ANTIACCIDENT adj. invar. (Despre sisteme complexe de caracteristici tehnice) Care preintampina accidentele. [Pr.: -ti-ac-] – Anti- + accident.

LIVRET, livrete, s. n. 1. (In sintagma) Livret militar = document eliberat persoanelor care au satisfacut serviciul militar, cuprinzand situatia militara si alte date privitoare la titular. 2. (Tehn.; in sintagma) Livret al utilajului = document de evidenta care cuprinde date referitoare la un utilaj (denumire, anul fabricatiei, producatorul, caracteristici tehnice, reparatii etc.). – Din fr. livret.

TEHNICISM s. n. Tendinta de a folosi in mod exagerat procedeele tehnice caracteristice unui domeniu de activitate, lasand pe planul al doilea tezele teoretice care trebuie sa conduca munca practica. – Tehnic + suf. -ism. Cf. rus. tehnitizm.

DECOMPOZITIE, decompozitii, s. f. Determinare, prin analiza sau prin calcul, a caracteristicilor tehnice ale materiei prime folosite la confectionarea unui obiect dintr-o tesatura sau dintr-un tricot. [Var.: decompozitiune s. f.] – Din fr. decomposition.

DECOMPOZITIE ~i f. Procedeu de determinare prin analiza sau prin calcul a caracteristicilor tehnice ale materiei prime folosite la confectionarea unui obiect dintr-o tesatura sau dintr-un tricot. /<fr. decomposition

TEHNICISM s.n. Tendinta de a folosi in mod exagerat si mecanic procedeele tehnice caracteristice unui domeniu de activitate, neglijand tezele teoretice. [< tehnic + -ism, cf. rus. tehnitizm].

TEHNICISM s. n. tendinta de a folosi in mod exagerat si mecanic procedeele tehnice caracteristice unui domeniu de activitate, neglijand tezele teoretice de la baza lor. (< rus. tehnitizm)

caracteristicA s.f. 1. Caracter predominant propriu unei fiinte, unui lucru, unui proces etc.; insusire tipica. 2. Partea intreaga a unui logaritm. 3. Curba reprezentand modul in care variaza o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv in functie de o anumita variabila. ♦ Marime sau element care determina dintr-un anumit punct de vedere modul de functionare a unui sistem tehnic. 4. (Statist.) caracteristica statistica = trasatura cantitativa comuna a unui fenomen sau a unui proces social-economic. [Cf. fr. caracteristique].

ROL¹ s. n. I. 1. lista a proceselor care urmeaza sa fie judecate intr-o zi de catre o instanta. 2. registru in care sunt trecuti contribuabilii la perceptie. 3. lista a echipajului unei nave. 4. (in unele tari) lista tuturor navelor si a caracteristicilor lor tehnice. II. 1. parte (de text, melodica etc.) ce revine unui interpret intr-un spectacol. ◊ personajul interpretat de un actor. 2. atributie, sarcina care revine cuiva intr-o actiune; menire. 3. semnificatie de ordin semantic sau lingvistic pe care o poate avea un cuvant. (< fr. role)

SCHIMBATOR, -OARE, schimbatori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimba (usor, repede); nestatornic, variabil, schimbacios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite sa se modifice valoarea marimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, directia mersului unui vehicul etc. ♦ Schimbator de viteza = dispozitiv montat intre un motor de antrenare si organele care transmit miscarea unui alt sistem tehnic, permitand sa se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substante, de energie, de caldura intre doua medii. 3. (In sintagma) Schimbator de cale = instalatie care leaga intre ele doua sau mai multe linii de cale ferata, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ator.

REDUCTOR² ~oare n. Aparat sau mecanism care reduce o marime (viteza, presiune etc.) caracteristica unui sistem teh-nic. /<fr. reducteur

REGLA, reglez, vb. I. Tranz. 1. A realiza sau reface starea unui sistem tehnic ale carui marimi caracteristice s-au abatut de la anumite conditii impuse. ♦ A stabili in prealabil valorile marimilor unui sistem tehnic, care trebuie sa ramana constante in timpul functionarii sistemului; a potrivi. 2. (Mil.) A potrivi, a indrepta, a fixa tirul unui tun, al unei arme de foc portabile, al unei unitati de artilerie etc. pentru distrugerea unui obiectiv. 3. A aranja, a orandui, a potrivi. – Din fr. regler.

