PERSONAL, -A I. adj. 1. care apartine cuiva; specific pentru persoane. ◊ (adv.) in persoana, insusi. ◊ original. 2. tren ~ (si s. n.) = tren de persoane care opreste in toate statiile; pronume ~ = pronume care arata persoana (2); mod ~ = mod verbal ale carui forme se modifica dupa cele trei persoane (2). II. s. f. (expozitie) ~a = expozitie a unui singur artist. III. s. n. totalitatea angajatilor dintr-o institutie sau intreprindere. (< lat. personalis, germ. personal, fr. personnel)

INNASCUT, -A, innascuti, -te, adj. care apartine cuiva din nastere, cu care se naste cineva; congenital, nativ. – In + nascut (dupa fr. inne).

AVERE ~i f. 1) Totalitate a bunurilor care apartin cuiva; avut. 2) Suma mare de bani. A face ~. [G.-D. averii] /v. a avea

AVUT² ~uri n. Totalitate a bunurilor care apartin cuiva; avere. /v. a avea

INNASCUT ~ta (~ti, ~te) (despre insusiri fizice sau psihice) care apartine cuiva de la nastere; din nascare; nativ. /in + nascut

MOSIE ~i f. 1) Mare proprietate funciara stapanita de un mosier. ~ boiereasca. ~ manastireasca. 2) inv. Teritoriu cultivat care apartinea unei localitati satesti. 3) Ceea ce apartine cuiva in mod exclusiv. 4) inv. Pamant stramosesc; tara natala; patrie. /mos + suf. ~ie

NATIV ~a (~i, ~e) 1) care apartine cuiva din nastere; innascut. 2) (despre metale si unele minerale) Care se gaseste in natura in stare pura; care nu este combinat cu alte substante. Aur ~. /<lat. nativus, fr. natif, germ. nativ

A REVENDICA revendic tranz. (drepturi, ceva care i se cuvine sau ii apartine cuiva) A pretinde pe baza prevederilor legii; a reclama; a cere. /<fr. revendiquer

EFECT s.n. 1. Fenomen care rezulta cu necesitate dintr-o cauza, fiind intr-o legatura indestructibila cu aceasta; urmare, rezultat. ♦ Traiectorie neobisnuita pe care o capata mingea (la tenis, volei, fotbal) lovita dupa anumite procedee. ◊ Minge cu efect = minge care, in urma unei anumite lovituri, ia o anumita traiectorie. 2. Impresie facuta de ceva sau de cineva asupra cuiva; ceea ce izbeste, atrage privirile, auzul etc. ◊ De efect = impresionant; uluitor, spectaculos. 3. (La pl.) Obiecte, bunuri (mai ales vesminte) care apartin cuiva. ♦ (Mil.) Echipament. ♦ Valori care se pot negocia (scrisori de schimb, bilete la ordin etc.) [Pl. -te, (rar) -turi. / < lat. effectus, cf. germ. Effekt, fr. effet].

PROPRIU, -IE adj. 1. care apartine cuiva in mod exclusiv; personal. ◊ Amor propriu = sentiment al propriei demnitati, constiinta valorii proprii. 2. Caracteristic, particular. 3. Indicat, bun pentru... 4. (Despre un cuvant sau un termen) Care reda precis ideea de exprimat. ◊ Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri; op. figurat) Prim, de baza, natural. [Pron. -priu. / < lat. proprius, cf. fr. propre].

APARTENENTA s.f. Faptul de a apartine cuiva sau de ceva. [Cf. fr. appartenance, it. appartenenza].

PERSONAL, -A adj. 1. care apartine cuiva (fiind proprietatea lui); specific pentru persoane; individual, propriu. ♦ (adv.) In persoana, insusi. ♦ Original, propriu. 2. Tren personal (si s.n.) = tren de persoane care opreste in toate statiile; (gram.) pronume personal = pronume care arata persoana; mod personal = mod verbal ale carui forme se schimba dupa cele trei persoane. [Pl. -li, -le, (s.n.) -luri. / cf. lat. personalis, fr. personnel].

REVENDICA vb. I. tr. A reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau apartine cuiva si care se afla in posesiunea altcuiva. ♦ A cere, a pretinde. [P.i. revendic, 3,6 -ca. / < fr. revendiquer, cf. lat. vindicare – a chema in judecata].

