BUCOAVNA, bucoavne, s. f. (Inv.) Abecedar (cu caractere chirilice); p. gener. carte veche tiparita cu litere chirilice. – Din sl. azubukovĩno.

bucvar (bucvariu), bucvare (bucvarii), s.n. (inv.) carte veche cu litere chirilice; bucoavna.

chitab, chitaburi, s.n. (inv.) 1. scrisoare oficiala, act autentic. 2. carte veche, bucoavna, terfelog.

scarteca, scarteci, s.f. (inv.) carte veche si fara valoare, nefolositoare.

codice n., pl. tot asa, ca si nume (lat. codex, codicis, trunchi, carte [fiind-ca cei vechi scriau pe tablite de lemn acoperite cu ceara]. V. cod, condica). Cod. (Rar). Manuscris vechi, carte veche: codicele de la Voronet (un monument lit. rom. din sec. 16).

buchinist m. (fr. bouquiniste, d. bouquin, carte veche, d. ol. boeckin, carticica). Barb. Anticar, care cumpara si vinde carti vechi. – Verbu a buchini (dupa fr. bouquiner, a tot umbla cu cartile), cu int. de „a bucheri” nu exista pe rom.

CANON, canoane, s. n. 1. Regula, dogma bisericeasca; tipici. ♦ Norma, regula de conduita. ♦ Lista de texte sacre care se bucura de autoritate deplina in cadrul unei religii. 2. Pedeapsa data de biserica la calcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Nume dat cartilor vechiului si Noului Testament. 4. Regula care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regula rigida, formalista. 5. Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 6. Litera de tipar, avand corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipareau in trecut cartile canonice. – Din sl. kanonu, fr. canon, germ. Kanon.

ANTICAR², anticari, s. m. Persoana care se ocupa cu achizitionarea si cu vanzarea de carti vechi. ♦ (Inv.) Colectionar de obiecte antice; p. ext. arheolog. – Din fr. antiquaire, lat. antiquarius.

ANTICARIAT, anticariate, s. n. 1. Intreprindere care achizitioneaza si vinde carti vechi sau obiecte vechi de arta; anticarie. 2. Magazin in care se vand carti vechi. [Pr.: -ri-at] – Din anticar² (dupa germ. Antiquariat).

MINIATURA, miniaturi, s. f. 1. Opera de arta plastica (in special pictura) de dimensiuni reduse, lucrata cu multa finete si minutiozitate. ◊ In miniatura = a) (loc. adj.) de proportii reduse; b) (Loc. adv.) pe plan restrans, limitat; in mic. ♦ Desen ornamental sau figurativ executat in culori, care impodobea vechile carti si manuscrise (religioase). ♦ Spectacol sau emisiune radiofonica sau de televiziune cu numere artistice de mici proportii. 2. Obiect de dimensiuni reduse; spec. obiect de mici dimensiuni care reproduce, la o scara mult redusa, un alt obiect. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur.

TERFELOG, terfeloage, s. n. Registru, catastif, carte (veche, rupta, zdrentuita si murdara). [Var.: terfeloaga s. f.] – Terfeli + suf. -og.

ANTICAR¹ ~i m. 1) Negustor de carti vechi; buchinist. 2) Persoana care colectioneaza antichitati. /<lat. antiquarius, fr. antiquare

ANTICARIAT ~e n. 1) Librarie in care se vand si se cumpara carti vechi si de ocazie. 2) Comert cu carti vechi. [Sil. -ri-at] /<germ. Antiquariat

BUCHINIST ~sti m. Negustor de carti vechi; anticar. /<fr. bouquiniste

GUST ~uri n. 1) Simt al organismului prin care percepe (cu ajutorul limbii si mucoasei bucale) proprietatile chimice ale substantei cu care vine in contact. 2) Senzatie produsa, in special de alimente, asupra mucoasei bucale si limbii. ~ sarat. ~ amar. ~ neplacut. ◊ A da de ~ (a prinde la ~) a incepe sa placa. 3) Facultate a omului de a intelege si a aprecia frumosul. ◊ Cu ~ cu simt estetic. De prost ~ a) lipsit de simt estetic; b) care produce o impresie neplacuta. 4) Preferinta deosebita pentru ceva; predilectie. ~ pentru carti vechi. ~ pentru calatorii. 5) Dorinta (nestavilita) de a avea sau de a face ceva; pofta; chef. ◊ A-i trece (sau a i se taia) cuiva ~ul pentru ceva a nu mai dori ceva. /<lat. gustus