tehnic, -A, tehnici, -e, adj., s. f. I. Adj. Care apartine tehnicii (II), privitor la tehnica. ◊ Desen tehnic = desen care reprezinta la scara un obiect, cu inscrierea dimensiunilor lui, si care este folosit la construirea obiectului in spatiu. Termen tehnic = termen de specialitate, caracteristic unui domeniu de activitate. ♦ Care se ocupa de latura de stricta specialitate intr-o meserie, intr-o stiinta etc. II. S. f. 1. Totalitatea uneltelor si a practicilor productiei dezvoltate in cursul istoriei, care permit omenirii sa cerceteze si sa transforme natura inconjuratoare cu scopul de a obtine bunuri materiale. 2. Totalitatea procedeelor intrebuintate in practicarea unei meserii, a unei stiinte etc. 3. (Mil.; in sintagma) tehnica de lupta = totalitatea mijloacelor de lupta si auxiliare cu care sunt inzestrate fortele armate. – Din fr. technique.

FACTOR, factori, s. m. I. 1. Element, conditie, imprejurare care determina aparitia unui proces, a unei actiuni, a unui fenomen. 2. (Mat.) Fiecare dintre termenii unei inmultiri. ◊ Factor prim = fiecare dintre numerele prime prin care se imparte exact un numar dat. Factor comun = numar care imparte exact oricare dintre termenii unei sume neefectuate. 3. Marime a carei valoare intra prin multiplicare intr-o relatie care caracterizeaza un sistem fizico-chimic. 4. Marime caracteristica pentru un sistem tehnic, un material etc., stabilita prin raportul altor doua marimi diferite. II. Functionar al postei care duce corespondenta la destinatie; postas. [Acc. si: (II) factor] – Din fr. facteur, lat. factor.

SERVO- Element de compunere care intra in denumirea unor sisteme tehnice (sau a unor marimi caracteristice acestora) in care, cu ajutorul unei energii mici folosite pentru comanda, se declanseaza dezvoltarea unei energii utile mari. – Din fr. servo-.

RANDAMENT ~e n. 1) Raport dintre efortul depus si rezultatul unei actiuni. ~ al productiei. 2) caracteristica a eficientei unui sistem tehnic, bazata pe raportul dintre energia folosita util si energia consumata de acest sistem. 3) Capacitate de productie (a unui muncitor, a unei masini etc.) intr-o unitate de timp; spor; productivitate. A nu avea ~ la lucru. /<fr. rendement

PARAMETRU s. m. 1. (mat.) litera intr-o expresie sau ecuatie care, considerata in calcule, constanta, poate lua diferite valori. 2. marime proprie unui sistem fizic, tehnic, unui fenomen etc., o caracteristica constructiva sau functionala. ♦ ~ economic = unitate de masura a aspectelor cantitative si calitative ale proceselor si fenomenelor economice. 3. (stat.) marime masurabila care permite prezentarea mai simpla a caracteristicilor principale ale unui ansamblu statistic. ◊ (inform.) simbol care desemneaza datele preluate de catre o procedura. 4. element constant intr-un calcul, intr-o operatie intelectuala. (< fr. parametre)

BIONICA (‹ engl. {i}) s. f. Disciplina care se ocupa cu studiul proceselor biologice si al structurii organismelor vii, in scopul rezolvarii prin similitudine a unor probleme tehnice si al crearii de sisteme tehnice (modele) care sa prezinte caracteristici functionale asemanatoare functiilor organismelor vii.

SATURATIE s. f. 1. Stare a unui compus chimic care nu mai contine valente libere si deci nu mai poate aditiona alte elemente in molecula lui; stare a unei solutii in care nu se mai poate dizolva o noua cantitate din substanta dizolvata; stare a unui mediu gazos in care nu se mai poate evapora o noua cantitate dintr-un anumit lichid; stare a unui sistem chimic, fizic sau tehnic pentru care o anumita marime caracteristica a atins valoarea ei maxima. ◊ Loc. adv. Pana la saturatie = a) pana la completarea tuturor valentelor libere; b) fig. la nivelul de la care cineva nu mai poate suporta. 2. Stare de intensitate maxima a unui fenomen, satisfacere maxima a cuiva; p. ext. plictiseala, oboseala, dezgust care decurge dintr-o astfel de stare. – Din fr. saturation, lat. saturatio, -onis.

