GAITA¹, gaite, s. f. 1. Pasare inrudita cu corbul, de marimea unei ciori, cu penajul brun-roscat, cu dungi albastre si negre pe aripi, cu coada neagra, care poate imita sunetele scoase de alte pasari (Garrulus glandarius). ◊ Gaita de munte = alunar. 2. Epitet dat unei persoane care vorbeste mult si fara rost. [Pr.: ga-i-] – Cf. bg., scr. galica.

GURALIV, -A, guralivi, -e, adj., s. m. si f. (Om) care vorbeste mult, intruna; limbut, vorbaret. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (dupa gura).

HANTA, hante, s. f. (Reg.) 1. Obiect de imbracaminte uzat, zdrentuit, de proasta calitate. 2. Fig. Gura (care vorbeste mult si fara rost). ◊ Expr. Bun de hanta = flecar, vorbaret, guraliv. – Cf. ucr. banca „martoaga”.

TARCA, tarci, s. f. 1. (Ornit.) Cotofana. ◊ Expr. A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) tarca = a fi limbut, a vorbi mult si fara rost. A sta ca tarca in par = a fi gata de plecare. 2. Fig. (Depr.) Gura (considerata ca organ al vorbirii). 3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbeste mult. – Din magh. szarka.

CLANTAU, clantai, s. m. Om care vorbeste mult (si adesea pe ton impulsiv, agresiv). ♦ (Peior.) Avocat. – Clanta + suf. -au.

CLANTA, clante, s. f. 1. Maner metalic montat la broasca usii sau a portii, care prin apasare, face sa functioneze mecanismul de inchidere si de deschidere al acestora; clampa. 2. Fig. (Peior. si fam.) Gura. ◊ Expr. A(-i) da cu clanta = a vorbi mult, intruna (si despre lucruri marunte). Rau (sau bun) de clanta, se spune despre un om care vorbeste mult (si inutil) sau despre un om certaret. A se lua (cu cineva) la clanta = a se certa (cu cineva). Tine-ti clanta! sau taca-ti clanta! = nu mai vorbi! taci!; – Cf. clant.

PANGLICAR, panglicari, s. m. Artist (de circ) care face scamatorii cu panglici. ♦ Epitet dat unui sarlatan, unui escroc, precum si unei persoane care vorbeste mult si nu la obiect. – Panglica + suf. -ar.

LIMBUT, -A, limbuti, -te, adj., s. m. si f. (Om) care vorbeste mult (si fara rost); vorbaret, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (dupa limba).

FOFELNITA ~e f. 1) Parte a vartelnitei constand din doua brate incrucisate, pe care se pun cele patru fofeze. 2) Limba melitei. 3) fig. Gura care vorbeste mult. /fof[eaza] + suf. ~el + suf. ~nita

GAITA ~e f. 1) Pasare sedentara de talie medie, cu penaj pestrit, viu colorat, care poate imita sunetele scoase de alte pasari. ◊ ~ de munte pasare de munte sedentara, cu cioc putin incovoiat spre varf, cu coada lunga si cu penaj negru (care se hraneste cu alune, ghinda, seminte de conifere etc.); alunar; nucar. 2) fig. fam. Persoana, mai ales femeie, care vorbeste mult si fara rost. [Sil. ga-i-] /Din gaie

PERORANT, -A s.m. si f. (Rar) Cel care vorbeste mult; amator de discursuri. [< perora].

fleroos, -oasa, adj. (reg.) care vorbeste mult; limbut.

cit interj. – Se foloseste pentru a speria pisicile. Creatie expresiva. Der. citii, vb. (a speria pisica); cit-mit, s. m. (obicei popular din joia din Saptamina Mare). De aceeasi origine este cata, interj. care imita strigatul cotofanei, de unde cata-cata, interj. care exprima vocea unei femei vorbarete, si cata, s. f. (gaita, femeie care vorbeste mult); catai, vb. (a cirii, a flecari), pe care Cihac il pune in legatura cu sb., cr. kvocati, sl., ceh. kvokati „a cirii”.

PERORANT, -A s. m. f. cel care vorbeste mult; amator de discursuri. (< perora + -ant)

VERBALIST, -A I. adj. care prezinta verbalism. II. s. m. f. cel care vorbeste multe si de toate. (< germ. verbalist, /II/ Verbalist)

BLESTI, blestesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A rasufla (greu), a-si trage (cu greu) rasuflarea. 2. A ingaima, a vorbi (greu). ♦ Tranz. si refl. A (se) molesi, a (se) inmuia, a slabi; a (se) pleosti. 3. A vorbi mult; a flecari, a trancani. – Cf. sl. blensti, scr. blestiti.

CLABUC, clabuci, s. m. 1. Spuma facuta de sapunul amestecat cu apa. ♦ Spuma care apare la suprafata unor lichide cand sunt agitate, cand fierb sau cand fermenteaza. 2. Saliva spumoasa, albicioasa (si cu basici). ◊ Expr. A face clabuci la gura = A vorbi mult si cu furie. 3. Sudoare spumoasa pe care o fac animalele, mai ales caii, din pricina efortului si a caldurii. 4. (Rar, la pl.) Rotocoale de fum sau de aburi. – Din bg. klabuk, scr. klobuk.

HODOROGI, hodorogesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, mai ales despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) in mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobaind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare si fara rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se darapana, a se harbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se subrezi, a se ramoli de boala sau de batranete. – Din hodorog¹.

ZAGRAI, zagraiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A vorbi mult, a trancani, a palavragi. – Za- + grai.

VORBARET, -EATA, vorbareti, -e, adj. (Adesea substantivat) Caruia ii place sa vorbeasca mult; guraliv, limbut, vorbar. ♦ Fig. Expresiv. – vorbi + suf. -aret.

TOCA, toc, vb. I. 1. Tranz. A taia in bucati foarte marunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fara chibzuiala, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruina, obligandu-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva sa saraceasca. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocani, a lovi. ♦ Fig. A flecari, a sporovai. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu acelasi lucru, a bate pe cineva la cap cu acelasi lucru, a plictisi. A toca la verzi si uscate sau a toca cate-n luna si-n soare = a vorbi mult si fara rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toaca = foarte departe. ♦ (Despre o arma) A bubui la intervale dese; a pacani. ♦ (Despre pasari) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. – Din lat. *toccare.

PAPAGAL, papagali, s. m. 1. Nume dat mai multor pasari tropicale cataratoare, cu ciocul mare si incovoiat, cu pene felurit si viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. ◊ Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (si convingator), a fi bun de gura. ◊ Compus: papagal-tiganesc = stancuta: papagal-de-brazi = forfecuta. ♦ Epitet dat unei persoane care repeta mecanic parerile sau cuvintele altuia. ♦ Fig. (Fam. si peior.) Gura (ca organ al vorbirii). 2. Cleste cu dinti, folosit la lucrarile de montare sau de reparare a tevilor. – Din ngr. pap(p)aghal(l)os, it. pappagallo.

PALAVRAGI, palavragesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fara importanta, a vorbi mult si fara rost; a flecari, a trancani. [Var.: palavragi vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

PERORA, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton insufletit si emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a sustine cu inflacarare o problema, o teza etc. – Din fr. perorer.

PRAFTORITA, praftorite, s. f. Pamatuf din par, din zdrente, din fasii de rafie etc., fixat intr-o coada lunga, folosit pentru a scoate spuza din cuptorul de paine, in fierarie, pentru a stropi carbunii incinsi etc.; praftura. ◊ Expr. (Fam.) A(-i) da cu praftorita = a) a vorbi mult, a trancani; b) a supara pe cineva prin aluzii jignitoare. – Praftura + suf. -ita.

VOLUBILITATE s. f. 1. Usurinta de a vorbi mult si repede; locvacitate. ♦ Spontaneitate; promptitudine. 2. Proprietate a unor plante de a-si infasura tulpina in jurul unui arac, al unei sfori etc. – Din fr. volubilite, lat. volubilitas, -atis.

