RELATIVIZA, relativizez, vb. I. Refl. A capata un caracter relativ. ♦ (Tranz.) A da, a imprima un caracter relativ (unei afirmatii). – Cf. germ. relativieren.

REPAUS, repausuri, s. n. 1. Stare in care orice functie sau activitate este temporar intrerupta si care are rolul de a reface capacitatea de munca a organismului; odihna, inactivitate. ♦ Suspendare temporara a unei activitati, avand rolul de a restabili capacitatea de munca a unui organ sau a intregului organism. 2. (Fig.) Stare a unui corp in raport cu alt corp sau cu un sistem de referinta, in care distantele dintre punctele corpului sau ale sistemului de referinta nu variaza cu timpul. 3. (Fil.) Moment integrant al miscarii, avand in raport cu acesta un caracter relativ si conditionand stabilirea relativa a lucrurilor. 4. (Biol.; in sintagma) Repaus mamar = perioada dintre incheierea unei lactatii si urmatoarea fatare, specifica unor animale. [Pr.: -pa-us. – Var.: repaos s. n.] – Lat. *repausum.

REPAUS ~uri n. 1) Intrerupere temporara a unei activitati; odihna; ragaz; recreatie; pauza. ◊ Pe loc ~! forma de comanda, folosita in timpul unor exercitii militare sau sportive, indicand luarea unei pozitii mai libere. 2) Perioada de timp cat dureaza o astfel de intrerupere. 3) filoz. Moment al miscarii, avand, in raport cu aceasta, un caracter relativ; stare de nemiscare relativa. 4) fiz. Stare a unui corp in timpul careia nu se schimba pozitia lui fata de un sistem de referinta. 5) Moarte conceputa ca odihna vesnica. [Sil. -pa-us] /<lat. repausum

PALEOCRESTIN, -A adj. Referitor la vechiul crestinism (al primilor crestini, din primele secole); crestinism antic. ◊ Arta paleocrestina = arta primilor crestini, dezvoltata in Occident, ale carei forme, dovedind legaturi profunde cu arta de traditie elenistica (picturi de un caracter relativ rudimentar, cu scene si motive patrunse de un intreg simbolism), au persistat in Imperiul roman de apus pana in sec. VII. [Dupa it. paleocristiano, fr. paleochretien].

RELATIVIZA vb. I. refl. (Rar) A capata un caracter relativ. ♦ tr. A da, a imprima un caracter relativ (unei afirmatii). [Cf. germ. relativieren].

RELATIVIZA vb. tr., refl. a imprima, a capata un caracter relativ (2). (< fr. relativiser)

ABSOLUTIZA, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui in mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absoluta prin ignorarea caracterului relativ, conditionat, limitat de celelalte laturi sau insusiri ale faptului sau ideii respective; a considera in mod gresit o latura a unui lucru ca o entitate de sine statatoare, rupand-o de complexul careia ii apartine. – Absolut + suf. -iza.

SCEPTICISM s. n. 1 Conceptie care pune la indoiala posibilitatea cunoasterii veridice a realitatii lumii exterioare sau, in general, a oricarei cunostinte certe, punand accentul pe caracterul relativ incomplet si imprecis al acesteia. 2 Atitudine de neincredere, de indoiala fata de cineva sau de ceva. – Din fr. scepticisme.

relativISM n. Conceptie filozofica subiectivista care exagereaza caracterul relativ al cunostintelor omenesti. /<fr. relativisme, germ. relativismus

RELATIVITATE f. caracter relativ. ◊ Teo-ria ~atii teorie care caracterizeaza proprie-tatile temporal-spatiale ale proceselor fizice. /<fr. relativite, germ. Relativitat

POEM, poeme, s. n. 1. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de intindere relativ mare, cu caracter eroic, filozofic, istoric, mitologic, legendar etc. ◊ Poem in proza = specie a prozei literare apartinand genului liric, cultivata din a doua jumatate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatica in versuri sau cu caracter poetic. ♦ Mica piesa muzicala instrumentala, vocala sau vocal-simfonica de constructie libera, cu caracter liric sau liric-narativ. ◊ Poem simfonic = lucrare ampla pentru orchestra, avand de obicei un continut programatic. [Var.: poema s. f.] – Din ngr. poiima, fr. poeme, lat. poema.

OIDA ME UDEN IEDENAI (οιδα με ουδευ ειδευαι) (gr.) stiu ca nu stiu nimic – Maxima atribuita lui Socrate. Relevand caracterul limitat si relativ al cunostintelor omenesti, ganditorul grec atribuie indoielii filozofice rolul de metoda a cunoasterii de sine.

RUNIC, -A, runici, -ce, adj. Care foloseste runele; relativ la rune, cu caractere de rune. Inscriptie runica. – Din germ. runisch, fr. runique.

caracter s. n. 1. ansamblu de trasaturi psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om. ♦ dans de ~ = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. 2. personalitate morala caracterizata prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 3. individualitate cu trasaturi psihice complexe, intr-o opera literara. 4. particularitate de structura, forma, substanta sau functie a unui organism. ◊ caracteristica a unui lucru, fenomen. 5. element al unui alfabet; litera, semn grafic de acelasi corp si aceeasi familie. ◊ (inform.) litera, cifra, semn particular. 6. (mat.) numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. (< fr. caractere, lat. character, gr. kharakter)

absolut, -a adj. (lat. absolutus, dezlegat). Neconditionat, fara restrictiuni, dezlegat de ori-ce contingenta: adevar absolut. Perfect, deplin: intuneric absolut. Independent, suveran (care „taie si spinzura” fara sa i se poata cere socoteala): imparat absolut. Autoritar, imperios, care nu sufere [!] contrazicere: caracter, ton absolut. Pur, neamestecat: alcool absolut. Log. Opus lui relativ. Trans. Bucov. Sec. 19. Teolog (ori pedagog) absolut, teolog (ori pedagog) care a terminat (a absolvit) cursurile, dar nu si-a luat inca titlu (expresiune ridiculizata in vechiu regat). Gram. Genitiv ori ablativ absolut, acela care e dezlegat de propozitiunea principala adica nu se raporta la nici un cuvint al ei si in care subiectu era inlocuit c' un participiu ori c' un adjectiv atributiv ori c' un nume predicativ in cazu genitiv la Greci ori ablativ la Romani: sole cadente, pe cind apune soarele; Cicerone consule, pe cind era (ori fiind) Cicerone consul. S. n., pl. uri. Lucru neconditionat: adevaratu absolut e Dumnezeu. Adv. In mod absolut, perfect, complet, de tot: virtutea il stapinea absolut; asta e absolut imposibil, absolut oprit. Neaparat, negresit, numai de cit: trebuie absolut sa plec.

CONVERGENTA ~e f. 1) caracter convergent. ~a liniilor ~a eforturilor. 2) fig. Orientare spre acelasi scop; tendinta de contopire. 3) mat. Proprietate a unei serii, suma termenilor careia este un numar finit. 4) Distanta focala inversa a unei lentile, exprimata in dioptrii. 5) Asemanare la unele organisme care fac parte din diferite clase, ca rezultat al adaptarii lor la conditii de viata relativ identice. /<fr. convergence