RELEU s.n. 1. (Tehn.) Aparat sau dispozitiv de comanda pentru anumite modificari (inchiderea sau deschiderea unui circuit etc.) ale unui sistem tehnic, actionat de variatia unor marimi caracteristice (temperatura, tensiune etc.) ale unui alt sistem tehnic. 2. Dispozitiv care retransmite (amplificand) semnalele receptionate. ♦ Comunicatie intre mai multe locuri, facuta cu ajutorul unor statii intermediare de receptie si de retransmisie. 3. (Rar) Cai, atelaj de schimb pentru anumite drumuri lungi, postati din loc in loc. ♦ Loc unde se tin caii de schimb si se face schimbarea acestora. ♦ Cainii de vanatoare carora li se da drumul pentru a-i inlocui pe cei obositi de goana. [Pl. -ee, -euri. / < fr. relais].

RELEU s. n. 1. aparat, dispozitiv de comanda pentru anumite modificari ale unui sistem tehnic, actionat de variatia unor marimi caracteristice (temperatura, tensiune etc.) ale unui alt sistem tehnic. 2. dispozitiv care retransmite (amplificand) semnalele receptionate. ◊ comunicatie intre mai multe locuri, facuta cu ajutorul unor statii intermediare de receptie si de retransmisie. 3. mod de inlocuire a cailor pentru anumite drumuri lungi, a cainilor in timpul vanatorii sau a stafetelor in timpul unei curse; locul de schimb; animalul sau stafeta. (< fr. relais)

ULTRAPORTELAN s. n. Portelan cu caracteristici izolante superioare, folosit ca izolator in tehnica curentilor de inalta frecventa. – Ultra- + portelan.

CLASIC, -A, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, artistice) Care serveste ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris dupa canoanele obisnuite, traditionale. ♦ (Despre scriitori, artisti, oameni de stiinta etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a carui opera isi pastreaza importanta de-a lungul veacurilor, ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentreaza caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei actiuni, ale unei situatii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit in mod curent. Procedeu tehnic clasic 3. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.

CADASTRU s. n. 1. Totalitatea lucrarilor tehnice de determinare exacta a unor proprietati funciare, cu toate caracteristicile lor; p. ext. serviciile care efectueaza aceste lucrari. ◊ Registru de cadastru = registru in care sunt trecute datele de identificare a proprietatilor funciare pe un anumit teritoriu. 2. Stiinta aplicata care se ocupa cu lucrarile de cadastru (1). – Din fr. cadastre.

CADASTRU s. n. 1. Totalitatea lucrarilor tehnice de determinare exacta a unor proprietati funciare, cu toate caracteristicile lor; p. ext. serviciile care efectueaza aceste lucrari. ♦ Registru oficial in care sunt trecute proprietatile funciare. 2. Stiinta aplicata care se ocupa cu lucrarile de cadastru (1). – Fr. cadastre.

OLFACTRONIC, -A I. adj. referitor la olfactronica. II. s.f. disciplina care utilizeaza tehnica electronica pentru identificarea lucrurilor si a oamenilor dupa mirosul lor caracteristic. (dupa engl. olfactotronic/s/)

OBISNUIT adj. 1. v. aclimatizat. 2. comun, normal. (Nu-i decat un om ~.) 3. v. oarecare. 4. v. comun. 5. v. ordinar. 6. v. firesc. 7. v. normal. 8. clasic, curent, frecvent, traditional, uzual. (Un procedeu tehnic ~.) 9. v. cunoscut. 10. curent, frecvent, uzual. (De circulatie ~.) 11. v. consacrat. 12. v. familiar. 13. caracteristic, specific. (L-a primit cu amabilitatea ~.) 14. v. zilnic.

OLFACTRONICA s.f. Disciplina care are ca obiect elaborarea unei tehnici instrumentale sensibile pentru identificarea lucrurilor si a oamenilor dupa mirosul lor caracteristic. [Gen. -iei. / cf. engl. olfactotronics]

REMANIA, remaniez, vb. I. Tranz. 1. A face modificari in organizarea unei institutii, in compozitia unui guvern etc. 2. A transforma partial o masina, o instalatie sau o constructie, dupa o deteriorare, cu scopul readucerii in starea de functionare sau pentru a-i imbunatati caracteristicile functionale. 3. A inlatura defectele unor materiale sau ale unor produse care nu corespund prescriptiilor tehnice impuse, dar care nu sunt considerate nici rebut total. [Pr.: -ni-a] – Din fr. remanier.

BANC¹, bancuri, s. n. I. 1. Ingramadire de nisip, de pietris sau de namol formata pe fundul marilor sau al fluviilor, care ajunge uneori pana la suprafata apei. 2. Grup mare de scoici sau de pesti. II. 1. Masa sau platforma special amenajata pentru efectuarea de lucrari caracteristice unei profesiuni manuale. Banc de tamplarie. Banc de ceasornicar. ♦ Banc de proba = instalatie pentru controlul calitatilor tehnice ale unor motoare. 2. Bancheta la ambarcatii mici. – Din fr. banc.