PUPAZA, pupeze, s. f. 1. Pasare insectivora migratoare, cu penaj pestrit, cu ciocul lung si curbat si cu o creasta de pene mari, portocalii, in varful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupaza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i canta (cuiva) pupaza = a-i merge rau, a nu avea noroc. 2. Fig. (Fam.) Persoana flecara. ♦ Femeie imbracata sau fardata strident; p. ext. femeie de moravuri usoare. 3. (Reg.) Colac (in forma de pasare sau de cuib de pasare). ◊ Expr. Colac peste pupaza sau pupaza peste colac, se spune cand peste un necaz deja existent vine altul (si mai mare). – Cf. alb. pupeze.

SOSOSO interj. Cuvant care imita zgomotul facut cand se vorbeste mult si in soapta. – Onomatopee.

FLECAR, -A, flecari, -e, s. m. si f. Persoana careia ii place sa vorbeasca multe, sa spuna fleacuri¹; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac¹ + suf. -ar.

FLENCANI, flencanesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe si fara rost; a trancani. – Fleanca + suf. -ani.

LEHAI, lehaiesc, vb. IV. Intranz. si tranz. (Reg.) A vorbi mult si fara rost; a flecari, a trancani. [Var.: lihai vb. IV] – Et. nec.

LOCVACE adj. invar. (Livr.) care vorbeste mult; vorbaret, limbut, guraliv. – Din fr. loquace, lat. loquax, -acis.

LIMBARITA, limbarite, s. f. 1. Planta cu tulpina dreapta, ramificata, cu flori mici, albe sau trandafirii, care creste prin locuri umede (Alisma plantago-aquatica). 2. Fig. (Fam.) Tendinta, inclinatie de a vorbi mult (si fara rost), de a flecari, de a trancani. – limba + suf. -arita.

LIMBUTIE, limbutii, s. f. Inclinare, tendinta de a vorbi mult si fara rost; vorbarie, flecareala, locvacitate. – Limbut + suf. -ie.

LOGOREE s. f. Stare de e*******e psihica, care se caracterizeaza prin tendinta excesiva, nestapanita de a vorbi continuu si incoerent. ♦ (Fam.) Faptul de a vorbi mult si inutil; limbutie, locvacitate. – Din fr. logorrhee.

LOGOREIC, -A, logoreici, -ce, adj. (Livr.) care vorbeste mult si uneori incoerent. [Pr.: -re-ic] – Logoree + suf. -ic.

TALALAI, talalaiesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi mult si fara rost; a palavragi, a flecari. 2. A merge incoace si incolo, pasind fara siguranta; a hoinari, a vagabonda. – Formatie onomatopeica.

TRANCANI, trancanesc, vb. IV. Intranz. si tranz. A vorbi mult si fara rost, a indruga vrute si nevrute; a flecari, a sporovai. – Tranc + suf. -ani.

SPOROVAI, sporovaiesc, vb. IV. Intranz. (Pop. si fam.) A vorbi mult si fara rost; a flecari, a trancani. [Var.: (reg.) sporovoi vb. IV] – Probabil contaminare intre spori si ciorovai.

A BARAI barai fam. 1. tranz. (persoane) A deranja mereu, reprosand sau cerand diferite lucruri; a bate (la cap); a cicali; a morocani. 2. intranz. A vorbi mult si fara rost; a trancani; a flecari; a palavragi. /bar + suf. ~ai

A BARFI ~esc 1. tranz. 1) A vorbi de rau; a calomnia; a cleveti; a blama; a huli; a ponosi; a detracta; a ponegri; a defaima. 2) A vorbi mult si fara rost; a palavragi; a trancani; a flecari. 2. intranz. A spune vorbe multe si fara rost; a trancani; a palavragi. /Orig. nec.

A CANTA cant 1. intranz. 1) A emite cu vocea sau cu un instrument un sir de sunete muzicale organizate intr-o melodie. ~ frumos. ~ la nai. 2) (despre unele pasari sau insecte) A scoate sunete melodioase, caracteristice speciei. 3) fam. A vorbi mult si fara rost; a indruga; a trancani; a flecari; a palavragi. 2. tranz. 1) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a interpreta; a executa; a zice. 2) A trata cu elogii (in versuri); a ridica in slavi (printr-o poezie); a elogia; a slavi; a glorifica; a exalta. /<lat. cantare

A CISLUI ~iesc 1. tranz. 1) inv. A supune unui impozit. 2) A considera vinovat; a invinui; a acuza. 2. intranz. pop. A vorbi mult si pe indelete (despre lucruri marunte); a sta la taifas; a taifasui; a sporovai. /cisla + suf. ~ui

A CLAMPANI ~esc intranz. 1) (despre usi, capace etc.) A produce un clampanit, a face „clamp-clamp”. 2) (despre berze) A bate din cioc scotand un sunet caracteristic. 3) fig. A vorbi mult si fara rost; a flecari; a palavragi; a trancani. /clamp + suf. ~ani

A CLANTANI ~esc intranz. 1) (despre dinti) A se ciocni repetat si cu zgomot unul de altul (de frig, de frica etc.). 2) (despre obiecte metalice sau de sticla) A produce un clantanit; a face „clant-clant”. 3) fig. A vorbi mult si fara rost; a clampani; a flecari; a palavragi; a trancani. /clant + suf. ~ani

A COTCODACI ~esc intranz. 1) (despre gaini) A scoate sunete caracteristice speciei (dupa ce s-au ouat); a face „cotcodac-cotcodac”. 2) fig. (despre persoane) A vorbi mult si fara rost; a palavragi; a trancani; a flecari. /Din cotcodac

DECAT² conj. (exprima raporturi comparative de exceptie) Mai mult vorbeste decat lucreaza. Nu vreau decat sa-l vad. /de + cat

A DONDANI ~esc pop. 1. intranz. 1) A vorbi incet si nedeslusit in semn de nemultumire; a bombani; a bodogani; a mormai. 2) A vorbi mult si fara rost; a palavragi; a flecari; a trancani. 2. tranz. (persoane) A deranja intruna repetand insistent acelasi lucru; a necaji; a plictisi; a pisa. /Onomat.

A DURUI durui intranz. pop. 1) (despre vehicule, motoare si obiecte in miscare) A produce un zgomot asurzitor continuu; a hurui. 2) A vorbi mult si fara rost; a flecari; a trancani; a palavragi. [Sil. -ru-i] /dur + suf. ~ui

A FLECARI ~esc intranz. A spune fleacuri; a vorbi mult si fara rost; a trancani; a palavragi. /Din flecar

A FORFECA foarfec 1. tranz. 1) A taia cu foarfecele (sau cu un alt instrument ascutit). ~ hartia. 2) fig. (opere, persoane etc.) A supune unei critici acerbe. ~ un articol. 2. intranz. A vorbi mult (indrugand minciuni, clevetind pe cineva). /<lat. forficare

GADILICI n. fam.: A avea ~ la limba a vorbi multe si de toate; a avea mancarime de limba. /a (se) gadila + suf. ~ici

GURALIV ~a (~i, ~e) si substantival care vorbeste mult; bun de gura; gures. /<bulg. govorliv

GURES ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) care vorbeste mult; guraliv; vorbaret; limbut. 2) (despre pasari) Care ciripeste intruna. /gura + suf. ~es

A HAMAI pers. 3 hamaie intranz. 1) (despre caini) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a face „ham-ham”; a latra. 2) fig. fam. peior. (despre oameni) A vorbi mult (pe un ton de cearta); a latra. /ham + suf. ~ai

IEFTIN ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre lucruri) Care costa putin; cu pret redus; necostisitor. Produse ~e. ◊ ~ ca braga foarte ieftin. A scapa ~ a iesi cu minimum de neplaceri dintr-o situatie dificila. (A fi) ~ la vorba a vorbi mult si (de obicei) fara rost; a-i placea sa flecareasca. 2) fig. Care nu are nimic de pret, important; lipsit de originalitate; obisnuit; banal; comun; neoriginal; ordinar. Gluma ~a. /<ngr. efthinos

A INDRUGA¹ indrug tranz. pop. 1) (cuvinte, propozitii etc.) A pronunta nedeslusit, confuz; a ingaima. 2) A vorbi mult si fara rost; a trancani; a palavragi; a flecari. ◊ ~ (la) verzi si uscate a spune baliverne. [Sil. in-dru-] /in + druga

A LATRA pers. 3 latra 1. intranz. 1) (despre caini) A scoate sunete ascutite, scurte si sacadate, caracteristice speciei; a hamai. 2) fam. depr. (despre oameni) A vorbi mult (pe un ton violent de cearta); a hamai. 2. tranz. (despre caini) A ataca (in mod violent), scotand sunete caracteristice speciei; a hamai. [Sil. la-tra] /<lat. latrare

A LEHAI ~iesc intranz. pop. A vorbi mult si fara rost; a flecari; a trancani; a palavragi. /Orig. nec.