APARTENENTA s. f. 1. faptul de a apartine cuiva, de a tine de ceva. 2. (mat.) calitate a unui element care face parte dintr-o multime. (< fr. appartenance, it. appartenenza)

EFECT s. n. 1. fenomen care succeda unui alt fenomen (cauza), fiind cu necesitate generat de acesta; urmare, consecinta. ◊ traiectorie neobisnuita pe care o capata mingea (la tenis, volei, fotbal), lovita dupa anumite procedee. 2. impresie facuta de ceva sau de cineva asupra cuiva; ceea ce izbeste, atrage privirile, auzul etc. ♦ de ~ = impresionant; uluitor, spectaculos. 3. (pl.) obiecte, bunuri (vesminte) care apartin cuiva. ◊ (mil.) echipament. 4. denumire generala data cambiilor, biletelor de ordin, cecurilor etc. folosite in operatiile comerciale, in relatiile de credit etc. (< lat. effectus, germ. Effekt, dupa fr. effet)

REVENDICA vb. tr. a reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau apartine cuiva si care se afla in posesiunea altcuiva. ◊ a cere, a pretinde. (< fr. revendiquer)

UNIT, -A, uniti, -te, adj. 1. Care formeaza impreuna un tot. 2. Care se afla in raporturi stranse cu cineva, care este de acord, gandeste, actioneaza, simte la fel cu cineva; solidar cu cineva. 3. Care apartinea unei confesiuni crestine catolice de rit oriental (ortodox); uniat. ♦ (Substantivat) Adept al acestei confesiuni. – V. uni³.

PROPRIU ~e (~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care apartine unei persoane; individual. ◊ Nume (sau substantiv) ~ nume dat unei fiinte sau unui lucru pentru a le deosebi de alte fiinte sau lucruri. 2) Care intruneste trasaturi ce individualizeaza; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronuntare ~e. 3) Care este in concordanta deplina; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Sens ~ sens initial, de baza. ~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, fr. propre

ORIGINAL, -A adj. 1. (Despre acte, opere literare si artistice; adesea s.) Care nu este facut dupa nici un model, care constituie primul exemplar; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma; primitiv; autentic. ♦ In original = in forma primara; necopiat; netradus. 2. (Despre idei, teorii etc.) Care a fost spus pentru prima data de cineva, care apartine in intregime cuiva; nou. ♦ (Despre creatori de arta, de poezie etc.) Care scrie, compune, creeaza ceva cu totul nou, personal. 3. (adesea s.) Neobisnuit; extravagant, bizar; excentric. [Cf. lat. originalis, fr. original].

APANAJ s. n. 1. domeniu funciar sau venit acordat de suverani pentru intretinerea unor membri ai familiei domnitoare. 2. bun material sau spiritual care apartine exclusiv cuiva. (< fr. apanage)

ORIGINAL, -A adj. 1. (despre acte, opere literare si artistice; si s. n.) primul exemplar; produs pentru prima oara intr-o anumita forma; primitiv, autentic. ♦ in ~ = in forma primara, neimitat, necopiat; netradus. 2. spus pentru prima data de cineva, care apartine in intregime cuiva; nou, inedit. ◊ (despre artisti, scriitori etc.) care creeaza ceva cu totul nou, personal. 3. (si s. m. f.) iesit din comun, neobisnuit; extravagant, bizar; excentric. (< fr. original, lat. originalis)

FOST, -A, fosti, -ste, adj. (Despre oameni) Care a avut o calitate, o functie, un rang, un nume etc. pe care nu-l mai are. ♦ De altadata, de pe vremuri, de odinioara. ♦ (Despre lucruri)Care a apartinut in trecut cuiva; care si-a pierdut vechea destinatie. ♦ (Substantivat, n.; neobisnuit) Ceea ce s-a petrecut in trecut; faptele trecute. – V. fi.

FUNCIAR, -A, funciari, -e, adj. Care se refera la proprietatea particulara asupra pamantului sau la averi imobiliare. ◊ Fond funciar = totalitatea suprafetelor de teren aflate intre granitele unei tari, unei unitati administrativ-teritoriale sau ale unei unitati agricole. Impozit funciar = impozit pe care il plateste cineva pentru un teren care se afla in proprietatea sa. Carte funciara = registru oficial in care se inventariaza toate proprietatile de pamant individuale din cuprinsul unei regiuni, mentionandu-se numele proprietarului, suprafata terenului si vecinatatile; carte funduara. ◊ Fig. Care apartine naturii, firii cuiva; de baza. [Pr.: -ci-ar] – Dupa fr. foncier.

