CORAN s.n. Cartea care contine invataturile profetului Mahomed, socotita drept carte sfanta la musulmani. [Cf. fr. Coran, it. corano, germ. Koran < ar. qur'an – carte].

SUNNA s.f. 1. Una dintre cartile sfinte ale mahomedanilor. 2. Transmiterea conversatiilor, comportarii, faptelor si explicatiilor profetului Mahomed Coranului asa cum au fost ele redactate in cele sase culegeri hadith (2.) canonice. (cf. fr. sunna < ar. sunnah) [def. 1. MDN, 2. Brockhaus]

SUNNA f. (in islamism) carte sfanta, care explica si intregeste Coranul. /<fr. sunna

VEDIC, -A adj. Referitor la cartile de imnuri religioase indice, numite Vede. [< fr. vedique, cf. Veda – numele cartilor sfinte ale brahmanilor].

SUNNA s.f. (Rel.) Una dintre cartile sfinte ale mahomedanilor. [< fr., it. sunna, cf. ar. sunnah – traditie].

CORAN s. n. cartea sfanta la musulmani, care contine invataturile profetului Mahomed. (< fr. Coran, germ. Koran)

EVANGHELIZATOR s. m. predicator al cartilor sfinte. (< fr. evangelisateur)

SUNNA s. f. una dintre cartile sfinte ale mahomedanilor. (< fr. sunna)

BIBLIA, colectie a cartilor sfinte de la „cartea Facerii” pina la „Apocalipsa”. carte sacra a crestinismului, B. are doua parti: „Vechiul Testament” (redactat intre sec. 13-2 i. Hr., acceptat si de mozaici) si „Noul Testament” (sec. 1-4 d. Hr.). Continutul, eterogen, cuprinde mituri, doctrina religioasa, texte ritualice si magice, rugaciuni, adevarul lui Dumnezeu despre creatie si mintuire, eseuri filozofice, meditatii si coduri de morala practica, folclor. literatura in proza si versuri, coduri juridice, sfaturi medicale, agricole si gospodaresti etc., apartinind unui numar mare de autori. B. este cea mai raspindita carte din lume, fiind tradusa acum in c. 1.800 de limbi. V. Septuaginta, Vulgata, Biblia de la Bucuresti, Palia de la Orastie.

biblie f. (vgr. biblos, carte [carte pin excelenta], dim. biblion, pl. biblia). Colectiune de carti sfinte (sfinta scriptura) care cuprinde Testamentu Vechi si Nou. Cel vechi cuprinde trei grupe de carti (Pentateucu, Profetii, Agiografii), relative la religiunea, istoria si institutiunile si obiceiurile Jidanilor. Cel nou contine cele patru Evanghelii, Faptele Apostolilor, Epistolele si Apocalipsu; el a fost scris intii pe greceste, afara de Evanghelia lui Matei, care a fost pe limba ebraica. Supt Ptalemeu Filadelfu, Testamentu Vechi a fost tradus pe greceste de 72 de Jidani invatati; traducerea lor e cunoscuta supt numele de Septuaginta. In secolul IV, Biblia intreaga a fost tradusa pe latineste de Sfintu Ieronim; aceasta traducere, singura admisa in biserica catolica, se numeste Vulgata, iar pe romaneste s’a tradus la 1688 din ordinu domnului Serban Cantacuzino. Traducerea numita Septuaginta are mai multe opere considerate de Jidani ca apocrife, intre altele cele cinci carti ale Macabeilor, din care cele doua dintii is admise de biserica catolica ca autentice. Se numeste exegeza biblica studiu Bibliii din punctu de vedere al interpretarii intelesului. Fig. cartea cea mai insemnata a unei literaturi.

CANON s. n. 1. norma, regula fundamentala. ◊ (arte) regula fixa care stabileste proportia diferitelor parti ale corpului. 2. compozitie polifonica in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa fiecare aceeasi melodie; imitatie (2). 3. caracter de litera de 36 puncte tipografice. 4. ansamblul cartilor considerate sfinte; parte a ceremonialului de liturghie. (< fr. canon, germ. Kanon)

BISERICESC adj. (BIS.) 1. ecleziastic, religios, spiritual, (inv.) religionar. (Dogme ~esti.) 2. religios, sfant, (pop.) sant. (carte ~easca.) 3. v. divin. 4. v. duhovnicesc.