A LEORBAI ~iesc intranz. fam. A vorbi mult si fara rost; a flecari; a trancani; a palavragi; a lehai. /leoarba + suf. ~ai

A LIMBUTI ~esc intranz. inv. A vorbi mult si fara rost; a palavragi; a trancani; a flecari. /Din limbut

LOGOREE f. 1) Stare patologica constand in predispozitia de a vorbi mult. 2) fig. Tendinta de a vorbi mult si fara rost. [Art. logoreea; G.-D. logoreei; Sil. -re-e] /<fr. logorrhee

A SE LUA ma iau intranz. 1) (despre culori) A pierde intensitatea initiala (sub actiunea unor factori); a se sterge; a se spalaci; a se decolora. 2) (despre vopsele) A se desprinde de pe obiectul vopsit. 3) (despre barbati sau femei) A se uni prin casatorie cu o persoana de s*x opus; a se casatori. ◊ ~ cu gandul a cadea pe ganduri, fiind absent la cele din jur. ~ cu vorba (sau cu ziua targului) a vorbi mult, uitand de treburi. ~ (cu cineva) a) a-si petrece timpul cu cineva, uitand de griji; a se mangaia; b) a stabili prietenie (cu cineva). ~ dupa cineva a) a fugari (pe cineva); a alunga; b) a porni pe urmele cuiva; c) a urma sfatul (cuiva); d) a imita (pe cineva). /<lat. levare

LUNG¹ ~ga (~gi) 1) Care are o intindere mare de la un capat la altul; intins mult in lungime. Drum ~. ◊ A avea mana ~ga (a fi ~ la mana) a avea obiceiul sa fure. A fi ~ in (sau de) limba, a avea limba ~ga) a avea obiceiul sa vorbeasca mult si sa spuna ceea ce nu trebuie; a fi limbut. 2) (despre oameni) Inalt de statura. ◊ A se intinde (sau a cadea) cat este de ~ a cadea jos, lungindu-se. 3) (despre mancaruri) Care contine prea multa apa; apos. ◊ Zeama ~ga a) fiertura apoasa, inconsistenta si fara gust; b) vorbarie; trancaneala. 4) (despre procese desfasurate in timp) Care dureaza mult; care se scurge greu; indelungat. Iarna ~ga. /<lat. longus

MUT muta (muti, mute) 1) si substantival (despre persoane) Care este lipsit de facultatea de a vorbi; care nu poate vorbi. ◊ Unde a dus surdul roata si ~ul iapa undeva departe, unde nu stie nimeni. 2) fig. Caruia nu-i place sa vorbeasca mult; tacut din fire. 3) Care este lipsit de sonoritate. Film ~. Scena muta. ◊ Litera muta litera scrisa care nu se citeste. 4) fig. poet. Care este absolut linistit; netulburat de nimeni. 5) (despre sentimente) Care nu poate fi exprimat prin cuvinte. /<lat. mutus

A PALAVRAGI ~esc intranz. A spune palavre; a vorbi mult si fara rost; a trancani; a flecari; a barfi. /Din palavragiu

A PERORA ~ez 1. intranz. A vorbi mult si cu emfaza. 2. tranz. rar (idei, probleme, teze etc.) A sustine cu multa ardoare. /<fr. perorer

A SPOROVAI ~iesc intranz. A vorbi mult si pe indelete despre lucruri marunte; a sta la taifas; a taifasui. /Din a spori si a ciorovai

SURA ~i f. Constructie intr-o gospodarie taraneasca care serveste pentru depozitarea nutretului, a cerealelor etc. ◊ A casca o gura cat o ~ a deschide larg gura. A avea o gura cat o ~ a) a avea gura mare; b) a vorbi mult si zgomotos; a fi guraliv. [G.-D. surii; Pl. si sure] /<germ. Schur, sas. Schyren

A TAIFASUI ~iesc intranz. A vorbi mult si pe indelete (despre lucruri marunte); a sta la taifas; a palavragi; a sporovai. /taifas + suf. ~ui

A TALALAI ~iesc intranz. pop. 1) A vorbi mult si fara rost; a spune vrute si nevrute; a indruga verzi si uscate; a flecari; a palavragi; a trancani; a liorbai. 2) A umbla fara nici un rost; a umbla brambura; a hoinari; a vagabonda. 3) A merge nesigur; a se balabani. /Din tala

A TOCA toc 1. tranz. 1) (materiale sau alimente)A taia in bucati mici (cu ajutorul unui cutit sau al unei masini speciale). 2) fig. fam. (bani sau bunuri materiale) A risipi in mod nechibzuit; a irosi; a risipi; a cheltui. 2. intranz. 1) A bate toaca. 2) A vorbi mult si repede (ca o toaca). ◊ A-i ~ cuiva la ureche (sau la cap) a plictisi pe cineva, spunandu-i mereu aceleasi lucruri; a-i bate cuiva capul. ~ la verzi si uscate a flecari. 3) (despre arme) A tacani intruna. 4) (despre pasari, mai ales despre berze) A produce un sunet caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. /<lat. toccare

A TOLOCANI ~esc pop. 1. tranz. A nu lasa in pace, deranjand mereu; a bate la cap; a sacai. 2. intranz. A vorbi mult si fara rost; a trancani; a flecari; a palavragi. /Onomat.

A TRANCANI ~esc 1. intranz. 1) A vorbi mult si fara rost; a flecari; a palavragi; a barfi. 2) v. A TRONCANI. 2. tranz. (nimicuri, fleacuri etc.) A debita in numar mare. /tranc + suf. ~ani

USCAT¹ ~ta (~ti, ~te) 1) v. A USCA si A SE USCA. ◊ A indruga verzi si ~te a vorbi mult si fara rost; a palavragi. 2) (despre anotimpuri, zone climaterice, fenomene ale naturii) Care este lipsit de umezeala. Stepa ~ta. Vant ~. 3) (despre voce) Care este lipsit de afectivitate, de armonie. 4) (despre piele, par etc.) Care este lipsit de grasime. 5) Care produce o senzatie de arsura. Buze ~te. ◊ Tuse ~ta tuse seaca, fara f****a. /v. a (se) usca

VORBARET ~eata (~eti, ~ete) Care este predispus sa vorbeasca mult; bun de gura; limbut; flecar. /a vorbi + suf. ~aret

VOLUBILITATE s.f. 1. Usurinta de a vorbi mult si fluent; locvacitate. ♦ Spontaneitate, promptitudine. 2. Proprietate a unor plante de a-si infasura tulpina in jurul unui arac, al unei sfori etc. [Cf. fr. volubilite, lat. volubilitas].

VOLUBIL, -A adj. 1. care vorbeste mult si usor, fluent, curgator; locvace; (despre manifestari ale oamenilor) prompt, spontan. 2. (Despre plante) Care isi poate infasura tulpina pe un arac, pe o sfoara etc. [Cf. fr. volubile, lat. volubilis].

fleuri, fleuresc, vb. IV (reg.) a vorbi multe, verzi si uscate; a palavragi.

spardai, spardai si spardaiesc, vb. IV (reg.) a face galagie; a vorbi mult si fara rost.

tocala, tocalez, vb. I (reg.) a vorbi mult, fara rost, a flecari.

