FOILETON, foiletoane, s. n. Articol (de literatura, de stiinta, de arta) sau fragment de roman inserat in partea de jos a paginilor unui ziar, unei reviste, etc.; spatiu rezervat in partea de jos a unui ziar pentru o rubrica ce apare cu regularitate cu acest gen de articole. ◊ Roman-foileton = roman care se publica pe fragmente intr-o serie de numere consecutive ale unui periodic. ♦ Articol de ziar cu caracter satiric care trateaza teme de actualitate. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleton (dupa foaie).

PAMFLET, pamflete, s. n. Specie literara (in versuri sau in proza) cu caracter satiric, in care scriitorul infiereaza anumite tare morale, conceptii politice, aspecte negative ale realitatii sociale, trasaturi de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. pamphlet.

PAMFLET ~e n. Creatie publicistica (in proza sau in versuri) de proportii reduse, cu caracter satiric, in care sunt biciuite aspectele negative din viata societatii. /<fr. pamphlet

EPODA s.f. 1. (In teatrul antic grecesc) A treia parte a cantecului unui cor, dupa strofa si antistrofa. 2. Poezie lirica cu caracter satiric, compusa din distihuri. [Cf. fr. epode, lat., gr. epodos < epi – deasupra, ode – cantec].

ARHILOH (712 – c. 664 i. Hr.), poet grec din Paros. Considerat drept creator al versului care-i poarta numele. Poeme cu pronuntat caracter satiric.

CANETTI, Elias (1905-1994), prozator, dramaturg si eseist britanic de limba germana. Opera cu caracter satiric surprinzind dezagregarea morala a societatii moderne (romanul „Orbirea”, dramele „Nunta”, „Condamnatii”). Eseuri („Masa si putere”). Premiul Nobel (1981).

ROMAN DE LA ROSE („Romanul trandafirului”), poem medieval francez. Alcatuit din doua parti. Prima (peste 4.000 de versuri), scrisa de Guillaume de Lorris (c. 1235), este o poveste alegorica de dragoste, in spiritul cavaleresc medieval; a doua parte (c. 18.000 de versuri), realizata intre 1270-1275, avand ca autor pe Jean de Meung (c. 1240-c. 1305) are un pronuntat caracter satiric si erudit.

SCHECI, scheciuri, s. n. Scurta sceneta cu caracter glumet, satiric si, de obicei, cu tema actuala. – Din fr., engl. sketch.

DIATRIBA ~e f. livr. Creatie publicistica cu caracter acut satiric, in proza sau in versuri, in care sunt aspru criticate aspectele negative din viata societatii; pamflet. [Sil. di-a-] /<fr. diatribe, lat. diatriba

ESTRADA s. f. 1. platforma intr-o sala sau in aer liber, pe care au loc reprezentatii artistice; platforma ridicata deasupra solului. ♦ de ~ = (despre teatru, muzica, concerte, spectacole) usor, variat, distractiv, satiric. ◊ parte a podelei, mai ridicata, pe care se asaza catedra intr-o clasa, intr-un amfiteatru etc. 2. gen muzical usor, distractiv, cuprinzand piese vocale si instrumentale cu caracter dansant, satiric, umoristic. (< fr. estrade)

EPIGRAMATIC, -A, epigramatici, -ce, adj. Care are caracter de epigrama; satiric, caustic, intepator. – Din fr. epigrammatique, lat. epigrammaticus.

EPIGRAMATIC, -A adj. Cu caracter de epigrama; satiric, intepator. [Cf. fr. epigrammatique, lat. epigrammaticus].

EPIGRAMATIC, -A adj. cu caracter de epigrama; satiric; epigramistic. (< fr. epigrammatique, lat. epigrammaticus)

SANSONETA s. f. cantec francez de muzica usoara, de origine populara, cu caracter sentimental sau satiric. (< fr. chansonnette)

satiric, -A, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satira; care tine de satira. ♦ Inclinat spre satira. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoana care satirizeaza; autor de opere satirice. ♦ (Substativat, n.) Continut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus.

STRIGATURA, strigaturi, s. f. Exclamatie onomatopeica; spec. specie a liricii populare, de obicei in versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumete ori cu continut sentimental, care se striga la tara, in timpul executarii unor jocuri populare; chiuitura, strigat. – Striga + suf. -atura.