INCUNABUL ~e n. 1) Exemplar dintr-o carte tiparita in primii ani ai introducerii tiparului (pana in anul 1500). 2) carte veche si de valoare. /<fr. incunable, lat. incunabulum

IZVOD ~oade n. inv. 1) Manuscris vechi. 2) carte groasa in care erau inscrise diferite date sau insemnari cu caracter administrativ; catastif; registru; condica. 3) Obiect destinat sa fie reprodus sau imitat; model; fason. /<sl. izvodu

ANTICAR s.m. Cel care se ocupa cu vanzarea si cumpararea cartilor vechi. ♦ amator, colectionar de lucruri vechi de arta, de antichitati. [Var. anticvar s.m. / < germ. Antiquar, fr. antiquaire].

ANTICARIAT s.n. Intreprindere care cumpara si vinde carti vechi. ♦ Comertul de carti vechi.[Pron. -ri-at, var. anticvariat s.n. / cf. germ. Antiquariat].

antic (-ca), adj. – 1. vechi, vetust. – 2. Care apartine antichitatii. Fr. antique. – Der. antica, s. f. (antichitate, obiect arheologic), din it. antico, prin filiera orientala (ngr. ἀντιϰά, tc., bg., iud. sp. antika, mr., megl. antica, cf. Meyer, Neugr. St., IV, 11; Bogrea, Dacor., IV, 789); anticar, s. m. (persoana care vinde carti vechi); anticariat, s. n. (magazin de antichitati si obiecte de ocazie), ca germ. Antiquariat; anticarie, s. f. (anticariat); anticat, adj. (inv., invechit); antichitate, s. f. (vechime).

bucoavna (bucoavne), s. f. – 1. Abecedar, enciclopedie (mai ales veche, pe vremea cartilor scrise cu litere chirilice). – 2. carte veche, cartoi. Sl. azubukovino, de la azu „a” si buky „b”. Cf. azbuche si buche.

RUBRICA s.f. 1. Titlu de carte sau de capitol scris cu rosu in vechile carti sau manuscrise. 2. Despartitura intr-un registru, intr-un formular, intr-un grafic etc. 3. Spatiu rezervat permanent intr-o publicatie periodica articolelor, comunicarilor etc. dintr-un anumit domeniu. [Pl. -ci. / cf. germ. Rubrik, fr. rubrique < lat. rubrica – pamant rosu].

ANTICAR² s. m. negustor de antichitati, de obiecte (de arta), de carti vechi; buchinist. (< fr. antiquaire, germ. Antiquar)

ANTICARIAT s. n. unitate comerciala care cumpara si vinde carti vechi. (< germ. Antiquariat)

ANTICAR², anticari, s. m. Negustor de carti vechi. ♦ (Inv.) Colectionar de obiecte antice; p. ext. arheolog. – Fr. antiquaire (lat. lit. antiquarius).

ANTICARIAT, anticariate, s. n. Intreprindere (de stat) care achizitioneaza si vinde carti vechi; (in trecut) negot cu carti de ocazie sau (impr.) cu obiecte vechi de arta. [Pr.: -ri-at] – Din anticar² (dupa germ. Antiquariat).

ANTICARIE, anticarii s. f. (Magazin in care se face) comert cu carti vechi sau de ocazie. – Din anticar² + suf. -ie.

CARTOJAN, Nicolae (1883-1944, n. Calugareni, jud. Giurgiu), istoric literar roman. Acad. (1941), prof. univ. cu Bucuresti. Studii si cercetari fundamentale asupra literaturii romane vechi („Cartile populare in literatura romaneasca”, „Istoria literaturii romane vechi”). A fondat si condus publicatia Cercetari literare.