STRAMOS, -OASA, stramosi, -oase, s. m. si f. 1. Persoana care a trait cu cateva generatii inaintea cuiva si care apartine aceleiasi familii; (la m. pl.) generatii anterioare, inaintasi care au trait intr-o epoca indepartata; strabun (3), strabunic (2). 2. Strabun (2). – Stra- + mos.

stranic, stranica, adj., s.m. si f. 1. (adj., s.m. si f.; inv.) strain, venetic, pelerin. 2. (adj.; inv. si reg.; despre limba, dialecte) alta decat limba sau dialectul matern; strain. 3. (adj.; s.m. si f.; inv.) (persoana) care nu este in relatii apropiate de rudenie cu cineva; care nu apartine unei familii. 4. (s.m. si f.; inv.) oaspe, oaspete.

SPECIALITATE s. f. 1. ramura anumita a unei stiinte, a tehnicii etc. care constituie obiectul unor studii speciale pentru cineva. ♦ de ~ = care apartine unei anumite specialitati; (despre persoane) specialist intr-o anumita ramura de activitate. 2. gen, categorie specifica. ◊ produs, preparat obtinut dupa o reteta speciala. (< fr. specialite, lat. specialitas)

PROPRIU, -IE, proprii, adj. 1. Care apartine in mod exclusiv cuiva; personal. ◊ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se da unui lucru sau unei fiinte spre a le deosebi de alte lucruri sau fiinte din aceeasi categorie si care se scrie cu initiala mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De baza, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.

PROPRIU, -IE adj. 1. care apartine in mod exclusiv cuiva; personal. 2. caracteristic, particular. 3. care este bun, indicat pentru... 4. (despre cuvinte, stil etc.) care reda exact notiunea sau ideea ce trebuie exprimata. ♦ ~-zis = de fapt; la drept vorbind. ♦ (despre sensuri) prim, de baza. (< lat. proprius, fr. propre)

A apartine apartin intranz. 1) A fi al cuiva in virtutea unui drept. 2) A face parte dintr-un intreg. apartine unei familii de intelectuali. 3) A constitui drept apanaj; a fi propriu. /<fr. appartenir

FUNCIAR, -A adj. 1. referitor la terenuri, la averi imobiliare. 2. (fig.) care apartine naturii, structurii intime a cuiva, care formeaza fondul; de baza. (< fr. foncier)

CAPTURA, capturez, vb. I. Tranz. A prinde unitati militare inamice; a lua pe cineva prizonier; a lua materiale apartinand inamicului. ♦ A prinde un raufacator. ♦ A prinde in capcana un animal salbatic. – Fr. capturer.

DIVAN, divane, s. n. I. Canapea fara spatar, pe care se poate sedea sau dormi. II. 1. (In Imperiul Otoman) Consiliu cu atributii politice, administrative si juridice, alcatuit din cei mai inalti demnitari; (in tarile romanesti) sfat domnesc. ◊ Divan ad-hoc v. ad-hoc. ♦ Adunare, sedinta a divanului (II 1). ♦ Sala, cladire in care se adunau membrii divanului (II 1); sediul divanului; p. gener. loc de adunare si de consfatuire. 2. (Inv.) Judecata, proces. ◊ Expr. (Glumet) A face (cuiva) divan pe spinare = a bate (pe cineva). III. Culegere postuma de versuri apartinand unui poet oriental. [Pl. si: divanuri] – Din tc. divan.

DEPARTE adv. 1. (Cu sens local) La mare distanta. ◊ Loc. prep. Departe de... = la mare distanta de... ◊ Expr. Departe de mine gandul = nici nu ma gandesc... Pana departe = pe o distanta mare. Pe departe = pe ocolite, nu de-a dreptul; indirect. Nici pe departe = nici macar putin; deloc. ♦ Intr-un loc indepartat; in departare. A plecat departe. ◊ Expr. Mai departe = dincolo de...; in continuare, inainte. De departe = de la mare distanta, din departare. Ruda de departe = persoana apartinand unei ramuri indepartate a familiei cuiva. 2. (Cu sens temporal) Intr-un moment departat de timpul prezent (in trecut sau in viitor). ◊ Expr. Mai departe, exprima continuarea unei actiuni sau dainuirea in timp a unei situatii. Nu mai departe = a) (in legatura cu un adverb de timp) nu a trecut sau nu va trece mai mult timp decat..., nu mai tarziu decat... Nu mai departe de ieri; b) (rar, intarind un pronume personal) nu altul, chiar cu (tu, el etc.). Eu, nu mai departe, te-am vazut. – De⁴ + parte.