REGLARE (‹ regla) s. f. Actiunea de a regla. ♦ Ansamblu de operatii executate cu ajutorul unor dispozitive si legaturi prin care o marime fizica a unui proces tehnic sau a unei instalatii este adusa si mentinuta intr-o dependenta prestabilita fata de o alta marime. Poate fi automata sau manuala. ♦ Ansamblu de operatii efectuate asupra unui sistem tehnic inainte de punerea lui in functiune, cu scopul stabilirii unor valori prescrise sau optime ale tuturor parametrilor caracteristici elementelor sau functionarii sistemului respectiv.

PIRANDELLISM s.n. (Lit.) caracteristica a teatrului lui Luigi Pirandello, a carui problematica si mod de rezolvare sparge tiparele clasice, introducand inovatii moderne si indraznete si experiente ale tehnicii dramatice (monologul interior, dedublarea actorului etc.). [< it. pirandellismo, cf. Pirandello – scriitor italian].

PIRANDELLISM s. n. caracteristica a teatrului lui Luigi Pirandello, a carui problematica si mod de rezolvare sparg tiparele clasice, introducand inovatii moderne si indraznete si experiente ale tehnicii dramatice. (< it. pirandellismo)

STATIUNE s.f. I. 1. (Liv.) Statie. ◊ Statiune balneara (sau climaterica) = localitate in care se gasesc ape minerale sau conditii climaterice prielnice sanatatii. 2. Ansamblu de cladiri si de instalatii care serveste la efectuarea unor observatii, la indeplinirea unei operatii tehnice sau a activitatii unei unitati de munca de pe un anumit teritoriu. ♦ Centru special pentru cercetari experimentale. 3. Asezare omeneasca din epocile primitive. II. Pozitie caracteristica a corpului (la om si la animale). III. (Biol.) Totalitatea factorilor care constituie mediul in care se dezvolta o specie sau o grupare vegetala. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. station, it. stazione, lat. statio].

STATIUNE s. f. I. 1. localitate care prezinta elemente de atractie turistica sau conditii climatice prielnice sanatatii, ape minerale etc. 2. ansamblu de cladiri, instalatii, laboratoare la efectuarea unor observatii, la indeplinirea unei operatii tehnice sau a activitatii unei unitati de munca de pe un anumit teritoriu. ◊ centru special pentru cercetari experimentale. 3. asezare omeneasca din epocile primitive. II. pozitie caracteristica a corpului (la om si la animale). III. totalitatea factorilor fizico-geografici care constituie mediul de dezvoltare a unui organism vegetal sau a unei biocenoze. (< fr. station, lat. statio)

CENTRAL, -A, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se afla (aproximativ) in centru, in mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupa o pozitie principala, care constituie un nucleu in jurul caruia se grupeaza elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijeaza de la un centru. II. S. f. 1. Institutie, unitate economica care coordoneaza si controleaza activitatea si buna desfasurare a muncii intr-o anumita ramura de activitate. ♦ (Si in sintagma centrala industriala) = (iesit din uz) unitate industriala caracteristica sistemului economic centralizat, care reunea intreprinderi cu profil similar, institute de cercetare si proiectare si care coordona intreaga lor activitate. 2. Instalatie sau ansamblu de instalatii tehnice in care se produce, in mod centralizat, energie, se efectueaza o anumita operatie tehnologica centralizata etc. 3. Statie unde se efectueaza punerea in legatura a posturilor unei retele de electrocomunicatii. – Din fr. central, lat. centralis.

DIALECT s.n. 1. Ramificatie teritoriala a unei limbi, ale carei trasaturi caracteristice (fonetice, lexicale, gramaticale etc.) o deosebesc de limba comuna a intregului popor si de alte ramificatii teritoriale ale acestei limbi. ♦ Grai. ♦ Jargon. 2. (Impr.) Limbaj special tehnic. [Pron. di-a-. / < fr. dialecte, lat. dialectus, gr. dialektos – grai].