CANON, canoane, s. n. 1. Lege sau regula bisericeasca. ♦ Norma morala. 2. Pedeapsa data la incalcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Regula facand parte dintr-un ansamblu de procedee artistice dintr-o epoca; p. ext. regula rigida, formalista. 4. Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 5. Nume dat cartilor vechiului si Noului Testament. – Slav (v. sl. kanonu < gr.).

KOJIKI [kodʒiki] („Cronica faptelor vechi”), cea mai veche carte japoneza, datand din c. 712, compilata de Ōno Yasumaro, la ordinul imparatesei Gemmei, care prezinta (in trei parti) evenimente cosmogonice, istorice si fantastice privind nasterea zeilor, crearea arhipelagului nipon, originea pur divina a dinastiei imperiale, precum si succesiunea imparatilor. Important monument de limba veche japoneza.

HODOS-BODROG, manastire (de calugari) situata in satul Bodrogu Nou, com. Felnac, jud. Arad. Intemeiata in sec. 12 (cea mai veche din Romania) si atestata documentar in 1777. Initial, manastirea a avut o biserica de lemn, pe locul careia s-a zidit, la sfarsitul sec. 14, biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, care a suferit importante modificari si restaurari (1766, 1803, 1902-1907), in stil baroc. Picturi murale din 1766. Colectie de icoane (sec. 15-18), de carti vechi, manuscrise, argintarie etc.

SALCIUA, com. in jud. Alba, situata in depresiunea omonima,la poalele NV ale m-tilor Trascau si cele SE ale Muntelui Mare, in zona de confl. a raului Salciuta cu Ariesul; 1.712 loc. (2005). Resed. com. S. este satul Salciua de Jos, atestat documentar in 1365. Halte de c. f. (in satele Salciua de Jos si Salciua de Sus). Centru de tesaturi din lana si de cojocarit (in satul Salciua de Jos). Oierit. Pomicultura. Muzeu cu colectii de istorie locala, de costume populare, icoane pe sticla, carti vechi, obiecte de uz gospodaresc. In satul Sub Piatra se afla biserica de lemn Cuvioasa Parascheva (1798, cu picturi pe peretii interiori din sec. 19), iar in satul Valea Larga biserica de lemn cu dublu hram – Sf. Treime si Sf. Ilie (1782). In arealul com. S. se afla pestera Huda lui Papara si pestera de la Grosi, declarate monumente ale naturii.

INCUNABUL, incunabule, s. n. Exemplar dintr-o carte tiparita in primii ani ai introducerii tiparului (inainte de anul 1500); p. ext. carte foarte veche (si pretioasa). – Din fr. incunable, lat. incunabulum.

PENTATEUH, pentateuhuri, s. n. Parte a Bibliei care cuprinde primele cinci carti ale vechiului Testament. – Din lat. Pentateuchus, fr. pentateuque.

PENTATEUH ~uri n. Parte componenta a Bibliei, cuprinzand primele cinci carti ale vechiului Testament. /<lat. Pentateuchus, fr. pentateuque

RUBRICA ~ci f. 1) Coloana dintr-un formular sau dintr-un registru, marcata prin doua linii verticale sau orizontale, care urmea-za a fi completata. 2) Compartiment perma-nent al unei publicatii periodice, rezervat materialelor dintr-un anumit domeniu. 3) (in carti, manuscrise vechi) Titlu de capitol scris cu rosu. [G.-D. rubricii] /<lat. rubrica, germ. Rubrik, fr. rubrique

AS s.m. 1. (Ant.) Moneda de bronz din vechea Roma. 2. carte de joc pe care este insemnat un singur punct, socotita de obicei ca avand valoarea cea mai mare. 3. (Fig.) Persoana care stapaneste foarte bine cunostintele dintr-un domeniu oarecare sau care se distinge in mod special intr-o meserie. [< fr. as, it. asso, lat. as – moneda].

DIPLOMATICA¹ s.f. Disciplina auxiliara a istoriei care se ocupa cu cercetarea vechilor diplome, carti si altor documente oficiale. [Gen. -cii. / < fr. diplomatique].