PERORA vb. intr. a vorbi mult, insufletit si cu emfaza. (< fr. perorer, lat. perorare)

VOLUBILITATE s. f. usurinta de a vorbi mult si fluent; locvacitate. ◊ spontaneitate, promptitudine. (< fr. volubilite, lat. volubilitas)

BLESTI, blestesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A sufla (greu), a-si trage (cu greu) sufletul. 2. A articula (cu greu) un sunet, a vorbi (greu). ♦ A scoate un cuvant; a cracni. ♦ A vorbi mult. – Din bleasc.

TOROSI, torosesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A vorbi mult, a trancani, a flecari.

ZAGRAI, zagraiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A vorbi mult, a trancani, a palavragi. – Din za- (< sb. za) + grai.

blehaiesc si lehaiesc v. intr. (ruda cu vsl. blekati si blekotati, a behai, sirb. bleknuti, a behai, si blenuti, a flecari. V. blestesc si brehnesc). Est. Fam. Brehaiesc. Fig. Iron. Flecaresc, trancanesc, vorbesc mult si plicticos. V. blescote.

clampanesc v. intr. (vsl. sirb. klapati, a clampani; germ. klappen, a flecari, klimpern, a clampani; ung. kalampalni, a clampani, kolompolni, a balangani. V. clamp). Se zice despre huietu lucrurilor de lemn s. a. cind se izbesc unele de altele. (Cele de metal clantanesc si zanganesc): barza clampaneste din cioc, papucii clampanesc in picioare. Ma clatin in mers: a clampani de batrineta [!]. A vorbi mult si in desert: ia nu mai clampani, mai! A clampani din piano, a cinta prea mult (si mai ales prost), a zdrangani. V. tr. A clampani o carte, a o inchide rapede [!] ca sa faca clamp. V. refl. Ma izbesc de colo colo: fereastra se clampaneste de vint. Ma vintur, ma fitii: ce te tot clampanesti pe aici? – Si clempanesc (nord).

clantanesc v. intr. (rut. klancati, a. i.; sirb. klancati, a osteni. V. clant). Se zice despre lucrurile care fac clant, ca bucatile de metal, dintii s. a.: foarfecele clantaneste in mina barbierului, dintii clantanesc de frig. Fig. Iron. Vorbesc mult si in desert, clampanesc.

bucalau, -aie adj. pl. m. si f. ai (var. din bucalat). Bucalat. Cu lina multa (vorbind de oi: Miorita, laie, laie, bucalaie. (P.P.) V. lau, laie.

GADILICI s. n. (Pop. si fam.; in expr.) A avea gadilici la limba, se spune despre un om care vorbeste (prea) mult, care nu se poate abtine sa nu vorbeasca. – Gadila + suf. -ici.

POLIGLOT, -A, poligloti, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbeste mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are in vedere mai multe limbi. Dictionar poliglot. 2. (Rar) Care se refera la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte.

LUNGI, lungesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A (se) face mai lung; a (se) intinde. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a rabda de multa vreme de foame, a fi foarte flamand. A i se lungi (cuiva) ochii (sau cautatura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obraznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grabi. ♦ Refl. (Fam.) A se inalta, a creste in inaltime. 2. Refl. (Fam.) A se intinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subtia, a dilua (o mancare, o bautura) pentru a mari cantitatea. 4. Tranz. si refl. A face sa dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mari, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decat trebuie, a (nu) lungi discutia. – Din lung.

LIMBUTI, limbutesc, vb. IV. Intranz. (Inv.) A vorbi prea mult; a flecari, a trancani. – Din limbut.

RASNITA, rasnite, s. f. 1. Masina rudimentara de macinat sare, porumb etc., compusa din doua pietre suprapuse, dintre care cea de deasupra se invarteste cu ajutorul unui maner. ◊ Expr. A ajunge de la moara la rasnita = a ajunge dintr-o situatie buna intr-una rea; a scapata. A-i umbla cuiva gura ca o rasnita = a vorbi foarte mult; a vorbi intruna; a nu mai tacea din gura. ♦ Moara primitiva miscata cu ajutorul animalelor de tractiune. 2. Instrument de bucatarie cu care se macina boabele de cafea, de piper etc. – Din bg. rasnica.

PROVINCIALISM s. 1. regionalism. (vorbeste cu multe ~.) 2. v. patriotism local.

A HODOROGI ~esc intranz. 1) A face sa se hodorogeasca. 2) (despre vehicule in miscare sau obiecte in rostogolire) A produce un zgomot puternic si suparator. 3) fig. fam. (despre persoane) A face zgomote cautand insistent ceva. 4) fig. fam. (despre persoane) A vorbi zgomotos, mult si fara rost. /Din hodorog

A LUNGI ~esc tranz. 1) A face sa se lungeasca. ◊ ~ pasul a merge mai repede. ~ vorba a vorbi mai mult decat trebuie. A nu ~ vorba a intrerupe discutia. 2) (mancaruri, bauturi) A dilua cu apa (pentru a mari cantitatea). /Din lung

SARACI/E ~i f. 1) Lipsa a mijloacelor necesare de trai; stare a celui sarac. ◊ ~ lucie (sau neagra) saracie extrema. A-si vedea de ~ a-si vedea de lucrul sau (si a nu se amesteca in treburile altora). Vorba lunga (sau multa) ~a omului a) se spune atunci, cand cineva pierde timpul vorbind prea mult; b) se spune pentru a arata, ca nu are rost sa mai continue discutia. 2) Cantitate neinsemnata si insuficienta de ceva. ~ de idei. 3) peior. Lucru sau fiinta lipsita de valoare, de importanta. [G.-D. saraciei] / sarac + suf. ~ie

SPUMA ~e f. 1) Invelis (albicios) de basicute de aer, care apare la suprafata unui lichid agitat sau a celui care fierbe sau fermenteaza. ~a marii. ~ de bere. ◊ Ca ~a laptelui foarte bun. A face ~ a spumega. 2) Clabuci de sapun, de sudoare sau de saliva. ◊ Cal in ~e cal inspumat. A face ~ (sau ~e) la gura a) a scoate saliva abundenta (vorbind foarte mult); b) a vorbi cu intaratare; c) a fi foarte furios. 3) fig. Totalitate a elementelor degradate ale unei societati; drojdie; pleava. [G.-D. spumei] /<lat. spuma

cirii, a -i v. intr. (d. cir. V. circii). Se zice despre strigatu gainii cind o prinzi ori inainte de a face ou. (dupa ce-l face, cotcodaceste). Se zice si despre strigatu ciorilor. Iron. Vorbesc prea mult: ce tot cirii pe aici? Vorbesc in argot [!]. V. tr. Critic, iau in ris, atac: in politica e greu sa nu te ciriie cineva.

HARHATI, harhatesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodata, a face larma. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se sfadi. [Var.: harcati vb. IV] – Din harhat.

vorbiTOR, -OARE, vorbitori, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care vorbeste; care foloseste limbajul articulat. ♦ Care vorbeste placut (si mult); vorbaret, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. si f. 1. Persoana care vorbeste, care foloseste limbajul articulat. ♦ Persoana care povesteste, care discuta cu altii. 2. Orator, conferentiar. III. S. n. Camera speciala destinata intrevederilor dintre o persoana aflata intr-un internat, intr-un camin etc. si cineva venit din afara. – vorbi + suf. -tor (III dupa fr. parloir).

TAIFASUI, taifasuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult si cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a palavragi, a sporovai. – Taifas + suf. -ui.

GLAS ~uri n. 1) Sunet sau ansamblu de sunete emise de om cu ajutorul coardelor vocale; facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; grai. ~ puternic. ~ ragusit. ◊ Intr-un ~ toti deodata. A da ~ a) a striga; b) a exprima (verbal sau in scris). A ridica ~ul a se rasti. A capata (sau a prinde) ~ a capata curaj. A-i pieri (sau a i se stinge) ~ul a) a nu mai putea sa vorbeasca; b) a nu mai avea ce raspunde; a se da batut. 2) mai ales la pl. Murmur produs de mai multe persoane ce vorbesc concomitent. 3) Sunet sau ansamblu de sunete scoase de pasari sau de animale. 4) fig. Zgomot produs de unele fenomene naturale. ~ul apelor. 5) fig. Sunet produs de un instrument muzical. ~ de vioara. /<sl. glasu

HARHAT ~e n. rar Zgomot mare produs de mai multe persoane care vorbesc concomitent. /Onomat.

