VERDE³ n. Culoare a spectrului luminii, situata intre albastru si galben. ◊ De ~ a) carte marcata cu un semn in forma de frunza de culoare neagra; b) cu ochii verzi si cu parul negru. /<lat. vir[i]dis

TREI¹ num. card. 1) Doi plus unu. ~ carti. ◊ In doi timpi si ~ miscari foarte repede. ~ frati planta erbacee cu flori din cinci petale, galbene, placut mirositoare. 2) (cu valoare de num. ord.) Al treilea; a treia. /<lat. tres

CULOARE ~ori f. 1) Totalitate a radiatiilor luminoase de diferite frecvente, pe care le reflecta corpurile si care creeaza asupra ochiului o senzatie vizuala specifica. ◊ De ~ care apartine rasei negre sau galbene. 2) Substanta folosita in arta vopsitului sau in pictura; colorant. 3) Fiecare dintre cele patru categorii in care se impart cartile de joc. [G.-D. culorii; Sil. -loa-re] /<lat. color, ~oris, fr. couleur

CRAITA, craite, s. f. I. 1. Nume dat la doua specii de plante erbacee din familia compozitelor, cu tulpina puternica si ramificata, cu frunze opuse, penat-divizate si cu flori galbene-portocalii, cu miros patrunzator; vazdoaga, ochesele (Tagetes e****a si patula). 2. Varietate de ciuperca comestibila, a carei palarie este purpurie pe deasupra, iar pe dedesubt galbena-aurie. II. (La pl., art.) Dans popular romanesc cu miscare vioaie, raspandit in Oltenia; melodie dupa care se executa acest dans. III. (Rar; la jocul de carti) Dama. [Var.: creita s. f.] – Crai + suf. -ita.

LAMAISM (‹ fr.) s. n. Varianta a budismului mahayana, raspandita printre tibetani, mongoli, kalmici si tuvini, conform careia scopul suprem al existentei este mantuirea pe calea desavarsirii spirituale. Fundata in forma actuala de bTsong-Ka pa (1357-1419), care a creat secta gelugspa sau „tichiile galbene”, simplificand cultul si introducand in Tibet o teocratie monahala. Kaganul mongol Altan Sutu (1507-1583) acorda, in 1578, lui b-Sod-nams rgya-mtsho, al treilea conducator al sectei dGe-lugs-pa, titlul de Dalai Lama, facand din l. religia oficiala. L. tibetan poseda si o „carte a mortilor”, care, conform traditiei, a fost dictata, succesiv, de diversi lama propriilor discipoli.

CULOARE s.f. 1. Senzatie, impresie produsa asupra ochiului omenesc de radiatiile luminoase de diferite frecvente; (curent) aspectul colorat al corpurilor; fata. ◊ (Despre oameni) De culoare = care are pigmentatia neagra, galbena etc. ♦ (Fig.) Opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. Nuanta, ton. ♦ Fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locala = reproducere exacta a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei tari, ale unei epoci etc. 3. Materie, substanta coloranta; vopsea. 4. Fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cartilor de joc (pica, trefla, carou si cupa). [Pron. cu-loa-, var. coloare s.f. / < lat. color, cf. fr. couleur].

CULOARE s. f. 1. senzatie, impresie produsa asupra ochiului omenesc de radiatiile luminoase de diferite frecvente; aspectul colorat al corpurilor. ♦ ~ calda = culoare aflata in prima jumatate a domeniului radiatiilor luminoase (spre infrarosu). ~ rece – culoare din cea de-a doua jumatate a domeniului radiatiilor luminoase (spre ultraviolet); ~ fundamentala = fiecare dintre culorile (rosu, galben, albastru) care nu pot fi obtinute prin amestecul altor culori; de ~ = (despre oameni) cu pigmentatie neagra, galbena etc. ◊ (fig.) opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. nuanta, ton. ◊ fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ♦ ~ locala = reproducere exacta, intr-o opera literara, a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei tari, epoci etc. 3. materie, substanta coloranta; vopsea. 4. fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cartilor de joc (pica, trefla, caro si cupa). (< fr. couleur, lat. color)