CINTAREA CINTARILOR, carte a „vechiului Testament”. Alcatuita din poemele nuptiale de o rara frumusete, scrise in sec. 5 i. Hr. si atribuite regelui Solomon, care a trait insa in sec. 10 i. Hr. Exegetii ii confera un sens alegoric.

calvinizm n. Doctrina religioasa a lui Calvin. – Calvinizmu e o secta religioasa care se distinge pin [!] originea democratica pe care o atribue autoritatii religioase. El suprima crucea, sfintii, moastele, icoanele, traditiunea si liberu arbitriu si admite numai dogma predestinatiunii, botezu si impartasirea. Calvinistii au fost numiti in Francia hughenoti. Aceasta secta e raspindita pin [!] Elvetia, Olanda, Scotia si Ungaria. Exista pin [!] Romania sate numite Calvini, proba ca odinioara au fost locuite de Unguri calvinisti. Calvin e autoru Institutiunii Crestinesti, o foarte insemnata carte a vechii literaturi franceze.

IONA (sec. 8 i. Hr.), profet evreu. A predicat la Ninive. Potrivit „vechiului Testament” a fost inghitit de un chit (balena), din pantecele caruia a iesit teafar dupa trei zile. Praznuit la 21 sept. ♦ carte a „vechiului Testament” (4 cap.), care figureaza printre cartile profetice.

CRONICI, carti din „vechiul Testament”, scrise in ebraica, in jurul anului 300 i. Hr. Impreuna cu Ezdra si Nehemia, de catre acelasi autor numit Cronist. Ele descriu istoria poporului evreu de la inceputuri pina la cucerirea Ierusalimului in anul 587 i. Hr.

PALIE, palii, s. f. (Inv.) carte care contine vechiul Testament [Acc. si: palie] – Din ngr. palea.

FACERE, faceri, s. f. Actiunea de a (se) face si rezultatul ei. ◊ Facere de bine = binefacere. ♦ (In credintele religioase) Creare a lumii de catre Dumnezeu. ◊ Facerea sau cartea facerii = cartea intai din vechiul Testament; geneza. ♦ Construire, zidire. ♦ Nastere. – V. face.

CODICE, codice, s. n. 1. Reunire de table cerate, reprezentand cea mai veche forma de carte la romani. 2. Culegere (manuscrisa) de legi, de documente medievale sau, p. ext. de orice texte vechi (medievale), de obicei cu continut variat [Var.: codex, codexuri, s. n.] – Din lat. codex, -icis.

RUBRICA, rubrici, s. f. 1. Despartitura (verticala sau orizontala), cuprinzand una sau mai multe coloane, intr-un registru, formular, grafic etc. 2. Spatiu rezervat (permanent) intr-o publicatie periodica pentru articole dintr-un anumit domeniu. 3. (Inv.) Titlu de pagina sau capitol care, in vechile manuscrise si carti, se scria cu rosu. – Din fr. rubrique, lat. rubrica.

PALIE ~i f. inv. carte care contine vechiul Testament. /<ngr. palaia

CODICE s. n. 1. ansamblu de table cerate, cea mai veche forma de carte la romani. 2. culegere de texte vechi, in manuscrise; codex. (< lat. codex, -icis)

DIPLOMATIC, -A I. adj. 1. referitor la diplomatie, de diplomat. ♦ corp ~ = totalitatea ambasadorilor, ministrilor si reprezentantilor straini care se afla in capitala unui stat. 2. abil, calculat. II. s. f. 1. disciplina a istoriei care se ocupa cu cercetarea vechilor diplome, a cartilor si a altor documente oficiale. 2. diplomatie (1). (< fr. diplomatique, lat. diplomaticus, /II, 2/ germ. Diplomatik)

REGI, doua carti canonice din „vechiul Testament”, tratand istoria regilor de la sfarsitul domniei lui David (965 i. Hr.) si urcarea pe tron a lui Solomon (c. 965 i. Hr.) pana la decaderea statului Iudeu (586 i. Hr.).

SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Functionar inferior avand atributii de contabil si de copist. 2. Persoana care redacta sau copia acte. 3. Scriitor sau gazetar fara valoare, de obicei aservit unui partid politic. 4. Carturar la vechii evrei care talmacea cartile lui Moise si interpreta poporului normele juridice. – Din fr. scribe, lat. scriba.

