. 1. actiune, fapta. (~ de binefacere.) 2. v. creatie. 3. v. realizare. 4. creatie, lucrare, productie, (inv.) producere, product. (O ~ de mare valoare.) 5. (LIT.) opera dramatica v. piesa. 6. v. carte. 7. v. lucrare. 8. lucrare. (O ~ statuara.)

JOKER [pr.: giocar] -i m. cartea de joc cu cea mai mare valoare in unele jocuri de noroc. /<engl. joker

schiz s.n. sg. (inv. si reg.) cartea de joc cu cea mai mare valoare (la taroc).

ZECER, zeceri, s. m. (Reg.) Zece; cifra, carte de joc, ban etc. avand aceasta valoare. – Din zece + suf. -ar.

as (asi), s. m. – 1. Moneda romana. – 2. carte de joc care are cea mai mare valoare; birlic. – 3. Persoana stralucita, somitate. – Mr. has. Lat. as (sec. XIX); sensul 1 si 3 prin intermediul fr. as, sensul 2 din ngr. ἄσο (‹ it. asso), cf. alb. aso, bg. as.

PROST² proasta (prosti, proaste) si substantival 1) (despre persoane sau despre manifestari ale lor) Care vadeste lipsa de inteligenta; netot; neghiob; natarau; natang; nerod; tont; stupid; tamp; nauc. ◊ Da in gropi de ~ ce e, ~ ca noaptea, un ~ si jumatate foarte prost. A o face pe ~ul a se preface ca-i prost. 2) inv. Care se trage din popor; de jos; de rand. ◊ Soldat ~ soldat fara grad. 3) inv. Care nu stie carte; nestiutor de carte; neinvatat. 4) Care este de calitate inferioara; lipsit de valoare; nesatisfacator; necorespunzator; ordinar. Poezii proaste. 5) (despre situatii, stiri etc.) Care provoaca neplacere, nemultumire; care supara; suparator. ◊ Gluma proasta gluma care nu starneste rasul, ci jigneste. Vorba proasta vorba care insulta. 6) (despre timp sau despre perioade de timp) Care nu este prielnic; nefavorabil; urat; rau. 7) Care are pregatire slaba intr-un domeniu de activitate; care este sub nivelul cerintelor unei specialitati; necalificat; nepregatit. /<sl. prostu

FOND s.n. I. 1. Ceea ce este esential intr-un lucru, continut. ◊ Articol de fond = articol care trateaza o problema importanta actuala; editorial; fond lexical principal = partea esentiala si cea mai stabila a vocabularului unei limbi, cuprinzand cuvintele care exprima notiunile fundamentale din viata si activitatea oamenilor si constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. ♦ In fond = in realitate, de fapt. 2. Trasaturile de baza ale caracterului, ale individualitatii unei persoane. 3. Culoare care formeaza campul, baza unui tablou, din care se detaseaza, figurile, detaliile. ♦ (Poligr.) Strat de culoare sau ornament peste care se tipareste un text. 4. (Sport) Alergare de fond = alergare pe distanta lunga. II. 1. Totalitatea mijloacelor materiale si banesti de care dispune o intreprindere, o institutie etc. ◊ Fond de acumulare = parte a venitului national pe seama careia se realizeaza cresterea si perfectionarea productiei, se creeaza rezerve si se asigura sporirea fondurilor si rezervelor materiale din sfera neproductiva. 2. Totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu (mai ales cultural). ◊ Fond de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca. [< fr. fond].

REGIOMONTANUS (pe numele adevarat Johannes Muller) (1436-1476), astronom si matematician german. Prof. la Viena si Nurnberg. Cunoscut prin lucrarile sale de astronomie si trigonometrie. Op. pr.: „De triangulis omnimodis libri quinque”, carte fundamentala in trigonometria plana si sferica, cu tabele de valori trigonometrice. Construieste (1471) un Observator astronomic la Nurnberg, cu ateliere si tipografie proprie, unde apar primele Anale astronomice si Efemeridele.

ATU, atuuri si (1) atale, s. n. 1. carte (sau culoare) de joc socotita a avea cea mai mare valoare. 2. Element care, intr-o anumita imprejurare, ofera cuiva un avantaj sau o sansa in plus. – Din fr. atout.