RASNITA ~e f. 1) Instalatie primitiva de macinat cereale compusa din doua pietre suprapuse dintre care cea de deasupra se invarteste cu ajutorul unui maner. ◊ A ajunge de la moara la ~ a saraci; a scapata. A-i umbla gura ca o ~ a vorbi repede si mult. 2) Masina mica de uz casnic pentru macinarea boabelor de cafea sau de piper. /<bulg. rasnica

SENTENTIOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre stil, vorbire, ton etc.) Care contine sentinte. 2) (despre persoane) Care foloseste multe sentinte in vorbire; care face uz de multe maxime. 3) Care are forma de sentinta. [Sil. -ti-os] /<fr. sentencieux

SLEAU¹ ~ri n. 1) Drum de tara natural, care uneste doua sau mai multe localitati. ◊ A vorbi (sau a spune) pe ~ a vorbi (sau a spune) deschis, fara inconjur, verde in ochi. 2) fig. rar Cursul unei ape. /<pol. szlak, szla-ch, ucr. sljah

halcazui, halcazuiesc, vb. IV (reg., inv.) 1. a vorbi tare si mult. 2. a mana vitele racnind.

TARAGANAT, -A, taraganati, -te, adj. 1. (Despre o actiune) Executat incet, cu multe amanari. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar si prelungit; domol. ♦ (Despre o melodie) Cu note sau modulatii prelungite. 2. (Reg.; despre un teren) in panta lina. [Var.: traganat, -a adj.] – V. taragana.

PELTEA peltele f. 1) Produs de cofetarie sub forma de pasta gelatinoasa transparenta, preparat din suc de fructe fiert cu (mult) zahar; jeleu. 2) fig. vorbire sau scriere lipsita de concizie; comunicare orala sau scrisa prolixa. /<turc. pelte, ngr. peltes

PROLIX, -A adj. (Despre vorbire, stil) Cu prea multe cuvinte; fara concizie. ♦ Greoi, neclar, confuz. [< fr. prolixe, cf. lat. prolixus].

ceac-pac si ceat-pat adv. (amestec din turc. catra-patra, a vorbi o limba mai mult ori mai putin, si cat pat, din cind in cind. Cp. si cu ung. csata-pata, csate-pate, csete-pate, tambalau, harmalaie). Fam. Putin, asa si asa, cam prost: stiu si eu ceac-pac turceste.

boghet, -eta adj. (d. boaghe, adica „cu fata bucalata, ca bufnitei”, ca buhos, d. buha). Mold. Cu capu gogonet de multe pene ori bucalat, vorbind de gaini si cocosi ori si de copii: bata-l untu scurtei (numele vacii) si ouale boghetei si zama cucuietei (gainii cucuiate)!

BURUIENOS, -OASA, buruienosi, -oase, adj. (Despre un loc) Napadit de buruieni; unde cresc multe buruieni. ♦ Fig. (Despre stil, vorbire) Stufos, incalcit; neingrijit, vulgar. – Buruiana + suf. -os.

DEBITA¹ vb. I. tr. 1. A vinde (marfuri) cu amanuntul. 2. A da, a furniza o anumita cantitate de fluid, de lichid, de energie etc. 3. (Fig.) A vorbi, a spune, a sporovai multe. ♦ A declama. 4. A taia (lemn, tabla, blocuri de piatra, de marmura etc.) in bucati de anumite forme si dimensiuni. [< fr. debiter].

DISCURSIV, -A adj. 1. (despre cunoastere, gandire) care deduce o idee din alta prin rationament. 2. (despre memorie) care se disperseaza. ◊ care nu se supune unei continuitati riguroase. 3. (despre vorbire) care se intinde prea mult; declarativ. (< fr. discursif, lat. discursivus)

BOLOVANOS, -OASA, bolovanosi, -oase, adj. Cu multi bolovani; bolovanit. ◊ Fig. Stil bolovanos. vorbire bolovanoasa. – Bolovan + suf. -os.

PROLIX ~xa (~csi, ~xe) si adverbial 1) (despre acte de vorbire, despre stil) Care contine prea multe cuvinte de prisos; exprimat prea detaliat. 2) (despre persoane) Care se exprima confuz; lipsit de concizie. /<fr. prolixe, lat. prolixus

TELEvorbiTOR, televorbitoare, s. n. Instalatie de telefonie care permite ca vocea care vorbeste sa fie auzita simultan de mai multe posturi. – Tele- + vorbitor.

A INCONJURA inconjur 1. tranz. 1) A ocoli de jur imprejur. ~ Pamantul. 2) A cuprinde de jur imprejur (ca intr-un cerc); a incercui; a imprejmui; a impresura. Muntii inconjoara campia. 2. intranz. 1) A trai in anturajul cuiva. A fi ~t de prieteni. 2) A face un ocol; a merge pe un drum mai lung. Ai ~t mult pana la mine? 3) fig. rar A vorbi pe ocolite; a nu spune pe de-a dreptul. [Si inconjor] /in + inv. a conjura

TELEvorbiTOR s.n. Instalatie telefonica speciala care permite ca vocea celui care vorbeste sa fie auzita simultan de mai multe posturi. [< tele- + vorbitor].

TELEvorbiTOR s. n. instalatie telefonica speciala care permite ca vocea celui care vorbeste sa fie auzita simultan de mai multe posturi. (< tele¹- + vorbitor)

ciumpavesc si -gesc v. tr. (d. ciumpav). Scurtez, tai, amputez, mutilez, ciocirtesc: un brad ciumpavit (Sadov. VR. 1928, 1, 53), i-a ciumpavit urechea (ChN. I, 248). V. intr. si refl. Schiopatez (merg schiop) de mult umblet sau de intepeneala picioarelor, vorbind de vite. – Si cimpavesc si ciumpatesc. In Mold. si cimpagesc si cimpogesc. V. crimpotesc.

ELIPSA ~e f. 1) Curba plana inchisa, pentru care suma distantelor oricarui punct al sau la doua puncte fixe este intotdeauna constanta. 2) Omitere in vorbire sau in scris a unui sau a mai multor cuvinte dintr-o fraza, care continua sa-si pastreze neschimbat sensul. 3) muz. Suprimare a unui acord, ceruta de regulile armoniei. /<fr. ellipse, lat. ellipsis

RETORICA s.f. 1. Arta exprimarii alese, utilizata in scopul convingerii unui auditoriu; oratorie, elocventa. ◊ Figura (de) retorica = forma de vorbire, intorsatura de fraza care infrumuseteaza stilul, dandu-i mai multa plasticitate si mai multa vigoare. 2. (Peior.) Declamatie emfatica, lipsita de un fond serios de idei; discurs pompos. ♦ Afectare in vorbire. [Gen. -cii. / cf. fr. rhetorique, it. retorica, lat. rhetorica, gr. rhetorike].

bongoase (oa dift.) n. sau f. pl. (cp. cu ung. bongeszet, cules ulterior de struguri sau de spice ramase, cu care ocaziune se spun „bongoase”). Nord. Palavre, povesti, znoave, bazaconii, scamatorii, comedii: a sti multe bongoase. – Si bozgoane: umbla cu bozgoane ca’n telefon vorbeste diavolu (Neam. Rom. Pop. 6, 652). In Trans s.a. boscoane, in Mold. sud boscoade (poate dupa boscorodesc). V. gimboase.

BALMAJI, balmajesc, vb. IV. Tranz. 1. A amesteca, a incurca mai multe lucruri. ♦ A zapaci, a ameti pe cineva cu vorba. 2. A vorbi incurcat, ingaimat sau fara rost. [Var.: balmoji, bolmoji vb. IV.] – Din balmos.