HERMENEUTICA s.f. Disciplina (considerata si arta) care se ocupa cu intelegerea si interpretarea monumentelor, cartilor si a textelor vechi. ♦ Teorie a interpretarii semnelor ca elemente simbolice ale unei culturi. [Var. ermeneutica s.f. / < fr. hermeneutique, cf. gr. hermeneutike < hermeneuein – a interpreta, hermeneus – interpret].

IOV (in „vechiul Testament”), personaj biblic („cartea lui Iov”). Simbol al tariei credintei si al resemnarii in fata celor mai grele incercari. Praznuit la 6 mai.

TALMUD ~uri n. (in religia mozaica) carte care contine interpretarea dogmatica a Ve-chiului Testament. /<fr. Talmud

TALMUD s.n. carte care contine interpretarea scolastica a vechiului Testament, sub raport religios, legislativ, literar si istoric, in spiritul preceptelor religiei mozaice. [Cf. fr. Talmud, ebr. talmud – invatatura].

TALMUD s. n. carte care contine interpretarea scolastica a vechiului Testament sub raport religios, legislativ, literar si istoric, in spiritul preceptelor religiei mozaice. (< fr. Talmud)

BIBLIE ~i f. 1) Scriere bisericeasca care cuprinde vechiul si Noul Testament; Sfanta Scriptura. 2) fig. carte voluminoasa. 3) fig. carte fundamentala (a unei literaturi, stiinte, organizatii etc.). [Art. biblia; G.-D. bibliei; Sil. -li-e] /<lat. biblia

INFERN s.n. (Liv.) 1. Iad. 2. Locas subpamantean unde cei vechi credeau ca raman sufletele mortilor. 3. Colectie de carti licentioase, formand in bibliotecile mari o sectie aparte unde accesul este limitat. 4. (Fig.) Loc de dezordine si de confuzie. [Pl. (rar) -nuri, -ne. / < lat. infernus, cf. it. inferno].

BIBLIA, colectie a cartilor sfinte de la „cartea Facerii” pina la „Apocalipsa”. carte sacra a crestinismului, B. are doua parti: „vechiul Testament” (redactat intre sec. 13-2 i. Hr., acceptat si de mozaici) si „Noul Testament” (sec. 1-4 d. Hr.). Continutul, eterogen, cuprinde mituri, doctrina religioasa, texte ritualice si magice, rugaciuni, adevarul lui Dumnezeu despre creatie si mintuire, eseuri filozofice, meditatii si coduri de morala practica, folclor. literatura in proza si versuri, coduri juridice, sfaturi medicale, agricole si gospodaresti etc., apartinind unui numar mare de autori. B. este cea mai raspindita carte din lume, fiind tradusa acum in c. 1.800 de limbi. V. Septuaginta, Vulgata, Biblia de la Bucuresti, Palia de la Orastie.

BIBLIE, biblii, s. f. carte sacra a mozaismului si a crestinismului, alcatuita din vechiul Testament si din Noul Testament, acesta din urma fiind recunoscut numai de crestini. ♦ Fig. carte voluminoasa. ♦ Fig. carte fundamentala a unei literaturi, a unei stiinte. – Din lat. biblia.

SLAV, -A, slavi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Rusiei, Ucrainei, Bielorusiei, Poloniei, Bulgariei, Cehiei, Slovaciei, Serbiei etc. sau care este originara de acolo; slavon (1); (la m. pl.) popor care locuieste in aceste state. 2. Adj. Care apartine slavilor (1), care se refera la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slava (si substativat, f.) = a) limba slavona; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; in sintagma) Slava veche (bisericeasca) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cartile grecesti de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave.

AVESTIC, -A adj. referitor la Avesta. ♦ limba ~a (si s.f.) = limba veche iraniana, derivata din zenda, in care sunt scrise cartile Avestei. (< fr. avestique)

CANDREA I. Aurel (1872-1950, n. Bucuresti), lingvist si filolog roman. Prof. univ. la Bucuresti. Autor, impreuna cu O. Densusianu. al „Dictionarului etimologic al limbii romane. Elementele latine” si, cu Gh. Adamescu, al „Dictionarului enciclopedic ilustrat <cartea Romaneasca>”. Studii de dialectologie, de lexicologie, de limba veche romana („Psaltirea Scheiana comparata cu celelalte psaltiri din sec. XVI-XVII traduse din slavoneste”) si de folclor.

