GENIU, genii, s. n. I. 1. Cea mai inalta treapta de inzestrare spirituala a omului, caracterizata printr-o activitate creatoare ale carei rezultate au o mare insemnatate; persoana care are o asemenea inzestrare. ◊ Loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natura, caracter specific. II. (Mitol.; azi in stilul poetic) Spirit protector; duh (bun sau rau). III. Arma militara care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrarilor de fortificatii, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. genie.

ARTA, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice si care foloseste mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epoca, dintr-o tara etc.) care apartin acestei activitati. ◊ Loc. adj. De arta = artistic. ◊ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = in mod dezinteresat. 2. Indemanare deosebita intr-o activitate; pricepere, maiestrie. ♦ Indeletnicire care cere multa indemanare si anumite cunostinte. – Din fr. art, lat. ars, -tis.

ARIVISM s. n. Comportare de arivist, caracter specific arivistului. – Din fr. arrivisme.

PRINCIPIU, principii, s. n. 1. Element fundamental, idee, lege de baza pe care se intemeiaza o teorie stiintifica, un sistem politic, juridic, o norma de conduita etc. ◊ Loc. adv. In principiu = din punct de vedere teoretic, in general. ♦ (La pl.) Totalitatea legilor si a notiunilor de baza ale unei discipline; (concr.; cu determinari) tratat care cuprinde astfel de legi si de notiuni. 2. Element primordial, cauza primara sau punct de plecare a ceva; spec. element primordial considerat in trecut drept origine a lumii fizice. ◊ (Chim.) Principiu activ = substanta existenta intr-un produs de origine vegetala sau animala care imprima un caracter specific acelui produs. 3. Convingere intima, punct de vedere propriu. ◊ Om de (sau fara) principii = om cu (sau fara) pareri sau convingeri (morale) ferme. ◊ Loc. adv. Din principiu = conform unui punct de vedere bine stabilit. [Var.: (inv.) princip, printip s. n., principie s. f.] – Din lat. principium, it. principio, fr. principe.

SATIRIC, -A, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satira; care tine de satira. ♦ Inclinat spre satira. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoana care satirizeaza; autor de opere satirice. ♦ (Substativat, n.) Continut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus.

spiritualitAte f. Caracter spiritual. ◊ ~ea unui popor caracter specific al vietii spirituale si culturale a unui popor. [G.-D. spiritualitatii; Sil. -tu-a-] /<fr. spiritualite

CARTIER s.n. 1. Diviziune sau parte a unui oras care are un caracter specific, propriu; populatia acestei parti a orasului. 2. (Mil.) Comandamentul unei mari unitati militare; loc unde se gaseste acest comandament. ♦ Loc unde este cantonata o armata; tabara. 3. (Herald.) Fiecare dintre diviziunile unui scut impartit in patru (sau mai multe) parti. [Pron. -ti-er. / < fr. quartier, cf. germ. Quartier].

AFRICANITATE s. f. 1. caracter specific culturii africane. 2. lumea, civilizatia africana. (< fr. africanite)

AFRICANIZA vb. tr. a da un caracter specific african. (< fr. africaniser)

CARTIER s. n. 1. parte a unui oras, deosebita de celelalte printr-un caracter specific, propriu; locuitorii respectivi. 2. comandament al unei mari unitati militare. ♦ marele ~ general = organul suprem de conducere a armatei in timp de razboi. ◊ loc unde este cantonata o armata; tabara. 3. portiune a unei nave in fiecare bord inapoia traversului, deasupra liniei de plutire. ◊ portiune a unei vergi, intre baza si capatul ei. 4. (herald.) fiecare din compartimentele unui scut. (< fr. quartier)

GENIU s. n. I. 1. talent, dispozitie naturala, capacitate creatoare exceptionala, a dezvoltarii maxime a facultatilor umane; persoana astfel inzestrata. 2. caracter specific. II. spirit, demon, fiinta supranaturala care, in credintele celor vechi, veghea asupra soartei unui om. III. specialitate militara, arma care se ocupa cu executarea lucrarilor de fortificatii, drumuri, poduri etc. (< lat. genius, fr. genie)

LITERARITATE s. f. calitate a unui text literar; caracter specific al unui fapt literar. (< fr. litterarite)

NATURA s. f. 1. universul in totalitatea sa. 2. lumea organica si anorganica; mediu inconjurator. ♦ stiintele ĩi = stiintele naturale; ~ moarta = pictura reprezentand lucruri neinsufletite. 3. caracter, temperament; fire. 4. caracter specific al unui lucru sau al unui proces, calitate; fel de a fi. ♦ de ~ sa = capabil sa..., apt sa... (< lat. natura, fr. nature)

RAFAELISM s. n. caracter specific artei lui Rafael. (< engl. raphaelism)

SATIRIC¹, -A I. adj. specific satirei; care tine de satira; ironic, batjocoritor, muscator. II. s. m. autor de satire. III. s. n. continut, caracter specific satirei. (< fr. satirique, lat. satiricus)

SPECIFICITATE s. f. caracter specific; nota distinctiva. (< fr. specificite)

SPIRIT s. n. I. 1. totalitatea facultatilor intelectuale; ratiune, intelect; constiinta. ◊ persoana considerata sub raportul capacitatii sale intelectuale, al insusirilor morale de caracter etc. 2. inteligenta; imaginatie. 3. (in conceptiile religioase) fiinta imateriala, supranaturala. 4. mod, fel de manifestare, de gandire. ♦ in ul = potrivit cu... 5. gluma, anecdota; vorba de duh. ♦ a face e = a glumi. 6. caracter specific a ceva. II. semn grafic in scrierea greaca, care arata cum se pronunta, din punctul de vedere al aspiratiei, sunetul caruia i se adauga. (< lat. spiritus, it. spirito)

OBLOMOVISM (‹ n. pr. Oblomov) s. n. Totalitatea trasaturilor de caracter specifice eroului scriitorului rus I.A. Goncearov, Oblomov (din romanul cu acelasi nume), care, desi inzestrat cu reale insusiri intelectuale, le risipeste din cauza pasivitatii, a inertiei si apatiei.

AFRICANITATE s. f. 1. caracter specific (culturii) popoarelor africane. 2. Lumea, civilizatia africana. – Din fr. africanite.

DACISM s. n. 1. (Livr.) caracter specific dacilor. 2. Element lexical din limba dacilor. – Dac + suf. -ism.

HERMAFRODIT, -A, hermafroditi, -te, adj. (Despre plante si animale) Care are organe de reproducere atat masculine, cat si feminine pe acelasi individ; androgin, bisexuat, bisexual. ♦ (Substantivat) Om anormal, posedand caractere specifice ambelor sexe; fatalau. – Din fr. hermaphrodite.

ANOTIMP, anotimpuri, s. n. Fiecare dintre cele patru diviziuni ale anului, care prezinta caractere specifice de clima si de lumina. – An² + timp (dupa germ. Jahreszeit).

RASA¹, rase, s. f. 1. Grup de indivizi apartinand aceleiasi specii de microorganisme, plante, animale, cu caractere comune, constante, conservate ereditar, care se deosebesc de alte varietati din aceeasi specie prin anumite caractere specifice. ◊ De rasa = de soi, bun: select. 2. Fiecare dintre grupurile biologice de populatii, caracterizate prin culoarea parului, a pielii si prin alte particularitati exterioare. – Din fr. race, germ. Rasse.

FEMINITATE s. f. Ansamblu de trasaturi care constituie specificul caracterului feminin. – Din fr. feminite.

MISELIE, miselii, s. f. 1. caracter specific omului misel (1); fapta, purtare, atitudine de om misel (1); ticalosie, marsavie, infamie. 2. (Inv.) Saracie, mizerie. – Misel + suf. -ie.

DEZUMANIZA, dezumanizez, vb. I. Tranz. si refl. A face pe cineva sa-si piarda sau a-si pierde caracterele specific umane. – Din fr. deshumaniser.

DEZUMANIZAT, -A, dezumanizati, -te, adj. Care si-a pierdut caracterele specific umane. – V. dezumaniza.

ANDROGIN ~a (~i, ~e) si substantival (despre fiinte sau plante) Care are caractere specifice ambelor sexe; hermafrodit; bisexual. /<fr. androgyne

BISEXUAT ~ta (~ti, ~te) (despre plante si animale) Care are caractere specifice ambelor sexe; hermafrodit; androgin. [Sil. -xu-at] /<fr. bissexue

A DEFINI ~esc tranz. 1) (concepte, notiuni) A determina printr-o formula concisa, indicand ansamblul de caractere specifice; a prevedea cu o definitie. 2) A stabili cu exactitate; a preciza; a delimita; a determina. 3) (cuvinte) A descrie, stabilind sensurile. 4) (persoane, lucruri) A descrie, indicand trasaturile esentiale; a caracteriza. /<fr. definir, lat. definire

DIFERENTA ~e f. 1) Lipsa de asema-nare; deosebire; distinctie. ◊ ~ specifica caracter prin care o specie difera de toate celelalte specii ale aceluiasi gen. 2) Rezultat al unei scaderi matematice; rest. /<fr. differance, lat. differentia

FACTURA¹ ~i f. 1) Mod de organizare a elementelor sau a partilor constituente ale unui ansamblu; constitutie; structura; component; compozitie. 2) caracter specific al unei opere de arta. /<fr. facture, lat. factura

NATURA ~i f. 1) Lumea fizica inconjuratoare in toata diversitatea manifestarilor ei; totalitatea fiintelor si lucrurilor existente. ◊ ~ moarta a) grup de obiecte neinsufletite, utilizabile; b) pictura reprezentand un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vanat etc.). Din (sau de la) ~ innascut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliste; peisaj. A admira ~a. ◊ In sanul ~ii departe de ceea ce este facut de mainile omului. 3) fig. caracter specific; esenta. ~a lucrurilor. 4): In ~ in produse (naturale sau create de om) ori in prestari de servicii. 5): Dupa ~ dupa modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (in artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) Fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umana. ◊ Obisnuinta este a doua ~ se spune despre o stare sau o actiune cu care s-a obisnuit cineva. 8) Fel de a fi; gen. ◊ Carbune de ~ organica carbune animal. (Lucrurile sunt) de asa ~ (lucrurile sunt) de asa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur

SPECIFICITATE ~ati f. rar caracter specific. ~atea unui obicei. /<fr. specificite

TIPIC¹ ~uri n. 1) caracter specific. 2) Ansamblu de proprietati specifice unui fenomen artistic sau unui personaj literar prin intermediul carora se exprima in arta esenta realitatii. /<fr. typique

INTERPSIHOLOGIE s.f. Psihologie care studiaza raporturile dintre indivizii unei multimi dar nu considera grupul ca un tot avand caractere specifice. [< fr. interpsychologie].

SATIRIC, -A adj. specific satirei; care tine de satira; ironic, batjocoritor, muscator. // s.m. Autor de satire. // s.n. Continutul, caracterul specific al unei satire. [Cf. lat. satiricus, fr. satirique].

FEMINITATE s.f. Totalitatea trasaturilor care constituie specificul caracterului femeilor. [Cf. fr. feminite].

GENIU¹ s.n. I. 1. Talent, dispozitie naturala, capacitate de creatie exceptionala, rezultat al dezvoltarii maxime a facultatilor umane; persoana care are asemenea calitati. 2. caracter specific. II. Spirit, demon, fiinta supranaturala (buna sau rea) care in credintele celor vechi veghea asupra soartei unui om. [Pron. -niu, pl. -ii. / < lat. genius, cf. it. genio, fr. genie].

MASCULINITATE s.f. Ansamblu de trasaturi care constituie specificul caracterului masculin. [Cf. fr. masculinite].

NATURA s.f. 1. Lumea inconjuratoare in intreaga diversitate a manifestarilor si a formelor ei de miscare; univers. ♦ Lumea organica si anorganica; mediu inconjurator. ◊ Natura moarta = grup de lucruri neinsufletite; pictura reprezentand un asemenea grup. 2. Caracter, temperament; fire, trasatura (fizica sau spirituala a cuiva). 3. caracter specific al unui lucru sau al unui proces, calitate; fel de a fi. [< lat., it. natura, fr. nature].

NATIONALITATE s.f. 1. Calitatea unui individ de a apartine unei natiuni. ◊ Nationalitate conlocuitoare = comunitate de oameni cu aceleasi caractere nationale, locuind pe teritoriul unui alt stat. 2. caracterul specific, propriu al unei natiuni. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. nationalite].

SPIRIT s.n. I. 1. Factor ideal al existentei (opus materiei); totalitatea facultatilor intelectuale; ratiune, intelect; constiinta. 2. Inteligenta; imaginatie. 3. (In superstitii) Fiinta imateriala, supranaturala. 4. Mod, fel de manifestare, de gandire. 5. Gluma, anecdota. ♦ Vorba de duh; ironie. ♦ A face spirite = a glumi. 6. caracter specific a ceva. ♦ Sensul real a ceva. II. Semn grafic in scrierea greaca, care arata cum se pronunta din punctul de vedere al aspiratiei sunetul caruia i se adauga. [< lat. spiritus, cf. it. spirito, fr. esprit].

DEMATERIALIZA vb. tr., refl. a pierde, a face sa-si piarda caracterele specifice materiei. (< fr. dematerialiser)

INTERPSIHOLOGIE s. f. psihologie sociala care studiaza raporturile dintre indivizii unei multimi, dar nu considera grupul ca un tot avand caractere specifice. (< fr. interpsychologie)

MASCULINITATE s. f. ansamblu de trasaturi care constituie specificul caracterului masculin; virilitate. (< fr. masculinite)

SPECIALIZA vb. I. refl. a se consacra studiului si aplicarii unei discipline, unei ramuri speciale a stiintei, a tehnicii etc. II. tr. a face sa capete caractere specifice, individualizate. ◊ (despre procese de productie) a limita numai la anumite produse. (< fr. specialiser)

ANOTIMP, anotimpuri, s. n. Fiecare dintre cele patru diviziuni ale anului, care prezinta caractere specifice de clima si de lumina. – Din an + timp (dupa germ. Jahreszeit).

DIFERENTIA, diferentiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea dintre doua sau mai multe fiinte sau lucruri, a delimita caracterele lor specifice. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferentiala. [Pr.: -ti-a] – Din fr. differencier.

VILANELA, vilanele, s. f. Cantec vocal cu caracter dansant, specific unor popoare din vestul Europei. – Din fr. villanelle, it. villanella.

EREDITATE, ereditati, s. f. 1. Proprietate a vietuitoarelor de a transmite urmasilor caracterele genetice specifice fiecarei specii. 2. (Jur.) Mostenire, succesiune. 3. Proprietate a unui lucru sau a unui fenomen de a depinde de actiunile momentane, precum si de starile succesive anterioare. – Din fr. heredite, lat. hereditas, -atis.

DIFERENTIAT, -A, diferentiati, -te, adj. Care se deosebeste, se distinge intre doua sau mai multe fiinte sau lucruri; deosebit prin caracterele sale specifice. [Pr.: -ti-at] – V. diferentia.

ATICISM n. caractere stilistice specifice scriitorilor din Atena antica. /<fr. atticisme, lat. atticismus

PITORESC ~easca (~esti) si substantival 1) Care atrage atentia si produce placere prin bogatia coloritului si varietatea formei; plin de farmec; incantator. 2) Care face sa fie pictat; demn de a fi pictat. 3) (despre limba, stil etc.) Care este plin de imagini; colorat. 4) (despre traditii, obiceiuri, cultura) Care constituie ceva specific, original (pentru o tara, un popor, o regiune); caracterizat printr-un caracter national specific. /<it. pittoresco, fr. pittoresque

SINCRETISM ~e n. 1) caracter nediferentiat specific pentru etapa incipienta de dezvoltare a unor fenomene. ~ul artei primitive. 2) filoz. Imbinare fortata si necritica a unor teorii si doctrine eterogene. /<fr. syncretisme

PARTICULARISM² s.n. (Liv.) caracter intim, specific al cuiva sau a ceva. [Cf. it. particolarismo].

ATICISM s.n. caractere stilistice specifice scrierilor atenienilor antici; finete de gust, masura, eleganta, puritate de stil si de limba. [< fr. atticisme, it. atticismo, lat. atticismus].

PARTICULARISM s. n. 1. caracter intim, specific. 2. interes particular, personal. 3. atitudine a unei populatii, a unui grup social, a unei regiuni sau chiar a unui individ de a-si pastra caracteristicile particulare, originale, autonomia, in raport cu ansamblul din care face parte. (< fr. particularisme)

TIPIC, -A I. adj. care prezinta particularitatile proprii unui tip; caracteristic, specific. II. s. n. 1. caracterul a ceea ce este specific. 2. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar, care exprima in mod veridic esenta realitatii. (< fr. typique, lat. typicus)

INTRECERE, intreceri, s. f. Actiunea de a (se) intrece si rezultatul ei; concurs, competitie, emulatie. ◊ (Iesit din uz) Intrecere socialista = miscare cu caracter de masa specifica oranduirii socialiste. ◊ Loc. vb. A se lua la intrecere = a se intrece. ◊ Expr. (Iesit din uz) A fi in intrecere = a fi angajat intr-o intrecere socialista. – V. intrece.

FACTURA¹, facturi, s. f. Structura, constitutie (intelectuala, psihica, morala etc.). ♦ caracter, aspect exterior, specific al unei opere de arta plastica. ♦ Ansamblul mijloacelor de expresie care determina specificul unei opere literare sau muzicale. – Din fr. facture, lat. factura.

PAMFLETAR, -A, pamfletari, -e, s. m., adj. 1. s. m. (Adesea depr.) Autor de pamflete; pamfletist. 2. Adj. Care are caracter de pamflet, specific pamfletului. – Din fr. pamphletaire.

PARTICULARISM² s. n. (Rar) caracter intim, personal, specific al cuiva sau a ceva. – Particular + suf. -ism.

NATIONALITATE, nationalitati, s. f. 1. Apartenenta a unei persoane la o anumita natiune; cetatenie. 2. Totalitatea insusirilor specifice unei natiuni; caracter national. 3. Apartenenta a unei persoane juridice, a unei nave sau aeronave la un anumit stat. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. nationalite, germ. Nationalitat.

TIPIC², -A, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizeaza o persoana, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprima in arta esenta realitatii. – Din fr. typique, lat. typicus.

SPECIALIZA, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului si aplicarii unei anumite ramuri din stiinta, din tehnica etc.; a deveni specialist. 2. Tranz. A face sa capete trasaturi specifice, a imprima caractere speciale. [Pr.: -ci-a-] – Fr. specialiser.

specific¹ s. n. caracterul propriu particular, special al cuiva sau a ceva: nota distincta. – Fr. specifique.

SPECIALIZA, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului si aplicarii unei anumite ramuri din stiinta, din tehnica etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face sa capete trasaturi specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. si refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. specialiser.

MONDENITATE ~ati f. 1) Eveniment sau particularitate din viata mondena. 2) caracter monden; stare specifica pentru societatea inalta. /<fr. mondanite

specific¹ n. sing. caracter particular al cuiva sau a ceva. /<lat. specificus, fr. specifique, germ. spezifisch

PARTICULAR, -A I. adj. 1. care apartine numai anumitor persoane sau lucruri. ♦ in ~ = in mod deosebit, in special. ◊ care constituie proprietatea individuala a cuiva. 2. cu caracter individual; caracteristic, specific. ◊ (log.; despre judecati) in care predicatul se refera numai la o parte din sfera subiectului. 3. cu caracter neoficial; privat; (despre lectii) predat elevilor in afara orelor oficiale de scoala. II. s. n. categorie filozofica, veriga intermediara intre singular si general. III. s. m. persoana care nu detine o functie oficiala; (p. ext.) persoana considerata ca individ in raport cu statul. (< fr. particularis, germ. partikular, /III/ Partikular)

PARTICULARITATE s. f. caracter particular. ◊ caracteristica, specific. (< fr. particularite)

TRUBADUR s. m. nume dat poetilor-cantareti medievali din sudul Frantei, ale caror versuri, recitate cu un acompaniament muzical specific, aveau un caracter e****c sau pastoral. ◊ (p. ext.) poet-cantaret peregrin. (< fr. troubadour)

AFILIAT, -A, afiliati, -te, adj. (Adesea substantivat) Alaturat unei organizatii, unei institutii, unei societati care are acelasi caracter sau acelasi specific, primind directivele acesteia si subordonandu-i-se. [Pr.: -li-at] – V. afilia.

COMPULSIE (‹ fr.) s. f. Trebuinta imperioasa si tendinta obsesiva spre desfasurarea unei conduite repetitive, cu semnificatie patologica care, daca nu se manifesta, conduce la tensiune psihica, neliniste etc. specific c. este caracterul sau neintentionat, involuntar, conduita determinata astfel neavind utilitate pentru individ.

MISTER¹, mistere, s. n. 1. Ceea ce este (inca) necunoscut, neinteles sau descoperit; taina; secret. 2. Dogma crestina pe care biserica o considera inaccesibila ratiunii omenesti. 3. (La pl.) Ritualuri religioase in Grecia si Roma antica la care participau doar cei initiati. 4. (La pl.) Lucrare dramatica specifica evului mediu, cu caracter religios sau laic, reprezentata cu prilejul unor sarbatori (religioase). [Var.: (inv.) misteriu s. n.] – Din fr. mystere, lat. mysterium.

COMPACITATE f. 1) Raport dintre greutatea volumetrica si greutatea specifica a unui material. 2) caracter compact. /<fr. com-pacite

TIPIC, -A Care are, care prezinta particularitatile proprii unui tip; caracteristic, specific. // s.n. Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar, care exprima in mod veridic esenta realitatii. [Cf. fr. typique, it. tipico, lat. typicus].

ENDEMIC, -A adj. 1. specific unui teritoriu; cu caracter de endemie. 2. (fig.) care bantuie constant intr-un loc. (< fr. endemique)

NATIONALIZA, nationalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulara in proprietatea statului unele intreprinderi, pamantul, unele zacaminte etc. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter national, a adapta la specificul national. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. nationaliser.

ETOS s.n. Ansamblu de trasaturi morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci; moralitate. ♦ specific cultural al unei colectivitati. ♦ caracter, morav, moralitate, ansamblu de norme si obiceiuri morale; parte a unui discurs in care se vorbeste despre moravuri. [Scris si ethos. / < lat., gr. ethos].

LOCALIZA vb. I. 1. tr., refl. A (se) limita; a (se) restrange la... 2. tr. A determina in spatiu sau in timp (un fapt, o actiune etc.). 3. tr. A da un caracter local, a adapta la specificul unei tari, al unei regiuni etc. (o opera dramatica). [< fr. localiser].

PARTICULAR, -A adj. 1. Care apartine numai anumitor persoane sau anumitor lucruri. ♦ In particular = in mod deosebit, in special, mai ales. ♦ Care constituie proprietatea individuala a cuiva. ♦ Care este de formatie sau de esenta individuala. 2. Care are caracter individual; care este caracteristic, specific. ♦ (Log.; despre judecati) In care predicatul se refera numai la o parte din sfera subiectului. 3. Cu caracter neoficial; privat; (despre lectii) predat elevilor in afara orelor oficiale de scoala. // s.n. Categorie filozofica, reprezentand o veriga de legatura intre singular si general. [Cf. fr. particulier, lat. particularis].

specificITATE s.f. caracterul a ceea ce este specific; particularitate caracteristica. [Cf. fr. specificite].

ENDEMIC, -A, endemici, -ce, adj. (Despre plante sau animale) Care traieste numai pe un anumit teritoriu; (despre unele boli) care are cauze locale, specifice unei anumite regiuni; care are caracter permanent in anumite locuri. – Din fr. endemique.

LOCALIZA, localizez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) limita, a (se) restrange la un anumit spatiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina in spatiu sau in timp un fapt, o actiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la conditiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

INSUSIRE s. 1. v. apropriere. 2. deprindere, invatare. (~ unei meserii.) 3. v. asimilare. 4. atribut, calitate, caracter, caracteristica, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, trasatura, (reg.) insusietate, (fig.) amprenta, marca, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esentiala a acestui fenomen este ...) 5. v. calitate. 6. v. valoare. 7. ca-litate, virtute, (rar) bun. (caracterul lui e o ~ de pret.) 8. v. dar. 9. facultate, proprietate. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.) 10. dar, putere. (Are unele ~ miraculoase.) 11. v. facultate.

AUTOS SACRAMENTALES, drame alegorice intr-un act, cu subiect religios, mitologic, istoric sau biblic, ilustrind concepte morale sau dogme ale catolicismului. Genul, specific dramaturgiei spaniole medievale, avea un caracter popular, piesele jucindu-se in piete publice, pe scene improvizate. A cunoscut triumful prin Calderon de la Barca, autor peste 80 de a.s., Lope de Vega si Tirso de Molina.

INSUSIETATE s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, trasatura.

SIGILIU s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, trasatura.

BIZANTINISM s. n. 1. caracter, influenta bizantina (in arhitectura, ornamentatie). ◊ stil specific culturii si artei, modului de viata si mentalitatii din Imperiul Bizantin; mod de a actiona prin coruptie, dezordine (politica) si intriga. 2. predilectie pentru disputele subtile si inutile. (< fr. byzantinisme)

AMPRENTA s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, insusire, intiparire, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, tipar, trasatura, urma.

TIMBRU s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, clopotel, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn specific, trasatura.

PARTICULARITATE s.f. caracterul, natura a ceea ce este particular. ♦ caracteristica, specific. [Cf. fr. particularite].

BALADESC, -A I. adj. cu caracter de balada; baladier. II. s. n. element specific baladei. (< germ. balladesk)

COMMEDIA DELL'ARTE s. f. productie dramatica specifica literaturii italiene (din sec. XVI-XVIII) cu caracter de improvizatie, care se distinge prin verva, spirit satiric si forta a observatiei realiste, personajele fiind tipuri simbolice. (< it. commedia dellarte)

LOCALIZA vb. I. tr., refl. a (se) limita; a (se) restrange (la). II. tr. 1. a determina in spatiu sau in timp (un fapt, o actiune). 2. a da un caracter local, a adapta (o opera literara) la specificul unei tari, regiuni etc. (< fr. localiser)

PECETE s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, emblema, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn, simbol, specific, stigmat, trasatura.

caracter s.n. 1. Totalitatea trasaturilor psihice esentiale si stabile ale omului, care se manifesta in modul specific de a se comporta al acestuia. ◊ Dans de caracter = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trasaturi psihice complexe prezentata intr-o opera literara. ♦ Ansamblu de insusiri morale manifestate prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 2. Particularitate distinctiva care constituie specificul unui lucru. 3. Litera, semn grafic. 4. (Mat.) Numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. [Acc. si caracter. / < fr. caractere, cf. lat. character, gr. charakter – semn].

MARCA s. v. armoarii, atribut, blazon, calitate, caracter, caracteristica, emblema, insigna, insemn, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, stema, trasatura.

COMMEDIA DELL'ARTE s.f. Productie dramatica specifica literaturii italiene din sec. XVI-XVIII, cu un pronuntat caracter de improvizatie, care exprima cu verva spiritul satiric si forta observatiei realiste, personajele fiind tipuri simbolice, a caror masca, costum si destinatie comica ilustrau anumite caractere, situatii sociale etc. [< it. commedia dell'arte].

specific, -A adj. Propriu unei fiinte, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinctiv. ♦ Care se raporta la o unitate. // s.n. caracterul propriu, particular (a ceva sau al cuiva); nota distinctiva. ♦ specific national = suma a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trasaturile proprii poporului si istoriei sale. [Cf. fr. specifique, it. specifico].

JAZ (JAZZ) [dʒæz] (‹ fr., engl.) s. n. 1. Muzica, adesea cu caracter de improvizatie, cu ritm viu, sincopat, reprezentand un mod specific de exprimare a gandirii muzicale, creata catre sfarsitul sec. 19 de negrii din S S.U.A., pe baza unor elemente folclorice traditionale – blues, spirituals (din care s-au pastrat sistemul ritmic, maniera de frazare si modul de tratare a materiei sonore) si a muzicii europene (retinandu-se sistemul melodic, armonic si, in special, instrumentatia); adaptat astazi conditiilor muzicale proprii diferitelor popoare. caracteristicile fundamentale ale j. sunt: prezenta elementului swing, care rezultat al unei tratari speciale a timpului muzical; vigoarea si spontaneitatea creatiei muzicale, in care improvizatia capata o importanta deosebita; modul propriu fiecarui executant de frazare si tratare a materiei sonore, cele doua conditionandu-se reciproc. Incepand cu 1945, j. are mai multe stiluri, cele mai importante fiind swing, cool, free. 2. Orchestra care executa aceasta muzica; este formata de obicei din instrumente de suflat si percutie. Sin. jazzband.

TRASATURA ~i f. 1) mai ales la pl. Linie specifica a fetei unei persoane. A avea ~i alese. 2) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; caracter; particularitate; proprietate; calitate. 3) Aspect general, care determina fondul unui fenomen. ~ specifica a romanului. 4) Linie trasa pe hartie. ◊ Dintr-o ~ de condei fara a se gandi prea mult; la repezeala. [G.-D. trasaturii] /tras + suf. ~atura

caracter, caractere, s. n. 1. Ansamblul insusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta in modul de comportare, in ideile si in actiunile sale. ♦ Personalitate morala ferma. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezinta trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. ♦ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = forma prelucrata pentru scena a dansurilor populare. 3. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Insusire, particularitate a unui organism. caractere mostenite (sau ereditare) si caractere dobandite (sau neereditare). 4. caracteristica a unui ansamblu de litere, cifre, accente si semne de tipar din aceeasi familie si din acelasi corp. – Din fr. caractere, lat. character.

specific² ~ca (~ci, ~ce) 1) Care intruneste trasaturi ce individualizeaza; caracteristic; propriu; tipic; distinctiv. caractere ~ce. 2) (despre marimi) Care se raporteaza la o anumita unitate sau cantitate dintr-un tot. Greutate ~ca. /<lat. specificus, fr. specifique, germ. spezifisch

NAIVITATE ~ati f. 1) caracter naiv. 2) Li-psa de maturitate in judecata sau in comportare. 3) Vorba, fapta sau atitudine specifica unui om naiv. A spune ~ati. [G.-D. naivitatii; Sil. na-i-] /<fr. naivete

SENTIMENTALITATE s. f. caracter, fel de a fi al unei persoane sentimentale; predispozitie spre exagerarea sentimentelor. ♦ Reactie afectiva specifica a cuiva fata de realitatile vietii. – Din fr. sentimentalite.

INFANTILISM n. 1) caracter infantil. 2) Comportament infantil. 3) Stare a celui adult care se caracterizeaza prin manifestarea unor trasaturi specifice copilariei. /<fr. infantilisme

caracter, caractere, s. n. 1. Particularitatea fundamentala a unei persoane, care se manifesta in orientarea, unitatea si consecventa ideilor si actiunilor sale. ◊ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul intre caracterele personajelor. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. ♦ Individualitate prezentand trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. 2. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. 3. Semn grafic; litera. – Fr. caractere (lat. lit. character).

A GENERALIZA ~ez tranz. 1) (fapte, fenomene, situatii etc.) A aplica la un ansamblu sau la majoritatea indivizilor; a extinde asupra unui tot, atribuindu-i caracter general. 2) A prezenta intr-o forma sintetica. ~ cele spuse. 3) A folosi extinzand asupra unui ansamblu ceea ce este specific pentru un numar limitat de cazuri. 4) A face sa se generalizeze; a universaliza. /<fr. generaliser

REPAUS, repausuri, s. n. 1. Stare in care orice functie sau activitate este temporar intrerupta si care are rolul de a reface capacitatea de munca a organismului; odihna, inactivitate. ♦ Suspendare temporara a unei activitati, avand rolul de a restabili capacitatea de munca a unui organ sau a intregului organism. 2. (Fig.) Stare a unui corp in raport cu alt corp sau cu un sistem de referinta, in care distantele dintre punctele corpului sau ale sistemului de referinta nu variaza cu timpul. 3. (Fil.) Moment integrant al miscarii, avand in raport cu acesta un caracter relativ si conditionand stabilirea relativa a lucrurilor. 4. (Biol.; in sintagma) Repaus mamar = perioada dintre incheierea unei lactatii si urmatoarea fatare, specifica unor animale. [Pr.: -pa-us. – Var.: repaos s. n.] – Lat. *repausum.

PICTURA, (2) picturi, s. f. 1. Ramura a artelor plastice care interpreteaza realitatea in imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfasurate pe o suprafata plana. 2. Lucrare artistica executata de un pictor: tablou, panza. ♦ Ansamblul creatiilor plastice care definesc personalitatea unui pictor. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor si procedeelor specifice pictorilor dintr-o tara, dintr-o epoca, dintr-o scoala etc. 3. Fig. Descriere sugestiva (intr-o opera beletristica) a fizicului si a caracterului personajelor, a unor scene din viata reala si din natura etc. – Din lat. pictura.

SPIRITUALITATE s. f. Calitatea, caracterul a ceea ce este spiritual. ♦ (p. spec.) Ceea ce caracterizeaza o colectivitate umana din punctul de vedere al vietii sale spirituale, al specificului culturii sale. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualite.

TRADUCTOR, traductoare, s. n. Dispozitiv, sistem tehnic care stabileste o corespondenta intre valorile unei marimi specifice acestui sistem si valorile unei marimi de alta natura, specifice altui sistem, utilizat in tehnica, electricitate si telecomunicatii; spec. aparat folosit in telegrafie pentru a traduce combinatiile de semnale electrice primite in caracterele tipografice corespunzatoare. – Din fr. traducteur.

STELA, stele, s. f. Mic monument cu caracter comemorativ, in forma de coloana sau de pilastru, alcatuit dintr-un singur bloc de piatra si purtand de obicei inscriptii sau sculpturi, specific antichitatii. – Din fr. stele.

ETOS s. n. 1. caracterul unui fenomen fizic, moral, social si artistic, privit in unitatea dintre intern si extern, dintre etic si estetic. 2. ansamblu de trasaturi morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci. 3. specific cultural al unei colectivitati. 4. parte a unui discurs in care se vorbeste despre moravuri. (< fr. ethos)

specific, -A I. adj. caracteristic, propriu unei fiinte, unui lucru sau fenomen; particular, distinctiv. ◊ care se raporteaza la o unitate. II. s. n. caracter propriu, particular; nota distinctiva. ♦ ~ national = suma a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trasaturile proprii poporului si istoriei sale. (< fr. specifique, lat. specificus)

INDIVIDUALIZA, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate in evidenta trasaturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situatii etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva in mod individual, a-i da un caracter propriu, facandu-l sa se deosebeasca de ceilalti. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

SPIRITUALITATE s. f. 1. caracterul a ceea ce este spiritual. 2. ansamblu de idei si sentimente care caracterizeaza un popor, o natiune din punctul de vedere al vietii spirituale, al specificului culturii sale. (< fr. spiritualite, lat. spiritualitas)

SPIRITUALITATE s.f. Calitatea, caracterul a ceea ce este spiritual. ♦ (Spec.) Ansamblu de idei si de sentimente care caracterizeaza un popor, o natiune din punctul de vedere al vietii spirituale, al specificului culturii sale. [Cf. fr. spiritualite].

LEPRA, (2) lepre, s. f. 1. Boala contagioasa cronica, frecventa mai ales in regiunile tropicale, produsa de un bacil specific si caracterizata prin leziuni localizate pe piele, pe sistemul nervos periferic, mucoase, viscere etc. ♦ Fig. Neajuns care macina, submineaza; racila, plaga. 2. Fig. Om lipsit de constiinta, de caracter, fara scrupule. – Din ngr. lepra.

DEONTOLOGIE s.f. 1. Parte a eticii care studiaza normele si obligatiile specifice unei activitati profesionale. ◊ Deontologie medicala = totalitatea regulilor si uzantelor care reglementeaza relatiile dintre medici sau dintre acestia si bolnavii lor; etica medicala. 2. Teorie despre datorie, despre originea, caracterul si normele obligatiei morale in general. [Gen. -iei. / < fr. deontologie, cf. gr. deon – ceea ce trebuie facut, logos – studiu].

ARABESC, arabescuri, s. n. 1. Ornament specific decoratiei arabe, care consta din combinatii de linii si de motive geometrice sau din combinari de motive reprezentand plante (stilizate). 2. Ornament muzical; p. ext. scurta combinatie muzicala cu caracter gratios si avantat. 3. Una dintre figurile baletului clasic (inspirata din dansul oriental). – Din fr. arabesque.

FANTEZIE, fantezii, s. f. 1. Capacitate omeneasca de a crea noi reprezentari sau idei pe baza perceptiilor, a reprezentarilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. imagine produsa de aceasta facultate; imaginatie; reverie. ♦ Spec. Imaginatie specifica unui creator (in arta, literatura, stiinta etc.). ♦ Produs al imaginatiei; plasmuire, nascocire. 2. Gust, inclinare, dorinta iesita din comun, ciudata (a cuiva). 3. Compozitie muzicala instrumentala de forma libera, avand un caracter de improvizatie si de virtuozitate. [Var.: (rar) fantasie, fantazie s. f.] – Din fr. fantaisie.

NUANTA s.f. 1. Fiecare dintre varietatile, dintre gradele prin care trece o culoare fara a-si pierde calitatile specifice. 2. (Fig.) Diferenta usoara (aproape imperceptibila) intre doua lucruri de acelasi gen. ♦ (Muz.) Varierea executiei din punctul de vedere al intensitatii sonore. 3. Ceea ce reprezinta o conotatie, un adaos la caracterul esential, de baza. [Pron. nu-an-. / < fr. nuance].

specific, -A, specifici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care este propriu, caracteristic unei fiinte, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinct. ♦ Care se raporteaza la o unitate, la o cantitate (dintr-un material). 2. S. n. caracterul propriu, particular, special al cuiva sau a ceva; specificitate, nota distinctiva. – Din fr. specifique.

BUF³, -A, bufi, -e, adj. (Despre comedii) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre opere muzicale) Care este compus in genul liric usor. ♦ (Despre actori sau cantareti) Care s-a specializat in interpretarea unor roluri comice de comedie sau de opera muzicala bufa³; (despre roluri) specific comediei sau operei muzicale bufe³. – Din fr. bouffe.

LIMBAJ, limbaje, s. n. 1. Sistem de comunicare alcatuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care acestia isi exprima gandurile, sentimentele si dorintele; limba, grai. 2. Limba unei comunitati umane istoriceste constituita. 3. Mod specific de exprimare a sentimentelor si a gandurilor in cadrul limbii comune sau nationale. ◊ Limbaj comun = a) fel de a se exprima simplu, nepretentios; limba obisnuita; b) mijloc, baza de intelegere. ♦ Fig. Mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor prin culoare, sunete muzicale etc. 4. (Inform.) Sistem de caractere si simboluri folosit in programare. [Pl. si: limbajuri] – Limba + suf. -aj (dupa fr. langage).

ZONA, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate in functie de poli, de cercurile polare si de tropice si caracterizate printr-o clima specifica. Zona temperata. Zona ecuatoriala. ♦ (Astron.) Fiecare dintre partile cerului corespunzatoare celor cinci zone (1) ale Pamantului. 2. Portiune dintr-o intindere, dintr-un ansamblu, dintr-un tot, delimitata pe baza unor caracteristici distinctive, a unor imprejurari speciale, a unei destinatii determinate etc. 3. (Geom.) Parte din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua paralele. 4. (Fiz.) Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. – Din fr. zone.

PARTICULAR³ ~a (~i, ~e) 1) Care are caracter izolat, individual; aparte. Fenomen ~. 2) Care apartine unei persoane ca individ izolat; a unei singure persoane; individual; privat; personal. Limuzina ~a. ◊ Lectii ~e lectii care se dau in afara unei scoli oficiale. In ~ a) in mod deosebit; in special; b) intr-un grup restrans. 3) Care da posibilitatea de a deosebi un lucru de altul sau o fiinta de alta; distinctiv; specific. Semne ~e. /<lat. particularis, germ. partikular

BALTA, balti, s. f. 1. Intindere de apa statatoare, de obicei nu prea adanca, avand o vegetatie si o fauna acvatica specifica; zona de lunca inundabila, cu locuri in care stagneaza apa; p. ext. lac. ◊ Expr. A ramane (sau a sta, a zacea) balta = a fi lasat in parasire; a sta pe loc, a stagna. A lasa balta (ceva) = a lasa (ceva) in parasire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bata in balta = a face un gest, a spune o vorba care stanjeneste prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apa de ploaie adunata intr-o adancitura; groapa cu apa sau mocirla; (prin exagerare) cantitate mare de lichid varsat pe jos; baltoaca. – Probabil din sl. blato. Cf. alb. balte.

PECETE, peceti, s. f. 1. Placa (de metal) cu maner sau montata pe un inel, pe a carei suprafata este gravata o monograma, o emblema etc. si care, aplicata pe ceara rosie sau cu tus pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, da acestora caracter de autenticitate si de integritate; sigiliu; p. ext. stampila. 2. Ceara rosie sau bucata de plumb (care se aplica sau care se leaga de un document, de un pachet) pe care se imprima, prin apasare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceti (1) pe un document, pe un obiect etc., sigiliu. ◊ Expr. Inchis (sau ferecat) cu sapte peceti = cu neputinta de aflat; de nepatruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trasatura specifica, distinctiva; amprenta, marca, intiparire, urma; (p. spec.) stigmat. 3. (Inv. si reg.) Aprobare, rezolutie sau ordin in scris, intarit cu o pecete (1). [Var.: pecetie s. f.] – Din sl. pecatĩ.

NORMA, norme, s. f. 1. Regula, dispozitie etc. obligatorie, fixata prin lege sau prin uz; ordine recunoscuta ca obligatorie sau recomandabila. ◊ Norma morala (sau etica) = regula privitoare la modul de comportare a omului in societate, la obligatiile sale fata de ceilalti oameni si fata de societate. Norma juridica = regula de conduita cu caracter general si impersonal, emisa de organele de stat competente, a carei respectare poate fi asigurata prin constrangere. ♦ Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a putea obtine un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de munca pe care cineva trebuie sa o presteze intr-o unitate de timp; (concr.) produs realizat in acest timp. ◊ Norma de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrari in conditii specifice date. Norma tehnica = norma stabilita prin mijloace stiintifice, pe baza unor conditii tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.

CARIOTIP (‹ fr. {i}; {s} gr. karyon „nucleu” + typos „caracter”) s. n. (GENET.) Reprezentare grafica sau microfotografica a cromozomilor unei celule, aranjamentul acestora fiind comun pentru toate celulele unui organism sau unei specii date. C. uman se realizeaza utilizind clasificarea numerala, in care cromozomii sint dispusi in ordine de marime crescinda (de la 1 la 22), recunoasterea lor facindu-se dupa pozitia centromerului si lungimea bratelor; sint repartizati in 7 grupe, numite dupa numarul de ordine al primului si ultimului cromozom, cu exceptia celor de s*x (X, Y), care, pentru a se evita orice confuzie, nu sint numerotati, pastrindu-si numele specific. V. idiom, genom, cod genetic.

GREUTATE ~ati f. 1) Forta exercitata asupra unui corp sau cu care un corp este atras de pamant. ◊ ~ specifica a) greutatea unitatii de volum dintr-un corp; b) valoare. 2) Valoarea numerica a unui corp aflat la cantarire. ~atea unei banderole. 3) Piesa de metal etalonata, care serveste drept unitate de masura la cantarit. 4) sport Obiect metalic, de forma sferica, folosit in probele atletice de aruncari. 5) sport Dispozitiv de atletica grea, constand dintr-o bara de metal prevazuta la capete cu discuri de diferite dimensiuni; haltera. 6) Ceea ce se incarca intr-un vehicul (pentru a fi transportat); incarcatura. 7) Factor care incurca la realizarea unui lucru; dificultate. ◊ Cu (mare) ~ foarte greu. 8) fig. Senzatie neplacuta apasatoare. A simti o ~ pe suflet. 9) fam. Importanta recunoscuta intr-un anumit domeniu; pondere. 10) Putere de convingere in ceva; grad de incredintare de ceva. ~atea documentului. 11) caracter grav; gravitate. ~atea crimei. [G.-D. greutatii] /<lat. grevitas, ~atis