RELIGIOS adj. 1. v. bisericesc. 2. bisericesc, sfant, (pop.) sant. (carte ~oasa.) 3. bisericesc, divin. (Seviciu ~.) 4. bisericesc, v. duhovnicesc. 5. v. credincios.

BIBLIE ~i f. 1) Scriere bisericeasca care cuprinde Vechiul si Noul Testament; sfanta Scriptura. 2) fig. carte voluminoasa. 3) fig. carte fundamentala (a unei literaturi, stiinte, organizatii etc.). [Art. biblia; G.-D. bibliei; Sil. -li-e] /<lat. biblia

pateric (paterice), s. n. – cartea cu vietile sfintilor parinti. Mgr. πατεριϰόν, partial prin sl. pateriku. Cf. paterita (mr., megl. patarita), s. f. (cirja de prelat), din ngr. πατερίτσα, cf. bg., rus. paterica, sb. pȁtarica (Vasmer, Gr., 112).

prolog, proloage, s.n. (inv.) carte care cuprinde vietile sfintilor; prologar; biografia unui sfant.

ATTAR (Farid ad-Din), poet persan (c. 1119-c. 1190 sau 1220). Scrieri mistice („cartea tainelor”), povestiri geografice („Memorialul Sfintilor”) si alegorice („Limba pasarilor”).

SINAXAR sinaxare, s. n. carte care cuprinde pe scurt vietile sfintilor. ♦ Calendar crestin in care apar inregistrate numele sfintilor (pe zile). – Din ngr. sinaxari(on).

tvetoslav s.n. (inv.) carte bisericeasca avand slujba sarbatorilor si sfintilor de peste an; praznicer.

SINAXAR ~e n. 1) carte religioasa care descrie pe scurt vietile sfintilor. 2) (in biserica crestina) Calendar in care sunt fixate numele sfintilor dupa zilele anului. /<ngr. sinaxarion

antologhion s.n. (inv.) carte religioasa cuprinzand slujbele praznicelor si ale sfintilor de peste an

doxastar s.n. (inv.) carte de rugaciuni cuprinzand doxologiile (cantari inchinate sfintei treimi).

MINOLOGHIU s. n. carte bisericeasca care cuprinde numele si vietile sfintilor pe zile si pe luni. – Ngr. menologion.

MINOLOGHION, minologhioane, s. n. carte bisericeasca ortodoxa care cuprinde numele si vietile sfintilor, pe zile si pe luni. [Pr.: -ghi-on] – Din ngr. minologhion.

PARACLIS, paraclise, s. n. 1. Capela construita alaturi de o biserica, intr-un cimitir, in interiorul unei cladiri etc. 2. (In religia crestina ortodoxa) Slujba religioasa de lauda si de invocare a Fecioarei Maria, a lui Isus sau a unui sfant; rugaciunea inchinata unuia dintre acestia; p. ext. carte care cuprinde astfel de rugaciuni. [Pl. si: paraclisuri] – Din sl. paraklistu.

ZBORNIC, zbornice, s. n. (Inv.) carte cuprinzand o culegere din vietile si invataturile sfintilor sau texte de literatura populara. – Bg. sbornik.

antologhion n. (ngr. anthologion). carte bisericeasca care cuprinde serviciu praznicelor si al sfintilor de peste an.