APARTENENTA ~e f. Faptul de a apartine, de a fi legat de cineva sau de ceva. [G.-D. apartenentei] /<fr. appartenance

GRAD s.n. I. 1. Unitate de masura a anumitor marimi variabile (temperatura, presiune etc.). 2. Unitate de masura a unghiurilor, reprezentand a 360-a parte dintr-un cerc. ◊ Grad centezimal = grad care reprezinta a suta parte dintr-un unghi drept. 3. (Mat.) Exponentul cel mai mare al necunoscutei unei ecuatii sau maximul sumei exponentilor necunoscutelor. II. Treapta, nivel; fiecare dintre treptele unei ierarhii. ♦ Loc ocupat de cineva in ierarhia institutiei careia ii apartine. ◊ Grad de comparatie = forma pe care o ia adjectivul sau adverbul pentru a arata masura in care un obiect prezinta o insusire in raport cu alt obiect sau cu el insusi (in alte imprejurari). [Pl. -de, -duri. / < lat. gradus, cf. fr. grade, it. grado, germ. Grad].

apartine vb. intr. a tine de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva; a face parte (din). (dupa fr. appartenir)

GRAD¹ s. n. 1. unitate de masura pentru diverse marimi variabile (temperatura, presiune etc.). 2. unitate de masura a unghiurilor, a 36⁰-a parte dintr-un cerc. 3. (mat.) exponentul cel mai mare al necunoscutei unei ecuatii sau maximul sumei exponentilor necunoscutelor. 4. etalon, criteriu de apreciere. 5. treapta, nivel, stadiu; fiecare dintre treptele unei ierarhii. ◊ loc ocupat de cineva in ierarhia institutiei careia ii apartine. 6. (chim.) valoare a mai multor marimi considerate in raport cu o valoare de referinta. ♦ ~ de comparatie = forma pe care o ia adjectivul sau adverbul pentru a arata masura in care un obiect prezinta o insusire in raport cu un alt obiect sau cu el insusi intr-o alta imprejurare. (< fr. grade, lat. gradus, germ. Grad)

GESTIUNE, gestiuni, s. f. Administrare a bunurilor unei intreprinderi, institutii sau persoane; raspunderea pastrarii bunurilor si a manuirii fondurilor unei intreprinderi, institutii sau persoane; ansamblu de operatii privind primirea, pastrarea si eliberarea unor bunuri materiale apartinand altcuiva; (concr.) totalitate a bunurilor incredintate cuiva in vederea administrarii lor. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. gestion, lat. gestio, -onis.

PATRIE, patrii, s. f. 1. Mediu politic, social si cultural in care isi desfasoara viata si lupta fiecare popor; teritoriu locuit de un popor; tara in care s-a nascut cineva si al carei cetatean este. ◊ Patrie-mama (sau -muma) = tara din care s-a desprins o alta tara, o provincie etc., care este legata de prima prin unitate nationala, de limba, cultura, etc. ♦ Orasul, satul, regiunea in care s-a nascut cineva; pamant natal, loc de bastina. ♦ Tara in care cineva se stabileste definitiv, fara sa-i apartina ca origine, dar fiind recunoscut ca cetatean al ei. ♦ Loc de origine a unei idei, a unui curent etc. 2. Loc, climat propice dezvoltarii cuiva sau a ceva. – Din lat. patria, fr. patrie.

EDUCATIONAL, -A, educationali, -e, adj. Care apartine educatiei, invatamantului, care contribuie la educatia cuiva; educativ. [Pr.: -ti-o-] – Din engl. educational, fr. educationnel.

apartine vb. III. intr. A tine de cineva sau ceva; a fi in posesiunea, in proprietatea cuiva. ♦ A tine de, a face parte (dintr-o familie, dintr-o organizatie etc.). [P.i. apartin. / < fr. appartenir, dupa tine].

apartine, apartin, vb. III. Intranz. A tine de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o clasa, dintr-o organizatie etc. – Fr. appartenir (dupa tine).

CAPTURA, capturez, vb. I. Tranz. A prinde unitati militare inamice; a lua pe cineva prizonier; a dobandi prin lupta bunuri materiale apartinand inamicului. ♦ A prinde un raufacator. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal salbatic. – Din fr. capturer.

IDEOLOGIC, -A, ideologici, -ce, adj. Care apartine ideologiei, privitor la ideologie; care exprima ideologia cuiva. [Pr.: -de-o-] – Din fr. ideologique.