ATU¹ atale n. carte de joc de o anumita culoare, cu cea mai mare valoare. [Art. atuul] /<fr. atout

MAZGALITURA ~i f. 1) v. A MAZGALI. 2) Loc mazgalit, murdar (in caiet, pe o carte etc.). 3) fig. Lucrare de arta sau scriere lipsita de orice valoare. /a mazgali + suf. ~tura

AS s. m. 1. moneda romana, la origine din bronz. 2. carte de joc pe care este insemnat un singur punct, avand valoarea cea mai mare. 3. (fam.) persoana care stapaneste foarte bine cunostintele dintr-un domeniu, care se distinge in mod special intr-o meserie. 4. (tenis de camp) ghemul (punctul) marcat direct din lovitura de serviciu. (< fr., lat. as)

NISTE art. nehot. (Preceda substantive la pl. pentru a arata un numar, o cantitate nedeterminata) Niste carti. ◊ (Inaintea unui substantiv care reda o idee de calitate negativa, accentueaza valoarea peiorativa a substantivului) Sunt niste rai! ◊ (Preceda substantive, nume de materie la sg. sau substantive cu sens colectiv) Frige niste carne. [Var.: (reg.) neste art. nehot.] – Lat. nescio quid „nu stiu ce”.

SAPTEZECI num. card. Numar avand in numaratoare locul intre saizeci si noua si saptezeci si unu si care se indica prin cifra 70 sau LXX. ◊ (Adjectival) cartea are saptezeci de pagini. ◊ (Substantivat) Pe caiet era scris un saptezeci. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Randul saptezeci. ◊ (In componenta numeralului adverbial corespunzator) Merge de saptezeci de ori. ◊ (In componenta numeralului multiplicativ corespunzator) De saptezeci de ori pe atata. ◊ (In componenta numeralului distributiv corespunzator) Le da cate saptezeci de lei. – Sapte + zeci.

SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Functionar inferior avand atributii de contabil si de copist. 2. Persoana care redacta sau copia acte. 3. Scriitor sau gazetar fara valoare, de obicei aservit unui partid politic. 4. Carturar la vechii evrei care talmacea cartile lui Moise si interpreta poporului normele juridice. – Din fr. scribe, lat. scriba.

AS s.m. 1. (Ant.) Moneda de bronz din vechea Roma. 2. carte de joc pe care este insemnat un singur punct, socotita de obicei ca avand valoarea cea mai mare. 3. (Fig.) Persoana care stapaneste foarte bine cunostintele dintr-un domeniu oarecare sau care se distinge in mod special intr-o meserie. [< fr. as, it. asso, lat. as – moneda].

TALIE, talii, s. f. 1. Partea de la mijloc, mai subtire, a corpului omenesc, situata deasupra soldurilor; mijloc, brau. ♦ Parte a unei rochii sau a unei haine care imbraca mijocul; p. ext. corsaj. ◊ Loc. adj. si adv. In talie = imbracat numai in haina sau in rochie (fara palton sau fara pardesiu). ♦ Parte a corpului omenesc cuprinsa intre umeri si solduri; trunchi. 2. Statura, inaltime, marime. ♦ Marime dupa care se confectioneaza obiectele de imbracaminte. 3. Fig. Nivel, grad (de pricepere, de cunostinte etc.). ◊ Loc. adj. De talie = de talent, de valoare. ◊ Expr. A fi de talia cuiva = a avea aceeasi valoare, pricepere, iscusinta, talent etc. ca si altcineva sau ca cineva anume. 4. Timpul cat dureaza impartirea cartilor de joc la o partida de bacara. – Din rus. taliia. Cf. fr. taille.

VINIETA NIE-/ s. f. 1. gravura mica, desen care se pune ca ornament la inceputul ori la sfarsitul unei carti sau al unui capitol; cliseu in tipografie pentru ornamentatie. 2. adaos atasat unei marci postale, fara valoare nominala, emisa cu ocazia unui eveniment deosebit. (< fr. vignette)

ATU, atuuri si (1) atale, s. n. 1. carte de joc de culoarea care, in mod conventional, este socotita a avea o mai mare valoare decat celelalte. 2. Element care, intr-o anumita imprejurare, ofera cuiva un avantaj sau o sansa in plus. – Fr. atout.

NOUA¹ num. card. 1) Opt plus unu. ~ carti. ◊ Peste ~ mari si ~ tari foarte departe. A avea ~ vieti (sau suflete) a fi foarte rezistent. 2) (cu valoare de num. ord.) Al noualea, a noua. /<lat. novem

DEPOZIT, depozite, s. n. 1. Loc, cladire in care se pastreaza materiale de constructie, marfuri etc., magazie. ♦ Formatie militara care aprovizioneaza unitatile armatei cu materiale, munitii etc. 2. Ceea ce se depune spre pastrare; (in special) bani sau hartii de valoare depuse in pastrare la o institutie bancara. ◊ Loc. adv. In depozit = in pastrare. ♦ Depozit legal = fond de carti constituit prin predarea obligatorie de catre tipografii si edituri a unui numar de exemplare din fiecare volum tiparit marilor biblioteci publice din tara. 3. Strat format prin sedimentarea substantelor solide dizolvate sau aflate in suspensie intr-un lichid; sediment. – Din lat. depositum (cu unele sensuri dupa fr. depot).