NOSTRU¹ noastra (nostri, noastre) adj. pos. 1) Care apartine grupului in care se include si vorbitorul. 2) Care se afla in anumite relatii (de prietenie, de inrudire etc.) cu cel caruia i se adreseaza vorbitorul. Mama noastra. 3) (in naratiuni) Despre care s-a mai vorbit; pomenit, amintit mai sus; cunoscut de noi. Eroul ~ a avut multe de infruntat. 4) (se foloseste ca plural al modestiei in stilul oficial, administrativ, solemn, avand valoare de singular) Meu. Opinia noastra. /<lat. noster, nostra

BALMAJI, balmajesc, vb. IV. Tranz. 1. A amesteca mai multe lucruri; a incurca. ♦ A zapaci pe cineva cu vorba. 2. A vorbi ceva incurcat; a ingaima. [Var.: balmoji, bolmoji vb. IV] – Din balmos.

boncalaiesc si -uiesc v. intr. (ca si ma boncai). Mold. Munt. Mugesc furios vorbind de boi, bivoli si cerbi. Fig. Iron. Ma boncai, pling mult si tare. – In P.P. si rancaluiesc (poate supt infl. lui racnesc).

INTORTOCHEAT, -A, intortocheati, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de gasit; incurcat² (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat in sensuri diverse. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre cladiri) Cu multe cotituri, cu impartire complicata. – V. intortochea.

NEPOMENIT, -A, nepomeniti, -te, adj. 1. Despre care nu se (mai) vorbeste, nu-si (mai) aminteste nimeni, uitat; p. ext. care dateaza de multa vreme, vechi, stravechi. 2. (Adesea adverbial) Nemaipomenit. – Ne- + pomenit.

BUTOI ~oaie n. 1) Vas de mare capacitate, cu capetele mai inguste decat mijlocul, facut din doage cercuite si folosit pentru pastrarea diferitelor lichide, in special a vinului; bute; poloboc. ◊ A aduce a ~ a mirosi a butoi. A vorbi ca din ~ a vorbi ragusit. ~ fara fund se spune despre o persoana care (poate) bea mult. 2) Continutul unui asemenea recipient. Un ~ de vin. [Sil. bu-toi] /bute + suf. ~oi

ciucura adv. (d. ciucure, adica „multe ca niste ciucuri”). Nord. Cladara, ciotca, in mare numar (vorbind mai ales de flori si poame pe ramuri).

bircii si -iesc, a -i v. tr. (vsl. brukati, sirb. brkati, bg. burkam, amestec, deranjez. V. obircui, burcut, zbircesc. Cp. cu zbirnii). Sud. Murdaresc, mizgalesc cu creionu ori cu condeiu, vorbind de carti si de caiete. V. intr. Olt. Obircui, orbacai, ratacesc mult pina nemeresc. V. refl. Ma scotocesc (pin buzunare) ca sa gasesc ceva. – Si zbircii, (ca sirb. zbrka, amestecatura, dezordine), mizgalesc; mozolesc tita ca sa se scurga tot laptele, vorbind de vitel dup ce s’a muls vaca. V. bodicai.

PROLIX, -A, prolicsi, -xe, adj. (Despre vorbire, stil) Lipsit de concizie, prea complicat; (despre oameni) care se exprima cu prea multe cuvinte (adesea inutile), confuz sau complicat. – Din fr. prolixe, lat. prolixus.

1) ciurui si -iesc v. tr. (d. ciur). Gauresc ca ciuru (cu multe gauri): gloantele i-au ciuruit mantaua. Munt. Vest. Cern pin [!] ciur, vorbind de grine: puse sa ciuruiasca marfa (CL. 1910, 697).

GLUMA¹, glume, s. f. Scurta poveste plina de haz (si cu un final neasteptat), care provoaca ras si veselie. V. anecdota. ◊ Loc. adv. In gluma = fara nici o intentie serioasa, fara rautate. Fara gluma = in mod serios. Nu gluma! = cu adevarat, serios. ◊ Expr. A se intrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-si permite prea mult, a intrece limita admisa in atitudini, comportare. A lasa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) in gluma = a nu lua (ceva) in serios, a nu da importanta; a subestima. A nu sti (sau a nu intelege) de gluma, se spune (ca repros) despre cineva care se supara cand glumesti cu el. A nu-i arde (cuiva) de gluma = a fi indispus, suparat, necajit. Nu-i (de) gluma = e lucru serios, ingrijorator. ♦ Fapta hazlie; pacaleala. – Din sl. glumu, bg. gluma.

SUBSTANTIV, (1) substantive, s. n., (2) substantivi, adj. 1. S. n. Parte de vorbire care denumeste lucruri, fiinte sau notiuni abstracte si care se modifica, in cele mai multe limbi, dupa numar si caz. 2. Adj. (In sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopseste fibrele fara ajutorul mordantilor; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus.

parpalatic, parpalatica, adj. (reg.) 1. care vorbeste repede, pripit si in varful limbii. 2. peltic. 3. care este foarte activ, care se agita mult si fara rost; pripit, zorit, iute.

ARTICULATIE ~i f. 1) Legatura mobila intre doua sau mai multe oase si locul acestei legaturi; incheietura. 2) tehn. Legatura intre doua sau mai multe corpuri solide, care permite miscare relativa a acestora. 3) lingv. Mod de pronuntare a sunetelor cu ajutorul organelor de vorbire. [G.-D. articulatiei] /<fr. articulation, lat. articulatio, ~onis

2) cint, a -a v. tr. (lat. cantare, frct. d. canere, cantum, a cinta: it. cantare, fr. chanter, pv. sp. pg. cantar. V. accent. Insir cu vocea sau cu un instrument o serie de sunete variate si armonice: a cinta un cintec din gura, din vioara, din flaut, din (sau la) pian; cocosu, privighetoarea cinta. Celebrez, laud: a cinta viata de tara. Spun des, repet: eu destul i-am tot cintat, dar el nu m´a ascultat. Repet prea mult: ce tot cinti pe aici, mai? Zic, spun, glasuiesc: ia vezi ce cinta hirtia ceia! V. intr. Vorbesc par´c´as cinta (ceia ce e un defect. De ex., ca Jidanii): acest orator cinta. V. refl. A fi cintat: acest cintec se cinta in toate partile. Trans. Rar. Ma bocesc.

capitul n., pl. e (lat. capitulum, dim. d. caput, cap). Diviziune a unei carti: cartea asta are zece capitule. Materia cuprinsa intr´un capitul si (fig.) subiectu despre care vorbesti: vorbim despre capitulu calatoriilor. Corp de canonici (la catolici): episcopu si capitulu lui. Bot. Un fel de inflorire a mai multor flori (de ex. a compuselor). – Si capitol (dupa it.).

PLURAL, -A, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticala care arata ca este vorba de doua sau de mai multe fiinte sau lucruri de acelasi fel. ◊ Pluralul autoritatii (sau al maiestatii) = pluralul folosit in locul singularului in vechile acte oficiale, cand autoritatile vorbeau despre ele insele. Pluralul autorului = pluralul folosit in locul singularului in opere stiintifice, publicistice si oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales in vorbirea populara) de referire la persoana proprie in discutia cu cineva considerat superior. Pluralul politetii (sau al reverentei) = pluralul folosit in locul singularului in formule de adresare respectuoasa catre cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indica pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) multilateral. ◊ Atentie plurala = atentie distributiva. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.