TATAR, -A, tatari, -e s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Republicii Tatare sau din grupurile etnice (inrudite ca limba cu aceasta populatie) stabilite in cursul istoriei in diferite regiuni din Asia si Europa. ♦ Persoana care facea parte din triburile de origine mongola care in sec. XIII s-au intins din Asia pana in Europa rasariteana si centrala, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au facut dese incursiuni in tarile vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tatarii, se spune cand cineva se grabeste sau fuge fara un motiv serios. Parca-l alunga tatarii (din urma), se spune despre cineva care se grabeste foarte tare. 2. Adj. Care apartine tatarilor (1), privitor la tatari; tataresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba tatara. – Din tc. tatar.

apartine, apartin, vb. III. Intranz. A tine, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumita clasa, dintr-o anumita organizatie etc. – Din fr. appartenir (dupa tine).

EDUCATIV, -A, educativi, -e, adj. Care apartine educatiei, privitor la educatie, care contribuie la educatia cuiva. – Din fr. educatif.

A REVENI revin intranz. 1) A veni din nou; a se intoarce. 2) A-si recapata starea normala; a se redresa; a se reface; a se regenera. Pacientul isi revenea treptat. ◊ ~ la viata a) a scapa de o boala grea; b) a renaste. 3) A (i) se atribui drept datorie (cuiva); a incumba. 4) (despre sarcini, bunuri materiale etc.) A apartine in mod firesc; a se cuveni; a se impune; a se incumba; a se cadea. 5) A se ocupa din nou de ceva; a relua ceva. 6) rar A valora in bani; a costa. /re- + a veni

COMUN, -A I. adj. 1. care apartine mai multora sau tuturor; care intereseaza pe mai multi sau pe toti; obstesc. ◊ (jur.) drept ~ = parte a dreptului cu aplicare generala; substantiv ~ = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor ~ = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor ~ = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu ~ = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor ~ = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ a face cauza ~a cu cineva = a fi de partea cuiva. 2. obisnuit, normal, frecvent. ◊ loc ~ = idee, lucru stiut de toata lumea; banalitate. 3. mediocru, banal, de rand. II. s. n. ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ in ~ = laolalta, impreuna. ◊ a iesi din ~ = a se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. (<fr. commun, lat. communis)

COMUN, -A adj. 1. Care apartine mai multora sau tuturor; folosit de toti sau de mai multi; obstesc. ◊ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generala; substantiv comun = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor comun = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor comun = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu comun = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor comun = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ A face cauza comuna cu cineva = a fi de partea cuiva (intr-o chestiune, intr-o discutie etc.). 2. Obisnuit, normal. ◊ Loc comun = idee care apare la mai multi sau la toti in acelasi fel, banalizandu-se prin deasa ei intrebuintare. 3. Banal, de rand. // s.n. Ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ In comun = laolalta, impreuna. ◊ A iesi din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. [< lat. communis, cf. fr. commun].

EDUCATIV, -A adj. Care apartine educatiei, referitor la educatie; care contribuie la educatia cuiva; educational. [Cf. fr. educatif].

UZUFRUCT s. n. drept al cuiva de a se folosi de un bun care apartine altei persoane. (< lat. usufructus, dupa fr. usufruit)

SPECIALITATE, specialitati, s. f. 1. Ramura a stiintei, a tehnicii, a artei etc. din studiul si din aplicarea careia cineva isi face o profesiune. ◊ Loc. adj. De specialitate = care apartine unui domeniu special; (despre persoane) Care este competent intr-o anumita ramura de activitate. 2. Produs sau preparat facut din anumite retete sau metode de fabricatie deosebite. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. specialite, lat. specialitas, -atis.

apartinea (-n, -ut), vb. – A face parte din, a fi propriu cuiva. Format pe baza vb. tinea, ca fr. appartenir de la tenir.

POLITIC, -A adj. Care apartine politicii, referitor la politica. ♦ Nivel politic = grad de pregatire a cuiva in probleme de politica generala; orientare justa in astfel de probleme; drepturi politice = drepturi referitoare la participarea cetatenilor la viata obsteasca si la conducerea treburilor societatii; economie politica = v. economie. [Cf. fr. politique, lat. politicus, gr. politikos < polis – oras].

CAINESC, -EASCA, cainesti, adj. 1. Care apartine cainilor, privitor la caini. ◊ (Pop.) Dinte cainesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestarile cuiva) Rau, dusmanos, hain; (despre vreme, situatii, imprejurari) vrajmas omului, greu de suportat; aspru, cainos. – Caine + suf. -esc.