SOFONIE (SOFONIA, TEFANIA), profet evreu al „vechiului Testament” din timpul regelui Iudeei Iosia (640-609 i. Hr.). cartea, cu acelasi nume, care-i contine mesajul, vesteste ziua lui Iahve, o catastrofa de va lovi toate neamurile, inclusiv pe iudei, vinovati de orgoliu si revolta.

CUPRINDE vb. 1. v. imbratisa. 2. a apuca. (L-a ~ in brate.) 3. v. contine. 4. a include, a ingloba. (vechea Galie ~ si Belgia de astazi.) 5. a avea, a contine. (cartea ~ ilustratii.) 6. v. contine. 7. (MAT.) a intra, a merge. (4 in 8 se ~ de doua ori.) 8. (pop.) a lua. (Vasul ~ 4 litri.) 9. v. incapea. (Haina nu-l mai ~.) 10. a prinde, a vedea, (fig.) a imbratisa. (Cat ~ cu ochii, cu privirea.) 11. v. coplesi. 12. v. razbi. 13. a(-l) coplesi, a(-l) razbi, (inv.) a(-l) razbate. (L-a ~ setea.) 14. a-l apuca, a-i veni. (L-a ~ ameteala.) 15. v. trece.

faraon (-ni), s. m. – 1. Titlu purtat de vechii regi ai Egiptului. – 2. Tigan. – 3. Nume al unui joc de carti. Gr. φαραῶ, prin intermediul sl. faraonu, si modern din fr. pharaon (Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 370). Explicatia sensului 2 este aceeasi cu a cuvintului tigan; cu sensul 3 are pl. faraoane. – Der. faraoana, s. f. (tiganca); faraonit, s. m. (inv., egiptean).

HRISOV ~oave n. 1) (in Moldova medievala) carte domneasca prin care se recunostea un drept sau un privilegiu. 2) Document vechi; gramota. /<ngr. hrisovuilon

TALMUD, talmuduri, s. n. carte religioasa la evrei, care contine un comentariu si o dezvoltare dogmatica a vechiului testament sub raport religios, legislativ, literar si istoric. – Din fr. Talmud.

SLAVA¹ ~e f. mai ales art. : ~a veche limba literara scrisa a slavilor (sec. IX-XI), formata pe baza traducerilor din cartile grecesti de cult. /<fr. slave

PARIMIAR, parimiare, s. n. carte bisericeasca in care sunt cuprinse (fragmente din) proverbele lui Solomon si alte fragmente din vechiul Testament; parimie (2). [Pr.: -mi-ar. – Var.: paremiar s. n.] – Parimie + suf. -ar.

PSALTIRE, psaltiri, s. f. carte bisericeasca de ritual care cuprinde cei 151 de psalmi atribuiti regelui David si care face parte din vechiul Testament. [Var.: saltire s. f.] – Din sl. psaltyrĩ.

FARAON, faraoni, s. m. 1. Titlu pe care il purtau vechii regi ai Egiptului; persoana care avea acest titlu. ♦ (Fam., ir. sau glumet) Tigan. 2. (Inv.) Numele unui joc de carti. – Din fr. pharaon.

BIBLIOGRAFIE, bibliografii, s. f. 1. Lista a scrierilor referitoare la o problema; insirare a operelor unui autor, cu indicarea diferitelor editii; totalitatea lucrarilor scrise asupra unei anumite probleme. ◊ Bibliografie critica = bibliografie care contine aprecieri critice asupra scrierilor insirate. 2. carte care cuprinde repertorii bibliografice. ♦ Lista a tipariturilor recent aparute. 3. Stiinta care se ocupa de probleme legate de tiparituri (vechi). 4. Material informativ asupra unei probleme. [Pr.: -bli-o] – Fr. bibliographie (<gr.).