SATIRA s.f. 1. (La greci si la romani) Poema dramatica si didactica in care se biciuiau moravurile si ale carei personaje reprezentau satiri. 2. Poezie lirica in care sunt ridiculizate si biciuite anumite defecte, moravuri rele etc. din societate; (p. ext.) scriere, cuvantare etc. cu caracter biciuitor, muscator. ♦ Genul satiric. [Acc. si satira. / < lat. satira, fr. satire].

ESTRADA s.f. 1. Scena, platforma (uneori improvizata) intr-o sala sau in aer liber, pe care au loc reprezentatii artistice; platforma ridicata deasupra solului. ◊ Concert (spectacol, muzica) de estrada = concert, spectacol, muzica cu caracter usor, variat, distractiv, satiric; teatru de estrada = teatru unde au loc spectacole de estrada. 2. Parte a podelei, mai ridicata, pe care se asaza catedra intr-o clasa, intr-un amfiteatru etc. [< fr. estrade].

COMMEDIA DELL'ARTE s.f. Productie dramatica specifica literaturii italiene din sec. XVI-XVIII, cu un pronuntat caracter de improvizatie, care exprima cu verva spiritul satiric si forta observatiei realiste, personajele fiind tipuri simbolice, a caror masca, costum si destinatie comica ilustrau anumite caractere, situatii sociale etc. [< it. commedia dell'arte].

EPIGRAMATIC adj. satiric, (fig.) caustic, incisiv, inte-pator, muscator, usturator. (Poezie cu caracter ~.)

COMMEDIA DELL'ARTE s. f. productie dramatica specifica literaturii italiene (din sec. XVI-XVIII) cu caracter de improvizatie, care se distinge prin verva, spirit satiric si forta a observatiei realiste, personajele fiind tipuri simbolice. (< it. commedia dellarte)

C********A, c********i, s. f. 1. Desen satiric in care se ridiculizeaza o persoana, o situatie etc. prin exagerarea intentionata a caracterelor negative. ♦ Infatisare ridicola a unei persoane sau a unui obiect; persoana sau obiect avand aceasta infatisare. 2. Imitatie nereusita, care denatureaza originalul. – Fr. c********e.

satiric, -A adj. Specific satirei; care tine de satira; ironic, batjocoritor, muscator. // s.m. Autor de satire. // s.n. Continutul, caracterul specific al unei satire. [Cf. lat. satiricus, fr. satirique].

satiric¹, -A I. adj. specific satirei; care tine de satira; ironic, batjocoritor, muscator. II. s. m. autor de satire. III. s. n. continut, caracter specific satirei. (< fr. satirique, lat. satiricus)

satiric adj., s. 1. adj. sarcastic, (livr.) acrimonios, (inv.) satiricesc, (fig.) biciuitor, caustic, incisiv, intepator, muscator, piscator, sfichiuitor, taios, usturator. (Ton ~.) 2. adj. epigramatic, (fig.) caustic, incisiv, intepator, muscator, usturator. (Poezie cu caracter ~.) 3. s. (rar) satirist. (Gr. Alexandrescu a fost un mare ~.)

COMEDIE¹ (‹ lat., fr.) s. f. 1. Specie a genului dramatic, nascuta, ca si tragedia, in Grecia antica, din cultul lui Dionysos, al carei subiect si deznodamint provoaca risul si care satirizeaza relatiile sociale si etice (c. de moravuri), tipuri umane (c. de caracter) sau poate lua nastere din succesiunea unor intimplari neasteptate si hazlii (c. de situatii sau bufa). Ilustrata in antichitate de Aristofan, Plaut si in epoca moderna de Shakespeare, Moliere, Goldoni, Gogol, I.L. Caragiale, Labiche s.a. ◊ Comedia umorilor = satirica realista de la sfirsitul sec. 16, bazata pe „teoria umorilor”, elaborata de Ben Jonson. Aceasta a preluat conceptia medievala potrivit careia factura psihologica a omului e determinata de „umori” sau pasiuni si a creat personaje ce se comporta, indiferent de imprejurari, potrivit cu „umoarea” care predomina in corpul lor. 2. (Fig. Prefacatorie, falsitate, ipocrizie.