HAT, haturi, s. n. Fasie ingusta de pamant nearat care desparte doua ogoare sau doua terenuri agricole apartinand unor gospodarii diferite; razor¹, hotar. ◊ Expr. A fi intr-un hat (cu cineva) = a fi vecin (cu cineva). ♦ (Reg.) Camp nelucrat; parloaga, telina². – Cf. ucr. hat „zagaz”.

PATRONAL, -A, patronali, -e, adj. (Rar) 1. Care tine de ziua numelui cuiva, sau de patron² (3), privitor la patron². 2. Care se refera la patron² (1), care apartine patronului², format din patroni². – Din fr. patronal.

PATRIMONIU, patrimonii, s. n. 1. (Jur.) Totalitatea drepturilor si a obligatiilor cu valoare economica, precum si a bunurilor materiale la care se refera aceste drepturi, care apartin unei persoane (fizice sau juridice); (sens curent) bun mostenit prin lege de la parinti (sau de la rude); avere parinteasca. ◊ Separatie de patrimoniu = separare legala a bunurilor personale ale cuiva de bunurile mostenite sau a averii sotului de zestrea sotiei. 2. Totalitatea bunurilor care apartin colectivitatii si sunt administrate de catre organele statului; bun public. ♦ Bunuri spirituale care apartin intregului popor (fiind transmise de la stramosi); mostenire culturala; p. ext. bunuri spirituale, culturale etc. care apartin omenirii intregi. – Din lat. patrimonium, fr. patrimoine.

RAPI, rapesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua cu sila pe cineva, a duce cu sine in mod silnic pe cineva; a fura. ♦ A lua pe cineva dintre cei vii, a curma viata cuiva. ♦ A smulge pe cineva dintr-un loc. 2. A lua (prin abuz) ceva, a se face stapan pe un bun material care apartine altuia; a jefui. ♦ A cotropi (un teritoriu, o tara etc.). ♦ Fig. A lipsi pe cineva de..., a smulge ceea ce i se cuvine, ceea ce ii revine cuiva. 3. Fig. A fermeca, a incanta, a vraji, a captiva. [Var.: (inv. si pop.) hrapi vb. IV] – Din lat. rapire (= rapere).

INVIDIA, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stapanit de invidie fata de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reusita, bunastarea, calitatile altuia; a pizmui. 2. A dori, a ravni, a pofti ceva ce apartine altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

A FURA fur tranz. 1) (bunuri care apartin altcuiva) A-si insusi pe nevazute (in mod nelegal sau cu forta); a rapi. ◊ ~ (pe cineva) cu ochiul (sau cu privirea) a privi pe cineva pe ascuns si cu dragoste. 2) fig. A lua pe neasteptate sau pe nesimtite. Vantul i-a furat palaria. ◊ ~ (cuiva) o sarutare a saruta pe neasteptate (pe cineva). 3) fig. (persoane sau manifestarile lor) A coplesi fermecand. L-a furat frumusetea naturii. ◊ ~ inima (cuiva) a) a incanta (pe cineva); b) a face (pe cineva) sa se indragosteasca. ~ (cuiva) ochii (sau vederile) a ramane incantat, uitandu-se la cineva. /<lat. furare

PARTICULAR, -A I. adj. 1. care apartine numai anumitor persoane sau lucruri. ♦ in ~ = in mod deosebit, in special. ◊ care constituie proprietatea individuala a cuiva. 2. cu caracter individual; caracteristic, specific. ◊ (log.; despre judecati) in care predicatul se refera numai la o parte din sfera subiectului. 3. cu caracter neoficial; privat; (despre lectii) predat elevilor in afara orelor oficiale de scoala. II. s. n. categorie filozofica, veriga intermediara intre singular si general. III. s. m. persoana care nu detine o functie oficiala; (p. ext.) persoana considerata ca individ in raport cu statul. (< fr. particularis, germ. partikular, /III/ Partikular)

INDIVIDUAL² ~a (~i, ~e) 1) Care tine de individ; propriu individului. 2) Care apartine unui singur individ; al unui singur individ; particular. 3) Care este realizat de un singur individ. 4) Care este caracteristic numai pentru cineva sau ceva. [Sil. -du-al] /<lat. individualis, fr. individuel