PERETE ~ti m. 1) Parte verticala a unei cladiri sau a unei incaperi. ◊ ~ in ~ avand un perete comun. De ~ care se poate pune, atarna pe perete. Intre patru ~ti a) la adapost; b) in taina; in secret. A se da cu capul de ~ti (sau de toti ~tii) a fi in stare de disperare extrema. A spune cai verzi pe ~ti v. CAL. A strange la ~ (pe cineva) a forta pe cineva sa spuna sau sa faca ceva. A vorbi la ~ti a vorbi zadarnic; a nu fi ascultat. 2) Obstacol natural sau artificial care se ridica vertical. 3) Element care margineste sau imparte ceva in doua sau in mai multe spatii. 4) Membrana care inconjoara o cavitate interna a unui organism. /<lat. paries, ~tis

LATERAL, -A adj. 1. de pe o latura, de pe laturi, laturalnic. ♦ arie ~a (sau periferica) = zona situata la periferia teritoriului in care se vorbeste un dialect sau o limba. ◊ (fig.) secundar, indepartat, fara legatura directa cu ceva. ♦ gandire ~a = proces specific gandirii creatoare, urmarind obtinerea a cat mai multor variante posibile ale fenomenului cercetat. 2. consoana ~a (si s. f.) = consoana articulata cu varful limbii pe palatul tare sau pe alveolele incisivilor superiori, lasand aerul sa se scurga de o parte si de alta a limbii. (< fr. lateral, lat. lateralis)

adunare f., pl. ari. Actiunea de a sau de a se aduna. Reuniune, societate (p. a petrece, a se sfatui s. a.): a vorbi intr' o mare adunare. Obsteasca adunare (rom. corect Adunarea Obsteasca), numele primului parlament romanesc. Adunarea deputatilor, camera. Adunarile legiuitoare, parlamentu. Aritm. Operatiunea pin [!] care mai multe numere de acelasi fel se grupeaza intr' unu singur (se reduc la unu singur). Arm. Semnalu de goarna sau trompeta (in ainte [!] si de darabana) pin [!] care se cheama toti soldatii la un loc. V. claca.

TARE¹ adv. 1. Foarte, mult, extrem. ◊ (Pe langa adjective sau adverbe, ajuta la formarea superlativului). Iti voi ramanea tare recunoscator (ODOBESCU). 2. Cu forta, cu intensitate, cu putere. 3. (Pe langa verbe ca «a vorbi», «a spune», «a canta» etc.; in opozitie cu in gand) Cu glas articulat, pentru a fi auzit de cei din jur; (in opozitie cu incet) cu glas ridicat, pentru a se auzi bine sau departe. 4. (In opozitie cu agale, incet etc.) Iute, repede. Prin targ asa mana de tare... de ti se parea ca zboara iepele (CREANGA). – Lat. talem.

ELIPSA s. f. 1. curba loc geometric al punctelor dintr-un plan a caror suma a distantelor la doua puncte fixe (focare) este constanta. 2. omisiune din vorbire, ori din scriere a unor cuvinte sau chiar propozitii care se subinteleg. 3. figura de stil constand in omiterea unor cuvinte care nu sunt absolut necesare, pentru mai multa expresivitate. (< fr. ellipse)

ATATA³, atatia, atatea, adj. nehot. 1. Asa de mult (sau de tare, de bine etc.). ◊ Loc. adv. De atatea ori = asa de des; adeseori. ◊ Expr. Atata paguba! = nu are importanta! Ce mai atata? = ce sa mai vorbim? ◊ (Cu valoare de pron. nehot.) Am atatea de facut!. 2. Numai acesta. Atata copila ai (SADOVEANU). ◊ Expr. Atata lucru = lucru de nimic; motiv neinsemnat. [Gen.-dat.: atator si (cu valoare de pron. nehot.) atatora. – Var.: atat, atati, adj. nehot. m.] – Lat. eccum-tantum.

ELIPSA s.f. 1. Curba, loc geometric al punctelor dintr-un plan a caror suma a distantelor la doua puncte fixe, numite focare, este constanta. 2. Omisiune din scriere sau din vorbire a unor cuvinte care se subinteleg. ♦ Figura de stil care consta in omiterea unor cuvinte care nu sunt absolut necesare pentru a scurta fraza, dandu-i astfel mai multa expresivitate. [< fr. ellipse, cf. gr. elleipsis – lipsa].

L******T, -A, l*******i, -te, adj. 1. (Despre haine) Care si-a stricat forma, largindu-se prea mult; deformat. ♦ (Despre scris) Cu litere prea mari, nelegate intre ele sau prea distantate. 2. Fig. (Despre stil) Cu dezvoltari prea mari, lipsit de concizie, prolix, diluat. ♦ (Despre felul de a vorbi) Prea rar, taraganat. ♦ (Despre gesturi) Care arata lipsa de vioiciune, incetineala, lene. – V. l*****a.

SCUMP ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre lucruri) Care costa mult; care are pret ridicat; costisitor. ◊ Piatra ~a (sau pretioasa) mineral cu proprietati fizice deosebite datorita carora este folosit la confectionarea bijuteriilor; nestemata. 2) si substantival (despre persoane) La care cineva tine (foarte) mult; drag. Prieten ~. Meleag ~. 3) fig. (despre notiuni abstracte) Care este dobandit cu pretul unor mari sacrificii si eforturi. Fericire ~a. 4) si substantival inv. Care este econom peste masura. ◊ A fi ~ la vorba a vorbi putin; a fi tacut. A fi ~ la ras a rade rar. /<sl. skonpu

CATEDRA, catedre, s. f. 1. Pupitru sau masa speciala, asezata de obicei pe o estrada, de la care vorbesc profesorii, oratorii etc. ◊ Expr. A vorbi (ca) de la catedra = a vorbi savant, livresc, afectat. 2. Post in invatamant; functie de profesor. ♦ Unitate de baza dintr-o institutie de invatamant superior, in cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica in domeniul uneia sau mai multor discipline. – Din lat. cathedra.

CATEDRA, catedre, s. f. 1. Pupitru (sau masa) asezat de obicei pe o estrada, pentru profesori, oratori etc. ◊ Expr. A vorbi (ca) de la catedra = a vorbi savant, livresc, afectat. 2. Post in invatamant; functie de profesor. ♦ Unitate de baza dintr-o institutie de invatamant superior, in cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica in domeniul uneia sau mai multor discipline. – Lat. lit. cathedra.

TACEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊ Expr. A tacea chitic (sau molcom, ca pestele, ca pamantul) = a nu spune nimic. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea spre a nu se da de gol. Tac ma cheama = nu spun o vorba. Tace si face, se spune despre cineva care actioneaza fara vorba multa sau despre cineva care unelteste in ascuns ceva rau. Tace si coace, se zice despre cineva care planuieste in ascuns o razbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii si despre lucruri personificate). A sta in nemiscare. 2. A inceta sa vorbeasca, a se intrerupe din vorba. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arata bucuria sau neincrederea in cuvintele cuiva. Taca-ti gura sau taci din gura! = ispraveste! 3. A nu raspunde, a nu riposta. 4. A tainui, a ascunde. ◊ Tranz. Am trecut prin viata, durerile tacand (EFTIMIU). ♦ A nu-si exprima fatis parerea. – Lat. tacere.

TACEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abtine sa vorbeasca. ◊ Loc. adv. Pe tacute = in tacere, in ascuns. ◊ Expr. A tacea chitic (sau molcom, malc, ca pestele, ca pamantul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea spre a nu se da de gol. Tac ma cheama = nu spun o vorba. Tace si face, se spune despre cineva care actioneaza fara vorba multa sau despre cineva care unelteste in ascuns ceva rau. Tace si coace, se zice despre cineva care planuieste in ascuns o razbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii si despre lucruri personificate) A sta in nemiscare, a nu se face auzit. 2. A inceta sa vorbeasca, sa planga, a se intrerupe din vorba; a amuti. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arata bucuria sau neincrederea in cuvintele cuiva. Taca-ti gura sau taci din gura! = nu mai vorbi! ispraveste! 3. A nu raspunde, a nu riposta. 4. A tainui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-si exprima fatis parerea. – Lat. tacere.

TRIBUNA, tribune, s. f. 1. Constructie din lemn, din beton, din piatra etc., de obicei cu mai multe randuri de banci asezate in amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfasurarea unei festivitati, a unei parade, a unei competitii etc.; p. restr. fiecare dintre cele doua laturi lungi ale acestei constructii (avand cea mai buna vizibilitate). 2. Loc inaltat, platforma, estrada pe care sta cel ce vorbeste in fata publicului. – Din fr. tribune.