SFANT adj., s. 1. adj. (BIS.) ceresc, divin, dumnezeiesc, (livr.) celest, (rar) indumnezeit, zeiesc, (pop.) sant, (inv.) minunat, preainalt. (Pronia ~.) 2. adj. (BIS.) (inv. si pop.) sant. (~ul duh.) 3. s. (BIS.) sfanta treime = trinitate, (pop.) troita. 4. s., adj. (BIS.) (pop.) sant, (inv.) preacuvios, preafericit, preapodobnic, (latinism inv.) sanct. (~ul Gheorghe.) 5. s. v. Maica Domnului. 6. s. (mai ales la pl.) v. mucenic. 7. s. sfantul parinte v. papa. 8. adj. (BIS.) bisericesc, religios, (pop.) sant. (carte ~.) 9. adj. (BIS.) sacru, (livr.) sacrat, sacrosanct. (Scripturile ~.) 10. s. (BIS.) sfanta scriptura = biblie, scriptura. 11. adj. divin, sacramental, sacru. (Lucrurile ~.) 12. s. (BIS.) sfanta sfintelor = sanctuar. (~ la iudei.) 13. adj. v. sacru. 14. adj. sacru, solemn. (Un juramant ~.) 15. adj. v. inviolabil. 16. adj. desavarsit, perfect. (~ nevinovatie!)

TRIPTIC s. n. 1. (ant.) ansamblu de trei tablite prinse intre ele cu balamale, care se inchideau ca o carte. ◊ tablou din trei parti prinse cu balamale pe care sunt pictati sfinti sau sunt scrise numele donatorilor etc. 2. document din trei foi cuprinzand aceleasi indicatii, care ofera posibilitatea de a se face mai multe calatorii intr-o tara straina. 3. (fig.) ansamblu din trei parti distinctive. (< fr. triptyque)

TORA s.f. a. Nume dat de evrei legii lui Moise si Pentateuhului care o contine. b. 1. Cele cinci carti ale lui Moise, care constituie Pentateuhul. 2. Ansamblul legilor si judecatilor continute in scriptura evreiasca, in celelalte scrieri sfinte si in traditia orala. 3. Sul de piele sau pergament al Pentateuhului, folosit in sinagoga la slujbele religioase. (cf. fr. thora, tora(h), engl. torah < ebr. bibl. tōrāh = indrumare, invatatura, doctrina; lege, legea lui Moise, Pentateuh < hōrāh = a arata, a indica; a conduce, a instrui, a invata (pe cineva); forma factitiva (hiphil) din yārāh = a arunca, a azvarli) [def. b. MW, et. TLF]

TRIPTIC s.n. (Ant.) Trei tablite prinse intre ele cu balamale, care se inchideau ca o carte. ♦ Tablou format din trei parti prinse cu balamale (cele laterale inchizandu-se peste cea din mijloc), pe care sunt pictati sfinti sau sunt scrise, ca intr-un pomelnic, numele donatorilor etc. ♦ (Fig.) Trei idei, puncte sau articole ale uneia si aceleiasi teorii, dogme etc. [Pl. -ce, -curi. / cf. fr. triptyque, gr. triptychos].

calvinizm n. Doctrina religioasa a lui Calvin. – Calvinizmu e o secta religioasa care se distinge pin [!] originea democratica pe care o atribue autoritatii religioase. El suprima crucea, sfintii, moastele, icoanele, traditiunea si liberu arbitriu si admite numai dogma predestinatiunii, botezu si impartasirea. Calvinistii au fost numiti in Francia hughenoti. Aceasta secta e raspindita pin [!] Elvetia, Olanda, Scotia si Ungaria. Exista pin [!] Romania sate numite Calvini, proba ca odinioara au fost locuite de Unguri calvinisti. Calvin e autoru Institutiunii Crestinesti, o foarte insemnata carte a vechii literaturi franceze.

biblioteca f., pl. i (vgr. bibliotheke, d. biblion, carte, si theke, dulap. V. teaca). Colectiune de carti si manuscripte. Locu unde-s asezate. Dulap de carti. Fig. E o biblioteca vie, e un om erudit. – In vechime, era celebra biblioteca din Alexandria Egiptului, care cuprindea 700.000 de volume si a fost arsa de califu Omar. Astazi, is insemnate: la Paris, Biblioteca Nationala, a Arsenalului, a Camerei Deputatilor, Mazarina si a Sfintei Genoveva; in Germania, La lipsca, Drezda si Munchen; in Anglia, a Muzeului Britanic (British Museum) si Bodleiana din Oxford; in Spania, a Escorialului; in Italia, a Vaticanului, Ambroziana din Milano si Laurentiana din Florenta.