INDICE ~i m. 1) mat. chim. Semn (numar sau litera) pus alaturi de o litera (de obicei la dreapta ei si mai jos) pentru a-i preciza valoarea si semnificatia. 2) Expresie numerica ce caracterizeaza din punct de vedere cantitativ un fenomen social-economic. 3) Ac la instrumentele de masurat care indica valorile unei marimi variabile; indicator; aratator. 4) Lista (alfabetica) a numelor citate, a termenilor sau a materiilor dintr-o carte, cu indicarea paginilor unde se afla; index. /<lat. index, ~icis, it. indice

VINIETA s.f. 1. Gravura mica, desen, ornament care se pune la inceputul sau la sfarsitul unei carti sau al unui capitol; cliseu folosit in tipografie pentru ornamentatie. 2. (Filat.) Adaos atasat unei marci postale, fara valoare nominala, emisa cu ocazia unui eveniment deosebit. [Pron. -nie-ta, scris si vigneta. / < fr. vignette].

TREI¹ num. card. 1) Doi plus unu. ~ carti. ◊ In doi timpi si ~ miscari foarte repede. ~ frati planta erbacee cu flori din cinci petale, galbene, placut mirositoare. 2) (cu valoare de num. ord.) Al treilea; a treia. /<lat. tres

UNIUNEA INTERNATIONALA PENTRU CONSRRVAREA NATURII (UICN, IUCN), organizatie internationala fondata de UNESCO in 1948, avand ca scop promovarea actiunilor menite sa asigure mentinerea cadrului natural si a resurselor naturale, atat pentru valoarea lor culturala sau stiintifica, cat si pentru o sustinuta bunastare economica si sociala a omenirii. Sub egida UICN se realizeaza listele rosii sau carti rosii de plante si animale (care semnaleaza, pentru fiecare tara sau regiune, speciile periclitate, vulnerabile sau rare). UICN stabileste principiile si normele pentru declararea si managementul ariilor protejate, dupa care se ghideaza organele nationale de decizie. Din 1952 se numeste Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii si a Resurselor sale.

EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Tine locul persoanei despre care se vorbeste) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Sot, barbat; sotie, nevasta. 2. (La genitiv, in formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesiva) Casa lui. ◊ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumita persoana. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasa-l in ale lui! 3. (La dativ, in formele lui, ei, ii, i, lor, le li, cu functie de complement indirect sau de atribut) Prietenul ii iese inainte. ◊ (In forma i, cu valoare neutra) Da-i cu bere, da-i cu vin. 4. (In acuzativ, in formele il, l, o, ii, i, le, cu functie de complement direct) cartea pe care o citesc. (Precedat de prepozitii, in formele el, ea, ei, ele) Pe el il caut. ◊ (Precedat de prepozitii, in forma o, cu valoare neutra) Au mai patit-o si altii. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.

SASE num. card. Numar avand in numaratoare locul intre cinci si sapte si care se indica prin cifra 6 sau VI. ◊ (Adjectival) Sase vagoane. ◊ (Substantivat) Scrie un sase. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Etajul sase. (In componenta numeralului adverbial corespunzator) Repeta de sase ori. ◊ (In componenta numeralului multiplicativ corespunzator) De sase ori pe atata. (In componenta numeralului distributiv corespunzator) Le ofera cate sase carti. [Var.: sese num. card.] – Lat. *sess (= s*x).

LITERA, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzand in general unui fonem; slova. ◊ Litera mare = majuscula. Litera mica = minuscula. ♦ Caracter tipografic in forma unui mic bloc paralepipedic, reprezentand in relief o litera (1), o cifra etc. 2. Fig. Intelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. Litera cu litera = pana in cele mai mici amanunte; intocmai, aidoma. Litera legii (sau a cartii) = exact cum scrie intr-o lege (sau intr-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A ramane (sau a deveni etc.) litera moarta = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat in seama, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. ◊ Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Stiintele umanistice. – Din lat. littera.