PATRIE ~i f. 1) Teritoriu care istoriceste apartine unui popor si unde acesta traieste. 2) Tara in care s-a nascut, in care traieste si al carei cetatean este cineva. 3) Loc unde s-a nascut si traieste cineva; pamant natal; tara; bastina. 4) Regiune de unde isi trage originea un anumit soi de plante sau de animale; bastina. 5) Loc unde a luat nastere ceva important istoriceste. ~a teoriei atractiei universale este Anglia. [G.-D. patriei; Sil. -tri-e] /<lat. patria, fr. patrie

PARTICULAR, -A adj. 1. Care apartine numai anumitor persoane sau anumitor lucruri. ♦ In particular = in mod deosebit, in special, mai ales. ♦ Care constituie proprietatea individuala a cuiva. ♦ Care este de formatie sau de esenta individuala. 2. Care are caracter individual; care este caracteristic, specific. ♦ (Log.; despre judecati) In care predicatul se refera numai la o parte din sfera subiectului. 3. Cu caracter neoficial; privat; (despre lectii) predat elevilor in afara orelor oficiale de scoala. // s.n. Categorie filozofica, reprezentand o veriga de legatura intre singular si general. [Cf. fr. particulier, lat. particularis].

TURC, -A, turci, -ce, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Turciei sau este originara de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul si pistolul = cum e omul, asa sunt si faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neintemeiata a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte incapatanat, a nu vrea sa inteleaga, a nu tine seama de nimic. Turcul plateste, se spune despre cineva care este silit sa plateasca, vrand-nevrand, paguba sau cheltuiala facuta de altii. ♦ P. ext. Persoana de religie mahomedana. 2. Adj. Care apartine Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de turci (1). – Din tc. turk.

TELEFONIC, -A, telefonici, -ce, adj. Care apartine telefonului sau telefoniei, privitor la telefon sau la telefonie; (despre o convorbire) care se face prin telefon. ◊ Aviz telefonic = aviz prin care cineva este instiintat ca la o anumita ora va fi chemat la telefon (de obicei la o centrala telefonica) pentru o convorbire interurbana. – Din fr. telephonique.

FILOZOFIE s. f. 1. conceptie generala despre lume si viata, forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale. ♦ ~ lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ♦ a culturii = disciplina teoretica relativ autonoma, care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, nenorociri etc.; fel de a privi lumea si viata; intelepciune, stoicism. 4. (fam.) problema greu de rezolvat. 5. sistem filozofic apartinand unei persoane, scoli sau epoci. (< fr. philosophie, gr. philosophia)

POMANA ~eni f. rel. 1) Dar oferit pentru iertarea pacatelor, de sufletul celor morti sau de sanatatea cuiva; binefacere; milostenie. A lua de ~. ◊ De ~ a) in mod gratuit sau la un pret foarte mic; b) in zadar; degeaba. A cere de ~ a cersi. A face ~ cu cineva a-i face un bine cuiva; a ajuta pe cineva. A umbla dupa ~ a cauta sa obtina avantaje nemeritate. De-a cui ~? pentru ce? la ce bun? Ca la ~ in numar mare. 2) Bun (apartinand unui decedat) ce se daruieste la/dupa inmormantare. 3) Masa care se face dupa inmormantare sau dupa parastas. /<sl. pomenu

PSIHOLOGIC, -A, psihologici, -ce, adj. Care apartine psihologiei, privitor la psihologie sau la fenomenele care fac parte din domeniul ei de cercetare; sufletesc. ◊ Expr. Moment psihologic = moment potrivit pentru a influenta pe cineva sau pentru a determina producerea unui anumit fapt. – Din fr. psychologique.

STAPAN ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana careia ii apartine un bun material. ~ul masinii. ◊ A se face ~ pe ceva a pune stapanire pe ceva. 2) (in antichitate) Proprietar de sclavi. 3) Persoana in serviciul careia se afla angajat cineva. ◊ A intra (sau a se baga) la ~ a se angaja sluga. (A fi) fara ~ a) (a fi) independent in actiunile sale; b) (a fi) fara supraveghere. 4) fig. Persoana cu puteri depline. ◊ A fi ~ pe situatie a se orienta bine intr-o situatie, ocupand o pozitie dominanta. A fi ~ pe materie a poseda un obiect. A fi ~ pe sine a fi in stare sa-si stapaneasca sentimentele, pornirile; a-si tine firea. A fi ~ pe soarta (sau pe viata) sa a dispune de propria persoana. 5) pop. Persoana care administreaza o gospodarie (privata sau publica); gospodar. ◊ ~ul casei a) capul familiei; b) gazda (luata in raport cu oaspetii). /<sl. stopanu