REACTIE s. f. 1. faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva; riposta. 2. raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. transformare a uneia sau a mai multor substante chimice sub actiunea unor agenti externi sau a altor substante chimice. 4. (fiz.) forta care se opune unei actiuni, fiind egala si de sens contrar cu aceasta. ♦ ~ nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale; ~ in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia; ~ gravitationala = modificare a directiei si a modulului vectorului de viteza caracteristice unei nave spatiale care trece prin apropierea unui corp ceresc, datorita campului gravitational al acestuia. 5. (cib.; si in forma reactiune) stabilire, in sistemele de transmisie, tehnice automate, in organismele vii si in societate, a unor semnale prin care faza initiala a unui proces este influentata de informatia referitoare la starea organelor de executie sau la rezultatul procesului; conexiune inversa, retroactiune (2). ◊ derivare a unei puteri din circuitul de iesire al unui amplificator de radio cu tuburi electronice si introducerea ei in circuitul de intrare. (< fr. reaction)

INTENSIV, -A, intensivi, -e, adj. 1. Care are (o mare) intensitate; care se face in ritm viu, incordat. ◊ Agricultura intensiva = agricultura care foloseste mijloace tehnice inaintate, pentru a obtine o productie cat mai mare in raport cu suprafata cultivata. Cultura intensiva = cultura care se face dupa regulile agriculturii intensive. 2. (Despre marimi caracteristice unui sistem fizic) Care, prin compunerea mai multor sisteme identice, isi pastreaza valoarea neschimbata. – Din fr. intensif.

POLIGRAFIE, poligrafii, s. f. 1. Ansamblul procedeelor de reproducere grafica si de multiplicare a unui text sau a unei figuri; ramura a tehnicii care se ocupa cu reproducerea grafica si cu multiplicarea unui text sau a unei figuri; tehnica grafica. 2. Ansamblul intreprinderilor care se ocupa cu imprimarea si cu raspandirea cartilor sau a altor imprimate; industrie poligrafica. 3. (Rar) Totalitatea lucrarilor unui poligraf (1); calitatea de poligraf a unui scriitor; caracteristica a operelor scrise de un poligraf. – Din fr. polygraphie.

caracteristic, -A I. adj. care constituie trasatura distinctiva a cuiva sau a ceva. II. s. f. 1. insusire tipica predominanta, proprie unei fiinte, unui lucru, fenomen etc. 2. partea intreaga a unui logaritm. 3. curba reprezentand variatia unei marimi importante a unui sistem fizic sau tehnic in functie de un anumit parametru. ◊ marime, element care determina, dintr-un anumit punct de vedere, modul de functionare a unui sistem tehnic. 4. (stat.) trasatura cantitativa comuna a unui fenomen sau proces social-economic. (< fr. caracteristique)

MONTAJ, montaje, s. n. 1. Montare¹; (concr.) ansamblu, sistem rezultat in urma unei montari. 2. Reunire a unor imagini (picturale, grafice, fotografice) independente sau a unora care fac parte dintr-o compozitie pentru a obtine un ansamblu; (concr.) ansamblu realizat astfel. 3. Faza finala in tehnica de lucru a unui film, care cuprinde selectarea scenelor, stabilirea ordinii si lungimii definitive a secventelor, mixajul cu acompaniamentul sonor etc. in conformitate cu succesiunea indicata de scenariu si cu viziunea artistica a regizorului. 4. Combinarea intr-o ordine succesiva logica si intr-un tot unitar, a scenelor si a episoadelor caracteristice dintr-o opera literara, dintr-o compozitie muzicala etc., in vederea unei transmisiuni radiofonice, de televiziune sau pentru un spectacol. Montaj literar. – Din fr. montage.

CARACTERISTIC, -A, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Insusire specifica predominanta, proprie unei fiinte, unui lucru, unui fenomen etc. si care diferentiaza o fiinta de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trasatura distinctiva a unei fiinte, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea intreaga a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau data tehnica utilizata pentru aprecierea comportarii in exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curba care reprezinta modul cum variaza o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv in functie de o anumita variabila. – Din fr. caracteristique.

SCULPTURA (‹ fr., lat.) s. f. 1. Arta a reprezentarii tridimensionale a imaginilor prin volume si suprafete organizate in spatiu (v. basorelief, altorelief, ronde-bosse). Dupa destinasia ei este: s. statuara, s. de postament, s. monumental-decorativa (subordonata arhitecturii). Dupa materialul si tehnica folosita, s. poate fi modelata (in lut, ceara etc.), turnata (in metal dupa un tipar) sau cioplita (in piatra, lemn, os, fildes etc.). Cunoscuta inca din preistorie, s. a evoluat continuu, cunoscand o larga dezvoltare in Antic., in arta precolumbiana, in arta elenistica, bizantina, a Renasterii europene si apoi in cadrul scolilor moderne. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei epoci sau unui sculptor. 2. Opera apartinand sculpturii (1).