PERIFRAZA s.f. Exprimare prin mai multe cuvinte a ceea ce in mod obisnuit se reda printr-un cuvant; circumlocutie; grup de cuvinte care inlocuieste un termen propriu. ♦ Perifraza verbala = constructie formata dintr-un verb insotit de un semiauxiliar de modalitate sau de aspect. [< fr. periphrase, cf. lat., gr. periphrasis < peri – imprejur, phrasis – vorbire].

bir interj. – 1. Strigat cu care ciobanii isi aduna si conduc turmele. – 2. Indica o senzatie de frig intens. Creatie expresiva; pentru diferitele sale sensuri, cf. Puscariu, Dacor., I, 84-6. Cu prima acceptie, rr bilabial se foloseste in mai multe limbi, cf. sp. arre; la al doilea, insasi v******a imita tremuratul. Cf. si Philippide, II, 700. Dat fiind caracterul evident expresiv, pare curioasa incercarea lui Densusianu, GS, I, 58, de a explica acest cuvint prin iraniana (cf. Rosetti, II, 111). Der. biriiac, s. m. (miel); birii, vb. (a striga oile; a vorbi impiedicat, a mormai; a trosni). Ultimul uz (cf. Sadoveanu, au biriit ca un tunet alte potirnichi) pare o greseala datorita confuziei cu pirii. Var. a barai, care apare in unele dictionare, ar putea fi o ortografie gresita.

asupra, prep. cu gen. si care arata starea sau miscarea (lat. ad-supra). Pe, deasupra: atirna asupra capului, multe nenorociri au cazut asupra tarii. Contra: a porni razboi asupra cuiva. Fata de. catre: a avea influenta asupra cuiva. A-ti lua un lucru asupra ta, 1) a te insarcina cu un lucru, a-l lua pe socoteala ta, 2) a-l considera adresat tie (o vorba, o aluziune). Barb. (dupa fr. sur). Despre: a vorbi asupra filosofiii, rom. corect despre filosofie. Vechi. Vest. Asupra-mi, asupra-le, a lua usupra.

A SE INCURCA ma incurc intranz. 1) (despre fire, ata, par etc.) A se amesteca astfel, incat sa nu se poata desface usor; a se incalci. Itele s-au ~t. ◊ A i ~ potecile a o pati rau. A i ~ limba a vorbi cu greu. 2) A se impiedica la mers. 3) A pierde drumul; a se rataci. 4) (despre persoane) A pierde firul gandurilor; a se incalci. 5) A fi cuprins de un sentiment de stinghereala (nestiind cum sa procedeze in situatia creata); a se zapaci. 6) A nimeri intr-o situatie nedorita. 7) A fi pus in mreje. ◊ ~ in datorii a avea prea multe datorii banesti. /<lat. incolicare

NOI pron. pers. 1 pl. 1. (Desemneaza pe cel care vorbeste si persoana sau persoanele pe care acesta si le asociaza in vorbire) S-a inserat si noi tot pe loc stam. ◊ Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasa; in tara, in regiunea etc. de bastina. 2. (La dativ, in formele ne, ni, cu valoare posesiva) Casa ne e frumoasa. (Cu valoare de dativ etic) Ne esti departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, in forma ne, cu valoare de pronume reflexiv) Ne povesteam multe. 4. (In stilul oticial-administrativ) Eu. Noi, directorul scolii, am hotarat. ◊ (Ca plural al modestiei) Noi credem ca una dintre caracteristicile muzicii este melodia. multumim celor care ne-au ajutat. [Dat.: noua, ne, ni; acuz.: (pe) noi, ne] – Lat. nos.

LATERAL, -A, laterali, -e, adj. 1. Situat pe (una dintre) laturi, pe o parte a unui lucru; situat la margine, la periferie, departe de un centru; laturalnic. ◊ Arie (sau suprafata) laterala = marimea suprafetei unui corp prismatic, fara suprafetele bazelor lui. Arie laterala = zona situata la periferia teritoriului unde se vorbeste un dialect sau o limba. ♦ Fig. Secundar. 2. (In sintagma) Consoana laterala (si substantivat, f.) = consoana articulata prin atingerea varfului limbii de palatul tare sau de alveolele incisivilor superiori, in timp ce suflul de aer iese prin cele doua deschizaturi lasate de marginile limbii. „L” este o consoana laterala. 3. (In sintagma) Gandire laterala = proces specific gandirii creatoare, avand ca scop obtinerea a cat mai multe variante posibile ale obiectului sau fenomenului cercetat. – Din fr. lateral, lat. lateralis.

FUNIE ~i f. 1) Sfoara groasa, confectionata prin rasucirea mai multor fire unul in jurul altuia; franghie. ◊ Drept ca ~a in sac (sau in traista) a) stramb; sucit; b) nedrept; necinstit. A (i) se apropia (sau a (i) se strange, a-i ajunge) ~a de par (sau la par) a ajunge intr-o situatie critica, la deznodamant. A juca pe ~ a) a executa numere de acrobatie pe o funie intinsa; b) a fi foarte activ (si docil). A vorbi de ~ in casa spanzuratului a vorbi in prezenta cuiva despre ceva care ii aminteste de lucruri neplacute. 2) inv. Unitate de masura pentru lungime folosita, in trecut, la masurarea pamantului. [Art. funia; G.-D. funiei; Sil. -ni-e] /<lat. funis

CUVANT ~inte n. 1) Unitate de baza a vocabularului constand dintr-un sunet sau un complex de sunete carora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Intr-un ~ in rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) in concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate dupa forma, dar diferite din punct de vedere al continutului. 2) Ganduri, idei exprimate prin vorbe; spusa. ◊ A pune un ~ bun a faceo interventie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la inceputul unei carti, in care se fac anumite comentarii la carte; prefata; cuvant inainte. A lua ~antul a vorbi in fata unui public. 3) Angajament pe care si-l ia cineva; fagaduiala; promisiune. ◊ A-si tine ~antul (sau a se tine de ~) a indeplini o promisiune facuta. Om de ~ om ce nu face promisiuni desarte. 4) Punct de vedere particular; judecata; pozitie; considerent; opinie; parere. A-si spune ~antul. 5) Temei al unei actiuni. ◊ Sub ~ ca... pentru motivul ca... Cu drept ~ pe buna dreptate. /<lat. conventus

pravalie (pravalii), s. f. – s. f. – Magazin mic, dugheana. Origine incerta. Dupa Tiktin, legat de pravali „a se invirti, a se rostogoli”, cf. sb. provalija „prapastie” (Scriban), dar der. nu este convingatoare semantic. In Pravila lui Matei Basarab (1640), se vorbeste de pravalie de vinzare de vin, care se chiama prost circiuma; de unde pare ca s-ar putea presupune ca in sec. XVII cuvintul era simtit mai putin vulgar decit circiuma, lucru imposibil daca se porneste de la pravali. Der. din sl. pravljenije „administratie” (Candrea) nu este posibila fonetic. Ar trebui sa ne gindim la pravarie „magazin de praf de pusca” (cf. praf), de unde s-ar fi trecut usor la sensul de „pravalie in general, depozit”; cu atit mai mult cu cit in limba veche se obisnuia sa se arate si felul vinzarii: pravalie de vin.

aduc, adus, a aduce v. tr. (lat. adduco, -ducere; it. addurre, pv. vfr. aduire, sp. aducir, pg. adduzir. – Imper. ada si adu: adu-ti [VR. 1925,7,34]. V. duc). Duc (considerindu-ma pe mine ca centru sau locu despre care vorbesc): a aduce apa in casa, pine [!] copiilor, o scrisoare, o veste. Fac sa vie: l-am adus acasa. Produc, fac: pomu aduce roade, munca aduce castig. Pricinuiesc, fac: ploaia a adus mari pagube. Indoiesc, intorc (Rar): a adus copacu cu virfu' n jos. Fig. Fac sa ajunga: aici l-a adus betia. V. intr. Seman putin: copilu aduce cu tata-su. Aduc la indeplinire, indeplinesc. Aduc la cunostinta, comunic, spun. Aduc laude, laud. Aduc aminte, V. aminte. Prov. Nu aduce anu ce aduce ceasu. Vorba dulce mult aduce.