APOSTOLUL (sau FAPTELELE APOSTOLILOR), carte cuprinsa in „Noul Testament”, in continuarea „Evangheliilor”, continind relatarea originilor crestinismului, prin activitatea apostolilor, dupa rastignirea lui Iisus Hristos. Cea mai veche traducere romaneasca manuscrisa se afla in „Codicele Voronetean”.

SAMUEL (sec. 11 i.Hr), profet si ultimul „judecator” al Israelului. Fiu al lui Elcana si al Anei, nascut la rugaciunea mamei sale. Potrivit „vechiului Testament”, a avut un rol determinant in instituirea Regatului iudeo-israelit. L-a uns rege intai pe Saul, apoi pe David. Cartile lui S.; v. Regi.

SUBSOL, subsoluri, s. n. 1. Partea de pamant aflata sub suprafata solului; totalitatea formatiilor geologice mai vechi decat patura actuala de sol. 2. Totalitatea incaperilor dintr-o cladire situate, total sau partial, sub nivelul solului. 3. Loc in partea de jos a paginilor unei carti, a unui periodic, rezervat notelor explicative; p. ext. nota explicativa data in acest spatiu. ♦ Partea de jos a unei pagini de ziar, de periodic, de obicei despartita de restul paginii printr-o linie orizontala, unde se publica, adesea pe toata lungimea foii, recenzii, articole cu subiect literar, stiintific etc. – Sub¹- + sol (dupa fr. sous-sol).

NOU³ noua (noi) (in opozitie cu vechi) 1) Care este facut de curand; care exista de putin timp; proaspat; recent. ◊ ~-nout absolut nou. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anului in curs. Paine noua. 3) si fig. Care exista de putin timp; recent. carte noua. ◊ Luna noua a) luna in faza ei initiala, in forma de secera subtire; b) timpul cat dureaza aceasta faza. (Copil) ~-nascut (copil) care s-a nascut de curand. Ce mai (e) ~? ce noutati mai sunt? Nimic ~ nici un fel de noutati. 4) (despre persoane) Care a venit undeva de curand (si este inca necunoscut sau putin cunoscut). 5) Care nu a fost cunoscut mai inainte. Metoda noua. 6) Care difera (in mod esential) de ceea ce a fost in trecut. Vremuri noi. 7) Care tine de timpurile noastre; propriu timpului prezent sau trecutului apropiat; modern; contemporan. Tehnica noua. 8) (inaintea unui substantiv) Care prin calitatile sale aminteste de cineva (sau de ceva). ~l Orfeu. 9) Care se adauga la cele de mai inainte. Forte noi. /<lat. novus

CAZANIA LUI VARLAAM (carte ROMANEASCA DE INVATATURA), carte de cult, cuprinzand evangheliile, citeva legende hagiografice si primele incercari de versificare in limba romana (un imn de lauda domnitorului si doua imnuri religioase). Tiparita de mitropolitul Varlaam la Iasi in 1643. Monument de limba romaneasca veche.

alb, -a adj. (lat. albus). De coloarea [!] zapezii sau laptelui. Fig. Inocent: alb ca zapada. S. m. Om de rasa alba. Adept al partidului conservator (dupa crinu alb, care era emblema Bourbonilor), in opoz. cu ros, liberal. S. n., pl. uri. Coloarea alba. Spatiu liber pe o pagina. Arme albe, arme care taie sau impung (nu arme de foc). Bani albi (p. zile negre), bani in general (pin [!] aluz. la argint). Noapte alba, noapte nedormita. Saptamina alba sau a brinzei, cea din aintea [!] postului mare, cind se maninca lapte, brinza, oua. Versuri albe, versuri fara rima. A da carta cuiva, a-i da puteri depline sa faca ce vrea. Polita in alb, polita fara data scadentei. A fi vazut albu' n capistere (adica faina), a te fi asigurat de dobindirea unui lucru. A intrat alba' n sat, a intrat aurora' n sat, s' a luminat de ziua. Tot alba' n doi bani, tot vechea poveste (iapa cea alba vinduta pe doi bani). A fi ros (ori mincat) ca alba de ham, a fi ros de nevoi, a fi plictisit de o treaba. Albu ochiului, scleorotica. Alb de argint ori de plumb, cerusa. Alb de balena, s*********a. Alb de Spania, creta friabila.