ZECIMAL, -A, zecimali, -e, adj. (Mat.) Care se bazeaza pe rapoarte ale numarului zece si ale puterilor lui; decimal. ◊ Numar zecimal = numar a carui parte fractionara este exprimata printr-o fractie zecimala. Fractie zecimala = fractie al carei numitor este egal cu o putere intreaga si pozitiva a numarului zece. Sistem zecimal = sistem de unitati de masura in care multiplii si submultiplii unitatilor principale au valori egale cu puteri intregi, pozitive sau negative, ale numarului zece. Balanta zecimala sau cantar zecimal = balanta cu brate inegale, care permite echilibrarea greutatilor de masurat cu greutati etalonate de zece ori mai mici. Clasificare zecimala = sistem de clasificare a cartilor in biblioteci, dupa continut, folosind pentru notare cifre si avand la baza impartirea cunostintelor omenesti in zece clase, fiecare clasa impartindu-se in zece diviziuni, iar acestea, la randul lor, in zece subdiviziuni etc. – Din zecime (dupa decimal).

COTA¹ s.f. 1. Parte cu care contribuie cineva la o cheltuiala comuna; parte cuvenita in urma unei imparteli. ♦ Parte dintr-un tot careia i se da o anumita destinatie; cota-parte, participatie. ◊ Cota bursei = lista valorilor cotate la bursa. 2. Altitudine a unui punct fata de nivelul marii. ◊ Cota apelor = nivelul unei ape curgatoare. 3. Distanta dintre un punct si un plan de referinta. ♦ Dimensiune indicata pe un desen. 4. Semne in cifre si in litere care arata locul unor carti, al unor documente etc. intr-o biblioteca, intr-o arhiva etc. [< fr. cote, cf. lat.med. quota – in ce cantitate].

SPRE prep. 1. (Cu sens local) In directia..., inspre, catre, la. Pornesc spre scoala. ♦ (In numeralele de la 11 la 19, formate prin compunere) Adaugat la..., peste. Unsprezece. 2. (Cu sens temporal) In apropierea..., aproape de..., cam la vremea..., pe la... Spre iarna. ♦ Catre ziua de...; dintre ziua de...; si ziua de... Luni spre marti. ♦ (Arata o actiune ulterioara celei exprimate de verbul precedent, avand valoare copulativa) Dupa aceea, si apoi. 3. (Introduce un complement circumstantial de scop) In vederea..., pentru a..., ca sa... Se duce spre a cerceta personal. ◊ Expr. Spre pilda = de pilda, de exemplu. 4. (Introduce un complement circumstantial de mod) (In asa fel) incat (sa produca, sa cauzeze cuiva ceva). I-a daruit o carte spre marea lui bucurie. 5. (Inv. si reg.; introduce un complement indirect) Echivaland cu..., drept, ca. Spre rasplata, cer doua lucruri. – Lat. super.

COTA¹ s. f. 1. parte cu care contribuie cineva la o cheltuiala comuna sau care ii revine in urma unei imparteli. ◊ parte dintr-un tot careia i se da o anumita destinatie; cota-parte, participatie. ◊ contributie obligatorie, in produse agricole, impusa producatorilor de catre stat la termene si preturi fixate de el. 2. document de referinta care constata cursul valorilor inscrise la bursa², rezultate din cotatiile unei zile. ◊ cota bursei = nivelul cursului valutar la bursa. 3. altitudine a unui punct fata de nivelul marii; nivelul unei ape curgatoare. ◊ nivelul la care navigheaza un submarin. 4. (mat.) a treia coordonata carteziana a unui punct din spatiu. ◊ fiecare dintre dimensiunile unei piese, ale unei constructii indicate pe un desen. 5. semn in cifre si litere care arata locul unor carti, documente etc. intr-o biblioteca, intr-o arhiva, a unei piese filatelice in cataloage sau reviste de specialitate. (< fr. cote, lat. quota)

ALTERNANTA (‹ fr. {i}) s. f. 1. Insusirea de a alterna. 2. (FIZ.) Totalitatea valorilor luate de o marime alternativa in decursul unei semiperioade cuprinse intre doua momente in care valoarea marimii este nula. 3. (GEOL.) Repetarea succesiva pe verticala a doua sau mai multe tipuri de roci sau formatiuni geologice, de grosimi apropiate, in coloana stratigrafica a unei regiuni. 4. (LINGV.) Schimbare regulata a unui sunet din tema prin altul, in flexiune sau in familia lexicala: poate fi consonantica (ex. schimbarea lui s in s: des-desi, a lui t in t: taiat-taiati) sau vocalica (ex. carte-carti); ablaut, apofonie. 5. (ARHIT.; ARTE PL.) Procedeu decorativ constind in repetarea regulata a doua motive (in arte decorative) sau a doua elemente (in arhitectura).