PERSONAL² ~a (~i, ~e) 1) Care apartine unei persoane ca individ izolat; al unei singure persoane; particular; privat; individual. Transport ~. 2) Care tine de o persoana; propriu unei persoane; individual. Dosar ~. ◊ Raspundere ~a raspundere care i se atribuie cuiva sau pe care si-o ia cineva in mod individual. Pronume ~ pronume care prin forma sa indica una din cele trei persoane. Mod ~ mod verbal ale carui forme se schimba dupa persoane. (Tren) ~ tren de pasageri (care se opreste in toate statiile). /<lat. personalis, germ. Perssonel, it. personale

ACTIV¹ s. n. 1. (In oranduirea socialista) Colectiv intr-o organizatie politica sau intr-o institutie de stat, format din elementele cele mai devotate si mai ridicate din punct de vedere politic, carora li se incredinteaza munci de raspundere. ♦ Totalitatea persoanelor care, desi nu fac parte din partidul clasei muncitoare, se identifica ideologic cu acesta si ii sprijina munca, formand elementul de legatura intre el si mase. 2. Totalitatea bunurilor mobile si imobile care apartin unei intreprindere sau unei institutii; parte a bilantului unde se inscriu aceste bunuri. ◊ Expr. A avea ceva la activul sau = a fi autorul unei actiuni grave. A pune ceva la activul cuiva = a pune o actiune grava pe seama cuiva. – (1) Rus. aktiv, (2) fr. actif (lat. lit. activus).

TAU³ ta (tai, tale) adj. pos. 1) Care apartine celui caruia i se adreseaza vorbitorul. Cartea ta. 2) Care se afla in anumite relatii (de prietenie, de inrudire) cu cel caruia i se adreseaza vorbitorul. Prietenul tau. 3) Care este realizat de cel cu care vorbeste cineva. Calatoriile tale. ◊ Fie pe a ta fie asa cum vrei sau zici tu. /<lat. tuus, tua

MORAL, -A, morali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care apartine moralei, conduitei admise si practicate intr-o societate, care se refera la morala; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care contine o invatatura; moralizator. 2. Care apartine psihicului, spiritului, intelectului, care se refera la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultatilor sufletesti si spirituale. 2. Stare afectiva, dispozitie sufleteasca temporara care priveste puterea, dorinta, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultatile. ♦ Curaj, tarie sufleteasca. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a imbarbata (pe cineva). A(-i) scadea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

VIZUAL, -A, vizuali, -e, adj. Care se refera la simtul vazului, care apartine vederii; de vedere. ◊ Tip vizual = persoana cu o deosebita acuitate a perceptiilor obtinute prin vaz. Memorie vizuala = memorie care retine cu precadere imaginile vazute. Raza (sau linie) vizuala = linie dreapta imaginara care uneste ochiul observatorului cu obiectul observat. Camp vizual = portiune de spatiu pe care o poate cuprinde cineva o data cu privirea. [Pr.: -zu-al] – Din fr. visuel, lat. visualis.

TROIAN², -A, troieni, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care apartine Troiei, privitor la Troia, din (sau de la) Troia. ◊ Calul troian = a) urias cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, dupa indemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia in timpul razboiului troian si in care acestia s-au ascuns, contribuind la caderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. si f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean.

SCRIS¹, (4) scrise, s. n. 1. Faptul de a scrie (1). ◊ Masina de scris = masina folosita pentru dactilografierea textelor. ◊ Loc. adj. si adv. In scris = notat (pe hartie). 2. Fel propriu de a scrie al cuiva, mod particular de a caligrafia semnele grafice; scriere (2), scriitura (1), scriptura (4), scrisoare (3). 3. Actiunea de a scrie (2), de a redacta o compozitie, o opera. ♦ Activitatea de scriitor, de publicist. 4. Ceea ce este scris, ceea ce rezulta in urma muncii de elaborare, de redactare; scriere (3). Foloseste multe neologisme in scrisul sau. ♦ Totalitatea operelor scrise apartinand unui popor, unei natiuni, unui scriitor. Scrisul romanesc. – V. scrie.

COMIC, -A, comici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care apartine comediei¹, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoaca rasul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpreteaza roluri de comedie¹. 3. S. n. Categorie estetica in a carei sfera intra actele, situatiile sau personajele din viata sau din arta care provoaca rasul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, nota ridicola pe care o reprezinta ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus.