RADIORECEPTOR, radioreceptoare, s. n. Aparat folosit pentru receptionarea undelor radiofonice (prin antene), pentru transformarea lor in semnale sonore si transmiterea lor prin intermediul difuzoarelor; radio². ♦ (in sintagma) Radioreceptor de trafic = radioreceptor profesional utilizat pentru receptia unor semnale cu caracter special (informatii de presa, date stiintifice, semnale pentru navigatie etc.). [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiorecepteur.

TRATAT, tratate, s. n. 1. Intelegere scrisa incheiata intre doua sau mai multe state, in vederea determinarii, intr-un anumit domeniu, a drepturilor si a obligatiilor partilor contractante sau in scopul stabilirii unor norme juridice; acord international, conventie internationala. 2. Lucrare cu caracter special, in care sunt expuse, metodic, problemele fundamentale ale unei discipline. [Var.: (inv.) tractat s. n.] – Din it. trattato.

traftolog, traftoloage, s.n. (inv.) tratat, lucrare cu caracter special.

specialIZA, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului si aplicarii unei anumite ramuri din stiinta, din tehnica etc.; a deveni specialist. 2. Tranz. A face sa capete trasaturi specifice, a imprima caractere speciale. [Pr.: -ci-a-] – Fr. specialiser.

specialIZA, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului si aplicarii unei anumite ramuri din stiinta, din tehnica etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face sa capete trasaturi specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. si refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. specialiser.

A specialIZA ~ez tranz. 1) A inzestra cu caractere speciale. 2) A face sa se specializeze. /<fr. specialiser

PROTEROGENEZA s. f. 1. prefigurare in timpul filogeniei a formelor adulte sau de mai tarziu. 2. prezenta caracterelor speciale din linia filogenetica mai intai in stadiile ontogenetice timpurii, iar apoi in cursul schimbarilor filogenetice de forma. (< fr. proterogenese)

CURSOR (‹ fr., lat.) s. n. 1. Piesa mica, mobila, care se deplaseaza pe o rigla, pe o tija etc., prevazuta cu gradatii, folosita la citirea acestora (c. riglei de calcul). 2. (INFORM.) caracter special, utilizat pentru localizarea elementelor unei imagini pe ecranul unui display. In cazul terminalelor cu afisare pe tub catodic, c. poate fi reprezentat printr-o linie plasata deasupra sau sub pozitia unui caracter si poate fi deplasat pe ecran prin executia unui program de afisare sau la comanda utilizatorului.

HIGROMORFIE s. f. totalitatea caracterelor structurale speciale la plantele higrofile. (< fr. hygromorphie)

SPECIFIC¹ s. n. caracterul propriu particular, special al cuiva sau a ceva: nota distincta. – Fr. specifique.

SPECIFIC, -A, specifici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care este propriu, caracteristic unei fiinte, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinct. ♦ Care se raporteaza la o unitate, la o cantitate (dintr-un material). 2. S. n. caracterul propriu, particular, special al cuiva sau a ceva; specificitate, nota distinctiva. – Din fr. specifique.

A SE ASIBILA se ~eaza intranz. (despre sunete) A capata caracterele altei consoane (in special, ale consoanei „S”). /<fr. assibiler, lat. assibilare

automobil, -a adj. (cuv. ibrid, d. auto- si mobil; fr. automobile. Cuv. corect ar fi fost automat). Care se misca fara cai (adica printr´un motor cu abur, electricitate s. a.) vorbind de vehicule: o trasura automobila. S. n., pl. e. Trasura automobila. – Se zice des si rau si -il si otomobil. Prima incercare a unui automobil cu abur fu a lui Cugnot, la 1769. La 1831 s´au pus in functiune in Anglia omnibuse cu abur. La 1875 Bollee facu un automobil cu care merse, in 1878, de la Paris la Viena. La 23 Octobre 1883, Belmont si-a brevetat la Paris un automobil de lemn cu o masina de bronz cu toate caracterele motorului actual, in special ale carburatorului. El a lucrat 15 ani la inventiunea lui perfectionind-o, dar a murit sarac. Primu care a pus in practica motoru cu benzina fu Daimler in Cannstatt (Bavaria) si, aproape in acelasi timp, Benz, in Mannheim, in anu 1886. Motoru lui Daimler fu perfectionat in Francia. Alt inventator fu si Siegfried Markus, mort la 1899 la Viena. Sint si automobile cu spirt si cu electricitate.

DECEPTIONIST, -A, deceptionisti, -ste, adj. (Despre literatura) Care are caracterele deceptionismului; (despre oameni, in special despre scriitori; adesea substantivat) care se lasa stapanit de deceptionism, care a adoptat deceptionismul ca atitudine in viata, in literatura. [Pr.: -ti-o-] – Deceptiune + suf. -ist.

LEGENDA s. f. 1. povestire cu caracter fantastic, miraculos, transmisa in special pe cale orala, in care se explica aparitia unor plante, animale, locuri etc. ◊ piesa instrumentala sau orchestrala cu caracter narativ. 2. inscriptie (pe o moneda, medalie). 3. explicatie data semnelor conventionale de pe o harta etc. ◊ text care se gaseste sub un desen, sub o gravura, schema etc. (< fr. legende, lat. legenda)

VERZAL ~a (~i, ~e) si substantival (despre caractere tipografice) Care are o forma speciala si dimensiuni mai mari decat literele mici. /<germ. Versal

LEGENDA s.f. 1. Povestire cu caracter fantastic sau miraculos, transmisa in special pe cale orala si bazata pe un fond istoric sau pe o inchipuire mistica. ♦ Piesa instrumentala cu caracter narativ. 2. (Rar) Inscriptie (pe o moneda, pe o medalie). 3. Explicatie data semnelor conventionale de pe o harta, de pe un plan etc. ♦ Text care se gaseste sub un desen, sub o gravura, sub o schema etc. [< fr. legende, cf. it., lat. legenda – ceea ce trebuie citit].

REFRACTAR, -A, refractari, -e, adj. 1. (Despre materiale) Care rezista la temperaturi inalte fara a-si schimba structura, compozitia si caracterele. ◊ Caramida refractara = caramida fabricata dintr-un material special, rezistenta la temperaturi inalte, folosita la captusirea focarelor de la cuptoarele industriale, de la cazanele de incalzire centrala, de la locomotive etc. 2. Fig. (Despre oameni, caractere etc.) Care se impotriveste la ceva, care opune rezistenta fata de ceva, care nu este receptiv la ceva. – Din fr. refractaire, lat. refractarius.

TEHNICITATE s. f. caracter, calitate a ceea ce este tehnic. ♦ Spor de tehnicitate = suma adaugata la retributia anumitor angajati care au o pregatire profesionala speciala sau care executa (temporar) o lucrare cu caracter tehnic. – Din fr. technicite.

FACILITATE ~ati f. 1) caracter facil. 2) mai ales la pl. rar Conditie speciala acordata unei persoane. /<fr. facilite, lat. facilitas, ~atis

PARTICULAR, -A I. adj. 1. care apartine numai anumitor persoane sau lucruri. ♦ in ~ = in mod deosebit, in special. ◊ care constituie proprietatea individuala a cuiva. 2. cu caracter individual; caracteristic, specific. ◊ (log.; despre judecati) in care predicatul se refera numai la o parte din sfera subiectului. 3. cu caracter neoficial; privat; (despre lectii) predat elevilor in afara orelor oficiale de scoala. II. s. n. categorie filozofica, veriga intermediara intre singular si general. III. s. m. persoana care nu detine o functie oficiala; (p. ext.) persoana considerata ca individ in raport cu statul. (< fr. particularis, germ. partikular, /III/ Partikular)

PACT, pacte, s. n. 1. Denumire data unor tratate internationale, bilaterale sau multilaterale, cu caracter solemn, privind relatiile politice intre state, incheiate in special in scopul mentinerii pacii sau al colaborarii stranse intre semnatari. 2. Intelegere (scrisa) intre doua parti; invoiala, conventie. – Din fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt.

EVOLUTIONISM s.n. 1. (Fil.) Conceptie potrivit careia schimbarile si transformarile evolutive din univers si, in special, din lumea vie, sunt obiectiv necesare, avand un caracter istoric. 2. Evolutionism plat = conceptie mecanicista, nestiintifica, care reduce dezvoltarea la o evolutie inteleasa exclusiv ca acumulare cantitativa. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. evolutionnisme].

CRIPTOGRAMA s. f. 1. document scris cu caractere secrete, carora li se atribuie, dupa un cod, valori speciale, cunoscute numai de cei initiati. ◊ (inform.) forma codificata a unei inregistrari. 2. problema enigmistica constand in a imparti cuvintele unei fraze intr-un numar exact de fragmente, care se inscriu intr-o forma geometrica regulata, urmand a se afla locul unde incepe succesiunea acestor fragmente si modul in care se succeda. (< fr. cryptogramme)

FUNDATIE, fundatii, s. f. 1. Element sau ansamblu de elemente de constructie care serveste ca suport sau ca baza de sustinere a unei constructii, a unui utilaj, a unei masini etc.; fundament, baza, temelie. ♦ (La pl.) Ramura a tehnicii care se ocupa cu proiectarea si cu executarea fundatiilor. 2. Strat de teren natural pe care se sprijina o constructie cu o baza foarte mare. 3. Institutie cu caracter obstesc careia, pentru realizarea scopurilor sale, i se afecteaza un fond special; asezamant. ♦ Fond constituit pentru intretinerea unei activitati de interes public. [Var.: fundatiune s. f.] – Din fr. fondation, lat. fundatio, -onis.

S**Y adj. invar. (Anglicism, fam.; despre persoane) Care are un farmec special; cu s*x-appeal. ♦ (Despre filme, reviste de music-hall, publicatii) Cu caracter e****c. [< engl. s*xy].

S**Y adj. inv. 1. (fam.; despre oameni) care are farmec special; atragator, cu sexapil. 2. (despre filme, reviste de music-hall, publicatii) cu caracter e****c. (< engl. s**y)

specialIZA vb. I. refl. a se consacra studiului si aplicarii unei discipline, unei ramuri speciale a stiintei, a tehnicii etc. II. tr. a face sa capete caractere specifice, individualizate. ◊ (despre procese de productie) a limita numai la anumite produse. (< fr. specialiser)

VIRTUTE, virtuti, s. f. 1. Insusire morala pozitiva a omului; insusire de caracter care urmareste in mod constant idealul etic, binele; integritate morala. ♦ Inclinatie statornica speciala catre un anumit fel de indeletniciri sau actiuni frumoase. 2. (In loc. prep.) In virtutea... = pe baza, in puterea, ca urmare a... – Din lat. virtus, -tutis (cu unele sensuri dupa fr. vertu).

BATARD, -A, batarzi, -de, adj. (Despre scriere) Care are unele caractere din scrierea ronda si altele din cea cursiva; (despre penite) de o fabricatie speciala spre a servi la acest fel de scriere. ♦ (Substantivat, f.) Litera care face parte din aceasta scriere. – Fr. batard.

CRUCEA ROSIE INTERNATIONALA, organizatie internationala neguvernamentala, cu sediul la Geneva, formata din: 2) Comitetul International al Crucii Rosii (infiintat in 1863), care se ocupa, in special, de probleme privind ocrotirea victimelor de razboi. A initiat semnarea mai multor conventii cu caracter umanitar (Premiul Nobel pentru Pace, in 1917, 1944 si 1963); b) Liga societatilor de Cruce Rosie (creata in 1919), ca federatie a societatilor nationale de Cruce Rosie, Semiluna Rosie, Leul si Soarele Rosu avind drept scop promovarea actiunilor menite sa contribuie la ameliorarea starii de sanatate a populatiei, la ajutorarea victimelor calamitatilor naturale etc. (Premiul Nobel pentru Pace in 1963); c) Societatile Nationale de Cruce Rosie, Semiluna Rosie, Leul si Soarele Rosu. La activitatile Crucii Rosii Internationale participa si Societatea de Cruce Rosie din Romania.

NUCLEIC, nucleici, adj. (In sintagma) Acid nucleic = acid organic complex care contine in molecula baze azotate de tip special, acid fosforic etc., avand un rol fundamental in sinteza proteinelor din organism si in transmiterea caracterelor ereditare; acid nucleinic. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. nucleique.

SOCIALIZARE s.f. Faptul de a (se) socializa. 1. Trecerea mijloacelor de productie in proprietate socialista. 2. Proces obiectiv prin care, datorita dezvoltarii fortelor de productie, in special a marii industrii mecanizate, si in urma concentrarii si centralizarii capitalului, munca si productia capata un caracter social. [< socializa].

PARTICULAR, -A adj. 1. Care apartine numai anumitor persoane sau anumitor lucruri. ♦ In particular = in mod deosebit, in special, mai ales. ♦ Care constituie proprietatea individuala a cuiva. ♦ Care este de formatie sau de esenta individuala. 2. Care are caracter individual; care este caracteristic, specific. ♦ (Log.; despre judecati) In care predicatul se refera numai la o parte din sfera subiectului. 3. Cu caracter neoficial; privat; (despre lectii) predat elevilor in afara orelor oficiale de scoala. // s.n. Categorie filozofica, reprezentand o veriga de legatura intre singular si general. [Cf. fr. particulier, lat. particularis].

ZONA, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, limitate de poli, de cercurile polare si de tropice. Zona temperata. Zona ecuatoriala. ♦ (Astron.) Fiecare dintre partile cerului care corespund celor cinci diviziuni ale pamantului. 2. Portiune dintr-o intindere delimitata pe baza unor caracteristici distinctive sau a unor imprejurari speciale. 3. Parte din suprafata unei sfere, cuprinsa intre doua planuri paralele. 4. Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. – Fr. zone.

CITOGENETICA (‹ fr. {i}; {s} cito- + fr. genetique „genetica”) s. f. Ramura a geneticii care studiaza raporturile existente intre caracterele ereditare, structura si comportamentul cromozomilor, componentii celulari cu rol genetic, aspectele medicale si evolutive legate de perturbatiile lor morfofunctionale; urmareste, in special, cariotipurile si aberatiile cromozomiale.

NEUTRU, -A adj. 1. Care nu ia partea nimanui, care nu este de partea nimanui; (despre un stat) care nu se amesteca in conflictul dintre mai multe state, care nu participa la pacte sau aliante militare; (despre persoane) neincadrat in nici o miscare, in nici un partid etc. 2. Indiferent. 3. Gen neutru (si s.n.) = forma pe care o iau substantivul, adjectivul etc. pentru a denumi in special obiecte inanimate, unele nume colective si generice, precum si unele animale. ◊ Vocala neutra = vocala mediala. 4. (Chim.; despre compusi) Care nu prezinta nici caractere de acid, nici caractere de baza. ♦ (Despre corpuri) Care nu are sarcina electrica. [< fr. neutre, it. neutro, cf. lat. neuter – nici unul din doi].

ORDONANTA, ordonante, s. f. 1. Dispozitie scrisa emisa de o autoritate administrativa, judecatoreasca etc., act care contine aceasta dispozitie. ◊ Ofiter de ordonanta = ofiter atasat pe langa marile comandamente, cu misiunea speciala de a transmite ordinele. Ordonanta de plata = dispozitie, ordin de plata a unei sume. Ordonanta prezidentiala (sau, iesit din uz, presedintiala) = masura cu caracter urgent si provizoriu pe care presedintele unei instante judecatoresti o poate ordona, in cazuri exceptionale, pentru evitarea unei pagube iminente si ireparabile sau pentru inlaturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executari. ♦ (In trecut) Hotarare, sentinta judecatoreasca. ♦ (Inv.) Reteta medicala. 2. (In vechea armata) Soldat atasat pe langa un ofiter pentru servicii personale. 3. Aranjare, oranduire, organizare a elementelor unei opere de arta ale unei constructii etc. – Din fr. ordonnance.

ZONA, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate in functie de poli, de cercurile polare si de tropice si caracterizate printr-o clima specifica. Zona temperata. Zona ecuatoriala. ♦ (Astron.) Fiecare dintre partile cerului corespunzatoare celor cinci zone (1) ale Pamantului. 2. Portiune dintr-o intindere, dintr-un ansamblu, dintr-un tot, delimitata pe baza unor caracteristici distinctive, a unor imprejurari speciale, a unei destinatii determinate etc. 3. (Geom.) Parte din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua paralele. 4. (Fiz.) Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. – Din fr. zone.

DUPLEX s.n. 1. Sistem de telegrafie in care pe aceeasi linie se pot face in acelasi moment mai multe transmisiuni. 2. Masina de imprimat cu role, care imprima in mai multe culori pe ambele fete ale unei tesaturi. 3. Hartie sau carton format din doua straturi de pasta lipite prin presare in stare umeda. ♦ (Poligr.) Procedeu de reproducere in doua culori a ilustratiilor monocrome in semitonuri. 4. Procedeu duplex = procedeu complex pentru elaborarea otelurilor superioare constand din combinarea a doua procedee siderurgice. 5. Apartament duplex = apartament construit pe doua niveluri. 6. Parbriz lamelar fabricat din doua placi de sticla speciala, unite la cald sub presiune dupa ce s-a introdus intre ele o folie de polivinil. 7. (Genet.) Organism care are doua gene dominante pentru acelasi caracter. [Pl. -xuri. / < fr., lat. duplex].

DUPLEX s. n. 1. sistem de telegrafie in care pe aceeasi linie se pot face in acelasi moment mai multe transmisiuni. 2. masina de imprimat cu role, care imprima in mai multe culori pe ambele fete ale unei tesaturi. 3. hartie, carton din doua straturi de pasta lipite prin presare. ◊ (poligr.) procedeu de reproducere in doua culori a ilustratiilor monocrome in semitonuri. 4. procedeu ~ = procedeu complex pentru elaborarea otelurilor superioare, prin combinarea a doua procedee siderurgice. 5. apartament (de lux) pe doua nivele. 6. parbriz lamelar din doua placi de sticla speciala, unite la cald sub presiune, dupa ce s-a introdus intre ele o folie pe polivinil. 7. (biol.) organism care are doua gene dominante pentru acelasi caracter. (< fr., lat. duplex, /5/ amer. duplex)

POAMA, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al arborilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poama acra = persoana uracioasa, cicalitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos si mezocarpul carnos, provenit din dezvoltarea si modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe taiate felii, uscate la soare sau in cuptoare (speciale) pentru a fi pastrate pentru iarna. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafida. ♦ Vita de vie. ♦ (La pl.) Coacaz. 4. Fig. Persoana lipsita de seriozitate si de caracter; om de nimic, ticalos, derbedeu. ♦ Femeie imorala, usuratica, stricata. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-canelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momitei = vuietoare; poamele-matei = arariel; poame-de-pamant = cartof. – Lat. poma.

STUDIU s. n. 1. actiunea de a studia; munca intelectuala care are ca scop insusirea de cunostinte speciale, aprofundate. ◊ cercetare, examinare amanuntita si aprofundata a unei probleme, a unui fenomen etc.; studiere. ◊ insusire de cunostinte stiintifice, invatatura. 2. materie de invatamant. 3. lucrare, opera stiintifica. 4. schita a unui desen, a unei sculpturi proiectate. 5. compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, scrisa mai ales pentru exercitii. (< lat. studium, it. studio)

PARTICULAR³ ~a (~i, ~e) 1) Care are caracter izolat, individual; aparte. Fenomen ~. 2) Care apartine unei persoane ca individ izolat; a unei singure persoane; individual; privat; personal. Limuzina ~a. ◊ Lectii ~e lectii care se dau in afara unei scoli oficiale. In ~ a) in mod deosebit; in special; b) intr-un grup restrans. 3) Care da posibilitatea de a deosebi un lucru de altul sau o fiinta de alta; distinctiv; specific. Semne ~e. /<lat. particularis, germ. partikular

BIBLIOTECA, biblioteci, s. f. 1. Dulap sau mobila speciala cu rafturi de tinut carti. 2. Incapere, sala in care se pastreaza si se citesc cartile. 3. Colectie de carti, periodice, foi volante, imprimate etc. ♦ Institutie care colectioneaza carti, periodice etc. spre a le pune in mod organizat la dispozitia cititorilor. 4. Nume dat unei serii de carti care prezinta caractere comune si sunt publicate de aceeasi editura. – Din fr. bibliotheque, lat. bibliotheca.

HARTIE, hartii, s. f. 1. Produs industrial special pentru scris, tiparit, desenat, impachetat etc., fabricat din substante organice vegetale si materiale de incleiere si de colorare, in forma de foi subtiri si intinse. ◊ Expr. A pune (sau a asterne) ceva pe hartie = a scrie, a redacta ceva. 2. Foaie de hartie (1) (scrisa sau tiparita). 3. Act, document, scrisoare etc. cu caracter oficial. 4. Ban de hartie (1), bancnota. Cinci hartii de cate o suta. ◊ Hartie de valoare = inscris care atesta participarea la formarea unui capital sau la acordarea unui imprumut si care da proprietarului sau posesorului sau dreptul de a primi dividende sau de a incasa dobanda. Hartie-moneda = bani de hartie. 5. (Sport) Categorie de greutate in box, la juniori, intre 45 si 48 kg. – Din sl. chartija.

BUBA, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflaturilor cu caracter purulent ale tesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o buba coapta = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe fata; s-a dezvaluit totul. ◊ Compuse: (pop.) buba-neagra = dalac; bube-dulci = bubulite dese, de natura infectioasa, care apar in special la copii, in jurul gurii, pe cap etc.: buba-manzului = gurma. ♦ Rana. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicata, dificila a unei probleme. ♦ Defect, defectiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. buba.

BUBA, bube, s. f. 1. Nume dat umflaturilor cu caracter purulent ale tesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o buba coapta = a menaja pe cineva. S-a spart buba = s-a dat totul pe fata, s-a dezvaluit totul. ◊ Compuse: (pop.) buba-neagra = dalac; bube-dulci = bubulite dese, de natura infectioasa, care se ivesc in special la copii, in jurul gurii, pe cap etc. ♦ Rana. 2. Fig. Punct slab, parte delicata a unei probleme; dificultate. ◊ Expr. Ii stiu eu buba = stiu eu ce necaz sau ce punct slab are. – Comp. ucr. buba.

JAZ (JAZZ) [dʒæz] (‹ fr., engl.) s. n. 1. Muzica, adesea cu caracter de improvizatie, cu ritm viu, sincopat, reprezentand un mod specific de exprimare a gandirii muzicale, creata catre sfarsitul sec. 19 de negrii din S S.U.A., pe baza unor elemente folclorice traditionale – blues, spirituals (din care s-au pastrat sistemul ritmic, maniera de frazare si modul de tratare a materiei sonore) si a muzicii europene (retinandu-se sistemul melodic, armonic si, in special, instrumentatia); adaptat astazi conditiilor muzicale proprii diferitelor popoare. caracteristicile fundamentale ale j. sunt: prezenta elementului swing, care rezultat al unei tratari speciale a timpului muzical; vigoarea si spontaneitatea creatiei muzicale, in care improvizatia capata o importanta deosebita; modul propriu fiecarui executant de frazare si tratare a materiei sonore, cele doua conditionandu-se reciproc. Incepand cu 1945, j. are mai multe stiluri, cele mai importante fiind swing, cool, free. 2. Orchestra care executa aceasta muzica; este formata de obicei din instrumente de suflat si percutie. Sin. jazzband.

ZONA s.f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare si de tropice. ♦ Fiecare dintre partile cerului care corespund zonelor terestre. 2. Portiune delimitata dintr-un tot pe baza unor caracteristici distinctive sau a unei imprejurari speciale. ♦ (Silv.) Suprafata denumita conventional dupa o planta-tip. ♦ Spatiu de operatii militare; (av.) portiune a spatiului aerian din jurul unui aerodrom, care se fixeaza pilotilor pentru lucru in aer. ♦ Intindere delimitata din punct de vedere administrativ si economic-financiar; sector. ♦ (Tehn.) Denumire a unor parti din furnal. ♦ Intindere, extensiune a ceva. 3. Portiune din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua planuri paralele. 4. Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. [< fr. zone, it., lat. zona, gr. zone].

TITLU s.n. 1. Calitate obtinuta de cineva in urma unor studii speciale sau in urma unei performante sportive. ♦ Titlu de glorie = merit, renume, fala. ♦ (In oranduirea feudala si capitalista) Demnitate, rang. 2. Cuvant sau text situat in fruntea unei carti, a unui capitol etc. indicand rezumativ materia care se trateaza; (p. ext.) orice lucrare editata. ♦ Partea scrisa de la inceputul unui film, care indica numele acestuia, realizatorii si studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimata pe filmele vorbite in limbi straine. ♦ Cu titlu de = Cu caracter de, ca... 3. Capitol in textele de legi, in regulamente etc. 4. (Jur.) Titlu de proprietate = act scris care stabileste dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; (ec.) titlu de credit = document scris consacrat prin acte normative si reprezentand o obligatie de rambursare la scadenta a unei anumite sume de bani. 5. (Fig.) Baza legala, drept. 6. Cantitatea de metal nobil dintr-un aliaj, exprimata in parti la mie; titru (2). [< lat. titulus].

COMPOZITIE, compozitii, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate; structura, compunere, alcatuire. 2. Opera, bucata, compunere artistica, in special muzicala. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; totalitatea cunostintelor muzicale care permite compozitorului sa se exprime intr-o forma artistica. 3. Felul in care sunt dispuse elementele imaginii intr-un tablou, astfel incat se se echilibreze intre ele. ♦ Gen de pictura, de sculptura, de desen reprezentand personaje in actiune. 4. Joc al unui actor care interpreteaza un rol bazandu-se in primul rand pe trasaturile distinctive ale personajului respectiv. 5. Exercitiu scolar constand in dezvoltarea in scris a unei teme cu caracter literar date de profesor; compunere. 6. Aliaj de cositor cu care se captuseste suprafata unei piese metalice care freaca alta suprafata metalica, cu scopul de a micsora frecarea. – Din fr. composition, lat. compositio.

TEATRU, teatre, s. n. I. 1. Cladire sau loc special amenajat in vederea reprezentarii de spectacole; p. ext. institutie de cultura care organizeaza spectacole. 2. Spectacol, reprezentatie dramatica. ◊ Loc. adj. De teatru = care se reprezinta la teatru (I 1), destinat a fi reprezentat pe scena. ◊ Expr. A face (sau a juca) teatru = a se preface. ♦ (Fam.) Discutie aprinsa intre mai multi, cearta care atrage pe curiosi. 3. Arta de a prezenta in fata unui public un spectacol, o piesa. ♦ Profesiunea de actor, de regizor. 4. Literatura dramatica; culegere de piese. ♦ Ansamblul operelor dramatice care prezinta caractere comune sau au o origine comuna. II. Loc unde se petrece un eveniment, unde are loc o actiune. ◊ Teatru de operatii (sau de razboi) = camp de lupta; teritoriu, loc unde au loc actiuni militare ample in timp de razboi. – Din fr. theatre, lat. theatrum.